Opinia, decembrie 1910 (Anul 7, nr. 1174-1197)
1910-12-08 / nr. 1179
Schimbarea guvernului Mai stranie situaţie politică decît acea în care se sbate acum Romînia, nu se întîlneşte de la începutul vieţei ei constituţionale. Se aud din toate părţile svonuri din ce în ce mai consistente, însoţite de declaraţii, mai mult sau mai puţin limpezi, că guvernul liberal se retrage şi că puterea va fi luată de conservatorii junimişti. Se fixează chiar data acestei schimbări, care, nu e vorba, se tot mută înainte pe calea timpului. Care să fie cauza acestei schimbări de regim? Guvernul liberal are majoritatea în parlament şi o majoritate covîrşitoare. Aşa bunăoară la votarea răspunsului la Adresă, au fost 80 voturi pentru şi 1 contra. Faptul că liberalii au fost puşi în minoritate în jumătate din alegerile parţiale ce au avut loc, nu arată că încrederea ţării s’a întors către junimişti, deoarece nu aceştia au repurtat isbînda, ci conservatorii democraţi. Prin urmare, încă odată ne întrebăm, pentru ce să se retragă guvernul liberal, cînd nu este un conflict între parlament şi el,? Dar, se va spune că Coroana află de cuviinţă a provoca această schimbare. Noi nu am găsi alt motiv al unei asemeni deciziuni, în cazul cînd ea s’ar adeveri, de cît sistemul ce pare a se întroduce la noi, de schimbarea regimului la 4 ani, odată cu sfirşitul legislaturii, pentru ca cei flămînzi din partidul ce-a fost în opoziţie, să înlocuiască pe cei sătui din gustarea puterei, şi astfel să se introducă în spirite o linişte relativă, prin alternarea regulată a partidelor la 4 ani. Acesta ar fi însă un sistem pierzător de ţară, cşi ar suprima controlul pe care parţialele trebue să le exercite mutual, unul asupra altuia, şi ar îndemna pe cei din pîne să-şi îngraşe pungile, pe orice cale, spre a aduna bani albi, pentru zile negre. încurcătura este însă că s’a ivit un al treilea partid, conservatorii-democraţi, care nu mai pot fi nesocotiţi şi care au dovedit că au rădăcini puternice în masa poporului. Cum să se facă atunci alternarea? Dacă însă nici ţara, nici, după cum credem noi, înţelepciunea prea înaltă a Coroanei, nu motivează schimbarea de regim, ea ar avea aerul să fie determinată printr-o intimidare, şi ne întrebăm iarăşi cum e cu putinţă asemenea lucru, şi de ce putem dispune partidul junimist, pentru a putea impune pe ascuns şi fără concursul ţărei această schimbare, Coroanei ? Noi credem că guvernul liberal comite un act de slăbăciune, retrăgînduse de la putere, cînd nimic nu-l sileşte să o facă. Dar, se spune că el se teme de a nu suferi o înfrîngere în alegeri, cu toate că ar avea puterea în mină. Chiar dacă aceasta ar fi să se întîmple, un partid nu trebuie să se gîndească numai la interesul său egoist, ci şi la binele ţărei, şi dacă interesul şi liniştea României, cer ca liberalii să facă alegerile, ei trebuie să se supuie acestei cerinţe, ori care ar fi rezultatul la care ar ajunge, căci numai aşa îşi îndeplineşte un partid misiunea sa înaltă, de a servi în primul rînd intereselor ţării. Căci am înţelege să se retragă guvernul liberal, dacă rezultatul alegerilor ar da nu o majoritate guvernului, ci numai o minoritate însemnată, căci atunci ţara ar indica că doreşte o schimbare de regim, dar ar indica totodată prin majoritatea din acea minoritate, căreia din cele 2 partide conservatoare vrea să se încredinţeze destinele ei. Aşa însă să se deie junimiştilor, puterea fără nici o indicaţie din partea ţărei, este a se întrona regimul absolutist în toată puterea