Opinia, septembrie 1908 (Anul 5, nr. 524-547)
1908-09-26 / nr. 544
r* In chestia Industriilor’ Ziarul „Adevărul“ prin Nosău de la 21 August a. c., ocupîndu-se de chestia industriilor naţionale, publică o serie de opiniuni date prin scrisori de diferite persoane, relativ la crearea şi funcţionarea industriilor noastre naţionale. Prin sus citatul număr criticînd avantagiile acordate de lege industriilor pune în evidenţă prejudiciile ce aduc statului şi consumatorilor, industriile ca acea de curăţirea orezului (rizeria), Luminările de stearină, scrobeală, frînghierie etc. Critica e obiectivă şi dreaptă, deci merită toată atenţia cuvenită şi de acea ne ocupăm iarăşi de această importantă chestiune. Intr’adevăr, în crearea industriilor naţionale, trebue să ţinem seamă de arătatele motive: 1) Consumarea materiilor brute interne sau indigene. 2) Beneficiarea lucrătorilor. 3) Complectarea agriculturei şi cu timpul chiar înlocuirea ei în sensul ca produsele agricole să fie exportate şi transformate sau fabricate. 4) Banii să rămîie în ţară. Aceste motive neaparat trebue să fie absolut decisive în acordarea de avantaje pentru industriile naţionale. La începutul Erei noastre industriale, curentul a fost atît de puternic, că s’au comis şi abuzuri, fie ori nu internaţionale. Acuma însă, cînd calmul, a sosit timpul a venit a ne reculege, revizuind legea şi cumpănind avantajele. Dacă prin concesii s’au acordat burse, tot prin concesii s’au acordat avantaje şi industriilor. Am avut şi noi timpul concesiilor care a făcut epoca de aur a Romîniei moderne, atît în domeniul economic cît şi în cel cultural. Concesiile din ambele domenii au folosit indivizilor nu şi naţiunei. Mulţi bani din punga ţării s’au cheltuit fără folos real, mulţi bani s-au cheltuit spre paguba ţării. In chestia industriilor de multe ori influenţele au acordat privilegiile. Nu putem încă generaliza abuzul pentru că sunt industrii utile şi care au crescut cu mult avuţia publică. Dacă fabricile de curăţirea orezului de coajă, fabricile de luminări de stearin, fabricele de scrobeală şi altele de acest soiu, sunt o belea pe capul ţării, nu tot aşa sunt fabricele de mobile, de făină, de cherestea, tăbăcăriile, fabricele de uleuri, de spirturi şi altele, care utilizează materii prime indigene, ajutînd deci efectiv bogăţia naţională. Rezultă deci că dacă ne ocupăm de industrie sub punctul de vedere al folosului ce ele procură economiei naţionale, apoi neapărat trebue să clasificăm industriile în utile şi neutile. Nu cred că se va găsi încă un om nepărtinitor şi care să-şi dea seamă de nevoile economice ale ţărei, care să nu condamne cu severitate existenţa prin o aşa costisitoare protecţie a unor industrii, care nu pot arunca decît un văl cam întunecos asupra regimului nostru economic. Dar chiar pentru industriile utile, protecţia încă trebue să aibă limită; copilul ajuns la maturitate e dă de sub tutela părintească şi trebue să arăte că părintele n’a sacrificat în zădar cu formarea şi creşterea lui. Cine ar putea concepe ideea că industriile să trăească la infinit sub regimul unei alte protecţiuni, de cît aceea care se practică între state pentru a-şi asigura exploatarea minelor sau altor bogăţii, daruri ale naturei şi solului. Căci dacă, protecţiunea trece peste limitele normale, admise din punctul de vedere al concurenţei, susţinută de împrejurări favorabile excepţionale, atunci protecţiunea nu mai serveşte un principiu, ci interese personale, în dauna statului, a comerciului şi a consumatorilor. Dar industriile mici, meseriile pentru ce nu sunt protejate? Pentru care motiv se acordă avantaje, spre pildă, fabricelor de luminări de stearină, cu stearina, fitilul şi maşinele importate şi nu se acordă protecţie meseriaşilor, care lucrează, confecţionînd