Opinia, mai 1909 (Anul 6, nr. 715-738)

1909-05-01 / nr. 715

5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an.......................20 lei 6 luni.......................10 „ ZIAR.CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacţia şi Administraţia, IAȘI, Str. Primăriei 30 Sub direcţiunea unui Comitet 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. IV, 50 Bani IV, 40 „ Anul VI.—No. 715 -Vineri 1 Mai 1969 Scumpirea traiului Că traiul s’a scumpit din cale afară e un adevăr evident. Dar acest train scumpit este resimţit mai tare da clasa biurocraţilor, cari au lefuri fixe, pe cînd preţul vieţii creşte. Legile economice cari aduc creşterea şi scumpirea vieţii nu merg mînă în mînă cu legile fiscale ale budgetului şi negreşit ca noi, clasa L, salariată să ne resimţim mai mult de urcarea preţului vieţii. Preţul unitar al cîştigului de zi fiind fixat la acel, preţ unitar„se referă la toate articulele de traiu şi orice urcare de centime face să se strice echilibrul între venit şi cheltuială. Acest raport între media venitului zilnic al salariaţilor şi media vieţii, aşa cum o impun legile economice aduce, cu vremea, desacorduri mari şi rolul statului e de a le armoniza pentru bunul mers tocmai al carului statului. Urcareu salariilor e urmarea fatală a urcării vieţii. Dar dacă această chestie îşi are importanţa sa, ceea ce preocupă toate cercurile este, pentru ce viaţa s’a scumpit la noi în aşa măsură că a dat de gândit tuturor. Creşterea preţului vieţii nu e aceiaşi în toate părţile, şi pe lingă cauzele generale ale ţării are şi altele locale unor anumite oraşe şi centre. In linie generală viaţa s’a scumpit, prin articulele ce se produc în ţară, nu prin cele ce ne vin din afară. Aceste din urmă ating o clasă prea restrînsă: celelalte ating masa norodului. Mai de demult viaţa era ellenă prin articulele interne. Ni se spun ca din poveşti preţurile mici, cu cari se cumpărau articulele interne înainte de deschiderea Dunărei. Astăzi cu libertatea transacţiilor comerciale şi înlesnirea transportului, articulele interne exportîndu-se s’au scumpit înlăuntru, iar articulele externe importîndu-se s’au eftenit înlăuntru. De eît, cu articulele importate cumpărătorul se acomodează după pungă, după guat, după putinţă. Cine poate ia articula scumpe cine nu de cele mai eftine, şi face cum poate. Cu articulele interne din contra, preţul lor fixîndu-se după o normă unitară , ating de o potrivă pe toţi şi pe cei cu punga plină şi pe cei mai supţirei la pungă. Mai mult încă, în tendinţa de industrializare a ţării nu s’a lăsat jocul liber importului, ci s’au majorat unele preţuri cu taxe de protecţie sau de prohibiţie, cari au scumpit articulele în mod colosal: zaharul, pâinea, hîrtia, sfecla, etc., etc. * Deci industrializarea ţării a scumpit traiul în ceea ce priveşte articulele de importat, fără să uşureze cu ceva articulele interne, cari au mers prescind. Apoi industrializarea a sporit viaţa muncitorilor, căci i-a rîdicat pe o scară mai aleasă decît cea a plugarului; dar jocul legilor economice nu i-a înlesnit, ci i-a apăsat ca şi pe salariaţii din biurouri. Cînd cei vechi cumpărau cu un leu vechiu 40 ocă de pîne, iar pentru o ocă da cafea plăriau 4 lei vecin, adică trebuiau să dea 160 ocă de pine , pentru 00a de cafea, ni se pare că erau mai înlesniţi, de cît azi, cînd vrînd nevrînd orice om treime să mănînce oca de pîne, iar cafeaua e articul de lux, şi n’am înlesnit întru nimica pe consumatorul nevoes, dacă l’am scumpit la pîne şi l’am eihnit la cafea, pentru înlesnirea comerţului cu Turcia şi Grecia, după principiul naţiunei celei mai favorizate. Tot aşa cu zaharul. De la 28 bani costul de fabrică al unui kilo de zahar pînă la MO preţul din piaţă, consumatorul şi bogat şi sarac plăteşte 82 de bani taxe peste taxe, primele fabricaţiune şi altele şi ţara nu ştie că de unde înainte budgetul încasa 8 milioane taxe de import la zahar—cînd se vindea cu 