lui, ceia ce nu putem crede că este intenţia înţeleptului nostru Suveran, ce stă de 44 ani în fruntea ţărei şi care a dat totdeauna dovezi de respectarea constituţiei. Dar dacă liberalii cred că nu pot deţine puterea şi vreau să se retragă cu orice preţ şi silesc pe Rege a schimba regimul, credem că într’un sistem adevărat constituţional, capul statului nu poate să o facă, fără a pipăi şi pulsul ţărei. Admitem că alegerile parţiale nu sunt o indicare suficientă pentru a încredinţa frînele guvernului, conservatorilor democraţi. Dar, desigur că ele sunt o indicaţie încă mai slabă, ba chiar o indicaţie negativă, de a se da puterea conservatorilor junimişti. Ce e de făcut atunci ? Credem că ar trebui constituit un guvern neutru, un guvern de transaţie însărcinat numai cu consultarea sinceră a ţărei. Ca să vedem şi noi odată această nenorocită ţară ce vrea ea şi încotro s’ar pleca acuma tendinţele ei? Guvernul neutru, trebue să fie constituit după chipul cum se face în Austria: un guvern de funcţionari, ai cărui membri să fie luaţi dintre magistraţi şi profesori universitari, din acei fără culoare politică. Şi după consultarea ţărei, în mod sincer şi legal, M. Sa va putea încredinţa frînele ocîrmuirei acelui din partide, care va avea cei mai mulţi reprezentanţi. Aceasta ne pare singura soluţie a greutăţilor nedescurcate ce se vor ivi în caz de retragerea guvernului liberal fără de nici un motiv. Căci mai la urma urmelor, guvernul liberal este la putere, sfîrşitul legislaturei se apropie şi el nu a fost zdruncinat decît din cauza unor reforme, cari au deşteptat nemulţumiri în unele straturi sociale. Să presupunem că ar obţine, cu toate aceste nemulţumiri, o majoritate însemnată în alegeri, care să nu facă nevoia schimbărei de regim. Va mai sta 4 ani la putere. Au mai stat şi alte guverne 8 ani (L. Catargiu) şi 12 ani (Brătianu) şi ţara n’a pierit. In Belgia stau clericalii de aproape 30 de ani la putere din cauza desbinării liberalilor şi Belgia tot stă în fruntea ţărilor din occident. Dar se va spune ce se face cu turma care aşteaptă guvernul, cu mîinele întinse şi cu stomahurile lincezite ? Apoi, cea mai mare ruşine pentru o ţară şi cea mai mare destrăbălare a caracterelor este de a face să se aştepte existenţa lor numai de la sacul cu grăunţe al guvernului. Să se apuce hemeiţii de alte îndeletniciri: de comerţ, industrie etc. iar schimbările politice să se facă după jocul obştesc al intereselor statului, iar nu după apetiturile indvizilor. II Să vedem însă, în cazul de alegeri făcute de un guvern neutru, care din cele 2 partide conservatoare ar avea sorţii de a eşi triumfătoare. Desbaterile de la Senat mai ales au pus într’o lumină foarte vie, principile celor 2 partide. Conservatorii junimişti au aratat cel mai adînc dispreţ pentru popor, pentru massă, pentru tot ce nu este elită socială şi au revendicat pentru ei singuri posesiunea acestei sere, cu flori tropicale, care adăposteşte chiară elita socială. Am voi să înţălegem însă în ce sens este luat cuvîntul de elită ? In acel de inteligenţă de samă, sau în acel de „sînge subţire“ ? Căci, dă, dacă e vorba de sînge subţire, noi nu’l vedem nici în d. Missir, nici în d. Delavrancea, nici în d. Marghiloman, şi nici în d. Carp, care se trage dintr’un boerănaş de la începutul veacului. Sînge adevărat subţire este d. Cantacuzino, care îşi are origina din o familie domnitoare , or mai fi Sturzeştii, Ghiculeştii, boeri de neam, pe care-i numără ţara; dar dintre aceşti boeri mari, mulţi