Opinia, ianuarie 1898 (Anul 1, nr. 199-222)

1898-01-14 / nr. 208

2 O fantezie ciudată Doritor de a şti prin el însuşi dacă noua lege asupra instrucţiei criminale în Franţa e riguros observată de către magistraţi, anarhistul Marius Tournadie a recurs la o stratagemă bizară. Zilele trecute, turbulentul tovarăş a fost arestat sub inculparea de violenţe săvîrşite asupra unei copile. Or, iată, cel puţin după versiunea pe care o dă Tournadre, cum s’au pietrecut lucrurile, Tournadre, de conivenţă cu mama copilei, a combinat scenariul a­­cestei mici drame care ’i a atras zece zile de prevenţiune şi, negreşit, mai multe înfăţişări la judecătorul de in­strucţie. Cu chipul acesta anarhistul a putut să constate că noua procedură e în plină execuţiune. Mulţumit, atunci, de a vedea justiţia respectată in Franţa, Tournadie a făcut complimente judecătorului de instrucţie apoi­­ a spus că n’a fost nici de cum vinovat şi că n’a voit să facă de cît o simplă experienţă. Magistratul, care nu voia să rămîie dator cu politeţa, a dat o ordonanţă de neurmărire în favoarea hazliului anarhist. CINICE­­i Pe două pină astă­zî Maî trainic le-am iubit Şi una fu pricina Că nu le-am dobîndit. „Eşti prea sărac“ îmi zise întâia, şi-am plecat. A doua, mai cu milă : „Eu sunt de neam bogat.“ Tristis NOTE TEATRALE CONCERTUL SION-DINICU Ce minunat concert, concertul Dinicu-Sion! Nici prea lung, nici prea sărăcăcios, bucăţi de o frumuseţe impunătoare, nici prea cu­noscute, nici de-o noutate prea căutată, şi totul executat cu îngrijire, cu iubire, cu mîndrie. Succesul cel mare a fost pentru d-l Dinicu; cunoscătorii au apreciat însă foarte mult şi pe d-ra Sion. Tinera noastră profesoară de conservator a făcut uimitoare progrese în ultimul timp; a clştigat o tehnică de o fineţă, de o acu­rateţa şi o siguranţă de toată frumuseţa. Din bucăţile executate mi-au părut mai puţin bine interpetate teme cu variaţiune cu care a început nocturna de Chopin şi Arebeska de Schuman. In schimb celelalte au­ fost cucerite, ca să zic aşa, cu un brio cu o cochetărie şi o alintare de interpre­tare, care au cucerit toate aplauzele publi­cului. In teme cu variaţiunî, ceia ce preocupa pe public, era perderea notelor din varia­­ţiuni, teme însă, gîndirea ce se presintă cînd învăluită de jalea omorîtoare a mersului funebru, cînd vioaie şi sprintenă ca isvorul de munte, cînd de o melancolie duioasă, cînd de o veselie sburdalnică şi copilărească, a fost pururea umbrită; a lipsit Înţelesul a­­dînc al lui Beethoven, coloraţiunea pe care o ie înseşi aceeaşi idee după starea sufle­tească in care o primim. Pentru Nocturna de Chopin d-ra Sion nu are tonul Îndestul de voluminos, îndestul de resunător. Femeile în genere posedă foarte rar această calitate. Ele pot surprinde frazarea lui Chopin, dar rar ne pot da sur­­prisele înecate, sdrobitoarele accente de du­rere din Nocturna. In „Arabeske“ de asemenea lipsea ceva. Fie­care arabescă, fiecare desemn muzical așa zicînd, era foarte fin ciserat şi frazat: lipsea însă idee unitară, trecerea fantezistă de la una la alta, de la conceperea veselă FOIŢA ZIARULUI „OPINIA“ A de EMILE ZOLA CARTEA A DOUA II. Echilibrul acesta îl dăduse In totdea­una dreptate, o călăuzise și o scapase în­totdeauna. Din această cauză asculta numai instinctul, spunînd rîzînd că acesta era adevăratul ei sfătuitor. De două ori respinsese oferirile de căsătorie; și a doua oară, fiind­că Guillaume stăruia, ea se miră întrebîndu-1 d­acă nu cum­va vroia să scape de dînsa. Se găsea aici foarte bine