Opinia, octombrie 1897 (Anul 1, nr. 126-151)

1897-10-26 / nr. 147

E tîrzie calea de a combate beţia prin calea culturei aşa cum se dă azi. Şcoala dă multe cunoştinţe necesare supt raportul desvoltăre­ minţei, dar puţin rodnice supt raportul vieţii. Fericită a fost ideia Ligei antialcoo­­lice din Iaşi de a cere de la ministru introducerea învăţămintelor practice de viaţă în program, ca aşa învăţătorul să se scoboare din lumea ideală, în care ţine şi creşte pe elevi, la realitatea goală a vieţii şi prin poveţile morale ce le va da asupra băuturilor, cum şi re­lelor ce aduc trupului şi sănătăţei esce­­siva lor întrebuinţare, va stărui în lu­mea ţărănească o îndrumare spre o viaţă mai sobră şi morală. Învăţământul antialcoolic va îndruma şcoala primară pe o cale mai rodnică din punctul de vedere practic al vieţii. Dar nu numai ignoranţa şi nevoia sunt cauzele lăţirei beţiei, ci­­ şi a me­diului, a deprinderilor din sat. De aceasta în alt curier, Gh. Ghibănescu Cronica Streinătate, Corespondentul constantinopolitan al ziarului Novosti, află din izvor pozitiv, că relaţiunile dintre Bulgaria şi Poartă ar fi din cele mai încordate. Guvernul bulgar se simte ofensat de faptul că Sul­tanul continuă a refuza supuşilor săi de a purta ordine bulgare. Chiar nesu­puşii turci, cari sunt în serviciul statului turcesc fură invitaţi de a nu purta or­dinele bulgăreşti. Pe de altă parte Sultanul ar fi viu a­­fectat de o broşură apărută, de curînd, la Londra şi inspirată probabil de cer­curile oficiale bulgăreşti în care se a­­rată ca o necesitate absolută proclama­rea Bulgariei de Regat. Prinţul Ferdi­nand mai e bănuit la Constantinopole, că n’ar vroi, cu nici un preţ, să între­­ţie bune relaţiuni cu Serbia, aşa în­cit deschiderea şcoalelor serbeşti în Mace­donia ar fi un motiv bine venit de în­cordare a relaţiunelor dintre ambele state vecine, Bulgaria şi Serbia. ❖ * * O manifestație la Universitatea din Berlin. De curînd a fost numit la Universita­tea de Berlin profesor de economie po­litică Reinh­old pînă acum profesor la Wiesbaden. Reinh­old este un adversar al doctrinei socialiste. Lecţia sa de deschidere a tra­tat despre: Istoria şi Critica democra­ţiei sociale. In aceeaşi oră profesorul s’a mutat dintr’o sală în alta din cauza înmulţirei auditorului. O jumătate din lecţia pro­fesorului n’a putut fi auzită din cauza aplauzelor şi a luerătorilor. Cătră sfîrşit profesorul a liniştit audi­torul cu următoarea citaţie din Goethe «Tot ce e nobil e liniştit natural». * * * Camera austriacă a reluat, după o pauză de 5 zile, discuţiunea asupra proectului de compromis cu Ungaria. Şedinţa din 24 octombrie a început cu 5 apeluri nominale cerute de stînga. Apoi se declară şedinţa secretă pen­tru a lua cunoştinţă de procesul-verbal al ultimei şedinţe ce s-a ţinut secretă. Şedinţa se declară publică la 7.20 seara şi va fi consacrată la discuţia com­promisului provizoriu­ cu Ungaria, cu toate protestările zgomotoase ale stîngii. Primul orator înscris, d. Lueger, nu poate vorbi timp de 3 ore, din cauza zgomotului stîngii şi în special al d-lor Schoenerer şi Wolff. Vice-preşedintele este silit să suspende şedinţa de mai multe ori din cauza gă­lăgiei. La fine, d. Lueger, vorbeşte în mijlo­cul gălăgie!, cîţi­va deputaţi cîntă în cor şi sunt însoţiţi de partizanii d-lui Scho­enerer cari bat cu tact pe pupitrele lor. Puţin cîte puţin, se restabileşte liniş­tea. D. Lueger