Opinia, iulie 1908 (Anul 5, nr. 472-498)
1908-07-24 / nr. 492
6 ban! Exemplarul ABONAMENTE Un an . • • • • 6. inni • * . k* A ‚k .. .. yWtJW*' ••us^Vii'mi i... • a·—. Redacția și Administrația: Str. Ștefan ce!iars, 38 ZIAR CONSERVATOR DEMOCRAT bani Exemplarul ANUNȚURI Un rînd în pag. ffl^ 50 Bani ft ft ! IV, 4Q/V* Arssi IV.—Na. 492.—IAȘI, Joi 24 Iulie 1908 AVOCAT PLĂTIT .......r*y *• '- ■ ?r?'i-;-;0§ — $ Cînd d. Gh. Gr. Cantacuzino a voit să-şi etaleze speţa de la Valois, trecerea pe la Bizanţ şi cronica stolnîiului M. Cantacuzino, s’a adresat d-lui N. Iorga, să-i publice actele, cu o migăloasă şi fadă prefaţă. Lucrarea istoricului era răsplătită cu textele ce-i însoţia prefaţa. Cînd acelaş d. Gh. Gr. Cantacuzino a comis 5 discursuri în răstimpul de la 17 April 1907— 2 Iunie 1908, adică în decurs de peste 400 zile, în dorul de a-şi valora aceste sarbe de discursuri s’a adresat stilistului avocat d. Barbu Ştefănescu zis şi Delavrancea, ca să i le parafraseze în o prefaţă ad-hoc. Prefaţa am cetit-o, discursurile le ştim, şi din alăturarea lor reiesă mai multe lucruri. Scriitorul prefeţei pe lingă parafrasarea discursurilor şi năzuinţa ce are de a le stabili o legătură de fond şi tendinţe intre ele, mai are prilejul de a face tehnică de retor, întrînd în psihologia discursurilor, stăruind asupra autorului, asupra calităţilor inerente discursurilor, dîndur c iei un portret al oratorului, stăruind asupra invenţiunii discursurilor şi mai ales asupra acţiunii oratorice. Da acţiunea oratorică a Nababului e clasică după Barbu Delavrancea. Aţi cetit pe Laocoon de Lessing. La critica ce s’a adus de unii şi alţii că opera sculptorului antic păcătueşte prin lipsa de expresivitate, căci la durerile adînci căşunate preotului şi celor 2 fii strînşi de cei 2 balauri, ei stau cu gura închisă, cu privirea senină, ca şi cum ar geme în taină durerea lor ; marele Lessing găseşte explicarea în însuşi genul sculpturii, căci cum ar fi reprezentat sculptorul pe un om ţipind în desperare, cu o cavitate adîncă a gurii—neestetic, şi apoi durerea fiind de fapt o urgie a cerului, preotul Laocoon a îndurat-o în linişte. Aşa şi în genul de acţiune oratorică a d-lui Gh. Gr. Cantacuzino nici o înălţare, nici o scoborîre, nici o agitare. Ochii, capul, figura, corpul sunt stană de piatră pentru orator ; timbrul vocii arată măreţia oratorului, măreţie divină ! Dar în prefaţa discursurilor mai e o notă personală a scriitorului. Critica şi ura contra d-lui Take Ionescu, contra partidului conservatordemocrat, l-a dus pe d. Barbu Delavrancea să toarne cu cola aprecieri plătite la adresa noastră. Dacă este vreun om politic ale cărui critici nu lovesc nici rînesc, sunt acele ale d-lui Delavrancea. Nu ştiu cum se face, dar prin firea sa, prin evoluţia sa politică, prin talentul său, chiar cînd critică şi ocărăşte, îţi place să-i asculţi partea de artă, forma ocării, nu însuşi fondul criticei. Fondul criticei la Delavrancea nu face 2 parale ; forma e ce atrage ; şi chiar autorul pare a fi preocupat mai mult de formă decît de fond. De aceea pateticul său e propriu, nu mişcă prin justeţa vederilor, prin adîncimea argumentelor, prin înălţimea ideilor, ci prin puterea pasiunilor. Dar asta fiind nota personală a lui, nu trece mai departe de cercul personalităţei sale, ca şi vînătorul care s’ar încumeta să doboare la pămînt pe cineva cu puşca de soc, care are dopul legat cu aţă şi ştie că nu izbeşte mai departe de un metru. Vînătorul se agită, se trudeşte, dar lovitura lui nu ajunge la ţinta trudei sale. Aşa şi la Delavrancea , cetind prefaţa sa râurii cu impresia unui sbucium, unui