Opinia, iunie 1898 (Anul 2, nr. 25-47)
1898-06-11 / nr. 33
r EXPOZIŢIA DE LA 1900 Abonamente de Vilegiatură Cu Începere de la 1 Iunie, In timpul sezonului de vară, administraţia „Opiniei“ primeşte abonamente pentru 15 zile şi o lună. IN ŢARA Pentru o lună . . . Lei 3.50 „ 15 zile ... „ 1.80 STREINATATE Pentru o lună . . . Lei 5 „ 15 zile ... „ 2.55 Persoanele care pleacă la băi sau la ţară pot trimete sumele respective In mărci poştale. 1 rd. OY VIII (unnare) Nu ne-ar mira acest exacerbat militantism din partea ziarului, ale cărui legături cu d. Sturdza sunt de notorietate publică,—dacă acelaşi ziar n’ar fi publicat mai înainte şi tot la primul loc un fulminant articol al colaboratorului seu de la Braşov (Vg.) — ori, pe cît ştim, în situaţie a cunoaşte perfect starea şcoalelor romåne de la Braşov—şi dacă în acest articol nu s’ar fi dat cea dintîiu alarmă în chestiunea liceului român din Braşov, care, se zicea In articol, sau va fi salvat prin contribuţii băneşti ale tuturor Românilor, sau va trebui să se închidă, ceea ce ar fi „moarte glorioasă“ faţă de „moartea ruşinoasă“ a maghiarisatei lui. Notăm, că acest senzaţional articol a fost cetit chiar de d. Tache Ionescu — nu de d. Sturdza! — la cameră ! Şi se, poate prea bine, ca acest incident—nenorocit pentru d. Sturdza, şi implicit pentru amicii d-sale de la Arad —să fi provocat imediata şi frapanta schimbare de front a Tribunei Poporului... De altfel ne dumerim cu faptul, ca asemenea neaşteptate schimbări de front şi duplicităţi diplomaticeşti sunt In obiceiul, dacă nu chiar In programul, nemărturisit al gazetei de la Arad! In diametrală opoziţie cu vocile de presă relevate de noi mai sus, întreagă presa noastră din capitală — cu excepţia celor două-trei gazete guvernamentale şi deci angajate In apararea şefului lor d. Sturdza — a dat cea mai categorică aprobare acelora, cari au provocat desbaterile din corpurile legiuitoare. Nu numai presa conservatoare, care era natural să iee posiţie pe lingă d. Tache Ionescu, dar chiar şi organele cele independente au urmat o campanie bine precisată contra procedeurilor cel puţin nenorocite pe cari d. Sturdza le-a practicat şi In chestiunea atlt de vitală a şcoalelor române din Braşov. Şi dacă In anumite puncte campania acestor organe a fost prea violenta, întocmai cum prea violente erau şi ripostele organelor guvernului,—păcatul revine în definitiv sistemului de lupta gazetărească de la noi, sistem provenit din patima excesivă a luptelor noastre politice și adăpostit sub o nețărmurită libertate a presei. Noi nu vom cita vocile unor gazete cu temperament mai violent, ci o singură voce a unui ziar, cunoscut ca foarte moderat în felul de a combate pe adversar, înţelegem Drapelul, organul fracţiunei liberale conduse de domnul P. S. Aurelian. In nrul său de la 19 Mai a. c., acest ziar, publicînd sub titlul „Strigătul sângelui“ un frumos primarticol despre discursul ce a rostit în chestiunea naţională deputatul bucovinean d. Vasilcu, intercalează următoarele reflexiuni edificatoare: „Intorcîndu-ne la noî, la guvernul român, la primul-ministru al regatului, cîtă întristare şi cîtă durere ne cuprinde cînd ştim cum s’a purtat in chestiunea naţională ! „Pe cînd un Român bucovinean nu să sfieşte a vorbi pe faţă contra politicei interne a Maghiarilor, la noi primul-ministru tace, sau răspunde insultînd pe acei ce au adus chestiunea naţională în parlamentul român. „Şi dacă ar tăcea numai, tot ar mai merge, dar’ din nenorocire pe cînd tace în parlament, în afară făptueşte perzarea chestiunei naţionale, dă arme Ungurilor contra noastră