Olteanul, 1910 (Anul 2, nr. 1-52)
1910-07-22 / nr. 30
Pag. 2. OLTEANUL Nr. 30. Fundaţiune de 25.000 coroane pentru gazetarii români, a D-lui Dr. I. Mihu.*) La noi la români gazetăria a fost şi durere mai este încă o slujbă, la care să angajează numai oamenii dornici de a lumina pe alţii, cari apoi mai târziu istoviţi de puteri şi trupeşte şi sufleteşte să piară în adâncă mizerie, căci gazetăria nu e o slujbă cu venit care are să se reenteze şi prin carea să-şi poată aduna slujbaşul bani albi, pentru zile negre, nice o slujbă împreunată cu ceva remuneraţiune la vreme de neputinţă şi la bătrâneţe, de altă parte la noi la Români gazetăria tocmai fiind o slujbă nerentabilă, avem foarte puţini gazetari iscusiţi şi cu pregătirile de lipsă. Adânc recunoscător a stărilor acestora la noi, la Români Dl Dr. Mihu, un harnic fiu al neamului, fostul director de odinioară al «Ardelenei», întemeietorul din anul trecut al unui fond de 10 mii cor. pentru publicarea şi premiarea pieselor teatrale româneşti, întemeietorul fondurilor pentru o Reuniune economică, fond pentru o Casină română, fond de asigurare a şcoalei române cu 4 învăţători, fond protopopesc gr. or. şi gr. cat. toate aceste în Orăştie — s’a gândit şi la aceasta necesitate a gazetarilor, şi cu datul de 20 Iulie n. crt. a făcut o fundaţiune de 25 mii cor. pentru ziariştii români de dincoace de Carpaţi. Prin măreaţa sa faptă, dnul Dr. Mihu, a pus bază unuia dintre cele mai de lipsă fonduri culturale, căci în rând cu şcoala gazetăria este mijlocul cel mai potrivit pentru ridicarea noastră culturală, economică, politică şi naţională. Gazetăria e mijlocul prin care să combat viturile şi scăderile societăţii şi îndeamnă la muncă cinstită, trezeşte şi susţine focul sacru al iubirei de neam şi lege. Sfinţia Sa Episcopul Demetriu Radu de la Oradea mare şi-a serbat iubileul de 25 ani al preoţiei. Despre aceasta serbare dăm după «Unirea* următoarele : »Marţi în în 26 Iulie n. se împlineşte un sfert de veac, de când tinerul şi distinsul alumn al propagandei din Roma, Dr. Iată şi scrisoarea prin care întemeiază fondul ziariştilor domnul Dr. Mihu: I. Fac un dar incepătător de 25.000 cor. pentru întemeierea unui „Fond al ziariştilor români din Ungaria“. II. Sporirea fondului să face: 1. Adaugând an de an a 4-a parte a carnetelor la capital. 2. Prin daruri de bună voe pentru acest fond. 3. Din venitele conferenţelor, festivalelor şi petrecerilor ce se vor arangia în folosul acestui fond. 4. Din tacse ce le-ar da ziariştii. III. Chemarea fondului e: I. A ajuta pe ziariştii (scriitoriii la foi) români cari au la trecutul lor o muncă cinstită şi rodnică, fără privire la direcţia (părerea) lor politică, dacă au ajuns la neputinţă prin mort ori bătrâneţe. 2. Ajutorarea văduvelor şi orfanilor unor asemenea ziarişti. 3. Ajutorarea ziariştilor români pentru călătorii de studiu (de învăţare de desăvârşire) în ţâri străine. IV. Chivernisirea fondului să face prin o epitropie de 5 membri. V. Aflându-se de lipsă, epitropia să poate spori cu 2 membrii, aleşi pe timp hotărât de ziarişti în lucrare. VI. Desar înfiinţa, cu vremea, pe temeiu legal, un Sindicat (o însoţire) a ziariştilor români din patrie, epitropia poate preda aceluia paza averii după statute. VII. întâia epitropie o numeşte în persoanele din Vasile Goldiş, Dr. Vaier Branisce, Octavian Goga, Dr. I. Lupaş şi Ioan Agârbiceanu. VIII. îngrijirea valorilor (averii) fondului o încredinţează băncii „Ardeleana“, care o face aceasta gratuit. IX. Ajutoare din fond numai atunci să vor putea da, când capitalul va fi ajuns la îndoit de mare cât e azi. Iată rânduieli pline de cinste şi înţelepciune. Punctul din urmă apoi e o chemare cătră ziariştii înşişi, ca, făcând precum să cere în punct 3 al aliniei II, să grăbească a avea această îndoire, ba înzecire a capitalului, pentru a putea pune mai repede de cum s’ar crede fundaţiunea în lucrare! Demetriu Radu, e hirotonit întru preot prin punerea mânilor Archiepiscopului Ştefan