Opinia, iulie 1908 (Anul 5, nr. 472-498)

1908-07-01 / nr. 472

/ ptibani Exemplarul *^v •'’ ^^îy-ywaB' ^^rataMaa Redacția ri A;-;J;:':l:rata: Sir. Stefan cel Mare, 38 .... I M^-m-***»* ZIAR COriSEIi^A^Ort» DEiBZOGRA'Z'1 Exemplara! ANUNȚURI îîîjrl în pag. in, 50 Bani v» » în IV, 40 * :zwmsmimmMW£mKm3 1 “....' » And­r.-—w& 472.—IAȘI, Marti I Iulie­ 1908 ­­f V­s Jos Poporanismul! Sus Anarhia! Vacanţa prezidenţială a clubului liberal ieşan a luat sfîrşit pe ziua de Sîmbătă. D. Stere a ocupat în acea zi fotoliul prezidenţial şi cu această ocazie a pronunţat un discurs, dar nu un discurs program. Şi nu relevăm acest fapt numai dintr’un simplu considerent de amor propriu,întru­cît noi am susţinut că d. Stere nu va face un atare dis­curs, de­oare­ce nu va avea putinţa să-l facă. Dar subliniem faptul fiind­ că prile­jul acesta a invederat la d. Stere triumful electorului asupra omului de idei şi cugetare. Căci noul şef al liberalilor ieşeni a fost foarte palid— ici colea chiar în contradicţie cu sine însuşi­­ în cu­­vîntarea ce a pronunţat. In schimb a făcut o lovitură abilă, anunţînd înscrierea în club a unor elemente, cu oare­care vază în lumea ieşană, lovitură abilă — în formă, însă, nu şi în fond. Numai acei, care nu cunosc men­talitatea înscrişilor pe ziua de ieri, în clubul liberal local, îşi pot închi­pui că adeziunile acestea însamnă un succes pentru d. Stere, un sprijin în lupta ce va avea să o deie. Pen­tru ceilalţi, însă, faptul este peremp­toriu că nouii aderenţi vor fi o grea povară pentru bagajul politic al d-lui Stere. Căci nu trebuie uitat că rolul de diriguitor presupune respundere şi acolo unde­­e vorba de respundere nu se încap fapte şi procede­­uri care poartă în ele ştampila unei mentalităţi anarhice. Or, toţi nouii adepţi ai d-lui Stere au o atare men­talitate. Să-i vedem pe categorii—dar mai întâi trebuie amintit că cei mai mulţi au un punct de afinitate cu liberalii generoşi, din cauza „Vieţei Româ­neşti", din a cărui cenaclu de demult fac parte. Nu de astăzi sunt liberali d-nii Chilimoglu, dr. Quinez, Mihai Pastia, Jacotă, dr. Guţă etc. In ce priveşte Insă mentalitatea lor, ea poate uşor fi ghicită, cînd cercetăm punctele diferite de unde au plecat, spre a ajunge membri ai clubului liberal din Iaşi. Unii vin din lagărul d-lui Iorga— cum ie de pildă d. dr. Manicatide. Acest element, adept pînă acum al celei mai nenorocite demagogii, nu va fi, cu siguranţă, în partidul libe­ral, un pioner al ordinei şi al respec­tului pentru această ordine. De alt­fel, înregimentarea într’un partid constituie din partea d-sale un ade­vărat act de curagiu, d-sa care pînă acum a ştiut să fie cu toţi, pentru ca astfel nimenea să nu-i fie contra şi mai cu seamă să nu-l uite. Alţii vin din lagărul junimist— cum ie cazul d-lui Philippide. E în a­­fară de orice îndoială că d-sa n’a învăţat nimic din doctrina evoluţiei lente şi ordonate, care a caracteri­zat, într'o vreme, şcoala junimei. Omul acesta, părăsind gruparea ju­nimistă, pentru motive de nemulţu­miri în contra unora care s’au pus de-a curmezişul activităţei sale pe ogorul literelor, n’a prea dat dovadă de o mentalitate, corespunzătoare spiritului de ordine, atunci cînd a scris Specialistul român, cel mai vio­lent atac în contra tot ce a muncit şi produs în această ţară, şi care atac a fost atît de mult gustat de tinerimea din jurul revistei, tinerime care probabil din cauza vrîstei, nu putea să nu savureze cu deliciu cruzimile în el cuprinse. Spre a fi drepţi— aceasta în pa­ranteză—de­oarece vorbim de pro­fesorii Universitari ar trebui să spu­nem ceva și despre d. Pompei. Măr­turisim, că despre d-sa ie cam greu de spus ceva. Probabil, însă, că