Opinia, decembrie 1911 (Anul 8, nr. 1460-1483)

1911-12-24 / nr. 1479

3 bani Exemplarul ABONAMENTE § bani Exemplarul ANUNȚURI Un pagi­nii 50 Bani 40 „ ZIAH COMSERVATOR-DEMOCRAT Re?”este și Adminitstrațias UȘI, Sii. 81 Minim 25 ub direcțiunea unui Comitet Mu­ IX - No 1479 Sîmbătă 24 Decembrie 19II Cum ține să cadă d. Carp! D. Carp nu mai dorește să se țină la putere. Nici un mijloc de menți­nere nu mai vede. Lăsat a fi sărît pe povârnișul paternilor d-lui Marghi­loman, d. Carp a pierdut busola, a pierdut simțul recunoștinței liberale; a exagerat nota cinstei și a aruncat cu noroiu intre oameni tot așa de buni și răi în 1911 ca și în 1909, când li era prietin. Dar d-sa a păcătuit c­ontra legilor fundamentale ale țării: a nesocotit justiția, a amestecat rol­ul celor 3 puteri în stat și pentru cinstea unei opinii publice anonime a tărît în noroiu steagul și ideia con­servatoare, idee de ordine, legalitate și dreptate. Fiele guvernului sunt numărate, așa că în această grabă de a cădea, nu mai interesează pe d. Carp alt­ceva, de­cit cum să cadă. Aici pn toată chestia zilei. D. Carp hrănia o idee, era legănat de o speranță: nn ziua cînd d-sa va avea decretul Regal pentru prezidenția Consiliului, Take va primi colaborarea, iar partidul se va topi în fața puterei, ca ceara de fața focului. Cu o mină de transfugi n’a luat partidul și azi noi stăm mai dârzi în fața d-lui Carp, fiindcă avem cu coi botezul încercării de ademe­niri infame. D. Carp s’a înșelat și pe sine și pe Vodă. Pe sine s’a înșelat, căci n’a cunoscut nici ca­cum oame­nii din jurul șefului nostru. Nimic nu s’a plintit din organizația noastră! Toți sunt gata de luptă, strîns în ju­­rul șefului, numai să-i cheme la bă­tălie. Pățania d-lui Carp i’a servit și-i servește de învățătură. După cum zice grecul, puteriile sirj "JSO de învățătură cuiva. Take Io­­nescu există, cum există și partidul conservator-democrat și de și d. Carp ar fi voit pe Take fără partid, sau pe partid fără Take, azi vede că unde e partidul e și Take, și unde e Take e și partidul. Sunt puteri, ce se ajută reciproc. Partidul are unitate în p­ersoana strălucită a șefului, șeful se oglindește în tăria partidului său. Ei bine! Azi­d. Carp voește să plân­oască polița. Cad eu, dar vreau să cad întreg, cu toți colegii mei de minister, cu tot statul meu major. De aceia s’au pus cei 4 irozi să se d­eclare solidari cu guvernul, ce va rădea, și dacă la 1901 a perdut pe Lahovari generalul, în schimb și-a alipit pe Nicu Filipescu. Iar cu si­guranță a pus pe cei 4 matadori ai majorităților să vorbească de unison în politică. Amară scamatorie! D. Carp vroește prin această tac­tică să facă la Palatul Re­gal o spă­­rietoare, ca să crează șeful statului, că dacă el se duce, toți ai lui vor juca gol în jurul lui Take Ionescu, și deci se va arăta slăbănog în în­truparea cerințelor timpului. Slab am fost eu la început, slab va fi și gu­vernul Take Ionescu. In schimb va căuta să facă și să dreagă tot felul de intrigi. Cred că această tactică va­­ținută pînă la urmă. G­uvernul Carp va că­dea solidar, pen­tru rațiuni de tactică. O pu­ de mică defecțiune făcută sus la Urs, ar compromite tot guvernul d-lui Carp și ar dovedi mai mult ca orice, că acest guvern a fost un con­glomerat, și jos în majorități și sus în consiliul de miniștri. De­cît, se pune acum întrebarea: care e greutatea specifică politică a celor mai mulți din guvernul d-lui Carp ? Nu tăgăduim, că nu se poate împlea lipsa unui Filipescu; dar a crede că lipsind din guvern membri ca Delavrancea, Nenițescu, Mișu Can­­tacuzino s-a prăbușit ideia conser­vatoare. Un guvern Take Ionescu va străluci prin valoarea șefului, va străluci prin valoarea statului major ce-l înconjoară. Și apoi, toți acești miniștri de resort, cari vor cădea in bloc cu d. Carp, cine le garantează un colegiu? D. Lahovari fiind mi­nistru n’a fost pus în balotaj, dar mine, cînd nu va mai fi ministru? Negreșit, că idealul ar fi: să se pună în slujba ideei conservatoare toate forțele