Opinia, decembrie 1898 (Anul 2, nr. 170-194)

1898-12-08 / nr. 176

t . Ne-am oprit, când am înregistrat în ordine cronologică păcatele mini­sterului Sturdza, la legea patentelor. Eram atunci la 1o Martie, și aceasta era ultima ispravă pe care o sevirsiau cei opt jidovi ră­tăcitori cari umblă cu tot felul de tratative ca să se fixeze pe tere­nul care le fuge de sub picioare, încheiam atunci, însă, cu speranţa că graţie Voinţei Naţionale şi con­cursului graţios ce ne oferă d. Sturdza, iscodul va continua cu tot aşa de interesante fapte. Reluăm, deci, firul. 1) S’au dat 6o de zile arest co­lonelului Teişanu fiind­că a scris romîneşte pentru teatrul naţional din Iaşi ; 2) S’au năpustit ciomăgaşii asu­pra cetăţenilor cari mergeau, In ziua de 11 Iunie, ca să serbe­ze, la Bucureşti, pe clmpia Li­bertăţii, pe memorabilul 48 ; 3) Batjocura magistraţilor cari nu s’au supus disciplinei poliţieneşti cu ocazia alegerei parţiale de la Huşi; 4) Justiţia românească insultata gratuit prin sentinţa tribunalului german din Paderborn ; 5) Aventura scandaloasă In care ministrul lucrărilor publice a pri­mit o pereche de palme.... acade­mice ; 6) Rescriptele din premiul un­guresc către mitropolitul român din Sibiu ; 7) Wlassich şi Sturdza — sau Egyetértés şi Voinţa Naţională; 8) Jeszenszky şi Jancsó — şcoala rominâ din Braşov cu fonduri un­gureşti din Pesta ; 9) Falsul guvernului şi scrisoa­rea părintelui Voina; 10) Vizita la Petersburg şi bro­şura d-lui Sturdza pe la nasul di­plomaţilor ; 11) Şantajul Voinţei Naţionale în contra directorului general al poştelor şi telegrafelor ; 12) Consiliul comunal din Bucu­reşti terorizat de comisarul comu­nal Dinescu; 13) Greva profesorilor universi­tari—alegerea rectorilor dintre can­didaţii cu pricină ; 14) Sturdza la Iaşi şi procurorii la întrunire —sau Dimancea repre­­zentind Moldova ; 15) Discursurile disidenţilor în sala Pastia ; 16) Sturdza la Craiova şi povestea guvernului imoral şi sus şi jos; 17) Procesul intentat de eforia şcoalelor române din Braşov ; 18) Ghenadie la Senat şi Sturdza la juraţi; 19) Tratări şi maltratări... poli­tice ; 20) Destrlul poliţienesc cu prile­jul alegerilor de la 1 Noembre; 21) Scandalul cu plicurile , can­didaţii goniţi de la localurile de vot, conservatorii bătuţi până la singer ororile din timpul nopţii, la Bucureşti ; 22) Casarea alegerilor In contra voinţei guvernului; 23) Prezidenţii biurourilor ame­ninţaţi de guvern şi supuşi unei anchete judecătoreşti; 24) Urmărirea bătăuşilor din po­runcă înaltă şi înlocuirea primului procuror pentru că n’a arestat pe victime; 25) Sturdza abdică In mîinile lui Stătescu; 26) Sturdza păstrează preziden-­­ ţia ;­­ 27) Comisiunea parlamentară tra­tează cu Aurelian ca să împace pe Sturdza cu.... Fleva ; 28) Stătescu nu primeşte guver­nul fără drapelişti; drapeliştii îl primesc fără stăteştişti — şi Sturdza îl păstrează şi fără unii şi fără alţii; 29) Se rup tratativele ; 30) Se reiau tratativele; 31) Ministerul se remaniază... ca să rămîie aşa cum e. 32 Voinţa Naţională îşi bate joc de disidenţi; 33) Drapelul crucifica pe Sturdza — cu care tratează, însă, mereu. 