Opinia, septembrie 1907 (Anul 4, nr. 233-256)

1907-09-26 / nr. 252

5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an 6 luni. Redacţia şi Administraţia: Str. Stefan cel $iare, 38. 5 bani Exemplarul ANUNŢURI Un rînd în pag. III 50 Bani » » » ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN. A Anul IV.—No. 252.—Mercuri 26 SejNSsl?fii Al. Badareu si Toma Stelian Cerem crtare distinsului nostru amic dl. AL Bădârău de apropierea, ce siliţi sun- tem a’o facem, între d-sa şi actualul mi- nistru al justiţiei, Toma Steliac. Un ar-, ticol cinic, impertinent şi plin de expre-* 1 siuni ordinare al ziarului guvernamental: „L’indépendance roumaine“ ne impunei s’o facem, cu tot desgustul ce ne pro- voacă această apropiere. Căci a pune a- lături pe un bărbat de meritul şi tactul politic al valorosului nostru fruntaş, cu un om aproape nul ca valoare şi concepţie politică şi ridicat printr’un joc al hazardului la rangul politic şi social de consilier al tronului, este a coborî pe cel dintâiu şi a înălţa pe cel de al douilea. Dar oricît ne ar repugna discuţia asupra acestui personaj de carnaval, a acestui ridicol arbiter eUgantiarum, îmbrăcat după croiala ultimei mode, veşnic înmănuşat, cu cravate colorate şi cu ghete de lac, parfumat şi cu cararea la ceafă, totuşi nu putem trece cu vederea falsificarea adevărului şi laudele iperbolice ce ţiie decerne cu atâta generozitate organul francez al tinerilor generoşi, precum şi insultele grosolane şi lipsite de cea mai elementară bună cuviinţă ce acest organ îndrăzneşte a aduce fruntaşului nostru Al. Bădăran, bărbatului politic de temperament, ridicat prin propriul său mers, prin enorma sa muncă şi prin propriile sale forţe. Cerem încă odată eroare fostului ministru de justiţie, omului onest şi muncitor, bărbatului politic corect şi intransigent, de apropierea ce suntem siliţi a o face între d-sa şi actualul ministru de justiţie, omul politic nul şi umbră binevoitoare a altor miniştri de la care primeşte ordinele, caracterului impulsiv dar laş, avocatului puţin scrupulos al falimentelor frauduloase, omului veşnic în căutarea unui mijloc de a se îmbogăţi cât mai curînd, după cum s’a şi îmbogăţit, graţie norocului, îmbrăcămintei sale elegante, a pieptănăturei sale ireproşabile şi a tenului său imaculat. De aceia ar fi să aducem o insultă sîngeroasă fostului ministru de justiţie dacă am încerca să facem o paralelă cât de mică între el şi actualul ministru d-nul Toma Stelian, în ceea ce priveşte activitatea sa ca ministru în conducerea şi administrarea justiţiei. „L’Indépendance roumaine“ însă ne-a provocat şi suntem siliţi s’o facem, bineînţeles fără a ne coborî la nivelul ordinar al expresiunilor sale josnice. Ce a făcut fostul ministru de justiţie în tot timpul cît a avut onoarea de a fi consilier al tronului şi conducător al departamentului drept căţei ? Ar fi deajuns să menţionăm numai înfiinţarea contenciosului administrativ, inamovibilitatea procurorilor generali, sporirea lefilor magistraţilor, modificarea codului civil, comercial şi al legii judecătoriilor de ocoale, precum şi numeroasele proecte de legi lăsate în arhiva ministerului la plecarea sa, pentru ca ele să fie suficiente spre a lăsa o urmă luminoasă de trecerea sa pe la acel minister. Dar numirile în magistratură, din care ziarul liberal francez, pare a face un important cap de acuzare d-lui Alexandru Bădăreu ? întreaga pleiadă de magistraţi inamovibili numiţi şi avansaţi la înalta curte de casaţie şi îa curţile de apel din ţară, pe baza vechimei şi a vaioarei lor intrinsece, sunt o probă strălucitoare de marea solicitudine a d-lui Bădăreu şi a partidului conservator în ceia ce priveşte numirile făcute în magistratură în tot timpul cât D-sa a fost ministru de justiţie. Să citez nume ? Dar anuarul magistraturei este de faţă spre a pune în evidenţă oricărui necredincios, vechimea stagiului şi meritele profesionale ale tuturor magistraţilor numiţi şi avansaţi de dl. Bădăreu. Dar să examinăm şi ce a făcut pînă acuma elegantul şi parfumatul d-n Toma Stelian, de cind, din nenorocire, se află în fruntea ministerului de justiţie ? întreaga sa activitate, — activitate negativă, — s’ar putea rezuma în două cuvinte : umilirea magistraturei şi denegarea de dreptate, avînd drept corolar numirile în adevar politice şi scandaloase făcute la departamentul său. Şi vom demonstra imediat cu fapte concrete şi precisa cele susţinute mai sus: 1) Gazul preşedintelui Tribunalului Tutova, căra este trimis, prin stăruinţa prefectului şi a politicianilor liberali din Birlad, în judecata curţei de apel din Galaţi, pentru motive ridicole de disciplină judecătorească. Se ştie că unanimitatea curţei a achitat pe magistratul victimă a uşurinţei ministrului, dînd astfel primul blam d-lui Toma Stelian. 2) Cazul arestărei d-lui Chintescu de la Craiova, în care un prim-procuror şi un judecător de instrucţie, instrumente servile în mîna politicianilor locali, au arestat în ajunul alegerilor comunale, pentru a-l pune imediat în libertate după alegeri pe adversarul politic al guvernului, fostul primar conservator Chintescu. Cum că aceşti magistraţi abuzivi şi nedemni au avut aprobarea ministrului, dovadă este că ei se menţin încă la locurile lor. 8). Cazul arestărilor Utgale de la Teleorman în care un prefect abuziv şi ignorant al legilor, neţinînd seamă de hotărîrile justiţiei şi înfrîngînd ordinele parchetului, a deţinut arestaţi în penitenciar, fără mandate judecătoreşti cum cere legea, pe o mulţime de oameni puşi în libertate de ■ justiţie şi scoşi de sub urmărire penală. I D-l Toma Stelian, gelos de prestigiul magistraturei, în loc de a da în judecată pentru abuz de putere şi arestare ilegală pe prefectul inconştient, a dat afară pe magistraţii cari şi-au făcut datoria, după cum ne-a demonstrat d-l Scarlat Popescu în discursul său de deschidere. 4) . Cazul alegerei de la Tecuci în care un judecător slugarnic şi pus în serviciul politicianilor locali, în calitate de preşedinte al biuroului electoral, a violat secretul votului înlesnind suveica în defavoarea adversarului politic de temut d-l N. Xenopol, care în balotaj a reușit a fi ales. Ce măsuri a luat d-l Toma Stelian în contra acestui magistrat nedemn de roba pe care o poartă? Desigur că î i va avansa! 5) . Cazul primului preşedinte Scarlat Popescu pe care în loc de a’l pedepsi disciplinar pentru discursul său ilegal şi insolit, ministrul de justiţie d-l Toma Stelian nu îndrăzneşte de a lua nici o măsură în contra lui, din cauza adevărurilor spuse de magistratul insubordonat, cu privire la abuzurile denunţate în sarcina prefectului Iarea, dovedite cu acte şi adrese oficiale, încercarea sa timidă şi lipsită de curaj de a lua avizul Casaţiei în aceasta privinţă, a avut de rezultat refuzul de a se pronunţa al