viabile ale partidului; dar dacă împrejurările pun față în fiță forțele în direcție contrară? Nu o vina noastră! Bătălii s’au dat și la R­­ova și la Războeni, în contra dușmanului crucei, dar au fost bă­tălie și la Finta și Ogoreni, în care armatele lui Mateiu au învins pe ale lui Vasile Lupu. Blîndul și demo­cratul Mateiu Vodă a învins iuțeala și mîndria de leu a lui Vasile Vodă. Cu tot regretul ce avem de a da în curînd bătălie de sînge între frați, sînt bune și aceste bătălii, căci cu­răță atmosfera vieții interne, de a­­cele caturi aristocrate, ce­ strică bu­nului mers al afacerilor din țară. Și apoi, tot răul spre bine. Guvernul Carp a fost un rău or­ganic. Căderea lui în bloc va dovedi că democrația conservatoare singură are dreptul de a dirigui interesele reprezentate prin ideia conserva­toare. Gh. Ghibănescu La luptă! Acesta trebue să fie strigătul tuturor bunilor cetățeni în­potriva guvernului anarhic, care sta cram­ponat de putere. La luptă fără odihnă și fără ezi­tare—plină de energie și continuă, pînă vom­ avea succesul deplin. Semnalul dat de opoziția unită trebue să miște de la un cap la altul întreaga țară și cu mic și mare să pornească la răsturnarea regimului nefast, care ne guver­­nează. Nici o îngăduire, nici o tolerare, cît de scurtă și neînsemnată, nu se mai poate acorda bandiților politici, cari au escaladat puterea p prin cele mai dezonorabile mij­­oace. Pe Rege l’au șantajat spre a fi chemați la guvern, amenințindu-l că vor face gol in jurul palatului cu toate familiile lor ciocoaști. [in țară au înșelat’o cu promisiuni realizabile si cu crîmpea da re­forme, cari mai mult ii vor prici­­nui rau, decit bine, masa electo­rală a tuturor colegiilor, a fost compromis­a prin traficul de con­știință și taraba de suflete des­chisa cu­ fondurile statului și cu banii boerești adunați prin cine știe ce furtișaguri sau excroche­­rii, instituțiiunile statului rînd pa rînd au fost zdruncinate și lovite în însăși baza lor—iar mai presus de toate au calcat în picoare pac­tul fundamental al țarei: cons­­tituțiunea, punînd puterea judi­ciară sub călcăiul puterei legis­lative, viciind principiul sacru al Separațiunei puterilor de stat. Ei bine, un asemenea guvern i­­moral, necinstit, anarhic și peri­culos nu mai poate sta la putere. Opinia publică a țarei strigă din toate părțile să­ i se dee satisfac­ție cît mai curînd și cît mai com­plectă. Altfel și-o va lua singură, ori­cami ar fi mijloacele da cari ar uza, căci în­potriva unor a­­semenea guvernanți, orice mij­loace sunt permise, sunt nece­sare. Ziua de 8 Ianuarie se apropie și toți cetățenii să se ridice și să spulbere de la putere guvernul netrebnic. „ . . La luptă dar la lupta hotarsta „ și energică, pînă la desăvirșitul triumf­ discreția guvernului „cinstei“ politice și private a d lor P. P. Carp și Alex. Mar­ghiloman, încurcătura este evidentă. Scandalul provocat și agravat de guvern prin con­damnarea nedreaptă a Episcopului Safe­rin departe de a­­ fost terminat, ia pro­porții și mai mari, iar guvernul conser­vator, care se zbate de at­ta timp în cău­­tarea unui candidat la primăria mitro­politană în speranța de a rezolvi o în­curcătură în care singur s’a vizat, se vede prigonit chiar de hazardul, care la în­ceput părea a f­i bine­voitor. Moartea Episcopului Timuș este de natură a agrava situația conflictului bi­sericesc, pentru soluțiunea căruia primul pas era tocmai alegerea unui Mitropolit primat. Aceasta cu atît mai mult, cu cît decedatul Episcop părea a fi unicul care ar fi putut ocupa în starea de astă­zi a bisericei, scaunul mitropolitan din Bu­curești. Ce va face guvernul . Dar ce nu inte­resează pe noi lucrul acesta ? El va tre­bui să rezolve o chestie, pe care a provo­cat o și căreia a încercat să i dea o so­luție criminală. Noi suntem siguri, că se va zbate neputincios și că neputința a­ceasta îi va scutura agonia. încărcătura guvernului Sub guvernul d lui P­­P. Carp și al educatorului său politic Alex. Marghilo­man, chestiunea bisericească