Opinia, septembrie 1899 (Anul 3, nr. 99-122)

1899-09-26 / nr. 119

y- Numărul 10 Bani ARONAHERTELE încep la 1 şi 15 ale fie­ cărei luni şi lo plu­tesc tot­d’a­una inainte in Iaşi la Casa Administraţiei n/wd«­a şi străinătate prin mandate poştale Un an In ţara 30 le!, in străinătate 40 ie! Şase luni 15 „ „ „ SO , MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRATIA No 4A.-Wtrad» ttellel — No. 48 • • . • . .V • .-v V. -ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Numărul 10 Sâni MUîfCniBIM In Iaşi şi judeţe se prinţese minim' la Administraţie In străinătate,.direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag.IV. . . . 20 b. lini* » » » III .... 4­0 „ .. Inserţiile şi reclamele ... 50 . „ Un numar vechi, 15© _ RHDAOTIyt^' % ,, \% ! Bf®. 43— Strania “DitMe? — tSa, 4» \ R U V­ GRANDOMANIA Am înainte o serie de numere din ziarul Constituționalul. Afară de mici variante, mai toate articolele sunt brodate pe tema : slăbiciunea guvernului, nepriceperea guvernului, lipsa calităţilor de guvernământ, ne­­destoinicia guvernului, inaptitudinea guvernului, crîmpeiul de la putere, etc. etc.; că te întrebi: de ce oare gazetei junimiste să-i placă a re­duce toată discuţia pe tema aceasta ! Crede gazeta că restrîngîndu-se aici, stă în o găoace priincioasă ju­nimiştilor, de unde nu poate fi a­­tacată, căci—îşi zic scribii de la Constituţionalul — A-A, B-B, C-C, D-D, N-N, W, V-V, etc, etc, toţi dublii şi triplii alfabeţi, pe cînd în crîmpeiul de partid de la putere se găsesc oameni de adunătură, incapa­bili, slabi, nepricepuţi în ale guver­nământului, la noi sunt strînse toate somităţile, toate inteligenţele, toate capacităţile politice ale ţărei acesteia. Şi odată ideia aceasta stăpînin­­du-i, îi trag pe o strună, că ceti­torul rămîne mirat de lauda ce-şi dau ei singuri la al lor. E natu­rală tămîerea ; ba ar mai merge pe Ici pe calea şi exagerarea; dar aşa, să-ţi faci dintr’însa calul de bătaie şi să crezi că ai orbit lumea cu vorbele şi laudele tale, trebue să fii junimist la cap ca s’o admiţi. Cunoaştem stofa junimistă ; sunt oameni ca toţi oamenii majoritatea lor, şi departe de a învinui că sunt şi multe uscături în grupare, ba foarte multe, nu vom tăgădui că sunt şi cîte­va nume mai cunos­cute, cari şi-au­ legat numele de cîte­va legi. Dar atîta tot. Cîţi mi­niştri nu şi-au­ legat numele de legi, dar nu scot de aici că alţii ar fi incapabili, priceperea fiind un a­­panagiu numai al lor. Poate să fie mare om d. Carp, dar nu e aşa de providenţial, cum singur declara că este I. Brătianu, pentru a nu suferi discuţia pe tema superiorităţei sale. Tot astfel şi alţi membri marcanţi vor fi avînd partea lor de merit, dar şi aşa, să nu su­fere asemănare cu alţii; doar nu-i credem să fie scoborîţi cu hîrzobul din cer. Pentru gazeta junimistă, însă, nu sunt nimeni mai pricepuţi ca şefii lor. Cum copiii se laudă cu părinţii şi ameninţă pe alţii cînd vine vorba de sfadă şi de întrecere, aşa şi gazeta junimistă e căzută în doaga copiilor, care, neavînd în ei înşişi nimic deosebit cu care să se impună, apoi îi trage cu laudele şefilor. Pe şefi lasă să-i laude alţii; a­­tunci meritul e adevărat, atunci se bagă în samă. Cînd meritul ţi-l pui tu singur în evidenţă, ţi-l profe­rează ai tăi, şi cauţi să-l impui netam-nesam altora, arăţi pînă la evidenţă că e ceva şubred în tine, ceva bolnav, care trebue tămăduit. Această boală e grandomania, e indispensabilitatea ce o crezi de tine la cîrma statului. După gazeta ju­nimistă, statul