Opinia, septembrie 1908 (Anul 5, nr. 524-547)

1908-09-26 / nr. 544

r* In chestia Industriilor’ Ziarul „Adevărul“ prin No­­său de la 21 August a. c., ocupîndu-se de chestia industriilor naţionale, publică o serie de opiniuni date prin scrisori de­ diferite persoane, relativ la crearea şi funcţionarea industriilor noastre naţionale. Prin sus citatul număr criticînd a­­vantagiile acordate de lege industri­ilor pune în evidenţă prejudiciile ce aduc statului şi consumatorilor, industriile ca acea de curăţirea ore­zului (rizeria), Luminările de stea­­rină, scrobeală, frînghierie etc. Cri­tica e obiectivă şi dreaptă, deci me­rită toată atenţia cuvenită şi de acea ne ocupăm iarăşi de această impor­tantă chestiune. Intr’adevăr, în crearea industriilor naţionale, trebue să ţinem seamă de arătatele motive: 1) Consumarea materiilor brute in­terne sau indigene. 2) Beneficiarea lucrătorilor. 3) Complectarea agriculturei şi cu timpul chiar înlocuirea ei în sensul ca produsele agricole să fie expor­tate şi transformate sau fabricate. 4) Banii să rămîie în ţară. Aceste motive neaparat trebue să fie absolut decisive în acordarea de avantaje pentru industriile naţionale. La începutul Erei noastre indus­triale, curentul a fost atît de puter­nic, că s’au comis şi abuzuri, fie ori nu internaţionale. Acuma însă, cînd calmul, a sosit timpul a venit a ne reculege, revizuind legea şi cumpă­nind avantajele. Dacă prin concesii s’au acordat burse, tot prin concesii s’au acordat avantaje şi industriilor. Am avut şi noi timpul concesiilor care a făcut epoca de aur a Romîniei moderne, atît în domeniul economic cît şi în cel cultural. Concesiile din ambele domenii au folosit indivizilor nu şi naţiunei. Mulţi bani din punga ţării s’au chel­tuit fără folos real, mulţi bani s-au cheltuit spre paguba ţării. In chestia industriilor de multe ori influenţele au acordat privilegiile. Nu putem încă generaliza abuzul pentru că sunt industrii utile şi care au crescut cu mult avuţia publică. Dacă fabricile de curăţirea orezului de coajă, fabricile de luminări de ste­arin, fabricele de scrobeală şi altele de acest soiu, sunt o belea pe capul ţării, nu tot aşa sunt fabricele de mobile, de făină, de cherestea, tăbă­­căriile, fabricele de uleuri, de spir­­turi şi altele, care utilizează materii prime indigene, ajutînd deci efectiv bogăţia naţională. Rezultă deci că dacă ne ocupăm de industrie sub punctul de vedere al folosului ce ele procură economiei naţionale, apoi neapărat trebue să clasificăm indus­triile în utile şi ne­utile. Nu cred că se va găsi încă un om nepărtinitor şi care să-şi dea seamă de nevoile economice ale ţărei, care să nu condamne cu severitate exis­tenţa prin o aşa costisitoare protecţie a unor industrii, care nu pot arunca de­cît un văl cam întunecos asupra regimului nostru economic. Dar chiar pentru industriile utile, protecţia încă trebue să aibă limită; copilul ajuns la maturitate e dă de sub tutela părintească şi trebue să arăte că părintele n’a sacrificat în zădar cu formarea şi creşterea lui. Cine ar putea concepe ideea că in­dustriile să trăească la infinit sub regimul unei alte protecţiuni, de cît aceea care se practică între state pen­tru a-şi asigura exploatarea minelor sau altor bogăţii, daruri ale naturei şi solului. Căci dacă, protecţiunea trece peste limitele normale, admise din punctul de vedere­ al concurenţei, susţinută de împrejurări favorabile excepţio­nale, atunci protecţiunea nu mai ser­veşte un principiu, ci interese per­sonale, în dauna statului, a comer­­ciului şi a consumatorilor. Dar industriile mici, meseriile pen­tru ce nu sunt protejate? Pentru care motiv se acordă avantaje, spre pildă, fabricelor de luminări de stea­­rină, cu stearina, fitilul şi maşinele importate şi nu se acordă protecţie meseriaşilor, care lucrează, confec­­ţionînd