Opinia, ianuarie 1910 (Anul 7, nr. 908-932)
1910-01-28 / nr. 929
1Tbani Exemplarul ABONAMENTE 0 0 0 ooo 20 lei 5 bani Exemplarul ANUNŢURI Un an „ 6 luni . Un rând în pag. III, 50 Bani , » *s în rv. 4o ,, ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacţia şl AimimlstraţiaslAŞI Str Primăriei 27 Sub direcţiunea unui Comitet Anul VII. No D29 Joi 28 Ianuarie 1910 * II ■■■*■... ................. II ■— Un guvern îngrozit Guvernul actual este stăpînit da o groază colosală. Nu mai este un gu- j vern liberal, de un guvern a la Macbeth, urmărit de un spectru foarte misterios. , Guvernul se teme—nu știm de ce, nu știm de cine. Frica a pornit de , la președintele consiliului de miniștri, care se teme să fie și minstru de interne, el, care, numai cu vre-o trei luni în urmă, suferise de obesi- tate ministerială, fusese prim-minis- tru, ministru de interne, ministru de externe, ministru de rezboi. I Boala aceasta a fricei, pare a fi 11 contagioasă. El s’a transmis repede I la ceilalţi miniştri, ba chiar şi la d. 11 Ferekide, care fusese angajat minis-1 tru cu luna, ca să iee măsuri contra duşmanilor interni, contra duşmani-1 lor pe cari îi vedeau numai ceilalţi miniştri îngroziţi. D. Ferekide n’a fost de nici un I folos, căci frica persistă, d Ferekide I se teme să iasă din guvern, d-lui Brătianu îi este frică să-și reie por-1 tocoliul. Făcătorii de farse stupide au des-1 coperit motive de joacă în frica gu-1 vernului. Ei scriu miniștrilor: „zi a-1 dio lomei. De astăzi în 24 de ore vei fi asasinat“. Atît ajunge ca mi- niştrii să se sperie şi ziarele liberale I să ţipe: „trebue să luăm măsuri con- tra anarhiştilor“. Şi măsuri se iau cu ghiotura. Le I luase la fel, pe vremuri, fostul Sul tan Abdul Hamid, care ajunse săi tresară la fiecare secundă. Frica miniştrilor noştri cată să găsească o tămăduire în legi extra-ordinare, co-1 piate aidoma după legile ţărilor re-1 voluţionare. Guvernul actual se teme de mun- citori, se teme de cîrciumari, de pod- goreni, da publicişti ruşi, de congre- sul sionist de la Hamburg, de con- tenciosul administrativ, de redacto- rii de la Adevărul. Contra muncitorilor au fost votate I legi excepţionale; funcţionarii n’au I voe să facă parte dintr’o societate, I fără dî consimţimîntul guvernului ; piesele teatrale sunt tratate la lei cu I funcţionarii statului; ele nu pot fii reprezentate fără de voia poliţiei; I guvernul opreşte discutarea chestiei I evreeşti din România, la un congres I din Germania; podgorenii şi berarii! inspiră groază guvernului... Abdul Hamid mergea şi mai de-1 parte: el oprea ca ziarele să anunţe I un eventual atentat şi permitea nu-l mai ca să anunţe, că ontare ucis, a murit subit de un atac de apoplexie. Încolo, însă, am ajuns în Romînia, graţie fricei guvernului, unde stătuse Turcia înainte de era nouă. Acum rămîne ca şi noi să ajungem în starea în care se află Turcia, ţara liberală. Ultima frică a guvernului a fost o piesă teatrală. Pentru prima oră o piesă teatrală a fost cenzurată, dar cenzurată in chip cu totul original în brutalitatea lui: o piesă aprobată de instanţa în drept, reprezentată, anul trecut, la teatrul naţional din Iaşi, reprezentată astă-vară, chiar în Bucureşti, este oprită, cu cîteva ore înainte de spectacol, de a fi jucată. Brutalitatea constă şi în oprirea tîrzi© şi în faptul că, la o eventuală opunere a direcţiei teatrului Davila, se va face uz de forţa poliţienească, spre a opri spectacolul. Piesa scriitorului rus Kampf n’a fost oprită nicăieri. Nici chiar în Germania şi în Austria, unda—dreaptă sau nu—cenzura există. Anul trecut a fost jucată, după cum am mai zis, şi la noi—fără a fi lăsat vre-o urmă de resvrătire. Dar anul trecut n’am avut încă guvern fricos. Nu că a fost alt guvern; acelaşi a fost, dar