acestei înalte curţi, al douilea blam public ce se înfringe acestui ministru îndrăsneţ şi laş în acelaş timp. 6 . Cazul procurorului general Dr. Ştefănescu care, denunţat de colegul seu primul preşedinte Scărlat Popescu, că s'a făcut nedemn de postul înalt ce ocupă, ca unul care şi-a pierdut prestigiul, punîndu-se la ordinele prefectului de Teleorman tolerîndu-i arestările ilegale, şi raportînd fals în contra magistraţilor cari şi-au făcut datoria, magistraţi pe care ministrul i-a sacrificat pentru a consfinţi şi mai mult abuzurile prefectului A satrap. Un aseminea procuror general, care a înjosit înalta funcţie ce i-a fost încredinţată, făcîndu-se instrumentul docil în mîna unui prefect politician, nu ar fi meritat să mai stea un minut în rîndurile magistraturei pe care a dezonorat-o. Totuşi d-l Toma Stelian îl mai păstrează încă în această delicată funcţiune. 7) Cazul scandatelor de la tribunalele Gorj şi R.Sărat, în cari, unii magistraţi numiţi de dl. Toma Sterian, sunt acuzaţi de abuzuri şi incorectitudini da membrii barourilor respective, şi în care dl. ministru n’a luat până acum nici o măsură, probă că ţine mult la prestigiul şi înălţarea morală a magistraturei. 8) Cazul numirei ca administrator judiciar al D-nei Eufrosine Lascar Catargi, pusă sub interdicţie, în persoana fostului procuror din Galaţi numit de dl. Stcelian, un tânăr socialist Stefan Hacic Stefan, unelta prefectului Atanasiu, care şi-a dat demisia în acest scop, fiind imediat numit în acest loc de procopseală pecuniară. Şi Dl. Stelian ştie, sufere şi tolerează. Credem că sunt suficiente, prea suficiente încă, aceste dovezi concrete şi precise ce am enumerat mai sus, pentru a demonstra marea solicitudine a Dlui Toma Stelian pentru a înălţă prestigiul magistraturei în scurtul timp de când se află ministru. Dar cu numirile în magistratură ? Nu cunoaştem ministru care să fi sfidat mai mult opinia publică şi să fi înjosit mai mult bunul renume al magistraturei, ca Dl. Stelian, cu numirile făcute îa cele şase luni de când se află ministru. Numeroasele sale înlocuiri, permutării numiri în magistratură, clasificate după judeţe, indică prin însăşi această distri- ] buire, caracterul absolut politic al acestor înlocuiri, permutări şi numiri. S’au văzut magistraţi înlocuiţi sau schimbaţi, iar peste puţin timp numiţi din nou sau aduşi la locul de unde fusese greşit mutaţi, după cum interesele electorale ale prefecţilor şi politicianilor locali impunea aceasta ministrului gelos de prestigiul şi demnitatea magistraturei ! Dar numirea la Galaţi a unui procuror de curte luat dintre politiciani de duzină a cafenelei Capşa? Aşa ştie Dl. Stelian să înlăture politica din magistratură şi să încurajeze pa magistraţii vechi de carieră cari aşteaptă cu anii vre-un loc vacant, pentru ca D-sa să-l complecteze cu cel dintâi venit, cu adevaraţi avortoni politici ? Şi „ L’Indépendante roumain“ are lipsa de pudoare de a spune că Dl. Stelian se fereşte de a introduce politica în justiţie ! Iată exemple concrete, precise şi cunoscute de toată lumea, exemple triste şi dureroase în realitatea lor, care demonstrează în mod luminos mentalitatea îngustă şi sectară de politician ordinar şi periculos a D-lui Toma Stelian, ministrul cel mai cinic şi mai puţin scrupulos din câţi am avut, şi care într’un timp atât de scurt a umilit şi înjosit aşa de adânc prestigiul magistraturei noastre. Aceste