şi contra Romînilor din transilvania. „Astăzî nu mai este un secret pentru nimeni, că de la venirea sa la putere, d. Sturdza n’a mai dat nici un ajutor bisericei şi şcoalelor din Braşov, a răpit un drept al bisericei şi al şcoalelor. „De altă parte a lucrat în aşa mod, încît » Înlesnit celor «le la Pesta arme 11cigătoare contra Rominilor din Transilvania. „Toată lumea ştie, că cu documente venite «le aici s’au servit şi să servesc Ungurii contra Romluilor de peste Carpaţi. „Purtarea nepatriotică a guvernului nostru a compromis chestiunea naţională, şi el are să-şi dee seamă înaintea ţarei şi a istoriei despre faptele sale“. Cînd pînă şi un ziar naţionalliberal scrie în asemenea ton despre rolul d-lui Sturdza în chestiunea naţionala, nu-i asta cît se poate de trist pentru fostul mare naţionalist de acum cîţiva ani? ! Asemenea vederi provenind din sentimentele naţionale cele mai pure şi din complectarea serioasă şi obiectivă a stărilor reale, nu fac decit să ne întărească în convingerea formata din argumentele şi dovezile inavuabile pe cari le-am expus In articolele noastre anterioare. Convingerea aceasta e : că darea chestiunei şcoalelor române din Braşov în publicitate şi anumit în desbaterea instanţelor noastre celor mai competente — corpurile legiuitoare române — au reclamat-o cu necesitate imperativă interesele mari naţionale şi că toţi aceia, cari fără deosebire de nuanţă politică s’au făcut echoul viu al acestei necesităţi, au adus un serviciu real şi nepreţuit atît fraţilor din Transilvania cit şi nouă, celor din regat. Au adus serviciu fraţilor noştri subjugaţi, pentru că : India. Au ridicat vălul de mister şi au spart atmosfera atrofiantă. In cari de atîta amar de vreme învăluise chestiunea şcoalelor române din Braşov, însuşi actualul premier al statului român, şi astfel au dat avertismentul suprem al primejdiei enorme ce ameninţă cu nimicire citadela de la Braşov a culturei noastre naţionale. Al doilea : Prin alarmarea corpurilor legiuitoare şi a opiniei noastre publice, au demascat şi au preîntimpinat scopurile criminale pe cari de ani mulţi le ţese guvernul unguresc contra şcoalelor române din Braşov şi pentru cari socotise foarte potrivit momentul de-a le realiza acum, cînd la guvernul statului român se află un om care a înlesnit Ungurilor atîtea dezastre pentru chestiunea naţională. Al treilea: Cu atitudinea lor energică în favoarea drepturilor ce au şcoalele din Braşov la ajutorarea statului român, au reuşit ca d. Sturdza -după o nenorocita şi condamnabilă tăcere de peste trei ani — să mărturisească şi d-sa dreptatea şcoalelor din Braşov, enunţînd principiul, cu desăvîrşire corect al rentei ce doitoreşte statul român acestor şcoale. Al patrulea : Provocînd enunţarea categorica şi oficiala a acestui principiu, au contribuit la marcarea soluţiunei singure acceptabile, pe care au fixat-o atît de strălucit sinoadele parochiale române din Braşov. Şi ne-au adus serviciu nouă celor din regat, pentru ca: Intriu . Au dovedit încă odată Ungurilor, cit de nemărginit, cit de general şi cit de puternic e sentimentul solidarităţei naţionale ce leagă pe cetăţenii statului român de Românii din monarchia vecină, ori de cîte ori sunt în primejdie sfintele interese ale culturei româneşti, una şi nedespărţită. Al doilea: Au prevenit un nou şi incalculabil de s fatal desastru al chestiunei naţionale, ce eventual s’ar fi comis, din slăbiciunea, ori poate chiar cu asentimentul actualului nostru prim-ministru. Al treilea: Prevenit de acest desastru, au apărat prestigiul statului român, care în caşul realizărei desastrului