Opinia, octombrie 1910 (Anul 7, nr. 1125-1149)

1910-10-14 / nr. 1136

UltimeleFGBM din □ Unii membri ai comitetatul exe­cutiv al clubului conservator-democrat, sunt convocaţi pentru astăzi Mercuri la orele 4 luni. p. m., în localul clu­bului.­­­ Cu prilejul decesului mult regre­tatului nostru prietin Vasile Nădejde, următoarea telegramă a fost trimisă doamnei văduve, la Adjud . D­nei V. Nădejde Adjud Am avut multă stimă şi mare prie­tenie pentru defunctul Dv. soţ, ale că­rui calităţi solide le-am preţuit de în­dată ce l’am cunoscut. Ştirea morţii lui m’a întristat adine. Badaron □ Din consiliul facultăţei de medi­cină. — Facultatea de medicină, în anul jubileului, se găseşte în cea mai serioasă criză—frisonul agoniei. Faţă de impor­tanţa actuaţhmai, discuţiunea este foarte aprinsă, chiar violentă. Mai mulţi profe­sori vorbesc asupra relelor, cari ruinează facultatea. Se arată, în prima linie, in­fluenţa favoritismului şi nepotismului sub toate formele: fiismulii, nevastismului sau alte noi forme de nepotism întins. Unul dintre profesori, dă un dfifi la cari nimeni nu răspunde nimic. Natural, se propune o comisie care să redacteze şi să lumineze d-lui ministru un memoriu, în care să cuprindă toate, înconjurînd cu abilitate răul adevărat. Se propun, ca făcînd parte din comisie: dl. dr. Gh. Bogdan—rector, d. dr. Gabriel Socor — decan şi d. dr. Em. Puşcăria—alesul fa­cultăţii in senatul universitar. Profesorul Manicatide, cu fineţa-i cu­noscută, cu acel suris în care se oglin­deşte situaţiunea adevarată, arată că in această comisie, trebuind să lucreze se­rios, d. Prof. Puşca­riu nu-şi găseşte lo­cul. Aserţiunea Prof. Manicatide e ime­diat notată in procesul verbal. Dl. dr. Bogdan ia călduros apararea d-lui Prof. Puşcariu, arătînd că delegatul in senat nu poate fi învinuit de neserio­zitate ci cel mult de slăbăci­ine sau in­conştienţă. Discuţiunile au fost după cum se văd destul de importante şi s’au dat pe faţă adevăruri crude. De seară şedinţa promite să fie şi mai interesantă. Un martor. „ Camera de comerţ a înaintat mi­nisterului industriei şi al comerţului o listă de crescătorii de vite mari, care ar putea deveni exportatori de vite în Austria şi Franţa.­­ Sesiunea Sf-lui Sinod se va des­chide probabil Lunea viitoare. □ Anul acesta numărul credincioşilor din provincie, care vin la pelerinajul de la moaştele Sf-tei Paraschiva, e mai mic ca în toţi anii. Din Basarabia se ştie, că s’a inter­zis credincioşilor, din cauza holerei de a veni la pelerinaj. □ D. colonel Popovici, comandantul Brigăzii 7 de Artilerie, va prezida şe­­dinţile consiliului de război,­­care vor avea loc în zilele de 27, 28 şi 29 oc­tombrie. 13 Concursul pentru posturile de con­trolori la băncile populare, se va ţinea în ziua de 15 Octombrie la cassa cen­trală a băncilor populare. · Soldele Ofiţerilor.