am avut de răspuns ziarului „ L’indépendance roumaine“. Et nunc, erudimini. Lascar Antoniu Restrângerea libertăței Presei Nu se putea altfel.. După ce acest guvern liberal-socialist a dat dovada celei mai mari nesocotiri de legi, după ce a comis fapte care ele singure sunt suficiente să caracterizeze un regim din cele mai reacţionare, acum vine ştire că nuanţa Brăteanu—cu generoşii şi poporaniştii la un loc—proiectează restrîngerea libertăţii presei. Repetăm că lucrul nu se putea altfel şi deci nmenea nu va rămînea surprins. Democraţii şi pseudo democraţii noştri sunt capabil de tot şi toate; ei vor găsi mijloace sa cudeze constituţia care garantează pe deplin libertatea presei; vor propune legiferări care vor îngreuia mult situaţia acelor care deţin condeiul în mîna. Vor face toate spre gloria partidului liberal, care a primit infuzia sîngelui socialist. Dar uită un lucru, d-nii Brăteanu şi generoşii, şi anume, că dacă vre-o presă oare care a motivat criticile contra felului cum se face gazetăria la noi, acea presă a fost pururea presa liberală. „Voinţa Naţională“, „Secolul“ şi altele au întrecut în violenţă şi nedemnitate tot ce s-a scris vreodată în ţara românească. Presa liberală a fost cea mai deşănţată din toate şi n-a refuzat nici chiar colaborarea ocnaşului Mărgăritescu. Liberalii vor, se vede, să tempereze sau chiar să scape de presa lor, aşa cum a fost şi refăcută. Acesta, însă, nu-i un motiv spre a atinge libertăţi garantate prin Constituţie, singurele libertăţi reale şi care au pus îngrădire la o sumă de ticăloşii din viaţa noastră politică şi socială. Fără libertatea presei şi cu moravurile noastre orientale, ţara aceasta ar îmbrăcă o formă, care ar conveni foarte bine anarhiştilor şi dezmăţaţilor care ne guvernează, dar care ar însemna un pas îndărăt. O singură speranţă avem : cum multe din cele la care râvnesc anarhiştii noştri nu vor deveni fapt, aşa va rămînea numai ca simplu proiect tendinţa nenorocită de a diminua libertatea presei. C. Sorin CATE VA NOTE Proectele ele legice se pregăteşte partidul revoluţionare—poporanist, tind a schimba mersul normal al lucrurilor: bogaţii iau locul săracilor. Dacă acele proecte vor fi traduse în fapt—sărăcia va lua locul belşugului în raport egal cu avutul fiecărui: cu cit cineva este actualmente mai bogat, cu atît va deveni mai sărac. Căci întru cit proiectele revoluţionaro-poporaniste, prevăd pedepse — mi ni.—ti messt aş wa■ » ----- mai mari, în formă de impozite progresive, pentru acei cu moşii mai multe, natural că cei mai bogaţi să devie cei mai nevoieşi. Spre pilda, d. Cantacuzino, cel mai mare proprietar rural de astăzi, va deveni Nababul... scăpătaţilor. Dacă se vor găsi, sau nu, inimi caritabile, cari vor da obolul lor... marilor proprietari,va lămuri viitorul. Potrivit nouei legi a procedurei electorale, listele electorale se întocmesc de trinare, şi nu de primărie. La clubul conservator din Iaşi, piaţa Unirei, funcţionează o comisiune care se pune la dispoziţia alegătorilor, pentru orice lămurire electorală, în fiecare zi dela oarele 5—7 p. m. OAMENI ŞI LUCRURI Ştiinţă şi maginiaia Colegul Duseian a rezumat ieri în „Doctorul de dame“ — tipul modemului hypocrat expus cu deosebire la ridiculizări şi parodieri, — care de altfel n’au lipsit niciodată lunei medicale. E şi firesc ca medicina, profesiune complexă şi fatalmente legată de necazurile şi