Opinia, aprilie 1909 (Anul 6, nr. 691-714)

1909-04-02 / nr. 691

.• ■ '■ y r Lupta noastrâ de răsturnare Şeful nostru, d. Take Ionescu, în discursul rostit săptămîna trecută la întrunirea de la clubul conservatordemocrat din localitate, spunea, între altele, că după Paşti, partidul nostru va ţine întruniri de protestare în toată ţara în contra falsificărei regimului parlamentar prin ruşinosul conţrubinaj politic dintre guvern şi falsa opoziţie. şi, şeful nostru termina admirabila sa cuvîntare, în aplauzele şi ovaţiunile prelungite ale membrilor clubului, exprimîndu-şi convingerea că lupta aceasta va fi încoronată de cel mai desăvîrşit succes! Va să zică, partidul conservatordemocrat, întră într’o acţiune mai energică în potriva guvernului, acţiune care poate în curînd lua caracterul unei lupte de răsturnare. Socotim, că hotărîrea aceasta,a şefului nostru, corespunde sentimentului real al întregei suflări conservatoare-democrate din ţară, şi toate organizaţiile partidului din toate judeţele îl vor urma cu dragoste şi credinţă pînă la definitiva isbîndă. Era şi timpul ca partidul nostru să păşească la o acţiune mai hotărîtoare în potriva acestui regim, a cărui viaţă se datoreşte răbdărei prea îndelungate a ţărei şi spiritului de prea multă toleranţă a partidului nostru. De mult s’a pus înaintea fruntaşilor noştri chestiunea dacă trebue să punem umărul, serios, la răsturnarea guvernului, grăbindu-i astfel retragerea. Dar părerile au fost împărţite şi chestiunea aturnată. S-a crezut că e mai bine ca partidul să-şi consacre în mare parte activitatea pentru organizarea şi întărirea sa în toate centrele ţărei, fiind în primul an al constituirei sale. Pe de altă parte, partidul nostru, a fost cu sfinţenie legat de angajamentele solemne ale şefului nostru luate faţa de Tron şi de ţară, de a nu zădărnici opera de reforme începută de partid şl liberal, pe baza manifestului Regal, ci chiar de a o ajuta. Angajamentul acesta de onoare luat atît în parlament, cît şi la Palat şi pornit dintr’un sentiment de cel mai curat patriotism şi dragoste pentru ţară şi Rege, trebuia cu orice preţ îndeplinit, şi doi ani de-a rîndul întreaga activitate a şefului nostru în afară de cea privitoare la închegarea partidului, s'a învîrtit numai în jurul acestei idei. Acum însă, ambele probleme cari ne formau aproape unica preocupare, s’au rezolvat. Reformele promise prin manifestul regal din Martie 1907, au căpătat fiinţă de lege, iar dacă ele au eşit atît de rele, ba chiar vătămătoare pentru interesele populaţiunei ţărei, aceasta se datoreşte numai partidului liberal, care a luat absolut nepregătit răspunderea unei situaţiuni foarte grele pentru ţară, şi care cu o încăpăţinare nepermisă unor buni romîni şi-au împus proeptele de reforme înlăturînd sistematic toate obiecţiunile opoziţiei, care s’a arătat a fi mai cunoscătoare de nevoile reale ale ţărei. Cit pentru organizarea partidului nostru, după un an de acţiune, şeful nostru poate constata că este azi conducătorul celui mai puternic şi disciplinat partid din ţară, dacă ţinem seama de chipul admirabil, cum s’a manifestat pentru el în toate alegerile parţiale, corpul electoral al ţărei. Termenul dar de graţie, acordat regimului liberal a expirat, şi dacă ,pînă acum, ni s’ar fi putut reproşa, cu sau fără drept, o nesocotire a paginatului nostru, dar în nişte momente