declară atunci, că nu este inamic al unui compromis echitabil, dar că se vede silit să combată compromi­sul ce s’a încheiat de curînd, de care nu profită de cît Ungaria. Oratorul califică de înaltă trădare, atitudinea d-luî Scho­enerer. Se respinge cu apel nominal închide­rea şedinţei cerută de stînga. D. Parapschis, polonez, cere închide­rea discuţiunel, d. Wolff începe să bată pe pupitrul seu. S’a produs o ceartă între d. Wolff şi cîţi­va cechi. Mulţi deputaţi ai stingel bat pe pupitrele lor. închiderea discuţiunel s’a adoptat cu apel nominal în mijlocul unui sgomot de nedescris. D. Gross propune să se trimeată pro­­ectul de compromis provizoriu unei co­­misiuni speciale, şi în mod eventual să se sporească numărul membrilor comi­­siunei bugetare cu încă 12. Moţiunea d-lui Gross este respinsă. După propunerea majorităţeî, proectul se trimite comisiunei bugetare. Şedinţa, care a fost foarte furtunoasă, se ridică la 10 ore şi un sfert, după o durată de 21 de ore. Viitoarea şedinţă se va ţine luni. Emigraţia în America Asupra emigrare! în America, in spe­cial în Statele Unite în cursul anului 1896 —1897, se comunică următorea stati­stică oficială: In cursul acestui an au­ emi­grat în America în total 230,832 inşi, cu alte cuvinte cu 112,435 ma* Pu­iţind ca în anul trecut. De la 1882 n’a mai fost atît de minim, numărul emigraţilor în Ame­rica. Ca una din motivele mai principale ale acestei descreşteri a emigrărilor se dă înăsprirea condiţiilor de emigrare ce le pune guvernul american şi în al doilea loc, criza ce domneşte de cîţi­va ani în Statele Unite. AFACEREA DREYFUS Vice­preşedintele Senatidul Scheurer- Kestner, e asaltat din toate părţile,­ce­­rîndu-i-se de a da publicităţei actele pe baza cărora şi-a format convingerea des­pre nevinovăţia căpitanului Dreyfus. Unui colaborator de la Temps, vene­rabilul senator i-a răspuns: «Nimic nu mă va opri din calea, pe care am apu­cat-o. Voi fixa ziua şi ora cînd voi a­­duce chestiunea înaintea opiniei publice. Pînă atunci, nu respond la nici o între­bare». Se crede că Scheuner vrea să aștepte decizia ministerului de rezbel în chestia revizuirea procesului, înainte de a apela la opinia publică. A doua broșură de apărare a lui Ber­nard Lazare a apărut. Iea este precedată de o scrisoare a avocatului Demange, în care acesta spune: «N’am cunoscut nici odată alt material al acuzărei de cît scri­soarea pomenită a lui Dreyfus și nu pot crede că s’au mai adus înaintea judecă­torilor alte acte pe care nu le-a cunos­cut apărătorul. Cu inima sunt pentru o­­pera d-voastră curajoasă și desinteresată». $ FOIȚA ZIARULUI „OPINIA“ 3P .A. IR, X S de EMILE SOLA CARTEA ÎNTÎIA I îndată după aceasta Petru voi să îndeplinească comisonul abatelui Rose. Urmări strada de Norvius, pe creasta Montmar­­trului ajunse în strada des Saules, a cărei pantă repede o sco­­borî între ziduri mucegăite, de cea­laltă parte a Parisului. Cei trei franci ce-l ţinea în mină, în fundul buzunarului suterei, îl umplea în acelaş timp şi de o emoţie mişcătoare şi de o mînie surdă contra calităţeî nefolositoare. Pe măsură ce se scobora pe scări nesfîrşite şi întrevedea colţuri de mizerie, o nesfirşită milă îi strîngea inima. Era un cartier cu totul nou în construc­ție, în lungul străzilor case largi, începînd de la lucrările mari de la Sacré-Coeur, burghese înalte se ridicau deja, în mijlocul grădinelor stricate, prin locuri virane, încunjurate