Opinia, ianuarie 1910 (Anul 7, nr. 908-932)
1910-01-24 / nr. 926
1 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an . . 6 luni . 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. II, 50 Bani cn *1 ». IV. 40 11 ZIAR CONSERVATOR-DGHOCRAT Redacţia şi Administraţia IAȘI Str Primăriei 27 Anul VII. No 926 Duminică 24 Ianuarie 1910 20 lei Inconscienţa politică Fiul calcă pe urmele părintelui său. Bătrînii liberali îşi aduc aminte cu mare sfială de figura lui Ion Brătianu, oare cînd vedea că e greu în lăuntru, apoi o lua cu laudele că a mîncat cu Bismark, a fost invitat la curte la Frantz Iosef, la Wilhelm, şi că are spînzurate de gît atîtea şi atîtea decoraţii mari. Toţi cei prezenţi rămâneau cu gura caspată şi în uimirea lor se lăsau fascinaţi de vorbele lăudăroase ale şefului lor. Partea aceasta din viaţa politică a lui Ion Brătianu e cea mai proprie anecdotei politice, şi Ion Brătianu are multe la activul său. Cu ceea ce a sfîrşit bătrînul tată, începe fiul. Ţara întreagă ştie, că în urma atentatului nenorocit, săvîrşit de un nebun iresponsabil asupra persoanei primului-ministru, d. Ionel Brătianu, a dat prilej la acea lovitură de operetă schimbînd într’o noapte şi interimatelor şi preşedinţia Camerii. Ridicatele lovituri de teatru făcute fără ştirea colegiilor, ruperea de decrete regale pentru interimatele d-lor Haret la preşidenţia şi Costinescu la interne, venirea la minister a d lui Ferechide, toate acestea făcute într’o noapte au arătat pe depplin, că partidul sufere de lipsă de şefi şi că harababura, care e la baza partidului e şi la cîrmă, căci toate o fi avînd d. Ionel Brătianu, dar calităţi active de şef nu le are. D-sa are calităţi native nu active. Ei bine, d. Ionel Brătianu a plecat în străinătate, s’a recreat şi s’a înfăţişat în persoană marelui pontif roman. Nu ştiu să fi fost pînă ac ’un barbat politic în misiune trimes la papă, de cînd cu ambasadorii lui Ştefan Vodă de vache amintire. Şi s’a dus la papă, şi s’a dus la Regi, şi s’a dus la împăraţi. De aici încolo începe ridicolul. A- pest Ionel Brătianu este mare, nu prin el, ci prin autoritatea ce i-a dat-o şi i-o dă ţara, prin încrederea ce i-o arată Regele, capul Statului, ca particular un oriental mai mult, un oriental mai puţin; ca prim-ministru al ţării el iamisiunea sa în străinătate ca un lustru politic al partidului său. Şi ascultaţi. Cum se întoarce în ţară, cheamă în consfătuire la Senat membrii majorităţei, pentru a discuta asupra situaţiei interne a partidului. Şi ce credeţi că spune membrilor din majoritate ? Era tocmai a doua zi după alegerea de la Iaşi şi o lună după alegerea de la Bucureşti. Şi la Iaşi şi la Bucureşti guvernul a mîncat trănteala. Primul-ministru departe de a pune punctul pe i în scăderea de autoritte în faţa ţării, departe de a face apel la unirea tuturor, ia la refec pe deputaţi că nu lucrează, laudă străveziu pe senatori că-s mai viguroşi ca deputaţi», mai ordonaţi, mai muncitori, şi începe apoi a se lăuda cu străinătatea. Nici o dată începînd vorba pe tema aceasta, nu s’a gîndit că străinătatea a văzut în Ionel Brătianu pe primul ministru al ţării, ci pe şeful partidului liberal, singurul partid mare şi de autoritate în străinătate, şi singurul în stare da a face faţă situaţiunei actuale. „D-ta s’a încredinţat, că în străinătate se preţueşte