tinde să ia o turnură din ce in ce mai gravă. La prostiile și răutățile guvernului se mai adaugă și hazardul, care pare a vrea cu ori­ce preț să încurce și mai rău lucru­rile, spre a nu eși din cadrul acțiunii de guvern a stăpinitorilor actuali ai ță­rii. Telegraful ne a adus ori trista veste a morții Episcopului Timus al Argeșului, care cu o zi mai înainte fusese desemnat pentru scaunul mitropolitan din Capitală. In urma refuzului energic al Mitropoli­tului Moldovei și al imposibilității de fapt de a fli ales un alt episcop, Sinodul se decisese pentru alegerea Episcopului Timuș. Dar Episcopul Timuș moare a doua zi, sub impresia dezastroasă, pare se, ce­­ a produs această veste, în vremurile de a­­cum, cînd țara și biserica sunt lăsate la I­m­pacarea ... D. Dimitrie Grecianu, dacă nu are alte calități, de necontestat însă, că e un bun creștin, pravoslavnic, și aceasta mai ales, în urma prieteniei ce­­ leagă cu d. A. C. Cuza, de cînd acesta a in­trodus feștanța la Universitate. Amărît, d. Grecianu, a evitat pe cît posibil contactul cu Primăria. Pentru a nu se expune, a amînat sine die toate chestiunile mai mari, ce se găseau la ordinea zilei, pentru ședințele consiliu­lui comunal. Aceasta, din cauză, că la once discuție, primarul orașului e silit a-și exprima regretul, că nu e în cu­rent cu chestia, iar scumpii săi ajutori refuză orice explicațiune. Obosit de atîta muncă, primarul s’a decis să părăsească țara, pentru a pe­trece sărbătorile peste h­otar. Foarte fi­resc aceasta. Dar înainte de a pleca, d. Grecianu s’a gîndit să facă o operă mare, o operă adevărat creștinească, în ajunul sfintelor serbători. Istoricii se vor ocupa de această o­­peră nemuritoare a actualului primar. Incordîndu-și toate forțele musculare și intelectuale, admirabil secundar de prietini devotați, d. Grecianu a isbutit să adune la un loc pe d­nii Cosmovici și Stamatiu, și să ude acest eveniment cu valuri de șampanie. Nu-i vorbă, această împăcare n’a a­­vut loc la Primărie, ci la restaurantul otelului Traian, — dar oricum prima­rul a plecat cu conștiința împăcată, că cel puțin, pentru aceste sfinte sărbători, cînd Primăria e in vacanță, cea mai perfectă armonie va domni în sînul administrației comunale. Și noi, ne facem datoria de buni creș­tini, ca felicitînd pe primar, pentru a­­ceastă operă măreață, să-i spunem : pe­­treceră bună! N. Iarăși chestia bisericească însuși faptul că ministrul cultelor e nevoit să revină mereu asupra sentin­țelor sinodului, e cea mai bună dovadă că scandalul bisericesc e departe de a fi luat sfîrșit. In adevăr, d. C. C. Arion acordă un al doilea interview Epocei și Încearcă să dovedească că Episcopul de Roman a fost bine scos din scaun, fără a fi caterisit. Adevărul e că sentința Sf Sinod con­­stitue o crudă nedreptate și că ea va trebui revizuită, în primul loc pentru că Sf. Sinod n’avea dreptul să ia epis­copatul lui Saferin Gherasim fără a 1 caterisi, în al doilea loc pentru că gu­vernul a mituit pe judecători și în al treilea loc pentru că guvernul a exer­citat o adevărată teroare asupra jude­cătorilor, pe cari nu i­a putut mitui, cum a declarat-o Episcopul Nifon al Dunărei-de-Jos, d-lui Victor Ionescu, di­rectorul Acțiunei. Dar nedreptatea sentinței sinodale reală încă și cu mai multă tărie din faptul că Episcopul Romanului n’a fost vinovat. Învinuirile pe cari le-a a­­dus fostului Primat, s’au dovedit toate întemeiate, iar Athanasie Mironescu și-a luat pedeapsa, fiind silit să părăsească scaunul primațial. Campania Episcopului de Roman îm­potriva legei sinodale, a fost iarăși în­temeiată, de vreme ce însuși d. C. C. Arion a modificat legea în sensul cere­rilor lui Gherasim Saferin. Nevinovăția prelatului pedepsit, ca și împrejurările în care ministrul cultelor a știut să smulgă Sf. Sinod hotărîrea de demitere, constituesc tot atîtea ele­mente de revizuire a proceselor sinodale. Și revizuirea se va face, căci ar fi în adevăr să disperăm de viitorul a­­cestei țări, dacă nedreptăți strigătoare la cer, ca cea făptuită la Sinod, ar ră­­mîne în picioare. E o pildă rea ce se dă țărei, și nu credem că Gherasim Saferin va putea fi privat de scaunul său păstoresc, lăsat să moară de toam­e în timp ce Athanasie Mironescu a fost îngăduit să demisioneze și să primească o pensie ce nu i se cuvine.