atît de decisive pentru soarta ţărei, astăzi am fi din potrivă acuzaţi de laşitate politică şi de renunţare la drepturile şi datoriile noaste de bunii cetăţeni, dacă am continua cu această tolerare a regimului. Ideia de răsturnare a guvernului se impune acum, nu numai din necesitatea schimbării şi îndreptării legilor personale şi vătămătoare intereselor Statului şi a tuturor claselor noastre sociale, dar şi pentru impedicarea falsificărei ce se caută a se da vieţei politice a ţărei, de pe urma convieţuitei imorale dintre cele două partide învechite în rele, cari vor să întroneze în ţară principiul nenorocit al succesiunei puterei, de la una la alta, numai prin propria lor voinţă şi în contra intereselor ţărei. Este cel mai periculos sistem poltic, de natură a aduce cea mai mare perturbare în viaţa politică a ţărei şi de a nimicii orice spirit de independenţă, de libertate şi de demnitate cetăţenească. Este cea mai falsă şi imorală concepţie politică, de natură a asigura pe veci deţinerea frînelor treburilor statului, unei oligarhii,compuse din două organizaţiuni politice, cam de şi diferite prin denumirile lor, represintă una şi aceiaşi doctrină poitică, cu aceiaşi mentalitate de guvernare şi opresiune a sentimentului real al ţărei. Ori, în potriva acestei concepţii politice, tot atît de periculoase pentru ţară, ca şi pentru Dinastie, toate conştiinţele cetăţeneşti oneste, toată suflarea cinstită a Romîniei, de la un cap la altul, trebue să se ridice pentru a o nimici înainte de a încolţi şi prinde rădăcini în sufletul curat al naţiune!. Cînd un Ion I. C. Brătianu,îşi permite cu emfază să declare, că în această ţară vor guverna de azi înainte, aceia pe cari îi va voi partidul iberal — ori cine trebue să-şi dea seamă că în aceste cuvinte nesocotite, se rezumă acea concepţie nenorocită a substituirei întregei suveranităţi naţionale, unei mizerabile oligarhii, şi a escamotărei factorilor constituţionali, cărora naţiunea le a delegat şi distribuit suveranitatea sa. In asemenea condiţiuni, lupta partidului conservator democrat, pe care 0 va începe în curînd, nu va fi numai o luptă pur politică, de rnmintere a unui regim sau guvern reu, 01 va lua caracterul unei lupte naţionale, pentru salvarea organizaţiei constituţionale a Statului, pe care oligarhia liberalo-junimistă vrea s'o încătuşeze, stabilindu-şi atotputernicia ei, în contra voinţei factorilor constituţionali ai ţărei. Naţiunea se guvernează prin ea însăşi, şi cum vrea ea însăşi, nu nu prin Ion I. C. Brătianu sau cum vrea Ion I. C. Brătianu!—iată strigătul, cu care noi declarăm azi deschisă lupta hotărîtoare în potriva oligarhiei junimisto-liberală, Vespasian I. Pella. 5 luni Exemplarul ABONAMENTE 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un an.......................20 lei 6 luni........................10 „ Un rând în pag. EH, 50 Bani ›› ›› ‹‹ 40 ,, ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacția si Administraţia, IAŞI, Str. Primăriei 30 * » 1 1 Sub direcţiunea unui Comitet Anul VI.