foarte drept rostul partidului liberal naţional şi pe acesta îl socot în stare a da un guvern tare, precum împrejurările îl cer“. După Secolul I?! Probabil că această părere şi-a exprimat-o Papa, infailibilul Papă, că alţi dimplomaţi străini, ori au vrut să-şi rîdă de d. Ionel Brătianu, ori i-au dat o diplomă bună pour l’orient. Da, chiar aşa să fi fost mersul unei conversaţii cu un anumit mare diplomat străin; chiar aşa să fi fos curtenirea faţă de primul ministru al ţării; dar pe şef de partid şi de guvern vine să se laude în ţară cu ce crede străinătatea de el, şi nu voeşte să vază ce încredere arată ţara faţă de dînsul! Oare, d. Ionel Brătianu va guverna ţara Romînească cu părerile străinilor, ori cu părerile ţării, arătate şi exprimate prin voturi la alegeri. Dar e nemaipomenit lucrul acesta! înţelegem poate, să fim foarte măguliţi ca Romîni, că străinătatea cunoaşte şi apreciază bine mulţi din fruntaşii noştri, dar atîta ! Circulaţia unui om de stat român, în mediul politicei internaţionale, e o necesitate chiar naţională , dar a scoate de aici cuvînt de slăvire a partidului, e de cae de tot. Numai d. Ionel Brăteanu a erijat’o în doctrina politică! Şi’de ce mă rog ? Aici e aici! D. Ionel Brăteanu vede că în ţară partidul liberal e în descompunere şi desagregare. Nu e judeţ unde să nu fie tabere. Chiar zilele acestea au dat lupta taberile liberale la Rîmnicu-Sărat. In alegeri guvernul e bătut tot. La Bucureşti îşi retrage candidatul. La Iaşi solicită partel de la junimişti şi e respins şi bătut. Guvernul n’are chip să se prezinte înaintea ţării ca să nu fie bătut, trîntit, nimicit. *"F Ei bine, cînd un partid la putere a ajuns să fie huiduit de ţară, bătut în alegeri, crede că poate speria pe naivi cu străinătatea. Aceasta se chiamă ori servilism ori inconştienţă politică. Noi credem pe cea din urmă. Noi mi credem un singur moment că străinătatea să se înşele asupra aprecierilor sale, asupra valorii specifice a d-lui I. Brătianu. Fiul babacăi nu poate fi altfel trecînd hotarul. ..Iar pe cînd primul ministru prefera asupra bunului renume al partidului liberal în străinătate, şi asupra putinţei de a da un guvern tare, d. senator Nicorescu îl întreabă : „cum stau miniştrii ei în da ei cu armonia ?“ Ai cetit Adevărul, fu riposta d-lui Ferechide. Da! Cînd,primul ministru al ţării se laudă cu străinizmul, nu mai poate nici sta în capul unui partid naţional liberal, nici dirigui interesele ..noastre interne româneşti, căci noi ştim că în ţară guvernul d-lui Brătianu nu mai reprezintă decît provizoratul expediţiei afacerilor curente. Şi cu toate acestea primul-ministru zice „Situaţia e bună pentru partidul liberal.“ E linişte la Varşovia. Şi peste trei zile guvernul liberal.. a căzut. Oh. Ghibănescu. ORATORII LIBERALI In timpul perioadei electorale se publicau, în ziarele adversarilor noştri din localitate, tot soiul de infamii la adresa d-lui Gh. Lascar Glasul urnei a arătat ce preţ au pus alegătorii pe acele infamii şi invenţiuni. Acum, că d. Lascar a fost ales, o nouă campanie se duce de acele ziare, că d. Gh. Lascar nu este orator. Nu înţelegem rostul acelei campanii, care, de altmintrelea, ne este perfect indiferentă. D. Lascar n’a zis că este orator şi n’a fost trimis în Senat în baza discursurilor sale. Dar cine vorbeşte, mă rog ? In primul