suflet agitat, carele ar vroi să izbească departe, dar ajuns la sfîrşitul prefaţei ai uitat critica ; ai cetit o bucata literară—cel mult —şi atîta tot. Şi pentru ce această lipsă de evocare de patimi, la un om pătimaş ? Pentru că în Delavrancea nimic nu e natural. Totul e afectat. Afectatul în literatură, afectat a rămas şi în politică, şi în oratorie. NI ştii că Delavrancea nu se agită pentru el, nu se tulbură pentru el, sufletul e rece şi nepăsător la toate svîrcolirile periferice. Ceea ce se agită la el eprofesionistul. Şi în politică d-sa e profesionist, şi pus în slujba lui Nicu Filipescu. De unde dar sinceritatea, nota dominantă a talentului. Cetiţi marii scriitori, marii oratori şi ceea ce vă atrage în spusele lor, în scrisele lor e sinceritatea. Asta lipseşte lui Delavrancea. Poate să turbe el contra Takismului; turbarea lui e plătită, e în funcţiune de altul. A ! dacă am vedea în Delavrancea omul care să se poarte pe picioarele lui, să simtă cu inima lui, să cugete cu capul lui, să vorbească cum îi e portul, şi să se poarte cum îi e vorba, am avea alt rost în statul nostru de vorbă ; dar asta cînd ştii că în dos ai o sfoară, care îl mişcă, un Bufleur care îi inspiră şi-i dictează veninul şi ura, iar el... el trubadurul... cîntă, cînd pe struna lui sol, dacă e Nababul, cînd pe re dacă e P. P. Carp, cînd pe la, dacă e Maiorescu, cînd pe mi dacă e Filipescu, o lovire peste arcuşul talentului său şi nu rămîne din el decît drămbălăul, care vrea ea din drâmbă să scoată accente din vioară şi nu-i merge. ...Iar în tot veninul turaăt contra lui Take Ionescu, ştii că la mijloc e un calcul, o convenţie, o platformă, nu însă o sinceră convingere, o sinceră indignare, şi deci treci înainte. Slănic. Gh. GhibăneScu. «s*» XI». •»-«iu* îw.« AwÂÂSWiîi.î«uNmS1 •’ 1 întocmirea unei statistici Noul şi al nouălea minister îşi justifică raţiunea creării sale. Necesitatea unor statistici, referitoare la mersul organizaţiunilor corporative şi al meseriilor în general, a făcut pe d. ministru al industriei şi comerţului, să voteze suma de 120.000 lei, necesară comisiunii numite in acest scop. Nu avem nimic de zis asupra faptului în sine. O statistică exactă, amănunţită, asupra mersului—sau poate mai exact—asupra stagnării meseriilor noastre, este absolut indispensabilă. Numai o asemeneastatiscă poate oglindi nevoile reale ale clasei muncitoreşti de la oraşe, şî ca atare este in stare să indice măsurile ce trebuesc luate pe cale guvernamentală sau legislativă. Dacă pînă acum, la noi, multe legi şi dispoziţiuni ministeriale nu au avut nici un rezultat, sau au avut urmări rele, cauza e în bună parte lipsa unor statistici serioase, cari să indice relele în contra cărora trebue să luptăm. Din acest punct de vedere hotărîrea ministerului de industrie şi comerţ este utilă. Ceea ce însă nu ne poate mulţumi şi este în acelaş timp revoltător, e faptul că pentru întocmirea acestei statistici, s’a numit o comisiune specială, căreia i s-a acordat colosala sumă de 120.000 lei. Da ce această risipă ? !Oare secretarii-inspectori ai camerelor de meserii, ajutaţi de camerile de meserii şi de pletora de funcţionari ai corporaţiilor n’ar fi fost mai în măsură de a întocmi statistica trebuitoarei Noi credem că da, întru cît secretarul-inspector al camerii de meserii are cunoştinţi exacte din contactul intim ce întreţine—graţie tocmai funcţiunii sale—cu organizaţiile corporative. [ Ş’apoi, pentru ce funcţionează pe lîngă instituţiile create de legea meseriilor atîta norod de slujbaşi, dacă nu şi pentru întocmirea statisticilor şi facerea rapoartelor necesare ministrului