Opinia, iulie 1909 (Anul 6, nr. 762-785)

1909-07-31 / nr. 785

5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an.......................20 lei ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacția şi Administraţia: IAȘI, Str. Primăriei 30 Sub direcțiunea unui Comitet 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. III, 50 Bani ‹‹ »‹ ‹‹ ‹‡ ) 40—nn t "t"' Anul VI.—No. 785 Vineri 31 Iune |gog Ancheta Prinţului Barbu Stirbey Intr’un articol din săptămînele trecute, spuneam că ar fi foarte bine ca membrii consiliului superior de agricultură să faca oarecari anchete prin judeţe, pentru a se convinge de modul, cum sânt aplicate reformele agrare şi de utilitatea inspectorilor agricoli, a căror suprimare o cere toată lumea, în cap cu proiecţii judeţelor. Propunerea noastră era în legătură cu anchetele făcute în ţară de membrii consiliului superior administrativ, tot în scopul de a constata cura sunt aplicate reformele comunale şi administrative şi rezultatul a fost, că aproape 100 de administratori de plăşi au fost găsiţi....—vorba romînului—pă tari dinilor frunze, şi au fost suprimaţi de d. I. Brătianu. Acum ni se comunică din Roman, că Prinţul Barbu Ştirbei, membru în comitetul superior de agricultură a făcut zilele acestea o inspecţie în acel judeţ, pentru a-şi da seama de modul cum sunt aplicate noile legi agrare,—şi că, din rezultatele acelei anchete ar reuşi că funcţionarii însărcinaţi cu aplicarea legei agrare în acel judeţ nu-şi fac toată datoria. Ştirea aceasta, o confirmă şi un ziar liberal, aşa că e perfect exactă, şi presintă un deosebit interes întrucît inspecţiunea Prinţului Ştirbei, e făcută în judeţul unde e fieful politic al Ministrului de Lucrări Publice. Printre membrii cabinetului, care e considerat a fi inspirat mult pe d. Brătianu în alcătuirea reformelor, d. Morţun ocupă primul loc şi deci aplicarea acestor reforme, cel puţin în judeţul Roman, trebuia făcută cu cea mai mare stricteţă, pentru a învedera utilitatea nouei legiuiri rural. Or, prima ancheta pe care o face un membru al consiliului superior agricol, e tocmai în judeţul unui coautor al legei agrare—şi rezultatul anchetei dovedeşte că funcţionarii în cap cu inspectorul agricol aleşi de d. Morţun, pentru aplicarea acestor legi în judeţul său „nu-şi fac toată datoria—şi legile nu sunt aplicate cum trebue“. Desigur, că în parte vina trebue atribuită şi acestor slujbaşi şi în special inspectorului agricol. Dar adevărata vină, Rezidă în însăşi legea, care a preiat asemenea slujbaşi absolut inutili. Ce fei de datorie să-şi facă aceştia, dacă legea cari îi preiază, le încurcă în aşa fel atribuţiunile lor, încît în loc să servească cauza proprietarilor şi ţăranilor le-o complică şi mai mult. Sunt judeţe unde tocmai din pricina inspectorilor agricoli, conflictele între săteni şi cultivatorii mari de pămînt sunt perpetue şi dacă n’ar fi administraţia, ar căpăta deseori caractere foarte grave. Nădăjduim că ancheta Prinţului Ştirbey, nu se va opri aci, că d-sa va vizita şi alte judeţe, pentru a se încredinţa că cele constatate la Roman nu constituesc un caz izolat şi că pretutindeni în ţară legea, agrară cere acelaş sistem de aplicare sau mai bine zis de neaplicare. Şi că, în tot cazul, chiar dacă se va mărgini numai la ancheta sa de la Roman, Prinţul Ştirbey va înfăţişa consiliului superior din care face parte, un memoriu desvoltat care să conchidă