român nu poate merge fără luminile financiare a­l d-lui Ghermani, fără luminile juridice ale d-lui Marghiloman şi fără luminile politice de om de stat ale d-lui Carp. Deja cu d. Maiorescu au slăbit-o, fiind că realitatea a dove­dit-o că se poate, căci legea Invă­­ţămîntului n’a fost nici­odată iscă­lită de d. Maiorescu. Şi de ce nu se poate ? Pentru că Disescu poate fi foarte bun a­­vocat şi profesor, dar nu şi minis­tru , dr. Istrate poate fi foarte bun profesor la laboratorul lui, dar nu ministru, etc., etc. Dar de cînd faptul că cine­va are un titlu şi o specialitate îl face să nu fie destoinic în conducerea trebilor publice ? De cînd, mă rog, cel fără anumită specialitate pot fi singurii buni de miniştri ! E o curioasă teorie aceasta. A! d-ta eşti avocat; nu eşti bun de ministru, căci ca să fii ministru trebue să fi liber, bogătaş! Şi d. D. Sturdza spunea că el n’are în­credere în avocaţi şi că nici vrea să le răspundă, dar era d. Sturdza şi ne place a nu constata înrudiri de idei între tema Constituţionalului şi ideile d-lui Sturdza ! Constituţionalul suferă de o mare boală. Limbajul, care se întrebuin­ţează în jurul şefului, îl transportă şi în presă. Dar pe cînd în cercul intim merge a linguşi, a tămâia omul, căci, dă ! om este; pe cînd în cercul intim te aud ai tăi, in­suflaţi de acelaşi spirit de oarbă supunere şi de admiraţiune mutu­ală, specială junimiştilor; pe cînd în cercul intim aud numai păreţii clubului; în presă aude ţara, aud străinii, aud aşa zişii prieteni de e­l şi cum nu şede bine a se lăuda pe sine, căci lauda de sine nu mi­roase bine. Multe ar lipsi actualului guvern, dar ceia ce lipseşte întăi şi întăi sunt junimiştii. Lipsa aceasta nu împedică însă, ca statul să meargă înainte, să se facă faţă tuturor ne­voilor, să se facă reformele cerute, să se propună legile necesare. Şi tocmai fiind că merge, şi va merge şi mai bine, arată că într’o ţară, într’un partid, să nu se creadă ci­ne­va că e absolut indispensabil, căci se înşală. In faţa nevoei şi a lucrurilor, tot-dea­una se găseşte omul şi ori cît s’ar critica oamenii noi, dar să nu se uite că şi cei vechi au fost odată noi, şi că în politică nu tot­dea­una e lipsă de cel vechi, şi de cei noi. Ştiam, junimiştii în bisericuţa lor unde n’aud de cît osanale pentru sfinţii lor, e natural să se creadă în al 7-a cer, dar societatea mu­ritorilor lasă pe sfinţi în locaşul sfinţilor şi ea îşi caută oameni să le ducă mai departe nevoile şi păsurile. Partidul conservator a făcut faţă situaţiunei critice de la April. S’a crezut destul de tare ca să ia pu­terea şi fără crîmpeiul de partid, ce a refuzat conlucrarea. S’a dat prilej de a se forma a­­tîtea elemente nouă, care vor în­tări partidul nostru, cum n’a mai fost nici­odată, iar sectele care se restrîng în cultul lor tainic şi ascuns, sunt condamnate a dispărea în cît viaţa se trece şi... junimiştii îmbătrînesc. *** 0­TTT10TTeseriu IAŞI — DUMINICA 26 SEPTEMBRIE 1899 EXTERNE Suedia Cercetarea plutei polare a lui Andrée, a început Marţi dimineaţă la zece ore. Căpitanul Swedenborg, care a fost faţă la urcarea balonului, a declarat că unul din cirlige nu părea să fi fost prins la veriga de suspensiune, deci pluta n’a fost scoborită cu ajutorul unei funii. Mai întăi s’a tăiat placa de cupru de la capătul părţei inferioare, şi din des­chidere a căzut năsip. S’a scos apoi cu­iul de cupru cu tubul tot de cupru de care era fixat ; acesta din urmă avea în el puţină apă. A fost tăiat de jos, în partea inferioară