Opinia, iulie 1908 (Anul 5, nr. 472-498)

1908-07-24 / nr. 492

6 ban! Exemplarul ABONAMENTE Un an . • • • • 6. inni • * . k* A ‚k .. .. yWtJW*' ••us^Vii'mi i... • a·—. Redacția și Administrația: Str. Ștefan ce!­iars, 38 ZIAR CONSERVATOR DEMOCRAT bani Exemplarul ANUNȚURI Un rînd­ în pag. ffl^ 50 Bani ft ft !­ IV, 4Q­/V* Arssi I­V.—Na. 492.—IAȘI, Joi 24 Iulie 1908 AVOCAT PLĂTIT .......r*y *• '- ■ ?r?'i-;-;0§ — $ Cînd d. Gh. Gr. Cantacuzino a voit să-şi etaleze speţa de la Valois, tre­cerea pe la Bizanţ şi cronica stol­­nîi­ului M. Cantacuzino, s’a adresat d-lui N. Iorga, să-i publice actele, cu o migăloasă şi fadă prefaţă. Lucrarea istoricului era răsplătită cu textele ce-i însoţia prefaţa. Cînd acelaş d. Gh. Gr. Cantacu­zino a comis 5 discursuri în răstim­pul de la 17 April 1907— 2 Iunie 1908, adică în decurs de peste 400 zile, în dorul de a-şi valora aceste sarbe de discursuri s’a adresat stilistu­lui avocat d. Barbu Ştefănescu zis şi Delavrancea, ca să i le parafraseze în o prefaţă ad-hoc. Prefaţa am cetit-o, discursurile le ştim, şi din alăturarea lor reiesă mai multe lucruri. Scriitorul prefeţei pe lingă parafra­­sarea discursurilor şi năzuinţa ce are de a le stabili o legătură de fond şi tendinţe intre ele, mai are prile­jul de a face tehnică de retor, în­­trînd în psihologia discursurilor, stă­ruind asupra autorului, asupra cali­tăţilor inerente discursurilor, dîndu­­r­ c iei un portret al oratorului, stă­­ruind asupra invenţiunii discursuri­lor şi mai ales asupra acţiunii ora­torice. Da acţiunea oratorică a Nababu­lui e clasică după Barbu Delavrancea. Aţi cetit pe Laocoon de Lessing. La critica ce s’a adus de unii şi alţii că opera sculptorului antic păcătu­­eşte prin lipsa de expresivitate, căci la durerile adînci căşunate preotului şi celor 2 fii strînşi de cei 2 balauri, ei stau cu gura închisă, cu privirea senină, ca şi cum ar geme în taină durerea lor ; marele Lessing găseşte explicarea în însuşi genul sculpturii, căci cum ar fi reprezentat sculpto­rul pe un om ţipind în desperare, cu o cavitate adîncă a gurii—nees­tetic, şi apoi durerea fiind de fapt o urgie a cerului, preotul Laocoon a îndurat-o în linişte. Aşa şi în genul de acţiune orato­rică a d-lui Gh. Gr. Cantacuzino nici o înălţare, nici o scoborîre, nici o agitare. Ochii, capul, figura, corpul sunt stană de piatră pentru orator ; timbrul vocii arată măreţia orato­rului, măreţie divină ! Dar în prefaţa discursurilor mai e o notă personală a scriitorului. Cri­tica şi ura contra d-lui Take Iones­­cu, contra partidului conservator­­democrat, l-a dus pe d. Barbu Dela­vrancea să toarne cu cola aprecieri plătite la adresa noastră. Dacă este vre­un om politic ale cărui critici nu lovesc nici rînesc, sunt acele ale d-lui Delavrancea. Nu ştiu cum se face, dar prin firea sa, prin evoluţia sa politică, prin talen­tul său, chiar cînd critică şi ocărăşte, îţi place să-i asculţi partea de artă, forma ocării, nu însuşi fondul criticei. Fondul criticei la Delavrancea nu face 2 parale ; forma e ce atrage ; şi chiar autorul pare a fi preocupat mai mult de formă de­cît de fond. De aceea pateticul său e propriu, nu mişcă prin justeţa vederilor, prin a­­dîncimea argumentelor, prin înălţi­mea ideilor, ci prin puterea­ pasiuni­lor. Dar asta fiind nota personală a lui, nu trece mai departe de cer­cul personalităţei sale, ca şi vînă­­torul care s’ar încumeta să doboare la pămînt pe cineva cu puşca de soc, care are dopul legat cu aţă şi ştie că nu izbeşte mai departe de un metru. Vînătorul se agită, se trudeşte, dar lovitura lui nu ajunge la ţinta trudei sale. Aşa şi la Delavrancea , cetind pre­faţa sa râurii cu impresia unui