deopotrivă din materiile prime indigene, ca şi din acele străine. După cum legiuitorul urmăreşte ţinta de a proteja de sub exploatarea şi robia capitalului mare, pe micul agricultor sau pe muncitorul agricol, tot pentru aceleaşi motive, e dator să apere şi să proteje pe micul industriaş, pe meseriaşi. Şi regimul economic, cel mai cuminte ar fi, îmbunătăţirea stărei morale şi materiale, a mulţimei, mulţimea formînd puterea, de vitalitate şi de resistenţă a naţiunei. Nu e fără temeiu deci, învinuirea ce se aduce pentru protecţiunea ce se acordă industriilor factice,după cum avem tot temeiul a cere aplicarea unui regim economic, în care, munca să între în concurenţă cu puteri egale şi deopotrivă, pentru cel mic, ca şi pentru cel mare. A sosit timpul, ca privilegiile să dispară, făcînd ca munca să fie deopotrivă apreciată şi ocrotită, pentru folosul ţărei, strîns legat de folosul tuturor nu numai al unora, care speculează rîzînd de naivitatea rezolvirei celor mai importante chestiuni şi interese economice. G. D Șerban.— ■■■■!iiiiniiiyiiiuinniimiiiniiMiwi--- C kiii Exemplarul On an 20 lel 8 luni , » . . IO * Redacţia şi Administraţia: Str. Ştefan ceiars, 38. ZÎÂI CONSERVATOR DEMOCRAT lati eiemplarul ANUNŢURI rînd în pag- ul* 50 Bani » 8» i, IV, 40 * Conflict oriental-internaţional Bomba aruncată de Bulgaria cu proclamarea independenţii şi pretenţiunile asupra Rumeliei orientale, a avut darul sa răscolească şi vechile patimi ale popoarelor Balcanice. Astăzi Peninsula Balcanica este focarul unui imens războiu, şi judecind după repeziciunea cu care se precipită evenimentele, pare că lucrurile vor lua o turnură destul de gravă. Acum, Bulgaria nu este singura ţară care caută să-şi valorifice pretenţiuni asupra diferitelor teritorii din Balcani. Serbia se ridică şi ea, şi , după cît spun telegramele,ele mai recente— Serbia este decisă a declara războiu Austro-Ungariei pentru a-şi valorifica drepturile ce pretinde că are statul Sîrbesc asupra Bosniei şi Herţegovinei. Acum Serbia este teatrul unui entuziasm popular de nedescris ; mii de oameni se înscriu ca voluntari în armata sîrbă, iar milioanele curg prin donaţiuni voluntare în casa statului. Şi nu numai atît. Creta, insula Creta, s’a ridicat şi ea, şi s’a declarat anexata la regatul Greciei. Iată deci, că ne găsim într’o grava conflagraţiune balcanica, ale căreia consecinţe nu le putem prevedea, dar cari desigur vor da mult de lucru tuturor statelor europene. Intru cît ne priveşte, avem datoria negreşit — chiar daca vom fi simpli spectatori, ceea ce este dorit— să fim pregătiţi pentru orice eventualitate. A urmări cu cea mai neobosita atenţiune precipitarea evenimentelor din Balcani, iată pentru moment care este datoria guvernului românesc. D. dr. Sion şi igiena publică D. Dr. Sion, sub directorul serviciului sanitar superior,cel care-şi primbla modestia în coloanele gazetelor spre a fi cunoscuta, şi admirată de toţi, a încasat zilele acestea o palma binemeritată de la membrii consiliului sanitar superior, pentru modul cum înţelege d-sa să conducă—în lipsa şefului său—interesele sanitare, ale ţării. E vorba de raportul, pe care consiliul în chestiune l-a înaintat d-lui ministru de interne, şi în care savanţii membri din consiliul sanitar, expun absoluta insuficienţă a măsurilor luate de d. dr. Son pentru evitarea hokriî, cară bîntue cu atîta furie in imperiul vecin al Rusiei. Acestea, după ce bine înţeles, consiliul sanitar, se plînge ministrului, de faptul că, contrar legii şi obiceiului, subdirectorul serviciului sanitar, a luat aceste măsuri fără avizul său. Pe noi puţin ne interesează diferendul personal ce s’a iscat între d. dr. Sion şi consiliul sanitar. Acest diferend este absolut, personal şi nu vom intra în cercetarea lui. Dar ne interesează