rînd gazeta d-lui Grecianu n’ar trebui să sublinieze o asemenea chestie. D. Greceanu n’a obosit pe stenografi în cariera sa politică. In parlament, cît timp fusese simplu deputat, glasul d-sa!e resunase doar între culise. Mai tîrziu, cînd perturbarea politică de pe vremuri, îl așează pe d. Greceanu pe banca ministerială—d. Greceanu lasase pe urma sa unsprezece cuvinte, ce le rostise cu prilejul discuţiei legei avocaţilor şi—încă ceva—celebra apostrofă „instituţia juraţilor este înscrisă în constituţie“. Dar domnii oratori liberali ? Care este deputatul sau senatorul liberal din Iaşi, al cărui discurs, sau interpelare, să fi onorat coloanele „Monitorului“? Sunt oameni, cari, prin profesia lor, au vorba uşoară : avocaţii, spre pildă. Senatorul Pandele Zamfirescu este avocat, a fost, în vremuri, o podoabă a baroului local. Dar n’a deschis gura în Parlament. Senatorul Climescu este vice-presidentul maturului corp. D-sa, de multe ori, prezidează şedinţele Senatului—dar cu semne. Senatorul Buicliu este şi el avocat— dar gura n’a deschis o în Senat. Nici deputaţii Pennescu şi Gheorghiu, cari şi ei sunt avocaţi. Nici junele generos Botez, care se află la debutul vieţei parlamentare. De ce, mă rog, n’ar vorbi nici unul din mai sus citaţii parlamentari, de ce n’au vorbit nimic în trei ani — iar d. Gh Lascar, unul singur, care are o zi de viaţă parlamentară—să şi fi vorbit n Senat ? S’au cred ziarele liberale, că Senatul Romîniei a fost păgubit de un puternic vorbitor, prin fericita nealegere a d-lui dr. Manicatide? D. G. Lascar, n’a vorbit în întrunirea noastră’publică. Pentru el au vorbit faptele sale și gigantica sa operă. D-rul Manicatide ne-avînd de curecte la activul său, avea să vorbească o memorabila întrunire a liberalilor. Bietul om a fost apucat de frigurile infantile şi a ramas dator selectului auditor cu peste trei sferturi din discursul său. Acum ziarul liberal şi ziarul oratorului Greceanu, pot continua „campania“ lor. Noi nu vom mai răspunde. Chestii actuale ZIUA DE 24 IANUARIE Din an în an generaţiunile tinere, cari se ridică au a ceti în sărbătorirea zilei de 24 Ianuarie realizarea unui vis al Romînilor : Unirea. Cîţi factori conştienţi şi oculţi, interni şi externi, buni şi răi, priincioşi şi duşmănoşi neamului n’au contribuit la îndrumarea spre Unire şi la înfăptuirea ei ! In faţa tuturor acestor factori istoricul are a-şi tălmăci rostul politic al vremilor, explicindu-şi legăturile faptelor şi apreciind că chiar răul ne-a fost spre bine. Rupte 2 ţărişoare din trunchiul Ardealul*, din văi deosebite şi din dinastii deosebite, ele a’au întîlnit adesea ca duşmane războindu-se ele în ue ele. Dar şi încuscriri s’au făcut intre casele domnitoare şi între marii boeri, prilejuri singuratice de apropieri de interese. Dar pe cînd abia se închegau ţărişoarele noastre un vînt rău le bate : Turcii. Muntenia în 1396 . Moldova în 1511 s’au închinat puterii Turcilor şi amestecul din ce în ce mai direct al Turcilor în rostul politic al ţărilor a adus tot răul în ţările române, dar le-a exercitat în drumul de apropiere al intereselor. Făcînd parte din imperiul Turcesc, grecismul mai uşor şi-a făcut cale, izgonind slavonismul. Iar trecerea de la o domnie la alta, de la Bucureşti la Iaşi şi de andoasele nu s’a putut face de cît numai supt Turci. De aici acel