şi făcea şi servicii. Pentru ce ar fi părăsit casa aceasta, pentru ce s’ar expune să fie mai puţină fericită aiurea, de vreme ce nu iubea pe nimeni ? In urmă luă naştere puţin cîte puţin ideea unei căsătorii posibile între Maria şi Guillaume, care cu timpul luă apa­renţa de utilitate şi de judecată. In a­devăr ce ar fi maî rezonabil şi mai bun pentru toţi ? Dacă el nu se recăsătorise, o făcuse printr’un sacrificiu pentru co­piii lui, din frica singură de a reintro­duce o streină pe lîngă dînşii, care ar fi putut poate să strice bucuria şi pacea casei. Acuma se găsea acolo o femee, deja mamă pentru copil şi a cărei tine­reţe strălucitoare sfirşise prin a-i tulbura inima ! Era încă puternic şi fusese în­totdeauna de ideea că omul nu trebue să trăească singur, cu toate că pănă atuncia nu suferise văduvie fiind în­tot­deauna ocupat cu lucrul. Era însă deose­birea de vrîstă, şi dînsul s’ar fi ţinut vitejeşte la o parte, ar fi căutat pentru ea un barbat mai tînăr, dacă cel trei co­pil şi Bunica chiar nu s’ar fi făcut com­plicii fericirii lui, lucrînd cu toţii la un loc, pentru a strînge toate legăturile, și să dee casei ca o primăvară nouă. Cît despre Maria foarte atinsă, foarte recu­noscătoare de chipul cu care Guillaume o tratase de cinci ani, consfințise de­o­­dată, cedind unui imbold de afecțiune sinceră, în care dînsa credea că simte dragostea. De altmintrelea putea ca să lucreze mai înţelepţeşte, să-şi fixeze vi­­eaţa în condiţiuni de fericire mai sin­gure ? De mai bine de o lună, căsăto­ria, discutată şi hotărîtă, era fixată pe la primavara următoare, cătră sfîrşitul lui April. Pe cînd Petru, după ce scoborî din tramvaiu şi sui scările nesfîrșite care 1 » duc în strada Saint-Elen­there, fu cuprins de neliniște la gîndirea că va întră în casa aceasta necurată în care de sigur, că totul îl va răni, îl va irita. Apoi, ce neliniște va trebui să găsească acolo, în urma scrisorei ce o adusese Sofia în a­­jun? Cu toate acestea, în timp ce suia cele din urmă trepte şi ridica cu grijă capul, îi apăru în departe căsuţa înaltă plină de seninătate şi de gingăşie, sub lumina limpede a soarelui de iear­ă, care o învăluea ca şi cum ar desmerda-o. In zidul grădinei era o portiţă care se deschidea în strada Saint-Elenthere, aproape în faţa şoselei care ducea la basilicul de la Sacré-Coeur, pentru a în­tră în casă trebuia să facă un încunjur să se suie pănă în piaţa Tertre, unde era faţada şi intrarea. Nişte copii se ju­cau pe piaţă, o piaţă patrată, ca de un orăşel de provincie, plantată cu arbori subţiri, şi încunjurată cu mici dughene în care se vindeau fructe, băcănii, pine etc. In unghiul din stingă era casa, vă­ruită în primavara cealaltă, avînd în spre piaţă faţada albă cu cinci fereşti, întotdeauna închise, căci partea locuită sa şi în care se lucra era partea cealaltă care dădea înspre grădină și care do­mina orizonul imens al Parisului. Petru se hotărî, trase clopoţelul de un buton de aramă, care strălucea ca au­rul. Respunse un sunet vesel şi îndepăr­tat. Nu i se deschise îndată, şi era să sune din nou cînd se deschise uşa înlă­turi, deschizînd un culoar în capătul că­ruia printr’o fereastră se zărea în lu­mină, oceanul Parisului, o mare nemăr­­genită de acopereminte. Și în cadrul a­­cesta de nesfârșit, se deslipia o tînără de 26 de ani în picioare, îmbrăcată cu o haină simplă de lină neagră, care era pe jumătate acoperită cu o peștelcă al­bastră, cu mînecele suflecate pînă dea­supra coatelor și cu braţele și minele u­­mede încă de apa reu