34) Disidenţii execută pe Sturza — dar pe sub mină II primesc con­diţiile ; 35) Sărutarea din urmă —învrăj­birea definitivă ; 36) Răspunsul la mesagiu sau o şedinţă de surdo-muţi. Şi toate acestea sunt file din ca­lendarul de vacanţă. Inchipuiţi-văi ce va fi seria care va imortaliza pe colectivişti pentru isprăvile din timpul sesiunei parlamentare —dacă cum­va guvernul d-lui Sturdza nu va trece întru Domnul înainte de perioada cînd se pun în circulaţie nouile calendare. ANUL II No. 176 EDIŢIA DE SEARA IAŞI—MARŢI 8 DECEMBRIE 1898. Humărul le Bani A ISON AM JEN TRÎ, F. ale fie-cîirei Iiml ji seplăm­îi-d’a-niEa înainte a Casa Adm'mi-ăraţiel •uitate prin manu laLe poștale :10 Iei; îr~ străinătate 40 iei 15 . . . 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRATIA N* 42.—Strada Goîiei —No. 43 ZIAE CONSERVA ,-nAî­ i UÎi 'OTIDIAN încep ia î şi Ui i Iii jwUtt: SÎ fii* Un an iu ta Şase luni In mâini 10 Bani ANUNCIUriiOB In Iaşi şi judeţe se primase numa* la Administraţie la străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Aauaciurî la pag. IV . . . . 20 b, lima » * » li­î .... 40 * * Inserţiile şi reclamele . . . 50 „ , Um număr* vecMu îSO foasti REDACŢIA. Mo. 42 — Strada Golieî — No. 42 Cearta de la Cl­ulmi Liberal D. Mazlim la Index Mare scandal la clubul liberal. Mai mulţi membri, luind act de informaţia publicata de noi In privinţa unui loc de avocat la S-t. Spiridon, a cerut socoteală d-luî Maz­lim pentru ce a Îndrăznit să propue pe d. Cristofor, care nu e din club. „Cum se poate, au strigat mai mulţi la d. Mazlim, ca pen­tru a-ţi menaja interesele d-tale, să calcg interesele clubului ?“ D. Mazlim s’a scuzat mai inu­im că nu d-sa a propus pe d. Cristofor ei d. George Şen­­dre, iar d-sa şi-a dat numai părerea ca d. Cristofor ar fi o minunată achiziţie. In al douilea loc a spus că n’a ştiut că d. Cristofor nu e membru al clubului, că el şi d-sa e membru nou şi nu cunoaşte pe toţi membrii clubului. „Avem chiar motive, a zis d. Mazlim, să cred pe d. Cristofor liberal. Eu am făcut parte din clubul junimist, din clubul conservator şi din clubul sufragiului universal de la d. Kacry, unde veneau mai toţi radicalii. Nici intr’unul din aceste clu­buri n’am intilnit pe d. Cristofor. De aceea îl credeam liberal.“ Cu toată mulţimea argumentelor, d. Maz­lim n’a convins pe elubişti. Aceştia i-au fă­cut graţia numai de a amina verdictul pină ce o comisiune compusă din Damaschin, Mi­­hai Stihi şi Rădulescu Marin vor cerceta dacă faptele invocate de d. Mazlim sunt a­­devărate şi de el dacă d-sa merită circums­tanţe. D. Săndulescu va aştepta rezultatul aces­tei anchete pentru a se hotărî dacă să dea sau nu demisia. OAMENI ŞI LUCRURI Blestemul unei mame. „Review of Revi­ews“ povesteşte următoarele: Era In dimineaţa tristă a unei umede, rece şi posomorite zi de Noémimé, din anul mîn­­tuirei 1848. Mişcarea revoluţionară în Viena fu­sese stim­părată de armata de sub comanda prinţului Windischgratz. Ordinea şi curtea mar­ţială dominau iarăşi In capitala Austriei. Intr’o măreaţă cameră a palatului imperial stetea o damă înaintată în vîrstă şi care, după cit se vedea, făcea parte din clasa cultă de mijloc. Aştepta sosirea atotputernicei pe atunci archiducesa Sofia, mam­a actualului imparat,de la care capatase o audienţă. Singurul copil al acestei nenorocite femei, un student, fusese condamnat la