Opinia, septembrie 1913 (Anul 10, nr. 1975-1998)
1913-09-26 / nr. 1995
X ANUNȚURI ABONAMENTE Un rând pag. IÎII 'L b. n n n IV, tk n Un an . . * 20 lei 6 luni ... 10 BANI ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacţia şi Admin.: Iaşi, str. Gh. Bfflizescu 15 Sub direcţiunea unui Comitet Anul X No. 1995 - Joi 26 Septem. 1993 I . De ce n’a fost urmat d. Care îndeletniciri profesionale m’au împiedicat de a colabora cite va zile la Opinia. Iată motivul pentru care n’am continuat a respunde la cunoscutele chestiuni, puse nouă de confraţii dela Cuvîntul, în privinţa fidelităţii către şef şi a atacurilor în contra valorilor reale politice dela noi. Banii noştri confraţi s’au grăbit a trage concluzia, din această suspendare forţată a discuţiei, că ne-am dat bătuţi. Cele de faţă dovedesc că ei s’auînşelat încă odată—şi probabil nu pentru ultima oară. Nu numai că discuţia aceasta ne convine — fiindcă suntem la largul nostru cînd o facem, dar credem util" a insista, fiindcă de chestiunile puse de confraţii noştri se leagă o sumă de fapte, de cea mai mare actualitate şi cari, cu siguranţă, vor forma obiectul discuţiilor în tot cursul seziunei parlamentare ce se împuntă. Confraţii noştri, prin pana autorizată a d-lui P., recunosc că tema noastră reristă, că un om politic cu adevărat nu trebuie să stea la gînd, cînd ie vorba de ales între interesul ţărei şi afecţiunile sau legăturile ce le are cu şeful partidului său. Dar, adaugă d. P., opinia ar fi trebuit să dovedească, că ceea ce a cerut d. Carpera potrivnic interesului superior al ţărei. Adică de ce ar trebui să facem noi această dovadă—noi, care am susţinut că suntem departe de a cunoaşte tot ce s’a petrecut cu ocazia dispărţirei d-lui Carp de tovarăşii săi — şi n’ar face dovada contrară Cuvîntul, care se crede uneori îndrituit a vorbi, autorizat, în numele fostului şef al partidului conservator şi care deci ie în măsură să le ştie toate ? Dar nu voim să şicanăm pe nimenea, şi primim discuţia şi astfel pusă, cu menţiune însă că noi devinăm sa ştim, căci, dacă am şti, n’am discuta ci am afirma. Noi susţinem că prin atitudinea d-sale din Octombrie, d. Carp, care s’a arătat de un egoism sălbatec,—calificativul nu-i al noastră, ci al d-lui Filipescu—a nesocotit şi interesele partidului conservator şi interesele superioare ale ţarei.— Interesele partidului conservator în genere — căci prin atitudinea sa d. Carp voia să ducă partidul în opoziţie, cu toate că factorii supremi, într’un mod neobicinuit pînă atuncea, îşi arătaseră via dorinţă de-a menţinea partidul conservator la putere. In genere, a duce un partid în opoziţie este un lucru criticabil, fiindcă cine zice partid zice în acelaş timp politică pozitivă, şi cine zice politică pozitivă zice guvernare,singurul mijloc de a realiza în fapt crezul partidului, singurul mijloc de a întruchipa principiile care formează programul partidului. Cu atît mai mult nu era numai o greşală, ci o adevărată crimă de a duce partidul conservator în opoziţie, in împrejurările extrem de grele, externe din Octombrie a trecut, mai ales că de atlta timp se acreditase legenda că partidul conservator e nevolnic, nu poate face faţă împrejurărilor dificile, şi că singur partidul liberal este acela care poate duce ţara la izbîndă.Din acest punct de vedere atitudinea d-lui Carp nu putea să nu creeze o situaţie din cele mai dificile foştilor săi tovarăşi fideli, care-şi dădeau seama de marea crimă ce d. Carp comite în contra partidului. Conştienţi de răspunderea lor faţă de partid, corifeii, pînă atunci docili, nu puteau să nu stea la cumpănă între datoria către partid şi fidelitatea cătră şef. Dar atitudinea d-lui Carp era potrivnică şi intereselor superioare ale ţărei. Cuvîntul, prin pana d-lui P., se arată surprins de afirmarea noastră şi exclamă: Cum ? Omul