încă cu gar­duri înalte. Cu fațadele lor curate, de o albeaţă nouă, făcea mai întunecoase, mai urîte, clădirile vechi, slabe, răm­ase în pi­cioare, hanuri echivoce cu ziduri negre-roşii, oraşe de suferinţă, zidiri negre şi murdare, în care se îngrămădia viţa omenească. In ziua aceea, sub cerul îngreuiat, glodul îneca pavajul desfă­cut de căruțe, desghețul muia zidurile cu o umezeală înghețată, în timp ce o tristeță grozavă se ridica din atîta murdărie și suferință. Petru care merse pînă în strada Marcadat, se întoarse îna­poi. Intră în strada des Saules, sigur că nu se inșală, în curtea unui soi de cazarmă sau spital, încunjurată de trei zidiri neregu­late. Curtea aceasta era o clocă, în care necurăţeniile se îngră­mădise în timpul celor două luni de ger îngrozitor, acuma se topea totul, un miros nesuferit se ridica din bolta de necură­ţenii. Clădirile erau daramate pe jumătate, coridoarele largi fără uşi, pureau nişte borte de pivniţă, nişte petici de hîrtie împestriţate geamurile murdare, sdirenţe necurate spînzurau în toate părţile, ca nişte draperii mortuare. In fundul borţei ce servea de lojă portarului, Petru văzu un infirm înfăşurat în sdrenţele unei pături vechi de cal. — Aveţi pe aici un lucrător bătrîn, pe care-1 chiam­ă La­­veuve. Ce scară, ce rîn­d ? Omul nu respunse, dar holbă nişte ochi neliniştiţi de idiot care se sperie. Fără îndoială portarul nu era departe de idioţie. Aşteptă un moment, pe urmă zărind o fetiță în fundul ogrăzei încercă să treacă cloaca în vîrful picioarelor. — Copilule, cunoști în casa aceasta un lucrător bătrîn pe care-1 cheamă Laveuve ? Copila, a cărei corp slab nu era îmbrăcat de­cît într’o haină de pînză roză, peticită și ruptă, cu minele rose și crapate de frig, tremura. Ridică fața fină, drăguţă sub muşcăturile fri­gului. — Laveuve, nu, nu ştiu, nu ştiu... Și cu un gest inconștient de cerșetor, întinse una din ser­­manele mini, sgîrcite de frig și crapate. îndată ce Petru îi dădu o piesă mică albă, începu să fugă prin glod ca o capră veselă, clntînd cu o voce ascuțită: — Nu știu, nu știu, nu știu... El se puse s’o urmărească. Dînsa dispăruse într’una din șalele largi, sui după ea o scară întunecoasă și rău mirositoare, cu treptele pe jumătate rupte, și lunecoase din causa, resturilor de legume, în­cît trebuia să se ajute de frînghia unsuroasă care servea de balustradă. Toate uşile erau închise, bătu, fără de nici un folos, la mai multe, la unele nu obţinea de­cît nişte mormăituri înădu­şite, ca şi cum ar fi fost închis acolo vre­un animal serbatec* Se scoborî din nou în curte, şi după cîte­va momente de ezu­are, se sui pe altă scară. Aici fu asurzit de strigăte ascuțite, stri­găte de copil înăduşit. Se luă după sgomot şi ajunse înaintea unei odăi, cu uşile deschise în lături,—în care un copil lasat singur, legat pe un scaun mic, fără îndoială pentru ca să nu cadă, urla fără întrerupere. Se scoborî din nou cu sîngele în­­înghețat de atîta mizerie, și de atîta lipsă. Tocmai atunci o femee întră, aducînd trei cartofi în peș­tercă și la întrebarea lui Petru, ea răspunse privind cu neîncre­dere sutana. — Laveuve, Laveuve, nu știi unde stă. Dacă portărița ar fi aici, ea v’ar spune poate... Inţălegeţi dv. sunt cinci scări aici, nu poate să se cunoască toţi şi pe urmă locatarii se schimbă atît de des... încercaţi acolo în fiind. Scara aceasta din fund era mai îngrozitoare de cît cele­­l’alte, fără