70 bani kilogramul, azi noi plătim din budget fabricilor alte 8 milioane, golind şi budgetul şi punga ţării, pentru gustul rentabilităţii a 50.000 Ha. ,ora de sfecle şi a îngrăşării pungii la 5—6 capitalişti francezi. Şi aşa mai departe. Dar scumpirea vieţii are şi alte cauze sufleteşti. Noi ne-am croit viaţa pe un picior prea boeresc. Locuim case mari, ne place a fi serviţi de slugi multe, buzunarul ne covârşeşte; fetele noastre, copiii noştri nu-i deprindem a-şi satisface ei singuri nevoilor lor; acest traiu boeresc, dacă convine boerilor, nu convine salariaţilor. Şi dacă adăugăm acest rău social şi moral la cel fatal al legilor economice, sigur că viaţa ni se pare şi mai grea şi mai amară. Cu tendinţa de a merge tot în sus, noi nu ne uităm în lături, nu ne cuprindera îndeajuns noi pe noi, şi ne mărim singuri răul. Casele le facem cu loc mult da jur înprejur, şi nu ciştigăm înălţimile ; şi apoi şi cerinţele de construcţie s’au îngreuiat că e un fizic pentru cel ce încearcă să clădească. Populaţia creşte pe fiecara an; noi gospodării se formează şi apartamentele nu se înmulţesc în proporţie cu dînsele. Nu e biurpcrat care să nu se vadă silit a plăti chiria cu venitul pe 3—4 luni. Dar aceasta aduce un desechilibru economic, căci strică proporţia. In scurt dar, scumpirea traiului are cauze generale economice, pe care nu le putem schimba; are cauze specifice situaţiei noastre budgetare, care se pot ameliora, dar are şi cauze interne, datorite felului nostru de creştere în familie, în şcoli. Trebue o schimbare în toate direcţiile, şi dacă ne-am deprinde a ne mulţumi cu mai puţin şi a ne satisface noi prin noi mai mult, nu ştiu zeu dacă n’am motiva o scădere a preţului vieţii, tocmai în folosul general. Să ne inchipuim că am spori prin legi productivitatea industrială mică a ţăranului prin lăţirea la domiciliu a uneltelor industriale , războiul mecanic, motorul maşinal şi alte instrumente şi că în loc de a ne cumpăra cu aur stofa proastă străină, ne-am ţese şi coase stofele noastre din lîna noastră, ce uşurare ar fi în ţară, căci pe de o parte soarele şi ploaia ne-ar da griul şi popuşoiul; iar braţele noastre near da stofa modestă dar sănătoasă şi trainică, nu putredă ca cea nemţească. Şi apoi cn prilej de însănătoşare morală, căci ar dispărea din popor indolenţa, lenea, nepăsarea şi ar socoate fiecare clipă cu banul, fiecare ceas cu leul, fiecare săptămînă cu aurul. Dar pentru asta trebue colaborarea tuturor mijloacelor, tuturor puterilor, tuturor voinţelor, şi pînă acum noi plutim în lupte personale, nu însă şi în măsuri de sporire economică. Gh. Ghibănescu. O DEOSEBIRE Georg Gothein, deputat în Reichstagul german, într’un articol asupra situaţiei politice în Germania, se exprimă astfel: Dar noi suferim mai cu seamă de pe urma faptului că partidele nu sunt răspunzătoare de politica pe care după cererea lor o face guvernul. Negreşit, răul semnalat de deputatul german e mare, pentru că este şi logic şi necesar ca acela, care exercită o putere, să aibă şi răspunderea respectivă. Dat find că d. Gothein nu face consideraţii pur teoretice, ci examinează situaţia de azi din Germania, e interesant s’o comparăm cu a noastră. Evident, d. Ionel Brătianu nu se poate plînge că e silit să facă politica partidelor sau partidului. D-sa nici nu şi-a consultat partidul: toată pretinsa legiferare a căzut cu hîrzobul, din cerul brătienist.