Opinia, octombrie 1897 (Anul 1, nr. 126-151)
1897-10-26 / nr. 147
E tîrzie calea de a combate beţia prin calea culturei aşa cum se dă azi. Şcoala dă multe cunoştinţe necesare supt raportul desvoltăre minţei, dar puţin rodnice supt raportul vieţii. Fericită a fost ideia Ligei antialcoolice din Iaşi de a cere de la ministru introducerea învăţămintelor practice de viaţă în program, ca aşa învăţătorul să se scoboare din lumea ideală, în care ţine şi creşte pe elevi, la realitatea goală a vieţii şi prin poveţile morale ce le va da asupra băuturilor, cum şi relelor ce aduc trupului şi sănătăţei escesiva lor întrebuinţare, va stărui în lumea ţărănească o îndrumare spre o viaţă mai sobră şi morală. Învăţământul antialcoolic va îndruma şcoala primară pe o cale mai rodnică din punctul de vedere practic al vieţii. Dar nu numai ignoranţa şi nevoia sunt cauzele lăţirei beţiei, ci şi a mediului, a deprinderilor din sat. De aceasta în alt curier, Gh. Ghibănescu Cronica Streinătate, Corespondentul constantinopolitan al ziarului Novosti, află din izvor pozitiv, că relaţiunile dintre Bulgaria şi Poartă ar fi din cele mai încordate. Guvernul bulgar se simte ofensat de faptul că Sultanul continuă a refuza supuşilor săi de a purta ordine bulgare. Chiar nesupuşii turci, cari sunt în serviciul statului turcesc fură invitaţi de a nu purta ordinele bulgăreşti. Pe de altă parte Sultanul ar fi viu afectat de o broşură apărută, de curînd, la Londra şi inspirată probabil de cercurile oficiale bulgăreşti în care se arată ca o necesitate absolută proclamarea Bulgariei de Regat. Prinţul Ferdinand mai e bănuit la Constantinopole, că n’ar vroi, cu nici un preţ, să întreţie bune relaţiuni cu Serbia, aşa încit deschiderea şcoalelor serbeşti în Macedonia ar fi un motiv bine venit de încordare a relaţiunelor dintre ambele state vecine, Bulgaria şi Serbia. ❖ * * O manifestație la Universitatea din Berlin. De curînd a fost numit la Universitatea de Berlin profesor de economie politică Reinhold pînă acum profesor la Wiesbaden. Reinhold este un adversar al doctrinei socialiste. Lecţia sa de deschidere a tratat despre: Istoria şi Critica democraţiei sociale. In aceeaşi oră profesorul s’a mutat dintr’o sală în alta din cauza înmulţirei auditorului. O jumătate din lecţia profesorului n’a putut fi auzită din cauza aplauzelor şi a luerătorilor. Cătră sfîrşit profesorul a liniştit auditorul cu următoarea citaţie din Goethe «Tot ce e nobil e liniştit natural». * * * Camera austriacă a reluat, după o pauză de 5 zile, discuţiunea asupra proectului de compromis cu Ungaria. Şedinţa din 24 octombrie a început cu 5 apeluri nominale cerute de stînga. Apoi se declară şedinţa secretă pentru a lua cunoştinţă de procesul-verbal al ultimei şedinţe ce s-a ţinut secretă. Şedinţa se declară publică la 7.20 seara şi va fi consacrată la discuţia compromisului provizoriu cu Ungaria, cu toate protestările zgomotoase ale stîngii. Primul orator înscris, d. Lueger, nu poate vorbi timp de 3 ore, din cauza zgomotului stîngii şi în special al d-lor Schoenerer şi Wolff. Vice-preşedintele este silit să suspende şedinţa de mai multe ori din cauza gălăgiei. La fine, d. Lueger, vorbeşte în mijlocul gălăgie!, cîţiva deputaţi cîntă în cor şi sunt însoţiţi de partizanii d-lui Schoenerer cari bat cu tact pe pupitrele lor. Puţin cîte puţin, se restabileşte liniştea. D. Lueger