Stefanopoli. Aceasta memorabilă zi urmă să fie sărbătorită într’un chip strălucit, prin sfinţirea monumentalei Biserici din Tâmpăhaza- Uifalău, ridicată din munificenţa Preasfinţitului Episcop şi la care act solemn era să ieie parte întreagă Provincia bisericească unită prin iluştrii săi Arhierei. Din considerarea doliului general, care a cuprins întreagă obştea românească pentru calamităţile indurate de fraţii noştri din Bănat, serbarea s’a redus cu totul. Această zi n’a putut însă trece fără ca cei ce cunosc inima P. S. Sale şi sentimentele nobile de care e încălzită, să nu-şi aducă tributul şi omagiile lor*. A fost felicitat din acest incident de S. Sa Papa, de Esc. Sa Metrop. Victor, de Eppul Hossu şi de alţii fruntaşi. Preasfinţitul Episcop al Orăzii-mari a socotit a fi cel mai potrivit semn de mulţumită, ce ar aduce Marelui Dumnezeu, pentru ridicarea sa la strălucita treaptă a Arhiereii, cum şi pentru jubileul său preoţesc de 25 ani şi ca un monument măreţ pentru glorificarea sf. Uniri a Românilor cu Biserica Romei, dacă ar zidi lui Dumnezeu în satul naşterii sale o frumoasă casă de rugăciune, în locul scundei şi neîncăpătoarei biserici de lemn. Şi Dumnezeu i-a ajutat să ducă la bun sfârşit acest gând măreţ. Astăzi între cele două sate modeste aşezate la ţărmul Murăşului, între Tâmpăhaza şi Uifalău, unul parohie mare celalalt filie, se înalţă deasupra vârfurilor înverzite ale salcâmilor crucea aurită a unei splendide biserici, care prin veacuri va povesti de ziditorul şi ctitorul ei. Azi călătorul ce trece de-a lungul drumului de ţară, aproape fără de voie trebuie să se oprească ca să admire această clădire, vrednică de a fi aşezată şi într’un oraş de frunte. Şi gândul celui ce a cheltuit cu zidirea şi împodobirea ei era, ca sfinţirea acestei biserici să fie un fericit prilej de întâlnire pentru fiii întregei Provinţe bisericeşti unite, ca împreună cu toţii să glorifice în veci neuitatul act al Unirei cu biserica Romei, de care ne leagă şi amintirea sângelui. Nenorocirea fraţilor din Bănat, care a aflat răsunet în inimile Românilor de pretutindeni, a zădărnicit împlinirea acestui gând, şi de aceea conferinţa Episcopilor uniţi a hotărât, că însuşi Preasfinţitul Ctitor, Episcopul Dr. Demetriu Radu, să o sfinţească când va afla vremea mai potrivită, cu încunjurarea pompelor esterne. Astfel consacrarea bisericii din Tâmpăhaza-Uifalău s’a statorit pe a 17 zi a lunei lui Iulie n. 1910 Oricât de în taină s’au făcut pregătirile pentru această măreaţă sărbătoare, totuşi n’au putut rămânea neştiute de poporaţiunea din loc şi jur, care acum de ani să dorea să ajungă ziua, când vor vedea vlădică slujind în noua biserică. Preasfinţitul Episcop al Orăzii a sosit Sâmbătă dimineaţa însoţit de secretarul său Dr. Corneliu Bulcu şi de administratorul domeniului episcopesc Ales. Deva. In aceeaşi zi după amiazi s’a celebrat în vechea biserică însăratul împreunat cu litie, de unde preoţii, venind în procesiune la noua biserică au servit mânecatul şi partea primă din rânduiala pentru sfinţirea bisericii. In ziua următoare, având parte de un timp splendid, preoţii şi poporul, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, printr’o cale împrejmuită cu frunzări în sunetul clopotelor au mers la vechia biserică, unde vice-protopopul deficient Teodor Fodor, rosteşte un induioşetor cuvânt de rămas bun, înşirând inteligenţii ce s’au ridicat din aceste comune sub impulsiunea primită dela sfântul Altar al acestei modeste biserici. Apoi despoind vechia Casă a Domnului de toate sfintele sale podoabe, s’au îndreptat cu toţii spre noul Sion. Puţini Iubireul P. S. Dn Dr. D. Radu, Episcopul Orăzii. — Sfinţirea bisericei din Tâmpăhaza-Uifalău. — *) La fondul ziariştilor, prima piatră fundamentală a pus-o Dr. Maior, fostul redactor responsabil al „Gaz. Transilvaniei" prin colecta sa de 2000 cor. făcută în anul 1900 pentru sus numitul fond, adunaţi creţăreşte în câţiva ani, care sumă e depusă la filiala „Albina" în Brașov. Red.