Oastea Domnului, 1932 (Anul 3, nr. 1-52)
1932-01-03 / nr. 1
Pag 2- OASTEA DOMNULUI In şcoala cea mare a Bibliei ceva despre locurile grele din Biblie — In Biblie sunt şi „ape mai adânci“ în cari pot intra numai cei cari ştiu „înota“. Acum sunt doi ani, scriam în această foaie că Biblia este o carte scrisă pe înţelesul tuturor. Dumnezeirea s’a îngrijit ca hrana şi mana cea cerească din Biblie să fie la îndemâna tuturor. Biblia cuprinde cea mai uşoară mâncare : pâine şi apă duhovnicească. Dar de altă parte, în Biblie sunt şi mâncări duhovniceşti mai grele; sunt şi ape mai adânci. Sunt locuri — mai ales unde e vorba despre dogme şi norme de credinţă — pe cari sf. Părinţi le-au meditat o vieaţă întreagă şi soboare întregi le-au lămurit. Aceste locuri nu se ţin de priceperea şi amestecul nostru. De câte ori vei da peste un loc greu din Biblie, să zici: asta-i o apă prea adâncă pentru mine... să trec mai departe căci, slavă Domnului, este aici destulă mâncare şi apă potrivită pentru mine. Oricine se poate scălda, fără să se înece, într’o apă ce-i ajunge până la umeri. Dar pentru o adâncime mai mare trebue să ştie înota. Oriunde ai merge pe unde să scaldă lumea vara — fie la mare, fie la râuri, fie la lacuri sărate sau alte scălzi — în faţa scăldătorilor sunt trase linii de hotar pentru cei ce nu ştiu înota. »Numai pentru înotători«, e scris la aceste hotară; adecă până aici, apa este mai puţin adâncă — poate întră în ea toată lumea. Dar de aici încolo, apa este mai adâncă — pot intra în ea numai cei ce ştiu înota. La fel e şi cu Biblia. In Biblie sunt »apele cele vii« în cari poate întră toată lumea. Dar pe alocuri, în aceste ape sunt şi adâncimi. »O apă văzut-am curgând din lăcaşul Domnului. Un om mi-a zis treci apa. Şi am întrat în apă şi apa la început ajungea până la glezne, apoi până la genunchi şi pe urmă până la brâu«... (Ezechil cap. 47). Aşa e şi cu Biblia. Ici apa ei este mică, dar dintr’odată parcă o vezi cum creşte şi se adânceşte. Când adâncimea ei este prea mare pentru mine, mă opresc. Spre pildă: »Că ce folos de va dobândi omul toată lumea şi îşi va perde sufletul său ?« (Luca 9, 25). Asta-i o apă mică. Pot întră cu folos în ea. Dar iată, deodată, apa începe a creşte. »Că oricine va voi să-şi scape sufletul, îl va perde, dar cine va fi perdut sufletul meu pentru Mine, acela îl va mântui« (Luca 9, 24). iată, apa s’a adâncit. Aici trebue pregătire (ştiinţă de a înota) iar dacă n’o ai, treci mai departe căci este destulă apă potrivită pentru tine. In greşala de a stărui unde e mâncare prea grea şi apă prea adâncă, stărue îndeosebi sectarii. Pe baptişti îi vezi veşnic la gârla »botezului«, iar adventiştii se zbat în adâncimile de la Apocalips şi Daniil. Dar de multe ori greşesc şi ai noştri în punctul acesta. Nu de mult a venit la mine unul din ostaşii tineri şi începători să-i esplic eu locul cela şi cela din Apocalips. Dar bine, dragul meu — i-am răspuns eu — cine te-a pus să sai tocmai în adâncimea asta care şi pentru mine îi prea mare... care chiar şi pentru sf. Părinţi a fost prea mare. Repet ceea ce am spus acum doi ani: în Biblie sunt şi locuri grele cari nu se ţin de competinţa şi amestecul nostru. (Va urma). Nr. 1 In şcoala Duhului sfânt: Duhul Domnului din praznicul Botezului. Glasul Domnului peste ape strigă grăind: veniţi de luaţi toţi Duhul înţelepciunii, Duhul temerii de Dumnezeu, în şcoala cu învăţăturile despre Duhul sfânt,spuneam că în Biblie sunt 3 simboale principale ale lucrării Duhului sfânt: vântul, focul şi apa. Cu »şcoala« noastră am ajuns la focul cel ceresc, după care vom trece la simbolul »apei«. Acum, de praznicul Botezului, vom spune ceva pe scurt despre simbolul »apei« care s’a arătat în acest praznic. Duhul sfânt şi lucrarea lui este »apa cea vie« despre care vorbesc Scripturile. Iar apa aceasta ne-a adus-o tot scumpul nostru Mântuitor. »Iar în ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, stătut-au Isus în mijloc şi a strigat: Dacă însetează cineva să vie la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea cuvintele aceste despre Duhul, pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în El, căci Duhul sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit« (Ioan 7,37-39). Iată şi aici întâlnim jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor. »Apele cele vii«, darurile Duhului sfânt, au început a curge în lume în clipa când pe crucea Golgotei a început a curge sângele Domnului, sângele