­ ­­___________________. SIC TRANSIT... Este un adevăr prea banal, a spune că de la venirea la putere a guvernu­lui Carp, n’a fost act al guvernului, n’a fost zi lăsată de la Dumnezeu, în care să nu se vadă, că dacă au mai fost în această țară naivi, cari să creadă că un guvern Carp ar fi mai curat ca celelalte, această credință este în fiecare zi dezas­truos distrusă. Ani de zile acest partid al milei pu­blice și al sărăciei sufletești, a trăit, cum zice Romanul, „calic și fudul“ , din turnul său de fildeș­­. Carp a a­­runcat sfidare destinului și întregei is­torii politice a acestei țări, anunțînd că numai el este în stare să aducă în a­­ceastă țară cinstea căzută în desuetu­dine din pricină că partidul său era în aceiași desuetudine. Nu e nevoe să arătăm ce rușinos a fost călcată în picioare de la venirea acestui guvern, nu cinstea elementară, de cari ar foși un muritor încărcat cu mai puține atribuite ca d. Carp, dar chiar ceea ce mai rămăsese ne­bat­jocorit în viața noastră politică. Secta de politiciani de josnică speță, în a cărei mini a dat d. Carp destinele gu­vernului său, a terfelit nu numai nu­mele unui partid, care până acum nu înnotase în murdărie, dar a acoperit cu rușine și ridicol numele unui șef care, ori ce s’ar zice, a crezut în ceea ce spune și a spus, ceea ce crede. La sf­îrșitul vieței politice, a d lui Carp, numele său va răm­îne veșnic în­tinat de negustoriile politice josnice a celor cari speculează numele unui par­tid, pentru interesele unei șefii proble­matice, la care nimic nu’i indică. Nu era nevoe de multe­ dovezi, pen­tru a arăta decăderea morală a celor care pentru a’și propti șandramaua a­­menințată, recurg la toate josniciile și compromisurile. Ultima dovadă, însă, le întrece pe toate și calcă în picioare și ultima rămășiță de demnitate perso­nală a d­lui Carp. In adevar, ziarele ne anunță, că pentru a contrabalansa campania opoziției, guvernul va „mișca“ și el masele. Este Interesant, însă, să știm cu ce mijloace se va mișca. In a­­ceastă privință ni se anunță că d. Deș­­liu a chemat la dînsul pe cîrciumarii nemulțumiți, cărora d. Carp le-a de­clarat că va fi foarte riguros față de ei și i-a informat că rigorile sunt suspen­date față de ei, cu începere de eli. Chiar legea în vigoare nu va mai fi aplicată. In schimb această înaltă categorie so­cială, rachiul și spiriul, va avea meni­rea sa „conserve“ simpatiile sale, gu­vernului de conservare personală. Nu mai este nevoe să arătăm ce are de dezgustător această conduită; nu mai trebue să arătăm că numele, per­soana și tot trecutul d-lui Carp, sunt calcate fără nici o jenă, de negus­torii politici, pe c­are se sprijină guver­nul său. In afară de speranțele ce a­­ceastă conduită poate să nască într’o categorie socială deprinsă a fi la preț mai ales la guvernele impopulare, în afară de credința ce sădește în efectele rezistenței celor cu greutate e­­lectorală, este un foarte trist sfîrșit pen­tru viața politică a d-lui Carp. Să cînți o viață întreagă pe toate tonurile sita­niile cinstei politice, compromisă de al­ții și să o compromiți mai rău pe a ta personală, la sf­rșitul unei vieți consu­mate în compromisuri și transacții ! Așa trece o viață care n’a izvorît din seva vie pe care o dau numai rădăci­­nele puternice în masele cetățenești; așa se distruge o glorie edificată pe lauda personală și pe tirade de ocazie ; așa va trece și faima unui partid care în­­tr’un timp mai scurt ca ori­care altul, a dat dovezi mai mult ca ori­care altul, că nu se pot menține guverne perso­nale. ^ G. „Casa dei Bambini“ — Metoda Montessori — Cu acest nume se numesc «la Roma și Milan sălile în care copiii de la 3—6 ani se adună în lipsa părinților de a­­casă și sub privigherea