Opinia, decembrie 1910 (Anul 7, nr. 1174-1197)

1910-12-08 / nr. 1179

Schimbarea guvernului Mai stranie situaţie politică de­cît a­­cea în care se sbate acum Romînia, nu se întîlneşte de la începutul vieţei ei constituţionale. Se aud din toate părţile svonuri din ce în ce mai consistente, însoţite de de­claraţii, mai mult sau mai puţin lim­pezi, că guvernul liberal se retrage şi că puterea va fi luată de conservatorii junimişti. Se fixează chiar data acestei schimbări, care, nu e vorba, se tot mută înainte pe calea timpului. Care să fie cauza acestei schimbări de regim? Guvernul liberal are majo­ritatea în parlament şi o majoritate co­­vîrşitoare. Aşa bună­oară la votarea răs­punsului la Adresă, au fost 80 voturi pentru şi 1 contra. Faptul că liberalii au fost puşi în mi­noritate în jumătate din alegerile par­ţiale ce au avut loc, nu arată că încre­derea ţării s’a întors către junimişti, de­oare­ce nu aceştia au repurtat is­­bînda, ci conservatorii­ democraţi. Prin urmare, încă odată ne întrebăm, pentru ce să se retragă guvernul libe­ral, cînd nu este un conflict între par­lament şi el,? Dar, se va spune că Coroana află de cuviinţă a provoca această schim­bare. Noi nu am găsi alt motiv al unei asemeni deciziuni, în cazul cînd ea s’ar adeveri, de cît sistemul ce pare a se în­­troduce la noi, de schimbarea regimu­lui la 4 ani, odată cu sfirşitul legisla­turii, pentru ca cei flămînzi din parti­dul ce-a fost în opoziţie, să înlocuiască pe cei sătui din gustarea puterei, şi ast­fel să se introducă în spirite o linişte relativă, prin alternarea regulată a par­tidelor la 4 ani. Acesta ar fi însă un sistem pierzător de ţară, cş­i ar supri­ma controlul pe care parţialele trebue să le exercite mutual, unul asupra al­tuia, şi ar îndemna pe cei din pîne să­-şi îngraşe pungile, pe ori­ce cale, spre a aduna bani albi, pentru zile negre. încurcătura este însă că s’a ivit un al treilea partid, conservatorii-demo­­craţi, care nu mai pot fi nesocotiţi şi care au dovedit că au rădăcini puter­nice în masa poporului. Cum să se facă atunci alternarea? Dacă însă nici ţara, nici, după cum credem noi, înţelepciunea prea înaltă a Coroanei, nu motivează schimbarea de regim, ea ar avea aerul să fie determi­nată printr-o intimidare, şi ne întrebăm iarăşi cum e cu putinţă asemenea lucru, şi de ce putem­ dispune partidul juni­mist, pentru a putea impune pe ascuns şi fără concursul ţărei această schim­bare, Coroanei ? Noi credem că guvernul liberal co­mite un act de slăbăciune, retrăgîndu­­se de la putere, cînd nimic nu-l sileşte să o facă. Dar, se spune că el se teme de a nu suferi o înfrîngere în alegeri, cu toate că ar avea puterea în mină. Chiar dacă aceasta ar fi să se întîmple, un partid nu trebuie să se gîndească nu­mai la interesul său egoist, ci şi la bi­nele ţărei, şi dacă interesul şi liniştea României, cer ca liberalii să facă ale­gerile, ei trebuie să se supuie acestei cerinţe, ori care ar fi rezultatul la care ar ajunge, căci numai aşa îşi îndepli­neşte un partid misiunea sa înaltă, de a servi în primul rînd intereselor ţă­rii. Căci am înţelege să se retragă gu­vernul liberal, dacă rezultatul alegeri­lor ar da nu o majoritate guvernului, ci numai o minoritate însemnată, căci a­­tunci ţara ar indica că doreşte o schim­bare de regim, dar ar indica tot­odată prin majoritatea din acea minoritate, căreia din cele 2 partide conservatoare vrea să se încredinţeze destinele ei. A­­şa însă să se deie junimiştilor, puterea fără nici­ o indicaţie din partea ţărei, este a se întrona regimul absolutist în