moarte de către curtea marţială, pentru că şi el se amestecase în mişcarea re­voluţionară. Sentinţa trebuia să se execute în acea zi. Archiducesa apăru. Nenorocita mamă se a­­runcă In genunchi, implorînd ertarea sau cel puțin o reducere de pedeapsă pentru singurul ei copil. In genunchi se tlia ea la picioarele atotputernicei archiducese, implorindu-i mijlo­cirea, care ar fi putut scăpa pe fiul său. Ar­chiducesa rămase rece, neînduioşată. Sentinţa curţel marţiale nu putea fi schimbată! Desperata mamă scoase un ţipet sfâşietor; apoi, în furia durere! el de mamă, nu mal găsi In sufletul său agonizînd de ci­ blesteme spre a le arunca asupra archiducesei şi a fiilor el. Leşinată, fu scoasă din palat de servitorii curţii. Archiducesa se întoarse şi trecu la dejun cu familia sa. Printre membrii acestei familii erau fiii săi, tineri încă şi fericiţi: Maximilian, vii­tor împarat al Mexicului, ca atare împuşcat la Queretara prin sentinţa unei curţi marţiale, şi Francisc Josef, actualul împarat al Austriei, a­­tît de nenorocit în viaţa sa politică şi în viaţa sa privată şi familiară. Cowell. EXTERNE ASM­UL LUI BURIDAN Discursul lui Chamberlain, rostit la Wa­­kefield, a avut darul să pricinuiască mul­tă emoţie în lumea europeană,—mult mai multă, natural, de­cît a stîrnit în Insu­­lele­ Britanice. Intre toate statele, Germa­nia a primit cu multă graţie complimen­tul pe care deputatul de la Birmingham i l-a făcut oferindu-i, din partea Angliei, o înţelegere cordială. Actualmente spiri­tele sînt foarte montate la Berlin, în a­­gitaţiunea pe care o produce amintirea neplăcerilor vechi cari stau încă piedică la o apropiere mai repede de Anglia. Cu toate acestea, lucrurile au luat un curs ast­fel în­cît afacerea invatiunei din Transvaal începe să se uite şi îm­păratul se face a erta explozia de ofense aruncate de către ziarele engleze în po­triva telegramei preşedintelui Krüger. Desfacerea înceată a triplicei, prin ulti­mele conflicte cu Austria şi prin slăbi­ciunea crescîndă şi a Austriei şi a Ita­liei, au determinat pe Wilhelm II să cu­gete la combinaţii nouă. Inspirată direct de discurs­ud de la Wa­kefield, Gazeta de Colonia caută a lă­muri starea generală de spirite, trăgînd concluziile aşa cum le înţelege. Ea arată pe Germania solicitată pe de o parte de ofertele Franţei (cam­ ?) şi pe de alta de cele cile Angliei. Discutină avantajele li­nei­a şi a celeilalte, ea respinge din pri­mul loc ideea părăsireî Alsaciei şi Lo­renei în folosul Franţei, arătlnd că o înţelegere între Germania şi vecina sa nu poate avea, loc pină ce aceasta nu-şi va fi schimbat condiţiile. In tot cazul, pînă acum simpatiile Germaniei sint şovăitoare,— marea mo- • narhie stă încurcată între cele două ve- S cine, ca asinul lui Buridan intre calda-­­ rea de apă și traista de orăs. ------------------------------------------------­ O declaraţie a lui lonson . Ambasadorul Angliei, zice Le Temps, a tăcut, în întrunirea de la aniversarea Clubului Anglo-american din Paris, o de­claraţie destul de neaşteptată, care se poate vedea In povestirea celor ce ur­mează, făcută de New-York-Ilerald: «Cum sir Edmund Monson nu remar­case drapelul francez, el observă cu un ton de glumă că poate Tac omis ca de­ferenţă din pricina