paralelism în toate acţiunile noastre culturale, sociale, economice, şi politice rod nu al unei apropieri de rasă, limbă şi credinţă, ci mai mult al unei stări comune de suferinţă. Domnii greci au continuat paralelismul mai departe, unificînd anii de domnie cei de la Moldova cu cei din Muntenia şi organizînd statul pe o bază unitară cu foarte mici variante locale. Cînd a venit sec. al XIX ne-a găsit copii pentru Unire nu atît prin temeinicia ideei dogmatice de unire cît prin durerile comune ale trecutului. Generaţiunea lui 1831 a înscris Unirea ; legiuirile reglementului au preparat terenul; generaţiunea lui 1859 au votat-o în persoana lui Cuza Vodă , iar Cuza Vodă personal a desăvîrşit-o în 1862 Ianuarie 24. Iată de ce în ziua de 24 Ianuarie tineritul nu trebue să vadă un vot al unor corpuri legiuitoare, sau voința unui domn fie el chiar Cuza, ci în 24 Ianuarie trebue să vază firul nevăzut al faptelor istorice, legate în ceia ce au ele mai abstract, mai idealist. 24 Ianuarie are şi doi dacă. Dacă toţi Romîni ar fi fost supt Austriaci la 1699 după pacea de la Carlovitz , soarta noastră ar fi fost în formă poate mai rea astăzi, căci continuam a fi încorporaţi la o monarhie mare austriacă, care încă viază, dar am fi fost toţi la un loc, nerupţi şi cu Basarabia chiar a noastră, căci Rusia mai greu ar fi rupt de la Austria ca de la Turcia. 24 Ianuarie este numai un început de Unire şi o pilduire pentru viitor. Harta politică a Europei pentru noi Romînii nu e cea definitivă şi mai degrabă de cît credem trebue să fim noi centrul de gravitaţiune a tot ce e element romînesc la Dunărea pentru a spori acţiunea latină în Orient. In măsura în care Cucoşu Europei va fi tot Piaţa nu se poate ca rasa latină să nu ia înainte mergînd în fruntea altor ginţi Şi atunci al doilea dacă va fi întruparea a tot ce e mai înalt, mai ideal, mai nobil pentru noi : Unirea tuturor Românilor. *** Un sfat la opt zile înfiinţăm această rubrică pentru acei ce ar avea de dat cîte un sfat, chiar şi mai multe sfătui, gospodarilor noştri de la comună. Sperăm că, cu mijlocul acesta, vom isbuti să îndemnăm la muncă pe pretinşii edili ai Iaşului ; sperăm căi vom putea lumina, căci de prin fire, ei nu sunt tocmai înzestraţi cu darul priceperii. O Iaşul este astăzi fără îndoială, oraşul cel mai rău întreţinut, cel mai murdar din ara romînească. Această stare este daorită, nu lipsei de mijloace, sau lipsei de apă, ci unei nepăsări condamnabile din partea tuturora. In primul rînd, vina e din partea administraţiunei orăşeneşti, care din nepricepere, neştiinţă sau indiferenţă nu face nimic, absolut nimic pentru oraş. Dar şi cetăţenii au o bună parte de răspundere, căci privesc cu nepăsare la starea aceasta şi chiar contribuie la această situaţie, foarte adeseori, prin nerespectarea regulamentelor. Cei nepricepuţi îşi justifică inactivitaea prin lipsa de apă şi promit că, în ziua în care oraşul va avea apă, lucrurile se vor schimba cu desăvîrşire. Aceasta este absolut greşit. Suntem chiar îngrijiţi că, şi cu apă oraşul va fi et aşa de murdar, dacă nepăsarea şi nepriceperea va rămînea aceiaşi. Iată dovezi : De cîteva zile o ploae mănoasă cade abundentă asupra oraşului, topind omătul, şi adevărate rîuri se rostogolesc cu furie în rigolele stradelor şi o enormă cantitate de apă, cum niciodată nu va