adeziunea d-sale constituie o mică rezbunare a d-lui Stere : terorizat atîta vreme de d. Olimescu, d-sa și-a adus aminte, că în definitiv cel mai mare titlu al d-lui Olimescu, astăzi îl constituie faptul că ie­s singurul profesor liberal la facultatea de şti­­inţi—secţia matematicilor... Spre a-i contrabalansa acţiunea d. Stere l-a întrodus pe d. Pompei, aşa numai în ciuda d-lui Olimescu. Dar să revenim la ceilalţi aderenţi d aci nu mai este nevoie de nume. Absolut toţi sunt din cenaclul „Vi­eţei Romîneşti" şi în privinţa men­­talităţei lor ar fi suficient să pome­nim de Moş Gheorghe la Expoziţie, pentru ca ea să fie zugrăvită pe de­plin. Şi cînd lucrul este astfel, nu aveam dreptate cînd spuneam că în mo­mentul învestiturei a triumfat d. Stere electorul asupra d-lui Stere cugetă­torul ? D-sa a voit să facă o lovitură, menită a produce impresie. Lovitura a fost abilă în formă nu şi în fond, iar consecinţele vor fi impovărătoare pentru Stere, şef, diriguitor şi om de ordine. In schimb, însă, cugetătorul s’a eclipsat. Autorul cronicelor interne şi al curentului poporanist a trebuit să renunţe la ideile sale pentru a recunoaşte un singur program, acel pe care îl critica în „Viaţa Româ­­nească". Procedînd astfel d. Stere a făcut o adevărată renunţare la i­­deile d-sale. Programul de pînă a­­cum a fost pus la index. Şi dacă la aceasta mai adăugăm declaraţia d-lui Poni că numai per­soanele s’au schimbat, nu şi princi­piile, festivitatea investiturei poate fi caracterizată prin : Jos poporanis­mul ! Sus Anarhia! 5. Sorin Fapta domnului Poni Intrarea domnului Stere ca presi­dent al clubului liberal din Iași, s’a făcut cu o mare ilegalitate, cu o calcare de lege asupra căreia toată lumea va fi de acord sa protesteze. T­n înalt slujbaş al statului, d. P. Poni, membru în foarte ridicolul con­siliu agricol superior, a venit şi la şedinţa comitetului executiv şi în adu­narea plenară a clubului, luînd cu­­vîntul în ambele, făcînd politică fără înconjur şi dînd să înţeleagă d. Poni­că continuă să facă politică şi spunând d. Stere că d-sa se va sfătui, în ce pri­­veşte diriguirea clubului, cu consilierul comitetului agricol superior. Ori, intre slujba ce-o ocupă d. Stere şi între acea de magistrat sau de mi­litar superior, nu este, ca formă ex­terioară, nici o osebire. Legea care a creeat consiliul agricol superior, ca şi acea referitoare la poziţia judecători­­lor este identică în ce priveşti ames­tecul în politică şi dovadă de însăşi d. Poni, care a depus mandiul seu de senator, a renunţat, punînd supli­nitor la catedra sa de la facultatea de ştiinţă şi a demisionat şi din pre­şedinţia clubului din Iaşi. Este, dar, o flagrantă caloare a unui text foarte, precis şi foarte natural din lege, ca d. Poni să se amestece pe faţă în cele politice, după cum se ameste­case în alegerile generale şi cea par­ţială. Evident, îndrasneala aceasta a unui funcţionar public, inamovibil, de a face politică în public, a fost cerută de îm­prejurări : degetul d-lui Sturza se în­­trezare în această fenomenală combi­naţie. Şefului partidului liberal i s-a a­părut extra­ordinar ca situaţia de la Iaşi să meargă spre poporanism şi de aceea l'a delegat pe d. Poni să iee parte şi să iee cuvîntul la instalarea d-lui Stere şi să arăte că noul president este abea un procurist al celui vechiu. Prea ie cusută cu aţă albă toată dara­­vera aceasta, ca să nu fi izbit imediat faptul amestecului d-lui Poni, cînd el n’a luat parte şi la alegerea d-lui Stere,fiindcă nu ştia că are să se facă. Dar puţin importă combinaţiunile: faptul că un funcţionar, contra căruia legea a făcut toate îngrădirile ca să stee departe de politică, faptul că un asemenea funcţionar a călcat violent acele îngrădiri, constitue un abuz şi o nelegiuire. Şi fiind­că d. Poni ocupă o slujbă în care politica poate să aducă cele mai mari perturbări— noi protestăm şi cerem ca guvernul să aleagă intre slujbaş şi agentul politic.