Opinia, iunie 1898 (Anul 2, nr. 25-47)

1898-06-11 / nr. 33

r EXPOZIŢIA DE LA 1900 Abonamente de Vilegiatură Cu Începere de la 1 Iunie, In tim­pul sezonului de vară, administraţia „Opiniei“ primeşte abonamente pen­tru 15 zile şi o lună. IN ŢARA Pentru o lună . . . Lei 3.50 „ 15 zile ... „ 1.80 STREIN­ATATE Pentru o lună . . . Lei 5 „ 15 zile ... „ 2.55 Persoanele care pleacă la băi sau la ţară pot trimete su­mele respecti­ve In mărci poştale. 1 rd­. OY VIII (unnare) Nu ne-ar mira acest exacerbat militantism din partea ziarului, ale cărui legături cu d. Sturdza sunt de notorietate publică,—dacă ace­laşi ziar n’ar fi publicat mai înainte şi tot la primul loc un fulminant articol al colaboratorului seu de la Braşov (Vg.) — ori, pe cît ştim, în situaţie a cunoaşte perfect starea şcoalelor romåne de la Braşov—şi dacă în acest articol nu s’ar fi dat cea dintîiu alarmă în ches­tiunea liceului român din Braşov, care, se zicea In articol, sau va fi salvat prin contribuţii băneşti ale tuturor Românilor, sau va trebui să se închidă, ceea­ ce ar fi „moarte glorioasă“ faţă de „moartea ruşi­noasă“ a maghiarisatei lui. Notăm, că acest senzaţional ar­ticol a fost cetit chiar de d. Tache Ionescu — nu de d. Sturdza! — la cameră ! Şi se, poate prea bine, ca acest incident—­nenorocit pentru d. Sturdza, şi implicit pentru amicii d-sale de la Arad —să fi provocat imediata şi frapanta schimbare de front a Tribunei Poporului... De altfel ne dumerim cu faptul, ca a­­semenea neaşteptate schimbări de front şi duplicităţi diplomaticeşti sunt In obiceiul, dacă nu chiar In programul, nemărturisit al gazetei de la Arad! In diametrală opoziţie cu vocile de presă relevate de noi mai sus, în­treagă presa noastră din capitală — cu excepţia celor două-trei gazete guvernamentale şi deci angajate In apararea şefului lor d. Sturdza — a dat cea mai categorică apro­bare acelora, cari au provocat des­­baterile din corpurile legiuitoare. Nu numai presa conservatoare, care era natural să iee posiţie pe lingă d. Tache Ionescu, dar chiar şi organele cele independente au urmat o campanie bine precisată contra procedeurilor cel puţin ne­norocite pe cari d. Sturdza le-a practicat şi In chestiunea atlt de vitală a şcoalelor române din Braşov. Şi dacă In anumite puncte campa­nia acestor organe a fost prea vio­lenta,­­ întocmai cum prea violente erau şi ripostele organelor guver­nului,—păcatul revine în definitiv sistemului de lupta gazetărească de la noi, sistem provenit din pa­tima excesivă a luptelor noastre politice și adăpostit sub o nețăr­murită libertate a presei. Noi nu vom cita vocile unor gazete cu temperament mai violent, ci o singură voce a unui ziar, cu­noscut ca foarte moderat în felul de a combate pe adversar, înţele­gem Drapelul, organul fracţiunei liberale conduse de domnul P. S. Aurelian. In n­rul său de la 19 Mai a. c., acest ziar, publicînd sub titlul „Stri­gătul sângelui“ un frumos prim­­articol despre discursul ce a rostit în chestiunea naţională deputatul bucovinean d. Vasilcu, intercalează următoarele reflexiuni edificatoare: „Intorcîndu-ne la noî, la guvernul ro­mân, la primul-ministru al regatului, cîtă întristare şi cîtă durere ne cuprinde cînd ştim cum s’a purtat in chestiunea naţio­nală ! „Pe cînd un Român bucovinean nu să sfieşte a vorbi pe faţă contra politicei interne a Maghiarilor, la noi primul-mi­nistru tace, sau răspunde insultînd pe acei­ ce au adus chestiunea naţională în parlamentul român. „Şi dacă ar tăcea numai, tot ar mai merge, dar’ din nenorocire pe cînd tace în parlament, în afară făptueşte perza­­rea chestiunei naţionale, dă arme Un­gurilor contr­a noastră şi