— Partidul ori a înghiţit şi a tăcut, ori a înghiţit şi a murmurat; dar de înghiţit a înghiţit în tot cazul, tot ce a vrut să servească d. Ionel Brătianu sub eticheta de „operă de guvernămînt“. Zicem partidul şi nu partidele, pentru că de acestea din urmă nici atîta nu e obligat să ţie seamă un guvern brătienist, chiar cînd e vorba de un partid ca al nostru, care a dovedit că reprezintă massa cetăţenească. O fi rău sistemul din Germania, de care se plînge d. Georg Gothein. Dar ni se pare că e şi mai rău sistemul introdus la noi de liberali şi dus la perfecţie de d. Ionel Brătianu. ----.......................................... - O ispravă naţionalistă Se pare că naţionalizmul d-lor Iorga şi Cuza intră intr’o fază nouă şi... practică. Se pare, că şefii s’au convins, că platonizmul nu duce la bune şi frumoase rezultate; că teoria, ori cît este în stare să zăpăciască unele minţi tinere, nu poate cu toate acestea să dea alte roade. Şi atunci corifeii şi-au pus în minte să lucreze mai practic, să propage prin fapt. D. Iorga şi-a făcut datoria, dînd semnalul luptei. Dar iată un alt fapt. De astă dată fu rîndul d-lui Cuza,—ierarhia după cum vedeţi, fu strict observată. Alaltăeri , Cuza s’a aruncat, cu aceiaşi pornire asupra unui biet om, care avea marea vină să fie evreu. A vrut se vede d. Cuza să facă o lecţie practică de economie politică studenţilor cu care obişnuit face cenaclu ambulant între Tuffli şi Piaţa Unirea. Să profiţi de slăbiciunea unui om, care ştii că nu-ţi poate răspunde cu aceiaş monedă, să te arunci asupra şi să loveşti aceste ese de sigur, din cadrul unei minţi bine organizată. Chiar dacă admitem că d. Cuza, este numai un temperament impulziv, violent încă nu s’ar putea explica accesul acesta. Dar respectul de sine, simţul demnităţii personale şi al situaţiunii sale l-ar fi împedecat de la o asemenea brutalitate. Nu este exclus, ca un om relativ calm, să facă o prostie într’un moment de surexcitare, de legitimă indignare ; dar este cu desăvîrşire exclus, ca un om normal organizat, să comită o asemenea barbarie în plină stradă, fără nici un motiv serios, şi într’un interval relativ îndelungat. Fără îndoială, că d. Cuza a vrut să dea o pildă de cum înţălege d-sa să propăvăduiască salvatoarea teorie naţionalistă. De la teorie la fapte. Acesta este principiliul, pe care se bazează o întreagă metodă de investigaţiune în ştiinţă. De cît, „de la asemenea teorii la asemenea fapte, ni se pare că nu este permis nici de lege, nici de morală. D. Cuza a contravenit la amîndouă, şi dacă cea de a doua nu are altă sancţiune, decît opinia publică, cea dintăii are o sancţiune mai simţitoare dacă nu mai puternică şi cerem, ca aceasta sancţiune să i se aplice d-lui Cuza. Eu. Chestii şcolare Examenul de capacitate pentru fete In Monitorul Oficial din 22 Aprilie e. n. s-a publicat condiţiile ţinerii unui examen de capacitate pentru şcolile secundare de fete , externate, şcoli normale şi profesionale. Va fi al doilea examen ţinut sub ministerial d-lui Haret, fericitul ministre sare de 10 asai în urmă a condus mai toate examenele de capacitate pentru bieţi şi fete. Şi nu e puţin lucru, sine zice examen de capacitate la fete supt ministerul d-lui Haret. Precedentele dau de gîndit. Clicile şi esclusivismul ce a domnit la unele examene, dau da bănuit şi la csstalalte. Şi apoi scoaterea prin lege a putinţei ca unele examene să se ţină şi la Iaşi, nu numai la Bucureşti, pun într’o vădită inferioritate, sporind munca şi grija candidatelor de la Iaşi. Intăiu examenul de capacitate va fi enciclopedic. Ea va asculta: romina, istorie, geografie, filozofie, pedagogie, ecemie politică, deci , discipline. Cam profesorii vor fi în mare majoritate din Bucureşti, toate candidatele vor trebui să prindă ştiinţa prin felul de predare al profesorilor bucureşteni. Un obiect de pildă : geografia. La Iaşi numai de 2 ani face curs d. St. Popescu, pe rrnd la Bucureşti d. Mehedinţi a monopolizat ştiinţa geografiei. Predărşi d. Filipi de la Iaşi filologia romanească, dar această ştiinţă filologică trebue preparată acum prin prisma profesorului de la Bucureşti. Tot aşa la istorie, Caciul bate pa Xenopol, şi detaliile , la Cneiul sunt unele, â la Xenopol altele. Dar pe lîngă această interiorizară a candidatelor de la Iaşi mai există teama cliselor şi esslusivismului, care a exasperat lumea. Ne facem datoria şi credem că suntem ecoul tuturor celor interesaţi, cerînd de la ministrul Haret luarea celor mai se vere şi