ar fi fost cumplit înjosit în faţa Ungurilor ca şi în faţa neamului romînesc şi a străinătăţei. In urma unor asemenea succese ce nu se pot contesta, gurile celor cîrtitori şi injuriile celor bîrfitori ar trebui se amuţească odată] Articolul proxim — finalul — îl vom consacra soluţiunei ce trebue să se dee chestiunea de care ne preocupam. ----------- Mi im urai fim— ---------- asupra stării generale europene, se vede că furia înarmărilor a mai încetat, pe cînd lupta paşnică pe terenul propăşirii economice devine din ce în ce mai aprigă. Englejii se plîng că germanii au ajuns aproape agoni, din propriul lor centru, Londra. Preşedintele secţiunii Germane, la expoziţiunea universală din Paris de la 1900, într’o cuvîntare ţinută în Berlin, după ce arată că în fine a obţinut pentru partea Germaniei, la zisa exposiţiune, un loc destul de spaţios şi convenabil, după ce mulţumeşte pentru aceasta curtoazieî franceze, adaogă: *La expoziţiunea din Chicago, s’a zis cu privire la produsele noastre: „eftin dar prost". De aceea dînsul sfătueşte pe compatrioţii sei să dea mai multă atenţiune fabricelor naţionale. Franţa, adaogă el, nu poate fi întrecută în unele lucrări, pentru că are îndărătul ei tradiţiunî de sute de ani; sunt însă alte producţiuni în care Germanii pot ajunge la rîndul lor neîntrecuţi. Cu dreptul s' ar întreba cineva. Oare lupta aceasta ascunsă, va ajunge în definitiv să provoace lupta pe faţă, lupta cu armele ? Iată de sigur o întrebare la care nimeni n’ar putea răspunde categoric într’un fel sau altul. Să cercetăm puţin cum stau lucrurile astăzi. Negreşit, pacea armată a avut şi are încă influenţă asupra desvoltârii economice a popoarelor. Un orator şi economist însemnat belgian, L. Strauss, a voit chiar, în sinul unui congres, să facă o apropiere intre această stare şi legislaţiunea uvrieră germană. După dînsul, această legislaţiune, n’ar fi fost provocată în mare parte de cît de cheltuelile cele mari, pe care zisa pace le necesita, şi pe cari guvernul nu le-a putut găsi în monopol, de oare-ce n’a reuşit a l obţine. De aici a eşit sistemul protector german, al căruii corolariu este legislaţiunea uvrieră. Fără a merge atît de departe cît zisul orator, nu vom putea totuşi nega, că situaţiunea economică a ţărilor a fost puternic influenţată de pacea armată. Alături cu aceste rivalităţi, unele mai pe faţă, cum sunt întrecerile pentru înarmare, altele mai pe ascuns, cum de exemplu lupta pe terenul economic, trebue să constatăm ca un semn îmbucurător, apropierea ce tinde a se face, cel puţin intre popoarele civilizate. Şi această apropiere se face prin mijlocirea congreselor şi expoziţiunilor internaţionale. Se neagă deseori lucrarea sociologilor întruniţi în congrese. Trebue în adevăr să ţinem socoteală, cînd vorbim aşa, că în orice congres, fie privitor la industrie şi comerţ, fie la alcoolism, fie la accidente ale muncei, fie la medicină, se amestecă şi puţină sociologie. Ei bine! tocmai dînşii sunt premergătorii ideilor de solidaritate omenească. Aşa nimeni nu va putea constata că graţie muncei lor neobosite, mare parte din înbunătăţirele aduse organisaţiunei sociale de astăzi, se datoresc lor. De altfel nici ei nu sunt nişte visători veniţi din alte lumi, ci sunt reflectul ideilor, pe care o parte din elita cultă a societăţilor le împărtăşeşte. Exposiţiunile internaţionale încă au un rol covîrşitor în această ordine de idei. Asupra acestui punct vom insista în cîteva cuvinte. Dacă băgăm bine sama şi observăm cu atenţiune mersul lucrurilor de cîţiva ani, vedem că în toate ţările exposiţiunile cîştigă în favoare. Nu