trepte, cu zidurile lunecoase, muiate de o sudoare de durere. La fie­care rînd, plumburile te încunjurau cu resm,­flarea lor înd­umată, din fie care odae esia sgomot de plîngeri de certe, un îngrozitor desgust de mizerie. O ușă se deschise și apăru un bărbat, tîrîind de păr o femee, în timp ce trei copii mici plîngeau. In rîndul de sus, într’o odae întredeschisă, rezări o femee tînără, slabă, bolnavă, cu peptul sbîrcit, ca ») OPINIA h fonath De la Societatea Ştiinţ. şi literara Şedinţa de la 24 Octombrie, supt pre­­şidenţia d-lui A. D. Xenopol. Se cetesc două poesii „Salutare“ de d-na Virg. Ed. Gruber dedicate Reginei, cu ocazia vizitei, ce părechea regală a făcut Iaşilor. Versurile găsindu-se bune s’a hotărî­t publicarea lor în arhivă. Cetindu-se poesia „Plângi şi tu“ de pseudonimul Corin Gr. Lonnescu s’a res­pins ca nepotrivită pentru publicare. Se ceteşte apoi o improvizaţie a D-nei Ana Conta Kernbach „Pe­lago Magiore“, amintiri de pe locurile favorite Reginei „Carmen Silvei“. Se ceteşte poesia de V. Lateş, doctor la spitalul Bechet „Itus D. T.“ D. Dragomir Hurmuzescu dă cetire li­nei descrieri a Expediţiunei la Polul Sud. După ce se face istoricul puţinelor ex­­pediţiuni întreprinse la Polul Sud, se ex­pun pregătirele nouei expediţiuni cu va­porul „Belgica“, supt conducerea d-lui Guerlache. Lungimea corăbiei e de 32 metri. Expediţia s-a aprovizionat cu tot felul de alimente, dintre care şi ghiveciul naţional a lui Iordachi din Bucureşti nu lipseşte ; această aprovizionare s’a făcut pentru doi ani. Apoi să descrie pe larg toate pregăti­rile cu aparate pentru diferite esplica­­ţiuni ştiinţifice. Expediţia s’a aprovizio­nat cu toate aparatele cele mai perfec­ţionate, care vor permite a culege cele mai exacte date asupra climei, apei, peştilor, şi a tuturor fenomenelor mete­orologice. Se ceteşte apoi notiţa ce d. Vaschide a scris în Reine des Revues contra ar­­ticulului d-lui J. Conte, care aprobă ve­derile d-lui Rethy, Ungur, asupra originei Romînilor, că ne tragem din Italieni. Eri a avut loc întrunirea studenţilor­­pentru alegerea unei delegaţiuni, care să participe la serbarea desvălirei monu­mentului de la Răsboeni. Au fost aleşi preşedinţii societăţilor studenţeşti din Iaşi, şi anume: d. Gheor­­ghiade,­ preşedintele societăţei Solidari­tatea, d. Iliescu, preşedintele societăţii studenţilor în medicină, d. Moisiu, pre­şedintele mediciniştilor Romi­ni, Cădere, preşedintele comitetului naţional,­­şi un delegat al asociaţiei generale a studen­ţilor. Restul pînă la 10—numărul total al de­legaţiilor—se aleg prin vot secret. Sunt proclamaţi aleşi, d-nii Teodoru cu 32, Malhasovici 29, Roman 22, Gr. Botez, 16 şi Eraclide 15 voturi. Restul candidaţilor precum e Sava, Mogoş, Va­leria etc. nu întrunesc de­cît 4 sau 5 voturi. La această festivitate vor merge şi doi delegaţi a comitetului ligel secţia Iaşi. Plecarea studenţilor şi a ziariştilor ieşeni va avea loc Duminică seara cu acceleratul de Vaslui şi vor ajunge Luni dimineaţa la ora 8 la Peatra-N, de unde vor pleca cu trăsuri la Războeni, de veselie, şi de a deschide inima în­treagă pentru întregul izvor de voie bună care face fondul naturei romîneşti. Prezida d. Gane, părintele vitreg al o­­raşului cînd face politică militantă, dar plin de bună voitoare atenţiune cînd în­deplineşte, cu zel delicat, rolul de amfi­trion—fie şi la abeatoriu. Şi ca preşedinte, d. Gane a vorbit cel