Opinia, octombrie 1899 (Anul 3, nr. 123-147)

1899-10-26 / nr. 143

y~ Număr al 10 Bani A­BON­AMENTELE încep la 1 şl 15 ale fla­ cărei luni ţi b© pjg.. teac tot­ d’.'--una Înainte la Iaşi In Casa Administraţiei l judeţi şi dreinătat» prin mandate poştale Un an tn ţară 30 lei, in străinătate 40 lei Şaae luni 15 . „ . 50 „ MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ administraţia W» 49. — Stras!» •— No. 43 Numărul 18 Bani AN TIN CIUR II,lî In Iaşi şi judeţe se primesc nimm* la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Aimuciurl la pag. IV .... 20 b. !inl a n » „ IU .... 40 ^ , Inserţiile şi reclamele . . \ £ . • Un număr vecuţâ 80 bani ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN No. 43-No. 43 AWJL III No. 143 Colectiviştii şi criza Adversarii guvernului îşi fac o mare bucurie din criza ce bîntuc lumea de afaceri, comerţul şi ţara întreagă. Ei sunt convinşi că această si­tuaţie critică se resfrînge asupra guvernului, care trebue absolut să fie responsabil de o asemenea si­tuaţi­une. Observînd temeinicia argumente­lor pe cari presa opoziţiei le in­­voacă spre a învinovăţi cabinetul de tot ceea ce se petrece râu, pe pămînt, în lună şi în soare, nea­părat că şi acuzaţiunea, cu privire la criză, trebue să facă parte din sistem. Colectiviştii şi cu tovarăşii lor de luptă —gingaşii constituţionali, — cred a face pe lume să uite una din principalele cauze ale acestei crize şi care isvorăşte, în prima linie, din destrăbălarea şi reaua administraţie financiară a guvernului trecut. Cînd colectiviştii au primit pute­rea, lăsată de bună voie de parti­dul conservator, situaţia financiară a tezaurului public era din cele mai regulate, ca să nu zicem în­floritoare. Parazii, Stoiceştii şi toţi Nach partidului, ameţiţi de lovitura de noroc ce le cădea din senin, prin faptul că partidul conservator crezu atunci prudent de a se retrage be­nevol de la putere, începură să se arunce în cheltueli şi antreprize,­­ cari costau pe stat zecimi de mi­lioane, fără nici un folos pentru ţară, dar cu mare avantaj pentru partid. Trei ani şi jumătate de guver­nare a colectivităţii au fost de a­­juns pentru ca să arunce fiscul în datorii de peste una sută două­zeci de milioane lei. Şi ce a rămas în urma colecti­viştilor în schimbul acestui mare deficit ? Sporirea armatei ? Lucrări de utilitate publică ! Ajutorarea şi încurajarea industriei sau a comer­ţului ? Nimic din toate acestea. Colectiviştii s’au mărginit a trage cît mai mari foloase personale din mînuirea banilor publici, sau, mai bine zis, a comite cît mai multe hoţii, cum e afacerea Halber şi altele, fără a se gîndi cîtuşi de pu­ţin la dezastrul pe care-l lasă în urma lor. Milioanele statului se strecurau ca alunele prin degetele lor şi ţara se îngloda pe fie­care an în datorii, transformate în deficitul de una sută şi mai bine de milioane, lăsat moş­tenire guvernului conservator. Anul reu agricol, a venit apoi ca un demn compars al colectivi­tăţei, să desăvîrşească opera de lipsă şi de restrişte financiară ce ne bîntuie. Şi aceşti oameni, în loc să se­­ ruşineze şi să aibă oare­care re­ticenţe în modul lor de a aprecia împrejurările, apucă din contra pră­jina şi fac pe alţii responsabili de­­ consequenţele faptelor lor ticăloase! Trebue se fie cineva colectivist, ca să atingă această culme de