Opinia, septembrie 1913 (Anul 10, nr. 1975-1998)

1913-09-26 / nr. 1995

X ANUNȚURI ABONAMENTE Un rând pag. IÎII 'L b. n n n IV, tk n Un an . . * 20 lei 6 luni ... 10 BANI ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacţia şi Admin.: Iaşi, str. Gh. Bfflizescu 15 Sub direcţiunea unui Comitet Anul X No. 1995 - Joi 26 Septem. 199­3 I . De ce n’a fost urmat d. Care îndeletniciri profesionale m’au împie­dicat de a colabora cite va zile la Opinia. Iată motivul pentru care n’am continuat a respunde la cunoscutele chestiuni, puse nouă de confraţii dela Cuvîntul, în pri­vinţa fidelităţii către şef şi a atacurilor în contra valorilor reale politice dela noi. Banii noştri confraţi s’au grăbit a trage concluzia, din această suspendare forţată a discuţiei, că ne-am dat bătuţi. Cele de faţă dovedesc că ei s’au­­înşelat încă o­­dată—şi probabil nu pentru ultima oară. Nu numai că discuţia aceasta ne con­vine — fiind­că suntem la largul nostru cînd o facem, dar credem util" a insista, fiind­că de chestiunile puse de confraţii noştri se leagă o sumă de fapte, de cea mai mare actualitate şi cari, cu siguranţă, vor forma obiectul discuţiilor în tot cursul seziunei parlamentare ce se împuntă. Confraţii noştri, prin pana autorizată a d-lui P., recunosc că tema noastră re­ristă, că un om politic cu adevărat nu trebuie să stea la gînd, cînd ie vorba de ales între interesul ţărei şi afecţiunile sau legăturile ce le are cu şeful partidului său. Dar, adaugă d. P., opinia ar fi tre­buit să dovedească, că ceea ce a cerut d. Carp­­era potrivnic interesului superior al ţărei. Adică de ce ar trebui să facem noi această dovadă—noi, care am susţinut că suntem departe de a cunoaşte tot ce s’a petrecut cu ocazia dispărţirei d-lui Carp de tovarăşii săi — şi n’ar face do­vada contrară Cuvîntul,­ care se crede une­ori îndrituit a vorbi, autorizat, în numele fostului şef al partidului conser­vator şi care deci ie în măsură să le ştie toate ? Dar nu voim să şicanăm pe ni­menea, şi primim discuţia şi astfel pusă, cu menţiune însă că noi devinăm sa ştim, căci, dacă am şti, n’am discuta ci am a­­firma. Noi susţinem că prin atitudinea d-sale din Octombrie, d. Carp, care s’a arătat de un egoism sălbatec,—calificativul nu-i al noastră, ci al d-lui Filipescu—a nesocotit şi interesele partidului conservator şi in­teresele superioare ale ţarei.— Interesele partidului conservator în genere — căci prin atitudinea sa d. Carp voia să ducă partidul în opoziţie, cu toate că factorii su­premi, într’un mod neobicinuit pînă a­­tuncea, îşi arătaseră via dorinţă de-a men­ţinea partidul conservator la putere. In genere, a duce un partid în opozi­ţie este un lucru criticabil, fiind­că cine zice partid zice în acelaş timp politică pozitivă, şi cine zice politică pozitivă zice guvernare,singurul mijloc de a realiza în fapt crezul partidului, singurul mijloc de a întruchipa principiile care formează programul partidului. Cu atît mai mult nu era numai o gre­­şală, ci o adevărată crimă de a duce par­tidul conservator în opoziţie, in împreju­rările extrem de grele, externe din Oc­tombrie a trecut, mai ales că de atlta timp se acreditase legenda că partidul conser­vator e nevolnic, nu poate face faţă îm­prejurărilor dificile, şi că singur partidul liberal este acela care­­ poate duce ţara la izbîndă.Din acest punct de vedere atitudinea d-lui Carp nu putea să nu creeze o si­­tuaţie din cele mai dificile foştilor săi tovarăşi fideli, care-şi dădeau seama de marea crimă ce d. Carp comite în con­tra partidului. Conştienţi de răspunderea lor faţă de partid, corifeii, pînă atunci docili, nu puteau să nu stea la cumpănă între datoria către partid şi fidelitatea cătră şef. Dar atitudinea d-lui Carp era potriv­nică şi intereselor superioare ale ţărei. Cuvîntul, prin pana d-lui P., se arată surprins de afirmarea noastră şi exclamă: Cum ? Omul care a preconizat la timp măsurile, care mai în urmă au asigurat succesul Romîniei, să se vadă resplătit prin infidelitatea tovarăşilor de luptă . Cuvîntul se înşală—sau voieşte să înşele cetitorii. D. Carp a susţinut mobilizarea, a i­cnit linia Turtukaia-Balcic. Foarte adevărat. Dar cînd ? La ce mo­ment ? Mobilizarea în Octombrie ? In con­tra cui ? In contra alianţei statelor creş­tine ? In contra voinţei exprese a Euro­pei ? In contra sentimentului unanim al opiniei publice apusene? Să mobilizăm—ar fi zis d. Carp, pen­tru că, în faţa puterei noastre armate, ni se va ceda imediat tot ce pretindem. Mai întăi este o chestie, foarte impor­tantă, şi care nu poate fi nesocotită : în Octombrie am fi putut oare să mobilizăm în aceleaşi condiţiuni favorabile ca in Iunie ? Am fi fost în stare să efectuăm o mobilizare, în Octombrie, care să pro­voace admiraţia temei ? Să întrebe Cu­­vîntul pe d. Filipescu ce ştie în astă pri­vinţă şi îl asigurăm că va afla multe şi interesante lucruri. Dar