Opinia, septembrie 1907 (Anul 4, nr. 233-256)

1907-09-01 / nr. 233

5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an . . . 6 luni . . . Redacţia şi Administraţia: Str. Ştefan cel Mare, 38 ~ ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN — Sîmbătă 1 Septembrie 1907 Noul an judecătoresc Monopolul distribuţiei alcoolului Suntem în pragul unui nou an judecătoresc. Ca de obiceiu voi căuta să schiţez în câteva cuvinte activitatea legislativă şi juridică a trecutului an judiciar, precum şi perspectiva sub care se prezintă noul an. Din acest bilanţ al activităţei legislative şi juridice a ministerului de justiţie şi al corpului nostru judecătoresc, va eşi pentru noi o indicaţiune de ce trebue să facem în viitor. Nevoile justiţiei noastre sunt prea mari şi prea importante pentru ca ele să nu formeze obiectul de studiu şi de meditaţiune permanentă a oamenilor noştri de stat. „Justitia est fundamentum omnium regnorum“ şi e lesne de înţeles, că de la felul cum această justiţie este distribuită şi dela modul recrutărei persoanelor însărcinate cu distribuirea ei, atîrnă liniştea, încrederea şi bunul mers al afacerilor dintr'un stat. Fără a căuta să facem politică cu ocazia unui eveniment pur judecătoresc, nuputem trece cu vederea şi nu putem să nu facem constatarea, că tot ce avem astăzi bun ca alcătuire judecătorească, ca selecţiune şi stabilitate în magistratură, este opera exclusivă a partidului conservator. Reformele din 1890 şi 1891 ale d-lor Teodor Rosetti şi Al. Marghiloman, autorii actualei legi de organizare judecătorească şi a inamovibilităţei consilierilor de Curte şi a preşedinţilor de tribunal, precum şi acele din 1905 ale d-lui Al. A. Bădărău (contenciosul administrativ, inamovibilitatea procurorilor generali, etc.) sunt singurile cari au provocat o transformare radicală atît în selecţiunea şi compunerea erarchiilor judiciare, cît şi în stabilirea principiului de responsabilitate profesională. Deşi inamovibili, legea de organizare judecătorească a d-lor Rosetti şi Marghiloman, a făcut pe magistraţi responsabili de faptele lor şi justiţiabili de tribunalele disciplinare alcătuite în acest scop prin legea dela 1890. Atâtea frumoase şi fundamentale măsuri pentru a garanta cât mai mult o bună şi dreaptă distribuire a justiţiei. Tot partidul conservator a fost acela care s’a gîndit şi la soarta şi prestigiul acestor slujitori ai justiţiei, mărind în mod simţitor salariile magistraţilor, pentru că numai prin o asigurare a traiului şi situaţiunei sociale a magistraţilor, elementele de valoare şi de cultură vor fi atrase şi reţinute în mijlocul corpului judecătoresc.* * * Care este activitatea trecutului an judecătoresc 1906 —1907, şi care e perspectiva sub care se prezintă noul an 1907—1908 ? Trecutul an judecătoresc, nu se remarcă absolut de loc prin nici o lucrare de ordin legislativ. Dacă în anii precedenţi am avut de înregistrat o mulţime de reforme legislative datorite unuia dintre cei mai activi miniştri de justiţie conservatori, dl. Al. A. Bădărău,înfiinţarea contenciosului administrativ, modificarea codului civil, inamovibilitatea procurorilor generali, mărirea salariilor magistraţilor, etc. etc.—anul trecut judiciar n’a dat nimic de lucru parlamentului. Oare-cari încercări au fost, dar fără nici un rezultat practic şi imediat. Nu mai vorbim de activitatea d-lui Toma Stelian, care n’a avut timpul să se manifesteze pînă acuma de cît prin numeroasele sale înlocuiri, permutări şi numiri în magistratură, toate avînd tendinţa unui spirit strâmt, şi caracterul unor interese de politică locală. Nu mai vorbim de impulsivitatea temperamentului său de care a dat dovadă, timiţînd în judecata tribunalului disciplinar pe un eminent magistrat, d. Bălăşescu, preşedintele tribunalului Tutova, sub pretextul unor neserioase şi ridicute motive de conduită judecătorească. Unanimitatea Curţei de apel din Galaţi a dat lecţia cea mai sîngeroasă şi mai meritată ministrului impulsiv, care a căutat să facă jocul politicianilor din Bârlad, politiciani cari nu pot suferi pe domnul şi intransigentul preşedinte al tribunalului Tutova. Nu mai vorbim de asemenea nici de buleta d-lui ministru Toma Stelian cu naivul şi ireverenţiosul său raport de amnistie adresat M. S. Regelui. Ziarul „Epoca“ a pus într’o vie lumină partea insolită şi ridicolul cuprinsului acestui raport. Acesta este bilanţul negativ şi nul ca operă legislativă al trecutului an judiciar 1906—1907.