contra Romî­­nilor din transilvania. „Astă­zî nu mai este un secret pentru nimeni, că de la venirea sa la putere, d. Sturdza n’a mai dat nici un ajutor bisericei şi şcoalelor din Braşov, a ră­pit un drept al bisericei şi al şcoalelor. „De altă parte a lucrat în aşa mod, încît » Înlesnit celor «le la Pesta arme 11­­cigătoare contra Rom­inilor din Tran­silvania. „Toată lumea ştie, că cu documente venite «le aici s’au servit şi să ser­vesc Ungurii contra Romluilor de peste Carpaţi. „Purtarea nepatriotică a guvernului nostru a compromis chestiunea naţio­nală, şi el are să-şi dee seamă înaintea ţarei şi a istoriei despre faptele sale“. Cînd pînă şi un ziar naţional­­liberal scrie în asemenea ton des­pre rolul d-lui Sturdza în chestiu­nea naţionala, nu-­i asta cît se poate de trist pentru fostul mare naţionalist de acum cîţi­va ani? ! Asemenea vederi provenind din sentimentele naţionale cele mai pure şi din complectarea serioasă şi obi­ectivă a stărilor reale, nu fac de­cit să ne întărească în convinge­rea formata din argumentele şi do­vezile inavuabile pe cari le-am ex­pus In articolele noastre anterioare. Convingerea aceasta e : că da­rea chestiunei şcoalelor române din Braşov în publicitate şi anumit în desbaterea instanţelor noastre celor mai competente — corpurile le­giuitoare române — au reclamat-o cu necesitate imperativă interesele mari naţionale şi că toţi aceia, cari fără deosebire de nuanţă po­litică s’au făcut echoul viu al a­­cestei necesităţi, au adus un ser­­viciu real şi nepreţuit atît fraţi­lor din Transilvania cit şi nouă, celor din regat. Au adus serviciu fraţilor noştri subjugaţi, pentru că : Ind­ia. Au ridicat vălul de mis­ter şi au spart atmosfera atrofiantă. In cari de atîta amar de vreme învăluise chestiunea şcoalelor ro­mâne din Braşov, însuşi actualul premier al statului român, şi astfel au dat avertismentul suprem al primejdiei enorme ce ameninţă cu nimicire citadela de la Braşov a culturei noastre naţionale. Al doilea : Prin alarmarea cor­purilor legiuitoare şi a opiniei noa­stre publice, au demascat şi au preîntimpinat scopurile criminale pe cari de ani mulţi le ţese gu­vernul unguresc contra şcoalelor române din Braşov şi pentru cari socotise foarte potrivit momentul de-a le realiza acum, cînd la gu­vernul statului român se află un om care a înlesnit Ungurilor atîtea dezastre pentru chestiunea naţio­nală. Al treilea: Cu atitudinea lor e­nergică în favoarea drepturilor ce au şcoalele din Braşov la ajutora­rea statului român, au reuşit ca d. Sturdza -după o nenorocita şi con­damnabilă tăcere de peste trei ani — să mărturisească şi d-sa drepta­tea şcoalelor din Braşov, enunţînd principiul, cu desăvîrşire corect al rentei ce doitoreşte statul român acestor şcoale. Al patrulea : Provocînd enunţa­rea categorica şi oficiala a acestui principiu, au contribuit la marcarea soluţiunei singure acceptabile, pe care au fixat-o atît de strălucit si­noadele parochiale române din Bra­şov. Şi ne-au adus serviciu nouă ce­lor din regat, pentru ca: Intriu . Au dovedit încă­ odată Ungurilor, cit de nemărginit, cit de general şi cit de puternic e senti­mentul solidarităţei naţionale ce leagă pe cetăţenii statului român de Românii din monarchia vecină, ori de cîte­ ori sunt în primejdie sfintele interese ale culturei româ­neşti, una şi nedespărţită. Al doilea: Au prevenit un nou şi incalculabil de s fatal desastru al chestiunei naţionale, ce eventual s’ar fi comis, din slăbiciunea, ori poate chiar cu asentimentul actua­lului nostru prim-ministru. Al treilea: Prevenit de acest de­sastru, au apărat prestigiul statului român, care în caşul realizărei de­­sastrului