prezenţei sale acolo. Apoi arătîndu-i-se şi drapelul francez printre cele­lalte, el declară că idealul său ar fi ca cele trei naţiuni să poată coopera la progresul civilizaţiunei uni­versale. «Sunt foarte fericit de a avea prilejul, chiar într’o simplă întrunire ca aceasta de faţă, să-m­i exprim sentimentele căl­duroase ce am pentru Franţa. Aceasta e ţara in care mî-am început cariera diplomatică,de multă vreme de atunci. In momentele celor mai mari excitaţii, nici odată n’am primit în ea vr’un cu­­vînt jignitor. Se înţălege, ţinînd samă de deosebirile de temperament şi de limbă naţională care adesea împedecă o bună înţălegere, eu ţin să declar că En­­glejii cari vin aici Intim pină în­tot­dea­­una cele mai măgulitoare sentimente la adresa lor. Nu pot exista două păreri deosebite asupra bine­facerilor pacei, la cele două popoare—și sper cu multă în­credere că sezonul Crăciunului va vedea stîngindu-se în el ori­ce rumori de răz­boi și.» Ziarul francez nu face nici un co­mentaii. --------------«aaas35a3^3SEfflSaaaaa»-------------­ Contrabanda de la Fălticeni Ieri Curtea s. r. a judecat o contra­bandă care, altă dată, a făcut mare sgo­­mot în Fălticeni. La 24 August 1892, controlorul comu­nei Fălticeni primește o scrisoare iscă­lită Leizer Grosman, prin care i se face cunoscut că a doua zi are să se intro­ducă în oraş marfă de contrabandă. Con­trolorul permută imediat între dînşii pe barieri şi apoi a doua zi se pune la pîndă în popuşoii din ograda casieriei situată în drumul unei bariere. Pe la ora 4, în ziua de 25 August, întră pe barieră o căruţă cu marfă, condusă de 2 oameni, înaintea căruţei mergea evreul Roedlic care a dat barierului 2 lei 50 bacşiş ca să lase căruţa. Banterul, conform instrucţielor primite,­­ a dat de ştire controlorului despre Intra­rea căruţei. Controlorul pune mină pe căruţă şi o duce la primărie unde des­carcă marfa. Roedlic dispare în aces­t timp. Cei 2 cărăuşi declară că marfa a incărcat’o dintr’o altă căruţă stricată lingă o arie de pe Horodniceni şi că o duceau unde era să le indice Roedlic. Se încep cercetările. Unii concurenţi ri­vali denunţă că marfa ar fi fost trimisă pen­tru Israil H. Seider, cel mai bogat comer­­sant de manufactură de pe atunci din Fălti­ceni. Lucru curios: peste 2 zile se găseşte în marfă o scrisoare în evre eşte semnată tot Leizer Grosman, care vorbea de tri­­meterea mărfei şi care purta adresa lui Seider. Imediat controlorii şi membrii parche­tului, cu un zel esplicibil prin aceea că statul le dă o bună parte din valoarea mărfurilor confiscate, închid magasia lui Seider și cer de la acesta dovezile de toate taxele pentru mărfurile din dugheană. Nu justifică pentru toate. Se încheie un proces verbal și i se confis­că marfa, punîndu-se un termen urgent pentru vînzarea ei. Seider văzînd că i se poate vinde marfa pe nimic şi că în caz de proces cu statul nu va lua ca daune de cit suma prinsă din vînzare, sfătuit de mai mulţi avocaţi din Bucureşti, a fa­­ce o transacţie ci­ statul plătind vr’o 40 lei. Apararea a susţinut că procesul ver­bal e nul, de­oare­ce Seider n’a fost chemat macar la facerea lui şi că alte probe nu-s, dară chestia cu scrisoarea e o simplă manoperă. Tribunalul de Suceava condamnase pe Seider la 