Opinia, ianuarie 1909 (Anul 6, nr. 620-642)

1909-01-15 / nr. 629

Opera d-lui Toma Stelian — Respuns ziarului „Voinţa Naţională“ — Ziarul „ Voinţa Naţională“ voind a atenua ef­ectul dezastros, produs de cele trei articole publicate de noi în „Opinia 11, cu privire la detentele şi re­zultatele proaste ale legei judecăto­riilor de ocoale a d-lui Stelian, se încearcă a ne ataca pe noi,, luînd fi­reşte apărarea ministrului şi a operei sale legislative. Dacă ziarul dinastiei Brătianu, s’ar fi mărginit numai la acest atac al subsemnatului şi la apararea minis­trului de justiţie şi a legei sale, n’am fi avut nevoe de a răspunde. Era na­tural ca acest ziar să se facă avoca­tul d-lui Toma Stelian, căci, după cît ne amintim, dintre toţi miniştrii a­­flatori în Capitală, singurul care a eşit la gară, la întoarcerea de la băi a d-lui Ionel Brătianu, a fost ministrul Toma Stelian, încă de astă-vară dar, prevăzătorul ministru al justiţiei, a căutat să între în bunele graţii ale viitorului prim-ministru şi şef al par­tidului liberal, şi drept răsplată a acestui act de adulaţiune, puţin demn, dar profitabil, e firesc azi, ca „ Voinţa Naţională“ sâ-i vie în ajutor şi să-i ia apararea. Dar, după cum spuneam „Voinţa Naţională* nu se mărgineşte numai la aceasta. Ea se încearcă a lua şi apararea procurorilor generali Gr. Ştefănescu şi N. Leonescu, vizaţi prin articolele noastre, căutînd să a­­tenueze importanţa gravă a lipsei curaj­urii de a spune adevărul, şi a lipsei de demnitate a acestor magis­traţi superiori, cari în rapoartele lor s’au coborît la cele mai desgustă­toare platitudeni şi la cele mai url­­cioase adulaţiuni, faţă de Ministrul lor. Căci, repetăm încă­ odată cele spuse în precedentele noastre articole: o lege, ori­cît de bună ar fi,—ceia ce e departe de a­ fi legea d-lui Stelian,— ce rezultate serioase şi apreciabile ar putea da, abea după cinci luni de aplicare? Şi dacă din aceste cinci luni, mai scădem cel puţin o lună pînă la numirea şi complectarea lo­­curilor de judecători, pînă la fixarea judecătorilor în comunele de reşe­dinţă şi pînă la vizitarea tuturor co­munelor de aceşti magistraţi voiajori, apoi nu ne rămîn de­cît cu mult pa­tru luni de aplicare a legei d-lui Stelian Apoi ce rezultate ar putea dă o lege abea după patru luni de aplicare? Şi aci găsise eu greşala gravă a d-lor procurori­ generali,­­cari, în dorinţa lor neînfronată de a complace mi­nistrului, exagerează aşa de nevero­simil pretinsele efecte bune ale legei, în­cît ajung să inducă în eroare pe în­suşi Ministru! Dar, să ne explicăm. Ori­cît de vanitos şi grandoman ar fi d. ministru Toma Stelian, totuşi nu-l credem ajuns pînă la acea stare de ipertrofie a eului şi a personali­tăţii sale, în­cît să fi pretins procu­rorilor sei generali, ca să se scoboare pînă la cele mai desgustătoare pla­titudini de a’i lăuda legea „coute que coute“. De alt­fel lucrurile se ştiu. Ministrul, după cît sunt informat, a cerut procurorilor generali din ţară ca să-i facă cîte un raport relativ la mersul aplicărei nouei sale legi şi cîte un tablou de numărul afacerilor civile, comerciale, penale şi tutele, intrate la fie-care judecătorie nou în­fiinţată. Care era scopul Ministrului cerînd aceste rapoarte şi tablouri? De­sigur că spre a fi informat pe de-o parte asupra lacunelor legei, a defectuozităţei ce întimpină aplicarea ei