cel puţin la suprimarea inspectorilor agricoli, cari sunt un fel de paraziţi ai Statului, încasînd cite 19.000 lei anual, pentru a perpetua la ţară o stare de lucruri intolerabilă din toate punctele de vedere. Un asemenea raport ar avea barem atâta efect că ar provoca o serioasă întervenire a consiliului superior către guvern şi ar servi în afară de populaţia de la ţară şi situaţia financiară a ţărei, economisindu-se o bună sumă din cheltuelile absurde ce sunt prevăzute în budget pentru întreţinerea acestor funcţionari. Pentru noi însă, satisfacţia este deplină şi numai de pe urma constatărilor Prinţului Ştirbey. Am propus facerea unor asemenea anchete—şi ele s-au făcut; am prevăzut că rezultatele vor fi dezavantajoase şi pentru lege şi pentru slujbaşii cari o aplică, şi prevederile noastre s-au realizat. Atît mai reu pentru guvern, dacă nici în faţa evidenţei, nu se va mişca —şi va lasa ca lucrurile să meargă din ce în ce mai reu. Cînd,îţi lipseşte sentimentul răspundere, îţi lipseşte şi acel al conştiinţei... şi guvernele inconştiente devin un pericol pentru ţară şi nu pot rămîne mai departe la putere. Govora, 28 iulie, 1909. Vespasian I. Pella -----------—~--------- 0 Declaraţie a generalului Manu Am dori să ştim, ce zice d. Filipescu de declaraţia, făcută mai zilele trecute la Sinaia, de d. General Manu, asupra situaţiei viitoare politice. Generalul s’ar fi exprimat că viitorul guvern, va fi conservator, dar dacă nu’l va forma d. Take Ionescu, apoi in nici un caz nu’l va forma d. Petru Carp. D. Filipescu, atît prin organul seu, cît şi prin întrunirile publice, o spune totdeauna că după liberali succesiunea guvernului o va lua d. Carp—şi a ameninţat chiar cu revoluţia în cas cînd lucrurile s’ar întâmpla alt fel. De revoluţia d. Filipescu, nu se mai sperie nimenea astăzi. Căci slavă domnului statul dispune de suficiente mijloce pentru a chema la respectul ordinei şi autorităţii, pe tulburătorii de meserie. Dar cum rămîne cu visurile acestui veninos politician de a pune mina pe portofoliul internelor şi a o transforma în cea mai mizerabilă armă de răsbunare în potriva tuturor adversarilor săi politici şi personali ? Un guvern conservator, format de altcineva decît deci Carp înseamnă sdrobirea tuturor planurilor micului dictator, şi punerea lui la carantină pentru totdeauna! D. Filipescu, trebue să dezmintă numaidecît pe generalui Manu,—ca toată menajarea interesată pe care i-o face de doi ani-căci altfel și perde și ultimul credit politic ce’l mai are prin unele mahalale ale capitale. Programul nostru şi cel liberal Primite cuvinte pe cari ni le au adresat adversarii noştri, cînd ne-am constituit în partid,—au fost „n’aveţi program de guvernămînt !* Cînd le-am explicat punct cu punct programul nostru, şi le-am dovedit că este superior propunerilor lor, ne-au respuns „ Un asemenea program nu motivează necesitatea unui al treilea partid“. In deosebi liberalii ne-au adăugat că trecutul unui partid, constitue dovada cea mai temeinică a programului pe care îşi bazează existenţa sa—lucru la care nu ne-a fost greu să-i obiectăm că şi trecutul şi activitatea politică a şefului nostru şi a oamenilor de muncă din jurul seu constitue aceeaşi dovadă de programul pe care îşi sprijină şi viitoarea sa operă de guvern. Dar adversarii noştri nu sunt de bună credinţă,ca să recunoască lucruri ce nu se mai pot contesta, şi în ura neînfrînată