toată puterea lui, ceia ce nu putem crede că este intenţia înţeleptului nos­tru Suveran, ce stă de 44 ani în frun­tea ţărei şi care a dat tot­deauna do­vezi de respectarea constituţiei. Dar dacă liberalii cred că nu pot deţine puterea şi vreau să se retragă cu ori­ce preţ şi silesc pe Rege a schimba regimul, credem că într’un sistem ade­vărat constituţional, capul statului nu poate să o facă, fără a pipăi şi pulsul ţărei. Admitem că alegerile parţiale nu sunt o indicare suficientă pentru a încre­dinţa frînele guvernului, conservatorilor democraţi. Dar, de­sigur că ele sunt o indicaţie încă mai slabă, ba chiar o in­dicaţie negativă, de a se da puterea con­servatorilor junimişti.­­ Ce e de făcut atunci ? Credem că ar trebui constituit un guvern neutru, un guvern de transaţie însărcinat numai cu consultarea sinceră a ţărei. Ca să ve­dem şi noi odată această nenorocită ţară ce vrea ea şi încotro s’ar pleca acuma tendinţele ei? Guvernul neutru, trebue să fie constituit după chipul cum se face în Austria: un guvern de funcţio­nari, ai cărui membri să fie luaţi dintre­­ magistraţi şi profesori universitari, din acei fără culoare politică. Şi după con­sultarea ţărei, în mod sincer şi legal, M. Sa va putea încredinţa frînele ocîr­­muirei acelui din partide, care va avea cei mai mulţi reprezentanţi. Aceasta ne pare singura soluţie a greutăţilor nedescurcate ce se vor ivi în caz de retragerea guvernului liberal fără de nici un motiv. Căci mai la urma urmelor, guvernul liberal este la putere, sfîrşitul legislatu­rei se apropie şi el nu a fost zdrunci­nat de­cît din cauza unor reforme, cari au deşteptat nemulţumiri în unele straturi sociale. Să presupunem că ar obţine, cu toate aceste nemulţumiri, o majoritate însemnată în alegeri, care să nu facă nevoia schimbărei de regim. Va mai sta 4 ani la putere. Au mai stat şi alte guverne 8 ani (L. Catargiu) şi 12 ani (Brătianu) şi ţara n’a pierit. In Belgia stau clericalii de aproape 30 de ani la putere din cauza desbinării liberalilor şi Belgia tot stă în fruntea ţărilor din occident. Dar se va spune ce se face cu tur­ma care aşteaptă guvernul, cu mîinele întinse şi cu stomahurile lincezite ? A­­poi, cea mai mare ruşine pentru o ţa­ră şi cea mai mare destrăbălare a carac­terelor este de a face să se aştepte exis­tenţa lor numai de la sacul cu grăunţe al guvernului. Să se apuce hemeiţii de alte îndeletniciri: de comerţ, industrie etc. iar schimbările politice să se facă după jocul obştesc al intereselor statu­lui, iar nu după apetiturile indvizilor. II Să vedem însă, în cazul de alegeri făcute de un guvern neutru, care din cele 2 partide conservatoare ar avea sorţii de a eşi triumfătoare. Desbaterile de la Senat mai ales au pus într’o lumină foarte vie, principile celor 2 partide. Conservatorii junimişti au aratat cel mai adînc dispreţ pentru popor, pentru massă, pentru tot ce nu este elită socială şi au revendicat pen­tru ei singuri posesiunea acestei sere, cu flori tropicale, care adăposteşte chia­­ră elita socială. Am voi să înţălegem însă în ce sens este luat cuvîntul de elită ? In acel de inteligenţă de samă, sau în acel de „sînge subţire“ ? Căci, dă, dacă e vorba de sînge subţire, noi nu’l vedem nici în d. Missir, nici în d. Delavrancea, nici în d. Marghiloman, şi nici în d. Carp, care se trage dintr’un boerănaş de la începutul veacului. Sînge adevărat sub­ţire este d. Cantacuzino, care îşi are o­­rigina din o familie domnitoare , or mai fi Sturzeştii, Ghiculeştii, boeri de neam, pe care-i numără ţara; dar dintre a­­ceşti boeri mari, mulţi