Opinia, ianuarie 1910 (Anul 7, nr. 908-932)

1910-01-28 / nr. 929

1Tbani Exemplarul ABONAMENTE 0 0 0 ooo 20 lei 5 bani Exemplarul ANUNŢURI Un an „ 6 luni . Un rând în pag. III, 50 Bani ,­ » *s în rv. 4o ,, ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacţia şl AimimlstraţiaslAŞI Str Primăriei 27 Sub direcţiunea unui Comitet Anul VII. No D29 Joi 28 Ianuarie 1910 * II ■■■*■­...­­ ................. I­I ■— Un guvern îngrozit Guvernul actual este stăpînit da o groază colosală. Nu mai este un gu- j vern liberal, de un guvern a la Mac­beth, urmărit de un spectru foarte­­ misterios. , Guvernul se teme—nu știm de ce, nu știm de cine. Frica a pornit de , la președintele consiliului de miniș­­tri, care se teme să fie și minstru de interne, el, care, numai cu vre-o trei luni în urmă, suferise de obesi-­­ tate ministerială, fusese prim-minis-­ tru, ministru de interne, ministru de externe, ministru de rezboi. I Boala aceasta a fricei, pare a fi 11 contagioasă. E­l s’a transmis repede I la ceilalţi miniştri, ba chiar şi la d. 11 Ferekide, care fusese angajat minis-1 tru cu luna, ca să iee măsuri contra duşmanilor interni, contra duşmani-1 lor pe cari îi vedeau numai ceilalţi­­ miniştri îngroziţi. D. Ferekide n’a fost de nici un I folos, căci frica­ persistă, d Ferekide I se teme să iasă din guvern, d-lui Brătianu îi este frică să-și reie por-1 tocoliul. Făcătorii de farse stupide au des-1 coperit motive de joacă în frica gu-1 vernului. Ei scriu miniștrilor: „zi a-1 dio lomei. De astă­zi în 24 de ore vei fi asasinat“. Atît ajunge ca mi-­ niştrii să se sperie şi ziarele liberale I să ţipe­: „trebue să luăm măsuri con-­ tra anarhiştilor“. Şi măsuri se iau cu ghiotura. Le I luase la fel, pe vremuri, fostul Sul tan Abdul Hamid, care ajunse săi tresară la fie­care secundă. Frica miniştrilor noştri cată să găsească o tămăduire în legi extra-ordinare, co-1 piate aidoma după legile ţărilor re-1 voluţionare. Guvernul actual se teme de mun-­ citori, se teme de cîrciumari, de pod-­ goreni, da publicişti ruşi, de congre-­ sul sionist de la Hamburg, de con-­ tenciosul administrativ, de redacto-­ rii de la Adevărul. Contra muncitorilor au fost votate I legi excepţionale; funcţionarii n’au I voe să facă parte dintr’o societate, I fără dî consimţimîntul guvernului ;­ piesele teatrale sunt tratate la lei cu I funcţionarii statului; ele nu pot fii reprezentate fără de voia poliţiei; I guvernul opreşte discutarea chestiei I evreeşti din România, la un congres I din Germania; podgorenii şi berarii! inspiră groază guvernului... Abdul Hamid mergea şi mai de-1 parte: el oprea ca ziarele să anunţe I un eventual atentat şi permitea nu-l mai ca să anunţe, că ontare ucis, a murit subit de un atac de apoplexie.