sunt în tabăra liberală şi mulţi în tabăra conservatoaredemocrată. Dacă e vorba de elită intelectuală, atunci nu înţelegem cum de revendică junimiştii monopolul inteligenţei, cind, dacă am cîntări-o şi la celelalte partide, nu ştim zău, unde ar trage mai greu. Trebuie deci înţeles altfel teoria elitei, căci nu credem pe junimişti atît de încîntaţi de ei înşişi, încît să-şi revendice însuşiri pe care le au în comun cu celelalte două partide. Teoria lor este alta; ei susţin că în orice partid conducerea ţării aparţine stratului superior şi vulgur n’are să se amestece în conducerea poporului ; că liberalii cît şi conservatorii-democraţi, urmează o cale rătăcită, cînd dau maselor un rol ce nu li se cuvine. Omul de rînd este menit să asculte, să plătească, să’şi verse sîngele. Cum are să numească, cît are să plătească şi cînd trebuie să’şi verse sîngele, este treaba elitei, care dumneai trebuie să stea deoparte, să se bucure de rodul muncei prostului, să încaseze partea cea mai mare de bani, rodul acestei munci şi să-şi apere latifundiile şi poziţiile pe jertfa vieţei masei poporului. De aceia după teoriile junimiste, constituţia este o minciună, libertăţile sunt o mistificare ; egalitatea, mai ales, este o înşelare, un praf aruncat în ochii mulţimei. Nu este cinstit de a umbla cu asemenea manopere, pentru a substitui o stare ipocrită realităţii lucrurilor. Avem o constituţie, nu e vorbă, care proclamă egalitate, libertate etc., dar ea trebuie pusă încetişor la o parte, privit în fundamentul adevărat al lucrurilor şi guvernată ţară, spre binele ei, şi după ideile noastre, a elitei. Aceasta este teoria junimistă. Nu este aceasta însă teoria nici liberală, nici conservatoare-democrată. Cînd ambele aceste tabere politice sunt convinse că omenirea merge spre înălţarea mulţimei către o treaptă superioară, care s’a tot urcat din^veac"în“veac şi acum la începutul veacului al XI-lea spsmmmm_________m- ~' ’ -•'r* nu ne mai este permis să hotărîm soarta mulţimei, fără a o întreba şi pe dînsa. După teoria junimistă, elita are dreptul de a exploata punga şi de a împrăştia sîngele poporului, care susţine statul. Oamenii cuminţi din potrivă susţin părerea că acei ce contribuie prin banul şi prin viaţa lor la susţinerea organizmuluipolitic erau dreptul de a participa, într’un chip oarecare, la conducerea lui. Această participare se face însă, prin alegeri.*Deci,nu poate fi adevărată părerea d-lui Carp că nu are nevoie de număr înainte de guvern. Noi credem că trebuie numărul*să hotărască cine vine la guvern. ' ;V7'W;-\ , ; A. D. Xenopol întrunirea de la HUŞI întrunirea s’a deschis la oarele 2 jum. p m. în saloanele clubului. Intrarea d-lui Badareu e salutată cu nesfîrşite aplauze de asistenţa numeroasă a clubului. D. dr. Th. Cîdeiu, vice-preşedintele clubului, salută în numele clubului şi a partidului conservator-democrat asigurîndu-l de nestrămutata credinţă a tuturormembrilor partidului. D. Gh. Horbocea, arată că faţă cu idealul ce urmăreşte, răspunde unei adevărate nevoi a acestei ţări şi roagă a arăta şefului d-lui Take Ionescu nestrămutata credinţă şi dragoste a tuturor membrilor din partidul conservator-democrat. D. dr. Adr. Romanescu, salută cu ardoare pe d. preşedinte şi arată că partidul lucrează, sporeşte rîndurile şi prezintă şefului un mistăr de 81 noi înscrieri, din care 25 din oraş de la col II de cameră şi 6 de la ţară, directe, de la col. III. D. Gh. Boghiceanu, mare proprietar, roagă şi din partea sa să arăte şefului d-lui Take Ionescu