sbu­­cium, unui suflet agitat, carele ar vroi să izbească departe, dar ajuns la sfîrşitul prefaţei ai uitat critica ; ai cetit o bucata literară—cel mult —şi atîta tot. Şi pentru ce această lipsă de evo­care de patimi, la un om pătimaş ? Pentru că în Delavrancea nimic nu e natural. Totul e afectat. Afectatul în literatură, afectat a rămas şi în politică, şi în oratorie. NI ştii că Delavrancea nu se agită pentru el, nu se tulbură pentru el, sufletul e rece şi nepăsător la toate svîrcoli­­rile periferice. Ceea ce se agită la el e­­profesionistul. Şi în politică d-sa e profesionist, şi pus în slujba lui Nicu Filipescu. De unde dar sinceritatea, nota do­minantă a talentului. Cetiţi marii scriitori, marii oratori şi ceea ce vă atrage în spusele lor, în scrisele lor e sinceritatea. Asta lipseşte lui Delavrancea. Poate să turbe el contra Takismu­­lui; turbarea lui e plătită, e în func­ţiune de altul. A ! dacă am vedea în Delavran­cea omul care să se poarte pe picioa­rele lui, să simtă cu inima lui, să cugete cu capul lui, să vorbească cum îi e portul, şi să se poarte cum îi e vorba, am avea alt rost în sta­tul nostru de vorbă ; dar asta cînd ştii că în dos ai o sfoară, care îl mişcă, un Bufleur care îi inspiră şi-i dictează veninul şi ura, iar el... el trubadurul... cîntă, cînd pe struna lui sol, dacă e Nababul, cînd pe re dacă e P. P. Carp, cînd pe la, dacă e Maiorescu, cînd pe mi dacă e Fi­lipescu, o lovire peste arcuşul talen­tului său şi nu rămîne din el de­cît drămbălăul, care vrea ea din drâmbă să scoată accente din vioară şi nu-i merge. ...Iar în tot veninul turaăt contra lui Take Ionescu, ştii că la mijloc e un calcul, o convenţie, o platformă, nu însă o sinceră convingere, o sin­ceră indignare,­ şi deci treci înainte. Slănic. Gh. GhibăneScu. «s*» XI». •»-«iu* îw.« AwÂÂSWiîi.î«uNmS1 •’ 1 întocmirea unei statistici Noul şi al nouălea minister îşi jus­tifică raţiunea creării sale. Necesitatea­­ unor statistici, referitoare la mersul or­­ganizaţiunilor corporative şi al mese­riilor în general, a făcut pe d. mini­stru al industriei şi comerţului, să vo­teze suma de 120.000 lei, necesară comisiunii numite in acest scop. Nu avem nimic de zis asupra fap­tului în sine. O statistică exactă, a­­mănunţită, asupra mersului—sau poate mai exact—asupra stagnării meserii­lor noastre, este absolut indispensabilă. Numai o asemenea­­statiscă poate o­­glindi nevoile reale ale clasei munci­toreşti de la oraşe, şî ca atare este in stare să indice măsurile ce trebuesc luate pe cale guvernamentală sau le­gislativă. Dacă pînă acum, la noi, multe legi şi dispoziţiuni ministeriale nu au avut nici un rezultat, sau au avut urmări rele, cauza e în bună parte lipsa unor statistici serioase, cari să indice relele în contra cărora trebue să luptăm. Din acest punct de vedere hotărîrea ministerului de industrie şi comerţ este utilă. Ceea ce însă nu ne poate mulţumi şi este în acelaş timp revoltător, e fap­tul că pentru întocmirea acestei sta­tistici, s’a numit o comisiune specială, căreia i s-a acordat colosala sumă de 120.000 lei. Da ce această risipă ? !Oare secre­­tarii-inspectori ai camerelor de meserii, ajutaţi de camerile de meserii şi de pletora de funcţionari ai corporaţiilor n’ar fi fost mai în măsură de a în­tocmi statistica trebuitoarei Noi credem că da, întru cît secretarul-inspector al camerii de meserii are cunoştinţi exacte din contactul intim ce întreţine—graţie tocmai funcţiunii sale—cu organizaţiile corporative. [ Ş’apoi, pentru ce funcţionează pe lîngă instituţiile create de legea mese­riilor atîta norod de slujbaşi, dacă nu şi pentru întocmirea statisticilor şi fa­cerea rapoartelor necesare