şi a numărului de afaceri, cu care sunt încărcaţi noii judecători. Gîndul cinstit şi doritor de aflarea adevăru­lui, nu putea fi de­cît acesta din par­tea unui ministru, presupus conştient de rolul său social. Or,... ce au făcut procurorii gene­rali ai d-lui Ministru ? In Ioc de a constata în anchetele şi rapoartele lor aceste lipsuri şi defecte fatale u­­nei legi noui, în loc de a relata în mod fidel şi real doleanţele judecă­torilor ambulanţi, greutăţile mari şi aproape insuportabile ce ei întimpină, dificultăţile şi une­ori imposibilităţile chiar ale transportului, ale mizeriei fizice şi alimentare în care se află, numărul excesiv de mare al aface­rilor, cari întrec puterile de muncă ale unui singur om, număr cu atît mai enorm, cu cît competenţa s’a mărit în mod­ considerabil, în loc de a face toate aceste, spre a îndruma în mod sănătos pe Ministru la o mo­dificare raţională a legei, d-nii pro­­curori generali din Bucureşti şi laşi se întrec, care mai de care, în a cînta laude şi a aduce osanale, înjositoare pentru demnitatea lor de magistraţi inamovibili, d-lui Ministru care i-a delegat. Căci, cum putem califica mai blind următoarele platitudini înjositoare, scrise negru pe alb în rapoartele d-lor procurorilor generali, adresate d-lui Ministru de justiţie şi publicate în „Monitorul Oficial“ ? „ Cu toţii în cor, în toate comunele, au început să se închine şi să bine­cuvînteze pe cel ce le-a făcut o aşa lege!!... „Locuitorii privesc legea ca pe o sal­vare“ !!! „D-lui e tatăl nostru„Au stri­gat­­ să trăiască ăl de-a făcut legea, vedem şi noi că pe ăsta a brodit-o guvernul­­ !! E nevoe de comentarii? Şi crede oare „Voinţa Naţională“ că am fost prea severi, stigmatizînd după cum merită un asemenea stil şi asemenea obiceiuri, cari nu concordă de loc cu prestigiul principiului de inamovibi­litate a magistraturei ? Cum? Această înşirare de platitudini şi adulaţiuni dezgustătoare, această exagerare i­­perbolică a efectelor închipuite ale unei legi noui, abia după patru luni de aplicare, e admisibilă din partea unor magistraţi inamovibili, a unor procurori generali din cele două Ca­pitale ale ţărei? Apoi atunci ce în­credere ne mai pot inspira anche­tele unor ast­fel pe înalţi magistraţi, în afaceri în care ar fi în joc onoa­rea şi averea noastră? Dacă ei, se fac precaţi ministrului, cînd e vorba de a-şi da numai părerea asupra u­­nei legi alcătuită de acel Ministru, ce să mai zicem de acele afaceri, în care sunt în joc interese de-ale gu­vernului, şi unde intervenţia Mini­­­strului este directă ? Care vor fi oare atunci veleităţile de independenţă, de caracter şi iubire de adevăr, ale unor ast­fel de magistraţi, umbre supuse şi încovoiate ale Ministrului? Iată în ce consistă pericolul, marele pericol, al unor ast­fel de obiceiuri, care de­generează în supunere oarbă şi în adulaţiuni, obiceiuri încurajate după cum văd, de actualul Ministru de justiţie Toma Stelian. Şi ast­fel stînd lucrurile, vom ve­dea dacă „ Voinţa Naţională“ va mai îndrăsni să ridice capul, luînd în mod făţiş apărarea acestor obiceiuri de adulaţiuni desgustătoare, introduse pentru întăiaşi dată în magistratura noastră inamovibilă, de cătră cei două d-ni Procurori generali din Bucu­reşti şi Iaşi. Lascar Antonia şi atribuită d lui N. Fleva, în potriva scumpului nostru conducător local Al. A. Badareu, că încurajează