curge pe conducte de la Timişeşti, se pierde spre Bahlui. Pentru ce administraţia nu întrebuinţează această apă pentru curăţirea murdăriilor adunate în lunele de iarnă, pe străzi ? Pentru ce nu procedează, ca orice bun gospodar, care îşi spală ograda casei cu apa de la uluce. Cu puţin simţ gospodăresc, cel puţin pe unele strade, cîteva echipe de măturători, lucrînd sub curentul apei, ar fi putut spăla pavajul, şi trotuarele, curăţi murdăriile adunate în unele părţi în straturi groase şi infecte, imagine a salbătăciei în care trăim. Ar fi putut chiar scoate noroiul dintre crăpăturile caldarîmului, din unghiurile dintre case şi trotuare şi cel puţin pentru cîtva timp, pînă la o nouă bună ploae, unele strade ar fi fost ideal curate. In toate oraşele, lipsite de apă, se utilizează apa din ploi, cu concursul căreia oraşul spălat din cînd în cînd, se întreţine curat, foarte curat chiar. Natural, că această spălare sub acţiunea apei ploilor s’ar face cu o deosebită uşurinţă, dacă oraşul ar poseda cîteva maşini de măturat. Aceste maşine, foarte eftine, trase de un singur cal, conduse de un singur om, produc într’un timp foarte scurt un efect extraordinar. Acesta este primul nostru sfat din care gospodarii orăşeneşti s’ar putea folosi. vrednică de cei mai vrednici fii ai ţarii Cine ştie cîte taine nu se înmormântează cu Vlădica Parthenie şi cîte fiinţi nu răsuflă uşurate de grija vieţuirii lui. Omgiul ultim se aduce omului? Se aduce iei prelatului? Ori ia o uşurare a conştiinţei celor ce supravieţuiesc ? „Dumnezeu să-i ierte pe toţi greşiţii noştri.“ Dar cînd mă glndesc cît de puţin şi-a cinstit statul pe cei mai vrednici fii ai lui, cînd mă gîndesc cît de rece a fost cînd a pierdut un servitor de talentul şi puterea lui Misicaşcu şi cît de binevoior ie acelaşi stat, reprezentat prin aceiaşi oameni, cînd ie vorba, despre un om, pe care l’au redus tot iei la ceia ce iera în momentul morţii, din ceia ce a fost în timpul vieţii, îmi vin în minte celebrele cuvinte : „Vanitas, vanitatum et omnia vanitas.“ Şi nu pot uita că un om cu minte şi stilet înalt, a spus cîndva vorbind despre toţi cei de mai sus: „despre mulţi miniştri, şi despre mulţi oameni puternici, istoria nepărtinitoare nu va pomeni nimic, dar despre un Musicescu, nu va putea tăcea istoricul viitorului, care va vorbi despre renaşterea vieţii, şi artei culturei Romîneşti, ca despre acel, care pătruns de priceperea sufletului poporului Român, l’a înţeles, l’a cules şi l’a redat în forma minunată şi eternă a cîntărilor lui.“ Ost. ------------------------------------ O AMINTIRE La 8 Decembre 1903, un îndrumător, un artist, un om întreg, Gavriil Muzicescu, plecă dintre noi pe drumul de pe care nici un călător nu s’a mai întors. Acest om ilustrase catedrala Metropolitană a Iașului, de pe al căruia amvon, făcuse să se reverse mîngîierea divină a muzicei în sufletele nefericiţilor, şi prin puterea artei lui minunate readusese în sinul bisericei şi la respectul iei, suflete pe care necredinţa veacului începuse să le cucerească. Mitropolit al Moldovei şi al Sucevei în acel moment, iera defunctul de ieri, Vlădica Parthenie, fost exarh al Plaiurilor, Dumnezeu să-i odihnească rămăşiţa lui omenească şi să-i îndrepteze sufletul pe calea drepţilor, îndurîndu se de iei. Ministru de Instrucţie publică şi de Culteera