ministrului de resort ? Raţiunea acestei scandaloase risipe de bani ce o face noul minister, n’are altă explicaţie, decît necesitatea de a împărţi sinecure cîtor­va partizani po­litici. A­ceasta este pentru d. Djuvara o nota rea, care din capul locului îl dis­creditează în faţa opiniei publice. Cu banii aceştia s’ar fi putut răspunde altor necesităţi ce reclamă clasa mun­citoare orăşănească atît de oropsită. Dacă d. ministru al industriei şi comerţului s’ar fi gîndit serios înainte de a fi luat­ această deciziune, ar fi vă­zut, că ori­cît de puternice sunt mo­tivele, cari determină la ajutorarea partizanilor cu sinecure, totuşi intere­sele mari şi nesocotite ale meseriilor şi meseriaşilor primează „interesele partidului.“ D. Djuvara a făcut un pas greşit şi e regretabil, că acest pas greşit este tocmai primul.—Eu. Chestiuni locale BIROUL DE SERVI Toată lumea ştie, că de un număr de ani funcţionează în oraşul nostru, făcând parte din organizarea poliţiei noastre, un birou de servitori. înfiinţarea acestei instituţiuni a avut în vedere încetarea scandaloaselor abu­zuri ce se comiteau de către suspecta clasă a misiţilor, una din cele mai uri­­cioase şi mai exploatatoare bresle ce poate exista. Dacă şi întru­cît biroul şi-a îndeplinit această misiune nu e locul aici să discu­tăm. Mulţi afirmă că, cu toate necontes­tatele avantagii ce are asupra sistemului vechiu, biroul e departe de a putea sa­tisface necesităţile oraşului în ce priveşte slugile sau relaţiile dintre cetăţeni şi ser­vitori şi că pănă acum n’a reuşit să stîr­­pească vechiul abuz al misiţilor cari iz­butesc a-şi face interesele pe căi piezişe. Nu însă de această chestiune a birou­lui însăşi ne ocupăm aici, ci numai de unul din neajunsurile mari, despre care ni se promisese că va fi înlăturat şi care persistă cu toate aceste. E vorba despre supunerea la un exa­men medical a tuturor celor plasaţi în servicii de cătră acest birou, examinare care s’a cerut de multă vreme şi care, după cit ştim, s’a fost instituit prin noul budget al comunei Iaşi. Gredam a şti chiar că s’a înfiinţat un post de medic pe lîngă acest birou în scop de a examina toţi clienţii ce trec prin serviciile if acestui birou. Or, după numeroase cazuri ce ni se comunică, pănă acum acest examen nu are loc, nu ştim din ce cauză şi suntem rugaţi a interveni pe lîngă cei în drept să aibă în vedere marea necesitate căruia corespunde exce­lenta măsură ce se luase, făcîndu-se e­­xamenul obligatoriu şi cu toată seriozi­tatea ce comportă. Cunoaştem numeroase familii cărora li s’au trimis în serviciu slugi atinse de boli contagioase—nu mai e nevoie să in­sistăm de ce anume categorii de boală— expunîndu-se ast­fel cu familii întregi la un contact periculos. Nimic nu e mai prielnic întinderei de boli sifilitice ca ne­glijenţa întru controlul medical al slugi­lor şi pretutindeni se practică din acea­­tă cauză, examinarea medicală severă și continuă. Credem că măsura s’a luat la noi cu tot dinadinsul, iar nu pentru eposa elec­torală. Dacă nu, poate s’ar putea profita de... lipsa din oraş a d-lui prefect pentru a se controla lucrurile de aproape ? Cetăţenii ar folosi şi obiceiul ar ră­­mînea. CÂTE­VA NOTE ® Toată lumea crede că Alexandru Machedon a fost un rege viteaz şi cuceritor. Ce ignoranţă! D. Iorga, istoricul Iorga, de ale cărui cunoştinţi antice nu se îndoeşte nimeni, ne declară însă, că, „viteazul“ rege al Macedonenilor n’a fost ,de­cât un „biruitor de purici“. Cu zacherlină ?... * Epoca „împărtăşeşte fără renerve teo­riile perfect exact“ ale şefului socia­liştilor romîni d. C. Dobrogeanu- Gherea. Să fie oare teoriile d-lui Gherea, atît de joase moraliceşte şi atît