Olteanul, 1913 (Anul 5, nr. 1-52)

1913-12-08 / nr. 48

Pag. 2, slăbiciuni dintre oameni, spună-i aceasta mulţimile de pâri ce cresc din zi în zi tot mai tare şi mulţimea banilor, ce-i vărsăm în punga jidanilor, pe lângă toată sărăcia, de care ne văetăm atâta. Câte omoruri, bătăi pentru avere, moştenire, sau vorbe nu se întâmplă în ziua de azi ? Câţi părinţi nu rămân pe drumuri dacă-şi dau tot, ce au pe nume copiilor lor! Puţini copii mai slujesc părinţilor ca sprijin la bătrâneţe, fără cei mai mulţi ar vrea să vadă astupaţi în recele mormânt! Şi apoi oare nu vine toate acestea de la creştere slabă şi rea, ce-o dau părinţii în ziua de azi copiilor? Dacă vrem aşadară să scăpăm măcar de o parte din multele năcazuri ce ne bântuie în ziua de azi, atunci trebue să punem un preţ deosebit pe creşterea copiilor. In deosebi mamele să-şi facă datorinţa de mame. Să nuşi prea desmerde copii, dar nici să nu se poarte aspru cu ei, fără să ţină calea mijlocie. Să dea în toate pildă cum să se poarte cu semenii lor, cu oamenii, ei între ei, să se ferească înaintea copiilor de certuri, sudălmi, batjocuri şi vorbe slabe, de beutură şi îndeosebi să-i ferească de tovărăşia celor răi, căci vorba zice: »mărul putred strică şi pe cele bune«, iar alta : »Spune-mi cu cine te însoţeşti şi-ţi voiu spune cine eşti«. Să se ştie, ca precum: »Paza bună fereşte de primejdia rea« aşa şi creşterea bună fereşte pe om de multe neînţelegeri şi slăbiciuni, ce răsar cu grămada pe urma unei creşteri rele. Un binevoitor. ROMÂNUL ÎN LUPTĂ CU SECTARII. In acest semn o vei învinge! Bucureşti, Decemvrie. I. Suntem în toiul unui Războiu teribil şi dezastuos, şi ce e mai dureros, foarte puţini din adevăraţii fii ai neamului se interesează despre starea actuală despre povârnişul pe care se pregătesc numeroşii inimici ai românilor să prăvălească acest neam vechiu mare viteaz şi temut. Inimicii văzuţi deşi sunt puternici bine înarmaţi şi bine hrăniţi din sudoarea poporului nostru, bine apăraţi cu sângele strămoşilor noştri eroi şi îngrăşaţi la vatra noastră, din bucatele crescute pe vechiul nostru ogor, — aceşti inimici, tot nu sunt atât de periculoşi, ca şi aceia, cari în ascuns, ca lupii în stână, să vâră în mijlocul poporului român, îi fură credinţa îi zdrobesc naţiunea şi-i înveninează sufletul său credincios şi inocent, făcându-l neom, — o unealtă fără cpfesiune, fără căpătâiu, — fără de nici un razim sau bază, pe care să poată vieţui ca om cu vre-un scop oarecare, — căci îmi place a crede, că omul trebue să aibă o datorie de împlinit în viaţa sa fizică, materială, trebue să aibă un scop sau o ţintă spre care tinde sau trebue să tindă, dacă viază gustă plăcerile şi durerile acestei vieţi lumeşti. Cu această ocaziune vom observa pe inimicii cei mai ascunşi ai Românilor, dar cei mai crânceni, de cari nu se poate poporul apăra, nici cu lege, nici*3 fără de lege, — sunt aşa zicând ca ploşniţele, — dacă le ucizi, te’nveninează cu miazmele omorâtoare, — iar dacă le laşi să trăiască, — te pişcă, încât te ustură inima, — iar de curăţat cu totul, după ce sau încuibat în casa ta, e şi mai greu. Aceşti inimici cari aduc dezastul teribil în maica noastră biserică sunt Sectarii. Iubiţii cetitori ai »Oceanului«, au avut ocazia să audă ceva despre ei, — în câteva numere din apropiatul trecut, am cetit şi eu o serie de articole sub titlul nu prea potrivit ?»Mucări«, căci în definitiv nu ne impoartă deosebirea dintre ei, — Adventişti (sâmbetişti) Babtişti etc. Despre acestea două secte cari după cum văd s’au încuibat şi printre poporul nostru până ori alaltăeri încă apărat de erezie, — mulţămită netoleranţei religioase, — dar cu atât mai uşuratec lăsat azi pradă acestor samsari ai unor societăţi străine, întemeiate cu milioanele lui Rotschild şi a altor ovrei miliardari, iar sub firma de «Societatea Britanică», inundează lumea cu lectură schismatică şi contrară aşezămintelor şi legilor noastre, şi a sfintei noastre biserici naţionale Româneşti, — căci doar azi este toleranţa religioasă libertatea nemărginită a cugetelor — numai noi Românii