declară atunci, că nu este inamic al unui compromis echitabil, dar că se vede silit să combată compromisul ce s’a încheiat de curînd, de care nu profită de cît Ungaria. Oratorul califică de înaltă trădare, atitudinea d-luî Schoenerer. Se respinge cu apel nominal închiderea şedinţei cerută de stînga. D. Parapschis, polonez, cere închiderea discuţiunel, d. Wolff începe să bată pe pupitrul seu. S’a produs o ceartă între d. Wolff şi cîţiva cechi. Mulţi deputaţi ai stingel bat pe pupitrele lor. închiderea discuţiunel s’a adoptat cu apel nominal în mijlocul unui sgomot de nedescris. D. Gross propune să se trimeată proectul de compromis provizoriu unei comisiuni speciale, şi în mod eventual să se sporească numărul membrilor comisiunei bugetare cu încă 12. Moţiunea d-lui Gross este respinsă. După propunerea majorităţeî, proectul se trimite comisiunei bugetare. Şedinţa, care a fost foarte furtunoasă, se ridică la 10 ore şi un sfert, după o durată de 21 de ore. Viitoarea şedinţă se va ţine luni. Emigraţia în America Asupra emigrare! în America, in special în Statele Unite în cursul anului 1896 —1897, se comunică următorea statistică oficială: In cursul acestui an au emigrat în America în total 230,832 inşi, cu alte cuvinte cu 112,435 ma* Puiţind ca în anul trecut. De la 1882 n’a mai fost atît de minim, numărul emigraţilor în America. Ca una din motivele mai principale ale acestei descreşteri a emigrărilor se dă înăsprirea condiţiilor de emigrare ce le pune guvernul american şi în al doilea loc, criza ce domneşte de cîţiva ani în Statele Unite. AFACEREA DREYFUS Vicepreşedintele Senatidul Scheurer- Kestner, e asaltat din toate părţile,cerîndu-i-se de a da publicităţei actele pe baza cărora şi-a format convingerea despre nevinovăţia căpitanului Dreyfus. Unui colaborator de la Temps, venerabilul senator i-a răspuns: «Nimic nu mă va opri din calea, pe care am apucat-o. Voi fixa ziua şi ora cînd voi aduce chestiunea înaintea opiniei publice. Pînă atunci, nu respond la nici o întrebare». Se crede că Scheuner vrea să aștepte decizia ministerului de rezbel în chestia revizuirea procesului, înainte de a apela la opinia publică. A doua broșură de apărare a lui Bernard Lazare a apărut. Iea este precedată de o scrisoare a avocatului Demange, în care acesta spune: «N’am cunoscut nici odată alt material al acuzărei de cît scrisoarea pomenită a lui Dreyfus și nu pot crede că s’au mai adus înaintea judecătorilor alte acte pe care nu le-a cunoscut apărătorul. Cu inima sunt pentru opera d-voastră curajoasă și desinteresată». $ FOIȚA ZIARULUI „OPINIA“ 3P .A. IR, X S de EMILE SOLA CARTEA ÎNTÎIA I îndată după aceasta Petru voi să îndeplinească comisonul abatelui Rose. Urmări strada de Norvius, pe creasta Montmartrului ajunse în strada des Saules, a cărei pantă repede o scoborî între ziduri mucegăite, de cealaltă parte a Parisului. Cei trei franci ce-l ţinea în mină, în fundul buzunarului suterei, îl umplea în acelaş timp şi de o emoţie mişcătoare şi de o mînie surdă contra calităţeî nefolositoare. Pe măsură ce se scobora pe scări nesfîrşite şi întrevedea colţuri de mizerie, o nesfirşită milă îi strîngea inima. Era un cartier cu totul nou în construcție, în lungul străzilor case largi, începînd de la lucrările mari de la Sacré-Coeur, burghese înalte se ridicau deja, în mijlocul grădinelor stricate, prin locuri virane, încunjurate