deopotrivă din materiile prime indigene, ca şi din acele străine. După cum legiuitorul urmăreşte ţinta de a proteja de sub exploatarea şi robia capitalului mare, pe micul a­gricultor sau pe muncitorul agricol, tot pentru aceleaşi motive, e dator să apere şi să proteje pe micul indus­triaş, pe meseriaşi. Şi regimul economic, cel mai cu­minte ar fi, îmbunătăţirea stărei mo­rale şi materiale, a mulţimei, mulţi­mea formînd puterea, de vitalitate şi de resistenţă a naţiunei. Nu e fără temeiu deci, învinuirea ce se aduce pentru protecţiunea ce se acordă in­dustriilor factice,­­după cum avem tot temeiul a cere aplicarea unui regim economic, în care, munca să între în concurenţă cu puteri egale şi deopotrivă, pentru cel mic, ca şi pentru cel mare. A sosit timpul, ca privilegiile să dispară, făcînd ca munca să fie deo­potrivă apreciată şi ocrotită, pentru folosul ţărei, strîns legat de folosul tuturor nu numai al unora, care spe­culează rîzînd de naivitatea rezol­­virei celor mai importante chestiuni şi interese economice. G. D Șerban.— ■■■■!iiiiniiiyiiiuinniimiiiniiMiwi---­ C kiii Exemplarul On an 20 lel 8 luni , » . . IO * Redacţia şi Administraţia: Str. Ştefan ce­­iars, 38. ZÎÂI CONSERVATOR DEMOCRAT lati eiemplarul ANUNŢURI rînd în pag- ul* 50 Bani » 8» i, IV, 40 * Conflict oriental-internaţional Bomba aruncată de Bulgaria cu pro­clamarea independenţii şi pretenţiunile asupra Rumeliei orientale, a avut da­rul sa răscolească şi vechile patimi ale popoarelor Balcanice. Astăzi Pe­ninsula Balcanica este focarul unui i­­mens războiu, şi judecind după repe­ziciunea cu care se precipită eveni­mentele, pare că lucrurile vor lua o turnură destul de gravă. Acum, Bulgaria nu este singura ţară care caută să-şi valorifice pretenţiuni asupra diferitelor teritorii din Balcani. Serbia se ridică şi ea, şi , după cît spun telegramele­­,ele mai recente— Serbia este decisă a declara războiu Austro-Ungariei pentru a-şi valorifica drepturile ce pretinde că are statul Sîrbesc asupra Bosniei şi Herţegovi­­nei. Acum Serbia este teatrul unui entuziasm popular de nedescris ; mii de oameni se înscriu ca voluntari în armata sîrbă, iar milioanele curg prin donaţiuni voluntare în casa statului. Şi nu numai atît. Creta, insula Creta, s’a ridicat şi ea, şi s’a declarat anexata la regatul Greciei. Iată deci, că ne găsim într’o grava conflagraţiune balcanica, ale căreia consecinţe nu le putem prevedea, dar cari desigur vor da mult de lucru tu­turor statelor europene. Intru cît ne priveşte, avem datoria negreşit — chiar daca vom fi simpli spectatori, ceea ce este dorit— să fim pregătiţi pentru ori­ce eventualitate. A urmări cu cea mai neobosita aten­ţiune precipitarea evenimentelor din Balcani, iată pentru moment care este datoria guvernului românesc. D. dr. Sion şi igiena publică D. Dr. Sion, sub directorul servi­ciului sanitar superior,cel care-şi prim­bla modestia în coloanele gazetelor spre a fi cunoscuta, şi admirată de toţi, a încasat zilele acestea o palma bineme­ritată de la membri­i consiliului sani­tar superior, pentru modul cum înţe­lege d-sa să conducă—în lipsa şefului său—interesele sanitare, ale ţării. E vorba de raportul, pe care consi­liul în chestiune l-a înaintat d-lui mi­nistru de interne, şi în care savanţii membri din consiliul sanitar, expun absoluta insuficienţă a măsurilor luate de d. dr. S­on pentru evitarea hokriî, cară bîntue cu atîta furie in imperiul vecin al Rusiei. Acestea, după ce bine înţeles, consiliul sanitar, se plînge mi­nistrului, de faptul că, contrar legii şi obiceiului, subdirectorul serviciului sanitar, a luat aceste măsuri fără a­­vizul său. Pe noi puţin ne interesează diferen­dul personal ce s’a iscat între d. dr. Sion şi consiliul sanitar. Acest dife­rend este absolut, personal şi nu vom intra în cercetarea lui. Dar ne inte­resează insă—şi încă