—Monitorul Ofi­cial de astă­zi publică regulamentul legei asupra soldei in armată. Soldele budgetare ale ofiţerilor sunt prevăzuta ast­fel: General de divizie 1300 lei lunar; general de brigadă, comandant de divizie, corp de armată sau o funcţiune similară (5 ani vechime) 1200 lei; colonel coman­­dandant de brigadă 950 Iei; colonel sau asimilat 800 lei; lt. colonel comandant de regiment (4 ani vechime) 725 lei ; it. colonel sau asimilat 650 lei; maior cu gradaţie 550 lei; maior fără gradiţie 500 lei; căpitan sau asimilat cu gra­daţie 466 lei; fără gradaţie 400 lei; lo­cotenent sau asimilat 300 lei; subloco­tenent sau asimilat 260 lei; inspector de muzică cl. I 480 lei lunar; cl. II 400 lei; cap de muzică cl. I 250 lei; cl. II 200 lei; cl. III 160 lei; cap de birou cl. I 400 lei; cl. II 300 Iei; registrator arhi­var cl. I 200 lei ; cl. II 150 lei. □ D. dr. Roşculetz, medicul primar al judeţului, a obţinut un concediu de 2 luni, cu începerea de la 15 octom­brie. □ D. profesor dr. V. Negel a fost a­­utorizat de a purta decoraţia ordinul Sf. Stanislas cl. II-a, ce i s-a conferit. □ Direcţia generală a c. f. r. a ad­mis o reducere de 50 la sută, pentru funcţionarii comerciali din întreaga ţară, care vor lua parte la congresul de la Brăila al funcţionarilor comerciali, con­gres care va avea loc în ziua de 26 octombrie. □ Desbaterile în procesul în care părintele Moga, doctorul Moga şi soţia acestuia sunt implicaţi pentru fals, au continuat ieri pină la ora 6, cînd curtea admiţînd un preparator pentru a exper­tiza semnătura d-nei Moga, a amînat continuarea. — Seziunea Curţii cu juri din Fălciu se va deschide la 2 Noembrie. □ D. C. Sporea, profesor de latină la gimnaziul Ştefan cel Mare, a obţinut un concediu pe timp de şase luni, înce­­pînd de la 15 Octombrie. □ Confratele nostru „Democraţia Putnei“ scrie următoarele: In cercurile bine informate se discută că cu ocazia inaugurăm la Iaşi a mo­numentului lui Cuza Vodă, Ministerul de Resboi va trimite o delegaţie oficială de la Focşani precum şi o companie cu drapel din Regim. Putna No. 10 care cu această ocazie va fi botezat de M. S. Regele Reg. Putna No. 10 Cuza-Vodă. Astfel se va imnortaliza memoria ma­relui Domnitor purtind numele seu regi­mentul a cărui garnizoană este oraşul Unirei □ O nenorocire s’a întîmplat ori după amiază în comuna Sineşti. O fetiţă de 2 ani şi jumătate a locui­torului Ion Cozm­a, în lipsa părinţilor săi de acasă, apropiindu-se de vatră i s-au aprins hainele de pe ea producîn­­du-i grave arsuri pe corp. La întoarcerea părinţilor, nenorocita copiliţă era aproape carbonizată şi du­pă cîteva minute de chinuri groaznice a sucombat. □ Universitare.—Aseară la orele 5 a avut loc şedinţa anunţată a senatului universitar, membrilor consiliului profe­soral al facultăţii de litere şi celui de ştiinţii, sub preşidenţia rectorului. Senatul universitar, unit cu consiliul facultăţii de ştiinţi, a delegat pe domnii Aurel Mănescu, decanul facultăţii de ştiinţi şi d­oii profesori Demetru Pompei şi A. Myller să iee în cercetare lucră­rile candidatului la catedra de astronomie şi geodezie vacantă la facultatea de ştiinţi candidate d. C. Popovici. In urmă senatul universitar unit cu consiliul facultăţii de litere recomandă pe d. suplinitor la catedra de Istoria mo­dernă 1. Ursu, ca agregat la acea ca­tedră. —­eri la orele 4 după amiază au avut loc examenele de limba şi literatura ro­­mână, la d. profesor Garabet Ibrăileanu. Au trecut examenul domnişoarele : Li­dia Smîdu, Elisa Dimitriu, Eugenie Mus­teaţi, Maria Ştefânescu, Elena Coroi şi Alexandra Calciu şi d. Popovici Panaite. — D. Ilie Bărbulescu a aminat