ce duc împotriva faismului“ continuă la fiece ocazie a explica opiniei publice că lipsa de program a partidului nostru, va contribui la perpetuarea noastră în opoziţie ! Acum în urmă, schimbarea de regim în Franţa, a procurat subiect de vorbă liberalilor, pentru a ne răfui iar pe chestia programului. Discursul rostit de Briand în parlamentul francez face pe liberali să se flemelizeze pe şeful nostru,cînd cea mai frumoasă şi exactă comparaţie se poate stabili între aceşti doi mari bărbaţi politici. Şi unul şi altul sunt oamenii propriei lor munci, ridicaţi prin meritele şi activitatea lor politică prodigioasă, înzestraţi de natură cu mari calităţi intelectuale şi sufleteşti, spirite de elită, destinate a conduce, iar nu a fi conduse şi a creia, iar nu a profita de crearea altora. O asemenea comparaţie ar fi absolut ridicol a se încerca cineva să facă între Briand şi d. Ionel Brătianu. Şeful liberalilor, e omul muncei altora, e ridicat prin meritele şi activitatea politică a părintelui seu; natura a fost foarte zgîrcită cu d sa, cînd a fost vorba să-i dee oarecari calităţi, atît sub raportul inteligenţei ei şi al sufletului, a dat dovezi că e de o mare inferioritate, pentru titlul califica altfel, iar conducător de partid n’ar fi ajuns nici odată, dacă pe Ungă numele ce l poartă, n’ar fi avut fericirea să vadă pierind în ultimul timp atîtea căpetenii liberale cu drepturi netăgăduite la conducerea partidului. De aceia vom susţine totdeauna că personalitatea distinsă a şefului nostru, cunoscută şi apreciată în străinătate ca a celui mai de seamă bărbat politic pe care -l posedă România de azi, constitue garanţia unică a viitoarei sale opere de guvern şi a valoarei organizaţiei sale politice cu care îşi va clădi această operă. Pe cînd insuficienţa intelectuală şi morală a d-lui Ionel Brătianu, constitue in mod indiscutabil garanţia că nu va putea conduce multă vreme partidul seu—şi că ori cît de strălucit s'ar pretinde că este trecutul acestui partid, între altele, e destinat să se descompună şi din pricina unui şef incapabil, pe care străinătatea,pe atît pe cît îl cunoaşte după recomandaţiile miniştrilor săi îl taxează printre cei mai inferiori politiciani! Acesta este purul adevăr, şi nu va trece multă vreme şi se vor convinge şi adversarii noştri de el, şi vor vedea că oamenii fac şi dau valoarea programului lor politic—iar nu programele strămoşilor, fac şi valorifică pe urmaşii lor! laşul sub apă, fiartă Iubite prietene. Te afli în munţi. Nu în munţii ce figurează in geografia Rominiei—asta nici n’ar fi frumos. In munţi străini te afli şi într’acolo chiar a venit vestea că acei rămaşi in laşi, oraşul tău natal, iar sunt cuprinşi de groaza baccilului tific. Adevărat, Baccilul acesta s’a ivit din nou şi iar nu i se poate da de hac. S’a ajuns la cucerirea văzduhului. Aerul a ajuns regat: Blériot poartă cununa de aer a acelui regat—Franţa a ajuns aşa dar o monarhie în aer; ca mîine vom avea, graţie lui Zeppelin, o împărăţie a aierului.