de simpliste, în­cît să fie accesibile, şi mai ales împărtăşite de ziarul d-lui Filipescu? Sau Epoca este teoreticește prea jos pentru a putea pricepe cele ce spune d. Gherea ? Votăm cu amîndouă mîinile pentru ipoteza din urmă, posibilitatea celei dintăi fiind cu desăvîrșire esclusă. * Un ziar—ca să zicem așa—din lo­­calitate, se ocupă de cîte­va zile­,cu „politica de cafenea“. Se vede, e vorba de politica ce se face lîngă cafeneaua Traian. * Carpiștii au și format lista viitoru­lui guvern conservator. Nici nu se putea alt­fel. Formarea partidului d-lui Carp, atîrnă — după propriile sale cuvinte — de venirea sa la pu­tere. Și ce înseamnă a veni la pu­tere, dacă nu a forma guvernul. Dar pentru ca d. Carp să formeze guver­nul, nu trebue să alcătuiască lista miniştrilor ? Pe cînd lista prefecţilor ? Probabil că d. Carp aşteaptă să-şi mai mă­rească partidul, cu creditul ce a do­­bîndit prin alcătuirea cabinetului, bişnuinţă, de timp şi de loc. Vechia Hol­­ladă a început prin a adora nudul; mai tîrziu la jocurile olympice unde bărbaţii apăreau goi în arenă, femeilor li se in­terzicea privirea sub pedeapsă de moarte. Iar mai încoace pudicitatea umană deveni grozavă, alăturea de cea mai grozavă conrupţie de moravuri sexuale, ba şi... omosexuale. Se pare că acum are loc o luptă exce­sivă contra pornografiei, confundîndu-se aceasta adeseori cu însăşi frumuseţea plastică. Contra unor atari excese pro­testează cu dreptate „Liga pentru liber­tatea artei“ din Paris şi sentinţa de dău­­năzi va pune capăt exagerării care tinde să proclame drept primejdios—tot ce are omenirea mai înalt: frumuseţea. Femeea care-şi alăptează copilul, dîn­­du-i sinul, nu scandalizează; femeea gra­vidă nu inspiră gînduri... sexuale ; de ce ar fi imorală vederea excitantă a unui corp frumos în orice alte împrejurări ? Cum poate fi curățenia—necurată ? OAMENI ŞI LUCRURI FEM­EEA GOALA Acesta e titlul uneia din lucrările dra­matice care a fost tradusă pentru noul repertoriu al teatrului din Capitală. „La femme uue“ de Henri Bataille, tradusă de d. Ranetti sparis—ori atrage—însă numai prin titlu ; conţinutul nu pune de loc înaintea publicului chestiunea arză­toare, acum la ordinea zilei, a... nudului femenin. De cînd cu procesul parizian, despre care s’a vorbit la timp şi pe larg în ziar, problema goliciunii fizice—de cea morală nu se preocupă nimeni—a devenit în a­­devăr de actualitate şi în genere domneşte 0 notă de ostilitate. Pînă şi băile de la Ungheni—revoltă pe unii observatori se­veri prin abuzul de apariţiuni nude. Şi ce sunt Unghenii faţă de atîtea staţiuni mari şi moderne ale Europei. Nu de mult critica severă a Berlinu­lui a recunoscut—a fost nevoită să recu­noască—lipsa de obscenitate în oare­cari experienţe artistice, consistînd în splen­dide apariţiuni goale pe scenă, infinit de plastice, fără însă a provoca prin nimic senzaţia de obscen sau de scabros. In sentinţa dată la Paris s’a făcut de­­asemenea o clasificaţie interesantă, admi­­ţîndu-se în mod oficial „nudul artistic“, complect deosebit de „nudul obscen“. A­­cesta din urmă e însoţit de anumite ges­turi provocătoare, de anumite aluziuni, mai transparente decît cel mai subţire tricot, pe cînd nudul artistic e pur şi sim­plu frumos şi plastic, inspirînd o impre­sie estetică și îneîntătoare, fără... dede­subturi. De ce ar fi corpul gol—și mai cu sea­mă al femeei—un lucru obscen și con­damnabil? Intru cît vederea unei scene ori grupe balneare, la Ostanda ori la Ma­maia ar fi scandaloasă ? In ultima sa scrisoare din Germania, Jules Huret des­crie în „Figaro“ o vizită la băile de la Wannsee. „Din cele două ori trei mii de persoane ce se scaldau aci, zice Huret, nu-i dădea nici uneia în gînd să pri­vească cum se îmbracă ori se dezbracă celelalte. Nici­ o privire îndrăzneață, nici un rîs echivoc, nici măcar un zîmbet. A­­devărata pudoare, adevărata curăţenie a privirei. Eu care primisem observaţii la Norderney că mă prea apropiasem de gru­pa femeilor, mă plimb aici printre sute de berlineze, domnişoare, pe care mamele lor le usucă in razele de soare, în timp ce sute de tineri sar pe funii, joacă, se plimbă, de-abea acoperiţi cu cîte o ba­tistă...