sănătos încă, debil dar sănătos. Guvernul s’a speriat de piesa lui Kampf, fiind-că ea tratează despre un prim-ministru, asupritor al muncitorime), care, într’o seară, la eșirea din teatru, a fost ucis prin aruncarea unei bombe. Anul trecut nimeni nu s’a gîndit la oribila localizare la care s’a gîndit alaltăieri guvernul fricei. De sigur, tentativa de a represinta anul acesta o piesă teatrală, care, anul trecut, trecuse neobservată, după L ■ mim a* fi t,ro«nt și acum, va da naștere mior legiferări : cenzura. Ast-fal vom marom proorr«sînd. 0 scriaoare anonimă, o mimiunS, o farsă, nn g««t—toata vor sparia omvarnnl, guvernul român al Ini Maahatb ; 1 ♦oata vor'atraeta dună ale legi excepționale si, încet’înoet, vom ajunge o tară nonstitutională, libară, on legi reaktionare, on libertsti ««murite. Fiîn^-nS d. 1. I. C. Brătia^n s« 1 iama grozav, cu piesa lui Kampf, de eventualul dispurs al d-leii Pineles de la Galaţi, de berea lui Czell. Ar fi foarte nimerit, foarte uman chiar, ca M. S. Ragele să se gîndească şi la sănătatea zdruncinată a sfetnicilor săi şi la boala pe care asamenea sănătate o împrăştie în ţară —şi să avizeze. Căci, altmintreri guvernul se va speria din ce în ce mai mult şi pe aceeaşi măsură va împrăştia teroari»a in ţsra. Interpelarea de ieri Afacerea Rătesti a fost desbătutâ ieri In Cameră. D. Fleva a declarat, că d sa nu făcuse nici o Interpelare. Ceruse dosarele afacere! Rătesti şi asta nu înseamnă a adresa o interpelare. Dar fiind că primul ministru i-a zis Interpelare, d. Fleva nu se opune să-și desvolte interpelarea. D. Fleva a citit documentele din dosar. I-a răspuns d. Crnu Brătianu. In calitate de procurator al d-lui Vintilă Beliian, propricianul nopilor , a răspuns apoi şi primul ministru. Primul-ministru a făcut o declaraţie de care toată lumea se va grăbi să fee act: că primeşte să prevadă orice sancţiune penală pentru oameni politici, cari fac afaceri cu statul sau cu instituţiunile de binefacere, chiar dacă acele afaceri ar fi cinstite. Asemenea lege nu va fi votată, suntem siguri. Nu va fi votată de un Parlament colectivist, nu va fi votată de partidul liberal, care numără atîţia fruntaşi, mijlocii şi codaci, cari s’au îmbogăţit din afaceri veroase cu statul, cu Spiridonia de la Iaşi, etc. D. Brătianu a făcut, deci, o simplă figură şi aceea incomplectă: trebuia să întindă sancţiunea şi asupra acelora, cari operează, cinstit, fireşte, la insti- I tuţiile de credit, recunoscute de Stat, l la creditele rural şi fonciar şi la casa rurală. Sunt sute de colectivişti, care trăiesc I numai din împrumuturile ipotecare ce nu se pot obţinea decit prin el; fiecare moşie cumpărată de casa rurală a avut mislcul ei, iar pădurile statului de la Neamţ, spre a nu vorbi decît de ele, sunt marturi despre data I verile pe cari oamenii politici le fac I cu statul. Ne aducem aminte, cu această ocazie, de o întîmplare de acum cinci an- D. M. R. Cantacuzino, şeful carpistic din Iaşi, pe atunci şeful lor, priiţionase la credit pentru an imprimat ipotecar personal Trecuse luni de zile şi cererea d-lui Cantacuzino zăcea în suferinţă, in cele din urmă, dioda şi seama deslinaţie, petiţionarul se presintă dini D. I A. Sturza, pe atunci directo al Creditului rural, şi zise : — Cît şi cui trebue să plăssc, ca să mi se acorde împrumutat ? Cinstea colectivittă ie colecţionatădin cauciuc: o poţi întinde-nu vreai, ea nu crapă. Şi nici d. Brătianu nu a face ceea I ce a declarat crimo Camră — astfel I că cinstea ceea tot nu a crapa. ' I - Democraţia d-lui Diamandi Interesant, apetisant şi culminant. Am putea spune şi neant: d. George Diamandi a format o democraţie romînă. A format-o sub formă de revistă, care se tipăreşte în tipografia unită a ziarelor liberale. Democraţia romînă are program. Asta natural. Cum fiecare societate cooperativă, de economie, de gimnastică— trebue să aibă statute, fiecare partid trebue să nu fie lipsit de program. D. Diamandi, graţie celebrităţei sale, ar fi putut spune, ca variantă la vorba Regelui-Soare „programul sunt eu.