ştearsă. Fu un moment de surprindere și de jenă, tînăra care venise zâmbitoare, de­veni gravă înaintea sutanei acesteia. Pre­otul văzu că trebue să-șî spue numele. — Sînt abatele Pierre Froment. Deodată tînăra își regăsi zimbetul de bun venit. — Oh! vă cer ertare, domnule... Ar fi trebuit să vă recunosc, căci v’am văzut într’o zi salutînd pe Guillaume. Dînsa spusese Guillaume. Era deci Ma­ria. Petru mirat, o privea, găsind’o cu totul deosebită de aceea ce-şi închipuia. Nu era naltă, de talie mijlocie, dar cu un corp puternic, bine făcut, şoldurile largi, pieptul de asemenea lat, un gît mic și tare. (Va urma). 60) PARIS la cea tristă. D-ra Sion n’are sentimentul paserelor, n’are arta de a rupe o notă, de a sfarma o simţire, pentru a ne arunca o alta, lucru cerut de opera lui Schaumann. Acest mare fantezist nu isprăveşte o gîn­­dire, nu o istoveşte, nu ne dă tot ce con­­stitue o anumită stare sufletească, ci cu privire, cu hotărire rupe firul idee! şi ne avîntă mintea aiurea asvirlindu-ne din se­ninul cerului în învălmăşeala patimilor, din melancolia îndurerată în mişcătoarea sim­plicitate a cîntecului de leagăn. Idea fun­damentală în Arebeske e tocmai trecerea, pausa, legătura unitară dintre diferitele ta­blouri, diferitele stări sufleteşti. Dar ce joc elegant, viciu, strălucit a avut d-ta în toate celelalte bucăţi! Ce bine în­ţelege d-ra Sion mai ales cochetărie, spiri­tul aşa zicînd, fantezia şi capriciul compo­­siţiunelor moderne ! Puţină duioşie, o vese­lie îmblînzită, o resemnare uşoară, o picu­rare melancolie a şiragului de simţiri iată ce alcătuesce viaţa modernă şi mai ales muzica ei. E poate mai puţin să înţelegi această muzică decât pe-a lui Beethoven, dar e mult să el o specialitate, să pătrunzi şi să redai perfect, un întreg gen muzical. D. Dinicu a fermecat publicul mai ales cu bucăţile de Perplese şi Schauman. Un ton de o resemnaţie­­voluminoasă, de o acura­teţa şi o transparenţă cristalină, o frazare fină şi subtilă... tot calităţi de artist consu­mat ! Ce frumos îneacă notele plîngătoare! şi cîte nuanţe în accentele triste din „Trau­merei“ ! Aci revolte desnădăjduite, aci jelea doboritoare; acum rugămintea resemnată, a­­cum visuri spiritualisate dar stinse! d-nul Dinicu e un virtuos în toată puterea cuvîn­­tului, — şi cu toate acestea ce n’aş fi dat să-l aud cu cîţi­va ani în urmă! Eu disting în viaţa artistică trei perioade. — foarte neegale ca durată. Perioada I-a în care tecnica nu e la înălţimea priceperei musicale; una merge iute, ceealaltă o ur­mează, apropiindu-i-se; în perioada a II-a tecnica a ajuns concepţia muzicală: artistul spune ce vrea prin instrumentul lui, acesta vibrează în acelaş ritm cu sufletul musi­­cantului. O stare de echilibru veritabil, ţine un an, doi, trei... In a IlI-a perioadă im­­presionabilitatea artistului se tot toceşte, simţirele exprimate sunt căutate în vederea mulţimei care ascultă. Arta încetează, începe virtuositatea. Aci a ajuns d-l Dinicu, — şi eu aş fi vrut să-l aud în perioada a II-a. Don Rimy SFATURI .Scrisori parfumate Vroiţi să aveţi totdeauna scrisorile parfumate în mod direct şi iară să aveţi trebuinţa perma­­nenta de „sachets“ ? Luaţi foile de hirtie su­gătoare şi le stropiţi cu o esenţă parfumată— parfumul favorit ; lăsaţi-le să se usuce şi pune­­ţi-le apoi intre foile hîrtiei de scris. Ele vor că­păta ast­fel ca un miros uşor, foarte plăcut şi foarte durabil mai ales. 1 Beié în Pépé In relaţiile din urmă ce s’au dat des­pre expediţiunea antartică belgiană se scria că d. Emil Racoviţa făcusă cu­noştinţă pe vaporul Oravia cu d. Mo­reno preşedintele comisiuneî de delimi­tare a frontierei între statele Chili şi Argentina, care îî propusese să facă împreună o escursiune In unele părţi din Patagonia ; ast­fel s’a şi întimplat şi primim amănunte de la această es­cursiune care a durat 20 de zile în un voiagiu calare, singurul mijloc de co­municaţie in acele localităţi.