foarte mult­—cele ce se constată în raportul consiliului sanitar, intru cît igiena şi sănătatea publică sunt în jocu­­­ru. Din acest punct de vedere clar, gă­sim, că neglijenţa sau nepriceperea, de care a dat dovadă modestul sub­director este condem­nabil, şi nu poate lăsa indiferent nici chiar pe ministrul de resort, oricît interesele de cârdăşie politică ar cere-o. Sintem­ într’o situaţie foarte gravă. In apropriere de graniţele ţării noa­stre, din­spre nord şi răsărit, bîntute şi seceră mii de vieţi una dintre cele mai grozave epidemii. Din rapoartele oficiale ruseşti, se constată, că in re­giunile contaminate de holeră mor zil­nic sute de vieţi. Din aceleaşi rapoarte se mai constată, că epidemia face mari progrese, şi—ceea ce ne priveşte mai ales —că holera se întinde tot mai mult spre sud, se apropie de noi. Era firesc deci, ca în asemenea'* îm­prejurări, direcţiunea serviciului sani­tar superior să fi dat din vreme se­rioase şi eficace măt­uri de apărare— ceea ce am constatat şi noi şi alte ziare, nu s’a făcut. Este timp de atunci, şi ar fi fost desigur destulă vreme, ca această greşală să fie reparată. To­tuşi această procedare nu s'a schimbat cu nimic. Şi acum, însuşi consiliul sanitar superior vine să confirme în mod oficial cele relu­ate de mult de noi. Este foarte trist şi îngrijitor că chestiunea aceasta pare d-lui dr. Sion atît de simplă şi de puţin importantă. Fără a califica purtarea d-sale, ce­rem d-lui Ministru de interne să in­­tervie cu eficacitate, şi să dispună ca igiena publică, seruri ameninţată de grozava epidemie să pr­eocupe mai mult pe direcţiunea serviciului sanitar. CATS­VA NOTE Violenţa, organul oficios al guver­nului, se ocupă de oare ce spune Kristoffi, politicul ungur, asupra re­formei liberale; nu suflă însă nici un cuvînt, asupra celor ce crede gu­vernul român în aceiaş chestiune, pe care unii liberali o vîntură în toată ţara. Mai bine ar face Violenţa dacă s’ar ocupa de reforma electorală la noi de cît în Ungaria.* Secolul vorbind de adesiunile zil­nice, pe cari le dobîndeşte partidul Conservator-democrat le numeşte adeziuni fără importanţă. Desigur, întru cît ele nu sînt fă­cute pentru partidul liberal. Vechea poveste a vulpei, care nu ajunge la struguri. * Epoca a încetat de­odată campania întreprinsă în contra prefectului Co­­căneanu. Şi aceasta tocmai acum, cînd promitea să documenteze afir­maţiile ei. Se vede că s’a întors roata noro­cului. De unde voia să i-o coacă pre­fectului,—şi-a copt-o singură. Și po­ate a meritat-o. Votul Universal E curios cum sîntem înclinaţi în­totdeauna către soluţiunile extreme. In lipsa de orientare în care ne găsim, nimic nu se face cu ordine şi cu raţiune. Reformele se succed fără legătură, fără logică. Ceea ce s’a fă­cut azi se schimbă mîni fără a se aştepta rezultate care ar putea da o indicaţie pentru îndreptările de făcut. Nici o instituţie—afară de cîte­va, din cele fundamentale—n’au fixitate şi continuitate. In materie electorală, e recunoscut că sistemul actual nu o mai poate duce,—că cerinţele generale sunt pen­tru chemarea la viaţa reală politică a tuturor cetăţenilor. Toată lumea,—cel puţin toţi oa­menii cu bun simţ,—sunt însă de a­­cord în a recunoaşte odată cu a­­ceste lucruri, că cea dintăi reformă, în această materie, nu e de ordine legislativă, ci de­­ordine socială şi morală. Trebue întăi să se pregătească re­forma, în spirite trebue întăi să se facă educaţia masselor electorale, trebue înainte, de toate, să se aducă realminte la viaţa politică acest co­legiu al treilea, care în forma de azi, e cea mai sfruntată minciună con­venţională. “­Concomitent cu aceste lucruri, se pot introduce şi schimbări în siste­mul legislativ însuşi. Dar cu măsură, cu bagaje de samă, cu raţiune,—fără a precipita lucrurile, şi fără a inau­gura o schimbare fundamentală care să