ne­obrăzare. In curînd camerele se vor des­chide, şi guvernul va veni cu o propunere de soluţie a dificultăţilor prin care trece tesaurul public. Cu această ocazie se va expune, suntem siguri, în auzul ţărei în­tregi, adevăratele cauze ale criticei situaţiei financiare actuale. Atît nerăbdătorii, cît şi cei in­duşi în eroare de calomniile tăr­­făloagelor colectiviste, vor avea o­­caziunea să cunoască adevăratele cauze ale acestei situaţiuni, şi se vor convinge, odată mai mult, de netrebnicia Palazilor şi a tuturor mascaralelor colectiviste care au oblăduit trei ani şi jumătate finan­ţele statului. Fie gazetele colectiviste pe pace, că vor avea ceea ce caută , li se vor expune clar şi lămurit în faţa ţărei, motivele adevarate ale unei situaţii pe care ele o critică as­tăzi, şi de care prudenţa ar fi tre­buit să le dicteze a nu se atinge. Se va vedea odată mai mult, cum partidul colectivist pronumit, spre ruşinea dicţionarelor, de­­liberal, operează de patru­zeci de ani şi mai bine în ţara românească, falsificînd toate avînturile generoase ale ade­văratului liberalism.­­ Trebuie ca lumea să înţeleagă odată, cum că tovărăşia de exploa­­tare publică, titluită de partid li­beral, nu e partid în sensul pro­­priu al cuvîntului, ci o congrega­ţie ruşinoasă de conspiratori contra ordine­ şi a banului public. Fuziune sau confuziune? Dreptatea atrage atenţia Constituţio­nalului asupra faptului că in lupta şi po­lemica onestă sunt barieri ce nu se pot trece, de­oare­ce publicul cetitor ar putea face intre foaia junimistă şi presa catadistă o confuziune. Confraţii de la Dreptatea din sentiment de delicateţă probabil vor se facă pe naivii; el şti­i bine că ceea ce caută celebrii juni­mişti, nu e confuziune, ci pur şi simplu o fuziune. V­ORBE îndoială. Din pachetul de scrisori găsite co­piez încă una,—ultima, poate . ......De­sigur, noaptea ţi-a trecut liniştită, în legănarea fermecătoare a viselor tale; braţul tău rotund şi alb nu căpătăm bogăţiei buclelor înoptite şi singura mişcare în odaia caldă era suflarea egală şi imperceptibilă a buzelor dornice şi mişcarea ritmică a sinului parfumat. In somnul tău, uşor, ca de copil, fantazia te-a purtat pe aripi nevăzute.--Eil, eu însă, care, ca Macbeth, am ucis somnul, privit-am stelele mi­lostive—și am vegheat în noaptea albă. ......Sfirșesc de recitit scrisorile tale: însemn peritor al clipelor trecute—și atît de aproa­pe!..... Trecut, acest prezent—cită ironie și cîtă dreptate! Căci clipele sînt aseminea unui şir de rîndunele, ce se perd, cu o batae de aripi, în zarea albicioasă,—dispărute, cînd pare că le vezi încă!—.... întâia, ispititoare şi iubi­toare, de-ţi năvăleşte faţa un văl de sînge, nu-i o scrisoare, ci un imn de afirmare... A doua, mai liniştită, mai molcomă, mai aşezată. A treia... „O, îndoiala, îndoiala ! Să simţi ceva, care-ţi frămîntă sufletul şi să nu ştii dacă e mîna u­­nui înger sau buza unei strige, să nu ştii dacă ochiul, ce te priveşte, te vede, să nu ’poţi şti, dacă atingerea ta îi dă înfiorările, care-i tre­mură fiinţa-i dorită, să te izbeşti un gol şi în­­tunerec de atîtea năluce, să ai în suflet toate viperele şi în gînd toate razele, e durerea fără păreche. „Să întrebi şi să te temi de răspuns ; să-ţi sfîşii însuşi iluzia de fericire, cu zîmbetul în ochi, cu rîsul pe buze; să te temi de necunos­cut, de cunoscut, de trecut şi de viitor ; să fii gelos de imposibil, să visezi a-ţi scurge sîngele tot pentru o lacrimă din pleoapa sa—şi cînd ţi se rostogoleşte, mărgăritar, printre degete, să nu îndrăsneşti a te întreba de unde vine, e chi­nul unui demon....