­­ Încolo, însă, am ajuns în Romînia, graţie fricei guvernului, unde stătuse Turcia înainte de era nouă. Acum rămîne ca şi noi să ajungem în sta­rea în care se află Turcia, ţara li­berală. Ultima frică a guvernului a fost o piesă teatrală. Pentru prima oră o piesă teatrală a fost cenzurată, dar cenzurată in chip cu totul original în b­rutalitatea lui: o piesă aprobată de instanţa în drept, reprezentată, anul trecut, la teatrul naţional din Iaşi, reprezentată astă-vară, chiar în Bucureşti, este oprită, cu cîte­va ore înainte de spectacol, de a fi jucată. Brutalitatea constă şi în oprirea tîr­­zi© şi în faptul că, la o eventuală o­­punere a direcţiei teatrului Davila, se va face uz de forţa poliţienească, spre a opri spectacolul. Piesa scriitorului rus Kampf n’a fost oprită nicăieri. Nici chiar în Germania şi în Austria, unda—dreaptă sau nu—cenzura există. Anul trecut a fost jucată, după cum am mai zis, şi la noi—fără a fi lăsat vre-o urmă de resvrătire. Dar anul trecut n’am avut încă guvern fricos. Nu că a fost alt guvern; ace­laşi a fost, dar sănătos încă, debil dar sănătos. Guvernul s’a speriat de piesa lui Kampf, fiind-că ea tratează despre un prim-ministru, asupritor al mun­citorime), care, într’o seară, la eșirea din teatru, a fost ucis prin aruncarea unei bombe. Anul trecut nimeni nu s’a gîndit la oribila localizare la care s’a gîn­­dit alaltăieri guvernul fricei. De sigur, tentativa de a represinta anul acesta o piesă teatrală, care, a­­nul trecut, trecuse neobservată, după L ■ mim a* fi t,ro«nt și acum, va da naș­tere mior legiferări : cenzura. Ast-fal vom marom proorr«sînd. 0 scriaoare anonimă, o mimiunS, o­­ farsă, nn g««t—toata vor sparia omvar­­nnl, guvernul român al Ini Maahatb ; 1 ♦oata vor'atraeta dună ale legi excep­ționale si, încet’înoet, vom ajunge o tară nonstitutională, libară, on legi reaktionare, on libertsti ««murite. Fiîn^-nS d. 1. I. C. Brătia^n s« 1 iama grozav, cu piesa lui Kampf, de eventualul dispurs al d-leii Pineles­­ de la Galaţi, de berea lui Czell.­­ Ar fi foarte nimerit, foarte uman chiar, ca M. S. Ragele să se gîn­­dească şi la sănătatea zdruncinată a­­ sfetnicilor săi şi la boala pe care a­­samenea sănătate o împrăştie în ţară —şi să avizeze. Căci, altmintreri guvernul se va­­ speria din ce în ce mai mult şi pe aceeaşi măsură va împrăştia teroa­­ri»a in ţsra. Interpelarea de ieri Afacerea Rătesti a fost desbătutâ ieri In Cameră. D. Fleva a declarat, că d sa nu făcuse nici o Interpelare. Ceruse dosarele afacere! Rătesti şi asta nu înseamnă a adresa o inter­pelare. Dar fiind că primul ministru i-a zis Interpelare, d. Fleva nu se opu­ne să-și desvolte interpelarea. D. Fleva a citit documentele din do­sar. I-a răspuns d. Crnu Brătianu. In calitate de procurator al d-lui Vintilă Beli­ian, propricianul n­opilor , a­ răspuns apoi şi primul ministru. Primul-ministru a făcut o declaraţie de care toată lumea se va grăbi să fee act: că primeşte să prevadă ori­ce sancţiune penală pentru oameni politici, cari fac afaceri cu statul sau cu instituţiunile de bine­facere, chiar­­ dacă acele afaceri ar fi cinstite. Asemenea lege nu va fi votată, sun­tem siguri. Nu va fi votată de un Par­lament colectivist, nu va fi votată de partidul liberal, care numără atîţia fruntaşi, mijlocii şi codaci, cari s’au îmbogăţit din afaceri veroase cu sta­tul, cu Spiridonia de la Iaşi, etc. D. Brătianu a făcut, deci, o simplă figură şi aceea incomplectă: trebuia să întindă sancţiunea şi asupra acelora, cari operează, cinstit, fireşte, la insti- I tuţiile de credit, recunoscute de Stat, l la creditele rural şi fonciar şi la ca­sa