tulbure viaţa noastră publică. Aceasta nu o înţeleg cei cari se erijează în partizanii votului univer­sal. Ei nu văd nimic din ceea ce cons­­titue nevoile actuale şi urgente ale poporului,n ci, conduşi de o idee fixă, şi de porniri demagogice, samănă i­­deea acestei libertăţi dorite, fără a cerceta dacă terenu­l e prielnic sau nu. Evident,—către votul universal ne îndreptăm fatal căci nu ne putem opune curentelor care ne cuceresc; dar votul universal nu e nevoia mo­mentului de faţă, el e reforma zilei de mîne, şi cei care doresc cu sin­ceritate realizarea lui, ar face mai bine să procedeze sistematic, îndru­­mînd lucrurile încet, pe calea indi­cată de legile sociale, ale evoluţiei normale. OAMENI SI LUCRURI Dintr’un balcon 12 Septembrie. Cea mai mare parte a vremei o pe­trecem îa balcon; aci balconul e a­­devărata locuinţă de zi şi toată lupta întru căutarea de camere bune este să poţi găsi nu numai o odaie încăpătoare, luminoasă,—ci una cu balcon,—cu privi­rea asupra mării, aşa ca să poţi petrece timpul de recreaţie—şi aci e toată vre­mea închinată recreaţiei—în tovărăşia pri­veliştilor dimprejur. Parcul iţi întinde în sus, ca şi cum ar vrea să te cuprindă, braţele lui de ra­muri verzi. Bradul pinul, laurul şi pal­mierul, fiecare cu aroma lui, fiecare cu umbra lui, fiecare cu misterele lui îţi su­­rîde ademenindu-te, iar în parfumul tu­turor se îmbină aerul proaspăt al mării. Ea—Marea—e colea, aproape de tine, la cîţi­va paşi, în­cît o cuprinzi cu pri­virea, o simţi, o sorbi prin toţi porii, pănă te pierzi într’o mută contemplare care nu are graiu, nu are nume, nu are sfîrşit. Aci o admiri dimineaţa, pănă nu s’a urcat încă soarele pe cer şi o vezi liniştită, de par’că nu s’a trezit încă din somn. Undele dorm; bărcile mici­­stau locu­lui ca nişte puncte imobile tremurînd în salturi mici ; numai departe, în zare, a­­lunecă pe suprafaţa azurie a mării norii subţiri şi suri de fum,—vapoarele sunt în mers, dar nu s’apropie şi sirenele nu flneră ci respectă liniştea trebuitoare ner­vilor trudiţi. Dintr’un balcon o priveşti apoi în dup’amezele tăcute, cînd umbra prinde a se pogorî încet-încet, presshimbînd rînd pe rînd culorile undelor, colorînd într’un cărămiziu aprins culorile dealurilor de­părtate pentru a prevesti amurgul apro­piat. Iar pănă atunci ai putut privi ne­numărate game de culori, licărind pe fața scînteietoare a undelor domoale, miș­­cîndu-se cu dinsele, dispărînd în sinul lor. Peste tot e un ritm, ce pare un e­­cou al unor fadrncuri infinite dar blinde, ce cuprinde şi ascunde în el ecourile pă­durilor şi grădinilor şoptitoare, mereu reîmprospătat, mereu hrănit, prin acor­durile tandre ale unei lumi cu totul di­ferită, cu totul noui, cu totul duioase. Şi cînd asupra acestei lumi fără oameni re­flectezi gîndirea ti proprie, ea se simte purificată şi idealizată şi gata să uite tot ce o pogoară în lumea cea urîtă ; ea pri­meşte numai impresiile senine ale muzi­­cei care satură atmosfera, care hrăneşte suflatele şi uşurează simţirile. Muzica—aşa cum o auzi aci in balco­nul suspendat deasupra parcului—face cu neput­nţă zborul minţii în abisurile vie­­ţei comunei, ci numai în înălţimea seni­nului ori în depărtările calme ale mării nemărginite. Şi astfel cu în mijlocul acestui concert se iasă seară pe munţi, astfel nu se cu­fundă soarele în mare iar sus apar ste­lele mai scînteietoare ca ori­unde pe un albastru ne mai văzut de senin, iar un­dele mari cuprinse par’că de dor şi de temeri devin mai vii, mai agitate, mai plîngătoare: L’eau a des yeux de femme Et dee frissons, le soir... Iar în suflete râmîne loc numai pen­tru discrete extaze și pentru iubire. Kehiem Gum 86 distrează miliardarii Cum îşi cheltuesc ei banii —Moraliştii. Fii miliardarilor—Părerea rabinului Emile Hirsch —Banchetul în onoarea unui cal de surse.­Surprisa—Banchetul apen­dicitei.