drepte măsuri pentru egala îndreptăţire în ţinută şi încredere a tuturor candidatelor, pentru a nu mai avea aspectul examenului condus de compania Brătila—Adelaberg, cari pentru chichiţe şi fleacuri a scoborît o şcoală, o serie întreagă de candidate, lăsînd să se strecoare în suflet ideea că nu dreptatea curată a stăpînit, ei cea personală şi pătimaşă. Candidate vor fi multe, zeci şi sute, căci licenţiatele în litere, filologie, istorie, s’au înmulţit. De cît şi aici o nedreptate. Toate candidatele se duc neegale la examene. Cele cu licenţa în istorie şi filozofie vor fi slabe în filologie; cele în filologie vor fi slabe la istorie ; şi toate vor fi putrede de slabe la geografie. Aici mai ales este ceva de făcut. Ar fi da dorit ca actualul docent de la Universitatea de Iaşi să strîngă într’o serie de lecţii, pe toate licenţiatele şi să le atingă cele mai generale chestii de geografie, tocmai în vederea examenului da toamnă. Ar fi un serviciu frumos ce s’ar aduce candidatelor de la Iaşi şi s’ar complecta cultura lor Universitară ad hoc. La primul examen de capacitate ţinut acum 5 ani, de la Iaşi ne-au eşit cele mai bune candidate. Nu ne îndoim că şi de astă dată Iaşii vor ţinea recordul, pentru a se dovedi că soliditatea culturală la Iaşi o avem, cu toate condiţiile de inferioritate în care zace Iaşul. OAMENI ŞI LUCRURI TREI, DOAMNE! O mică şi modestă dare de seamă s’a publicat ori în ziar, despre moartea şi înmormîntarea unui tînăr lucrător tipograf din atelierele unde se tipăreşte şi .Opinia“,—precum se cuvine să fie darea de seamă despre dispariţia unui modest ostaş al muncei manuale, al muncei grele de toate zilele. Nu fără durere de inimă se poate afla însă—de cătră oricine ar fi—că într’un interval de timp excesiv de scurt—două săptămîni!—au murit în oraşul nostru trei lucrători tipografi, tustrei în vrîstă de d°uă zeci de ani, cu toţii chemaţi în anul acesta să-şi îndeplinească serviciul militar, tustrei seceraţi de o boală teribilă, care nu iartă. E boala cea fără de milă care vine să găsească victimele în umbra atelierelor de muncă ori în camera de lucru a celui fizic este surmenat, e boala care izvoreşte mai deadreptul din anumite condiţiuni de traiu şi de lucru, boala care face cu atît mai multe jertfe, cu cît omenirea progresează mai mult, căci, progresul din nefericire, e legat de excese de diferite naturi pe cari le îngreuiază încă mereu cerinţele materiale ale existenţei, scumpetea, dorinţele tot mai mari, atîtea variate condiţiuni şi împrejurări ale vieţei sociale de astăzi. Fireşte, suntem departe de a crede ori de a spune lucrătorilor cari ne sunt atît de simpatici, că munca lor de atelier e mai primejdioasă ori mai grea ca a oricărora. Suntem mai curînd înclinaţi a crede că e numai o coincidenţă, una din acele grozave coincidenţe pe care mintea nu le poate cuprinde îndeajuns şi pe care ştiinţa nu le explică lămurit: seria morţilor la feliu,precum se găsesc serii de alte întîmplări fericite ori nenorocite, în societatea omenească, menite anume par’că să ne impresioneze, ori să ne deruteze. In această stranie categorie de fapte intră şi împrejurarea nespus de întristătoare a forţei simultanee a celor trei lucrători tipografi iaşani, stinşi de aceeaşi boală, în aceeaşi vrîstă Mai mult decît simpli lucrători, tipografii sunt pentru ziarişti şi publicişti, cei dintăiu şi cei mai devotaţi tovarăşi împreună îşi fac traiul, de-a valma îşi îndeplinesc misiunea socială şi în mod fatal rostul unora se confundă cu al celorlalţi. Că unii înfruntă plumbul metalic propriu zis, iar ceilalţi îl absorb sub forma altor otrăvuri, tot acolo ajungem de-o potrivă şi tot ca plumbul ce se roade încet-încet sub degetele tipografilor ori se iroseşte în glonţii de luptă,—ne topim cu toţii în aşteptarea unui sfirşit. Datori suntem însă noi înaintea tuturor să deplîngem împreună cu dînşii pe cei săceraţi de o moarte atît de timpurie şi să le adresăm cuvinte de îmbărbătare pînă cînd o vreme mai bună va aduce măsuri de îndreptare. Rodion Opiomania O conferinţă interesantă.