­­ Altminteri va fi o dovadă mai mult, că „marea operă patriotică“—consi­liul agricol superior—de un mare moft. SPIRITUL cel REU In altă parte a­­numărului nostru de astă­zi publicăm un document omenesc foarte semnificativ ca psihologie : o do­vadă nouă despre felul de a fi, de a gîndi și de a se manifesta—al lui Cate­­rina—Romanul. Numai dovada ie nouă, chestia în sine am relatat-o de acum opt zile. D. N. Fi­­lipescu a umblat să facă o filipesciană la banchetul oferit şefului nostru. Ce­le aceia filipesciană se ştie: o poznă de elev, care vrea să facă o şoţie profe­sorului, ca să-l plictisească. Mai departe n’ajunge acţiunea d-lui Filipescu. Zădărniciile sau tulburările de mani­­festaţiuni politice, nu mai sunt uzitate astă­zi cînd adversarii îşi recoltează aiu­rea armele de combatere. Şi la banchetul în onoarea d-lui Take Ionescu s’ar fi pu­tut respunde prin o manifestaţie oare­care în onoarea d-nului Filipescu—spre pildă. Dar superiorul bărbat de stat al d-lui Carp, rămas în urmă cu obiceiurile, s’a oprit, ca să zădărnicească efectul banche­tului, la modelul bătrîn al zapciilor și a angajat pe un invitat la banchet ca să facă­­scandal. Prima era de 1200 lei, a­­dică o sută de galbeni vechi. Invitatul s’a prins, sau s-a făcut că se prinde. In tot cazul, după ce s’a zăbovit în gînduri, a înţeles infamia ciocoiască, sistemul vechiu de a cumpăra conştiinţile cu lei noi. Şi omul n’a făcut pe placul d-lui Filipescu, după cum dovedeşte scri­soarea ce i-a adresat-o, din care reiesă toată înscenarea, începută la o bererie cu d. P. Sfetescu, care bea numai lapte, şi isprăvită colo, în Batişte, gazda atî­­tor planuri combinate, dar eşuate. Vrea să zică acesta ie felul de a fi al domnului din Batişte : un spirit reu, in­capabil de a se discotorosi de vechile obi­ceiuri—unul care n’are de­cît un gînd : să răstoarne—şi prin ce mijloace urîte ! In politică, altă dată, era nevoie mare de asemenea elemente: pe vremea zap­ciilor lui I. Brătianu. Dar noi am progresat. Şi e aşa de evi­dent că,—ceea ce se chema altă dată „de-ale „zapciilor" şi, astă­zi „filipesciane“­—că nu mai ie nevoie de ele—că cetăţeanul Paraschivescu s’a simţit indignat de pla­nul fostului ministru şi i-a trimis acel răvaş—care va produce poate un pic de roşeaţă eroului din sala armelor, de la Făurei şi de la şosea. Poate. D. Naiman Paraschivescu asupra situaţiei. Ultimul eveniment— insta­larea d-lui C. Stere ca president—n’a putut lasa indiferent pe d. N. D. Pa­­raschivescu, care precum se ştie, face parte din cei opt demisionaţi din club şi este şi creatorul „Belfor­­tului român“. De­şi belfortist­ic. Naiman s’a tre­ zit cu condica clubului, ca să iscă­­iscălească convocarea din urmă. Şi invitatul, care natural, n’a voit să dee explicaţii servitorului clubului, scrise şi iscăli cu a lui mînă : „sunt absent (ss) C. N. Paraschivescu“. * De îndată ce—am aflat despre a­­ceastă absenţă—presenţă, am alergat după informaţiuni şi iată ce—am aflat că a zis cc. Naiman, care nouă direct nu ne mai comunică nimic: — Pînă acum d. Stere era ales, dar nu voia să vie la club. D. Stere era, deci, un fel de present—absent. Acum îl fac și eu pe steristul, fiind­că, în această privinţă, d. Stere nu mai este sterist.* Asupra declaraţiei d-lui Stere, că d-sa n’are alt program de­cît acel al partidului liberal, d. Paraschivescu a zis următoarele:­­ — Unul, care era foarte bogat dar­­ zgîrcit, obicinuia să poarte cu el două­­ tabacheri: una cu tutun, pentru el­­ şi alta—goală—pentru amatori.