* * * Ce surpriză însă ne rezervă noul an judecătoresc? Iată o cestime la care trebue să mediteze mult legiuitorii şi oamenii noştri politici. Gravele mişcări ţărăneşti care au avut loc în primăvara trecută, trebue să determine voinţa oamenilor noştri de guvernămînt de a se pune serios pe lucru, întreaga noastră legislaţiune agrară, care stabileşte raporturile dintre ţărani şi proprietarii de moşii, trebueşte studiată, analizată şi refăcută din temelie. In special, felul cum se distribue astăzi justiţia la ţărani, după legile şi organizarea magistraturei noastre rurale, lasă foarte mult de dorit. S’ar putea cu drept cuvînt spune că justiţia nu există la sate, că ţăranii noştri nu se bucură de binefacerile justiţiei. însuşi actualul d-n ministru de justiţie, d. Toma Stelian, a recunoscut acest fapt, de o mare gravitate socială, într’o cuvîntare a sa pronunţată în sala Dacia, chiar anul acesta, înainte de a veni la putere. Aşteptăm pe d. Stelian să vedem ce măsuri va lua şi ce legi va propune în parlament, pentru a face ca şi ţăranii să se bucure de justiţie. Ştiut este că lipsa de justiţie este începutul anarhiei. Unde nu e justiţie, nu poate fi ordine socială, şi în mare parte răscoalele din Martie trecut, nu se pot explica decît prin lipsa încrederei ţăranilor în justiţia organelor noastre administrative şi judiciare. Dar, care va fi criteriul reformat d-lui Ministru de justiţie? Care va fi sistemul ce d-sa va îmbrăţişa pentru a face ca şi la sate să domnească justiţia şi legea ? Noi am fost cei dintâi, cari având la vedere moravurile noastre administrative şi judiciare, am propus înfiinţarea magistraturii ambulante. la două articole publicate în acest ziar în luna iunie, sub titlul „Justiţia la sate“ analizînd lacunele actualei legi de organizare judecătorească în ceea ce priveşte justiţia rurală, am emis“ ideia de a se înfiinţa încă un număr de 32 consilieri de Curte, câte unul de fie-care judeţ, care să fie traşi la sorţi la începutul fie-cărui an judiciar, şi cari, asistaţi de câte un grefier, să judece în prima şi ultima instanţă atât procesele civile, cât şi pe acele penale, din comunele judeţului ce li se va determina prin sorţi. Actualii judecători de ocol se vor desfiinţa, iar populaţia noastră rurală va putea avea, admiţîndu-se acest sistem, judecători experimentaţi, maturi, cunoscători îmbătrîniţi ai legilor, culţi şi absolut independenţi ca unii ce vor fi inamovibili. Prin acest sistem nici bugetul nu se va simţi prea încărcat, deoarece din salariile atâtor sute de judecători de ocol ce se vor desfiinţa, se va putea uşor plăti onorariile şi diurnele noilor consilieri delegaţi ca judecători ai ţărănimei. Dl. ministru Toma Stelian, pare a fi admis în principiu acest sistem al magistraturei rurale ambulante preconizat de noi. In adevăr, în ziarul „Lndependance roumaine“, au apărut în iulie, două articole care anunţau şi discutau viitoarea reformă a d-lui Toma Stelian cu privire la justiţia rurală, având drept concluziune înfiinţarea judecătorilor ambulanţi. Dar, acolo unde proectul d-lui Ministru de justiţie greşeşte, este cînd ajunge la recrutarea personalului acestei magistraturi ambulante. Dl. Ministru preconizează înfiinţarea unor judecători ambulanţi agricoli, recrutaţi dintre actualii judecători de ocol, cari se judece diferitele contestaţiuni dintre ţărani şi proprietari cu privire la muncile agricole sau la celelalte neînţelegeri de natură pur agrară. Bineînţeles că aceşti judecători vor fi tot tineri neexperimentaţi şi