care a preconizat la timp măsurile, care mai în urmă au asigurat succesul Romîniei, să se vadă resplătit prin infidelitatea tovarăşilor de luptă . Cuvîntul se înşală—sau voieşte să înşele cetitorii. D. Carp a susţinut mobilizarea, a icnit linia Turtukaia-Balcic. Foarte adevărat. Dar cînd ? La ce moment ? Mobilizarea în Octombrie ? In contra cui ? In contra alianţei statelor creştine ? In contra voinţei exprese a Europei ? In contra sentimentului unanim al opiniei publice apusene? Să mobilizăm—ar fi zis d. Carp, pentru că, în faţa puterei noastre armate, ni se va ceda imediat tot ce pretindem. Mai întăi este o chestie, foarte importantă, şi care nu poate fi nesocotită : în Octombrie am fi putut oare să mobilizăm în aceleaşi condiţiuni favorabile ca in Iunie ? Am fi fost în stare să efectuăm o mobilizare, în Octombrie, care să provoace admiraţia temei ? Să întrebe Cuvîntul pe d. Filipescu ce ştie în astă privinţă şi îl asigurăm că va afla multe şi interesante lucruri. Dar adoptarea unei atitudini nu însamnă siguranţa izbîndei. Mobilizînd şi formulînd cererile se puteau întîmpla două lucruri: să ni se admită sau să ni se refuze. Judecind după ceva întîmplate apoi se poate spune oare că Bulgaria—aliata statelor creştine şi susţinută de marile puteri—ar fi cedat ? Nu cumva Bulgaria îndărătnică din Iunie, ar fi fost şi mai îndărătnică în Octombrie ? N’a dovedit ea aceasta îndeajuns? Desigur că da ? Şi atunci ce atitudine am fi adoptat ? Îrăzboiul, nu este aşa ? Căci ar fi ridicol de închipuit că am fi mobilizat numai pentru a ameninţa. Şi atunci războiu contra statelor creştine ? Căci aceste state aveau tratate de alianţe, defensive şi ofensive, nu numai în ce priveşte Turcia. Şi în ce condiţiuni ? Singură sau aliată Turciei. Pentru acei în curent cu tot ce s’a întlmplat în cursul campaniei din Bulgaria, pentru toţi acei cari au putut să cunoască cît de diferită ie realitatea lucrurilor de ditirambicele povestiri despre campania din Iulie, pentru toţi aceia, zic, ie clar ca lumina zilei, că un rezboin contra statelor creştine ar fi însemnat jertfe colosale, în orice caz ar fi însemnat altceva decît triumful, fără mari jertfe, de acum. Bulgaria despărţită de aliaţi şi tot s’ar fi putut produce lucruri, care să fi însemnat jertfe, dar încă Bulgaria susţinută de aliaţi, sprijinită de puteri! Adoptarea atitudinei, preconizate de d. Carp, ar fi putut constitui o primejduire a intereselor superioare ale ţărei. Ea ar fi putut să ne ducă la o adevărată nenorocire. Aceasta-i adevărul şi singurul lucru surprinzător ie că cei de la .Guvîntul“ nu-şi dau seamă de el, şi că, în orice caz, nu-şi dau seamă că n’au dreptul să atace pe acei cari ne-au dus la triumf fără să ne fi dus la primejdii. * Am terminat cu partea aceasta a chestiei—lămurind pe deplin faptul că, prin atitudinea sa, d. Carp a pus pe prietinii săi in alternativa de a alege între interesele superioare ale ţerei şi afecţiunea şi devotamentul către şef. Pe miine cealaltă chestie: atacul împotriva valorilor reale politice. ISTORICE împrumuturi de altă dată Chestiunea noului împrumut de Stat, pe picta Parisului, ori a Berlinului e la ordinea zilei și amănuntele, conditiunile se discută preste tot. Iată din „Memoriile Regelui Carola în ce conditiuni s’a contractat în 1866 un împrumut, al doilea—după acei împrumutul „Stern“ şi supranumit „împrumutul Oppenheim“. Cităm din prima pagină a volumului al doilea de vMemorii, cu data 26 Octombrie 1866: „...Bălăceanu (reprezentantul României la Paris) intrase în tratative cu casa Lefebre din Londra şi încheiase o convenţie cu ea , cînd ministrul de finanţe află aceasta, el se pronunţă hotărît contra şi ceru reprezentantului diplomatic să rezilieze contractul. Aceasta se şi putea face, pentru că întîia rată nu fusese plătită la timp. Acum guvernul încercă