—Istorie.—Afacerea Jiump.—Fumătorii de opiu.—Dezastrul fumatului.—Opiomania e vindecabilă?—Injecţiile subcutanee şi morfinomania. Doctorul Janselme a ţinut nu de mult o conferinţă la „Soliéé de l’internat“ cu privire la opium şi efectele lui. Din cuprinsul acestei conferinţe se deduce că celebrul medic găseşte opiului unul din efectele cele mai pernicioase şi ca atare ii atribue o importanţă deosebită. Mai arată între altele că autorităţile publice ar trebui din cînd In cînd să se gîndească la efectele dezastrale ce produce această plantă şi să ia oare cari măsuri privitoare la consecinţele întrebuinţării ei. Chestiunea a fost adusă la ordinea zilei, pentru prima oară, în mod mai complicat bine înţeles, cu ocazia afacerei Ulimo. Se ştie că îa această împrejurare, s’a pus mult, foarte mult în sarcina opiului, şi că efectele lui au fost considerate ca pernicioase nu numai vieţei private, dar chiar ordinei publice, în mod cam indirect, ce-i drept, dar nu mai puţin vătămător. * Acuma doctorul Janselme, prin comunicarea pa care o face societăţii internatului, readuce chestia, cu mai multe elemente documentare, arătînd cam care e atenţia de care trebue să se bucure şi din partea autorităţii publice, această chestiune. Din Isdo-China şi din staţiunile extremului Orient, scrie doctorul Janselme, trupele coloniale ofiţerii şi equipagiile flotei, au adus în Franţa funestul obicei de a fuma opiul. Au făcut numeroşi prozeliţii în porturile noastre de răsboiu. La Toulon întâi, apoi la Brest, Loriént, Cherbourg, fumătorii, în număr relativ considerabil au fost deschise, şi acolo soldaţi şi marinari de toate gradele se dedau voluptăţilor pipei în tovărăşia demimondenelor. Mulţi aspiranţi da marină chiar, din momentul eşirei lor din fregata-şcoală, se abonează la vre-o fumătorie. Care poate fi viitorul acestor ofiţeri ? Forţele fizice, morale sau intelectuale ale unui astfel da fumător îl împedică de a ocupa cu rost vreuna din funcţiile publice. Acest viţiu degradator nu ar fi posibil de tolerat la vreunul dintre acei cari deţin o facirea de autoritate. Soldatul sau comandantul nu mai posedă energia, vigoarea şi toate celelalte calităţi avute pentru exercitarea funcţiei sale. Oficer de marină, el poate graţie uneia din eclipsele de inteligenţă şi conştienţă, atît de familiare fumătorilor de opiu, el poate conduce vasal la o distrugere totală. Administrator colonial, el e condus la acte nereitetate, ca abuzani de putere. Magistratul dispune în mod iraţional da viaţa, onoarea şi averea acelor cărora le datoreşte dreptate. Aceasta fiind situaţia fumătorulu’, rămîie da analizat chestia dacă această funestă maladie poate fi vindecată ? * Deşi întoxicaţia lentă sau progresivă sau privaţiunea bruscă, aceste sînt cele două fîrjioace care pot fi încercate spre a vindeca pe fumător. Desintoxicarea lentă se face în mai multe iţari. Se poate înlocui opiul prin morfină sau prin o preparaţiune formiceutică. Apoi mai e laudanum, care e mult întrebuinţat de către misionarii din Indo- China. Medicii englezi prefară granulele de morfină sau injecţiile subautante da morfină. Acesta injecţii se bucură acum de o mare popularitate în China, pentru buna raţiune să o injecţie de morfină toată mult mai puţin decît o pipă de opiu. Dar aceasta trează o serie de morfinomani, de aceea consiliul superior legislativ din Hong-Kong a luat de curînd hotărîrea de a opri injecţiile subesstanee. Dar intoxicaţia lentă e o simplă iluzie. E greu de susţinut că simpla privaţiune ar putea vindeca pe bolnav, aşa că se pretinde că unicul mijloc mai eficace ar fi desintoxicarea bruscă, care, la rîndu-i, deşi puţin cam periculoasă, poate fi stăpînită de un medic energic. Urmează natural o criză, care durează în termen mediu opt zile şi care e foarte penibilă. Bolnavul e supărat de insomnii, da eram-