amovibili, deci lipsiţi de independenţa necesară. După părerea noastră, această pretinsă reformă a d-lui Ministru de justiţie ar fi nulă şi de nul efect. Rezultatul ar fi încărcarea bugetului statului fără nici un folos pentru justiţia sătenilor. Chestia cea mare, a lipsei de justiţie la ţară, ar rămânea încă nerezolvată, deoarece ţăranii vor rămânea tot cu vechii judecători de ocol dovediţi a fi insuficient pregătiţi, ca independenţă şi experienţă. Deci, strigătul d-lui Toma Stelian de la Dacia că ţăranii nu au justiţie, va răsuna ca o realitate tristă, deşi astăzi d-sa este acela care dirigueşte destinele justiţiei în ţara românească. Lascar Antoniu Am avut dreptate cînd am primit cu neîncredere dezminţirea oficiosului „L’Independance Roumnine“ în privinţa introducer monopolului alcoolului—căci astăzi se comunică din cercurile cele mai autorizate oficiale că d. Costinescu va prezenta un proiect de lege prin care statul monopolizează distribuţia alcoolului la sate. Vra să zică „Opinia“ a fost bine informată cînd a susţinut—singură din toată presa—că d Costinescu prepară un proect de lege in privinţa alcoolului—fără să precizăm dacă monopolul priveşte fabricaţiunea sau numai distribuţia. Spuneam că d. Costinescu pe vremea acea, nu era fixat asupra modalităţei. Astăzi, însă, d-sa s a oprit definitiv la soluţia monopolizărei distribuţiunei alcoolului şi aceasta numai pentru populaţia rurală. Ceea ce spuneam noi dela început remîne şi astăzi a fi discutat: debitele, monopolizate de stat, vor servi alcoolul în debite sau, după cum lucrurile se petrec în Rusia, în localul debitului nu se va putea face consumaţia alcoolului ? Lucrurile au importanţa lor : în cazul cînd s’a admis partea ultimă a chestiunei, se înţelege lesne ce revoluţie în moravuri, ce schimbare în felul fiinţarei păturei noastre rurale. Pe de altă parte admiţînd această modalitate, d. Costinescu a avut în vedere partea de higienă socială a chestiei. D-sa nu urmăreşte decît sfîrşitul unei stări de lucruri nenorocite, care toceşte şi otrăveşte vlaga şi fiinţa ţăranului nostru. Nu motiva de ordin fiscal l-au condus la aceasta—sa pare chiar că motive de asemenea natură au oprit pe d. Costinescu de a face reforma complectă— ci motive de ordin social şi naţiona. Căci de măsura aceasta se leagă şi o altă problemă: soarta milor de cîrciumari rurali. Ce se vor face aceşti oameni ? Vor veni de sigur să întărească mica burghezie romînească de la oraşe. Dar asupra acestei probleme vom mai reveni. C. Raicu. CATEVA NOTE Despre unul din marii jurisconsulţi ai pravilelor noastre, cunoscutul Donici, s’a păstrat un catren rămas de mult celebru: Dacă ai vr’o judecată Mergi la Donici de te-arată, Căci el pînă şi ’n pilaf va găsi un paragraf. Telegramele din capitală ne relatează despre o comunicare, pe care distinsul nostru amic, d. profesor universitar dr. Hurmuzescu, fost secretar general al ministerului de instrucţie, a făcut’o la congresul petrolifer, despre radioactivitatea zăcămintelor noastre petrolifere. Un mucalit făcea următoarea observaţie : dacă d. Hurmuzescu în loc de a participa la congresul petrolifer ar fi luat parte activă la cel didactic, desigur că ar fi constatat o radioactivitate, cu efecte aşa de violente cum nu i-a fost dat să găsească nicăeri. UNIVERSITATEA IAŞULUI D. Profesor dr. Hurmuzescu printr-o comunicare făcută la congresul petroleului şi-a atras elogiile cele mai sincere din partea tuturor savanţilor adunaţi în acest congres. Profesorul Eugler răspunzînd la această comunicare s’a asociat la ideile avansate de profesorul ieşan relativ la puterea radiografică a petrolului, încurajîndu’l de a continua lucrările în această direcţie şi arătînd utilitatea care va rezulta din această curajoasă încercare. Ştiinţa romînă a primit obolul ei de admiraţie din partea tuturor, Universitatea noastră leşană a repurtat de asemenea o strălucită victorie. Laurii cu care a fost încununată munca şi talentul d-lui Hurmuzescu se resfrîng şi asupra