—No. 891 ~ Joi 2 Aprilie 1901. IN GAZUL HARET Undeva, în valea Prahovei s'a exilat d. Hard de sărbători, ca să se recojească de cele trei lovituri parlamentare. In exil Va ajuns primul ministru—o să-l mîngăie. D. Brăteanu după ce loveşte se preface că mîngîe. De atîta subţire diplomaţie ie capabil şi şeful partidului liberal. Pe d. Harel Vau afectat cele trei manifestaţiuni ostile. L’au înstrăinat mai tpnult, decit l’au afectat. Se credea perpetuu. Nu ştia, însă, că acea perpetuitate va merge egal cu acea a d-lui Sturza. A văzut acum realitatea: „ Sturza a fost trimis să facă promenade la Bois de Boulogne, d. Haret a fost trimis ,n aproape, la Valea Călugărească. Dar liberalii s’au grăbit cu d. Haret şi această grabă explică vizita de falsă mîngăiere pe care d. Brătianu a făcut-o omului amărît. Loviturile contra ministrului instrucţiei, care şi-a terminat misiunea în partid, ar fi fost cu prudenţă date numai atunci, cînd guvernul ar fi fost în ajun să se retragă La spartul iarmarocului s’ar fi spart şi atotputernicia unui om nefast. Dar nu este aşa. Nu suntem în criză ministerială. Sau, dacă suntem în criză ministerială, guvernul va trăi astfel Va trăi în desperare, în neputinţă de a se complecta, dar va trăi. Unui asemeneaguvern nu i trebuește încă o demisie de jministru, căci nu numai căji’ar avea om în loc, dar nar avea nici interimist în loc. De ce dar s’a provocat izgonirea d lui Haret ? Camera- dacă am admite contrariul din partea Senaului—n’a lucrat, ruşinînd pe ministrul instrucţiei, fără de avizul guvernului. Cine face politică ştie ce înseamnă ca majoritatea să aplaude cu frenezie pe un deputat al minoritarei, cînd acesta combate proiectul unui ministru. Senatul cu independenţa de care a dat oarecare dovadă şi Camera cu învoirea guvernului, s’au pronunţat contra d lui Haret. Loviturile prea erau oficiale, ca să nu fi înţeles chiar d. Haret, că perpetuitatea sa a dat greş. Şi omul s’a dus la vie. După aceea a venit realitatea, imposibilitatea de a avea un alt ministru al şcoalelor şi primul ministru s’a dus să-l împace pe exilat. Faptul dovedeşte că guvernul care abia dacă trăieşte, nu-şi poate permite luxul unor lovituri senzaţionale. Mai dovedeşte cumplita sărăcie de oameni a liberalilor şi ridiculul cumplit al fabulei că se va face o ,largă remaniare“. Chestie politice La Valea Călugărească Da multe ori ministrul Haret a scoborît din treaba stația Valea Călugărească; nici o dată lasă n’a fost mai acru la saletea de aceste sfinte serbători, după ce camerele i-au dat de 3 ori vot de blam La Valea Călugărească! Ce frumos sună acest cuvint pentru un miistru in demisie ! Ministru demisionat ţi Valea Călugărească ! Să fi voit o aşa asociare de nume, de împrejurări şi nu s’ar fi găsit! Dar este o vorbă: n’aduce anul ce aduce ceasul !! Şi ce-şi face omul singur nici dracul nu-i desface ! Haret se duce să so facă iască la Vala Călugărească ! Iată un om care a pisat apa în piuă 12 ani de zile, la ministerul Instrucţiunii făcînd de toate şi luîndu-se după toţi ! Haret dă pildă vie de marea lipsă de oameni ce are partidul liberal ! Haret a atins toate ramurile învăţămîntului, dar cu acea lipsă de unitate, că pe trei sferturi a distrus ceia ce au ăcut alţii, iar sfertul care pare a fi bun şi l’a schimbat de atttea ori. Da trei ori ministru, el n’a putut impune partidului său unie din vederile oluului superior, căci nici nu este, ci a rămas minstru de resort, un simplu ministru de instrucţie, şi aici înrăind atmosfera şcoalei, nu înălţind’o. Cea mai bună dovadă este că Haret n’a produs în corpul didactic curente de idei, ci a împărţit corpul didactic în 2 mari tabere : în îmbuibaţi şi în persecutaţi. Nici un ministru