“ Ce i-ai mai scris, subt razele „stelelor milos­tive“, necunoscutul meu iubit, nu ştiu ; dar vor­bele tale mi-au readus în minte versurile unui poet, scump mie şi care a murit, de povestea unui nume, ce-i suna în suflet: Comme l’appel d’un cor, qui vient mourir soudain ...Et vous jette, en passant, de peur qu’on ne s’oublie, Au spectre quo l’on voit partout dans son chemin Aux bras endoloris de la mélancolie, Avec des pleurs aux yeux—et deux grains de folie. Faust EDIŢIA DE SEARA IAŞI — MARŢI 20 OCTOMBRIE 1899 EXTERNE Asupra răsboiului Anglo-Transvalian Care va fi resultatul final al răsboiu­­lui ? Această întrebare şi-o fac mulţi după ultimele victorii ale burilor la La­dysmith, însă răspunsul este foarte greu. Deşi opiniunea generală în Europa este că burii din republica sud-africană (o mînă de oameni) nu vor putea rezista mult timp omnipotenţei Angliei, cărora chiar Franţa, un stat de primul rang, n’a îndrăznit să se opue în afacerea cu Faşoda. Dacă republicele burilor (Transvaal şi Orange) ar fi în Europa, atunci nu ar mai putea fi nici o îndoială. Insă posi­­ţiunea lor geografică schimbă cu totul situaţia. Ca vechiu ofiţer, voi încerca un mic studiu din punctul de vedere militar şi politic asupra întrebării de mai sus. După harta Africei de sud, baza de operaţiune a Englejilor (Capland) este la sute de chilometri departe de la fronti­era statului Orange, care vine la sudul Transvaalului, iar aceasta se hotărăşte numai la sud-est cu provincia engleză Natal, ast­fel ca pănă la capitala Trans­­valului (Pretoria) sunt încă vre­o 400 de kilometri. Pretoria însu­şi e o fortăreaţă făcută după sistemul cel mai nou, in ur­ma ultimei invasiuni a doctorului Jame­son, şi înzestrată cu cea mai bună şi mai sistematică artilerie de posiţiunea cu calibrul de 28 centimetri, cu tragerea la o distanţă de peste 20 kilometri. Bateriile volante ce vor aduce engle­­jii la caz de asediu, nu vor putea avea un mare efect. Dacă până la frontieră englejii se pot servi de calea ferată, ce se merge de la Capstad la Iohanesburg şi Pretoria, trecind prin republica Oran­ge, este de observat că acest stat lup­­tînd alături cu Trant* “­­L va întrerupe comunicaţia chiar de pe teatrul luptelor actuale în colonia Engleză, aşa că ar­mata lor ar fi nevoită a­ transporta tot materialul milităresc, provizie etc. nu­mai cu carele cu boi după obiceiul a­­celei ţări, sau cu asini, ce-l adună din toată lumea pentru acest scop. De aci are să înceapă o greutate pe care nu­mai un militar o poate aprecia. O armată mare intrând în ţara inami­cului, unde nu sunt şosele, şi unde nu găseşti absolut nici un fel de provizie pentru om sau cal şi fiind nevoită, a transporta sutele de chilometri cu carele cu bol, trenul trebue se ajungă n­işte di­mensiuni colosale şi pentru a căror si­guranţă trebuesc detaşate forţele consi­derabile, care se scot de la front. Trans­­vaalul este o ţară muntoasă ca Elveţia cu văi adinei şi cu strîmtorile şi trecă­­torile ce vor fi ocupate de buri, cari în perfecta cunoştinţă a terenului şi cu tac­tica