Olteanul, 1910 (Anul 2, nr. 1-52)
1910-01-28 / nr. 5
ANUL II. Făgăraş, Joi 28 Ianuarie (10) Februarie 1910. Nr. 5. FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ, SOCIALĂ, CULTURALĂ ŞI ECONOMICĂ. REDACŢIUNEA: * Făgăraş, Várter Nr. 47, (casele I. Pţia). — Vis-â-vis de Magistrat. — Apare în fiecare Joi seara, sub direcţia unui comitet de redacţie. 4» ,>■■7. ADMîNiSTRAŢIUNEA: făgăraş. Vártér fir. 47, (casele !• Peia’. — Vis-.- vis de Magistrat. — Noi pîţ (*) Ajută-tfi şi-ţi va ajuta şi Dumnezeu! Această zicătoare să aude adesea în vieaţă; dar sunt puţini aceia, cari îşi pot da seama despre marea ei însemnătate. Cei mai mulţi o cetesc fără să se gândească mult la adevăratul ei înţeles şi mai ales la puterea ei de îmbărbătare şi încurajare, ce cuprinde în câteva, cuvinte spuse scurt şi la înţeles. De aceea ne vom, încerca noi a-i scoate la, iveală, adevăratul înţeles şi marea ei însemnătate, când în aceste vremuri de grea încercare pentru neamul nostru, ni să cere cea mai hotărâtă şi mai bărbătească muncă, ca să putem ajunge la isbândă in urma, străduinţelor noastre, puse în slujba acelui neam, care pretinde dela „toţi fii şi azi mână de-ajutor !“ Astăzi nu atât armele de foc, cât mai vârtos armele ştiinţei cuceresc ţări şi subjugă, sau supun popoară, fie acelea de altcum cât de numeroase. Puterea in ziua de astăzi stă mai mult în mulţimea cunoştinţelor şi în destoinicia oamenilor, cari ştiu sa se folosească pe deplin de puterea acestor arme. Vedem cum în timpurile vechi mulţimea hoardelor păgâne şi barbare năvăleau în alte ţări şi prin puterea armelor de foc şi prin cruzimile lor pustiau ţări, nimiceau popoară ori le supuneau, sau subjugau, şi-şi puneau domnia asupra lor. Atunci numărul oştirilor hotăra soartea răsboaielor, astăzi puterea bravelor a ajuns sclava sau supusa iscusinţei şi a înţelepciunei. O dovadă despre aceasta ni-a dat cel mai din urmă şi crâncen războiu, ce s’a purtat cu atâta înverşunare între Ruşi şi Japonezi, şi care a ieşit cu totala biruinţă a celor din urmă asupra celor dintâi, cu toate că biruitorii abia sunt a patra parte. Aceasta-i încât priveşte puterea armelor de foc; dar acum, cum am mai atins-o, altele cu mult mai tari sunt armele supunerei şi umilirei unui popor: sunt armele ştiinţei şi luminei, sunt armele civilizaţiei, Industria, sau feluritele măiestrii şi fabrici, apoi neguţătoria sau comerciul arată treapta culturală, pe care să află un popor. Popoarele agricole, cari mai mult trăiesc după lucrarea pământului şi creşterea vitelor, nici când nu să pot ridica la aceea treaptă culturală sau de înaintare şi progres, pe carea s’au înnălţat popoarele cu aşezăminte industriale, adecă cu tot felul de fabrici şi cu o negustorie întinsă ori cu’nestins comerciu. Şi aceasta din pricina, că popoarele agricole trebue să plătească mai mult acestora pentru lucrurile făcute şi vândute de ele, ori dau mai mult, decât primesc. Apoi de urde tot iar, mai mult decât poţi pune, trebue să se împuţineze ori chiar să se gate. Nu să poate tăgădui, că la început şi cele mai înaintate popoară din ziua de azi — nu s’au aflat acolo, unde se află acum. Şi ele au trecut prin mari frământări şi prin multe schimbări. Şi apoi numai după stăruinţe de fier neobosite şi-au putut câştiga starea de azi. De aici apoi s’a format sentinţa, judecata, că: „Soartea unui popor zace în mânile fiilor săi. Dela vrednicia, iscusinţa şi înţelepciunea lor atârnă înaintarea său din contră decadenţa neamului. Din puterea lui de viaţă răsare soarele libertăţii şi crearea viitorului acelui neam. Şi precum pe bolta cerească între nenumăratele stele să află şi unii luminători mai mari, mai puternici, aşa şi între fiii unui neam să află unii mai luminaţi, înzestraţi de Dumnezeu cu mai multe însuşiri. Aceştia sunt apoi chemaţi să arete şi lumineze calea a întreg neamului din care fac şi ei parte. Ferice de neamul, care are cât mai mulţi astfel de bărbaţi luminaţi, cari sunt chemaţi a aţâţa focul iubirei de neam şi a aprinde făclia sentimentului naţional, care este «semnul» veacului în care trăim. Numai acel neam are viitor, numai acel neam este îndreptăţit la vieaţă! Căci neamului, căruia îi lipsesc aceşti stâlpi de vieaţă, în[cari să-şi încredinţeze soartea viitorului său, îi lipseşte şi putinţa de a-şi păstra individualitatea sa etnică, adecă de a rămânea un neam cu totului deosebit de alte neamuri. Şi dacă şi între împrejurări mai neprielnice s’a putut aceasta pană acum, nu să va putea de aici încolo, că nu numai împrejurările, dar şi apucăturile oamenilor s’au schimbat. Astăzi fiecare îşi trage jar la oala lui, tată să-i pese dacă a mai rămas iar şi la oalele altora. Aşa dară dela nimeni să nu aşteptăm ajutor, că acela nu ni să va da nici odată, dacă noi prin noi nu ne vom ajuta. Şi dacă ni s’ar şi întinde cumva ceva ajutor, acela nu nisă dă cu cuget curat, acela e numai un venin, care are să ne omoare. Tot ce voim să avem, tot ce voim să facem, aceea noi trebue s’o începem, noi trebue s’o punem în lucrare, şi noi trebue s’o ducem şi la îndeplinire. Şi ca să ajungem la aşa ceva, trebue unul ca unul să ne punem pe lucru şi umăr la umăr să pornim munca de mântuire. Apoi precum un viteaz general a cerut odinioară numai trei lucruri ca să ajungă la izbândă, tot acelea trei lucruri le cerem şi noi. Şi acelea trei lucruri să exprimă cu vorba: bani. Bani să cer la îndeplinirea ori aicărui lucru. Banii au puterea şi farmecul de a înmuia inimile, de a îndoi felul şi de a câştiga sau cuceri lumea. Banii şi iar banii pătrund în toate tainele lumei acesteia, căci nu fără temeiu s’au numit banii: ochiul dracului. E frumoasă vorbă, vorba: €banul*, tbanii*, ni să va zice; dar un neam de oameni săraci, cari în totdeauna a avut să se lupte cu cele mai mari greutăţi şi neajunsuri în calea ■vieţii, de unde să ia banii de lipsă, ca