desbinările partidului nostru, prin judeţe! D. Filipescu, care o întreagă viaţă politică, n’a făcut altceva decît să in­­trigheze, să bîrfească şi să desbine pe toţi bărbaţii de seamă din partidul con­servator, nu vede azi de cît dezbinări în partidul nostru Ştim că lucrul aces­ta l’ar bucura foarte mult, dar ce folos, căci colpor­tările şi insinuările meschine sunt pa­trimoniul scump al grupărei cantacuzi­­nisto-bizantine şi din cari se alimen­tează ca nesaţiu şi vecinie şi fer de cari nici n’ar putea trăi. Cît despre şeful nostru local, d. Al. A. Badaren, toată lumea politică o ştie­­şi prieteni şi adversari, chiar şi d. Filipescu,—departe de a încuraja bise­ricuţele în partid-îşi are cu mîndrie locul printre cei mai da seamă orga­nizatori politici, şi că în ce priveşte partidul nostru, în toate actele sale, n’are ca unică preocupare de­cît să-l vadă cît mai mult întărit, în care scop­il dă de la constituirea sa, tot tributul seu de muncă şi sacrificii ! Este o veche zicătoare romînească, care spune că lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba. Acelaşi lucru se poate spune în po­litică şi despre d. Filipescu. Patronul „Epocei“ a putut în cursul atît de ir­uit svînturatei sale vieţi pu­blice să-şi schimbe adeseori haina po­litică sub care a lucrat la nimicirea partidului conservator, fie cînd canta­­cuzinist, cînd carpist, iar acum şi una şi alta, dar năravul de intrigant şi desbinător de oameni în politică, nici dată! A cere d-lui Filipescu, să-şi schimbe acest nărav, înseamnă a­­ cere să-şi schimbe temperamentul şi atunci n’ar mai fi d. Filipescu. Or, toată lumea aşa­ s’a deprins să’l cunoască­ şi s’a obişnuit cu intrigile şi bîrfelile d-sale cari constituesc preţioasa d-sale originalitate şi supe­rioritate politică, faţă de ceilalţi băr­baţi politici ai ţărei. De aceia i le tolerează, i Ie scuzea­­ză chiar—pentru că... nu mai pot pro­duce nici un efect! ----------------------------------------­ Bîrfitori şi intriganţi — Pentru d. Filip­escu — „Epoca“ care n’a găsit un cuvînt cum să explice dezastrul suferit de Canta­­cuzinişti la Ploeşti, cu prilejul alege­­rei col. II de Senat, şi a păstrat un mutism general asupra rezultatului atît de strălucit repurtat de partidul nos­tru, în acel oraş,—a devenit iarăşi vor­băreaţă, cînd e vorba să plaseze o in­trigă în potriva noastră sau să bîr­­fească pe vreunul din valoroşii noştri fruntaşi. Aşa înt’unul din numerile trecute, pe o coloana şi jumătate din pagina I-a, ca titluri şi subtitluri, pamfletul in­trigantului domn Filipescu, brodează o întreagă istorie cu privire la întruni­rea ţinută acum cîteva zile la Brăila, de către amicii noştri şi din care re­zultă nici mai mult nici mai puţin că tribunul N. Pleva, este în contra emi­nentului nostru şef local Al. A. Bădă­­reu!! Cîte vorbe, atîtea neadevăruri,­­ şi pe cari d. Fleva s’a grăbit să Ie des­­mintă prin ziarele noastre, cu toată revolta sufletească a unui om loial. De sigur, că d. Filipescu, nu poate să vadă cu ochi buni, amestecul d-lui Fleva, în Judeţul Brăila, unde patronul „Epocei" îşi are de zeci de ani fieful seu politic şi pe care e ameninţat acum să-l piardă, tot aşa cum a pierdut d. Carp, Vasluiul­ şi Nababul, Prahova ! Şi de aceia a inventat intriga cu marea desbinare din partidul nostru de la Brăila şi acuzaţiunea neroadă. Chestii politice