insă—şi încă foarte mult—cele ce se constată în raportul consiliului sanitar, intru cît igiena şi sănătatea publică sunt în jocuru. Din acest punct de vedere clar, găsim, că neglijenţa sau nepriceperea, de care a dat dovadă modestul subdirector este condemnabil, şi nu poate lăsa indiferent nici chiar pe ministrul de resort, oricît interesele de cârdăşie politică ar cere-o. Sintem într’o situaţie foarte gravă. In apropriere de graniţele ţării noastre, dinspre nord şi răsărit, bîntute şi seceră mii de vieţi una dintre cele mai grozave epidemii. Din rapoartele oficiale ruseşti, se constată, că in regiunile contaminate de holeră mor zilnic sute de vieţi. Din aceleaşi rapoarte se mai constată, că epidemia face mari progrese, şi—ceea ce ne priveşte mai ales —că holera se întinde tot mai mult spre sud, se apropie de noi. Era firesc deci, ca în asemenea'* împrejurări, direcţiunea serviciului sanitar superior să fi dat din vreme serioase şi eficace mături de apărare— ceea ce am constatat şi noi şi alte ziare, nu s’a făcut. Este timp de atunci, şi ar fi fost desigur destulă vreme, ca această greşală să fie reparată. Totuşi această procedare nu s'a schimbat cu nimic. Şi acum, însuşi consiliul sanitar superior vine să confirme în mod oficial cele reluate de mult de noi. Este foarte trist şi îngrijitor că chestiunea aceasta pare d-lui dr. Sion atît de simplă şi de puţin importantă. Fără a califica purtarea d-sale, cerem d-lui Ministru de interne să intervie cu eficacitate, şi să dispună ca igiena publică, seruri ameninţată de grozava epidemie să preocupe mai mult pe direcţiunea serviciului sanitar. CATSVA NOTE Violenţa, organul oficios al guvernului, se ocupă de oare ce spune Kristoffi, politicul ungur, asupra reformei liberale; nu suflă însă nici un cuvînt, asupra celor ce crede guvernul român în aceiaş chestiune, pe care unii liberali o vîntură în toată ţara. Mai bine ar face Violenţa dacă s’ar ocupa de reforma electorală la noi de cît în Ungaria.* Secolul vorbind de adesiunile zilnice, pe cari le dobîndeşte partidul Conservator-democrat le numeşte adeziuni fără importanţă. Desigur, întru cît ele nu sînt făcute pentru partidul liberal. Vechea poveste a vulpei, care nu ajunge la struguri. * Epoca a încetat deodată campania întreprinsă în contra prefectului Cocăneanu. Şi aceasta tocmai acum, cînd promitea să documenteze afirmaţiile ei. Se vede că s’a întors roata norocului. De unde voia să i-o coacă prefectului,—şi-a copt-o singură. Și poate a meritat-o. Votul Universal E curios cum sîntem înclinaţi întotdeauna către soluţiunile extreme. In lipsa de orientare în care ne găsim, nimic nu se face cu ordine şi cu raţiune. Reformele se succed fără legătură, fără logică. Ceea ce s’a făcut azi se schimbă mîni fără a se aştepta rezultate care ar putea da o indicaţie pentru îndreptările de făcut. Nici o instituţie—afară de cîteva, din cele fundamentale—n’au fixitate şi continuitate. In materie electorală, e recunoscut că sistemul actual nu o mai poate duce,—că cerinţele generale sunt pentru chemarea la viaţa reală politică a tuturor cetăţenilor. Toată lumea,—cel puţin toţi oamenii cu bun simţ,—sunt însă de acord în a recunoaşte odată cu aceste lucruri, că cea dintăi reformă, în această materie, nu e de ordine legislativă, ci deordine socială şi morală. Trebue întăi să se pregătească reforma, în spirite trebue întăi să se facă educaţia masselor electorale, trebue înainte, de toate, să se aducă realminte la viaţa politică acest colegiu al treilea, care în forma de azi, e cea mai sfruntată minciună convenţională. “Concomitent cu aceste lucruri, se pot introduce şi schimbări în sistemul legislativ însuşi. Dar cu măsură, cu bagaje de samă, cu raţiune,—fără a precipita lucrurile, şi fără a inaugura o schimbare fundamentală care