rurală. Sunt sute de colectivişti, care trăiesc I numai din împrumuturile ipotecare ce nu se pot obţinea de­cit prin el; fie­care moşie cumpărată de casa rurală a avut mislcul ei, iar pădurile statu­lui de la Neamţ, spre a nu vorbi de­cît de ele, sunt marturi despre data I verile pe cari oamenii politici le fac I cu statul. Ne aducem aminte, cu această oca­zie, de o întîmplare de acum cinci an- D. M. R. Cantacuzino, şeful carpistic din Iaşi, pe atunci şeful lor, prii­ţionase la credit pentru an imprimat ipotecar personal Trecuse luni de zile şi cererea d-lui Cantacuzino zăcea în suferinţă, in ce­le din urmă, dioda şi seama deslina­­ţie, petiţionarul se presintă dini D. I A. Sturza, pe atunci directo al Cre­ditului rural, şi­­ zise : — Cît şi cui trebue să plăssc, ca să mi se acorde împrumutat ? Cinstea colectivittă ie colecţionată­­din cauciuc: o poţi întinde-nu vreai, ea nu crapă. Şi nici d. Brătianu nu a face ceea I ce a declarat cri­mo Camră — ast­fel I că cinstea ceea tot nu a crapa. ' I - Democraţia d-lui Diamandi Interesant, apetisant şi culminant. Am putea spune şi neant: d. George Diamandi a format o democraţie romî­­nă. A format-o sub formă de revistă, care se tipăreşte în tipografia unită a ziarelor liberale. Democraţia romînă are program. Asta natural. Cum fie­care societate coope­rativă, de economie, de gimnastică— trebue să aibă statute, fie­care partid trebue să nu fie lipsit de program. D. Diamandi, graţie celebrităţei sale, ar fi putut spune, ca variantă la vorba Regelui-Soare „programul sunt eu.“ Dar a făcut după obiceiul pămîntului şi ast­fel cunoaştem programul deputatului de Tut­ova. D. Diamandi are chiar mai mult de­cît un program , are un co-program. Are mai mult de­cît un partid, un co partid. Aceasta o deducem din următorul joc de întrebare-răspuns, ce figurează ca uvertură la declaraţiile d-lui Diamandi : „cine suntem ? Suntem liberali.“ In urma acestui răspuns ar fi fost strit logic să urmeze: „deci, programul nostru este acel al partidului liberal.“ Dar nu este aşa. D. Diamandi a for­mat o democraţie romînă şi este libe­ral, este liberal şi are program a­par­te de acel al partidului liberal. Programul acela particular al d-lui Diamandi face toate paralele. E de un comic iresistibil. Programul d-lui Diamandi ameninţă mai întăi să fie un program colector, vom aduna materialul de idei, de fapte, de stări, de fenomene sociale şi de cifre.“ Are să le adune de acum înainte, probabil în vederea unui muzeu mixt: stări şi fenomene sociale. Mai tîrziu va colecta, probabil, şi stări patologice. Pîn­ă­­ mei, insă, d. Diaiuauui se arata foarte pricep­t in agricultură şi e regretabil că n’a editat o revistă agronomică, căreia i ar fi pu­tut zice : Democraţia română agrono­mică. E foarte tare în agricultură. Despre aceasta am aflat cînd am ajuns cu ce­­titul la punctul 5 al programului: pro­teguirea Industriei. D Diamandi ne promite că va lupta pentru proteguirea anexelor agriculturei şi a derivatelor agriculturei. Alt punct foarte delicat, chiar ca titlu este punctul 10 : chestiunea femeei. „In ordinea de idei a Prevederei Sociale (cu majuscule) intră starea materială, cul­turală și gospodărească a femeei.