—Ţara este mai cu o samă muntoasă, climatul ca la noi în luna Septembrie, pădurile sínt admirabile cu copaci imenşi şi o vege­taţie splendidă; câmpiile (pampas) cu ierburi gigantice sínt populate de oî, vite şi cal, asererile cultivatorilor (es­­tancias) sînt în genere destul de apro­­piete ca 5 la 6 oare de cale calare şi sînt bine instalate, curate, maî cu samă acele ţinute de francezi. Toţi cultivato­ OPINIA nii sínt amabili şi de o largă ospitalitate cătră voiajori; ei îţi pun din primul moment casa lor la dispoziţie, mănâncă foarte bine, nu bucate complicate dar ouă, lapte şi carne care este eccelentă, fiind­că carnea de oaie are un gust de­osebit de bun .—ei primesc jurnale pre­cum Figaro şi Ilustraţii, şi sunt în cu­rent de tot ce se petrece în Europa, se înţelege cu 6 septămînî mai tirziu. După aceste temieri că în vechea Europa oa­menii îşi imaginează că Patagonia este o ţară urîtă populată numai cu selba­­tecî. In cît priveşte sălbaticii explorato­rul român nu a putut vedea pentru ne­norocirea sa nici unul, cu toate că se zice că ar exista încă cîţî­va care însă nu mai sínt selbaticî. Crimele nu sínt cunoscute în acea ţară şi se poate vo­iaja fără grijă şi fără arme. D-niî E. Racoviţă şi F. Moreno au găsit regiuni nelocuite, în timp de zece zile eî s’au culcat sub cerul liber prin păduri sau prin cîmpiî făcînd bucate la un foc de crengi. Plecaui la 6 ceasuri dimineaţă traversau, sau câmpuri vaste populate de lamas, cerbi şi cai serpaticî, lacurile de păserî numeroase, sau pă­duri seculare cu papagalî, oiseaux mou­­chés şi alte varietăţi nesfârşite ; la 11 ceasuri se opreau pentru a prăuri şi pe urmă iarăşi calare pînă la 6 ceasuri. Sara se descarcau provisiile de pe ca­târi se făcea foc, se punea buturi de oaie în frigări şi se prapara supa o­­bicinuită cu carne de oaie, ceapă şi o­­rez ; aceşti doi exploratori pretind că în timpul acestui voiagiu au avut un a­­petit ne­maî­pomenit şi îngheiau canti­tăţi fabuloase de mîncări. După ce luau cafeaua îşi preparau paturile cu piei de oaie cu saltele şi şpaua drept pernă, ast­fel culcaţi sub cerul astral ne încre­­dinţasă eî că nu aveau timp de a mai visa. D. E. Racoviţă a vînat multe animale, păserî variate, a făcut colecţiuni de in­secte şi plante, în fine a părăsit cu mult regret pe d. Moreno care a fost aşa de amabil pentru el, la Speranţa, port în Oceanul Pacific. Pină la sosirea vapo­rului Belgica la Punta-Arenas, el va mai face o escursiune le portul numit a Foametei în strîmtoarea Magellan, care este înconjurat de munţi înalţi acoperiţi cu păduri, dar fiind­că în partea aceea nu sînt păşuni ea nu este locuită, de aceea trebuie să meargă cu cinci cai încărcaţi cu provisia. In acest moment tînărul savant tre­buie să fie în marea gheţurilor de la Polul-Sud care este ţelul acestei expe­­diţiunî. BULETIN PARLAMENTAR După o lungă vacanţă cu diurnă, u­­nanimităţile representative ale colectivi­tate! s’au întrunit erî luni. Senatul s’a deschis pe la vre-o 2 ore şi juni, sub prezidenţia d-luî Orbescu. Se declară vacant colegiul al doilea de Galaţi remas vacant prin moartea d-luî Bonache, şi se