încă cu garduri înalte. Cu fațadele lor curate, de o albeaţă nouă, făcea mai întunecoase, mai urîte, clădirile vechi, slabe, rămase în picioare, hanuri echivoce cu ziduri negre-roşii, oraşe de suferinţă, zidiri negre şi murdare, în care se îngrămădia viţa omenească. In ziua aceea, sub cerul îngreuiat, glodul îneca pavajul desfăcut de căruțe, desghețul muia zidurile cu o umezeală înghețată, în timp ce o tristeță grozavă se ridica din atîta murdărie și suferință. Petru care merse pînă în strada Marcadat, se întoarse înapoi. Intră în strada des Saules, sigur că nu se inșală, în curtea unui soi de cazarmă sau spital, încunjurată de trei zidiri neregulate. Curtea aceasta era o clocă, în care necurăţeniile se îngrămădise în timpul celor două luni de ger îngrozitor, acuma se topea totul, un miros nesuferit se ridica din bolta de necurăţenii. Clădirile erau daramate pe jumătate, coridoarele largi fără uşi, pureau nişte borte de pivniţă, nişte petici de hîrtie împestriţate geamurile murdare, sdirenţe necurate spînzurau în toate părţile, ca nişte draperii mortuare. In fundul borţei ce servea de lojă portarului, Petru văzu un infirm înfăşurat în sdrenţele unei pături vechi de cal. — Aveţi pe aici un lucrător bătrîn, pe care-1 chiamă Laveuve. Ce scară, ce rînd ? Omul nu respunse, dar holbă nişte ochi neliniştiţi de idiot care se sperie. Fără îndoială portarul nu era departe de idioţie. Aşteptă un moment, pe urmă zărind o fetiță în fundul ogrăzei încercă să treacă cloaca în vîrful picioarelor. — Copilule, cunoști în casa aceasta un lucrător bătrîn pe care-1 cheamă Laveuve ? Copila, a cărei corp slab nu era îmbrăcat decît într’o haină de pînză roză, peticită și ruptă, cu minele rose și crapate de frig, tremura. Ridică fața fină, drăguţă sub muşcăturile frigului. — Laveuve, nu, nu ştiu, nu ştiu... Și cu un gest inconștient de cerșetor, întinse una din sermanele mini, sgîrcite de frig și crapate. îndată ce Petru îi dădu o piesă mică albă, începu să fugă prin glod ca o capră veselă, clntînd cu o voce ascuțită: — Nu știu, nu știu, nu știu... El se puse s’o urmărească. Dînsa dispăruse într’una din șalele largi, sui după ea o scară întunecoasă și rău mirositoare, cu treptele pe jumătate rupte, și lunecoase din causa, resturilor de legume, încît trebuia să se ajute de frînghia unsuroasă care servea de balustradă. Toate uşile erau închise, bătu, fără de nici un folos, la mai multe, la unele nu obţinea decît nişte mormăituri înăduşite, ca şi cum ar fi fost închis acolo vreun animal serbatec* Se scoborî din nou în curte, şi după cîteva momente de ezuare, se sui pe altă scară. Aici fu asurzit de strigăte ascuțite, strigăte de copil înăduşit. Se luă după sgomot şi ajunse înaintea unei odăi, cu uşile deschise în lături,—în care un copil lasat singur, legat pe un scaun mic, fără îndoială pentru ca să nu cadă, urla fără întrerupere. Se scoborî din nou cu sîngele înînghețat de atîta mizerie, și de atîta lipsă. Tocmai atunci o femee întră, aducînd trei cartofi în peștercă și la întrebarea lui Petru, ea răspunse privind cu neîncredere sutana. — Laveuve, Laveuve, nu știi unde stă. Dacă portărița ar fi aici, ea v’ar spune poate... Inţălegeţi dv. sunt cinci scări aici, nu poate să se cunoască toţi şi pe urmă locatarii se schimbă atît de des... încercaţi acolo în fiind. Scara aceasta din fund era mai îngrozitoare de