lor de gherilă, vor încurca pe En­­gleji pe toate cărările, şi vor ameninţa convoiurile lor cu provisiuni pe toată întinderea teatrului de resboi, care este destul de mare. (Numai Transvaalul sin­gur are o suprafaţă cam ca Germania). Englejii însuşi Îşi dau samă de gravitatea lucrului,—căci altfel n’ar mobilisa toată armata şi flota lor in Europa şi n’ar a­­duna şi contingentele de la coloniile lor (ca India, Australia şi Canada). In Africa de nord se începe a­­cuma vara şi ţine pănă în Apri­lie. Ploi sunt foarte abundente, prin urmare comunicaţiunea este foarte ane­voioasă şi soldaţii neaclimatizaţi sunt supuşi la tot felul de maladii, tocmai aceasta a fost şi cauza complectei de­moralizări a armatei Engleze şi a vic­toriilor burilor in resboiul din anul 1881. Prin urmare admiţind că Englejii vor eşi victorioşi, resultatul la care trebu­­ea să ajungă cu ori­ce preţ fiind că alt­fel consecinţele vor fi sdrobitoare şi e­­xistenţa lor ca stat colonial ar fi serios pe­riclitată şi ajungînd chiar pănă in faţa Pre­toriei. Burii vor putea lasa o mică poartă a armatei lor pentru apararea fortăre­­ţei, şi cu grosul vor întreprinde un res­­boiu de gherile, atacînd şi distrugînd toate transporturile de provizii şi muni­­ţiuni ale Englejilor, astfel că aprovisio­­narea regulată a armatei lor prin trans­porturi cu carele de bol sau asin­, va fi o adevărată minune. Pe de altă parte, le trebue Englejilor pentru asigurarea comunicaţiilor de la Capstadt pină la Pretoria o armată în­treagă,­-ast­fel că superioritatea lor nu­merică devine ilusorie. In ori­ ce caz victoria Englejilor are să fie o victorie à la Pirus, şi resultatul nu va fi nici de cum în raport cu sacri­ficiile ce trebuie să facă în acest resbel, ce l’au provocat fără nici un reson, şi numai în scop de a pune mîna pe o ţară, în care s’au descoperit cele mai bogate mine de aur.—Şi pentru a ascunde această tendinţă, a inventat o doctrină cu totul nouă, adică a impune Transvaa­­lului, ca să dea supuşilor engleji drep­turile politice, fără că aceştia se renunţe măcar la cetăţănia Engleză. In ori­ce caz Englejii nu se vor putea prea bucura de triumful lor, că el elementul Olandez din Africa de Sud, resista deja de 200 de ani în contra agresiunilor lor, și va resista pentru totdeauna; stîrpirea lui este im­posibilă. Fr. Subert Serviciul Telegrafic­ ­ al OPINIEI — Londra 23 Octombre. Guvernul a primit o depeșă care spune că trupele engleze s’au retras de la Co­­lenso și s’au concentrat mai la sud. A­­ceastă depeșă nu semnalează nici o luptă. Pînă la orele 2 după amiază ministrul de resbel nu primise nici o telegramă de la Ladysmith. Se crede că linia te­legrafică este tot tăiată. După un su­pliment, lista pierderilor luptei de la Ladysmith din 20 Octombre se ridică la 54 morţi, 229 răniţi şi 484 dispăruţi. Infanteriştii Irlande­i făcuţi prisonieri nu intră într’acest număr. Londra 23 Octombre Zvonul după care un pod de lingă Colesburg ar fi fost distrus printr’o ex­­prosiune nu se confirmă. Liverpool 23 Octombre Vaporul Rapidon care plecase Mercuri cu trupe spre sudul Africei s’a reîntors în port în urma avarielor suferite în timpul unei furtuni. Cape-Town 23 Octombre. Ziarul South African News vestește că 4 tunuri mari au fost în baterie la La­dysmith. Amsterdam, 23 Octombre. D. Howard, ministrul englez