s’au găsit mai multe dopuri de plută, in lăuntrul tubului, era năsip de mare ce părea învălit cu ceva analog hîrtiei, o cercetare microscopică a stabilit că e un fel de algă marină. Ywy Chestiuni Economice nn De la exportul vitelor, cată să trecem la exportul fructelor, ouelor, coarnelor, copitelor, nucilor şi alte articole care la noi în ţară nu au nici o valoare, sau o valoare de nimic, dar care in ţările stre­ine fac obiectul unui întins comerciu ca articole de alimentaţiune sau ca materii prime la industrie. Aceste comerciuri, mici în aparenţă, au însemnătatea lor mare, pentru că nu mai puţin de­cît cîte­va milioane de lei pe an aduc la noi în ţară. Aceleaşi avantaje acordate exportu­lui de grine, trebuie acordate tuturor articolelor de export, pentru că toate contribue la acelaşi scop, îmbogăţirea ţărei. La noi în ţară să petrece un fenomen de toată curiositatea, în raport cu cele ce se petrec în alte ţări. Noi posedăm, aproape pe nimic, o sumă de articole de cea mai mare valoare in ridicarea avuţiei publice, dar le negligem, nu ştim a ne folosi de ele. Pe cînd în alte ţări se inventează articole de export cu chel­­tueli foarte costisitoare în scopul de a da ocupaţiune şi a procura mijloce de trai a locuitorilor acelor ţări, ceia ce natura ne dă. Noi nu ştim utilisa. Avem arti­cole produse fără nici o cultură sau cheltuială, precum: nucile, perjele, me­rele, gutuile etc. etc. care sunt căutate în streinătate şi pe care nu ştim a le specula. Avem articole care pot servi la o sumă de industrii, din care unele iarăşi fără cheltuială de cultură, precum: coarnele de vite, iar altele cu oare­care cheltuială precum paserile, care ne dau ouăle, un articol de export de mare în­semnătate. Coarnele de vite, servesc şi astă­zî încă tot ca articol de comerciu, numai ţiganilor, care au pastrat încă meşteşu­gul pieptenilor, de­şi intr’un mod cu to­tul primitiv, dar în fine produc ceva, produc atîta, că au scapat locuitorul sătean de tributul strein pe care l-ar plăti cumpărînd pieptenii fabricaţi în stre­inătate. Coarnele de vite, pe lingă că sunt un articol de export, sunt în acelaşi timp un articol îndemănatec, care la alt po­por, ar naşte cea mai însemnată indus­trie din fabricarea pieptenilor şi altor articole fabricate din corn. Şi lucrul n’ar fi greu de realizat. Ce­darea de terenuri, acordarea de avan­taje și mai cu seamă stabilitatea tari­felor vamale bine alcătuite, ar fi cel mai puternic stimulent a se crea la noi ast­fel de industrii. Cea mai puternică cucerire nu este acea a armelor, ci acea a muncei, acea economică. Un popor nu poate fi liber în adevăratul înţăles al cuvîntului, nici să poate mlndri cu neatîrnarea lui dacă economiceşte stă prost, stă­ruu. Starea noastră economică nu e de invidiat. A­­vem pămînt care produce şi care pose­dă o sumă de bogăţii, dar n’avem capi­talişti întreprinzători, nici specialişti care să atragă capitalurile spre întreprinderi şi mai presus de toate ne lipseşte spi­ritul intreprindereî, preocupaţia princi­pală a romînului fiind budgetul şi nu­mai budgetul. Avem pămint productiv şi înzestraţi suntem cu multe daruri ale naturei, dar suferim de lipsa braţelor şi inteligenţelor care să exploateze aceste bunuri. Nu ştim care va fi viitorul acestei ţări alcătuită din 2 clase de oameni, plugari şi funcţionari. Cel puţin dacă ar fi fără defecte. O. 1­. Şerban. Telegrame —Serviciul particular al OPINIEI — Londra 24 Septembrie După o comunicaţiune oficială, un nu­măr de rezervişti vor fi