Feciorii babacăi Dinastia Brăteanu şi-a vărat îndeplinit visul. Stăpîni ai partidului liberal, ei sunt astăzi stăpînitori ţării. Ei deţin pu­terea pentru sine, pentru ai lor, pentru cei ai lor şi aşa mai departe. Fericit băbacă ! fericiţi feciori ! Ce departe sunt ei de nefericiţii fii ai Nababului ! Contra unora stirnită ura partidului, contra altora strînsă admiraţ­inea tutu­rora. Bătrîniî sfetnici ai ţării s’au poclo­­nit iatoşînd imnuri de laudă la adresa epigonilor. De ca această deosebire? Cu ce au greşit partidului şi neamului fi­i Naba­bului, de nu li s’a împlinit visul cu o­­chii trăind tatăl? Tatăl, ilustrul şi veneratul şef al par­tidului conservator, omul care a pus tot sufletul său în slujba ţării , ministrul care a luat parte activă la cele mai mari acte ale ţării, a prevenit răscoalele, a ţinut în mînele sale vîstoase steagul partidu­lui , omul de sacrificiu şi da abnegaţie, n’a izbu­­t să-şi î­ndepl­nească visul lui de a-şi vedea pe cel mai mare fiu ce! puţin şef electoral al Capitalei, necum şi a da partid. Ingratitudine din partea partidului ! Astăzi cei 4 feciori ai babasăi conserva­toare plîng pe ruinele partidului şi nu-şi cunosc unde se află, gîndind după vre­muri da fericită amintire. Şi ce fericite timpuri pentru ei şi ai Ior, cînd îşi puteau permite luxul de a’şi vinde finul mai scump, de a face expro­­pieri ef­ine pentru neplăceri sentimen­tale, a fi scutiţi de taxe şi parataxe, în fine a dispune de stat, judeţe şi comuni după plac şi după interes. Şi tatăl n’a aparat nici procese scanda­loase, nici a pesuit asasinate pentru a se învessi ei în bronzul etern, pentru ca să poarte ponosul faptelor sale. Partidul conservator a fost pentru fe­ciorii Nababului cuibul de nerecunoştinţă, căci la un tată mic a ignorat pe fii cei mari. Ce deosebire la liberalii Un tată mare a putut rîdica în ochii partidului pe nişte copii mici. Şi nu e numai unul Şi nu-s numai dai Ci-i trei. Capra cu trei azi 1 Soacra cu 3 nurori 1 Babaca cu trei feciori. Babaca a crei­at partidul I Băbaca a creiat băncile, creditele şi alte gheliruri partidului. A fixat lumea în partid, prim­­blîndu-le pe la nas portofoliile, cum s’ar prezenta ori ce nadă să se prindă chi­ticul. Şi au rămas în partid! Şi ei au for­jat statul major al tuturor apelpisiţilor, cari dispun de directiva partidului. In ochii acestor îmbuibaţi de babacă, ficiorii babacăi erau alintaţii lor, măriţi şi înzorzonaţi prin însuşiri ce nu le aveau. In faţa energumenilor partidului, ficio­rii babacăi era mari, erau cuminţi, erau isteţi şi se ignorau ori ce alte personali­tăţi chemate a însemna ceva în dirigui­­rea partidului ; iar dacă cineva s’ar fi încumetat să se rîdice trebuia să ia ca­lea pribegiei, să se desţureze din partid. Şi iată cum soarta vitregă a fost ne­dreaptă ciumă—cu ficiorii Nababului, căci li s’au nesocotit meritele prin lipsurile tatălui, şi a fost mumă cu ficiorii statuei, dîndu-le înainte de vreme şi pe nedrep­tul conducerea unui mare partid, ca cel iberal, pentru a-1 duce la deplină decă­dere spre răul general al ţării. Dacă partidul conservator a fost ne­drept cu ficiorii Nababului, a servit însă cauza mare de partid, că l-a scutit de o viitoare şefie rea ; partidul liberal şi-a greşit lui singur, dîndu-şi­ de conducător pe un fiu al babacăi, numai pentru că poartă un nume ilustru. Partidul liberal nu mai e de el! par­tid da progres, căci și-a înroșit norma ca diriguirea politică să se dea numai celor ci nume istor­ie.