“ Totul e clar chestiune de convenţie, de o­ 4 Rodion ELVEŢII $1 RUSII Extremele se ating —Ţara liberă şi ţara revoluţionară —Azil pentru refugiaţi.— Ultima extrădare.—Wassiliew. — Rusia subterană.­­Ţar şi Sultan. Zilele aceste, precum se ştie, justiţia elveţiană a hotărît extrădarea revoluţio­narului rus Wassiliew în mîinile guver­nului autocrat care l-a reclamat de mai multă vreme. Legat de mini şi de picioare — scrie corespondentul unui mare ziar german— însoţit de o importantă excortă militară tînărul revoluţionar care a omorît pe Kandarow, prefectul poliţiei din Tonga, fu dus pănă la frontiera ţării sale natale şi predat autorităţilor ruseşti care i-au făcut o primire foarte... călduroasă. Cu o vădită indispoziţie, liniştitul swi­­ţerian va fi cetit această urîtă noutate în ziarul său, alături de ştiri asupra creş­­terei acţiunilor unei fabrici de socoladă ori a unui drum de fier dinţat. Ce lucruri plăcute aceste din urmă ştiri,—dar Ruşii ăştia !... Atentate, com­ploturi,bombe !... Nu s’a uitat încă extrudarea lui Ki­­laszyrski cătră Rusia ; apoi a venit h­a­dul lui Belenzow ; acum iată 1 pe Was­siliew !... S’a isprăvit dară cu dreptul de azil în Swiţera pentru străinii refugiaţi în liniştita ţară, fără armate şi fără gu­verne grozave, s’a sfirşit cu siguranţa garantată tuturor europenilor de o­po­trivă. Elveţia şi Rusia! Două extreme cari se ating ; culmea albă a munţilor elve­ţieni surîde din depărtare şesurile Vol­gai şi-i trimite, pentru spînzurătoare, cîte un criminal politic, considerîndu-1— pentru trebuința cauzei—drept criminal ordinar, cum a considerat de­sigur tri­bunalul din Lausanne pe nihilistul Was­siliev, omoritorul lui Kandarow. Acest Kandarow organizase bande cari să se năpustească asupra demonstranţilor pacinici şi legali. Multe femei şi copii au fost masacrate din cauza lui. El e şi autorul numeroaselor pogro­muri, organizate contra intelectualilor. In închisori el a dat ordin ca deţi­nuţii politici să fie torturaţi în chipul cel mai barbar şi crud. E evident clar că nihilistul Wassiliev a comis atentatul contra lui Kandarow, numai din consideraţii politice. Aceasta au confirmat-o şi profesorii de drept, cari nu nutresc nici o simpatie pentru socialismul revoluţionar, cum sunt: dl. Fernand Thiry, profesor de drept penal la universitatea din Liptich şi d. Nys, profesor de drept penal la universitatea din Bruxelles, şi membru al Curţei de Apel. „In cazul de care ne ocupăm—scrie profesorul Nys—toate circumstanţele, tote detaliile ne arată că faptul pentru care e acuzat Victor Wassilitv, poartă abso­lut caracterul politic. Timpul cînd s’a comis crima, locul, poziţia oficială a victimei, scocul atenta­tului însuşi—totul dovedeşte că nu e­­xistă simţul urei personale la baza aces­tui act. Rusia şi în special guvernămîntul Pensa se afla pe atunci în plină revoltă. Vic­tima, prin funcţiunile sale publice, era instrumentul principal al guvernului, cu care se servea ca să înăbuşe tulburările. „Făptuitorul a lucrat în interesul parti­dului său politic. El a voit să lovească în guvernul rus“.* In rîndurile grupurilor revoluţionare din Europa agitaţia nu e mică, Lumea

Next