comunică punerea sub interdicţie a d-luî senator M. Sturdza in­ternat deja într’o casă de sanatate din streinătate. Se primeşte cu o adîncă şi semnifica­tivă tăcerea comunicarea făcută de pre­mierul despre numirea d-luî Palladi ca ministru de justiţie. La 3 ore şedinţa se ridică , diurnele s’au pupat în jumătate de ceas. *** Camera se deschide la ora 2 şi d. Giani, de la bufet, trece la biurou şi ia în stăpînire clopotul prezidenţial. După ce d. Palladi ia loc pe banca ministerială, d. Sturdza anunţa camerei numirea acestui figurant ca ministru de justiţie. Se ceteşte proiectul de lege pentru aprobarea convenţiei cu Serbia, pentru construirea podului peste Dunăre şi jonc­ţiunea reţelei căilor ferate române cu cele serbe. D. I. Buzdugan raportor dă cetire proiectului de lege pentru autorizarea comunei Iaşi de a acorda Societăţea Al­gemeine Elec­tricitäts, concesiunea ilu­minatului oraşului pe 40 de ani. D. G. A. Scorţescu arată camerei că din cele şase milioane acordate Iaşului de camerile conservatoare, nu au­ mai rămas decît foarte puţin, graţie admini­straţiei comunale actuale, şi cu toate a­­ceste principala chestie—acea a apei — tot nu s’a rezolvit. Deputatul Iaşan adaoge că s’a intro­dus schimbări în contract, şi este te­mere că ele vor aduce încurcături. D-l Ferichide crezînd că susţine pri­măria arată că din bani a maî remas un milion din care promite că nu se va maî distruge nimic, fie pentru diurne, sau o­rî­ce. După oare care discuţii asupra că­rora vom reveni pe larg, se votează luarea în consideraţie a proiectului şi apoi în total. Votul asupra tranvaiuluî la Iaşi Insă, se declară nul. INFORMAŢII Prinderea a doi dezertori Denunţul.—Potera de jandarmi rurali.— Dezertorii.­­ Lupta între ţarani şi dezertori. „ In ziua de 5 Ianuarie, un ţaran din cătunul Lupa, trecînd prin pădurea Cu­cului zări licărind prin ferestruica unui bordeiu, pe care’l ştiea părăsit, o lumi­nă slabă. Nedumerit ţăranul se apropie de bor­deiu şi văzu doi oameni tineri pe care îi cunoştea. Erau Pavel Grosu şi Arse­ni Teodor, ambii dezertori din regimen­tul de linie din Galaţi. Ţăranul povesti de oploşirea celor doi dezertori, şefului secţiei de jandarmi ru­ral, din Pechea. Acesta a trimis imedi­at patru jandarmi sub conducerea bri­gadierului Băncilă Gheorghe. Potera de jandarmi ajunge la oarele 3 din noapte şi înconjoară pe nesimţite bordeiul, somînd pe cel din năuntru să se predea. Dezertorii văzîndu-se surprinşi au baricadat uşa şi fereastra, postîndu­­se cu cîte un topor şi ameninţînd că vor lovi pe cel ce se va apropia. Jandarmii văzind îndrăzneala dezerto­rilor, au trimis pe unul din ei în cătu­nul din apropiere să cheme mai mulţi locuitori în ajutor. Vin 40 de ţarani, cari înconjoară bor­deiul, lovind cu topoarele să doboare uşa. Dezertorii văzindu-se fără nici o nă­dejde de scăpare, deschid de­odată uşa şi se repăd cu furie, înarmaţi cu topoa­rele, căutînd să-şi facă loc printre locu­itori, spre a fugi în pădure. O luptă înverşunată se încinge între­­locuitori şi dezertori. In învălmăşala luptei, un ţaran a fost grav rănit, dezertorul Pavel Grosu, o­­morît de un glonte descărcat de un jan­darm rural. Celalalt dezertor, Arsenie Teodor, vă­­zînd moartea tovarăşului sau, s’a dat prins de bună voe. Răniţii au fost transportaţi într’o că­ruţă la spitalul din Pechea. Dezertorul Arsenie a fost predat cor­pului de armată din care face parte, spre a fi dat în judecata consiliului de rasboiu. Coresp. „Răzbunare şi iubire“ este titlul noului foileton pe care-l