Observator de Jimbolia, 1999 (Anul 5, nr. 1-51)

1999-01-15 / nr. 2

■ Anul V Nr. 2 (201) ■ 15-21 ianuarie 1999 ■ SĂPTĂMÂNAL DE OPINIE ȘI INFORMAȚII ■ 2000 lei ■ în anul V - cu numărul 200 OBSERVATOR - JUBILEU în peisajul presei bănățene, devenită pestriță după '89. "Observator de Jimbolia" și-a câștigat un binemeritat loc de frunte între publicațiile săptămânale - atât datorită perseverenței editorului în persoana iscusitului întreprinzător Kaba Gabor, cât și a priceperii și hărniciei colegiului redacțional. Trilingvitatea sa îl face pe Observator un credincios însoțitor al tradiției multiculturale din Banat, atât prin cultivarea amintirilor cât și prin susținerea aspirațiilor. Rubrici permanente ca Starea civilă­­ unde pasajele privind nașterile exprimă continuitate­a roului de centru de penetrație pentru localitățile din jur, cât și efectul migrației, căsătoriile, faptul că numeric populația este în creștere, iar decesele­­ prin inserarea numelui celor în cauză, a vârstei acestora, trezesc sentimente de afecțiune față de cei cunoscuți; rubrica "Oferta pentru coșul zilei" - prin comparație, permite aprecieri privind locul producției bunurilor materiale, dar și cu privire la oscilațiile de preț­­ ca expresie a puterii de cumpărare și balanței dintre cerere și ofertă, caracteristice regulilor economiei de piață; ca documentar climaterico-geografic, săptămâna în date meteo constituie o confirmare sau infirmare a prognozelor timpului probabil de la radio și televiziune, în orice caz un util scop; mica și marea publicitate este interesantă, oferind informații de prima mână despre pulsul vieții sociale și economice - abundența ofertelor de vânzare a locuințelor este intrinsecă fenomenului migrației, unde AJAX are dreptate susținând că populația de venetici nu va lăsa să supraviețuiască cutiile poștale. Nu la urmă Pagina sportivă - cu aportul lui Ștefan Mleșniță și Lajosi Borbely, ca și colțurile "Deutsche Ecke" cu selecțiunile operate cu pricepere de Hilde Zappe și Magyar Sarok, cu inspiratele sale texte redactată de Gyuri Szekeres - delectează cititorul. Nu mai puține elogii merită Dragomir Ciobaniu, atât pentru umorul strecurat în amărăciunea ce pare să bântuie prin locuri cât și pentru instantaneele fotografice publicate, dar mai ales pentru curajoasele interviuri cu persoane ilustre care vizitează localitatea. Pentru viitor - mai puțină amărăciune, dar tot atâta umor mă dorește Rudolf Poledna 15 IANUARIE - ANIVERSAREA NAȘTERII LUI EMINESCU în fiecare an, la mijlocul lui ianuarie, omagiem pe cel care a fost "Luceafărul" poeziei românești, marele nostru poet național Mihai Eminescu al cărui geniu va dăinui peste veacuri. Viața și opera lui M. Eminescu a făcut obiectul unor ample studii pe care ni le-au dăruit cu generozitate cei mai distinși istorici și critici literari. La aniversarea zilei sale de naștere vom cita din opera unui eminent exeget al operei eminesciene, George Călinescu: "Eminescu e cel mai mare filozof, cel mai de seamă filolog, cel mai învățat individ. El a formulat cu mult înaintea fizicii moderne teoria relativității, a cunoscut pe clasici ca nimeni altul, a relevat omenirii filozofia asiatică. El este un profet. A prevestit prăbușirea sistemului monetar și reîntregirea patriei. Cel mai inocent cuvânt al paginilor lui e umflat de simboluri ca o rochie coaptă". "Lipsit de prieteni în timpul vieții și batjocorit, Eminescu devine după moarte, printr-o exagerare de cult tot atât de violentă, prototipul tuturor însușirilor și virtuților umane". (G. Călinescu - Opera lui M. Eminescu) Recitindu-l pe Eminescu constatăm de fiecare dată că scrierile sale au aceeași strălucire și prospețime. Cei mai mari poeți ai neamului i-au omagiat geniul. Gazeta noastră vă prezintă azi, alături de portretul lui Eminescu și una dintre poeziile sale mai puțin cunoscută de publicul larg, în care își exprimă disprețul față de mediocrități, temă de strictă actualitate în spiritualitatea și creația literară contemporană. Poet Să tot torni la rime rele Cu dactile în galopuri, Cu gândiri nemistuite Să negrești mai multe topuri; Și când vezi vre­o femeie Să te-nchini pân'la pământ Și de-a sta ca să-ți vorbească Să înghiți orice cuvânt; Nespălat, neras să umbli, Și rufos și deșuchiet - T­oate­ acestea împreună Te arat-a fi poet. M. Eminescu i ! Hotărâri ale Consiliului local ! ! . (pag- 2) ! ! —-------------------­------------­--------------------------------------------------------------------| Impozite și taxe pe anul 1999 ! (pag. 2, 3, 4) ! ! I--------------------------------------------------------------------— I Nevoia de autonomie în­­ organizarea pescuitului sportiv |_____________________________(pag- 7) I ! Amănunte privind Concursul­­ ! ! Rebus ! ■ I­I (pag. 6) | L — —--------------------— —----------------------------------------------------_ _ | Fundația culturală și Biblioteca orășenească româno-germană Petre Stoica Jimbolia Jimbolia Vă invită călduros să participați la deschiderea expoziției documentare dedicată aniversării a 140 de ani de la Unirea Principatelor Române. Evenimentul va avea loc la Biblioteca orășenească, luni 25 ianuarie 1999.

Next