amărăciunile omeneşti sa fie mai mult ca oricare alta supusă ironiei, maliţiozităţei şi bănuelilor... Şi asta s’a întîmplat de cînd lumea — dovadă satrrcii greci şi romani mult anteriori doară lui Rabelais şi lui Moliere — s’a întîmplat tot de atunci de cînd omenirea crede în medici şi cu deosebire sexul femeesc, totdeauna mai credincios şi mai devotat ştiinţei lui Esculap. Dar în zilele noastre şi mai cu samă în Apus vedem precizîndu-se oarecum într’o formă ştiinţifică spiritul de scepticism şi necredinţă faţă de practica medicală. Intîlnim multe spirite pătrunzătoare cari se arată extrem de neîncrezătoare şi de blazate faţă de pretinsa putere şi autoritate medicală şi e destul să cităm două nume de scriitori pariziani cari au dus în timpul verei aceştia o adevărată campanie de presă în potriva medicilor şi a medicinei moderne : Marcel Prévost în „Figaro“ şi Octave Mirbeau în „Matin“. Cel dietăiu—delicatul romancier femenist,—a atacat pe profesioniştii medicinei în legătură cu „dieta“ balneară şi minerală,şi pe tema dietei în general, arătînd cîte situaţii ridicule crează „doctorii casei“, cîte desminţiri primite doctrina şi priceperea lor de la faptele vieţei zilnice, cîte contraziceri de o epocă—scurtă—la alte în concepţiuni, în afirmări, în credinţă şi convingeri medicale. Cum, bunăoară, cutare aliment care atîtea decenii fusese exclus din dieta cutărei boli, a devenit deodată tocmai substanţa cea mai recomandată şi necesară in aceeaşi boală. Şi aşa mai departe.... Inchipuiţi-vă acum pe bieţii medici moderat încăpuţi sub penelul de caricaturist al unui scriitor nemilos de caustic şi cinic ca Octave Mirbeau! Acei cari au cetit cărţile lui: „Journal d’une femme de chambre“ şi „Les 21 jours d’un neurasthétique“ ştiu că Mirbeau nu e profan îa multe chestiuni medicale, cu deosebire în domeniul psychopathiei sexuale. Dar de aici până la învinuirea şi ridiculizarea întregului sistem medical al Parisului modern mai era mult. Mirbeau a- afirmă acum că în capitala Franţei şi a celei mai mari facultăţi medicale nu există un studiu al artei de a vindeca bolnavii, ci numai o caricatură a unui atare studiu. Profesorii nu ştiu, nici nu practică medicina pe care n’o confundă cu „ştiinţa“ lor şi nostimă e reflecţia unui profesor nou numit la Facultate. In sfîrşit de acum mă pot pune şi eu pe odihnă! Nu mai am nici-o treabă !....“ Facultatea de medicină, zice Mirbeau, e lej nişă, sterilă, mediocră. Marile descope- r riri au fost făcute de savanţi cari ».’au aparţinut Facultăţei: Lavinec,’ Claude Bernard şi Pasteur. De terapie — nici nu vrea s’audă Facultatea, căci un „profesor“ nu este simplu „medic“ şi pentru el e banal, ridicat şi înjositor de a îngriji şi mai ales a vindeca ua suferind, un bolnav... Precum vedem, tocmai în mijlocul Parisului se găsesc cugetători cari smulg masca modernului Diafoirus cu o brutalitate necunoscută lui Moliere. Să fie oare dreptatea toată de partea lor? Poate nu, poate da... Rodion ------------------------------------------ Viaţa socială şi evoluţiunile ei Acum cîţiva ani o revistă americană întreba pe cetitorii săi să îi răspundă: cînd şi cum au fost isbiţi de acest sentiment special al naturei noastre, sentimentul religios? Şi îmi aduc aminte, a fost o doctoriţă în medicină care a răspuns cam aşa: „Cînd citesc un tratat de fiziologie, la fiecare capitol am senzaţia mulţumirei de a fi priceput ceva din