dintăi. A amintit, în treacăt, pe cei cari au pus temelia edificiului măreţ a cărui inaugurare se serbătorea, a vorbit, cu prisos de elogii, despre acei cari au avut inspiraţia fericită de a lua, poate fără vreme, succesiunea conservatorilor, şi a încheiat închinînd pentru toţi cei cari, cu un titlu sau cu altul, au contribuit pentru a face jalnică existența acestui mîndru monument. După primar, a venit rîndul primului său ajutor. Intr’o cuvîntare plină de spi­rituale parenteze făcute cu coada ochiu­lui, d. Tăcu a spus lucruri interesante, pe cari publicul, dispus să crează fără să cerceteze, le a ascultat cu comple­zența omului bine crescut care nu cere documente—mai ales cînd e poftit la masă. Singura lacună regretabilă în magis­tralul discurs al d-lui Tăcu a fost că a uitat să explice pentru ce a dat masa populară tocmai Vineri, cînd țăranii nu mănîncă dulce.... D. Lepădatu, al douilea Tăcu al d­lui Gane, a complectat pe oratorii prece­denţi abundînd în senzul că abatoriul este exclusiv al liberalilor, şi a sfîrşit cu o foarte atingătoare gentileţă la a­­dresa presei, pururea bine­voitoare pen­tru oamenii de treabă. D. Tanase Gheorghiu, avocat al sta­tului, a făcut un scurt şi inteligent re­zumat de dezbateri şi a închinat în să­nătatea oamenilor de treabă din toate partidele. D. Eduard Ghica, într’un speech miş­cător al cărui fineţă întrunea toate re­­gulele artei—dar toate—a pişcat presa pe la spate şi ’l a adus, în faţă, com­plimente cari au atins modestia multora dintre cei cari o reprezentau acolo. D. dr. Persu, profesor la şcoala supe­rioară de medicină veterinară din Bucu­reşti, a improvizat un savant studiu de ocazie, pe care l’a continuat, printr’un discurs academic, d. Vasilescu, inspector la ministerul domeniilor. Au mai spus cîte­va cuvinte, în nu­mele presei, servitorul d-voastră şi două confraţi simpatici de la cele­l­alte două ziare din localitate—şi banchetul s’a sfîr­şit.... la aprinsul luminărilor. Şi pe cînd reprezentanţii democraţiei celei mai autentice îşi înecau verva în şampanie pentru a sărbători, un chip mo­dest, triumful doctorului Jocu—ţăranii, expozanţii din tîrgul de vite, se ospătari din belşug în nesfîrşitele hale ale aba­toriului. Peste o mie de oameni, nedumeriţi încă asupra rostului acestui eveniment, au împrumutat entuziasmul lor cald pen­tru succesul acestei serbări populare care pune încă un gir pe polița scontată de liberali. Despre monologul zis cu atîta natu­ral de către d. d-l Jocu n’am vorbit ni­mic într’adins, pentru că această bucată trebue reprodusă întreagă ca să păstreze farmecul hazliu­ pe care l-a produs asu­pra publicului de ieri. Reporter lu Serbarea de la Abatoriu Ca o meritată satisfacţiune pentru stră­duinţa veterinarului comunal, precum şi ca o răsplată pentru ostenelile proprie­tarilor cari au­ adus vite la expoziţia din tîrgul abatoriului, consiliul comunal a o­­ferit ieri o colaţiune care a închis cu bine seria de serbări pe care cu bine a deschis-o vizita Suveranilor. S’au distribuit medalii şi bani expo­zanţilor, s’a oferit o masă populară ţă­ranilor cari au­ venit cu vite în tîrg, şi s’a servit invitaţilor o gustare cu prile­jul căreia s’a revenit la datina strămo­şească de a goni necazul, în momente Conferinţa «l­ luî Jules Brun In ultimul moment, d. Jules Brun a fost informat, cum am spus deja ieri, că conferinţa sa nu va mai avea loc la Universitate ci la institutul