—Romănia, ţară care imită toate, are şi ea un guvern maier—mari minuni au fost săvîrşite dar în aceste zile—dar laşul a rămas cu al său misterios şi bătrîn baccil tific. Şi noi ce facem ? Noi nu facem nimic- Noi, profanii. Dar medicii, chemaţii, fac. Cei comunali fac , suplici, ca să li se acorde congedii. Mai fac incă ceva : nu fac nimica. A nu face nimica a obţinut, în ultima vreme, o denumire nouă : se fac razzii. Asta ie ceva poliţienesc. Poliţiştii fac razii ca să surprindă hoţii. Medicii vor să surprindă baccilul tific. Dacă nu merge cu microscopul, fiindcă, la Iaşi, acel baccil s’ascunde. Esculapii speră să-l surprindă. Atunci ce faceţi contra tifosului, vei întreba tu ? Şi eu îţi voi răspunde cinstit : fierbem apa. Alţii, mai fericiţi, or fi fierbind piatră scumpă ; pe noi, ramaşii în Iaşi, ne fierbe arşiţa şi noi fierbem apa, domant dominant. In cerneala cu care scriu aceste şire, am pus apă fiartă. Mi-am zis: baccilul tific ieşean s’ar fi aflind în cerneală. Neguţitorul rapace—trebue să fi turnat apă în cerneală—deci s’o fierbem. Trăim în etern five o’clock , de cum crapă de zi punem samovarul. Ne clătim gura cu apă fiartă , ne spălăm cu apă fiartă ; la baia comunală se servesc duşuri cu apă fiartă. Şi animalele le adăpăm şi le spălăm cu apă fiartă. Avem apoi şi apă fiartă concentrată. Spre pildă : Supa se face cu apă. Pină la revenirea vestitului baccil tific, supa se făcea din apă, care clocotea o dată cu prepararea. Acum ştiinţa medicală locală a luat măsuri mai energice; gospodinele sunt ţinute dacă fac supă să fiarbă întăi apa şi apoi, din acea apă fiartă să facă supă. Vei fi aflat că recolta porumbului este compromisă. Nu însă, pînă acolo că n’am mai avea de mîncat popuşoi fierţi Am zis fierţi—în loc de refierţi. Căci ştiinţa medicală comunală din Iaşi, a dat ordonanţă să se fiarbă apă şi cu apa fiartă să se fiarbă popuşoii. E însă, şi o apă nobilă în Iaşi. Titlul de nobleţă o scuteşte de a fi fiartă, precum asemenea titluri scutesc totdeauna de ceva : apa aceia ie apa de sodă. Ştiinţa medicală comunală locală a găsit pentru aceasta o soluţie foarte caritabilă: a scutit pe fabricanţi să fiarbă apa, fiindcă, pentru aceasta, ar trebui instalaţiuni speciale şi—sărmanele fabrici—n’au asemenea instalaţiuni. ■ Mahalaua, în famă şi fără scrupule cum este, pretinde că ar fi liberali de-ai noştri amestecaţi cu acţiuni în fabrici de sodă. Că de aceea, adică ar fi fost scutite fabricele să-şi fiarba apa... Intre acestea sifonul, cu apa nefiartă, a ajuns alimentul de prima necesitate. Căci noi, la Iaşi, din cauza excesivelor călduri, nu mai mîncăm , numai bem. Cartea de bucate, la birturi, a suferit o gravă metamorfoză- începutul listei nu mai cuprinde : rachiu, pîine, pătlăgele tocate. Ci zice : apă fiartă, sodă, limonadă. Peste tot apă fiartă. Aşa asigură ştiinţa medicală locală : ea—apa fiartă—este singurul prezervativ contra tifosului. In mijlocul nostru s’a coborît de director general al serviciului sanitar superior. El, care zice prietinilor săi „îmbogăţiţi-vă“, ne-a zis nouă: „fierbeţi apa“. Apoi ne-a trimis cultură medicală la Iaşi: doi chimişti şi şease agenţi sanitari, toţi şease din punctul culminant al culturei române, din Bucureşti. D. director general, avînd—nu soluţiuni medicale—dar un aparat fotografic, a mers de-a fotografiat closetele din Iaşi, din care ne face probabil, un album .Souvenirs de lassy“. * Vezi dar că noi fierbem apa. O fierbem şi o refierbem ; avem doi chimişti şi şase ajutori, toţi din Bucureşti, şi boala progresează. Cînd te vei întoarce—şi să te întorci în Octombrie, căci atunci nu va mai fi tifos, a zis d-rul Sion, va fi foarte interesant să vizitezi cimitirul. Căci n’ai idee cîţi murim aci, după ce ne-am făcut datoria să bem apă fiartă. Să fii cu bagare de seamă la mormintele