credinţa partizanilor din jud. Fălciu, şi crede că vom lupta aşa fel în acest judeţ ca să răspundem credinţă ce şi d-sa şi-a pus în noi. D. D. Dimitriu, profesor, stărue asupra calităţilor eminente ale fruntaşului nostru politic, şeful nostru d. A. A. Badareu, vulturul Moldovei. Arată svonul ce caută să-l răspîndească adversarii, că la noi defecţiunile vor fi mari şi că noi vom dispare. Se înşală adversarii noştri, căci însufleţirea ce stăpîneşte pe şeful nostru, ne pildueşte să-l urmăm şi noi cărora nu ni s’a promis nimic, ci dragostea de idei, sentimentele şi apropierile de suflet. D. Gh. Ghibănescu salută pe şef şi mulţumeşte pentru dragostea ce-o are pentru amicii din Huşi, declarînd că în partidul din localitate domneşte unitatea sufletească. D-sa expune situaţia politică din Fălciu şi felicită dorinţa şefului partidului de a se întreprinde o acţiune la colegiul al III-lea, cu atît mai mult cu cît la Fălciu, partidul are cea mai bună organizaţie pentru acest colegiu. D. Ghibănescu se ocupă apoi de succesiunea la guvern, şi zice că dacă M. S. Regele se va opri la un guvern Carp, se va adeveri cuvîntul care zice că D zeu pe cel care ’l iubeşte îl şi ceartă. DISCURSUL D-lui Al. A. BADAREU Mulţumesc fruntaşilor din localitate, cari s’au atrădănuit să ne organizeze acest club şi d-voastră tuturor prietenilor, cari i-aţi ajutat să ajungă la acest rezultat. Nu este posibil de făcut o acţiune politică, fără ca partidul să fie întrupat într’o organizaţie văzută de toţi, iar vlaga organizaţiunii, atîrnînd de sufletul ei, acest suflet cere existenţa unei case comune, unde fiecare din membri să se simtă că se găseşte în casa familiei lui politice. De la ultima noastră întîlnire din cursul lunei Iulie, evenimentele politice s'au scurs unele în sensul celor ce 1© prevăzusem în cuvîntarea pe care v’am ţinut-o atunci, altele în contra credinţei fundamentale pe care o aveam la acea epocă. Din cuvîntarea mea eşea că ne găseam în ajunul unei schimbări de regim. Acea schimbare de regim s’a şi efectuat sub o formă, ce e dreptul, ne maipomenită în ţara noastră, ori cît de bizare sînt formele vieţii noastre politice, aci la orientul Europei. Avem astăzi de fapt o promiscuitate de două regimuri: unul liberal care se duce, altul carpist, care vine; în fiecare localitate avem cita 2 prefecţi, aci la Huşi aveţi pe d. Corbescu şi pe d. Teleman, indiferent numele de botez, căci la d-v se aşează lucrurile pe familie fapte care din nenorocire sporeşte şi mai tare anarhia şi haosul, pentru că organele administrative nu mai primesc impulsiunea, nici directiva prefecţilor cari se duc, iar prefecţii cari vin, nu îndrăznesc să deie această directivă. Niciodată falsitatea regimului nostru constituţional, nu a fost pusă într’o aşa tristă evidenţă. In Constituţie stă scris că Regele are deplină libertate să numească pe miniştri nicăeri însă nu stă scris că Ţara poate avea două guverne în acelaşi timp, ceea ce însamnă, de fapt, a nu avea nici unul. Această situaţie dovedeşte că întru aplicarea regimului constituţional, nu este suficient un singur factor, ci mai trebue şi un al doilea factor. Naţiunea reprezentată prin partide şi prin spiritul public luat în toată complexitatea lui. Evenimentele desfăşurate de la Iulie încoace, au dovedit însă netemeinicia unei alte credinţe a mele : posibilitatea unui guvern eşit din colaborarea ambelor partide conservatoare. Mă întorc învins şi cu durerea în suflet vin tot la d-voastră, de unde am plecat cu credinţa în