nu suntem toleraţi să ne ţinem religia şi cugetarea şi legea şi limba noastră. Auzi Dumniata Bătrână Europă ? Pare că tuturor afurisiţilor le-ai pus arma în mână să ne străpungă numai pe noi pe Românii, nepoţi ai lui Traian pe sentinelele tale din Orient? Dar să lăsăm recriminaţiunile la adresa aceasta, poate că noi şi mai marii noştrii bisericeşti încă vor fi având parte din această dezastuoasă uşurinţă, păstorul trebue să fie azi, mai mult ca niciodată cu ochi în patru! Trebuia înainte de ce şi-ar fi început Samsaria-şi face apariţia pregătit poporul ca să ştie cum să-i primească pe aceşti falşi apostoli şi Christoşi, — trebuia prin teologii săi eminenţi să păşiască biserica noastră pe trenă, şi cu crucea în mână, aceia să lumineze poporul, nostru, că creştin fără de cruce nu poate să fie căci prin cruce au venit mântuirea şi „Crucii tale ne închinăm Christoase“ şi sfântă învierea ta o lăudăm şi o mărim. Dar iatăne la obiect. Nu aflu cu cale a combate nici o idee fără de rost chiar, numai cu armele îngăduite de adevăr şi bunul simţ care trebue să caracterizeze pe fiecare creştin şi cu atât mai mult pe un Român creştin, care popor, asemenea lui Christos a purtat crucea sa pe Golgotha durerilor şi chinurilor acum aproape de 2000 de ani, — deci am să vorbesc — despre acestea două secte, cari şi-au făcut nefericita, şi rău venita apariţă în sinul neamului nostru, chiar acum, când zeci de mii de hydre îşi ridică capul hodos din toate părţile asupra lui, — acum trebuia să vină şi Antichrist cu sateliţii lui, şi să-i sfăşie şi ultima rază de nădejde înviitorul de aur ce românimea are«. In călătoria mea Prin Rusia Franţa şi Germania, am întâlnit multe în care, din piinalul meu, voi descrie cu această ocaziune câteva însemnări, cari desigur vor interesa pe toţi bunii români fiind relative, la sectarii despre cari vorbim. In Tridensau, este o zidire pompoasă, e seminariul predicatorilor creştinizmului, a sectei Adventiştilor (Sâmbetiştilor), după cum ia-ţi poreclit Dvoastră (Mucări). In părţile Africei, Americei, Australiei, aceşti apostologi ai creştinizmului lucră foarte mult pentru lăţirea şi publicarea evangheliei la toate popoarele lumii. Au în fruntea lor câte un profesor foarte învăţat şi vestit teolog, îndeletnicirea lor până aci şi între acestea cadre, e salutară şi vrednică de laudă, că acei sălbatici cu pieile roşii şi negre, încă trebue să cunoască pe adevăratul Dumnezeu şi legile umanităţii, iar misionarii bravi cari sufere moarte şi schingiuiri teribile pentru Christos, trebue să afle şi în inimile noastre creştineşti admiraţie cinste şi iubire. E foarte frumos şi vrednic de laudă acest gest al statelor Europene, de a converta la creştinizm pe Canibalii mâncători de oameni, şi pe toţi păgânii idolatri, — dar nu pot pricepe pentru ce inundează acestea secte întreaga Europă creştină. Cu biblia în mână, adunând pe bieţii ţărani osteniţi de lucru şi obosiţi de greul vieţii, şi din sata Scriptură, cunoscută de toată lumea, de toţi clericii noştri şi cetitorii noştri, din Scriptura aceea care s’au adăpat sfinţii părinţi şi mucenicii creştinizmului şi ai neamului nostru, acei sectari le ţin azi lecţiuni biblice, alegând versurile din scriptură, cari sunt mai greu de înţeles şi pe acele explicându-le poporului astfel, încât uşor crezătorii se află inmediat cu totul desamăgiţi, se află înşelaţi şi traşi pe sfoară, de învăţătorii lor, de preoţii lor, de Archiereii lor, de toţi oficianţii şi de toţi bărbaţii lor cu carte, de Rege, de legile ţării, de totul ce e idee de stat în societatea omenească de pepământ. Care va să zică domnii sectari, s’au pus pe lucru, şi din păgânii continentelor de peste ocean vor face creştini noi-nouţi, iar din creştinii Europei bătrâne, vor face păgâni de cei mai sălbateci, cari să nu mai cunoască şi nu se supună nici unei legi pământene făcută de oameni. Iubitul nostru popor dreptcredincios, să ia aminte, ca din Sfânta scriptură atâtae religii s’au creat, încât e cu neputinţă să le numeri. Dar un Brâncovean Constantin Domn al ţării Ro- OLTEANUL Nr. 48.