­­ Şi d. Stere are două tabacheri: una cu poporanism, cu latifundii şi cu vot universal—pentru cititorii­ Vieţei Romîneşti; alta—din care lipsesc­­ toate acestea—pentru clubul liberal.1 *­­ Asupra afirmărei făcute de d. Ponit că, în politică, d-sa este tot atît de ’ tînăr—ca idei—ca și d. Stere, d. Pa-t­raschivescu a zis : — Poni l’a dus la altar pe d. Stere.­ A avut, deci, rolul unei domni- j șoare de onoare și de... trebuia să ■ vorbească de tinereţe. * I — Vorba mea s’a realizat, a mai­­ zis co. Naiman: eu am povestit libe- r ralilor despre acel gazetar bisericesc,­ care era redactor şi la revista mitro-1 politului Calinic, şi la acea, care să- i cea opoziţie acelui mitropolit. | Iată-l şi pe d­utere poporanist şi î liberal naţional sadea. | OAMENI ŞI LUCRURI LUMEA MAR­E...! Alăturea de un medic inculpat de a fi­ cauzat un număr mare de morţi fusese­­ dată în judecata curţii cu juraţi din Ca-­­ pitală şi o tînără licenţiată, profesoară , cu un mizerabil salariu, învinuită că la t­riadul ei s'ar fi adresat medicului în ches-­­ tiune ca să-i înlesnească a scapa de pri-­­ mejdia unui nou copil. Dacă publicul din­­ sală era împărţit în două tabere cu pri- j vire la vinovăţia medicului, era desigur­­ unanim favorabil acelei tinere acuzate, intelectuală cu un salar de 50 lei pe lună, împovorată de un număr de copii şi ne puţind să mai hrănească şi alţii. Procesul fu pentru avocaţii apărării un prilej de a descoperi puţin vălul care a­­copere anumite colţuri ale vieţei bucu­­reştene. Necontenit avocaţii—între care şi un jurisconsult dintre cei mai de frunte —făceau aluzii la fapte de natura celei imputate acuzaţilor; mereu atrăgeau lua­rea aminte a justiţiei că în „lumea ma­re“ se fac mii şi mii de crime de aceiaşi natură, pe care însă nu le pedepseşte ni­meni şi în care justiţia nu se incume­­tează a interveni. S’ar fi zis că erau nu­me pe buzele tuturor... Iar pusă astfel cu chestiunea, ea devine în adevăr teribil de interesantă şi un vast subiect da stu­diu pentru psiholog. Pe acuzata în chestiune a putut-o mîna nevoia, poate şi ruşinea unei naşteri ile- ! gitime. Iar nenorocitele cari plătiră cu­ moartea lor intenţia de a scapa de un­­ copil în germene erau victime din lu- * mea mică şi strîmtorată de grijele exis-­ tenţei.­­ Dar avocaţii vorbeau de „lumea mare“ , unde plictiseala şi luxul, cel­ult o filo-­ sofie sceptică pricinuesc dispreţul şi frica , de înmulţirea copiilor, lumea cochetă şi­­ bogată—le monde ou l’on s’ennuil—unde jj acea operaţiune de „salvare“ se face cu­­ un sport, ca o nesocotinţă pentru gene-­­ raţia viitoare , unde mama ar putea să-şi I aplice versul lui Alfred de Vigny : On me dit mére et je suis une tömbe... ] In lumea mare—spuneau avocaţii—jus-­­ tiţia nu se amestecă ; ea se opreşte, con-­­ templînd şi ertînd, în prag, ea aprobă şi admiră ceea ce un poet aumia. La froide Majesté da la femrae stérile şi astfel cu adeptele filosofului englez Mal­­thus îşi propagă opera îa văzul şi au­zul tuturor, lăsînd ca din cînd în cînd cîte-o modestă victimă să fie adusă la bara sfintei dreptăți şi achitată pentru... dînsele, căci ar fi prea mare contrastul şi sfidarea. Nu ’ncape îndoială. Lumea—unde,după zisa lui Voltaire, cei mai mulţi mor fără să fi început a trăi—e un amestec de contraziceri; gîndirea omului e aşa de să­racă, în­cît după milioane de ani nu pu­tem spune curat dacă viaţa ie bună sau rea, vrednică de a fi trăită, dacă lumea e condusă de raţiune ori de hazard, de lo­gică ori de absurd, de m­ D-zeu ori de nimic. Omenirea e mediocră ori josnică, uneori criminală şi monstruoasă şi cu toate a­­ceste ea a născut şi eroii şi sfiinţii şi ar­tiştii sublimi, iar din gunoiul omenesc răsar flori rare şi superbe; meschina spe­cie animală se înalţă uneori pînă la di­vin şi toate speranţele sunt permise pen­tru viitor. De aceea, ori­ce ar zice avocaţii, e de înţeles sacrifici­ul femeei pentru a naşte şi e deplorabil să se jertfească pentru a scăpa pămîntul de un om. Cum rămîne însă cu „lumea mare“ ? Rodion Duma în închisoare . Epoca tăcerei. — De la prima la a treia­­ Dumă. —Pedeapsa cu moartea.