să tulbure viaţa noastră publică. Aceasta nu o înţeleg cei cari se erijează în partizanii votului universal. Ei nu văd nimic din ceea ce constitue nevoile actuale şi urgente ale poporului,n ci, conduşi de o idee fixă, şi de porniri demagogice, samănă ideea acestei libertăţi dorite, fără a cerceta dacă terenul e prielnic sau nu. Evident,—către votul universal ne îndreptăm fatal căci nu ne putem opune curentelor care ne cuceresc; dar votul universal nu e nevoia momentului de faţă, el e reforma zilei de mîne, şi cei care doresc cu sinceritate realizarea lui, ar face mai bine să procedeze sistematic, îndrumînd lucrurile încet, pe calea indicată de legile sociale, ale evoluţiei normale. OAMENI SI LUCRURI Dintr’un balcon 12 Septembrie. Cea mai mare parte a vremei o petrecem îa balcon; aci balconul e adevărata locuinţă de zi şi toată lupta întru căutarea de camere bune este să poţi găsi nu numai o odaie încăpătoare, luminoasă,—ci una cu balcon,—cu privirea asupra mării, aşa ca să poţi petrece timpul de recreaţie—şi aci e toată vremea închinată recreaţiei—în tovărăşia priveliştilor dimprejur. Parcul iţi întinde în sus, ca şi cum ar vrea să te cuprindă, braţele lui de ramuri verzi. Bradul pinul, laurul şi palmierul, fiecare cu aroma lui, fiecare cu umbra lui, fiecare cu misterele lui îţi surîde ademenindu-te, iar în parfumul tuturor se îmbină aerul proaspăt al mării. Ea—Marea—e colea, aproape de tine, la cîţiva paşi, încît o cuprinzi cu privirea, o simţi, o sorbi prin toţi porii, pănă te pierzi într’o mută contemplare care nu are graiu, nu are nume, nu are sfîrşit. Aci o admiri dimineaţa, pănă nu s’a urcat încă soarele pe cer şi o vezi liniştită, de par’că nu s’a trezit încă din somn. Undele dorm; bărcile micistau locului ca nişte puncte imobile tremurînd în salturi mici ; numai departe, în zare, alunecă pe suprafaţa azurie a mării norii subţiri şi suri de fum,—vapoarele sunt în mers, dar nu s’apropie şi sirenele nu flneră ci respectă liniştea trebuitoare nervilor trudiţi. Dintr’un balcon o priveşti apoi în dup’amezele tăcute, cînd umbra prinde a se pogorî încet-încet, presshimbînd rînd pe rînd culorile undelor, colorînd într’un cărămiziu aprins culorile dealurilor depărtate pentru a prevesti amurgul apropiat. Iar pănă atunci ai putut privi nenumărate game de culori, licărind pe fața scînteietoare a undelor domoale, mișcîndu-se cu dinsele, dispărînd în sinul lor. Peste tot e un ritm, ce pare un ecou al unor fadrncuri infinite dar blinde, ce cuprinde şi ascunde în el ecourile pădurilor şi grădinilor şoptitoare, mereu reîmprospătat, mereu hrănit, prin acordurile tandre ale unei lumi cu totul diferită, cu totul noui, cu totul duioase. Şi cînd asupra acestei lumi fără oameni reflectezi gîndirea ti proprie, ea se simte purificată şi idealizată şi gata să uite tot ce o pogoară în lumea cea urîtă ; ea primeşte numai impresiile senine ale muzicei care satură atmosfera, care hrăneşte suflatele şi uşurează simţirile. Muzica—aşa cum o auzi aci in balconul suspendat deasupra parcului—face cu neputnţă zborul minţii în abisurile vieţei comunei, ci numai în înălţimea seninului ori în depărtările calme ale mării nemărginite. Şi astfel cu în mijlocul acestui concert se iasă seară pe munţi, astfel nu se cufundă soarele în mare iar sus apar stelele mai scînteietoare ca oriunde pe un albastru ne mai văzut de senin, iar undele mari cuprinse par’că de dor şi de temeri devin mai vii, mai agitate, mai plîngătoare: L’eau a des yeux de femme Et dee frissons, le soir... Iar în suflete râmîne loc numai pentru discrete extaze și pentru iubire. Kehiem Gum 86 distrează miliardarii Cum îşi cheltuesc ei banii —Moraliştii. Fii miliardarilor—Părerea rabinului Emile Hirsch —Banchetul în onoarea unui cal de surse.Surprisa—Banchetul apendicitei.