3 luni închisoare pentru con­trabandă. Curtea Fa achitat. Seider a remas un moment fara simţire parte de bucuria achitării parte de necazul că a plătit degeaba statului o sumă atît de mare de bani. Partid de Promenadă Cind citeşti gazetele colectiviste, cari descriu după cum le convine situaţia gu­vernului, ai crede că ministerul actual cu d. Mitiţă Sturdza în frunte şi dom . Paladu ’n coadă, e un minister plin de energie şi de viaţă, şi că în capetele lui — a nu se confunda cu o hidră—zac re­formele droaie. In realitate, însă, miniştrii cari com­pun guvernul, cu capul şi coada mai sus menţionată, sunt nişte simpli ocupanţi de posturi şi îndeplinesc numai rolul de a alterna cu partidul conservator la cîrma trebilor statului, fără nici un folos real pentru ţară. Ilustraţii, capacitate, program, nimic din toate acestea, au venit la putere fără să se aştepte şi se crede cu mult temeiu că se vor duce să iee aer tot cum au venit, adică, se vor trezi într’una din cele patru dimineţi mai apropiate că nu mai au dreptul la titlurile de excelenţă. Dacă aşî zic partid liberal, e numai de formă , o convenţie tacită, îngăduită de partidul conservator, pentru a putea a­­vea un vis-ă-vis, dar renegat de ţara întreagă şi de toată suflarea liberală ca atare. Un manunchiu — ca să nu zicem bandă - - de uzurpatori înţeleşi între eî a face pe irozii politici, dar cari, re­­întorşi acasă, sau din vre-o împreju­rare oare­care duşi la secţie, îşi scot barbele şi măscile şi îşi declină starea civilă. Vezi atunci că unul e vre­un vizitiu din cutare curte, altul e un fost chelner şi că hainele de hîrtie au­rită cu care erau îmbrăcaţi, nu repre­­senta in realitate nici pe Irod, nici pe magi, nici macar pe măgari lui Christ. E pur şi simplu un partid de prome­nadă, în mişcarea politică a ţăreî, cum sunt bună­oară concerte de promenadă, toalete de promenadă, trăsuri de pro­menadă etc. Au deci un scop anume determinat, fără rezultat folositor ,însă, progresului, şi prin urmare în detrimen­tul ţăreî pe care o ţin pe loc. S’au deschis camerile.... cu mesaj..... s’a răspuns la mesaj, lucrare ce a du­rat peste 20 de zile, reprezentînd cîte­va sute de mii de lei pagubă pentru stat, irosiţi în diurne şi transporturi gratis cu drumul de fer, adică în promenadă. Precum se vede, oamenii aceştia sunt nişte simpli preumblători cari vin, se duc, fără să ştie nime pentru ce şi cum, şi de aceea dintr’o zi în alta, lumea aş­teaptă să-i vadă făcînd promenada cea mare în sînul vieţeî private. Şi aci vor fi In adevăratul lor rol. Juvenal. I ---------------—CS o ----------------­ îşi arată arama Graiul poporului e plin de expresiuni figurate, căci pe cînd limba savantă ca­ută a denumi fie­care idee prin termen anumit, poporul se mulţumeşte a numi lucrurile şi însuşirile omului prin ter­meni figuraţi, rod al fantaziei sale. In acest proces de schimbare a înţe­lesului din propriu in figurat, s’a plecat totd’auna de la ceea­ ce cade supt sim­ţuri. Şi cum poporul e un fin observator, nimic nu i-a scăpat din ochi, dacă a avut prilejul să-l vadă mai des. Poporul a trăit şi trăeşte în mijlocul naturii ; el o cunoaşte bine şi o observă bine ; de aceea foarte multe asămănări le ia din cîmpul naturii. El ştie să observe şi