ar fi fost cumplit înjosit în faţa Ungurilor ca şi în faţa nea­mului romînesc şi a străinătăţei. In urma unor asemenea succese ce nu se pot contesta, gurile celor cîrtitori şi injuriile celor bîrfitori ar trebui se amuţească odată] Articolul proxim — finalul — îl vom consacra soluţiunei ce trebue să se dee chestiunea de care ne preocupam. ----------- Mi im urai fim— ----------­ asupra stării generale europene, se vede că furia înarmărilor a mai încetat, pe cînd lupta paşnică pe terenul propăşirii economice devine din ce în ce mai a­­prigă. Englejii se plîng că germanii au ajuns aproape a­­­goni, din propriul lor centru, Londra. Preşedintele secţiunii Germane, la expoziţiunea universală din Paris de la 1900, într’o cuvîntare ţinută în­ Berlin, după ce arată că în fine a ob­ţinut pentru partea Germaniei, la zisa exposiţiune, un loc destul de spaţios şi convenabil, după ce mulţumeşte pentru aceasta curtoazieî franceze, adaogă: *La expoziţiunea din Chicago, s’a zis cu privire la produsele noastre: „eftin dar prost". De aceea dînsul sfătueşte pe compatrioţii sei să dea mai multă aten­ţiune fabricelor naţionale. Franţa, a­­daogă el, nu poate fi întrecută în unele lucrări, pentru că are îndărătul ei tra­­diţiunî de sute de ani; sunt însă alte producţiuni în care Germanii pot a­­junge la rîndul lor neîntrecuţi. Cu dreptul s' ar întreba cineva. Oare lupta aceasta ascunsă, va ajunge în de­finitiv să provoace lupta pe faţă, lupta cu armele ? Iată de sigur o întrebare la care nimeni n’ar putea răspunde catego­ric într’un fel sau altul. Să cercetăm puţin cum stau lucrurile astă­zi. Negreşit, pacea armată a avut şi are încă influenţă asupra desvoltârii economice a popoarelor. Un orator şi economist însemnat belgian, L. Strauss, a voit chiar, în sinul unui congres, să facă o apropiere intre această stare şi legislaţiunea uvrieră germană. După dînsul, această legislaţiune, n’ar fi fost provocată în mare parte de cît de chel­­tuelile cele mari, pe care zisa pace le necesita, şi pe cari guvernul nu le-a putut găsi în monopol, de oare-ce n’a reuşit a l obţine. De aici a eşit sistemul protector german, al căruii corolariu este legislaţiunea uvrieră. Fără a merge atît de departe cît zisul orator, nu vom pu­tea totuşi nega, că situaţiunea econo­mică a ţărilor a fost puternic influen­ţată de pacea armată. Alături cu aceste rivalităţi, unele mai pe faţă, cum sunt întrecerile pentru înarmare, altele mai pe ascuns, cum de exemplu lupta pe terenul economic, tre­­bue să constatăm ca un semn îmbucu­rător, apropierea ce tinde a se face, cel puţin intre popoarele civilizate. Şi această apropiere se face prin mijloci­rea congreselor şi expoziţiunilor inter­naţionale. Se neagă deseori lucrarea so­ciologilor întruniţi în congrese. Trebue în adevăr să ţinem socoteală, cînd vor­bim aşa, că în ori­ce congres, fie pri­vitor la industrie şi comerţ, fie la alco­olism, fie la accidente ale muncei, fie la medicină, se amestecă şi puţină socio­logie. Ei bine! tocmai dînşii sunt pre­mergătorii ideilor de solidaritate ome­nească. Aşa nimeni nu va putea constata că graţie muncei lor neobosite, mare parte din înbunătăţirele aduse organisaţiunei sociale de astăzi, se dator­esc lor. De altfel nici ei nu sunt nişte visători ve­niţi din alte lumi, ci sunt reflectul ide­ilor, pe care o parte din elita cultă a societăţilor le împărtăşeşte. Exposiţiunile internaţionale încă au un rol covîrşitor în această ordine de idei. Asupra acestui punct vom insista în cîte­va cuvinte. Dacă băgăm bine sama şi observăm cu atenţiune mersul lucrurilor de cîţi­va ani, vedem că în toate ţările exposiţiu­nile cîştigă în favoare. Nu