“ Dar a făcut după obiceiul pămîntului şi astfel cunoaştem programul deputatului de Tutova. D. Diamandi are chiar mai mult decît un program , are un co-program. Are mai mult decît un partid, un co partid. Aceasta o deducem din următorul joc de întrebare-răspuns, ce figurează ca uvertură la declaraţiile d-lui Diamandi : „cine suntem ? Suntem liberali.“ In urma acestui răspuns ar fi fost strit logic să urmeze: „deci, programul nostru este acel al partidului liberal.“ Dar nu este aşa. D. Diamandi a format o democraţie romînă şi este liberal, este liberal şi are program aparte de acel al partidului liberal. Programul acela particular al d-lui Diamandi face toate paralele. E de un comic iresistibil. Programul d-lui Diamandi ameninţă mai întăi să fie un program colector, vom aduna materialul de idei, de fapte, de stări, de fenomene sociale şi de cifre.“ Are să le adune de acum înainte, probabil în vederea unui muzeu mixt: stări şi fenomene sociale. Mai tîrziu va colecta, probabil, şi stări patologice. Pînă mei, insă, d. Diaiuauui se arata foarte pricept in agricultură şi e regretabil că n’a editat o revistă agronomică, căreia i ar fi putut zice : Democraţia română agronomică. E foarte tare în agricultură. Despre aceasta am aflat cînd am ajuns cu cetitul la punctul 5 al programului: proteguirea Industriei. D Diamandi ne promite că va lupta pentru proteguirea anexelor agriculturei şi a derivatelor agriculturei. Alt punct foarte delicat, chiar ca titlu este punctul 10 : chestiunea femeei. „In ordinea de idei a Prevederei Sociale (cu majuscule) intră starea materială, culturală și gospodărească a femeei.“ Constatăm, deci în primul rînd, că Prevederea Socială este foarte încăpătoare. Mai departe, la sate în deosebi, asupra femeei cad greutăţile muncei, intreţinerea hranei familiei, fără a mai pomeni de maternitate“. Asta e situaţie de la sate, fiindcă, la oraşe chestia maternităţei priveşte pe barbaţi. De la chestiunea femeei la sate, despre cele de la oraşe nu tratează programul, iniţiatorul „Democraţiei“ trece la chestia evreiască : „Ea există. Timpul va da o soluţie echitabilă. Căci dacă n’ar exista, timpul nu ar fi putut da nici un fel de soluţie. Politica externă : „ie o chestie care nu poate fi de domeniul public.“ Iar ca încheere : „voim,*ca partidul liberal să precizeze un ideal social romin.“ Partidul „Democraţiei Române“ vrea, deci, ca alt partid să preciseze, sau s’aruncă furioşi de pe înălţimi — ca să se sinucidă. Dar ne spune altă ceva: „noi am făcut minuni în 60 —70 ani; am crescut repede ca în poreche, dar am crescut cum se creşte repede , am crescut într’o parte.“ Noi am făcut minuni în 60 —70 ani şi minunea constă în faptul că am crescut într’o parte , că suntem, adică, ţară de unilaterali. _____ Dar mai suntem ceva: „suntem un popor de plugari şi, chiar în orăşenii cei mai spilcuiţi, se găseşte foarte proaspăt sînge de ţăran şi cu sîngele acesta se găseşte în sufletul seu credinţa în cele sfinte.