chemaţi sub ar­me la 15 Octombre st. n. Se anunţă din Newcastle ziarului Stan­dard că Boerig au înaintat pînă la Char­lestown. Times află din Pretoria că guvernul Transvaalului declară că n’are nici o cunoştinţă de apropiata sosire a d-lor Schreiner şi Hofmeyer. Opinia generală la Pretoria este că războiul va începe peste cîte­va zile. Londra 24 Septembrie General Buller a plecat la Balmorul spre a fi primit în audienţă de adio de către Regina Victoria. Johanesburg 24 Septembre Un detaşament de poliţişti călări stă înaintea comisiunei de rǎzboi, gata de a intra în acţiune. Desordine.—Cafriî jăfuiesc magazii şi case în partea orientală a teritorului Raud. Un detaşament de poliţie a fost trimis spre a împrăştia pe indigeni. Paris 24 Septembre Ziarul Echo de Paris anunţă măsura de prevedere pentru concentrarea în ora­şul Paris a zece batalioane de infante­rie, gata să se transporte în tot mo­mentul la locurile unde vor putea să împiedice drumul greviştilor. Le Siècle anunţă că Muravieff va veni în Paris pentru a se întreţinea cu Del­­cassé, asupra diferitelor chestiuni rela­tive la politica exterioară, dintre Franţa şi Rusia. Desbaterile procesului pendinte înaintea înaltei curţi, zice acelaşi ziar, vor coincide cu timpul, cînd Camera şi­­ Senatul vor fi convocate. Şedinţele ace­­­­stor din urmă vor alterna cu cele ale­­ înaltei curţi. Ştiri din ţară Firul Iaşi-Berlin Alaltăeri s’a inaugurat firul telegrafic direct între Bucureşti şi Berlin. Cu a­­ceastă ocazie s’au schimbat telegrame de felicitare intre de Podbielski, secretar de stat la Berlin şi d. Ghica, directorul general al poştelor şi telegrafelor noastre. Neprevăzîndu-se sume în bugetul mi­nisterului de culte şi instrucţiune publică , pentru înfiinţarea catedrelor de istorie, geografie şi cint la şcoalele profesionale, aceste obiecte nu se vor preda anul a­­cesta în aceste şcoale. Faţă cu numeroasele accidente şi ne­norociri întimplate în ţară cu sătenii cari mănincă ciuperci, fără a le cunoaşte, direcţia serviciului sanitar superior a de­cis să dea o circulară tuturor medicilor de judeţe şi plăşi, să instruiască pe să­­teni modul cum să cunoască ciupercile bune din cele veninoase. Cea mai mare parte din d-nii prefecţi au făcut să se înscrie in budgetele anu­lui viitor înfiinţarea de revizori de vite. In judeţele mari vor fi doi revizori, iar în cele mai mici numai unul. Aceşti revizori sunt ajutoare ale me­dicilor veterinari. Ecouri de la Hipodrom — Mă rog, n’ai să’mi poţi spune cine’i domnul cu steguşorul roş care stă în a­­renă şi dă comanda? întrebă Joia tre­cută un pensionar bătrîn, care nu mai fusese la curse, pe un domn de lingă el. — E starterul!.... — Curios lucru, cunosc toate familiile din Moldova şi de aşa nume încă n’am auzit. * * * La premiul Damelor, între alţi cai, a­­lerga şi Oculta, proprietar d. G. Bădes­­cu, un sportmen de samă. Se angajase cîte­va pariuri izolate şi un domn, prie­ten cu un înalt dregător al oraşului, pa­­riase pe Oculta. Auzind de aceasta, dregătorul caută pe prietenul sau şi-i zice: — Se poate se pariez pe Oculta ? — Și de ce nu ? — Apoi bine, cum crezi că are să re­ușească Oculta, cînd Fleva e aice. Autentic. Juvenal SCHI T\£, Prima Stăpînul stăteafi în balcon. Sara era răcoroasă și-mprospătată. Din­spre livadă adica o boare încărcată cu miros de fructe coapte. Copiii se jucau prin ogradă . Cleo tră­gea de coadă o pisică, ce da să se sue intr’un copac. Priveliștea era jalnică. Mîța întinsese labele d­e dinainte în sus pe trunchiul