ţine­rea examenelor de slavistică, după cere­rea studenţilor, de la 19­ Octombrie la 30 a Iunei. — Pentru concursul la bursele vacante la facultatea de litere s’au inscris d-nii Eugene Boureanu, pentru filosofie, Cons­tantin Alexandrescu și Titus Hotnog pentru filologie modernă, și Cristea Dăs­­călescu, Rontaniuk pentru Istorie. — Astă­zi la orele 4 au loc exame­nele de psihologie, la d. agregat Petro­vich □ Cursurile com­­er­ciale şi industriale de sară şi de Duminică, pentru ucenici, şi adulţii din prăvălii, ateliere şi fabricii care se ţin de 2 ani In localul şcoalei comerciale elementare din Impas 40 Sfinţi No. 2 vor începe la 1 Noemb. Înscrierile incep la 14 c. şi vor dura pînă la 29 Octombrie. Anul acesta vor func­ţiona trei clase. La sfirşitul lui Martie 1911 va eşi prima serie de absolvenţi. Sunt primiţi la aceste cursuri ucenicii şi adulţii din prăvălii, ateliere şi fabrici, cari au sfirşit 4 clase primare sau 5 clase ru­rale şi cari peste zi sunt ocupaţi în pră­vălii, ateliere şi fabrici. Cursurile durează 3 ani. Absolvenţii acestor cursuri primesc un certificat, care este echivalent pentru ucenicii din prăvălii, cu certificatul de absolvire a şcoalei comerciale elementare, iar pen­tru ucenicii din ateliere şi fabrici este echivalent cu certificatul de absolvire a unei şcoale elementare de meserii. Nu trebui confundate aceste cursuri cu cursurile comerciale serale, ce se ţin în lo­calul şcoalei superioare din strada Alexan­dri, cari sunt cursuri comerciale serale complimentare, la cari urmează absolven­ţii şcoalelor comerciale elementare şi ab­solvenţii de 4 clase secondare inferioare, cari peste zi sunt ocupaţi în prăvălii, bănci, birouri. □ Din Vaslui ni se scrie că mai multe ci­ne din acel oraş s’au consti­tuit într’un comitet şi au înfiinţat un atelier de ţesetorie, sericicultură şi fi­latură. Directoară a atelierului a fost aleasă d-ra Maria Popov. □ Pelerinaj­ul de la Sfintă.—Peleri­najul credincioşilor, la moaştele Sf­tei Paraschiva, a şi început. La orele 3 după amiazi, după ce s’a oficiat vicernia de către P. S. S. Archi­­ereul Nicodem Munteanu, vicarul Mi­tropoliei, asistat de mai mulţi preoţi, moaştele sfintei, au fost transportate cu o deosebită solemnitate, în Mitropolia veche, unde vor rămînea pînă mîine dimineaţă. Toată noaptea se perindează aci mii de credincioşi. Mîine dimineaţă, după oficiarea ser­viciului divin, moaştele sfintei vor fi aşezate pe un catafalc, în curtea mitro­poliei, unde va urma pelerinajul pînă la amiazi. □ Se spune că se proectează trecerea şcoalelor de meserii, de la departamen­tul instrucţiei, la departamentul minis­terului de industrie. OPINIA 13 - SBIWiaxUL VBLECMBAFXO 8&E9L&L AL „OPINIEI“ - Bucureşti 14 Octombrie Tentativă criminală contra Depozitului de municiuni Bucureşti.