— Soarta unor eroi.—Deputaţii în închisoare.— Cum trăiesc.­­ Nu e multă vreme de cînd ochii în­­tregei lumi civilizate erau aţintiţi asupra luptelor politice din Rusia. Primul par­lament rusesc atrăsese luarea aminte a universului prin îndrăzneala cu care atăca marile probleme sociale şi siguranţa — uneori cam naivă — cu care găsia soluţii la cele mai grave chestiuni, la cele mai complicate preocupări. Soarta ei se cu­noaşte. In scurt timp a fost dizolvată, iar Rusia, trecînd prin o nouă cumplită fră­­mîntare internă, biruind o a doua criză zguduitoare, alese a doua Dumă, tot aşa de liberală şi de îndrăzneaţă. Soarta ei fu aceeaşi, dar după dizolvarea ei guver­nul rus recurse la măsuri drastice şi iz­buti să trimită în al treilea Parlament o majoritate supusă, gata să se împace cu regimul autocrat sau, după termenul ofi­cial să „conlucreze“ cu dînsul. Despre această a treia Dumă presa eu­ropeană nu prea are prilejul să vorbească mult. In schimb se vorbește încă despre prima dumă — cea mai eroică — ai cării membri, autori ai protestului de la Vi­­bourg, zac astăzi în închisoare, ispăşind crima de a fi semnat protestarea în po­triva dizolvării lor despotice. Iată ce amănunte dă în această privinţă corespondentul rus al unui mare ziar eu­ropean . „ Acum cîtva timp, se dădu voie soţiilor foştilor deputaţi ai primei dume, astăzi închişi, să viziteze pe soţii lor în închi­soarea Kresti din Petersburg. Intilnirea avu loc între două rînduri de gratii de aer, sub supravegherea unui gardian al închisorii care în tot timpul convorbirei se preumbla în sus şi-n jos prin mica sală mărginită de zăbrele. Convorbirea era foarte anevoioasă, de­oare­ce toţi tre­buiau să vorbească deodată în timpul scurt, de cîteva minute, ce li se acordase. Izolarea absolută, regimul aspru al în­chisorii şi mai ales hrana proastă a con­damnaţilor, afectase mult de deputaţi. Regimul închisorii e următorul: La orele 6 dimineaţa sună clopotul prin coridoare. A­tunci apare gardianul în celulă, ridică patul şi-l înşurubează de părete. Numai rare­ori, cu învoirea medicului, rămîne patul şi în timpul zilei. Dar ori şi cum nu e o mobilă comodă şi cei cari stau mai mult în închisoare se aleg din această cauză cu diformităţi fizice. La 6 şi jumătate li se aduce apă fierbinte. Peste un ceas capătă pîine ; la 9 li se dă de­junul de la cantina închisorii. Intre 7 şi îl dimineaţa se pot preumbla 20 de mi­nute într'o curte mică în mijlocul căreia e postat un gardian care le observă orce mişcare. In timpul preumblării condam­naţii n’au voie să vorbească. Gînd cineva încearcă să comunice cu un altul e în­carcerat pe dată. La 12 jum., se serveşte masa care con­stă din două feluri de bucate. Mîncarea e însă aşa de proastă încît mulţi depu­taţi renunţă la ea, preferind să se hră­nească numai cu pîine, lapte şi ceai. La 4 ceasuri li se dă iar apă caldă. La 7 ieau masa de seară şi la 8 sună iar clo­potul, iar apare gardianul care dă dru­mul patului şi ziua s’a sfîrşit. Dacă au voie să se preumble de două ori pe zi, atunci a doua preumblare are loc după 5 ceasuri. In Petersburg fiind în timpul de faţă ceia ce se numeşte „nopţile albe"

Next