sunt în tabăra liberală şi mulţi în tabăra conservatoare­­democrată. Dacă e vorba de elită intelectuală, atunci nu înţelegem cum de revendică junimiştii monopolul inteligenţei, cind, dacă am cîntări-o şi la celelalte partide, nu ştim zău, unde ar trage mai greu. Trebuie deci înţeles altfel teoria elitei, căci nu credem pe junimişti atît de în­­cîntaţi de ei înşişi, în­cît să-şi reven­dice însuşiri pe care le au în comun cu celelalte două partide. Teoria lor este alta; ei susţin că în ori­ce partid conducerea ţării aparţine stratului superior şi vulgur n’are să se amestece în conducerea poporului ; că liberalii cît şi conservatorii-democraţi, urmează o cale rătăcită, cînd dau ma­selor un rol ce nu li se cuvine. Omul de rînd este menit să asculte, să plătească, să’şi verse sîngele. Cum are să numească, cît are să plătească şi cînd trebuie să’şi verse sîngele, este treaba elitei, care dumneai trebuie să stea deoparte, să se bucure de rodul muncei prostului, să încaseze partea cea mai mare de bani, rodul acestei munci şi să-şi apere lati­fundiile şi poziţiile pe jertfa vieţei ma­sei poporului. De aceia după teoriile junimiste, con­stituţia este o minciună, libertăţile sunt o mistificare ; egalitatea, mai ales, este o înşelare, un praf aruncat în ochii mulţimei. Nu este cinstit de a umbla cu asemenea manopere, pentru a sub­stitui o stare ipocrită realităţii lucru­rilor. Avem o constituţie, nu e vorbă, care proclamă egalitate, libertate etc., dar ea trebuie pusă încetişor la o parte, privit în fundamentul adevărat al lu­crurilor şi guvernată ţară, spre binele ei, şi după ideile noastre, a elitei. Aceasta este teoria junimistă. Nu este aceasta însă teoria nici libe­rală, nici conservatoare-democrată. Cînd ambele aceste tabere politice sunt con­vinse că omenirea merge­ spre înălţarea mulţimei către o treaptă superioară, care s’a tot urcat din^veac"în“­veac şi acum la începutul veacului al XI-lea spsmmmm_________m- ~' ’ -•'r* nu ne mai este permis să hotărîm soarta mulţimei, fără a o întreba şi pe dînsa. După teoria junimistă, elita are drep­tul de a exploata punga şi de a împrăş­tia sîngele poporului, care susţine statul. Oamenii cuminţi din potrivă susţin pă­rerea că acei ce contribuie prin banul şi prin viaţa lor la susţinerea organiz­­mului­­politic erau dreptul de a participa, într’un chip oare­care, la conducerea lui. Această participare se face însă, prin alegeri.*Deci,­nu poate fi adevărată pă­rerea d-lui Carp că nu are­ nevoie de număr înainte de guvern. Noi credem că trebuie numărul*să hotărască cine vine la guvern. ' ;V7'W;-\ , ; A. D. Xenopol întrunirea de la HUŞI întrunirea s’a deschis la oarele 2 jum. p m. în saloanele clubului. Intrarea d-lui Badareu e salutată cu nesfîrşite aplauze de asistenţa nume­roasă a clubului. D. dr. Th. Cîdeiu, vice-preşedintele clubului, salută în numele clubului şi a partidului conservator-democrat asigu­­rîndu-l de nestrămutata credinţă a tu­turor­­membrilor partidului. D. Gh. Horbocea, arată că faţă cu i­­dealul ce urmăreşte, răspunde unei ade­vărate nevoi a acestei ţări şi roagă a arăta şefului d-lui Take Ionescu nestră­mutata credinţă şi dragoste a tuturor membrilor din partidul conservator-de­mocrat. D. dr. Adr. Romanescu, salută cu ar­doare pe d. preşedinte şi arată că par­tidul lucrează, sporeşte rîndurile şi pre­zintă şefului un m­istăr de 81 noi în­scrieri, din care 25 din oraş de la col II de cameră şi 6 de la ţară, directe, de la col. III. D. Gh. Boghiceanu, mare proprietar, roagă şi din partea sa să arăte şefului d-lui Take Ionescu