“ Am făcut dovada despre faptul că secretarul general al ministerului şcoalelor noastre, nu ştie scrie româneşte. CATEVA NOTE D. D. A. Teodorii, secretarul general al ministerului de instrucţie publică, are o notă extrem de originală: nu ştie scrie româneşte. Fenomenul acesta nu i de toate zilele. Un secretar general şi încă al ministerului şcoalelor, să nu ştie scrie limba lui maternă—asta seamănă cu numirea ce-o făcuse Ion Brătianu, într'un post de medic primar, a unui căpitan în retragere— dar căpitanul cela nu căuta bolnavii, lua numai leafa, pe cînd d. D. A. Teodoru șiie secretar general și scrie chiar. Scrie un articol despre „Civilizatorii satelor“ : „ciudate sunt lipsurile de judecată ale oamenilor: în faţa lucrurilor celor mai fireşti oamenii îşi fac cruce speriaţi, ori s’aruncă furioşi “ Nu ne spune d. Teodoru cum s’aruncă furioşi, dacă s’aruncă unii contra altora. OAMENI ŞI LUCRURI IN CAUTAREA IUBIRII într’un ziar foarte răspîndit din Berlin se publică următorul anunciu : „Tînăr milionar fără prejudecaţi caută cunoştinţa unei tinere frumoase, în scop de însurătoare. De avere nu e nevoe, se cere numai tinereţe, frumuseţi şi caracter amabil. Orice intervenţii sunt interzise. Oferte cu fotografii pe adresa“... Nu trebuie multă imaginaţie ca să vedem ce s’a întîmplat a doua zi de la apariţia unui asemenea anunciu : cîte sute, mii de scrisori şi fotografii va fi transportat poşta Berlinului la locuinţa tînărului milionar sau la biroul de publicitate indicat drept adresă.. Nu e de mirat. Un milionar, tînăr, lipsit de orice alte prejudecăţi, afară doar de cea mai inofensivă. —acea de a crede în frumuseţea şi mgraţia femeei şi de a rîvni la calităţile acele, atît de fireşti, atît de necesare întru găsirea liniştei şi fericirii. Milioane! Cetind cuvîntul acesta, cel mai suggestiv, cel mai ademenitor, cîte mii de tinereţi femeeşti nu vor fi tresărit de adîncă emoţiune şi de doriţi ; cîte chipuri nu se vor fi privit în oglindă pentru a descoperi odată mai mult că ele posedă pe deplin calităţile cerute,—ba chiar le posedă cu prisos? Ce e de mirat ? In strălucirea unui milion cîte figuri uitate în umbră, rămase mult timp neştiute, nedorite de nimeni, n’ar înflori atinse de sărutarea vrăjită a norocului şi nu şi ar regăsi acea supremă virtute femenină : virtutea de a plăcea? Frumuseţea e un dar ciudat: ca floarea în lipsa luminei de primăvară, aşa dispare şi se ofileşte de multe ori în obscuritatea izolării, în aşteptarea zilelor de senin şi de noroc, — cari nu mai vin ! Cu un singur milion, — ce redeşteptare la viaţă, ce înviorare fermecată şi fermecătoare nu şi-ar serbâtori acela modeste flori şi ce reale calităţi nu ar ieşi la lumină ! De aceea e de prevăzut că nştiinţarea ta, tinere milionar, va produce atîtea «moţiuni, atîtea speranţe, atîtea înfiorări. Tu însă vei găsi oare într’adevăr pe această cale prozaică a anunciului de ziar,—visul atît de omenesc, în schimbu! marei averi,—fericirea ? Vei alega oare, privind sutele da fotografii, pe acea într’adevăr chemată şi cea în adevăr, în stare să ţi asigure mulţumirea, liniştea, iubirea ? A, iubirea ! E un lucru nespus de curios şi care putea să ţi vină, zimbind cu simplicitate şi cu dezinteresare, la vr’un colţ de stradă ori în umbra unei grădini, fără să te cunoască—în lumina şi strălucirea milioanelor. Ar fi putut să te întimpine, pe neaşteptate, din întîmplare, tresărind cu tine împreună într’o vibrare subită dar hotărîtoare, fără să te întrebe cit ai, fără s’o cunoşti cine e—şi lâsîndu-te apoi s’o doreşti, s’o cauţi, s'o evoci să n’o regăseşti, cu toată puterea milioanelor. E cu putinţă s’o afli şi aşa felin , aîegînd fotografia cea mai promiţătoare, cea mai ispititoare,—fotografia uneia din acele pe care le ademeneşte milioanul tău, după cum e cu putinţă, de asemenea, ca toate bogăţiile tale s’o facă pe ea să regrete resemnarea lungei aşteptări atunci cînd în tovărăşia milionului va fi găsit numai decepţia in locul iubirii pe care la rîndul ei o căuta. Rodion DE PESTE NOTASE Pentru educarea poporului.—Prelegeri in ■ structive.—Ştiinţă şi morală.—Bigotismul femeilor —Subiecte variate.