de resort ? Raţiunea acestei scandaloase risipe de bani ce o face noul minister, n’are altă explicaţie, decît necesitatea de a împărţi sinecure cîtorva partizani politici. Aceasta este pentru d. Djuvara o nota rea, care din capul locului îl discreditează în faţa opiniei publice. Cu banii aceştia s’ar fi putut răspunde altor necesităţi ce reclamă clasa muncitoare orăşănească atît de oropsită. Dacă d. ministru al industriei şi comerţului s’ar fi gîndit serios înainte de a fi luat această deciziune, ar fi văzut, că oricît de puternice sunt motivele, cari determină la ajutorarea partizanilor cu sinecure, totuşi interesele mari şi nesocotite ale meseriilor şi meseriaşilor primează „interesele partidului.“ D. Djuvara a făcut un pas greşit şi e regretabil, că acest pas greşit este tocmai primul.—Eu. Chestiuni locale BIROUL DE SERVI Toată lumea ştie, că de un număr de ani funcţionează în oraşul nostru, făcând parte din organizarea poliţiei noastre, un birou de servitori. înfiinţarea acestei instituţiuni a avut în vedere încetarea scandaloaselor abuzuri ce se comiteau de către suspecta clasă a misiţilor, una din cele mai uricioase şi mai exploatatoare bresle ce poate exista. Dacă şi întrucît biroul şi-a îndeplinit această misiune nu e locul aici să discutăm. Mulţi afirmă că, cu toate necontestatele avantagii ce are asupra sistemului vechiu, biroul e departe de a putea satisface necesităţile oraşului în ce priveşte slugile sau relaţiile dintre cetăţeni şi servitori şi că pănă acum n’a reuşit să stîrpească vechiul abuz al misiţilor cari izbutesc a-şi face interesele pe căi piezişe. Nu însă de această chestiune a biroului însăşi ne ocupăm aici, ci numai de unul din neajunsurile mari, despre care ni se promisese că va fi înlăturat şi care persistă cu toate aceste. E vorba despre supunerea la un examen medical a tuturor celor plasaţi în servicii de cătră acest birou, examinare care s’a cerut de multă vreme şi care, după cit ştim, s’a fost instituit prin noul budget al comunei Iaşi. Gredam a şti chiar că s’a înfiinţat un post de medic pe lîngă acest birou în scop de a examina toţi clienţii ce trec prin serviciile if acestui birou. Or, după numeroase cazuri ce ni se comunică, pănă acum acest examen nu are loc, nu ştim din ce cauză şi suntem rugaţi a interveni pe lîngă cei în drept să aibă în vedere marea necesitate căruia corespunde excelenta măsură ce se luase, făcîndu-se examenul obligatoriu şi cu toată seriozitatea ce comportă. Cunoaştem numeroase familii cărora li s’au trimis în serviciu slugi atinse de boli contagioase—nu mai e nevoie să insistăm de ce anume categorii de boală— expunîndu-se astfel cu familii întregi la un contact periculos. Nimic nu e mai prielnic întinderei de boli sifilitice ca neglijenţa întru controlul medical al slugilor şi pretutindeni se practică din aceată cauză, examinarea medicală severă și continuă. Credem că măsura s’a luat la noi cu tot dinadinsul, iar nu pentru eposa electorală. Dacă nu, poate s’ar putea profita de... lipsa din oraş a d-lui prefect pentru a se controla lucrurile de aproape ? Cetăţenii ar folosi şi obiceiul ar rămînea. CÂTEVA NOTE ® Toată lumea crede că Alexandru Machedon a fost un rege viteaz şi cuceritor. Ce ignoranţă! D. Iorga, istoricul Iorga, de ale cărui cunoştinţi antice nu se îndoeşte nimeni, ne declară însă, că, „viteazul“ rege al Macedonenilor n’a fost ,decât un „biruitor de purici“. Cu zacherlină ?... * Epoca „împărtăşeşte fără renerve teoriile perfect exact“ ale şefului socialiştilor romîni d. C. Dobrogeanu- Gherea. Să fie oare teoriile d-lui Gherea, atît de joase moraliceşte şi atît