să încheie o înţelegere cu casa germană, Erlanger. Condiţiile acesteia (cursul de emisiune 56, 17% şi amortizarea în intervalul de 15 ani) se arătară însă atît de grele, incît guvernul se retrase din nou şi hotărî să aştepte un moment mai favorabil. In interval, Bălăceanu primise o ofertă a cassei Oppenheim (Paris); la 23 octombrie (1866) el întrebă telegrafic la ministerul de fluenţe, dacă poate să încheie cu 13 la sută şi un comision de 3 la sută, rata întîia de 5 milioane platibilă în ziua iscălirii şi amortizarea a forfait in 23 de ani; el cerea ca ministrul să răspundă în două seci şi patru de ore, da sau ba şi totodată să-i reinoiască telegrafic împuternicirea. I se răspunde că o hotărîre nu se poate lua, cît timp prințul e in străinătate. Cu toate astea Bălăceanu încheie cu casa Oppenheim, în baza împuternicirii cele vechi ! Astfel, consiliul de miniştri de azi are a se ocupa de chestiunea dacă statul e lgat prin această procedare. Prințul e foarte afectat de apăsătoarele condiţii ale acestui împrumut. 28 octombrie 1866. Bălăceanu a sosit din Paris şi ia parte la consiliul de miniştri. Se ventilează posibilitatea de a se refuza aprobarea împrumutului încheiat, pe temeiul că împuternicirea reprezentantului nu era făcută pentru aceste tratative. Bălăceanu accentuiază, totuși, că necontenita zădărnicire a împrumutului ar atinge prestigiul și creditul României in străinătate. Cit despre el personal, este acoperit prin împuternicirea sa. Guvernul se vede silit să aprobe procedarea lui Bălăceanu ori cit de dureros ar fi ca pentru 18 jam. milioane să plăteşte în interval de 23 de ani, 32 de milioane“! împrumutul a trebuit să se facă, deoarece finanţele marii erau deplorabile în gradul superlativ. Cu puţin timp înainte Prinţul Carol notase în „Memorii“ următoarele, în Iulie 1866 : . Trebuie să se facă reţineri din salarii, ceia ce provoacă mari nemulţumiri. „...Nici pentru armată nu mai există soldă!...“ Netăgăduit, vremile s’au schimbat un bine de-atunci încoace, dacă ar fi să judecăm după condiţiile împrumuturilor, efectuate acum la urmă. mm zilei Ghilomelele. Pe vremea „ Contemporanului“, acum trei decenii, se plagia cu toptanul. Cărţi de şcoală, cărţi literare, beletristice, ştiinţifice, teatrale—se luau dea gata şi cu nemiluita din autori străini. • Intre acei cari luptau mai cu energie în potriva plagiatului se găsia şi d. A. C. Cuza, pe atunci socialist, ateu, revoluţionar, om care da cu barda în D-zeu... Astăzi vremile s’au schimbat. Flagiatele — nu că nu se mai fac — dar sunt mai puţin grosolane, — îmbracă forme mai delicate, mai rafinate, mai subţiri. Un exemplu în acest gen a fost „Poporaţim“ d-lui Cuza, transcrisă mai toată, dar cu... meşteşug. Pseudo-autorul a uitat să pună... ghilamelele, sau semnele de citaţiuni. Ce lucru mare, ghilomeana? O nimica toată, o nebăgare de samă, —eui nu se întîmplă! Aşa s’a întîmplat, acum cîteva zile, unui domn student care, din dragoste pentru d. Cuza, a copia chiar pe acesta din urmă, într’o cuvîntare, uitînd să pună... ghilomelele. Ce atîta zgomot pentru niște ! ------------------------------------- «CI POLETLIS1 O telegramă din sursă sirbească spunea eri : „comitegii bulgari și restul bandelor albaneze au fost cu totul distruși, iar autorităfile locale au restabilit ordinea...“ Buni discipoli ai Rușilor, Sîrbii au învâțat să restabilească ordinea ca la... Varşovia.* Trupele de operetă ale d-lor Maximilian şi Bârcănescu sunt înterese asupra itinerarului lor. ...In muzică acordul e esenţial ! + „Cuvîntului“ nu-i plac iaşanii cari umplu teatrul national la „Două orfeline“ şi fug, cînd se joacă „Oedip-Rrge“. Eroare. Fug numai atunci dud Dragomir joacă pe Oedip... • Cele 7 maici aduse la Sf. Spiridon vor face serviciu de noapte. ...