cît celel’alte, fără trepte, cu zidurile lunecoase, muiate de o sudoare de durere. La fiecare rînd, plumburile te încunjurau cu resm,flarea lor îndumată, din fie care odae esia sgomot de plîngeri de certe, un îngrozitor desgust de mizerie. O ușă se deschise și apăru un bărbat, tîrîind de păr o femee, în timp ce trei copii mici plîngeau. In rîndul de sus, într’o odae întredeschisă, rezări o femee tînără, slabă, bolnavă, cu peptul sbîrcit, ca ») OPINIA h fonath De la Societatea Ştiinţ. şi literara Şedinţa de la 24 Octombrie, supt preşidenţia d-lui A. D. Xenopol. Se cetesc două poesii „Salutare“ de d-na Virg. Ed. Gruber dedicate Reginei, cu ocazia vizitei, ce părechea regală a făcut Iaşilor. Versurile găsindu-se bune s’a hotărît publicarea lor în arhivă. Cetindu-se poesia „Plângi şi tu“ de pseudonimul Corin Gr. Lonnescu s’a respins ca nepotrivită pentru publicare. Se ceteşte apoi o improvizaţie a D-nei Ana Conta Kernbach „Pelago Magiore“, amintiri de pe locurile favorite Reginei „Carmen Silvei“. Se ceteşte poesia de V. Lateş, doctor la spitalul Bechet „Itus D. T.“ D. Dragomir Hurmuzescu dă cetire linei descrieri a Expediţiunei la Polul Sud. După ce se face istoricul puţinelor expediţiuni întreprinse la Polul Sud, se expun pregătirele nouei expediţiuni cu vaporul „Belgica“, supt conducerea d-lui Guerlache. Lungimea corăbiei e de 32 metri. Expediţia s-a aprovizionat cu tot felul de alimente, dintre care şi ghiveciul naţional a lui Iordachi din Bucureşti nu lipseşte ; această aprovizionare s’a făcut pentru doi ani. Apoi să descrie pe larg toate pregătirile cu aparate pentru diferite esplicaţiuni ştiinţifice. Expediţia s’a aprovizionat cu toate aparatele cele mai perfecţionate, care vor permite a culege cele mai exacte date asupra climei, apei, peştilor, şi a tuturor fenomenelor meteorologice. Se ceteşte apoi notiţa ce d. Vaschide a scris în Reine des Revues contra articulului d-lui J. Conte, care aprobă vederile d-lui Rethy, Ungur, asupra originei Romînilor, că ne tragem din Italieni. Eri a avut loc întrunirea studenţilorpentru alegerea unei delegaţiuni, care să participe la serbarea desvălirei monumentului de la Răsboeni. Au fost aleşi preşedinţii societăţilor studenţeşti din Iaşi, şi anume: d. Gheorghiade, preşedintele societăţei Solidaritatea, d. Iliescu, preşedintele societăţii studenţilor în medicină, d. Moisiu, preşedintele mediciniştilor Romini, Cădere, preşedintele comitetului naţional,şi un delegat al asociaţiei generale a studenţilor. Restul pînă la 10—numărul total al delegaţiilor—se aleg prin vot secret. Sunt proclamaţi aleşi, d-nii Teodoru cu 32, Malhasovici 29, Roman 22, Gr. Botez, 16 şi Eraclide 15 voturi. Restul candidaţilor precum e Sava, Mogoş, Valeria etc. nu întrunesc decît 4 sau 5 voturi. La această festivitate vor merge şi doi delegaţi a comitetului ligel secţia Iaşi. Plecarea studenţilor şi a ziariştilor ieşeni va avea loc Duminică seara cu acceleratul de Vaslui şi vor ajunge Luni dimineaţa la ora 8 la Peatra-N, de unde vor pleca cu trăsuri la Războeni, de veselie, şi de a deschide inima întreagă pentru întregul izvor de voie bună care face fondul naturei romîneşti. Prezida d. Gane, părintele vitreg al oraşului cînd face politică militantă, dar plin de bună voitoare atenţiune cînd îndeplineşte, cu zel delicat, rolul de amfitrion—fie şi la abeatoriu. Şi ca preşedinte, d. Gane