la Haga va pleca Mercuri la Londra, unde va sta până la finele anului. Este lipsit de temeiu zvonul după care plecarea sa ar fi fost cauzată de manifestaţiunile făcute în favoarea Boerilor. Paris 23 Octombre. Ziarul «La Liberté» pretinde că se fac expediţiuni de aur din continent în Anglia. Banca Franţiei ar fi trimis ori în aur 12 milioane de franci la Calais, Paris 23 Octombre. Depeşile de la Privas şi Nîmes sem­nalează inundaţiuni mari. Drumurile au fost distruse, mai multe poduri şi case dărîmate. Rhonul creşte repede şi începe să se reverse la Avignon. Madrid 23 Octombre Ministrul de resbel a declarat în Senat că guvernul nu are cunoştinţă de ştirea după care Anglia ar dori să ocupe un port din Canarii. Berlin, 23 Octombrie. împăratul a primit o deputaţiune de medici şi surori de caritate cari vor pleca la Transvaal. Berlin, 23 octombrie, Ziarul „Neueste Nachrichten“ spune că sgomotele răspîndite de presa străină cu privire la hotărârea luată în privinţa In­sulelor Samoa, sunt inexacte. Un singur lucru este exact, cu toate ştirile contrare şi anume că contele de Buelow n’are intenţiunea de a părăsi posiţiunea luată­­ în Samoa de cătră Germania, după cum­­ a repetat-o de curînd în consiliul colonial. St.­Petersburg, 23 Octombrie. Foaia oficială publică un comunicat al ministerului de finanţe care desminte zgomotele răspîndite asupra situaţiunei financiare, declarînd că nu este nici un pericol pentru garanţia biletelor de cre­­dit, pentru soliditatea băncei de Stat, pentru situaţiunea finanţelor imperiului ,i situaţiunea generală a ţărei. Cores­­pondenţa Politică spune că vizita rege­ul Alexandru la Curtea din Viena va ivea loc la 29 Decembrie. Acelas ziar adaugă din sorginte Sîrbească că faptul că regele Alexandru n’a fost primit de aparatul Frantz-Iosef in timpul re­­centei sale călătorii la Viena, n’ar pu­­ea să producă nemulțumiri în cercurile guvernamentale sărbe, de­oare­ce inter­­vederea fusese de la început proiectată pentru a doua vizită a regelui Alexan-­dru la Viena. Sidney 24 Octombre Ministrul preşedinte de Sout-New-Wa­es a invitat pe ceilalţi miniştri Austra­­ieni să trimită ajutoare la Africa de Sud. Londra 24 Octombrie Comunicaţiunea cu Ladysmith este cu omul întreruptă. STEAGUL Cite vieţi de om nu se perd pentru a a apăra ceea ce numim un steag. Fie lupta cît de înverşunată ; tune tunurile să cutremure pămîntul; curgă sîngele să umple văile ; lupte-se om cu om ca fiarele, rupînd cu dinţii carnea de pe dînşii, cînd un îndrăzneţ s’atinge de steag, armata întreagă tresare. In vir­­tej nebun, sute de oameni, uitînd pericolul lor, se asvîrl să scape bucata acea de lemn, care reprezintă o ţară. Cite acte de nebunie războinică, de uitare de sine nu s’au făcut pentru sal­varea lui! In ultimul nostru războiu, u­­nul din steagurile cucerite de la Turci a fost apărat cu o îndărăptnicie fără sa­­măn. Căzuse stegarul Turc cu peptul des­picat ; prin rana larg deschisă ţişnea el valuri de sînge şi, cu o ultimă vorbă de bravadă, îşi dădu sufletul. Se încercă vînjosul dorobanţ să smulgă din mina mortului steagul apărat cu aşa bărbăţie, încleştarea ultimă ţinea cu atîta putere lemnul, în­cît trebuiră să reteze dege­tele minelor ca să iee trofeul sîngerat. Cine a citit pe cronicarii francezi îşi a­­minteşte de sigur moartea lui Jean de Vienne în