celei mai înalte instituţiuni din oraşul nostru. Iar dacă căutăm origina întregei activităţi în domeniul petrolului, vedem că tot din Iaşi au pornit lucrări cele mai serioase, analizele cele mai minuţioase ale petrolului făcute de un chimist de mare valoare d. Petru Foni. Şi de cîte ori Universitatea noastră n’a fost ameninţată de a perde dreptul ei de existenţă ; de cîte ori n’a voit să se ştirbească din drepturile egale pe care ar trebui să le aibă cu sora sa din Bucureşti; de cite ori actualul ministru, omul pătimaş şi simplu n’a voit să omoare orice avint din acest colţ al culturei şi civilizaţiei noastre ! Nu se putea o mai bună lovitură, de cit aceşti lauri puşi pe fruntea unui savant al Universităţii noastre, îndreptată în contra tuturor acelora ce ne-au bîrfit cea mai înaltă şcoală a oraşului nostru. Se munceşte la Iaşi! In tihna oraşului provincial, în pacea laboratoarelor şi a sălilor, au rămas încă profesori cari n’au dezertat din această Universitate spre a sui treptele celei din Bucureşti, unde nu atîta dorinţa de muncă, dar viaţa oraşului—capitala, clientela şi gloria uşoară a reclamei unei prese prea darnice — i-a atras. Se munceşte la Iaşi şi într-o zi cînd se va face adevărata istorie a culturei, nu scrisă de reporterii ziarelor ci de oamenii cu pricepere, se va vedea că din Iaşi au pornit maple curente, marile îndrumări. Acei ce au fugit din oraşul nostru, nu au avut focul sacru al ştiinţei, nu au iubit acest sacerdoţiu pentru ceea ce el dă, nu azi, dar într’o zi a judecăţei celei drepte. Acei rămaşi însă, în zidurile noastre, sunt adevăraţii apostoli ai culturei şi de şi puţini, ei însă vor face din Universitatea Iaşului, această alma mater a tinerimei, focarul dătător de slavă şi lumină. OAMENI ŞI LUCRURI HIGIENA,. Două sunt mii cu seamă ţintele spre care se îndreaptă în momentul de faţă armele luptătorilor şi apostolilor minaţi de dorul binelui pentru om şi omenire : alcoolul şi...sărutarea. In America se poate urmări ma bine pasionata campanie organizată pentru izgonirea acestor două.... viţii fundamentele şi nu fără interes am cetit de curînd proza—o, ce proză !—doctorului Franklin Gifford din New-york asupra primejdiilor sărutărei: „Microbii stau de pîndă şi profită de fiecare sărutare. Inchipuiţi-vă cele treizeci şi una de bănci în parcul central al New-yorkului, lună plină şi poliţia nicăiri! Cîte sărutări se schimbă, cîte se dau şi se primesc aici, şi cîtă sănătate se poate ruina astfel! Aşi sfătui pe cei doritori şi neastîmpăraţi, dacă în adevăr nu pot renunţa la sărutări, cel puţin să... sterilizeze pe fiecare cu atenţiune sau dacă le este imposibil—să fee după fiece sărutare cîte o pilulă antiseptică...“ Nu ştiu dacă doctorul în chestiune e inventatorul sau asociatul vra unei fabricaţiuni de aseminea pilule—totul e posibil în America,—în tot cazul mijlocul indicat e în adevăr ingenios pentru a face sărutarea...sterilă, a o lipsi de tot ce are mai fermecător, mai spontan, mai vrednic de menirea şi numele ei. Alăturea de medici, luptă preoţii americani şi mai suggestivă încă decît reţeta doctorului am găsit o predică ţinută într’o altă localitate americană, în Illinois, de cătră un asemenea apostol. După ce, adresîndu-se marelui auditoriu în predica duminicală, făcu un tablou patetic şi emoţionant despre vraja sărutării, zugrăvind în imagini înflăcărate însuşirile magnetice şi încîntările sublime ale acestui act, deodată pe cînd imaginaţiile era stăpînite, încălzite şi fermecate, auditorul căpăta... duşul evanghelic, cînd preotul arăta diabolicul efect şi pericolul mare al sărutării „mai primejdioasă decît tutunul, berea şi alcoolul...