unei învățătoare de grădini de copii, ei își desvoltă spi­ritul de inițiativă și de observație, pre­cum și voința și aptitudinile practice, după o metodă deosebită, ale cării prin­cipii generale se vor vedea în trăsături mari, mai la vale. Aceste săli, se găsesc sub acoperemîn­­tul marelor clădiri locuite în cea mai mare parte de către lucrători și cuprind pînă la 40 copii, cel mult, de ai lucră­torilor, cari plecînd la lucru, n’ar a­­vea cu cine-i lăsa acasă. Sălile sunt prevăzute și cu o grădin­ă în care copiii se pot juca. învățătoarea locuește și ea în aceiași clădire, ca și părinții elevilor, așa că ea se găsește în contact neîntrerupt cu familiile, cari îi cer sfaturile și primesc cu plăcere rezultatul observațiilor ce a făcut pe socoteala copiilor lor. Cînd mamele se întîmplă să vie la prînz acasă, ele își iau copiii de la școală spre a i readuce, dacă după amiază ies după afacerile lor. Așa că nici copiii nu sunt lipsiți de influența și afecțiile mamei lor, și în acelaș timp și aceste profită de pre­zența și de bunăvoință unei persoane mai instruite și bine crescute, care se ocupă și de ele. După cum se vede, aceste case dei bambini nu sunt decât niște grădini de copii sau școli infantine din alte țări. Dar interesantă este metoda, în oarecare măsură nouă și originală, care se ur­mează aice pentru a ocupa pe copii și pentru a-i ajuta ca să-și desvolte for­țele lor, metodă care se datorește unei femei-medic, Dr. Maria Montessori. Autoarea nouei metode, care poartă numele ei, și-a început stadiile asupra copilăriei în institutele private pentru anormali, cari se găsesc în împrejuri­mile marei capitale engleze și și le a continuat cu experiențe și observațiuni asupra copiilor normali. Cînd în 1907 ea fu însărcinată cu organizarea și di­recțiunea acestor case dei bambini, ea încercă să extindă și să dezvolte la nor­mali metodele deja cunoscute, care se întrebuințau pentru educarea copiilor în normali. Caracteristica metodei Montessori, căci sub acest nume e cunoscută în toată lumea, este simplicitatea. Principiile ge­nerale ale ei nu sunt de sigur nouă, căci baza însăși a acestei noui pedago­gii se sprijină pe desvoltarea liberă a manifestațiunilor individuale și spon­tane ale copiilor, cari au fost exprimate încă de Rabelais, de Montaigne și re­luate de Rousseau și alții și puse în practică de Froebel. Dar ceea ce e nou este emanciparea totală a copilului de spiritul de servitute, la care a fost su­pus pînă acum. Pînă aci s’a pus mare bază pe banca școlarului, care s’a că­utat să fie cit mai bună spre a-l mo­biliza complect, și metoda Montessori previne acest incovenient al educației. In ceea ce privește fundamentul cu­noștințelor, materialul de care se ser­vește, este cel întrebuințat pe către gră­dinile de copii obișnuite, puțin mai modificat în unele părți. Sălile de lu­cru, mai bine zis, de joacă, sunt foarte simplu mob­late. In mijloc sunt citeva mese, la care iau loc 2—3 copii, pe scaune după măsură. Pe pereți, tablo­uri și tabele negre pentru scris cu creta, iar într’un colț un piano, cu ajutorul căruia învățătoarea intonează cîteva cîntece copilărești. In altă sală este un lavabou, foarte jos, unde copiii se duc foarte des să se spele. Cea mai bună grijă este pentru curățenia trupului. Ocupațiile copiilor sunt împărțite în trei grupe : exerciții pentru viața prac­tică, exerciții pentru desvoltarea sim­țurilor și exerciții premergătoare in­strucțiunii.­ Educația se începe prin exercițiile vieței practice, care tind să facă pe co­pil să nu aibă nevoe de ajutorul celor dinprejur, căci însăși baza pe care se sprijină noua pedagogie, după cum o înțelege d-na dr. Montessori, este liber­tatea, este desvoltarea liberă a manifes­tațiunilor individuale și spontane a co­pilului, învățătoarea cară să joace din ce în ce un rol mai pasiv, cu toate că mult mai științific de cum a jucat pînă acum în eduesi­a copilului în genere. Rolul ei constă mai mult în a dirija decît a instrui. Intervențiunea sa activă

Next