mântuirii noastre. »O apă văzut-am curgând din lăcaşul Domnului. Un om mi-a zis »treci apa«. Şi am intrat în apă şi apa la început ajungea până la glezne, apoi până la genunchi şi pe urma s’a făcut râu mare până la brâu. Şi omul mi-a zis: Aceasta este »apa iertării« »şi această apă va intra în marea moartă şi vărsându-se în mare, apele ei se vor vindeca... Şi se va însănătoşa şi va trăi tot acela peste care va curge râul... Şi pe lângă acest râu vor creşte tot felul de pomi roditori şi nu se va sfârşi rodul lor pentrucă apele care-i udă din cele sfinte ies«... (Ezechil cap. 47). Aceste sunt »apele cele vii« pe care trebue să le lăsăm să curgă în »marea cea moartă« a vieţii noastre pentrucă să o vindece şi să putem odrăsli roade de fapte bune. Dacă viaţa creştinătăţii de azi este un fel de »mare moartă«, mai moartă parcă ca oricând, apoi cauza e tocmai asta că »apele cele vii« nu curg prin viaţa noastră. Cum spunea Sundar Singh, viaţa creştinătăţii de azi este o alvie seacă pentru că »râul vieţii« nu curge prin ea, ci numai alături de ea. Numai când valurile apelor vii ce curg din crucea Golgotei, vor copleşi şi »ine ca« viaţa noastră — numai atunci »marea« noastră »cea moartă« se va »însenătoşa«. în praznicul Botezului, glasul Domnului strigă peste apele vieţii noastre, grăind: Veniţi de luaţi toţi Duhul înţelepciunii, Duhul înţelegerii, Duhul temerii de Dumnezeu. Iar acest dar ni se dă gratuit. »Aşa grăeşte Domnul, cei însetaţi mergeţi la apă. Şi câţi nu aveţi argint, mergând cumpăraţi, şi mâncaţi şi beţi fără argint şi fără preţ«, în ce chip se doreşte cerbul spre izvoarele apelor, aşa trebue să se dorească şi sufletul nostru spre »apele cele vii«. Numai când »apele vii« vor cuprinde viaţa noastră, se va plini minunata — şi depărtata — profeţie de la Isaia. »Atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor vor auzi. Atunci va sări şchiopul ca orbul şi limpede va fi limba gângavilor că s’a vărsat apă în pustie şi vale în pământ însetat« (Isaia cap. 35, 1—20). La timpul său vom tâlcui pe larg acest simbol al Duhului sfânt: »apa cea vie«, în numerile viitoare vom continua cu focul cel ceresc. (Va urma). In jurul organizării Oastei Domnului. Părerea unui mare congres al Oastei la Bucureşti. Iubite Părinte Trifa! Vreau să-ţi împărtăşesc o idee, care mă frământă de multă vreme. Faţă de atâtea atacuri, care s’au dat Oastei Domnului, faţă de lucrarea minunată pe care o face Oastea Domnului în toată ţara, faţă de rolul mare pe care, Oastea îl are în sânul bisericei ortodoxe, socot că ar fi bine, cât mai curând, de primăvară să ţinem o mare adunare în Bucureşti. Ne-am întâlni acolo, ca pe vremea apostolilor în ziua cincizecimii (cap. 2 Faptele Apostolilor) şi Moldoveni şi Munteni, Olteni, Dobrogeni, Basarabeni, Bucovineni, Ardeleni, Bănăţeni etc. Ne-am cunoaşte toţi şi preoţi şi popor. Ne-am înbrăţişa, ne-am ruga, am pune la cale, în de comun acord, o sumă de lucrări importante. Ar fi prima adunare (congres) de creştini, care nu s’ar certa, şi ar cere pâine statului, ci ar cere ajutorul lui Dumnezeu, pentru fericirea acestei ţări. Socot că e bine să publici aceste rânduri, pentru ca toţi ostaşii din ţară să ia cunoştinţă şi să se pregătească din vreme, pentru drum şi cele necesare hranei. Ar fi bine ca fiecare să-şi pue deoparte, chiar de acum, câte 1,2 lei pe zi. Primăvara şi vara se fac reduceri de 50°lo la C. F. R. până la Bucureşti, şi astfel ne-am putea vedea mai mulţi. Am ruga Patriarhia să ne dea Biserica Sf. Spiridon (e mare) pentru serviciul Leturghiei şi vreun ateneu (Cărămidari sau Dichin) pentru conferinţele noastre misionare. Ieşenii mei şi cei din jur, sunt toţi de acord. Eu cred, că ne-am putea strânge câteva mii şi astfel ar vedea toţi, ce fel de »sectă« suntem. S’ar bucura toţi atunci, cu ajutorul Domnului. Dumnezeu să ne ajute! Preotul Petru Chirica Bis. Barnovschi, Iaşi. Sunt întru toate de acord cu fratele de la Iaşi. Oastea a luat proporţii atât de mari încât — anumite cadre de organizaţie — se impun neapărat şi neîntârziat. In Oaste au mai intrat: Din Sighişoara: Ştefan Celemen şi soţia Elena şi fii Ioan, Ştefan, Gheorghe, Elena şi Aurelia. Ioana Cristea, Anna Filip, Vasile Puşcaş, Niculae Colceri. Din Drăgăneşti (jud. Tecuci): Vasile Lupu. Din Reuseni (jud. Botoşani): Dumitru Crădinariu. Din Armăşoaia (jud. Vaslui): Teodor I. Olariu. Din Pechia (judeţul Covurlui): Tachi Dumitru Grădinaru. Din Băiceni (jud. Botoşani): Domnica N. Butnariu.