colaborare, să-mi spun păsurile şi să vă arăt din cauza cui şi din ce împrejurări această colaborare nu mai este posibilă. Vă spuneam în iulie că credeam colaborarea necesară, din cauza situaţiunii anormale şi privilegiate a partidului liberal, care de 15 ani este arbitrul veţii noastre politice, fie ca se află la guvern, fie că se află în opoziţie. Discuţiunea la mesaj, a pus în lumină, odată mai mult, acest adevăr. Timp de două săptămîni, aşezaţi comod în fotoliile de orchestră, liberalii s’au distrat pe socoteala celor două partide conservatoare, cari se sfîşiau pe scenă pănă la sînge. Numai şeful nostru, prin programul său cu soluţiuni pozitive, a făcut ca celor mai conştienţi dintre liberali să li se întristeze feţele, în faţa orizontului nou, care se deschide vieţii noastre politica şi în faţa perspectivei încetării atot puterniciei partidului liberal, dacă nu spre binele acestui partid însuşi, în tot cazul spre binele Ţării. Partidul carpist, în totalitatea lui, nu a înţeles partea socială, partea în adevăr politică, în sensul cel larg al cuvîntului, din ideia mea de colaborare. Ei au luat strigătul meu drept strigătul învinsului care cere un loc pentru ai săi, măcar în coada praznicului învingătorului. Amară înşelăciune, provenită din orbirea de clasă, de boerime amestecată cu plutiserăţi® parvenită, care le dă credinţa falsă că democraţia nu e decît stomsh şi că momeala îndopării este irezistibilă. Această psichologia falsă îi va costa pe carpişti, probabil un dezastru, dar şi pe noi democraţii conservatori o mare zbuciumară şi o nouă întîrziere în mersul nostru progresiv. Carpiştii fâurindu-şi în imaginaţia lor o concepţie despre democraţie, generalized după cîteva tipuri de democraţi intraţi în serviciu la dînşii, au socotit că va fi destul să aibă guvernul, pentru ca blocul conservator-democrat să se desfacă. NI au acest guvern atît de mult visat şi cîntat şi urmarea este, contrar aşteptărilor lor, sporirea blocului şi în orice caz cimentarea lui. Iată pentru ce, în tot partidul d-lui Carp nu s’a găsit un singur glas, care să se ridice în public, pentru ideia colaborării. In şoaptele lor au afirmat că înţelegerea nu s’a putut face, din cauza marelor noastre pretenţiuni, pentru că am fi cerut jumătate din guvern şi jumătate din parlament. Chiar de am fi făcut o atare pretenţiune, încă ea nu ar fi fost în disproporţie, nici cu forţa partidului nostru, nici cu valoarea statului nostru major. Discuţiunea de la mesaj a făcut, în adevăr, dovada că partidul nostru are un mare stoc de valori de prima mînă, din punct de vedere politic şi din punct de vedere intelectual. Carpiştii, în cunoscuta lor modestie, se glorificau cu monopolul intelectualităţei, iar cînd aceste intelectualităţi au fost silite să-şi deie măsura lor, s’au arătat mai prejos de toate aşteptările. Printre acei cari au asistat la duelul din parlament, dintre noi şi carpişti, nu este nici o notă discordantă, în ce priveşte recunoaşterea superiorităţii luptătorilor noştri. Afirmaţiunea carpiştilor cu privire la condiţiunile noastre pentru înţălegere, nu sunt exacte. Tratativele au încetat, cînd ni s’a adus răspuns că nu poate fi primită nici una din condiţiunile noastre, cari erau următoarele : 1) . O declaraţiune Că vechii conservatori nu înţăleg să mai considere, ca un privilegiu al clasei boereşti, direcţiunea partidului. 