oamenii ; şi multe însuşiri sufleteşti le numeşte prin core­lativul lor trupesc. Aşa şi cu vorba de mai sus. In trecutul vieţii noastre istorice, gă­sim că banii cu care vindeam şi cumpă­ram lucrurile au variat la infinit. Nu e secol, în care să nu ne apară alţi bani. Nimic mai greu de­cit a le găsi echivalenţa lor azi. In secolul al XV-lea găsim Ughi un­gureşti, şi zloţi tătărăşti; în secolul al XVI-lea găsim pe lingă moneda locală, ca a lui Lăpuşneanu, Bogdan şi Ion Vodă şi bani poloni. E lung pomelnicul banilor vechi, cari au purtat numele, de la ţara de unde se împrumutase : Polonia, Ungaria, Tar­­taria, Turcia, Austria, Olanda, Veneţia. Nu arare ori în documente găsim ex­presia bani buni şi bătuţi. Se vede că mulţi bani răi umblau prin ţară, şi cum­părătorul nu uita a pomeni că a primit bani gata, bani buni şi bătuţi. In trecut argintul era mai tot aşa de scump ca şi aurul. Cu vremea aurul s’a scumpit, şi de unde în secolul al XV-lea cu un leu de argint cumpăra­ un galbăn tătăresc sau unguresc, cu vremea a tre­buit să dai 1­00 lei, 2 lei, sau 2,20 pa­rale ca supt Cantemir , apoi a trebuit să dai 3, 4, 5, 7, 45, 25, 35, 37 și chiar 42 lei vechi pentru un galbăn. In această depreciare a argintului a urmat o falsificare în fabricarea înone­­telor de argint. Multe monete or fi avut faţa de ar­gint, dar de desupt, era aramă curată, numai argintată pe de­asupra. Azi, în industrie, cîte lucruri cari le cumpărăm ca nichelate, ori argintate nu rămîn curată aramă! ! Dar în trecut, cînd fabricaţiunea era­­ mai slabă şi falsă, asemenea lucruri se întîmplau mai des. Nu arare­ori omul care îşi vindea mo­­şioara lui pentru a scăpa de diferitele dabile şi de dabilari, deşugubinari, de­­retnici, uşurgii sau glotaşii zapcii, pri­meau bani de argint ca buni şi cînd colo după puţină întrebuinţare vedea că banii au eşit răi, căci argintul fiind subţire se rosese, şi se vedea arama. Pas să se mai plătească de datorie cu asemenea bani cărora le eşise arama, sau li se aratase pe la colţuri arama! Din ban bun—cum se zicea hojma în­­ documente—­ajungea ban râu , şi nu gă­­­­seau nici o cumpărătură de moşii sau­­ alte scule In care să se pomenească că s’au primit bani răi; dar prin faptul că necontenit se pomenea de bani buni, urma că erau foarte mulţi bani răi. Cum un ban ban ajungea rau ? Vorba de faţă ne spune că-şi arătă arama. Şi răzeşul care, pentru un petic de mo­şie a ajuns să aibă un sac de hîrtie, el a trebuit să păţească mai des primind arare­ori bani ’buni şi cînd colo ve­deau că-şi arătau arama. Faptele spuse mai sus au fost dese­ori observate de Romín, care la început le-au denumit cu vorba de mai sus, lu­­ind-o în înţelesul ei propriu. Ducînd apoi vorba la oameni, lesne s’a făcut schimbarea din înţeles propriu în înţeles figurat. După cum mulţi bani se par buni pe de-asupra, că-î iei că-s de argint, dar în­dată prin usare îşi arată răutatea lor, adică stratul de aramă, aşa şi oamenii cari pe de-asupra ţi se arată buni, po­­liticoşi, prietenoşi, îndată ce-l cunoşti mai de aproape îţi schimbi părerea de­s­­pre dînşii, căci zice vorba: pînă nu trăeşti cu omul nu-l cunoşti cinci „nu-l ştii moarea lui“. Scarpină pe Rus după ureche, zicea Voltaire, şi îndată apare Cazacul; aşa

Next