copacului; cu cele de dina­poi se opintea de din jos. Nu era însă chip să scape. întorcea din cind in cînd că­­pușorul ei, cu­ ochii mari plîngători, mie­­una dureros, dar copila neîndurată n’o slăbea. Aşa deşirată cum era, cu corpul ei moale lipit de trunchiu, părea mai mult o pată alburie, întinsă pe scoarţa copa­cului. Ş’a venit pe urmă în minţi, că de-o dată se-ntoarce iute, deschide ochii ameninţător şi scuipă odată tare înapoi. Cleo scapă de coadă şi i­ade spăriată la pămînt. Miţa ajunge dintr’o săritură toc­­ma-n virful copacului; s’aşază pe-o cra­că şi-şi spală coada cu atîta linişte, ca şi cînd nu s’ar fi întîmplat nimic. Toto, îmbrăcat milităreşte, cu mina la chipiu, defila pe dinaintea celor din balcon. Părinţii rideau, erau bucuroşi, se des­­fatau în mingîerile boare f­aromite de mirosul fructelor coapte din livadă. Vizitiul pregătea trăsura să scoată boerii la primblare. Băetul lasă milităria şi aleargă de se stie în trăsură. Pocnea din biciu, sărea şi ridea de Veselie. Vizitiul intrase intre hlube şi le po­trivea. Toto s’apleacă binişor peste ca­pră şi-l şterge cu sfîrcul biciului peste spate. Vizitiul îşi ascunde usturimea si­lind un zimbet. Mulţămit, copilul frămîntă din picioa­re şi pocneşte in vini. Vizitiul dă să-şi caute de treabă. Copilul întinde biciul din nou; omu atunci face înapoi. — El!.. vină. — Mă doare.­­ — Vină, îţi zic. — Nu poetț. — Ui’te papa, nu vine... — Ce te mai pui şi tu bre Vasile... fă-i gustul. Vizitiul,—un ţăran sdravăn,­­îşi în­deasă căciula pe urechie, mai trage o înjurătură așa în gind și întră între hlube. —­­ Hi... hi cal.. hi. Biciul se făcea colac pe spinarea vi­zitiului, care trăgea trăsura în goană pe sub balcon. Boeriî fac haz de isprava copilului, nu­mai Cleo aleargă, scîncind s’o lea și pe dînsa. Răcoarea umple tot mai mult cuprin­­­­sul, iar mirosul de fructe coapte, împrăş­­tiet de boarea uşoară a sărei ajunge par­­fumător.­ ­ Ionica wm ! Mai bine , cîte de două-zeci­ şi cinci «Am să mă însor“ îşi zise într’o zi un burlac bogat, dar căruia îi trecuse soarele de-amează. însurat îi mai trebuia lui, cînd era cu’n picior în groapă şi cu unul afară; de-acum sapa şi hîrleţul... pentru unul ca dînsul, dar nu nevastă; dar aşa-i cînd vra dracul­ să-şi rîdă de om ! Intrase în toiul însuratului căzătura naibei. Şi dă în colo, vîj pe dincolo, iaca pune ochii pe-o fetişcană durdulie şi fru­muşică, de ţi se taiau picioarele clnd o vedeai, nu altă- Şi se însoară javra; fata a mers după el; dar credeţi că de fru­­museţa lui ? ferească sfîntul. V’am spus că era bogat, şi ştiţi, că banul e ochiul dracului, cred c’ajunge. Dar vorba veche : „nu-i după placul omului, ci după voea Domnului“. Căci tocmai cînd îi era lumea mai dragă bie­tului moşneag, moartea începu a-i da cite un ciocan, şi alea şi valea şi of, până cînd într’o zi căzu la zăcere, de unde nu sa mai ridicat de cit cei patru! Şi ce-i mai bocea biata nevastă-sa, sar­maua ! Strîngea din ochi şi-i freca c’o naframă ca miresele, să iasă lacrimele; iar dacă vedea că n’o ascultă, uda chiar şi degetul în gură şi mai dădea pe lă ochi! Şi toată ziua umbla biata nevastă suspinlnd şi cu ochii roşi şi plini de la­crimi. Şi n’avea cine s’o mai mîngăe şi era pacat de tinereţele ei! Şi să stingea bărbăţelul văzînd cu ochii! Intr’o zi, pe cînd era aproape să-şi deie sfirşitul, nevasta se apropie de dîn­sul şi-i zice: — Dragă bărbate ? mult am ţinut eu la tine şi la cuvintele tale în viaţa cît ni-a fost dat-o D-zeu, s’o ducem amîn-

Next