credinţa partizani­lor din jud. Fălciu, şi crede că vom lupta aşa fel în acest judeţ ca să răs­pundem credinţă ce şi d-sa şi-a pus în noi. D. D. Dimitriu, profesor, stărue asu­pra calităţilor eminente ale fruntaşului nostru politic, şeful nostru d. A. A. Ba­dareu, vulturul Moldovei. Arată svo­­nul ce caută să-l răspîndească adversarii, că la noi defecţiunile vor fi mari şi că noi vom dispare. Se înşală adversarii noştri, căci însufleţirea ce stăpîneşte pe şeful nostru, ne pildueşte să-l urmăm şi noi cărora nu ni s’a promis nimic, ci dragostea de idei, sentimentele şi a­­propierile de suflet. D. Gh. Ghibănescu salută pe şef şi­­ mulţumeşte pentru dragostea ce-o are pentru amicii din Huşi, declarînd că în partidul din localitate domneşte unita­tea sufletească. D-sa expune situaţia politică din Făl­ciu şi felicită dorinţa şefului partidului de a se întreprinde o acţiune la cole­giul al III-lea, cu atît mai mult cu cît la Fălciu, partidul are cea mai bună orga­nizaţie pentru acest colegiu. D. Ghibănescu se ocupă apoi de suc­cesiunea la guvern, şi zice că dacă M. S. Regele se va opri la un guvern Carp, se va adeveri cuvîntul care zice că D zeu pe cel care ’l iubeşte îl şi ceartă. DISCURSUL D-lui Al. A. BADAREU Mulţumesc fruntaşilor din localitate, cari s’au atrădănuit să ne organizeze a­­cest club şi d-voastră tuturor prietenilor, cari i-aţi ajutat să ajungă la acest re­zultat. Nu este posibil de făcut o acţiune po­litică, fără ca partidul să fie întrupat în­tr’o organizaţie văzută de toţi, iar vlaga organizaţiunii, atîrnînd de sufletul ei, a­­cest suflet cere existenţa unei case co­mune, unde fie­care din membri să se simtă că se găseşte în casa familiei lui politice. De la ultima noastră întîlnire din cursul lunei Iulie, evenimentele politice s'au scurs unele în sensul celor ce 1© prevă­zusem în cuvîntarea pe care v’am ţinut-o atunci, altele în contra credinţei funda­mentale pe care o aveam la acea epocă. Din cuvîntarea mea eşea că ne gă­seam în ajunul unei schimbări de regim. Acea schimbare de regim s’a şi efectuat sub o formă, ce e dreptul, ne mai­pome­nită în ţara noastră, ori cît de bizare sînt formele vieţii noastre politice, aci la o­­rientul Europei. Avem astă­zi de fapt o promiscuitate de două regimuri:­ unul li­beral care se duce, altul carpist, care vine; în fie­care localitate avem cita 2 prefecţi, aci la Huşi aveţi pe d. Corbe­­scu şi pe d. Teleman, indiferent numele de botez, căci la d-v se aşează lucru­rile pe familie fapte care din nenoro­cire sporeşte şi mai tare anarhia şi haosul, pentru că organele administra­tive nu mai primesc impulsiunea, nici di­rectiva prefecţilor cari se duc, iar pre­fecţii cari vin, nu îndrăznesc să deie a­­ceastă directivă. Nici­odată falsitatea regimului nostru constituţional, nu a fost pusă într’o aşa tristă evidenţă. In Constituţie stă scris că Regele are deplină libertate să nu­mească pe miniştri­­ nicăeri însă nu stă scris că Ţara poate avea două guverne în acelaşi timp, ceea ce însamnă, de fapt, a nu avea nici unul. Această situaţie dovedeşte că întru a­­plicarea regimului constituţional, nu este suficient un singur factor, ci mai trebue şi un al doilea factor. Naţiunea repre­zentată prin partide şi prin spiritul pu­blic luat în toată complexitatea lui. Evenimentele desfăşurate de la Iulie încoace, au dovedit însă netemeinicia unei alte credinţe a mele : posibilitatea unui guvern eşit din colaborarea ambelor par­tide conservatoare. Mă întorc învins şi cu durerea în suflet vin tot la d-voastră, de unde am plecat cu credinţa în