2) . O revizuire a Constituţiei pentru a se Introduce în ea pe lingă principiul reformei administrative a d-lui Carp, reforma electorală, prin contopirea colegiului întăi ca al doilea şi lărgirea colegiului al treilea şi ca număr de reprezentanţi şi ca număr de alegători direcţi ; contenciosul administrativ; principiile esenţiale, ale organizării puterii judecătoreşti, printre care şi inamovibilitatea magistraturei. Noi recunoaştem utilitatea unei bune administraţiuni, nu numai pentru că ea dă liniştea socială şi încrederea în rezultatele muncei, dar şi pentru că o atare administraţie poate fi de o mare putere educativă, producînd disciplina minţii. Dacă între ţăranul nostru şi ţăranul din Transilvania, este o aşa mare diferenţă încît pare că ar fi vorba de două rase deosebite, administraţiunea austriacă este pentru mult şi poate în spiritul de ordine şi in perseverenţa la muncă dobîndite prin contactul că acea administraţie stă secretul că atîţia mocani transilvăneni veniţi în ţară au ajuns milionari şi au contribuit într’o aşa largă măsură la civilizarea unora din judeţele noastre, ca Ialomiţa, Brăila şi Buzeu şi mai tîrziu la civilizarea Dobrogiei. Naterism însă de o administraţiune atotputernică, cu elemente crescute în moravurile noastre de pînă acuma, fără corectivul contenciosului administrativ, contencios real şi eficace, cum a fost organizat prin legea din 1905, desfiinţată de câtră partidul liberal. Am fi dorit asemenea ca partidul conservator, să facă dînsul reforma electorală. Această reformă este pusă de spiritul public la ordinea zilei și dacă nu va fi făcută cît de curind da partidul conservator, va fi desigur, făcută, în viitoarea sa revenire la guvern, de către partidul liberal. Este cunoscută formula minimă a reformei electorale liberală: colegiul unic. Colegiul unic însamnă pentru douăzeci şi patru din judeţe, înecarea colegiului I şi al II, compuse din elemente, în marea lor majoritate, deja conştiente şi formate la viaţa publică, in colegiul al treilea, format din elemente aproape inconştiente, în orice caz absolut nebuloase, în privinţa intereselor generale şi chiar în privinţa interessiei lor de clasă. Noi, ca conservatorie, îngrozim la ideea că ţărănimea ar putea să facă de puterea legală, acelaş abuz pe care l-a făcut de puterea sa de fapt, în 1907. Şi în orice caz, ţărănimea fiind mai susceptibilă de a fi influenţată de partidul liberal, pentru că acest partid şi-a aşezat de mult la ţară organe de propagandă şi de acţiune şi fiindcă acest partid mai ales sub noua direcţiune, poate face promisiuni de reforme sociale, cari să amuţească ţărănimea, lucru, pe care nu-l poate face un, partid conservator, reforma electorală liberală va mai spori încă starea de inferioritate a partidului conservator faţă de partidul liberal, dacă nu va face cumva chiar să dispară pentru ditva timp partidul conservator, după cum s’a întimplat in urma reformei liberale din 1884. In ori ce caz noi socotim că reformele manifestului regal din 1907, cari sunt pornite dintr’un spirit de patronare socială, trebuesc complectate cu o reformă de ordin politic care ar spori suprafaţa clasei diriguitoare, aducînd lai dînsa elemente noi cari să fie ecoul ma apropiat al sentimentelor actuale ale claselor de jos, şi să trezească în ţără 5 bani Exemplarul ANUNȚURI 5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an.....................20 lei 6 luni . .... 10 „ Un rând în pag. EH, 50 Bani »» »( I)o IV, 40 ,1 _ ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacţia şi Administraţia: IAŞI, Str. Th. Unesco 17 Sub direcţiunea unui Comitet Anul Viii Ne 1179 Mercuri 8 Decembrie K■v șiv