n’a pilduit ura şi vrajba în corpul administraţilor săi ca ministrul Haret. Organele sale de control sînt organe de urmărire, de persecuţie, de sfoîială, căci după cum era plamada ministrului era şi plamada aubalterilor. Acest exces de politicianism josnic l’a mîncat pe Haret în ochi partidului ! Crezîndu-se indispensabil în partid l’a tratatul cucerit şi dacă la rezbiu ministrul Averescu a zădărit majortatea prin disciplina militărească, şi i-a adus căderea, la instrucţie, toţi ţin că lem slujba în drept divin şi haretist şi cataogau audienţele chiar ale parlamentarilor Presa oficioasă a pudicat cu litere groase asemenea măsuri hretiste şi servitorul ciupit de la uşa mnistrului dispunea de primiri, ministru! mutîndu-şi departamentul la el acasă, necatadixsind a se pune în slujba ţării. Şi apoi incompetenţă ! Prin sistemă Haret s' încunjurat de ciraci inferiori pentru a-i cultiva răutate», nu pentru a se călăuzi îspre mai bine. Şi Haret a căzut în och partidului, îa ochii ţării. Ua răsuflu parcă ea simte de la Dorohoi la Severind vestea că ministrul Haret s’a retras la Valea Călugărească. Şi mai afund şi mai dparte, cu atfta mai bine ! Sectarismul să se poeiască la Valea Călugărească, școala romănască cere a fi administrată în alt duh,nu ca cel de acum* * * MAGISTRATURI IDEALA Ferice ţara de a cărei agistratură nu se vorbeşte. Şi noi am vi să nu vorbim de magistratura noastră. Dar nu ne îngădue actualitatea, lucrul ceata. Actualitatea arată că partidul beral, graţie unei monumentale legi peronale, îşi va primeni magistratura după care nevoile partidului... Partidul acesta cere o mastratură ideală—şi o va avea. In aceastarivinţă adică în privinţa felului „magistralei ideale“ a colectiviştilor, avem sub cc un document omenesc de mare importanţ morală. E o suplică a d-lui Gh. Liciu, ost consilier la înalta Curte de Casații care a ieşit la pensie pe ziua de 23 Artie 1909 și care, la 25 Martie 1909, ce înscrierea sa în partidul liberal, în firele și gloriosul partid liberal cu zice suplicantul. Chiar în iuţeala aceasta de 48 ore de a trece din lumea gravă a dreptăţei în acea a luptelor politice — noi nu vedem nimic extraordinar. Că d. Liciu, după peste patru decenii închinate dreptăţei, devine, a doua zi după trecerea sa la pensie, un fervent liberal—naţional, faptul cadrează cu obiceiurile unei ţâri mici. Citiţi în anuarul magistraturei cum a mers d. Liciu în cariera sa de magistrat, observaţi cum repedele sale avansări coincidau cu fiinţa liberalilor la putere şi veţi vedea că fostul consilier de la Casaţie are serioase titluri de recunoştinţă pentru liberali. Dar d. Liciu, în suplica sa, merge departe cu recunoştinţa. El declară, textual, următoarele : Am împărtăşit totdeauna ideile acestui partid, căci am fost şi sînt convins că numai el a înţeles şi a ştiut să lucreze cu mai multă putere... Avînd acum libertatea de a lucra direct pentru, realizarea ideilor mele politice, vă rog a regula înscrierea mea în manie şi’gloriosul partid naţional liberal Patruzeci şi trei ani a fost judecător d. Liciu şi totdeauna a împărtăşit ideile partidului liberal; a fost şi este convins că singur acest partid „poate lupta contra străinismului“... Patruzeci şi trei ani, declară d. Liciu, a lucrat indirect pentru realizareaideilor sale politice, iar acum, cînd nu mai are mandat de lefegiu al statului, ci