cola­borare, să-mi spun păsurile şi să vă a­­răt din cauza cui şi din ce împrejurări această colaborare nu mai este posibilă. Vă spuneam în iulie că credeam co­laborarea necesară, din cauza situaţiunii anormale şi privilegiate a partidului libe­ral, care de 15 ani este arbitrul veţii noastre politice, fie ca se află la guvern, fie că se află în opoziţie. Discuţiunea la mesaj, a pus în lumină, odată mai mult, acest adevăr. Timp de două săptămîni, aşezaţi comod în fotoli­ile de orchestră, liberalii s’au distrat pe socoteala celor două partide conserva­toare, cari se sfîşiau pe scenă pănă la sînge. Numai şeful nostru, prin progra­mul său cu soluţiuni pozitive, a făcut ca celor mai conştienţi dintre liberali să li se întristeze feţele, în faţa orizontului nou, care se deschide vieţii noastre politica şi în faţa perspectivei încetării a­tot pu­terniciei partidului liberal, dacă nu spre binele acestui partid însuşi, în tot cazul spre binele Ţării. Partidul carpist, în totalitatea lui, nu a înţeles partea socială, partea în adevăr politică, în sensul cel larg al cuvîntului, din ideia mea de colaborare. Ei au luat strigătul meu drept strigătul învinsului care cere un loc pentru ai săi, măcar în coada praznicului învingătorului. Amară înşelăciune, provenită din orbirea de clasă, de boerime amestecată cu plutis­erăţi® parvenită, care le dă credinţa falsă că democraţia nu e de­cît stomsh şi că momeala îndopării este irezistibilă. A­­ceastă psichologia falsă îi va costa pe carpişti, probabil un dezastru, dar şi pe noi democraţii conservatori o mare zbu­ciumară şi o nouă întîrziere în mersul nostru progresiv. Carpiştii fâurindu-şi în imaginaţia lor o concepţie despre democraţie, genera­lized după cîteva tipuri de democraţi intraţi în serviciu la dînşii, au socotit că va fi destul să aibă guvernul, pentru ca blocul conservator-democrat să se des­facă. NI au acest guvern atît de mult visat şi cîntat şi urmarea este, contrar aşteptărilor lor, sporirea blocului şi în ori­ce caz cimentarea lui. Iată pentru ce, în tot partidul d-lui Carp nu s’a găsit un singur glas, care să se ridice în public, pentru ideia co­laborării. In şoaptele lor au afirmat că înţelege­rea nu s’a putut face, din cauza marelor noastre pretenţiuni, pentru că am fi ce­rut jumătate din guvern şi jumătate din parlament. Chiar de am fi făcut o atare pretenţiune, încă ea nu ar fi fost în dis­proporţie, nici cu forţa partidului nostru, nici cu valoarea statului nostru major. Discuţiunea de la mesaj a făcut, în a­­devăr, dovada că partidul nostru are un mare stoc de valori de prima mînă, din punct de vedere politic şi din punct de vedere intelectual. Carpiştii, în cunoscuta lor modestie, se glorificau cu monopolul intelectualităţei, iar cînd aceste intelec­tualităţi au fost silite să-şi deie măsura lor, s’au arătat mai pre­jos de toate aş­teptările. Printre acei cari au asistat la duelul din parlament, dintre noi şi car­pişti, nu este nici o notă discordantă, în ce priveşte recunoaşterea superiorităţii luptătorilor noştri. Afirmaţiunea carpiştilor cu privire la condiţiunile noastre pentru înţălegere, nu sunt exacte. Tratativele au încetat, cînd ni s’a adus răspuns că nu poate fi pri­mită nici una din condiţiunile noastre, cari erau următoarele : 1) . O declaraţiune Că vechii conser­vatori nu înţăleg să mai considere, ca un privilegiu al clasei boereşti, direcţiu­nea partidului. 