e ţară civilisată, care să nu încerce cel puţin o expoziţiune naţională, în caz cînd nu se simte destul de puternică pentru a avea una internaţională. Pentru a nu cita decît caşuri mai recente, acum vre-o trei ani Geneva a organizat o citare exposiţiune, acum doi ani Germania a avid exposiţiunea sa naţională. Belgia în 1897 a organizat o expoziţiune internaţională în Bruxelles. Pentru anul acesta iarăşi se anunţă mai multe exposiţiuni în Italia la Turin, în Viena etc. Exposiţiunile au dobîndit un loc de frunte. Insă nu fără critici destul de acerbe au putut ele ajunge aici. In afară de criticele de ordin politic, şi care se referă mai mult la exposiţiunile internaţionale, ele am fost criticate şi din punct de vedere economic. Asupra acestora vom stărui într-un articol viitor. 1. Bin als mi „nazirif Cine a cetit pe Donici, își aduce—cred —foarte bine aminte că eî are o fabulă, numită Lupul nazir. „Lupul s’a cerut la leu nazir pe ol „Pe lup deplin nazir la stine să’l pornească“. Din alăturarea ce face Donici Intre lup şi el reiese că nazirul era un slujbaş mai mare peste cei mici. Dar cine în societatea veche romînească erau ei ?—Veţi crede că ţăranii, nu. La agia veche din capitala Eşilor era o secţiune, cum am zice azi un comisariat, care se ocupa cu robii ţigani. Secţia aceasta a agiei se chema nazirie, iar slujbaşul se chema nazir. V. Alexandri in schiţa despre Vasile Parojan, băetul de ţigan cu care se juca el în copilărie, aminteşte acolo ceva de slujbaşul agiel, care era spaima ţiganilor, dar nu spune că se chema nazir. Ilîrtiile timpului ne vorbesc însă des de naziune şi interesul ce poartă asemenea turtii e cu atît mai mare, cu cît vorbesc de lucruri, ce azi nu mai sunt. Viaţa neamului ţigănesc e plină de pagini triste; soarta, ce D-zeu a sorocit acestui popor, a fost din cele mai jalnice. Secole întregi au îndurat jugul sclaviei, în care timp au fost trataţi ca vitele. Raporturile între dînşii erau regulate de stăpîni, şi cînd cetim azi pachetele cu hirul din arhivele boereşti, cele mai curioase sînt micile fiţuici cu referinţă la sălaşurile de ţigani. Posed multe de asemenea fiţuici şi cred că pentru oricare dintre noi trecutul neamului ţigănesc e destul de interesant pentru a fi cunoscut, pentru că e reversul traiului romînesc. De la hrisovul lui A. I. Mavrocordat din 1785, Dec. 28 , a lui Suţu din 1796; de la studiul lui Vaillant, Cogălniceanu, din 1838; apoi Încercările lui I. Pop Reteganul şi pr. Dan din Bucovina n’avem lucrare mai însămnată asupra ţiganilor de cit Gramatica ţigăneasca de răposatul dr. Barbu Constantinescu, care vorbea bine limba ţigănească. M. Cogălniceanu a ţinut ca în cuvintarea sa de la Academie pentru serbarea de 25 de ani să atingă chestiunea ţiganilor în coborîrea pronomiilor* cu acel accent oratoric cu care era deprins Cogălniceanu, cînd discuta chestiuni sociale. Viaţa intimă ţigănească va fi pe deplin lămurită, cînd se vor publica mai multe acte de robie din arhivele boereşti. *Din cîte am cetit în arhiva Codrenească de la Bîrlad mi-am notat peripeţia demnă de cunoscut a ţiganului Neculai fătul Ioanei, care a umblat fugar In toate părţile, pînă clnd s’a oploşit la Dealul Mare de lingă Bîrlad. Nazircă de Iaşi află de aceasta şi trimite următorul răvaş isprăvniciei de Tutova: Cătră cinstita isprăvnicie a ţinutului Tutovei Luîndu-se ştiinţă că la satul Dealul Mare se află cîţiva ţigani străini, veniţi de peste hotar, care după vechile legiuiri sînt a domniei, să trimete pe Dumitrache a Dochiei spre ridicare şi aducerea lor aici la naziune. Se face poftă şi d-tale că dacă