—Poliţia şi cheful, sau glumă americana.­ Unii din moralişti — şi numai unul Dumnezeu ştie că nu ducem deloc lipsa acestora pe pămînt—să întreabă filoso­­fînd, dacă nu cumva clasele bogate, așa zisele „moneyed classes“ din Statele-U­­nite, nu-i pe cale de a se reîntoarce la barbarie, curînd, curînd. Chestiunea nu-i de loc importantă cum s’ar putea socoti la prima vedere. Or cît de din topor ar fi fost acei din­tăi oameni din generaţia întăia, cei care au strîns averi, descendenţii lor, care a­­parţin celor de a doua şi a treea gene­raţie, par a căuta prin toate mijloacele să fie socotiţi printre detracaţi. Sînt acum cîteva luni, de cînd rabinul Emil Hirch din Chicago, zicea cam urmă­toarele despre fii miliardarilor : „După observaţiile mele proprii, eu am convingerea că 90 la sută, dintre fiii oamenilor bogaţi nu au, din punctul de vedere practic nici o valoare. Rar se poate intîmpla ca fiii bogătaşi­lor să moştenească şi vre-o calitate de seamă. Viaţa lor nu e în cele mai multe cazuri de­cît un simplu scandal“. * Ceea ce e mai grav e faptul că aceste reproşuri pot fi aduse asemeni şi ameri­canilor din clasele înalte ale societăţii. Ele ajută pe fiii milionarilor să facă cheltueli nebune, în cazul cînd nu le provoacă chiar ; şi pentru ele, fantasiile cele mai fără poprire sunt realizabile. Ia adevăr, un oarecare număr de ladits Asistau la un „pony banquet“ dat de un sportsman din Islanda în onoarea a doi din caii săi, care cîștigase cu o săptămînă în urmă premiul la curse. „Masa fu servită în acelaș timp atât doamnelor din societate şi gentlemanilor, cit şi cailor“. Un m­od de servitori puseră dinaintea acestora din urmă orăş şi apoi morcovi drept delicatele plăcute cailor, în vreme ce alţii le aduceau apă în căldări de ar­gint suflate cu aur. Tot în cursul acestor ultimi ani au mai avut loc şi ale soiuri de astfel de exhibaţiuni stupide. Aşa bunăoară, e încă în mintea tutu­ror caldă amintirea unei invitaţiuni a­­dresată de d. şi d-na Harry Lehr, la 7 cîni de societate, cum şi nobililor stăpini ai acestora. Acel „dog banquet“ nu fu alt­ceva de­cît o serbare dată în onoarea cînelui lor de Pomerania care împlinea două ani. Lista de bucate era compusă din cot­lete de viţel, mîncări reci, îngheţată, şo­colată şi din un mare „birthday coke“. La sfîrşitul cursei fură chemate şi pisi­cile în sufragerie. Acelaş­i. Lehr a mai făcut o astfel de invitaţie pentru a serbători îmblînzirea unui papagal. * Dar ca să ne reîntoarcem iar la cai, am putea spune că moda a prins rădăcini şi ei sînt azi sărbătoriţi ca altă dată învin­gătorii antichităţii. Surprisa, iapă din grajdurile englezoai­cei miss Sophie Courtiss din New­ Jorek, a avut şi ea cinstea de a se da în cins­tea ei un banchet princiar. Ea fu pusă la dreapta stăpînei sale și mîncă fără să fa­că multe mofturi, bucata de «birthday coke» ce i se dădu. La sfârșitul mesei toate invitatele stăpînei sale îi oferiră cîte un dar, lăudînd-o și alintînd-o cît puteau mai dulce. Dar recordul grotescului îl ţine fără îndoială „«appendicitis dimer“. El a avut loc în California pentru a celebra resta­bilirea deplină a unei doamne din mar­canta societate, care fusese bolnavă de apendicită şi scăpase. Pe masă se puseseră cuţite în formă de scalpe, iar lista de bucate era un ade­vărat capo d’operă nomenclatură chi­rurgicală. In joc de vază cu flori, drept în mijlocul mesei, se pusese într’un şip mare plin cu spirt, apandicile care la o­­peraţie fusese extras bolnavei, şi care-i pusese viaţ­ă în primejdie. „Police court bingiett e ultimul şi care azi e viu în mintea tuturor încă. Cînd banchetul era mai gata, deo­dată, dădu poliţa năvală în sală, în frunte cu un comisar , 20 de subalterni, care apucară de gîs rînd pe rînd pe în­­vitaţi, îi luă îa traiuri de închisoare şi îi duse pănă la prefectura poliţiei, stră-

Next