e ţară civilisată, care să nu în­cerce cel puţin o expoziţiune naţională, în caz cînd nu se simte destul de pu­ternică pentru a avea una internaţio­nală. Pentru a nu cita de­cît caşuri mai recente, acum vre-o trei ani Geneva a organizat o citare exposiţiune­, acum doi ani Germania a avid exposiţiunea sa naţională. Belgia în 1897 a organi­zat o expoziţiune internaţională în Bru­xelles. Pentru anul acesta iarăşi se a­­nunţă mai multe exposiţiuni în Italia la Turin, în Viena etc. Exposiţiunile au dobîndit un loc de frunte. Insă nu fără critici destul de acerbe au putut ele ajunge aici. In afară de criticele de ordin politic, şi care se referă mai mult la exposiţiunile inter­naţionale, ele am fost criticate şi din punct de vedere economic. Asupra acestora vom stărui într-un articol viitor. 1. Bin als mi „nazirif Cine a cetit pe Donici, își aduce—cred —foarte bine aminte că eî are o fabulă, numită Lupul nazir. „Lupul s’a cerut la leu nazir pe ol „Pe lup deplin nazir la stine să’l pornească“. Din alăturarea ce face Donici Intre lup şi el reiese că nazirul era un slujbaş mai mare peste cei mici. Dar cine în societatea veche romî­­nească erau ei ?—Veţi crede că ţăranii, nu. La agia veche din capitala Eşilor era o secţiune, cum am zice azi un comisa­riat, care se ocupa cu robii ţigani. Sec­ţia aceasta a agiei se chema nazirie, iar slujbaşul se chema nazir. V. Alexandri in schiţa despre Vasile Parojan, băetul de ţigan cu care se juca el în copilărie, aminteşte acolo ceva de slujbaşul agiel, care era spaima ţigani­lor, dar nu spune că se chema nazir. Ilîrtiile timpului ne vorbesc însă des de naziune şi interesul ce poartă asemenea turtii e cu atît mai mare, cu cît vorbesc de lucruri, ce azi nu mai sunt. Viaţa neamului ţigănesc e plină de pa­gini triste; soarta, ce D-zeu a sorocit acestui popor, a fost din cele mai jal­nice. Secole întregi au îndurat jugul scla­viei, în care timp au fost trataţi ca vi­tele. Raporturile între dînşii erau regu­late de stăpîni, şi cînd cetim azi pache­tele cu hiru­l din arhivele boereşti, cele mai curioase sînt micile fiţuici cu refe­rinţă la sălaşurile de ţigani. Posed multe de asemenea fiţuici şi cred că pentru ori­care dintre noi trecutul neamului ţigănesc e destul de interesant pentru a fi cunoscut, pentru că e rever­sul traiului romînesc. De la hrisovul lui A. I. Mavrocordat din 1785, Dec. 28 , a lui Suţu din 1796; de la studiul lui Vaillant, Cogălniceanu, din 1838; apoi Încercările lui I. Pop Re­­teganul şi pr. Dan din Bucovina n’avem lucrare mai însămnată asupra ţiganilor de cit Gramatica ţigăneasca de răposa­tul dr. Barbu Constantinescu, care vor­bea bine limba ţigănească. M. Cogălniceanu a ţinut ca în cuvin­­tarea sa de la Academie pentru serba­rea de 25 de ani să atingă chestiunea ţiganilor în coborîrea pronomiilor* cu acel accent oratoric cu care era deprins Cogălniceanu, cînd discuta chestiuni so­ciale. Viaţa intimă ţigănească va fi pe de­plin lămurită, cînd se vor publica mai multe acte de robie din arhivele boe­reşti. *Din cîte am cetit în arhiva Codrenească de la Bîrlad mi-am notat peripeţia dem­nă de cunoscut a ţiganului Neculai fă­tul Ioanei, care a umblat fugar In toate părţile, pînă clnd s’a oploşit la Dealul Mare de lingă Bîrlad. Nazircă de Iaşi află de aceasta şi tri­mite următorul răvaş isprăvniciei de Tu­­tova: Cătră cinstita isprăvnicie a ţinutului Tutovei Luîndu-se ştiinţă că la satul Dealul Mare se află cîţi­va ţigani străini, veniţi de peste hotar, care după vechile legiu­iri sînt a domniei, să trimete pe Dumi­­trache a Dochiei spre ridicare şi aduce­rea lor aici la naziune. Se face poftă şi d-tale că dacă