bătălia de la Nicopoli. Re­gele Sigismund al Ungariei conducea ar­mata creștină, Ilderim pe cea mahome­dană. Două sute de mii de oameni se isbiră în cîmpiile Nicopolului (24 Sep­tembrie 1396). Mareșalul Boucicaut, Cou­­cy, Jean de Vienne se puseră în capul cavaleriei franceze, care șarjă nebuneşte. Oamenii de fer răsturnară la pămînt rai­durile akindjilor şi a azabilor şi străbă­tură linia de pari. Dar erau prinşi în propria lor victorie. Intraţi in mijlocul armatei turceşti, erau ameninţaţi să fie zdrobiţi, dacă nu se retrageau la timp. Cine­ va sfătui pe mareşal să se retragă , dar drept răspuns Boucicaut ordonă să sune atacul şi cavalerii Intrară din nou ,,dans la chiem­aule“. Ţinta Turcilor era stindardul Fecioarei, purtat de Jean de Vienne. De şase ori steagul fu abă­tut şi de şase ori ridicat. Lovit de moarte, Jean de Vienne se înfăşură în cutele fa­nionului sfinţit prin sacrificiul sau. Şi ast­fel, in toate timpurile şi la toate popoarele, zeci de vieţi omeneşti erau sacrificate pentru salvarea acestui sim­bol. Totuşi cite­odată steagul afecta for­me, care îndepărtau­ ori­ce idee de mă­reţie sau de sfinţenie. Aşa, Romanii, în timpurile d’intăi ale statului lor, cînd erau încă un popor agricultor, aveau ca stindard o prăjină, de virful căreia era legată o mină de iarbă. De alt­minterî, această iarbă era întrebuinţată şi spre a împleti coroanele obsidionale, coronae gramineae sau obsidionales. Cum se explică această curioasă emblemă ? Jocurile gimnastice au fost în­totdea­­­­una în mare cinste la Romani. Luptele corporale, care apoi se ţinură în circuri pompoase, in timpurile primitive aveau loc sub cerul liber. Luptătorii învinşi trebuiau să smulgă un pumn de iarbă, de pe locul chiar pe care au fost învinşi şi să-l ofere învingătorului. Această le­gătură graminee, care era semnul vic­toriei, de sigur că a dat naştere întliu­­lui steag roman. Apoi această manipulă a fost înlocuită emblematic printr’o mină, care pînă la sfîrşitul împărăţiei a rămas semnul de raliare a diviziunei militare, care purta numele de manipulă. Pe coloana lui Traian, în baso­relie­­ful care reprezintă trecerea Dunărei pe podul improvizat, se poate observa un soldat roman, purtînd însemnul cu ma­nipula, cuprinsă într’o coroană. O serie de medalioane, destinate inscripţiilor sau reproducerea feţei generalului renumit, împodobeşte hampa. Soldatul poartă o cască în formă de cap de lupoaică, de­sigur în amintirea originei fabuloase a o­­raşului etern. Dar acel care „moare admirînd stin­dardul în fîlfiire“ nu vedea mina de graminee sau stofa mătăsoasă, ciuruită de gloanţe şi bătută de vînt. Deasupra lor, ochii infierbîntaţî, cugetele tnebuni­­te de fumul sîngelui văd imagina sfintă a ţărei. Ideea aceasta de patrie nimeni n’a redat-o mai plastic ca Bossuet, într’o pagină celebră: „Societatea omenească cere să iubim pămîntul, pe care locuim la­olaltă; omul e legat de dinsul şi uni­rea aceasta leagă pe om de om. Aceas­ta latinii o numeau charitas patri soli, iubirea patriei şi el o priveau ca o le­gătură sfintă între oameni. Intr’adevăr, oamenii se simt legaţi puternic, cînd gîndul le arată că pămîntul, care i-a purtat şi care­­ a hrănit, cît viaţa i-a însufleţit, iî va primi în sînul sau,’ cînd vor dormi somnul veciniciei. Acesta e un sentiment comun tuturor popoarelor.

Next