anatomic. S’a dat ca pretext că era cu neputinţă să se încălzească noul palat, şi confe­renţiarul s’a mulţumit cu acest pretext. Din cauza aceasta, însă, n’a voit să’şî desfloreze subiectul, şi, în locul Pietre­lor cari vorbesc am avut Sonete romî­neşti. Nu ştim dacă cu modificarea a­­ceasta de program am pierdut sau nu, dar d. Bran a obţinut un succes com­­­plect. A a avut curajul să recurgă la forma­­ cea mai strînsă, cea mai sbîrlită de gre­utăţi pentru a descrie Romînia cu po­ziţiile sale, cu moravurile, cu istoria şi cu monumentele sale. Diversele sale serii ne fac să trecem de la munte la cîmp, de la fluvii la ma­re. D. Bran a făcut nişte mici picturi foarte abile, nişte peizage sau portrete a căror asemănare este isbitoare. Pen­tru trecut, poetul a avut isvoare imbel­­şugate : Ciocoii lui Filimon, Ion Ghica, Sion, amintirile din copilărie ale lui Creangă ; pentru prezent, are ochii sei pătrunzători, cari l-au slujit bine; a pri­vit, a înţeles şi a scris. Printre sonetele de gen eraic, cităm pe Carol I la biserica Trei-Erarhi, bu­cata de circumstanţă pe care a adm­i­­rat-o regina aşa de mult; Curtea de Argeş, biserica Bucur, Primul obuz şi atîtea altele. In seria retrospectivă a creionat pe vechiul boier, pe frumoasa eleganţă de odinioară, pe ţăranul superstiţios, pe­­­­haiduc —tipuri originale şi adevărate. Pentru prezent, conferenţiarul s’a măr­ginit la mănăstirile moldoveneşti, o se­rie frumoasă scrisă la faţa locului astă vară, la colţuri de mahala din Bucu­reşti, la Impresii din Rucăr, unde a pe­trecut cîte­va săptămini. Să studiem repede procedeul d-lui Ju­les Brun. E la Neamţu. Vede, în cur­tea monastireî, un călugăr bătrîn care coseşte iarbă. Mina îi tremură, dă de două ori pînă să taie o rădăcină de iar­bă. Faptul cum vedeţi, e banal — nici n’ar atrage atenţia cui­va. Dar poetul vede aci un simbol şi continuă astfel: „Bătrîne, semeni cu moartea, care, ca tine, coseşte un cîmp — cîmpul vieţei. Loviturile ei sunt stîngace, nesigure; le ar vrea mai bine repezi şi brutale. De ce să ne bucurăm cînd fierul alu­necă, dacă ne a rănit înainte de a ne da lovitura fatală. Alt exemplu. Poetul descrie Dîmbo­viţa la Rucăr, rece şi limpede. O în- -4, treabă de ce curge aşa de iute—căci la Bucureşti se va linişti, noroioasă, nea­gră şi plină de imundicii. Şi simbolul se impune spiritului său: „Aşa e viaţa: limpede la început, se precipită şi se tulbură — şi din ce în ce mai murdară cu cît îşi urmăreşte cursul." Am putea să multiplicăm aceste e­­xemple. Aceste două, însă, ajung pen­tru a caracteriza procedeul d-luî Jules Brun. Să-i fim recunoscători pentru sen­timentele sale filoromîne exprimate în­­tr’o limbă foarte frumoasă. Conferenţiarul a obţinut în Franţa mari succese ca orator; a făcut la Pa­ris, conferinţe cari ’i au meritat’o înaltă distincţiune din partea guvernului fran­cez -dar nicăiri nu e mai bine apreciat ca la Iaşi. D. Jules Brun va reveni, sperăm, în capitală Moldovei şi va regăsi aplauzele cu care a fost întimpinat ieri. Programa Inaugurărei monumentul­ui ridicat la «Resboeni» din iniţiativa şi­ cu subscrierile corpului ofiţeresc al­­ Reguu- * mentului XV, care poartă gloriosul nume­­ al acelei localităţi istorice . Desvălirea solemnă a monumentului se va face la 27 octomvrie 1897. II Vor fi invitaţi la serbare: a) înaltele autorităţi ale ţerei; b) Epitropia Sf. Spiridon din Iaşi care a cedat locul pentru monument.

Next