—Autorităţile au descope­rit o tentativă criminală în potriva de­pozitatui de muniţiant al armatei. Ziarele apărute azi dau ştiri alar­mante în această chestie spunînd că ar fi vorba de o uneltire a spionilor bulgari pentru a arunca în aer depozitul de muniţiuni. Cercetările se fac atît de siguranţa generală cit şi de autorităţile militare. Iată ce s’a aflat: Acum cîte­va nopţi în urmă, senti­nelele de la depozit au dat alarma, prin focurl de puşcă, zărind un individ care voia să pătrundă înăuntru- Indi­vidul era travestit în uniformă de sol­dat şi pretindea că face parte din corpul de gardă. Sentinelele nu s au lăsat însă pîcîlite şi atunci Individul a rupt’o de fugă. S’au descărcat focuri de puşcă asupra lui. Individul însă a putut scapa neatins. S’a avizat apoi comenduirea pieţei, parchetal milital şi siguranţa generală, care au început cercetări. * Sentinelele care au fost Interogate spun că au recunoscut în individul sus poet, pe un bulgar, care mai fusese vă­zut preumblîndu se pe acolo. Se afirmă că se vor face senzaţio­nale arestări. Paza la depozitul de mu­­niţiuni a fost dublată şi în acelaş timp au fost detaşaţi un număr de agenţi al siguranţei ca să supraveghieze Îm­prejurimile depozitului. D. Djuvara la Viena Viena. — D. Al. Djuvara, minis­trul de externe al României a avut eri o lungă întrevedere cu baronul d’Aehrental. Azi D. Djuvara se va prezenta în audienţă la M. S. împăratul Frantz Iosef, căruia „îi va înmâna o scri­soare din partea M. S. Regelui Carol. Descoperirea unei escrocherii Bucureşti. — Un anume Bernard Moses, funcţionar la cassa Solomon Hechter din Capitală, a plastografiat iscălitura unui şef al său şi împre­ună cu un oare­care Mandelbaum a a comis o excrocherie de 25.000 lei. Aceştia dour, prin falsificarea is­­căliturei au încasat un cec la banca Marmorosch, în valoarea arătată mai sus. Ei au fos arestaţi. Din Grecia Athena.—Venizelos a aratat regelui că voturile de toleranţă erau de­falcate şi că nu are încrederea majorităţei. Un decret regal desalvă parlamentul şi fixează alegerea pentru noua cameră revizionistă pentru 28 Noembrie, iar deschiderea sesiunei pentru 8 Ianuarie. „Eu sunt, zice ministrul, acela care am fost de partea libertăţii atunci cînd socialiştii abdicaseră în sclavie şi în tiranie. Accidental mortal al unui aviator Magdeburg.—Primul locotenent Men­te, sburînd pe un aparat Wright a că­zut şi a murit. HOLERĂ Esaeg.—între 10 și 25 Octombrie s’au constatat aci 21 cazuri de holeră. Pisă în prezent au murit 15 persoane. * Roma —In ultimile 24 ore s a înre­gistrat un caz de holeră; la Neapole 3 cazuri și 2 decese; în provinciile napolitane 8 cazuri și 5 decese. Arestarea unui defraudator Belgrad.—Locotenentul Bogdan Mar­­covici, casier la ministerul de finanţe, a fost pus la închisoare pentru defrau­­darea statului cu 170 mii dinari. Călătoria Suveranilor Germaniei Bruxelles. — Trenul imperial a sosit aci la orele 2 p. m. Perechea regală şi autorităţile au primit pe perechea im­perială. Suveranii s’au îmbrăţişat de mai multe ori. Un cor de copii a intonat imnul bel­gian. împăratul, împărăteasa şi princi­pesa Luiza, au luat ceaiul la contesa de Flandra, întrevedere Constantinopol. — Ministrul de finanţe a avut o întrevedere cu ambasadorul Germaniei. Se asigură că obiectul în­trevederi­, a fost chestiunea împrumu­tului. LOTERIA București.—Astă­zi s’a făcut trage­rea clasei a IV-a a loteriei regatului român. Au cîștigat: 100.000 lei 4642, 2000 lei 53698, 51224, 20893, 1000 lei 57335, 24834, 14313, 41058 28051, 43627, 18884, 46348, 31380 50283, 7053, 59791, 31728, 6617, 48982 8642, 54291, 22034, 58604, 500 lei 19771, 50853, 42519, 24834, 20572, 15537, 57026, 55828, 42650, 58634, 47160, 6455, 53989, 8461, 11025, 11817, 51876, 44692, 11.045, 12478. Ravagiile inundațiilor Roma.