de simpliste, încît să fie accesibile, şi mai ales împărtăşite de ziarul d-lui Filipescu? Sau Epoca este teoreticește prea jos pentru a putea pricepe cele ce spune d. Gherea ? Votăm cu amîndouă mîinile pentru ipoteza din urmă, posibilitatea celei dintăi fiind cu desăvîrșire esclusă. * Un ziar—ca să zicem așa—din localitate, se ocupă de cîteva zile,cu „politica de cafenea“. Se vede, e vorba de politica ce se face lîngă cafeneaua Traian. * Carpiștii au și format lista viitorului guvern conservator. Nici nu se putea altfel. Formarea partidului d-lui Carp, atîrnă — după propriile sale cuvinte — de venirea sa la putere. Și ce înseamnă a veni la putere, dacă nu a forma guvernul. Dar pentru ca d. Carp să formeze guvernul, nu trebue să alcătuiască lista miniştrilor ? Pe cînd lista prefecţilor ? Probabil că d. Carp aşteaptă să-şi mai mărească partidul, cu creditul ce a dobîndit prin alcătuirea cabinetului, bişnuinţă, de timp şi de loc. Vechia Holladă a început prin a adora nudul; mai tîrziu la jocurile olympice unde bărbaţii apăreau goi în arenă, femeilor li se interzicea privirea sub pedeapsă de moarte. Iar mai încoace pudicitatea umană deveni grozavă, alăturea de cea mai grozavă conrupţie de moravuri sexuale, ba şi... omosexuale. Se pare că acum are loc o luptă excesivă contra pornografiei, confundîndu-se aceasta adeseori cu însăşi frumuseţea plastică. Contra unor atari excese protestează cu dreptate „Liga pentru libertatea artei“ din Paris şi sentinţa de dăunăzi va pune capăt exagerării care tinde să proclame drept primejdios—tot ce are omenirea mai înalt: frumuseţea. Femeea care-şi alăptează copilul, dîndu-i sinul, nu scandalizează; femeea gravidă nu inspiră gînduri... sexuale ; de ce ar fi imorală vederea excitantă a unui corp frumos în orice alte împrejurări ? Cum poate fi curățenia—necurată ? OAMENI ŞI LUCRURI FEMEEA GOALA Acesta e titlul uneia din lucrările dramatice care a fost tradusă pentru noul repertoriu al teatrului din Capitală. „La femme uue“ de Henri Bataille, tradusă de d. Ranetti sparis—ori atrage—însă numai prin titlu ; conţinutul nu pune de loc înaintea publicului chestiunea arzătoare, acum la ordinea zilei, a... nudului femenin. De cînd cu procesul parizian, despre care s’a vorbit la timp şi pe larg în ziar, problema goliciunii fizice—de cea morală nu se preocupă nimeni—a devenit în adevăr de actualitate şi în genere domneşte 0 notă de ostilitate. Pînă şi băile de la Ungheni—revoltă pe unii observatori severi prin abuzul de apariţiuni nude. Şi ce sunt Unghenii faţă de atîtea staţiuni mari şi moderne ale Europei. Nu de mult critica severă a Berlinului a recunoscut—a fost nevoită să recunoască—lipsa de obscenitate în oarecari experienţe artistice, consistînd în splendide apariţiuni goale pe scenă, infinit de plastice, fără însă a provoca prin nimic senzaţia de obscen sau de scabros. In sentinţa dată la Paris s’a făcut deasemenea o clasificaţie interesantă, admiţîndu-se în mod oficial „nudul artistic“, complect deosebit de „nudul obscen“. Acesta din urmă e însoţit de anumite gesturi provocătoare, de anumite aluziuni, mai transparente decît cel mai subţire tricot, pe cînd nudul artistic e pur şi simplu frumos şi plastic, inspirînd o impresie estetică și îneîntătoare, fără... dedesubturi. De ce ar fi corpul gol—și mai cu seamă al femeei—un lucru obscen și condamnabil? Intru cît vederea unei scene ori grupe balneare, la Ostanda ori la Mamaia ar fi scandaloasă ? In ultima sa scrisoare din Germania, Jules Huret descrie în „Figaro“ o vizită la băile de la Wannsee. „Din cele două ori trei mii de persoane ce se scaldau aci, zice Huret, nu-i dădea nici uneia în gînd să privească cum se îmbracă ori se dezbracă celelalte. Nici o privire îndrăzneață, nici un rîs echivoc, nici măcar un zîmbet. Adevărata pudoare, adevărata curăţenie a privirei. Eu care primisem observaţii la Norderney că mă prea apropiasem de grupa femeilor, mă plimb aici printre sute de berlineze, domnişoare, pe care mamele lor le usucă in razele de soare, în timp ce sute de tineri sar pe funii, joacă, se plimbă, de-abea acoperiţi cu cîte o batistă...