“ Dacă nenumăratele statistici.... americane asupra scăderei alcoolizatului sunt sau nu adevărate e greu de ştiut adevărul ; sigur însă este că cruciada în potriva sărutării n’a dat pînă acum nici-un rezultat practic şi că omenirea nu renunţă cu nici un preţ şi sub nici-o ameninţare sau presiune la acea dulce şi misterioasă manifestare pur omenească : sărutarea. In acea răsunătoare împreunare a buzelor,omul a pus simbolul iubirii, armoniei şi împreunării, simbo trainic, etern, care nu cu înlesnire poate fi înlocuit şi izgonit; a pus forţa tainică a simţirilor, darul împăcării omului cu omul; a pus alinările suferinţelor şi a setei de dragoste, a pus floarea celui mai mare şi mîndru triumf, floarea pasiunei pe care vine s’o soarbă albina nostalgiei şi s’o mîngăie raza dorurilor; a pus înoirea fiinţei întregi, a pus focul sacru al vieţei însăşi, a pus sufletul în tresărirea dorului de viaţă, elanul care asigură perpetuarea omenirii... De aceea, duioasă şi armoniasă sărutare, vei trăi de apururi, iar în contra ştiinţei şi a credinţei te ocrotesc poeţii. Rodion UN POET MARE Pe cît mă iartă vremea urmăresc producţiunile literare şi artistice romîneşti din zilele noastre, aşa că nu cred să-mi scape nici unul dintre scriitorii şi artiştii tineri, fără ca să nu cunosc macar ceva din producţiunea lui. N’aş vrea să fiu nedrept şi poate chiar greşit, dar îngăduit să-mi fie a mărturisi că am impresiunea că, în momentul de faţă, în ce priveşte poezia romînească, cel mai puternic, mai original şi mai înnălţător poet tînăr este Mihai Codreanu. Marele lui dar poetic se întrevede în destul în volumul său de poezii „Diafane“ apărut cu cîţiva ani ln urmă. Dar cum în acel volum, alături de nota sa cu totul personală, se vede parcă într’o măsură prea copleşitoare înrîurirea eminesciană şi chiar alexandriană, din acel volum, cetindu-l, rămîi cu teama că nu cumva Mihai Codreanu să fie cu totul copleşit de înrîuriri străine pină să-şi peardă şi nota sa originală. Cînd urmăreşti însă mai departe producţiunile sale poetice, vezi însă cu o vie mulţămire cum înrîuririle străine se sting, şi Mihai Codreanu apare în toată măreţia unui" artist" fără pereche. Nu voi vorbi despre traducerile sale în versuri din Rostand şi Richepin, cari sunt nişte perle ale ge, nului îmbogăţite încă cu un lustru nou, care le face şi mai strălucitoare; ci mă voi opri numai puţin asupra sonetelor pe cari de o vreme încoace le hărăzeşte tezaurului nostru literar într’o întrecere surprinzătoare de la un sonet la altul, aşa că, părînd a da succesiv tot pe cel mai desăvîrşit, înşirueşte o salbă nepreţuită, în care nu-i chip să determini cu o măsură comună valoarea unuia sau cîtorva sonete; ci eşti nevoit, eşti constrîns, să le cuprinzi pe toate într’o deopotrivă admirare : atît sînt de frumoase şi strălucitoare. * fî vorba de o stare sufletească personală legată de mult încercata şi neepuizata iubire, Mihai Codreanu încheagă sonetul : IUBIREA MOARTA Ce crud am fost cu biata mea iubire : Ciad a murit, ’ham aruncat inelul... şi’n loc s’o plîng, eu am luat scalpelul şi am disecat întreaga ei simţire. Avui o dureroasă presimţire, cînd am întins pe marmoră modelul, că’n sufletu’i găsi-va viermi oţelul şi’n fiecare nerv, o amăgire. ...Şi-a fost aşa. Cu inima ’ngheţată, în cugetarea mea întunecată înmormîntat-am trista ei poveste. De-atunci cresc spini pe groapă; şi mă doare să ştiu că, poate, nefăcînd aceste, îi presuram pe lespezi lăsfemioare... * E vorba de o stare sufletească cu caracter mai general, de fiecare om simțită într’un grad oarecare, dar nu de fiecare îndestul percepută. Mihai Codreanu încheagă sonetul : SCRISOARE POSTUMA (Găsită la un sinucis) Vieața e o sărbătoare plină de cîntece, de jocuri, veselie, de flori, de sărutări, de poezie, de visuri, de-armonii şi de lumină ! E-un bal, e o petrecere deplină, alaiu de sgomotoasă frenezie, e un banchet superb, e o beţie cu vin gustos, în spumă cristalină ! Iar moartea-i somnul, e adînca pace, e-odaia ta în care totul tace, ţi-e patul ce te-aşteaptă cu odihnă. Frumos, virtojul vieţii!—dar te-apasă... şi doritor atunci de-a morţii tihnă, te furişezi din bal şi pleci acasă. * E vorba de marea şi insondabila problemă a vieţii şi a lumii, în faţa căreia toată sumeţia minţii îşi evidenţiază nimicnicia, Mihai Codreanu încheagă sonetul.