* * * Validarea aleşilor Capitalei Camera a validat ieri alegerea celor trei fruntaşi ai partidului nostru, Fleva, Păl­­tineanu şi Florescu, trimeşi în parlamen­tul ţărei de către bravii alegători ai cole­giului II din Capitală. Discuţiunile în comisiunea de verificare a titlurilor noilor aleşi, au fost foarte a­­prinse şi de abea după cîteva ore, s’a pu­tut ajunge la validarea amicilor noştri. In special, d. Filipescu, care adesea ori a fost văzut făcînd în parlamentul libe­ral acte de cel mai desgustător mamelu­­cism s’a dedat cu această ocaziune la o vie propagandă pentru invalidarea aleşi­lor şi în special a d-lui Fleva. Dar guvernul şi membrii comisiunei Camerei influenţaţi pentru moment de spi­ritul rău şi ispititor al d-lui Filipescu,­­şi-au revenit după o discuţiune de cîte­va ore şi au declarat bine aleşi, pe aceşti trei reprezentanţi ai Capitalei. Acum, cînd validarea lor a devenit fapt îndeplinit, partidul conservator democrat îi aştepta să-i vadă cu mîndrie şi încre­dere la muncă. Camera actuală care i numără în sinul ei şi alţi distinşi conservatori democraţi, în frunte cu şeful nostru d. Take Ionescu, o ilustraţie a parlamentului român, va a­­vea mult de cîştigat prin intrarea celor trei aleşi ai Capitalei. Şi în deosebi d. Fleva este cunoscut ca vechi şi încercat parlamentar şi va da prin cunoştinţele, verva şi talentul său o mai mare viaţă desbaterilor parlamentului ac­tual. Şi astfel, nu numai partidul conserva­tor democrat va profita mult de pe urma activităţei parlamentare a amicilor noştri pe cari Capitala i-a onorat cu mandatele ei, la 28 Decembrie, ci întreaga ţară,—căci opoziţia, cea­ adevărată, a cîştigat noi forţe de control şi combatere a partidului libe­ral, care îşi îndeplinea liniş­­i nefasta sa operă de guvernare sub culpabila tole­ranţă sau îngăduire a opoziţiei miluite a carpiştilor, introduşi azi în parlament nu­mai prin graţia guvernului! OAMENI ŞI LUCRURI DUPĂ CINCI ANI Astă­zi s’au împlinit 5 ani de la moar­tea lui Spiru Prassin. A rămas un sta­­tornic obiceiu, a devenit o necesitate sufletească pentru noi toţi, cari am fost legaţi de dînsul, de a comemora ziua a­­ceasta, de-a pururea tristă, a dispariţiei lui. Ce însemnează trebuinţa această psi­hică ? Oare vr’o urmă de cult religios in minţile acelora cari n’au mai păstrat ni­mic din cele aşa zise credinţe sfinte ? E oare un simptom de altruism sau de 5 bani Exemplarul ANUNȚURI 5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un rând în pag. III. 50 Bani ii ii ii ii Ui­MIF fr. Un an.....................20 lei 6 luni......................10 „ ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacția si Administrația, IAȘI, Str. Primăriei 30 Sub direcțiunea unui Comitet Anul VI.