“ Con­statăm, deci în primul rînd, că Preve­derea Socială este foarte încăpătoare. Mai departe, la sate în deosebi, asu­pra femeei cad greutăţile muncei, in­­treţinerea hranei familiei, fără a mai po­meni de maternitate“. Asta e situaţie de la sate, fiind­că, la oraşe chestia maternităţei priveşte pe barbaţi. De la chestiunea femeei la sate, de­spre cele de la oraşe nu tratează pro­gramul, iniţiatorul „Democraţiei“ trece la chestia evreiască : „Ea există. Timpul­­ va da o soluţie echitabilă. Căci dacă n’ar exista, timpul nu­­ ar fi putut da nici un fel de soluţie. Politica externă : „ie o chestie care nu poate fi de domeniul public.“ Iar ca încheere : „voim,*ca partidul liberal să precizeze un ideal social ro­­min.“ Partidul „Democraţiei Române“ vrea, deci, ca alt partid să preciseze, sau s’aruncă furioşi de pe înălţimi — ca să se sinucidă. Dar ne spune altă ceva: „noi am fă­cut minuni în 60 —70 ani; am crescut repede ca în poreche, dar am crescut cum se creşte repede , am crescut în­tr’o parte.“ Noi am făcut minuni în 60 —70 ani şi minunea constă în faptul că am crescut într’o parte , că suntem, adică, ţară de unilaterali. _____ Dar mai suntem ceva: „suntem un po­por de plugari şi, chiar în orăşenii cei mai spilcuiţi, se găseşte foarte proaspăt sînge de ţăran şi cu sîngele acesta se găseşte în sufletul seu credinţa în cele sfinte.“ Am făcut dovada despre faptul că se­cretarul general al ministerului şcoalelor noastre, nu ştie scrie româneşte. CATE­VA NOTE D. D. A. Teodorii, secretarul general al ministerului de instrucţie publică, are o notă extrem de originală: nu ştie scrie româneşte. Fenomenul acesta nu i de toate zilele. Un secretar general şi încă al ministe­rului şcoalelor, să nu ştie scrie limba lui maternă—asta seamănă cu numirea ce-o făcuse Ion Brătianu, într'un post de me­dic primar, a unui căpitan în retragere— dar căpitanul cela nu căuta bolnavii, lua numai leafa, pe cînd d. D. A. Teodoru și­ie secretar general și scrie chiar. Scrie un articol despre „Civilizatorii satelor“ : „ciudate sunt lipsurile de ju­decată ale oamenilor: în faţa lucrurilor celor mai fireşti oamenii îşi fac cruce speriaţi, ori s’aruncă furioşi “ Nu ne spune d. Teodoru cum s’aruncă furioşi, dacă s’aruncă unii contra altora. OAMENI ŞI LUCRURI IN CAUT­AREA IUBIRII într’un ziar foarte răspîndit din Berlin se publică următorul anunciu : „Tînăr milionar fără prej­udecaţi caută cunoştinţa unei tinere frumoase, în scop de însurătoare. De avere nu e nevoe, se cere numai tinereţe, frumuseţi şi carac­ter amabil. Ori­ce intervenţii sunt interzise. Oferte cu fotografii pe adresa“... Nu trebuie multă imaginaţie ca să ve­dem ce s’a întîmplat a doua zi de la a­­pariţia unui asemenea anunciu : cîte sute, mii de scrisori şi fotografii va fi trans­portat poşta Berlinului la locuinţa tînă­­rului milionar sau la biroul de publicitate indicat drept adresă.. Nu e de mirat. Un milionar, tînăr, lip­sit de ori­ce alte prejudecăţi, afară doar de cea mai inofensivă. —acea de a crede în frumuseţea şi m­­graţia femeei şi de a rîvni la calităţile acele, atît de fireşti, atît de necesare întru găsirea liniştei şi fericirii. Milioane! Cetind