tot d-l Spiru Haret. Acelaşi d . Haret, care în anul 1902 prezidase întronarea P. S. Parthenie în scaunul mitropolitan şi care în 1908 avea să prezideze la retragerea prelatului din acelaşi scaun. Cînd s’a bucurat mai mult şi cînd s’a simţit mai fericit d. Haret nu o putem şti. Astăzi însă în faţa capului neînsufleţit al fostului Mitropolit al Moldovei, d. Haret, s’a decis a-i face funerarii naţionale. I-a fost naş la înălţare, naş i-a fost la pogorîre, şi acum la sărutarea cea de pe urmă, îi face o cinstire Contenciosul Administrativ Contenciosul administrativ este la ordinea zilei. I se discută utilitatea şi constituţionalitatea şi ambele reeşind perfect din discuţiile ce s’au urmat în Cameră, în 1905, vom reproduce discuţiunile acelea. Începem cu importantul discurs al fostului deputat de Iaşi Lascar I. Antoniu. D. raportor a dat citire proiectului de lege pentru modificarea organizaţiei înaltei Curţi de casaţie şi justiţie, proiect care încă din prima zi a venirei guvernului conservator la cîrma Statului a fost anunţat ca puncte de program de şeful partidului conservator. Se cunoaşte entusiasmul spontaneu şi plin de o comunicativă căldură, ce s’a manifestat la Iaşi, cu ocazia marei întruniri conservatoare şi în care a vorbit reprezentanţii cei mai de elită ai partidului. Cu acea ocazie, s’a dat citire substanţialului program conservator, care cuprinde în el resolvirea celor mai palpitante cestiuni de ordine politică, socială, economică şi juridică, adaptate concepţiei conservatoare. Unul din cele mai importante puncte ale programului, e proiectul de modificare a legii de organizare a înaltei Curţi de casaţie şi justiţie, ce vine astăzi în discuţiunea d-voastră. Alcătuirea ei era de altfel atît de viu simţită, incit ea răspunde la o adevărată nevoie socială şi unui sfint sentiment de înaltă justiţie. Ea are de scop înlăturarea revoltătorului arbitrar administrativ, contra căruia, pînă astăzi, nu aveam la cine recurge, la cine cere dreptate. In drept erau controverse, instanţele judecătoreşti ordinare variau asupra competenţei, iar arbitrarul administrativ trona în toată îndrăzneaţă sa impudicitate. Şi să nu credeţi că voiesc să reproșez numai unui partid, acest arbitrar. Cînd lipsesc legile cari să’l stăvilească, arbitrarul domină, încurajat de lipsa lor. A fost dat partidului conservator onoarea ca sentimentul de revoltă contra arbitrariului administrativ, să’l facă a înscrie în programul său politic şi să aducă imediat înaintea Parlamentului, preţioasa lege de modificare a organizaţiei înaltei Curţi de casaţie şi justiţie, care cu siguranţă că va pune capăt stărei intolerabile de pînă azi, dată fiind importanţa magistraţilor care vor fi chemaţi de a judeca în materie. Aceasta e o garanţie mai mult, pentru că se ştie, nu fi de ajuns legi şi reguli fixe, ci măsurile ce se iau pentru respectarea lor. Această importantă lege va forma clar o pagină frumoasă în analele partidului conservator, căruia i se va datori de azi înainte dispariţiunea revoltătorului arbitrar administrativ. S’a dat în competenţa înaltei Curţi de casaţie şi justiţie judecarea contestaţiunilor dintre particulari şi puterea executivă, deoarece membrii corpului judecătoresc depind cel mai puţin de această putere, adică de puterea executivă. Ce s’ar fi întiiuplat cînd acestor con-