—După ultimile ştiri, stricăciu­nile în regiunea Vesuviană şi în insul­a Ischa, n’au gravitatea semnalată de pri­mele zvonuri. . Gasele căzute la Cassamidola sunt 15 şi 10 victime. Pagubele sunt însă foarte ivari în­spre Amalfi. PRIMĂRIA COMUNEI IAȘI­ ­ ziua de 23 octombrie a. c. se va­ ţine în camera acestei Primării li­citaţie prin oferte închise pentru fur­nitura a 12 vagoane ovăz. Ovăzul va fi din recolta anului cu­rent şi de cea mai bună calitate cu boabele pline, nu va fi aprins şi nu va avea nici un miros, trebuie să fie curat bine ciuruit şi să nu conţie în el codină, gunoae sau ma­terii străine. Garanţia 2000 (două mii) lei în nu­merar sau efecte garantate de stat. O dată cu prezentarea ofertei con­curenţii vor prezenta şi o probă din oraşul C6-1 ofertează. Dispoziţiile din art. 72—83 din le­gea contabilităţii publice se vor a­­plica acestei licitaţiuni. No. 24571 22 Octombrie 1910 Liceul particular de băeţi str. Mitropoliei No. 10 (la curte) Iaşi Aducem la cunoştinţa tuturor că, în urma amenajărilor făcute, mai dispunem de cîte­va locuri libere in clasele I, II, precum şi la cursu­rile serale. Direcţiunea liceului particular de băeţi Caut gazdă cu pensiune­A se adresa ofertele la ad­eia ziarului sub „student în medicină“. Q 60 Tai se caută cu ipotecă WW 4iV14 în primul rang, în­tr’un imobil din Iaşi, cu un venit a­­nual de 3000 lei. A se adresa la redacţie. Unde se cumpără Mărfuri noui, bune frumoase şi nu se cere preţuri mari ? Toată lumea va răspunde cu sigu­ranţă că numai la magazinul la „Mur“ Aci cu drept cuvin­t se poate zice că toate Doamnele şi Domnişoarele găsesc în fiecare sezon cele mai frumoase şi cele mai noui articole de ale Modei. Căci imediat ce, Parisul, Berlinul şi Viena nescocesc ceva «­ parte Magazi­nul la „Vultur“ nu se lasă mai pe jos, şi ca din sbor mereu le aduce şi tot le oferă onoratelor cliente fiind tot­dea­­una şi foarte serviabil şi foarte modest la preţuri. Acesta fiind şi un mare avantaj ne­­pierzîndu-se mult timp la cumpărare. Foarte bine asortat şi în mărfuri de Iarnă Şaluri, Jabete împletite, Flanele, Bluze, Jupoane şi Matineuri de molo­­ton etc. Unde veţi răspunde dară că se cum­pără mai bine şi mai ieftin ? _______________________LA VULTUB De Închiriat SdSS ora 12, se va ţine licitaţie publică, în camera Sindicatului Falimentelor Trib. Iaşi, pentru inchiriarea pe timp de doi ani, a imobilului Asrif Horo­­vitz, din Str. Ştefan cel Mare 50. DE INCHIRIET De la 26 Octombrie un apartament, compus din 4 odăi şi bucătărie căma­ră pentru lemne, din case uele situate In Iaşi strada Palatului No. 9 foarte Petru D. Niţescu. A se adresa la sub­scrisul proprietar str. Anastasie Panu No. 61. G. D. Şerban Atelierul de Croitorie Bărbăteasca Isidor* Rosenthal — Str. Unirea No. 11 — (alăturea de depozitul de ziare Brumer) A primit un asortiment de stofe din cele mai elegante şi fine pentru sezon. Isidor Rosenthal e unul din puţinii croitori care confecţionează cu mult şic şi eleganţă. Neîntrecut în croială, învingă ori­ce concurenţă. Preţuri a­­vantajoase. De închiriat A­leea Principesa Maria, finul compus din 