stăpînul moşiei se va împotrivi să daţi tot ajutorul zapciului spre săvîrşirea poruncei, precum în alt loc de vor mai afla iară şi să-l aducă. E. Neculai Leviscu. Febr. 3, 821. Obs. Hîrtia are formă de scrisoare cu adresă şi prinsă cu bulină, pach. 168. Hârtia ajunge la isprăvnicia de Tutova. Ispravnicul de cuvînt face cuvenite cercetări şi află următoarele după declararea însuşi a ţiganului Nicolae: «Sînt născut în Bucureşti între robii lui Ghica; ţin minte pe “mama mea, care o chema Ioana; pe tatăl mieu nu ştiu cum Ta chemat; mi-a spus insă mama că a fost vezeteu la Ghica. Cînd eram de zece ani am fugit din Bucureşti cu alţi ţigani la Rusciuc, din causă că stăpînul nostru ne bătea vajnic, dar aflindu-ne in Rusciuc ne-au prins şi ne-au adus înapoi la Bucureşti. De aici după gimnătate de an am fugit la Iaşi, unde am stat trei ani slujind pe unde am putut , după aceia m’ara dus la Focşani, unde am slujit la ceauşul loniţă prichindel 2 ani, iar la căp. Iordacfie, ca- %w ' '*. •,»?. . ANUL II No. 33 «as Numărul 10 Bani ABOSAMEKT1.: I. K Iacep la 1 şi 15 ale fie-cărei luni şi se plătesc tot-d’auna înainte In Iaşi la Casa Administraţiei nr.We£eşi străinătate prin mnundate poştal?Un an în tarii 30 lei, în streimbtate 40 lei Sase luni 15 „ » „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA No 42.— Strada fotoliei — No. 42 EDIŢIA III-a ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN IAŞI — JOI 11 IUNIE 1898. Samarul 10 Baiu ANIN CUIRITE In Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicităţi? Arrandurî la pag. IV 30 I. nor . „ „ £11 40 . inserţiile şi reclamele 50 „ Un număr vechi, 550 bani REDACŢIA No. 42— Strada tip Hei - No. 4» -‘'’Vi V4A OAMENI Şl LUCRURI Un elev ingenios. Epoca premiilor se apropie ; recompense şi daruri, aplauze şi cununi se vor decerne meritoşilor elevi de toate categoriile care se vor fi distins prin activitate şi inteligenţă. Credem nemerit să relevăm aci o recentă şi prea ingenioasă invenţie datorită unui modest şcolar de provincie. E vorba de un joc istoric care se execută cu ajutorul a 76 de cărţi, in care figurile obicinuite sunt inlocuite prin figuri istorice, chipuri populare de împăraţi, eroi şi voevozi. Jocul astfeliu întocmit va uni „utile dulci“ şi va atenua poate un viciu printr’un folos practic. Iată cum zugrăvește pe elevul născocitor dascălul său intr’o scrisoare cătră un profesor secundar iaşan : „Jocul istoric“ e datorit elevului meu din el. III-a primară în vrrstă de 10 ani la Iulie a. c. E un nepot direct al lui AL Kogălniceanu, marele bărbat, şi-a înzestrat cu o puternică inteligenţă, moştenind, probabil, de la moşul său o mare aptitudine mai ales pentru studiile istorice. Aceasta am observat-o în lecţiunile de istorie: cum isprăvesc de spus ceva, despre vreun erou român, ei se ridică, şi-mi spune cu multă preciziune făcîndu-mi comparaţie cu alţi eroi sau domni şi împăraţi de pe la alte popoare şi chiar din anticitate. Toate acestea el le citeşte prin cărţile rămase din biblioteca moşului său“. E o adevărată bucurie de a înregistra o asemenea noutate şi ne pare in adevăr originală figura elevului care introduce figurile istoriei naţionale in jocul de cărţi, mai mult sau mai puţin... naţional şi dinsul astăzi. Un premiu meritat pentru elev socotim că ar fi introducerea „jocului istoric“ în lista cărţilor de premiu. Expoziţiunea din 1900 S’a zis şi repetat de atîtea ori, că astăzi lupta între naţiuni nu stă atît în puterea armelor, pe cît în puterea economică a uneia faţă de alta, încît lucrul a ajuns a fi un adevăr banal. In adevăr, dacă aruncăm o privire