bon de pensie, va lucra, fireşte, direct, cu pieptul deschis. D. Liciu ar fi putut fi mai puţin vorbăreţ în petiţia sa. S’ar fi putut înscrie la liberali prin banalele două rînduri. Dar nu l’a lasat entusiasmul. Destul a luptat indirect pentru realizarea ideilor sale politice ! Petiţia d-lui Liciu, care este o clasică spovedanie a magistratului colectivist vine în vremea în care, la ministerul de justiţie, cu ajutorul unei legi scelerate, «« L er«az»» la înlumlisa ^toare. Asemenea justiţie ideală urmează s’o stabilească hidosul şcolar al lui Stătescu, care el — regretatul — a dat lecţie de politician „indirect“, la foarte mulţi de alde d. Liciu. ■ Pe aşa vremuri, cu aşa guvern, cu aşa ministru, aceasta se chiamă, ca şi pe vremurile de apoi, justiţie ideală. In totdeauna, trecerea colectiviştilor la treburile statului, a însemnat o eră de furie şi de procopseală. Cînd şuvoiul colectivist va fi trecut, se vor găsi oameni de inimă, ca să refacă ceea ce furia a stricat. Privită sub orice altă formă, cu otce altă credinţă, ne ar apărea ca o simplă absurditate, dacă nu chiar ca o nenorocire insuportabilă din pricina infinitelor mîhniri, amărăciuni, contraziceri şi umilinţi prin care ne face să trecem. Toate însă se atenuează şi devin normale bucurii şi întristări—în momentul cînd ne putem conduce de această normă unică şi superioară, viaţa e iluzia fatalmente amăgitoare, iar tot ce ni se întîmplă are numai însemnătatea clipei care înşala şi moare... Radion __OAMENI Şl LUCRURI ZIUA AMĂGIRII Priviţi cerul; vă plîngeţi în potriva lui şi cu drept cuvînt: de săptămîni de zile ne ţine într’o necontenită şi stranie nesiguranţă. Ni se pare, cînd şi cînd, că are intenţiuni bune cu noi; acum ni se pare iar că şi-a schimbat gîndul. Vremea ne poartă cu vorbe ; aşteptăm o zi frumoasă caldă ; aşteptăm un cer senin, care să reverse raze de belşug peste cîmpiile încremenite şi sterpe ; aşteptăm soarele de primăvară care se lasă din cale afară mult aşteptat,—dar soarele nu mai vine şi cerul rămîne sur, orizontul îngust, văzduhul închis, cîmpul pustiu și sufletele noastre lipsite de senin. In cele din urmă două zile părea că, în sfîrșit, timpul s’a hotărît cătră o schim bare în bine ; lumea doritoare de soare, a putut să și îngăduie plăcerea de a pe trece cîteva oare afară din oraș, răs punzînd unii —unei chemări mai intime spre aerul rustic, alţii—urmînd tradiţiuni de a lua parte la serbările şi chefurile populare din grădinile depărtate ale împrejurimilor. Dar bucuria fu scurtă ; vremea s’a arătat aşa cum e : amăgitoare, decepţionată, — vrednică de întăiu Aprilie. . Nimic nu e mai capricios ca timpul şi nimic mai înşelător, dar nimic mai constant şi mai drept totodată. El este marele dascăl care ne învaţă arta şi trebuinţa de a ne înşăla,mai cu seamă de a ne înşela pe noi înşine, dacă vrem să cunoaştem ceea ce caută toată lumea şi ce nu găseşte nimeni pe pămînt : fericirea. O găsim, ni se pare c’o găsim, prea adeseori, dar ea apare cu o singură condiţiune esenţială,—aceea de a fi scurtă efemeră amăgitoare, întocmai cum e clipa expresiunea simplă a veşnicei. De aceea cată să învăţăm un lucru j mai de seamă din înalta înţelepciune a timpului etern şi zburător. —Să învăţăm ne amăgi totdeauna sau a nu ne amăgi loc , a nu crede în nimic, ori a crede n tot, pentru a face din scurta noastră existenţă, ceea ce este şi trebuie să fie un adevăr,—o iluziune. u „IMPARATEA SA Ultima operă a lui Catulle Mendes — O lovitură de teatru.