mai proaspete de clasa III. Căci şi eu beu apă fiartă, fac duşuri cu apă fiartă... Poate că vei zări şi numele meu scris pe crucea de lemn. Şi atunci, trecătorule abătut, să te opreşti, dar să nu plingi. Căci lacrima te lichidă, te apoasă şi deci, trebue fiartă. Să nu plîngi dar. Dar, din pietate din aducere aminte, să stropeşti mormîntul meu cu apă fiartă. Nu ca să crească urzici pe el, ci spre onoarea ştiinţei a cărei victimă voi fi fost şi eu. (Urmează semnătura autorului printesc—care i s’a refuzat — nefericitul băiat s’a hotărît la acea tragică sinucidere, după ce și a omorît iubita. Iar pentru întreagă această dramă alese o scenă neobișnuită, un decor cu totul neuzitat încă,—balonul. Sus, în regiuni tăcute unde doară vînturile i-ar putea îngîna cu cîntec de jale, acolo unde nimeni nu-i putea vedea şi pîndi, acolo s’a schimbat cel din urmă sărut, cea din urmă strîngere în braţe. Alţii, mai cuminţi şi mai norocoşi, în timpuri mai tîrzii, vor folosi însă în alt mod marile avantagii ale descoperirii,— zburînd în mari depărtări, nu pentru a muri, ci pentru a se coborî pe ţărmuri străine, sub alte ceruri, unde ar putea trăi fără consimţimîntul oficial, cu singura binecuvântare a iubirii şi mulţumită ingeniozităţei tehnice care a desfiinţat hotarele şi depărtările. Rodiu» OAMENI ŞI LUCRURI EXCELSIOR! Mulţi au avut prilejul să vadă, la ultimele reprezentaţii de cinematograf acel număr faimos care constitue o nouă dovadă de forţă şi ingeniozitate din partea casei franceze Pathé fréres,—vorbim de „zborul“ lui Blériot peste canalul La Manche. Fireşte aparatele n’au putut urmări aeroplanul în tot intervalul celor 31 de minute, dar a „furat“ momentele importante ale acestei grandioase încercări şi izbînzi, redîndu ne-o în rezumat, începînd cu clipa îndrăzneaţă a pregătirii şi a plecării şi sfîrşind cu sosirea triumfătorului şi entuziasta aclamare a acestuia din partea mulţimei delirante. Franţa a înregistrat un succes istoric, pe tărîmul tehnicei aeronautice şi tot în Franţa s’au găsit cei dintăiu scriitori cari şi-au pus imaginaţia bogată şi talentul fecund în serviciul aeronauticei, zugrăvindu-ne — de pe acum — aspectul lumei, în ziua cînd navigaţiunea aeriană va fi atît de asigurată, îneît o parte a vieţei sociale să se petreacă în înălţimile văzduhului, întregindu-se, îmbogăţindu-se şi lărgindu-se faţă de viaţa de astăzi a societăţii omeneşti. Se pare că acea epocă e foarte aproape. De pe acum imaginaţia a început să arăte minţilor încălzite orizonturile unei alte vieţi şi graţie ultimelor perfecţionări tehnice s’a putut înregistra mai eri o tragedie aeriană foarte mişcătoare şi originală în acelaşi timp. Locul întîmplării este tot Franţa, care pare a ţinea — pentru moment — recordul vieţei aeriane, în aşteptare ca să se termine proiectata flotă aeriană a regatului englez, menită unor drame cu mult mai intense,—războiului. Intîmplarea, de care pomenim s’a petrecut într’un sat din Bretagne—nordvestul Franţei. La un moment dat s’a coborît un balon în a cărui nacelă spînzura corpul neînsufleţit al unei femei. Ţăranii din partea locului, apropiindu-se de aerostat au descoperit spre marea lor oroare un al doilea cadavru în macelă;—era corpul unui tînăr a cărui identitate s’a putut stabili de către autorităţi. E fiul cunoscutului aeronaut baron Fleury care se îndrăgostise de o fată burgheză şi voia s’o iee în căsătorie. Cum însă