—No. 629 - Joi 15 Ianuarie 1909 ■ . egoism ? De bunătate sau de răutate ? Căci poate fi şi una şi alta în această necontenită evocare a unui nume şi a u­­nei figuri cărora soarta le-a însemnat în cartea vremei o dispariţie atît de nă­prasnică, atît de nedreaptă, atît de uri­­cioasă într’un cuvînt. Urîcioasă nu e moartea,—dar împrejurarea, nemernicia imensă a condiţiunilor în care avu Ioc, căci strigătoare fu uimirea pe care a trebuit, fatalmente s’o trezească. Dar poate fi şi bunătate şi altruism în pome­nirea aceasta, căci an cu an figura ce­lui dus o evocăm mai frumoasă, mai au­reolată, mai împresurată de farmecul de­părtării, aşa cum un martiriu e mai no­bil cu cît trece vremea, un eroism e mai generos, cu cît durează mai multă vreme. Moartea este supremul sacrificiu acel al eternităţii —ce poate plăti o viaţă tînără: curagiul de a sfida moar­tea şi a cădea pe altarul ei—este un eroism căruia cei rămaşi sunt datori a-i arăta recunoştinţă , căci actul generos şi gestul frumos le face numai unul,—unul din cei puţini dar aleşi şi în fiinţa re­gretatului Prassin cu toţii simţiam şi presimţiam pe unul din aceştia. Ce păcat că a dat prea curînd su­prema dovadă şi a plătit supremul sacri­ficiu ! .. Şi de cîte ori ziua de 14 Ianuarie se reîntoarce pe foaia de calendar, de atîtea ori ne suggerează reflecţii triste şi a­­mintiri pline de mîhnire. — Aşa trebuie să fi fost şi atunci: flori de ghiaţă pe fereşti, zăpadă proas­păt cernută din tărie şi prinsă cu uşu­rinţa fulgilor pe streşini, pe ramuri, pe feţele oamenilor; aşa trebuie să fi fost şi atunci, o dimineaţă rece, uscată, plină de trosnete sub paşii oamenilor. Ba nu,—era o dimineaţă urîtă, prelu­diul unei zile morocănoase, amestec de toamnă şi de iarnă, o zi tăcută ca de ţintiri, domnia în aleea singuratică, în­treruptă doară de ecourile unor glonţi ucigători. Şi apoi, — n’a mai fost nimic ! A fost moartea care-l răpi pentru totdeauna pe cel mai expansiv, mai iubitor, mai soci­abil dintre noi, pe cel care ni se părea că iubeşte viaţa mai mult ca toţi, — dar care o iubia mai puţin, pentru că avea mîndria unei superiorităţi pe care viaţa socială o înnăduşă în suflet şi în simţiri... Rodion Brată. Fraza din urmă a articolului de ori trebuie cetită astfel cu: „Să urîm dară pe cei nedrepţi şi pesimişti şi să fim înainte de toate prietenii iubirii. Examen de capacitate La ordinea zilei, în Rusia sunt execu­­ţiunile în massă, pentru siguranţa statu­lui şi tâlhăriile descoperite în diversele organizaţii poliţieneşti, începând cu acele din Moscova. Ca o imagine a acestor din urmă poate servi, credem, următoarea satiră pe care o publică un ziar satiric din Berlin şi care arată, întru cît organele poliţieneşti din Rusia garantează viaţa şi avutul su­puşilor. Bine­înţeles,—e o simplă satiră şi nimic mai mult... Scena se petrece în biroul poliţienesc dintr’un mare oraş. PERSOANELE: Candidaţi Şantajevici.—Şeful poliţiei. Derbedeiei ! Pungaşovici ! Snapanovici ! Naivovici Şantievici.—Aşa dar voiţi să vă anga­jaţi ca poliţişti ? Toţi.—Da !... Şantajevici.—Atunci depuneţi mai întăi cauţiune cîte 50 de ruble de căpăţină... (Toţi, afară de Pungaşovici depun suma, care dispare în buzunarul Expresovici) Pungaşovici.—Domnule şef, vă anunţ cu respect, că n’am nimic la mine 1 Şantajevici. — (foarte nervos). Du-te dracului ! Ia de unde ştii 1 Pungaşovici.—Dar de unde ?... Şantajevici.— (zbiară). Fură, pradă, u­­cide ! Ce-mi pasă mie de unde! Pungaşovici.—’Tăles! (Pleacă pe stradă şi fură de la o damă). Domnule şef, iată banii ! Şantajevici.—Dă ’ncoace ! Acum pu­tem trece la examen. Marş toţi în ca­mera cealaltă şi veniţi cîte unul, la apel. (Se execută). Aşa! Candidat Derbedeief 1 Derbedeief.—(intră) ...Zent­ Şantajevici.— Ce certificate ai? Derbedeief. —Doi anișori de înch­ioare, cu respect... Șantajevici.—Hm ! Ei ! Dacă ești în

Next