—Poliţia şi cheful, sau glumă americana. Unii din moralişti — şi numai unul Dumnezeu ştie că nu ducem deloc lipsa acestora pe pămînt—să întreabă filosofînd, dacă nu cumva clasele bogate, așa zisele „moneyed classes“ din Statele-Unite, nu-i pe cale de a se reîntoarce la barbarie, curînd, curînd. Chestiunea nu-i de loc importantă cum s’ar putea socoti la prima vedere. Or cît de din topor ar fi fost acei dintăi oameni din generaţia întăia, cei care au strîns averi, descendenţii lor, care aparţin celor de a doua şi a treea generaţie, par a căuta prin toate mijloacele să fie socotiţi printre detracaţi. Sînt acum cîteva luni, de cînd rabinul Emil Hirch din Chicago, zicea cam următoarele despre fii miliardarilor : „După observaţiile mele proprii, eu am convingerea că 90 la sută, dintre fiii oamenilor bogaţi nu au, din punctul de vedere practic nici o valoare. Rar se poate intîmpla ca fiii bogătaşilor să moştenească şi vre-o calitate de seamă. Viaţa lor nu e în cele mai multe cazuri decît un simplu scandal“. * Ceea ce e mai grav e faptul că aceste reproşuri pot fi aduse asemeni şi americanilor din clasele înalte ale societăţii. Ele ajută pe fiii milionarilor să facă cheltueli nebune, în cazul cînd nu le provoacă chiar ; şi pentru ele, fantasiile cele mai fără poprire sunt realizabile. Ia adevăr, un oarecare număr de ladits Asistau la un „pony banquet“ dat de un sportsman din Islanda în onoarea a doi din caii săi, care cîștigase cu o săptămînă în urmă premiul la curse. „Masa fu servită în acelaș timp atât doamnelor din societate şi gentlemanilor, cit şi cailor“. Un mod de servitori puseră dinaintea acestora din urmă orăş şi apoi morcovi drept delicatele plăcute cailor, în vreme ce alţii le aduceau apă în căldări de argint suflate cu aur. Tot în cursul acestor ultimi ani au mai avut loc şi ale soiuri de astfel de exhibaţiuni stupide. Aşa bunăoară, e încă în mintea tuturor caldă amintirea unei invitaţiuni adresată de d. şi d-na Harry Lehr, la 7 cîni de societate, cum şi nobililor stăpini ai acestora. Acel „dog banquet“ nu fu altceva decît o serbare dată în onoarea cînelui lor de Pomerania care împlinea două ani. Lista de bucate era compusă din cotlete de viţel, mîncări reci, îngheţată, şocolată şi din un mare „birthday coke“. La sfîrşitul cursei fură chemate şi pisicile în sufragerie. Acelaşi. Lehr a mai făcut o astfel de invitaţie pentru a serbători îmblînzirea unui papagal. * Dar ca să ne reîntoarcem iar la cai, am putea spune că moda a prins rădăcini şi ei sînt azi sărbătoriţi ca altă dată învingătorii antichităţii. Surprisa, iapă din grajdurile englezoaicei miss Sophie Courtiss din New Jorek, a avut şi ea cinstea de a se da în cinstea ei un banchet princiar. Ea fu pusă la dreapta stăpînei sale și mîncă fără să facă multe mofturi, bucata de «birthday coke» ce i se dădu. La sfârșitul mesei toate invitatele stăpînei sale îi oferiră cîte un dar, lăudînd-o și alintînd-o cît puteau mai dulce. Dar recordul grotescului îl ţine fără îndoială „«appendicitis dimer“. El a avut loc în California pentru a celebra restabilirea deplină a unei doamne din marcanta societate, care fusese bolnavă de apendicită şi scăpase. Pe masă se puseseră cuţite în formă de scalpe, iar lista de bucate era un adevărat capo d’operă nomenclatură chirurgicală. In joc de vază cu flori, drept în mijlocul mesei, se pusese într’un şip mare plin cu spirt, apandicile care la operaţie fusese extras bolnavei, şi care-i pusese viaţă în primejdie. „Police court bingiett e ultimul şi care azi e viu în mintea tuturor încă. Cînd banchetul era mai gata, deodată, dădu poliţa năvală în sală, în frunte cu un comisar , 20 de subalterni, care apucară de gîs rînd pe rînd pe învitaţi, îi luă îa traiuri de închisoare şi îi duse pănă la prefectura poliţiei, stră-