—La teatrul IUjane. Popularitatea lui Mendes. — „împărăteasa,“ pe scenă. Cînd pentru prima ori s’a j-c&t pe scena teatrului „ Vaudeville“ piesa lui Catulle Meadbi, d-na Réjane, directoarea teatrului, e?i pe scenă și cu vocea vibrînd de emoţi ne anunţă publicului : piesa împărăteasa, pe care am avut onoarea s’o jucăm în faţa d-voastră, e scrisă de regretatul nostru maestru Catulle Mense... E de neînchipuit, spun ziarele Parisians, momentul care a urmat acestor cuvinte. Solemnă tăcere, care b’s terminat prin o avalanşă de aplause, subliniem entuziasmul pe care publicul întreg il manifestase pentru operă, şi pentru memoria maestrului. i£Nu mai era teatru şi viaţă, era frumuseţe şi durere, care ambele îşi deschideau aripile spre un cer de glorie. Aceasta e o probă evidentă, că douătrei luni de la sfîrșitul atît de tragic al maestrului, imaginea sa plutește încă vie la amintirea parhianilor. * Mendel ne transportă în Polonia, pe care atît de mult a iubit’o. Bătrinul conte Walevsky e un strașnic adversar al lui Napoleon, pe care Insă îl întrece în tiranie. In timpul mesei, contele îşi permite cîteva sarcasme la adresa lui Napoleon, în exil la Elba. Soţia sa indicată pleacă, dar bătrînul băutor şi tiran, se înfurie, şi stanei contesa Waleek*, adună toţi servitorii, grajdani, ţăranii şi se spovedeşte declarînd că ea a fost amanta lui Napoleon, aruncată în braţele Imperatorelui de insuşi coţul ei, că fiul ei, e fiul lui Napoleon şi că nu mai poate locui în casa contelui, îi va pleca după împărătescul ei amant, în exil, împreună cu fiul lor. * In insula Elba, noua şi derisoria capitală a lui Napoleon cel mere, mişună toată drojdia societăţii. Tot felul de spioni, femei perdute, grenadiere cari beau şi joacă. Trece aghiotantul de cîmp al împăratului generalul Drouot, conducînd pe frumoasa Enriquetta, pe care o iubeşte în pasiune dar pe care nu voea s’o ia în căsătorie. El se dedă inacţiunei, în această insulă încîntătoare şi andantă, în care împăratul însuşi e bătrîn, are o sută de ani, picioarele greoaie, moralul deprimat, şi ia loc de acţiune se dedă trîndăviei. Sosesc turiştii, împăratul coboară scara cu greutate. E mai bătrîn ca Frederic al II-lea şi a Frederic Barbă Roşie, sdrobit sub poioara zădarnicilor sale cuceriri, a tuturor ţărilor cucerite şi abandonate, e sdrobit sub greutatea părăsirii generale, a cării victimă este. Mai e şi un colonel, care e însărcinat cu paza lui, care face să fie spionat din toate unghiarde, de tăre toţi trădătorii internaţional’. Un zgomot străbate văile, găsind ecou în pepiuriJa cîtorva credincioşi. împărăteasa va sosi ca regele Romei. * împăratul reînvie. Fiul seu va venii soţia sa ! Ki reia viaţa de odinioară, obiceiurile de a Marenjo şi Austerlitz, pune pe mameluci în mare ţinută, mobilizează pe grenadiri şi batalionul corsican. Va merge el însuşi întru îat împinsarea împărătesei în echipagiul de lux, de glorie şi de epopee. Dar paznicul meu, colonelul englez Impbel! îi taie entuziasmul. E sigur êtie că aceea care vine să fie împărăteasa Maria Louisa? şi vărmanul mare împărat, e muncit de îndoială, deprins cu trădările mareşalilor, germanul desolat se va duce singur, fără post, să asiste la ipotetica debarcare a fericirei şi a pos- Urităţei sale.