Şi ele au plecat de la mănăstire, ca să mai iasă la lumină ! * A propos de „troîvamil“ din Obor-Gara de Nord• Cele mai eftine tramvae sunt tot ale Iaşului. Pentru 10 bani poţi sta în vagon un ceas așteptînd să vie celălalt vagon. Păcat numai că nu se fac restaurante în aceste vagoane...* Vezeleul „Salvării'' și-a frînt un picior. Dacă nici „Salvarea“ nu te mai salvează de accidente! * In onoarea ofițerilor cari au.... bătut, se va bate o medalie ; în loc de palma (ramura) alegorică a păcei, va figura o palmă simplă cu 5 degete. ECOURI Puţin noroc. — Convorbire între doi prieteni. — „Nevastă-mea îmi bate mereu capul, cu bărbatul pe care l-a avut înaintea mea. — „Tot ai puţin noroc. Nevastă-mea mă exasperează cu bărbatul pe care-l va avea după mine“.* Secretul profesional al ziariştilor.—Advocaţii s’aureunit în timpul din urmă. Ce au făcut ? Discursuri, nu e greu de ghicit. Conferinţa lor avea de scop să se stabilească dacă ziaristul e ţinut la secretul profesional. Bineînţeles s’a „pledat pro şi contra cu aceiaşi măestrie. Conferinţa a adoptat negativa. Ar fi greu de precizat ce se înţelege prin secretul profesional al ziaristului. Dacă jurnalele n’ar publica decit ceea ce este ştiut de toată lumea, tirajul lor s’ar mărgini la cîteva exemplare. Sunt ziarişti care nu sunt mulţumiţi de această deriziune, li se pare că valoarea lor e redusă. Sunt însă şi din acei pentru caretăcerea e de aur“. Oricum ar fi conferinţa s-a bazat pe faptul că secretul ziaristului este o chestie de tact şi de apreciere : o măsură absolută în această privinţă e greu de luat, liber rămîne deci ziaristul să se conducă după conştiinţa lui şi să păstreze secretul omului de onoare, pentru care nu e nevoe de nici o lege. ------- ■■ —I ■impifiiMWWafawKirniiiini —— OAMENI ŞI LUCRURI şi ANI TE... Ca paserile în zbor, cu aripele întinse în văzduh, au plecat, planînd deasupra oraşelor — aviatorii. Au plecat să dee altor oraşe, altor oameni sensaţia cea mare a lucrului nou şi încă nevăzut. Nou ? Din potrivă, s’ar fi zis câ pentru cea mai mare parte a orăşenilor aeroplanul nu mai însamnă minunea extraordinară, — imposibilul realizat aere, supranaturalul scoborît pe pămînt, în mijlocul lor. Una din însuşirile — poate, din curiozităţile—omului modern este lesniciunea cu care sa deprinde necontenit cu noutatea cea mai nouă. După foarte puţină trecere de vreme, are aerul că, de cînd lumea, cunoaşte ceea ce, ori abia, îi s’a părut un miracol... Iată, astăzi, aeroplanul. Intîmplător, ocazional, accidental l’a zărit astăzi unul, mîini altul. Imaginea lui s’a fixat în creerii tuturora, dar în acelaş timp a pierit impresia de mare surpriză, emoţiunea noului desăvîrşit... Rămîne doară pentru intelectuali sentimentul naţional de admiraţie, atunci cînd aparatul este un produs al geniului indigen sau, cel puţin, cînd acei care-l mînuesc sunt legaţi de pămîntul ţării. Ara putut vedea, acum un an, într’un orăşel al Germaniei un balon Zeppelin încărcat cu mai multe zeci de călători. Ce minunat produs al geniului german şi ce entuziasm în sinul populaţiunii din partea locului! Era elanul pentru o izblndă naţională; era bucuria pentru un triumf care, întru cîtva, aparţinea tuturora şi fiecărui în parte. Dar aparatul însuşi nu mai era o surpriză pentru nimeni, propriu zis, după cum aeroplanele — ucigătoarele concurente ale baloanelor cu cîrmă—devin, zi cu zi, obiecte mai cunoscute şi mai accesibile generaţiei de astăzi. Obişnuinţa e un element straniu în evoluţia şi psihologia omenirii. Se povestesc nenumărate ciudăţenii asupra impresiilor produse de ori ce nouă invenţiune tecnică. Sub ochii noştri s’a putut vedea surpriza făcută asupra oamenilor simpli de cătră apariţia... bicicletei, care, neîndoios, a însemnat un progres important în felul ei, în vremea ei. Să mai pomenim de uimirea produsă, în primii ani, de marile aplicări ale industriei