a vorbit cel dintăi. A amintit, în treacăt, pe cei cari au pus temelia edificiului măreţ a cărui inaugurare se serbătorea, a vorbit, cu prisos de elogii, despre acei cari au avut inspiraţia fericită de a lua, poate fără vreme, succesiunea conservatorilor, şi a încheiat închinînd pentru toţi cei cari, cu un titlu sau cu altul, au contribuit pentru a face jalnică existența acestui mîndru monument. După primar, a venit rîndul primului său ajutor. Intr’o cuvîntare plină de spirituale parenteze făcute cu coada ochiului, d. Tăcu a spus lucruri interesante, pe cari publicul, dispus să crează fără să cerceteze, le a ascultat cu complezența omului bine crescut care nu cere documente—mai ales cînd e poftit la masă. Singura lacună regretabilă în magistralul discurs al d-lui Tăcu a fost că a uitat să explice pentru ce a dat masa populară tocmai Vineri, cînd țăranii nu mănîncă dulce.... D. Lepădatu, al douilea Tăcu al dlui Gane, a complectat pe oratorii precedenţi abundînd în senzul că abatoriul este exclusiv al liberalilor, şi a sfîrşit cu o foarte atingătoare gentileţă la adresa presei, pururea binevoitoare pentru oamenii de treabă. D. Tanase Gheorghiu, avocat al statului, a făcut un scurt şi inteligent rezumat de dezbateri şi a închinat în sănătatea oamenilor de treabă din toate partidele. D. Eduard Ghica, într’un speech mişcător al cărui fineţă întrunea toate regulele artei—dar toate—a pişcat presa pe la spate şi ’l a adus, în faţă, complimente cari au atins modestia multora dintre cei cari o reprezentau acolo. D. dr. Persu, profesor la şcoala superioară de medicină veterinară din Bucureşti, a improvizat un savant studiu de ocazie, pe care l’a continuat, printr’un discurs academic, d. Vasilescu, inspector la ministerul domeniilor. Au mai spus cîteva cuvinte, în numele presei, servitorul d-voastră şi două confraţi simpatici de la celelalte două ziare din localitate—şi banchetul s’a sfîrşit.... la aprinsul luminărilor. Şi pe cînd reprezentanţii democraţiei celei mai autentice îşi înecau verva în şampanie pentru a sărbători, un chip modest, triumful doctorului Jocu—ţăranii, expozanţii din tîrgul de vite, se ospătari din belşug în nesfîrşitele hale ale abatoriului. Peste o mie de oameni, nedumeriţi încă asupra rostului acestui eveniment, au împrumutat entuziasmul lor cald pentru succesul acestei serbări populare care pune încă un gir pe polița scontată de liberali. Despre monologul zis cu atîta natural de către d. d-l Jocu n’am vorbit nimic într’adins, pentru că această bucată trebue reprodusă întreagă ca să păstreze farmecul hazliu pe care l-a produs asupra publicului de ieri. Reporter lu Serbarea de la Abatoriu Ca o meritată satisfacţiune pentru străduinţa veterinarului comunal, precum şi ca o răsplată pentru ostenelile proprietarilor cari au adus vite la expoziţia din tîrgul abatoriului, consiliul comunal a oferit ieri o colaţiune care a închis cu bine seria de serbări pe care cu bine a deschis-o vizita Suveranilor. S’au distribuit medalii şi bani expozanţilor, s’a oferit o masă populară ţăranilor cari au venit cu vite în tîrg, şi s’a servit invitaţilor o gustare cu prilejul căreia s’a revenit la datina strămoşească de a goni necazul, în momente Conferinţa «l luî Jules Brun In ultimul moment, d. Jules Brun a fost informat, cum am spus deja ieri, că conferinţa sa nu va mai avea loc la Universitate ci la