“ Totul e clar chestiune de convenţie, de o 4 Rodion ELVEŢII $1 RUSII Extremele se ating —Ţara liberă şi ţara revoluţionară —Azil pentru refugiaţi.— Ultima extrădare.—Wassiliew. — Rusia subterană.Ţar şi Sultan. Zilele aceste, precum se ştie, justiţia elveţiană a hotărît extrădarea revoluţionarului rus Wassiliew în mîinile guvernului autocrat care l-a reclamat de mai multă vreme. Legat de mini şi de picioare — scrie corespondentul unui mare ziar german— însoţit de o importantă excortă militară tînărul revoluţionar care a omorît pe Kandarow, prefectul poliţiei din Tonga, fu dus pănă la frontiera ţării sale natale şi predat autorităţilor ruseşti care i-au făcut o primire foarte... călduroasă. Cu o vădită indispoziţie, liniştitul swiţerian va fi cetit această urîtă noutate în ziarul său, alături de ştiri asupra creşterei acţiunilor unei fabrici de socoladă ori a unui drum de fier dinţat. Ce lucruri plăcute aceste din urmă ştiri,—dar Ruşii ăştia !... Atentate, comploturi,bombe !... Nu s’a uitat încă extrudarea lui Kilaszyrski cătră Rusia ; apoi a venit hadul lui Belenzow ; acum iată 1 pe Wassiliew !... S’a isprăvit dară cu dreptul de azil în Swiţera pentru străinii refugiaţi în liniştita ţară, fără armate şi fără guverne grozave, s’a sfirşit cu siguranţa garantată tuturor europenilor de opotrivă. Elveţia şi Rusia! Două extreme cari se ating ; culmea albă a munţilor elveţieni surîde din depărtare şesurile Volgai şi-i trimite, pentru spînzurătoare, cîte un criminal politic, considerîndu-1— pentru trebuința cauzei—drept criminal ordinar, cum a considerat desigur tribunalul din Lausanne pe nihilistul Wassiliev, omoritorul lui Kandarow. Acest Kandarow organizase bande cari să se năpustească asupra demonstranţilor pacinici şi legali. Multe femei şi copii au fost masacrate din cauza lui. El e şi autorul numeroaselor pogromuri, organizate contra intelectualilor. In închisori el a dat ordin ca deţinuţii politici să fie torturaţi în chipul cel mai barbar şi crud. E evident clar că nihilistul Wassiliev a comis atentatul contra lui Kandarow, numai din consideraţii politice. Aceasta au confirmat-o şi profesorii de drept, cari nu nutresc nici o simpatie pentru socialismul revoluţionar, cum sunt: dl. Fernand Thiry, profesor de drept penal la universitatea din Liptich şi d. Nys, profesor de drept penal la universitatea din Bruxelles, şi membru al Curţei de Apel. „In cazul de care ne ocupăm—scrie profesorul Nys—toate circumstanţele, tote detaliile ne arată că faptul pentru care e acuzat Victor Wassilitv, poartă absolut caracterul politic. Timpul cînd s’a comis crima, locul, poziţia oficială a victimei, scocul atentatului însuşi—totul dovedeşte că nu există simţul urei personale la baza acestui act. Rusia şi în special guvernămîntul Pensa se afla pe atunci în plină revoltă. Victima, prin funcţiunile sale publice, era instrumentul principal al guvernului, cu care se servea ca să înăbuşe tulburările. „Făptuitorul a lucrat în interesul partidului său politic. El a voit să lovească în guvernul rus“.* In rîndurile grupurilor revoluţionare din Europa agitaţia nu e mică, Lumea