2) . O revizuire a Constituţiei pentru a se Introduce în ea pe lingă principiul re­formei administrative a d-lui Carp, re­forma electorală, prin contopirea colegiu­lui întăi ca al doilea şi lărgirea colegiu­lui al treilea şi ca număr de reprezen­tanţi şi ca număr de alegători direcţi ; contenciosul administrativ; principiile e­­senţiale, ale organizării puterii judecăto­reşti, printre care şi inamovibilitatea ma­­gistraturei. Noi recunoaştem utilitatea unei bune administraţiuni, nu numai pentru că ea dă liniştea socială şi încrederea în re­zultatele muncei, dar şi pentru că o a­­tare administraţie poate fi de o mare pute­re educativă, producînd disciplina minţii. Dacă între ţăranul nostru şi ţăranul din Transilvania, este o aşa mare dife­renţă în­cît pare că ar fi vorba de două rase deosebite, administraţiunea austri­acă este pentru mult şi poate în spiri­tul de ordine şi in perseverenţa la mun­că dobîndite prin contactul că acea ad­ministraţie stă secretul că atîţia mocani transilvăneni veniţi în ţară au ajuns mi­lionari şi au contribuit într’o aşa largă măsură la civilizarea unora din judeţele noastre, ca Ialomiţa, Brăila şi Buzeu şi mai tîrziu la civilizarea Dobrogiei. Na­terism însă de o administraţiune atot­puternică, cu elemente crescute în mo­ravurile noastre de pînă acuma, fără corectivul contenciosului administrativ, contencios real şi eficace, cum a fost organizat prin legea din 1905, desfiinţată de câtră partidul liberal. Am fi dorit asemenea ca partidul con­servator, să facă dînsul reforma electo­rală. Această reformă este pusă de spi­ritul public la ordinea zilei și dacă nu va fi făcută cît de curind da partidul conservator, va fi de­sigur, făcută, în viitoarea sa revenire la guvern, de că­­tre partidul liberal. Este cunoscută formula minimă a re­formei electorale liberală: colegiul unic. Colegiul unic însamnă pentru două­zeci şi patru din judeţe, înecarea colegiului I şi al II, compuse din elemente, în marea lor majoritate, deja conştiente şi formate la viaţa publică, in colegiul al treilea, format din elemente aproape in­conştiente, în ori­ce caz absolut nebu­loase, în privinţa intereselor generale şi chiar în privinţa interessiei lor de clasă. Noi, ca conservatorie, îngrozim la i­­deea că ţărănimea ar putea să facă de puterea legală, acelaş abuz pe care l-a făcut de puterea sa de fapt, în 1907. Şi în ori­ce caz, ţărănimea fiind mai sus­ceptibilă de a­­ fi influenţată de partidul liberal, pentru că acest partid şi-a aşe­zat de mult la ţară organe de propa­gandă şi de acţiune şi fiindcă acest par­tid mai ales sub noua direcţiune, poate face promisiuni de reforme sociale, cari să amuţească ţărănimea, lucru, pe care nu-l poate face un, partid conservator, re­forma electorală liberală va mai spori încă starea de inferioritate a partidului conservator faţă de partidul liberal, dacă nu va face cumva chiar să dispară pen­tru ditva timp partidul conservator, după cum s’a întimplat in urma reformei libe­rale din 1884. In ori ce caz noi socotim că refor­mele manifestului regal din 1907, cari sunt pornite dintr’un spirit de patronare socială, trebuesc complectate cu o re­formă de ordin politic care ar spori su­prafaţa clasei diriguitoare, aducînd lai dînsa elemente noi cari să fie ecoul ma apropiat al sentimentelor actuale ale claselor de jos, şi să trezească în ţără­ 5 bani Exemplarul ANUNȚURI 5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an.....................20 lei 6 luni . .... 10 „ Un rând în pag. EH, 50 Bani »» »( I)­o IV, 40 ,1 _ ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacţia şi Administraţia: IAŞI, Str. Th. Unesco 17 Sub direcţiunea unui Comitet Anul Viii Ne 1179 Mercuri 8 Decembrie K■v și­v

Next