—Mişcarea şi cultura lucrătorilor. „Maison de Peuple“ este o societate cu scop de a face să înainteze educaţia poporului ameliorind condiţiile vieţei umane prin schimb de idei, prin unirea tuturor bunelor voinţe şi prin practicarea sistemului cooperativ. Această instituţie e deschisă tuturor opiniilor politice şi religioase cu caracter de fraternitate umană şi de solidaritate socială. Sediul societăţii e o casă construită anume unde se găseşte: o bibliotecă, o sală curată pentru citit şi unde nu se fumează, o altă sală cu mese pentru cetit jurnale şi o sală mare cu o scenă şi bănci unde se ţin conferinţe, se dau concerte şi se joacă piese de teatru. Aici vorbeşte oricine are de susţinut sau de arătat vreo idee : savanţi, lucrători, doctori şi femei,—şi aceştia nu numai din Lausanne ci şi din alte oraşe— şi alte ţări chiar. Vom da resumatul cîtorva conferinţe auzite la „Maison du Peuple“ pentru a cunoaşe la ce fel de isvor de idei se adapă lumea din Elveţia—aceleaşi conferinţe se ţineau şi în celelalte oraşe, de aceiaşi conferenţiari chiar. Iată un subiect: „ Ete munca o pedeapsă”. Conferenţiarul susţine cu multă vervă fericirea ce se capătă cind cineva lucrează şi mai ales cînd se recunoaşte meritul. Arata că dispreţul pentru muncă vine de la faptul că în vechime nu lucrau decit sclavii. Starea lor degradătoare făcea ca orice ocupaţie a lor să fie considerată ruşinoasă şi de despreţuit. Indice spunînd că azi lumea a priceput că a munci e o cinste şi numai a primi de a gata e o ruşine. Intr’o seară se anunţă conferinţa filosofului Auguste Forel, despre Diginorescenţa rasei. Conferenţiarul e doctor şi filosof. A fost multă vreme la un spital de alienaţi şi atit îl preocupă starea sufletească şi soarta celor rătăciţi, încît frica de a nu se rătăci şi el singur, îi întră în oase. El demisiona şi în parcul enorm de la una din vilele sale din jurul Lausannei, îşi construi un palat in miniatură de sticlă pentru stadiul furnicilor. Aceasta îi pasionă El voiajază mult prin celelalte părţi ale lumii şi prin unele locuri ţine conferinţe. La intrarea în sală, pe scenă erau 3 bătrîni. Cu neputinţă de nimerit care ar fi fost filosoful. Toţi trei aveau o înfăţişare prea modestă. La un moment dat unul din ei puse mîinie în buzunarul sacoului şi începu: Legile creaţiei şi ale eredităţei ne arată că fiinţele sunt rude. Lamark şi Darwin au aratat rudenia dintre animale şi dintre plante. Şi între specii nu e limită. Produsele au calităţile strămoşilor—ceea ce poartă nume de atavism. Caracterele rasei se reproduc în chip absolut. Desvoltarea unei fiinţe este recapitularea formelor prin care au trecut strămoşii noştri Oamenii ca şi plantele încep totdeauna prin aceleaşi celule. Protoplasma conţine calităţile rasei noastre. Inteligenţa este acumularea inteligenţei strămoşilor noştri — ceea ce-i progresul. Toată cultura noastră dar, este inteligenţa cristalizată în seriile de generaţiuni. Insă e mare greşală de a crede că dacă progresul înaintează apoi şi rasa propăşeşte. Educaţia şi instrucţia are o mare influenţă, dar să fie de o bună calitate—strămoşii să fie de rasă bună. Degenerescenţă însamnă anomalie. Cei care se nasc cu dispoziţii rele sunt degeneraţi Şi noi, suntem degeneraţi. Morala noastră e falsă. Oamenii sunt inconştienţi şi plini de prejudiţii. Chinejii şi-au degenerat rasa cu opium. Noi o degenerăm cu alcool şi chiar cu vin. Oamenii sunt deterioraţi, prăpădiţi de alcool. Avem—zice conferenţiarul—la noi în Elveţia moderaţi cu 2—3 litruri de vin pe zi. Conferenţiarul indice spunînd că reformele sociale vor fi imposibile pină ce lumea nu va renunţa la această otravă—alcoolul. In Norvegia şi Suedia crimele au dispărut, căci votul femeilor în afacerile municipale, alcoolul de pretutindeni. Auguste Forel e unul din ceimai iubiţi oameni în Elveţia—deşi e femenist şi antialcoolist—sau poate tocmai fiindcă profesează asemenea idei, a alungat