stăpînul moşiei se va îm­potrivi să daţi tot ajutorul zapciului spre săvîrşirea poruncei, precum în alt loc de vor mai afla iară şi să-l aducă. E. Neculai Leviscu. Febr. 3, 821. Obs. Hîrtia are formă de scrisoare cu adresă şi prinsă cu bulină, pach. 168. Hârtia ajunge la isprăvnicia de Tuto­­va. Ispravnicul de cuvînt face cuvenite cercetări şi află următoarele după de­clararea însuşi a ţiganului Nicolae: «Sînt născut în Bucureşti între robii lui Ghica; ţin minte pe “mama mea, care o chema Ioana; pe tatăl mieu nu ştiu cum Ta chemat; mi-a spus insă ma­ma că a fost vezeteu la Ghica. Cînd e­­ram de zece ani am fugit din Bucureşti cu alţi ţigani la Rusciuc, din causă că stăpînul nostru ne bătea vajnic, dar a­­flindu-ne in Rusciuc ne-au prins şi ne-au adus înapoi la Bucureşti. De aici după gimnătate de an am fugit la Iaşi, unde am stat trei ani slujind pe unde am pu­tut , după aceia m’ara dus la Focşani, unde am slujit la ceauşul loniţă pri­chindel 2 ani, iar la căp. Iordacfie, ca- %w ' '*. •,»?. . ANUL II No. 33 «as Numărul 10 Bani ABOSAMEKT1.­: I. K Iacep la 1 şi 15 ale fie-cărei luni şi se plă­­tesc tot-d’a­una înainte In Iaşi la Casa Administraţiei nr.We£eşi străinătate prin mnundate poştal?­­Un an în tarii 30 lei, în streimbtate 40 lei Sase luni 15 „ » „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA No 42.— Strada fotoliei — No. 42 EDIŢIA III-a ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN IAŞI — JOI 11 IUNIE 1898. Samarul 10 Baiu ANIN CUI­­RITE In Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicităţi? Arrand­urî la pag. IV 30 I. n­or . „ „ £11 4­0 . inserţiile şi reclamele 50 „ Un număr vechi, 550 bani REDACŢIA No. 42— Strada tip Hei - No. 4» -‘'’Vi V4A OAMENI Şl LUCRURI Un elev ingenios. Epoca premiilor se apro­pie ; recompense şi daruri, aplauze şi c­ununi se vor decerne meritoşilor elevi de toate catego­riile care se vor fi distins prin activitate şi in­teligenţă. Credem nemerit să relevăm aci o re­centă şi prea ingenioasă invenţie datorită unui modest şcolar de provincie. E vorba de un joc istoric care se execută cu ajutorul a 76 de cărţi, in care figurile obicinuite sunt inlocuite prin figuri istorice, chipuri popu­lare de împăraţi, eroi şi voevozi. Jocul ast­feliu întocmit va uni „utile dulci“ şi va atenua poate un viciu printr’un folos practic. Iată cum zugrăvește pe elevul născocitor das­călul său intr’o scrisoare cătră un profesor se­cundar iaşan : „Jocul istoric“ e datorit elevului meu din el. III-a primară în vrrstă de 10 ani la Iulie a. c. E un nepot direct al lui AL Kogălniceanu, ma­rele bărbat, şi-a înzestrat cu o puternică inteli­genţă, moştenind, probabil, de la moşul său o mare aptitudine mai ales pentru studiile isto­rice. Aceasta am observat-o în lecţiunile de is­torie: cum isprăvesc de spus ceva, despre vre­un erou român, ei se ridică, şi-mi spune cu multă preciziune făcîndu-mi comparaţie cu alţi eroi sau domni şi împăraţi de pe la alte po­poare şi chiar din anticitate. Toate acestea el le citeşte prin cărţile rămase din biblioteca mo­şului său“. E o adevărată bucurie de a înregistra o ase­menea noutate şi ne pare in adevăr originală figura elevului care introduce figurile istoriei naţionale in jocul de cărţi, mai mult sau mai puţin... naţional şi dinsul astă­zi. Un premiu meritat pentru elev socotim că ar fi introducerea „jocului istoric“ în lista cărţilor de premiu. Expoziţiunea din 1900 S’a zis şi repetat de atîtea ori, că as­tăzi lupta între naţiuni nu stă atît în puterea armelor, pe cît în puterea eco­nomică a uneia faţă de alta, încît lu­crul a ajuns a fi un adevăr banal. In adevăr, dacă aruncăm o privir­e

Next