institutul anatomic. S’a dat ca pretext că era cu neputinţă să se încălzească noul palat, şi conferenţiarul s’a mulţumit cu acest pretext. Din cauza aceasta, însă, n’a voit să’şî desfloreze subiectul, şi, în locul Pietrelor cari vorbesc am avut Sonete romîneşti. Nu ştim dacă cu modificarea aceasta de program am pierdut sau nu, dar d. Bran a obţinut un succes complect. A a avut curajul să recurgă la forma cea mai strînsă, cea mai sbîrlită de greutăţi pentru a descrie Romînia cu poziţiile sale, cu moravurile, cu istoria şi cu monumentele sale. Diversele sale serii ne fac să trecem de la munte la cîmp, de la fluvii la mare. D. Bran a făcut nişte mici picturi foarte abile, nişte peizage sau portrete a căror asemănare este isbitoare. Pentru trecut, poetul a avut isvoare imbelşugate : Ciocoii lui Filimon, Ion Ghica, Sion, amintirile din copilărie ale lui Creangă ; pentru prezent, are ochii sei pătrunzători, cari l-au slujit bine; a privit, a înţeles şi a scris. Printre sonetele de gen eraic, cităm pe Carol I la biserica Trei-Erarhi, bucata de circumstanţă pe care a admirat-o regina aşa de mult; Curtea de Argeş, biserica Bucur, Primul obuz şi atîtea altele. In seria retrospectivă a creionat pe vechiul boier, pe frumoasa eleganţă de odinioară, pe ţăranul superstiţios, pehaiduc —tipuri originale şi adevărate. Pentru prezent, conferenţiarul s’a mărginit la mănăstirile moldoveneşti, o serie frumoasă scrisă la faţa locului astă vară, la colţuri de mahala din Bucureşti, la Impresii din Rucăr, unde a petrecut cîteva săptămini. Să studiem repede procedeul d-lui Jules Brun. E la Neamţu. Vede, în curtea monastireî, un călugăr bătrîn care coseşte iarbă. Mina îi tremură, dă de două ori pînă să taie o rădăcină de iarbă. Faptul cum vedeţi, e banal — nici n’ar atrage atenţia cuiva. Dar poetul vede aci un simbol şi continuă astfel: „Bătrîne, semeni cu moartea, care, ca tine, coseşte un cîmp — cîmpul vieţei. Loviturile ei sunt stîngace, nesigure; le ar vrea mai bine repezi şi brutale. De ce să ne bucurăm cînd fierul alunecă, dacă ne a rănit înainte de a ne da lovitura fatală. Alt exemplu. Poetul descrie Dîmboviţa la Rucăr, rece şi limpede. O în- -4, treabă de ce curge aşa de iute—căci la Bucureşti se va linişti, noroioasă, neagră şi plină de imundicii. Şi simbolul se impune spiritului său: „Aşa e viaţa: limpede la început, se precipită şi se tulbură — şi din ce în ce mai murdară cu cît îşi urmăreşte cursul." Am putea să multiplicăm aceste exemple. Aceste două, însă, ajung pentru a caracteriza procedeul d-luî Jules Brun. Să-i fim recunoscători pentru sentimentele sale filoromîne exprimate într’o limbă foarte frumoasă. Conferenţiarul a obţinut în Franţa mari succese ca orator; a făcut la Paris, conferinţe cari ’i au meritat’o înaltă distincţiune din partea guvernului francez -dar nicăiri nu e mai bine apreciat ca la Iaşi. D. Jules Brun va reveni, sperăm, în capitală Moldovei şi va regăsi aplauzele cu care a fost întimpinat ieri. Programa Inaugurărei monumentului ridicat la «Resboeni» din iniţiativa şi cu subscrierile corpului ofiţeresc al Reguu- * mentului XV, care poartă gloriosul nume al acelei localităţi istorice . Desvălirea solemnă a monumentului se va face la 27 octomvrie 1897. II Vor fi invitaţi la serbare: a) înaltele autorităţi ale ţerei; b) Epitropia Sf. Spiridon din Iaşi care a cedat locul pentru monument.