cuvîntul acesta, cel mai suggestiv, cel mai ademenitor, cîte mii de tinereţi femeeşti nu vor fi tresă­rit de adîncă emoţiune şi de dor­iţi ; cîte chipuri nu se vor fi privit în oglindă pen­tru a descoperi odată mai mult că ele posedă pe deplin calităţile cerute,—ba chiar le posedă cu prisos? Ce e de mirat ? In strălucirea unui mi­lion cîte figuri uitate în umbră, rămase mult timp neştiute, nedorite de nimeni, n’ar înflori atinse de sărutarea vrăjită a noro­cului şi nu şi ar regăsi acea supremă virtute femenină : virtutea de a plăcea? Frumuseţea e un dar ciudat: ca floarea în lipsa luminei de primăvară, aşa dispare şi se ofileşte de multe ori în obscuri­tatea izolării, în aşteptarea zilelor de senin şi de noroc, — cari nu mai vin ! Cu un singur milion, — ce redeşteptare la viaţă, ce înviorare fermecată şi fer­mecătoare nu şi-ar serbâtori acela mo­deste flori şi ce reale calităţi nu ar ieşi la lumină ! De aceea e de prevăzut că nştiinţa­rea ta, tinere milionar, va produce atîtea «moţiuni, atîtea speranţe, atîtea înfiorări. Tu însă vei găsi oare într’adevăr pe această cale prozaică a anunciului de ziar,—visul atît de omenesc, în schimbu! marei averi,—fericirea ? Vei alega oare, privind sutele da fotografii, pe acea în­tr’adevăr chemată şi cea în adevăr, în stare să ţi asigure mulţu­mirea, liniştea, iubirea ? A, iubirea ! E un lucru nespus de cu­rios şi care putea să ţi vină, zimbind cu simplicitate şi cu dezinteresare, la vr’un colţ de stradă ori în umbra unei grădini, fără să te cunoască—în lumina şi strălu­cirea milioanelor. Ar fi putut să te întim­pine, pe neaşteptate, din întîmplare, tre­sărind cu tine împreună într’o vibrare su­bită dar hotărîtoare, fără să te întrebe cit ai, fără s’o cunoşti cine e—şi lâsîn­­du-te apoi s’o doreşti, s’o cauţi, s'o evoci să n’o regăseşti, cu toată puterea mi­lioanelor. E cu putinţă s’o afli şi aşa felin , aîegînd fotografia cea mai promiţătoare, cea mai ispititoare,—fotografia uneia din acele pe care le ademeneşte milioanul tău, după cum e cu putinţă, de aseme­nea, ca toate bogăţiile tale s’o facă pe ea să regrete resemnarea lungei aşteptări atunci cînd în tovărăşia milionului va fi găsit numai decepţia in locul iubirii pe care la rîndul ei o căuta. Rodion DE PESTE NOTASE Pentru educarea poporului.—Prelegeri in ■ structive.—Ştiinţă şi morală.—Bigotis­mul femeilor —Subiecte variate.—Miş­carea şi cultura lucrătorilor. „Maison de Peuple“ este o societate cu scop de a face să înainteze educa­ţia poporului ameliorind condiţiile vie­­ţei umane prin­­ schimb de idei, prin unirea tuturor bunelor voinţe şi prin practicarea sistemului cooperativ. A­­ceastă instituţie e deschisă tuturor opi­niilor politice şi religioase cu caracter de fraternitate umană şi de solidaritate socială. Sediul societăţii e o casă con­struită anume unde se găseşte: o bi­bliotecă, o sală curată pentru citit şi unde nu se fumează, o altă sală cu mese pentru cetit jurnale şi o sală mare cu o scenă şi bănci unde se ţin confe­rinţe, se dau concerte şi se joacă piese de teatru. Aici vorbeşte ori­cine are de susţinut sau de arătat vre­o idee : savanţi, lucră­tori, doctori şi femei,—şi aceştia nu nu­mai din Lausanne