pu­blicăm începînd de luni 12 ianuarie. «Răzbunare şi iubire» întrupează toată drama sufletească a tinereţei; lupta pu­ruri neîmpăcată între barbat şi femee. «Răzbunare şi iubire» va pasiona de la început pe cetitori , înlănţu­­ind luarea aminte şi interesînd în gra­dul cel mai înalt. Pentru a da însă un îndemn mai mult vom acorda Un premiu extraordinar prin tragere la sorţi a celor care ne vor compune cel mai curînd posibil propo­ziţia aceasta . Opinia folositoare tu­turor numărut zece bani iu toată ţeara arătînd în ce loc se află fie­care cuvint în noul nostru foileton. Premiul acordat constă într’un cea­sornic de aur. Direcţiunea generală a serviciului sa­nitar a făcut cunoscut autorităţilor de h­igienă publică că a încetat cu­ totul e­­pizootia de febră aftoasă din judeţul Su­ceava şi că este permis exportul produ­selor animale prin acel judeţ, în străi­nătate. Cu începere de la 15 curent primăria de Huşi va pune în aplicare un nou re­gulament pentru fabricarea pînei şi jim­blei. împăratul germaniei Wilhelm II a lu­at ultimele dispoziţii pentru pelerina­­giul seu la Ierusalim. La 15 April împă­ratul se va îmbarca impreună cu cei doi fii mai mari, la Hamburg. De acolo iah­tul imperial va pleca de-a dreptul la Port-Said. De aci Wilhelm va lua sail drumul prin lafa ca să meargă la Ieru­salim cu drumul de fier, sail direcţia mă­rii roşii pînă la «calea Pelerinilor» pen­­tru a străbate apoi cu o caravană bine orînduită lunga distanţă dintre Sinai şi Ierusalim. La întoarcere, cătră începutul lui iu­nie, împăratul se va opri poate la Con­­stantinopol de unde va pleca în Italia. Locuitorii bogaţi ai Sardiniei se văd zilnic jăfuiţi de bande de hoţi. Nici o siguranţă nu mai există faţă de bandi­tismul sistematic. Un număr de talhari au ajuns oameni bogaţi, nesuparaţi de nimeni. Şi starea aceasta de lucruri se dato­­reşte lipsei de mijloace de a se între­ţinea o poliţie bine organizată. La 20 Februarie a. c. se vor ţine con­cursurile pentru obţinerea a două burse la şcoalele de mine de la Loeben (Aus­tria) şi Freiburg (Germania). Ni se scrie din Trg. Frumos că sub­­prefectul de acolo a fost înştiinţat că din ograda cărciumarului I. Rîşcanu, din Podul­ Iloaiei, s’au furat un docar al învăţătorului din Cioara şi maî mulţi cai ce se aflau în acea curte. Comisarul şi jandarmul Harhas au plecat în urmărirea hoţilor. Din cauza abundenţei de materii a­­mînăm pe mîni urmarea foiletonului nos­tru Răzbunare şi iubire. Cetitorii vor găsi urmarea în numărul de mini. Cetim în «La fronde» ştirea cu data: Bucureşti 17 Ianuarie st. v. «Ca respuns la maghearizarea conti­nuă a Romînilor din Transivania, gu­vernul român a închis patru şcoli ungu­reşti care existau în România şi n’a lă­­­­­sat să subsiste de cît una singură cu condiţiunea ca limba de învăţămînt va fi cea romină».­ ­ De arendat Moşia Oneştii cu Urzicanilî din comuna Şipotele, şi Moşia Dorosoaia din comuna Cepleniţa, ambele din jud. Iaşi, proprietatea d-neî Elena Sturdza. Arendarea se face pe un period de 5 sau 7 ani, cu începere de la 23 A­­prilie 1899, întrîndu-se cu plugul din toamna anului 1898. Doritorii sunt rugaţi a se adresa pen­tru ori­ce lămuriri şi condiţiuni la Re­dacţie. S­e caută o domnişoară pentru a pre­para elevele de la Externat. — M-me Parret, 126 strada de Sus. O Noutate pentru publicul ieşan La 14 ianuarie a. c. se va deschide în str. Lăpuşneanu No. 28 o magazie de încălţăminte cu firma «Lumea Ele­gantă» care va vinde mărfurile cele mai fine cu preţurile cele mai moderate.­ ­V

Next