4 odăi şi altul din 5 odăi, cu a­­tenanse. De închiriat 4 odăi, 2 că­mări, bucătărie magazie de lemne pivniţa Instalaţie de lumină electrică. Strada Muzelor No. 7. Ttfl Wlaaaf în prima hipotacă, SUU JJAt&SaJU în total, sau în par­te, 32.000 lei. A se adresa d-lui avocat Anibal Ciurea, strada Muzelor. De închiriat de la Sft. Du­mitru, magaziile din str. Ștefan cel­ Mare No. 48. A se adresa la d. Gh. Calmuschi, co­muna Lungani lingă Sîrca, sau str. Ar­cu No. 9. Magazinul fabricei de Mobile Lebel din Str. Lăpuşneanu se va muta la 26 Octombrie a. c. tot în aceiași stradă în magasinul ocupat actual­mente de Magasinul de mobile A. Brociner. _____________ Debnchiriat Un apartament compus din 4 odăi, Subsol, bucătărie din casele d-lui S. Diamant din strada Păcurari 97. Pentru Condiţiuni a se adresa d-lui Avocat M. C. Drăcşineanu strada de jos No. 13. 9098 42295 34135 24022 Consistoriul superior Bucureşti.­Astă­zi a fost a doua şe­dinţă a consistoriului superior biseri­cesc. Au luat parte domnii Haret şi P. Gîrboviceanu. Presa a fost oprită de a mai asista la şedinţele consistorului. După îndeplinirea formalităţilor obi­cinuite, Episcopul Timuş al Argeşului, propune ca consistorul superior să ju­dece apelurile preoţilor şi diaconilor, condamnaţi la caterisire de către con­­sistoriile eparhiale. Consistorul superior admite ca apelul să fie cercetat întâi de Sinod, conform art. 30 din legea sinodacă şi dacă Si­nodul găseşte cu cale să respingă apelul, el se vie din nou In consistorul supe­rior. Viitoarea şedinţă va avea loc Vineri Parlamentu! Francez Paris.—Sesiunea parlamentului a fost deschisă după amiazi. La cameră un numeros public venise să asculte interpelările în chestia grevei căilor ferate. De la începutul şedinţei, socialiştii huiduesc pe prefectul de poliţie Lepine, care stă lingă intrare, alţi deputaţi pro­testează. Gally,­­ socialist unificat, reproşează d-lui Briand, de a fi jucat un rol odios, făcînd să se aresteze amploiaţii căilor ferate, după ce altă dată predicase gre­va generală și comisese ticăloşii. D. Bri­and care s’a aflat în fața unei organizări sistematice de sabotagii ale cărei fire, guvernul crede că le are, au întrebu­inţat mijloace legale. ANONOIU De vînzare în total sau în parte pentru eşire de pe moşia Isvoră-Epu­­reni judeţul Iaşi următoarele : cai de trăsură şi de sarabană, boi, vaci, trei gonitori, maşini de trier complecte şi în bună stare, moară cu petre şi toate accesoriile cu atelier, aparat de tăet sfeclă, pompă pentru alimen­tat cu apă, 8 săcerători simple, 1 ci­lindru pentru neghină, 2 d­aytoane, 4 u­morişte de Botoşani, covărie, rotă­­rie, 13 pluguri cu un fer, 7 pluguri cu 2 fete, 6 pluguri de coastă, 4 tăvă­­luci de lemn, harabale cu osie de fer şi cu osie de lemn, sănii, sacale pentru apă, sărăbăni, atacuri, roabe de fer şi de lemn, decimale pentru care, decimal pentru saci, balanţe, cîntare, toate necesarele pentru vie şi vase de vin, seceri, furci de lucru la sfeclă, furci, lanţuri de boi, esle, beschii, lopeţi, pae de grîu, de orz şi de ovăş, angajez pînă la 3000 de oi la tomnat şi primăvara­. Pentru orice informaţii, a se ad­resa d-lui O. Enăşescu, moşia Isvoa­­ră-Epureni, o oră şi jumătate departe de Iaşi cu trăsura.

Next