ci şi din alte oraşe— şi alte ţări chiar. Vom da resumatul cîtor­va conferinţe auzite la „Maison du Peuple“ pentru a cunoaş­e la ce fel de isvor de idei se adapă lumea din Elveţia—aceleaşi con­ferinţe se ţineau şi în celelalte oraşe, de aceiaşi conferenţiari chiar. Iată un subiect: „ E­te munca o pe­­deapsă”. Conferenţiarul susţine cu mul­tă vervă fericirea ce se capătă cind ci­neva lucrează şi mai ales cînd se re­cunoaşte meritul. Arata că dispreţul pentru muncă vine de la faptul că în vechime nu lucrau decit sclavii. Starea lor degradătoare făcea ca orice ocupa­ţie a lor să fie considerată ruşinoasă şi de despreţuit. Ind­ice spunînd că azi lumea a priceput că a munci e o cin­ste şi numai a primi de a gata e o ru­şine. Intr’o seară se anunţă conferinţa fi­losofului Auguste Forel, despre Digino­­rescenţa rasei. Conferenţiarul e doctor şi filosof. A fost multă vreme la un spital de alienaţi şi atit îl preocupă sta­rea sufletească şi soarta celor rătăciţi, în­cît frica de a nu se rătăci şi el sin­gur, îi întră în oase. El demisiona şi în parcul enorm de la una din vi­lele sale din jurul Lausannei, îşi con­strui un palat in miniatură de sticlă pentru stadiul furnicilor. Aceasta îi pa­­sionă El voiajază mult prin celelalte părţi ale lumii şi prin unele locuri ţine conferinţe. La intrarea în sală, pe scenă erau 3 bătrîni. Cu neputinţă de nimerit care ar fi fost filosoful. Toţi trei aveau o înfăţişare prea modestă. La un moment dat unul din ei puse mîinie în buzu­narul sacoului şi începu: Legile crea­ţiei şi ale eredităţei ne arată că fiinţele sunt rude. Lamark şi Darwin au ara­­tat rudenia dintre animale şi dintre plante. Şi între specii nu e limită. Pro­dusele au calităţile strămoşilor—ceea ce poartă nume de atavism. Caracterele rasei se reproduc în chip absolut. Des­voltarea unei fiinţe este recapitularea formelor prin care au trecut strămoşii noştri Oamenii ca şi plantele încep totdea­una prin aceleaşi celule. Protoplasma conţine calităţile rasei noastre. Inteli­genţa este acumularea inteligenţei stră­moşilor noştri — ceea ce-i progresul. Toată cultura noastră dar, este inteli­genţa cristalizată în seriile de genera­­ţiuni. Insă e mare greşală de a crede că dacă progresul înaintează apoi şi rasa propăşeşte. Educaţia şi instrucţia are o mare influenţă, dar să fie de o bună calitate—strămoşii să fie de rasă bună. Degenerescenţă însamnă anomalie. Cei care se nasc cu dispoziţii rele sunt degeneraţi Şi noi, suntem degeneraţi. Morala noastră e falsă. Oamenii sunt inconştienţi şi plini de prejudiţii. Chi­­nejii şi-au degenerat rasa cu opium. Noi o degenerăm cu alcool şi chiar cu vin. Oamenii sunt deterioraţi, prăpă­diţi de alcool. Avem—zice conferenţia­rul—la noi în Elveţia moderaţi cu 2—3 litruri de vin pe zi. Conferenţiarul ind­ice spunînd că re­formele sociale vor fi imposibile pină ce lumea nu va renunţa la această o­travă—alcoolul. In Norvegia şi Suedia crimele au dispărut, căci votul femei­lor în afacerile municipale, alcoolul de pretutindeni. Auguste Forel e unul din cei­­mai iubiţi oameni în Elveţia—deşi e feme­­nist şi antialcoolist—sau poate tocmai­­ fiind­că profesează asemenea idei, a alungat

Next