eroul aventurei era încă minor şi avea trebuinţă de consimţimîntul pă Poliţă lui Maupassant — O întîmplare şi o amintire — O ştire sestimă a apărut în presa franceză : zilele trecute un negustor din Marsilia s’a presentat avocatului său din Paris cerindu-i să dea îa judecată pe un anume Guy de Maupassant, care-i datorează 300 de lei. E o citraţie veche: ac»m 20 de ani acel Maupassant, trecînd prin Marsilia, a împrumutat de la negustorul în chestie 800 de lei în schimbul unei polițe, pe case însă ereditarul a uitat s’o trimsată spre încasare la vreme. Asum regăsind-o priatre hîrtii, s’a dus augur la Paris și e’s prezentat la adresa indicată sub iscălitura debitorului. Acole i s’a spus că d. Maupassant s’a mutat de mult și atunci negustorul s’a dus la advocatul său. Cetitorul prevăzător a înțeles, desigur, să e vorba de o simplă asemănare de nume. De cît, cititorului prevăzător, atît de mult ironizat de Cernişevekî, i s’a întîmplat un accident: nu e vorba de o asemănare de nume, ci de însuşi numel de însuşi marele Quy de Maupassant, «are de cînd a dat acea poliţă a avut vreme să scrie, să înebunească, să moară şi să-şi aibă superba statuie din parcul Monsea». Sunt şasesprezece ani de cind a murit Maupassant. O să nu se creadă că negustorul păgubaş e un biet om, căruia i-ar putea fi permis să nu fi auzit despre marele romancier. Ca să uite că are de passsat o poliţă de 300 lei şi ca să-şi aibă avecstul său la Paris, trebue să fie un om cu afaceri importante şi întinse. Or, un asemenea om trebue să aibă relaţii în lume, să citească măcar gazate şi să fie în contact şi cu lumea cultă. Totuşi, faptul este fapt—şi este eloquent. N’avem dreptul să bănuim că el constitue o curioasă şi bizară excepţie. * Va să zică iată o mîcgîiere pentru noi. Credeam că numai la noi scriitorul—„un sfîrţar-scîrţai pe hîrtie“, cum îl poreclise eroii lui Caragiale—poate avea cea mai mare glorie într’un cerc restrîns şi să rămîie în umbră pentru tot restul ţării. Dacă lucrul e posibil şi în Franţa, nu mai putem obiecta nimic, căci doar nu vom avea pretenţia să fim mai presus decît ţara-lumină. ...Cînd am dat pentru întâia oară de bustul lui Eminescu din Botoşani, am întrebat ce a asta. Şi cînd mi s’a spus că e bustul lui Eminescu, am întrebat cine e ăsta. Dar eu veneam... din provincie şi abia isprăvisem clasele primare. Ia cartea noastră de cetire numele lui Eminescu nu exista şi nu avusesem de unde să-i ştiu de ştire. Mai tîrziu iasă—după cîţiva ani—şi no ştiam din Eminescu tot ce ce republicaşi pe atunci şi credeam chiar că-l înţeleg, dar în tot cazul îl admiram straşnic, am avut o surpriză dureroasă. începusem să-mi fac bibliotecă. Furnizorul meu era un colportor care de obiceiu nu trecea dincolo de haiducii naţionali şi de romanele in fascicule, aşa că foarte rar putea să mă mulţumească. Intr’o zi îmi spune că a găsit o ocazie: un bătriş foarte învăţat care se hotărîse să-şi vîndă cărţle. Fireşte, am alergat acolo. Intr’o aferadă retrasă, o casă boierească, dar foarte sărăcăsioasă. Un bătrîn care m’a primit foarte amabil, dar cam fără încredere: a’aveam aerul de cumpărător serios. Totuşi mi-a arătat cărţile, una după alta, căci a’avea catalog şi nici un fel de aranjament ca pentru negustorie. Era o mare bogăţie, dar care mie nu-mi spunea nimic : mai cu seamă clasici francezi sau traduşi în franţuzeşte, pentru care aveam un suveran... dispreţ. De alt-