Olteanul, 1910 (Anul 2, nr. 1-52)

1910-01-28 / nr. 5

ANUL II. Făgăraş, Joi 28 Ianuarie (10) Februarie 1910. Nr. 5. FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ, SOCIALĂ, CULTURALĂ ŞI ECONOMICĂ. REDACŢIUNEA: * Făgăraş, Vár­ter Nr. 47, (casele I. Pţia). — Vis-â-vis de Magistrat. — Apare în fie­care Joi seara, sub direcţia unui comitet de redacţie. 4» ,>■■7. ADMîNiSTRAŢIUNEA: făgăraş. Vár­tér fir. 47, (casele !• Peia’. — Vis-.- vis de Magistrat. — Noi pîţ (*) A­jută-tfi şi-ţi va ajuta şi Dumne­zeu! Această zicătoare să aude adesea în vieaţă; dar sunt puţini aceia, cari îşi pot da seama despre marea ei în­semnătate. Cei mai mulţi o cetesc fă­ră să se gândească mult la adevăratul ei înţeles şi mai ales la puterea ei de îmbărbătare şi încurajare, ce cuprinde în câteva, cuvinte spuse scurt şi la înţeles. De aceea ne vom, încerca noi a-i scoate la, iveală, adevăratul înţeles şi ma­rea ei însemnătate, când în aceste vre­muri de grea încercare pentru neamul nostru, ni să cere cea mai hotărâtă şi mai bărbătească muncă, ca să putem a­­junge la isbândă in urma, străduinţelor noastre, puse în slujba acelui neam, care pretinde dela „toţi fii­ şi azi mână de-a­­jutor !“ Astăzi nu atât armele de foc, cât mai vârtos armele ştiinţei cuceresc ţări şi subjugă, sau supun popoară, fie a­­celea de altcum cât de numeroase. Puterea in ziua de astăzi stă mai mult în mulţimea cunoştinţelor şi în destoi­nicia oamenilor, cari ştiu sa se folo­sească pe deplin de puterea acestor arme. Vedem cum în timpurile vechi mul­ţimea hoardelor păgâne şi barbare nă­văleau în alte ţări şi prin puterea ar­melor de foc şi prin cruzimile lor pu­­stiau ţări, nimiceau popoară ori le su­puneau, sau subjugau, şi-şi puneau do­mnia asupra lor. Atunci numărul oştirilor hotăra soartea răsboaielor, astăzi puterea bra­velor a ajuns sclava sau supusa iscusin­ţei şi a înţelepciunei. O dovadă despre aceasta ni-a dat cel mai din urmă şi crâncen răz­­boiu, ce s’a purtat cu atâta înverşu­nare între Ruşi şi Japonezi, şi care a ieşit cu totala biruinţă a celor din urmă asupra celor dintâi, cu toate că biruitorii abia sunt a patra parte. Aceasta-i încât priveşte pute­rea armelor de foc; dar acum, cum am mai atins-o, altele cu mult mai tari sunt armele supunerei şi umilirei unui popor: sunt armele ştiinţei şi luminei, sunt armele civilizaţiei,­ Industria, sau feluritele măiestrii şi fabrici, apoi neguţătoria sau comer­­ciul arată treapta culturală, pe care să află un popor. Popoarele agricole, cari mai mult trăiesc după lucrarea pământului şi creşterea vitelor, nici când nu să pot ridica la aceea treaptă culturală sau de înaintare şi progres, pe carea s’au în­­nălţat popoarele cu aşezăminte indu­striale, adecă cu tot felul de fabrici şi cu o negustorie întinsă ori cu’n­estins com­er­ci­u. Şi aceasta din pricina, că popoa­rele agricole trebue să plătească mai mult acestora pentru lucrurile făcute şi vândute de ele, o­ri dau mai mult, decât primesc. Apoi de urde tot iar, mai mult decât poţi pune, trebue să se împuţineze ori chiar să se gate. Nu să poate tăgădui, că la înce­put şi cele mai înaintate popoară din ziua de azi — nu s’au aflat acolo, unde se află acum. Şi ele au trecut prin mari frământări şi prin multe schim­bări. Şi apoi numai după stăruinţe de fier neobosite şi-au putut câştiga sta­rea de azi. De aici apoi s’a format sentinţa, judecata, că: „Soartea unui popor zace în mânile fiilor săi. Dela vrednicia, iscusinţa şi înţelepciunea lor atârnă înaintarea său din contră deca­denţa neamului. Din puterea lui de viaţă răsare soarele libertăţii şi crearea viitorului acelui neam. Şi precum pe bolta cerească în­tre nenumăratele stele să află şi unii luminători mai mari, mai puternici, aşa şi între fiii unui neam să află unii mai luminaţi, înzestraţi de Dumnezeu cu mai multe însuşiri. Aceştia sunt apoi chemaţi să arete şi lumineze calea a întreg neamului din care fac şi ei parte. Ferice de neamul, care are cât mai mulţi astfel de bărbaţi luminaţi, cari sunt chemaţi a aţâţa focul iubirei de neam şi a aprinde făclia sentimen­tului naţional, care este «semnul» vea­cului în care trăim. Numai acel neam are viitor, nu­mai acel neam este îndreptăţit la vi­eaţă! Căci neamului, căruia îi lipsesc aceşti stâlpi de vieaţă, în­[cari să-şi încredinţeze soartea viitorului său, îi lipseşte şi putinţa de a-şi păstra in­dividualitatea sa etnică, adecă de a ră­mânea un neam cu totului deosebit de alte neamuri. Şi dacă şi între împrejurări mai neprielnice s’a putut aceasta pană a­­cum, nu să va putea de aici încolo, că nu numai împrejurările, dar şi a­­pucăturile oamenilor s’au schimbat. Astăzi fie­ca­re îşi trage jar la oala lui, tată să-i pese dacă a mai rămas iar şi la oalele altora. Aşa dară dela nimeni să­ nu aşteptăm ajutor, că acela nu ni să va da nici odată, dacă noi prin noi nu ne vom ajuta. Şi dacă ni s’ar şi întinde cumva ceva ajutor, acela nu nisă dă cu cu­get curat, acela e numai un venin, care are să ne­­ omoare. Tot ce voim să avem, tot ce voim să facem, aceea noi trebue s’o începem, noi trebue s’o punem în lucrare, şi noi trebue s’o ducem şi la îndeplinire. Şi ca să ajungem la aşa ceva, tre­bue unul ca unul să ne punem pe lucru şi umăr la umăr să pornim munca de mântuire. Apoi precum un viteaz general a cerut odinioară numai trei lucruri ca să ajungă la izbândă, tot acelea trei lucruri le cerem şi noi. Şi acelea trei lucruri să exprimă cu vorba: bani. Bani să cer la îndeplinirea ori ai­că­rui lucru. Banii au puterea şi farme­cul de a înmuia inimile, de a îndoi felul şi de a câştiga sau cuceri lumea. Banii şi iar banii pătrund în toate tainele lumei acesteia, căci nu fără te­­meiu s’au numit banii: ochiul dracului. E frumoasă vorbă, vorba: €ba­nul*, tbanii*, ni­ să va zice; dar un neam de oameni săraci, cari în tot­deauna a avut să se lupte cu cele mai mari greutăţi şi neajunsuri în calea ■vieţii, de unde să ia banii de lipsă, ca

Next