funcţia unui organ, descrisă în acel capitol: creerul, rinichiul sau stomacul ; dar cînd am terminat tot volumul am un sentiment curios,care nu e nici de mulţumire, nici de frumos, nici moral ci un sentiment pe care îl pot numi religios. Am sensaţia că asist la spectacolul vieţei noastre intime, la acea viaţă care se plăsmueşte departe de vederile noastre şi care ne face să trăim, mişcăm, gîndim, îmi pare că eu singură sunt creatoare, că mă găsesc alături de acela.... care a fabricat acest mecanism.... am o sensaţie enormă, cuprinzînd totul într’o singură ochire“. Ei bine, terminînd volumul Viaţa socială şi evoluţiile ei, îmi pare că simt aceaşi senzaţie. Cetind capitol cu capitol găsesc toată sforţarea noastră de la începutul existenţei noastre pe pămînt şi pînă la închegarea noastră în societate şi apoi evoluţia acestei societăţi prin toate fazele ei. Omenirea îţi apare ca plantă care a crescut după anumite legi şi mereu s’a mărit, mereu ridieîndu-se şi nici rigorile ernei, nici căldurile tropicale ale verei, nu au oprit-o de a rămîne în picioare, voinică şi sănătoasă. A perdut în fie care an frunzele şi fructele, dar altele în primăvară zglobie au răsărit pe crengi noi, cari creşteau din crengile rămase din anii trecuţi. Războaele, masacrele, luptele religioase, luptele economice, sforţările politice, toate au fost ca frunzele cam secerate de o toamnă au apărut din nou în primavara viitoare. Vieţile omeneşti, cu efemeritatea lor, par fără importanţă în faţa vieţei întregei societăţi, viaţa socială, încercările literare, artele, ştiinţele au progresat cu paşi uriaşi şi eşti curios izbit văzînd cît de puţin sunt însemnaţi literaţii, oamenii de ştiinţă inventatorii faţă de literatură, ştiinţă arta pe care au creat-o şi care a cîrmuit destinul grosului omenirei. E vorba la fiecare pas de oameni, e vorba la fiecare pagină de puterea pe care a jucat-o geniul şi talentul în evoluţia societăţei, căci cum zice Wundt: Individul are fără îndoială drept suport societatea, dar influenţează la rîndul său asupra ei prin direcţia gîndirei sale şi a voinţei sale ; totuşi individualităţile dispar şi nu vezi decit furnicarul, massa, învîrtindu-se, luptînd, creînd, muncind, producînd. Şi ai, lucrul e curios, cu toată convingerea cît de mică şi infimă e părticica pe care o represinţi, în viaţa socială faţă de ea, o sensaţie de mulţumire, de încredere şi bucurie; eşti vesel că vezi progresul uriaş pe care l-a făcut omenirea şi pe care îl va face şi de azi înainte şi cu toate că te nesocoteşti pe tine, cu toate că îţi pare că la fiecare clipă îţi spune : tu îmi eşti netrebuincios,eu am cu mine toată omenirea.* * * Iată spectacolul acestei vieţi sociale . Civilisaţia în cursul vremurilor s’a întins şi generalisat; instrucţia s’a răspîndit ridicînd pretutindeni nivelul intelectual, chiar printre masele populare, devenite mai conştiente de drepturile lor. Sclavia a fos distrusă. Viaţa socială in întregul său a trecut o mulţime de rase. Supusă celor mai grele încercări n’a putut de cît cu preţul luptelor neîncetate şi dese ori nereuşite de a Se ridica. Organisarea familială care i’a servit de basă, a fost la început grea şi despotică ; legi echitabile au reglementare şi au făcut’o mai puţin arbitrară. I 1) La vie sociale et ses evolutions par 1 Ernest Van Bruyssel, iu Bibliotheque de Philosophie scientifique. Ernest Flammariou. edit. Paris.