întemeiată pe puterea vaporului de apă — trenurile, vapoarele de călători şi celelalte, — ale electricităţii, cu şi fără fir? ...Drumul străbătut de omenire de la călătoriile Fenicienilor pe bărcile lor Îndrăzneţe pănă la „Titanic“ şi „Imperator“, uriaşi ai oceanelor — este enorm. Dar, pentru vremea de acum, stăpânirea văzduhului prin balon şi aeroplan este pasul cel mai mare executat de omenirea în plin triumf asupra elementelor naturei. Iar graba cu care ne obişnuim cu toate cuceririle progresului însamnă numai că omul e conştient—în inconştientul său— de rolul imens ce este chemat să joace în univers şi de izbînzile noue pe care Ie va putea încă serbători, păşind înainte, mereu înainte... ’ Rodion GAUPfiNla DIN 1313 Sub cort, în Bulgaria — NOTELE UNUI VOLUNTAR - 30 Iulie.—Diferite versiuni circulă relativ la motivul oprirei retragere! trupelor.—Se vorbeşte de vizita M. S. Regelui la spitalele de boieriei şi de inspectarea Regimentelor pe lângă cari va trece. După unii suntem reţinuţi pentru a ni se face injecţiuni cu un serum preventiv de holeră, descoperit de curând de doctorul Cantacuzino ; după alţii e vorba să stăm aici, până la plângerea definitivă a epidimiei de holeră, pentru a nu o introduce în ţară. In sfârşit un zvon care a alarmat toată lumea e că Sohrania Bulgară, cedând amestecului Rusiei şi Austriei, nu a ratificat tratatul de pace semnat în Bucureşti, ceia ce face posibilă intrarea noastră din nou în acţiune. La ora 6 după amiază, Preotul Regimentului oficiază un serviciu divin, cu prilejul încheierei păcei, iar comandantul nostru primeşte defilarea pe şoseaua din faţa bivuacului. 31 Iulie.—Tot pe loc, din care cauză se simte oarecare stare de enervare, cu toate că azi se ştie pricina : drumurile înainte pline de trupe contaminate, ceia ce face absolut necesară vaccinarea oamenilor cu serum anti-holeric. Regimentul 8 de Artilerie, din aceiaşi Brigadă cu noi, care staţiona puţin mai în urmă, nu a luat-o înainte, pe şoseaua în spre Albaniţa. Astăzi dimineaţă, acest Regiment voind să dea în valea râului Vit, ca de acolo să meargă în spre Turski-Izvor, pe un drum mai scurt (acela pe marginea căruia este bivuacul nostru), s-a înfundat in defileul de lângă Solem-Izvor, fiind silit să se întoarcă pe şoseaua mare ce duce la Turski-Izvor prin Albania — pe unde probabil vom trece şi noi. Dacă Comandantul Regimentului 8 Artilerie în dorinţa legitimă de a scurta calea a încercat să treacă pe un drum nesuficient recunoscut, in schimb însă propria-i iniţiativă de a merge cu orice preţ înainte spre a-şi scoate oamenii cât mai repede din zona periculoasă merită unanime elogii şi recunoştinţa acelora pe cari îi comandă. Cedând insistenţelor Maiorului Macaroviei, Colonelul nostru, a făgăduit că va urma exemplul dat de Regimentul 8, isbutind să hotărască plecarea pentru mâne dimineaţă, când avem plăcuta sueranţă de a relua drumul spre Dunărea. Până atunci, căutăm să trecem timpul cât mai uşor, la umbra părului din faţa corturilor noastre, pe cergi întinse jos, ofiţerii se distrează cu un poker „la un leu“, glumind între dânşii şi pe socoteala noastră, a chibiţilor, cari ştim să răspundem cu succes, făcându-le tot soiul de farse. Se vede însă că tot e adevărat proverbul nostru după care: „graba strică treaba“, căci pe la oarele 4 după amiază Regimentul 18 Artilerie se întoarce în nori de praf şi într’un şir nesfârşit pe şoseaua pe unde venise, care dela înălţimea de unde suntem se vede cât ţine zarea. Cu voia Colonelului străbat printre santinele şi ajungând în şosea, aflu de la un Căpitan că Regimentul a fost întors din drum de către Generalul Comandant al Diviziei, deoarece satul Ablaniţa fiind contaminat de holeră, este oprită trecerea trupelor prin acel sat. Foarte bine, dar cum se face atunci că depozitul care serveşte la alimentarea