adoptarea unei atitudini nu în­­samnă siguranţa izbîndei. Mobilizînd şi formulînd cererile se puteau întîmpla două lucruri: să ni se admită sau să ni se refuze. Judecind după ceva întîmplate a­­poi se poate spune oare că Bulgaria—ali­ata statelor creştine şi susţinută de ma­rile puteri—ar fi cedat ? Nu cumva Bul­garia îndărătnică din Iunie, ar fi fost şi mai îndărătnică în Octombrie ? N’a dove­dit ea aceasta îndeajuns? Desigur că da ? Şi atunci ce atitudine am fi adoptat ? Îrăzboiul, nu este aşa ? Căci ar fi ridi­col de închipuit că am fi mobilizat nu­mai pentru a ameninţa. Şi atunci războiu contra statelor creş­tine ? Căci aceste state aveau tratate de alianţe, defensive şi ofensive, nu numai în ce priveşte Turcia. Şi în ce condiţiuni ? Singură sau aliată Turciei. Pentru acei în curent cu tot ce s’a în­­tlmplat în cursul campaniei din Bulgaria, pentru toţi acei cari au putut să cunoas­că cît de diferită ie realitatea lucrurilor de ditirambicele povestiri despre campania din Iulie, pentru toţi aceia, zic, ie clar ca lumina zilei, că un rezboin contra statelor creştine ar fi însemnat jertfe co­losale, în ori­ce caz ar fi însemnat alt­ceva decît triumful, fără mari jertfe, de acum. Bulgaria despărţită de aliaţi şi tot s’ar fi putut produce lucruri, care să fi însemnat jertfe, dar încă Bulgaria susţi­nută de aliaţi, sprijinită de puteri! Adoptarea atitudinei, preconizate de d. Carp, ar fi putut constitui o primejduire a intereselor superioare ale ţărei. Ea ar fi putut să ne ducă la o adevărată ne­norocire. Aceasta-i adevărul şi singurul lucru surprinzător ie că cei de la .Guvîntul“ nu-şi dau seamă de el, şi că, în ori­ce caz, nu-şi dau seamă că n’au dreptul să atace pe acei cari ne-au dus la triumf fără să ne fi dus la primejdii. * Am terminat cu partea aceasta a ches­tiei—lămurind pe deplin faptul că, prin atitudinea sa, d. Carp a pus pe prietinii săi in alternativa de a alege între intere­sele superioare ale ţerei şi afecţiunea şi devotamentul către şef. Pe miine cealaltă chestie: atacul îm­potriva valorilor reale politice. ISTORICE împrumuturi de altă dată Chestiunea noului împrumut de Stat, pe picta Parisului, ori a Berlinului e la ordinea zilei și amănuntele, conditiunile se discută preste tot. Iată din „Memoriile Regelui Carola în ce conditiuni s’a contractat în 1866 un împrumut, al doilea—după acei împru­­mutul „Stern“ şi supranumit „împrumu­tul Oppenheim“. Cităm din prima pagină a volumului al doilea de vMemorii, cu data 26 Oc­tombrie 1866: „...Bălăceanu (reprezentantul României la Paris) intrase în tratative cu casa Le­­febre din Londra şi încheiase o conven­ţie cu ea , cînd ministrul de finanţe află aceasta, el se pronunţă hotărît contra şi ceru reprezentantului diplomatic să re­zilieze contractul. Aceasta se şi putea face, pentru că întîia rată nu fusese plătită la timp. Acum guvernul încercă să încheie o în­ţelegere cu casa germană, Erlanger. Con­diţiile acesteia (cursul de emisiune 56, 17% şi amortizarea în intervalul de 15 ani) se arătară însă atît de grele, in­cît guvernul se retrase din nou şi hotărî să aştepte un moment mai favorabil. In interval, Bălăceanu primise o ofertă a cassei Oppenheim (Paris); la 23 oc­tombrie (1866) el întrebă telegrafic la ministerul de fluenţe, dacă poate să în­cheie cu 13 la sută şi un comision de 3 la sută, rata întîia de 5 milioane plati­­bilă în ziua iscălirii şi amortizarea a forfait in 23 de ani; el cerea ca minis­trul să­­ răspundă în două­ seci şi patru de ore, da sau ba şi tot­odată să-i re­­inoiască telegrafic împuternicirea. I se răspunde că o hotărîre nu se poate lua, cît timp prințul e in străinătate. Cu toate astea Bălăceanu încheie cu casa Oppenheim, în baza împuternicirii cele vechi ! Astfel, consiliul de miniştri de azi are a se ocupa de chestiunea dacă statul e lgat prin această procedare. Prințul e foarte afectat de apăsătoa­rele condiţii ale acestui împrumut. 28 octombrie 1866. Bălăceanu a sosit din Paris şi ia parte la consiliul de mi­niştri. Se ventilează posibilitatea de a se refuza aprobarea împrumutului încheiat, pe temeiul că împuternicirea reprezen­tantului nu era făcută pentru aceste tra­tative. Bălăceanu accentuiază, totuși, că ne­contenita zădărnicire a împrumutului ar atinge prestigiul și creditul României in străinătate. Cit despre el personal, este acoperit prin împuternicirea sa. Guvernul se vede silit să aprobe pro­cedarea lui Bălăceanu ori cit de dureros ar fi ca pentru 18 jam. milioane să plă­teşte în interval de 23 de ani, 32 de milioane“! împrumutul a trebuit să se facă,­­ de­oare­ce finanţele marii erau deplora­bile în gradul superlativ. Cu puţin timp înainte Prinţul Carol notase în „Memorii“ următoarele, în Iulie 1866 : . Trebuie să se facă reţineri din sala­rii, ceia ce provoacă mari nemulţumiri. „...Nici pentru armată nu mai există soldă!...“ Netăgăduit, vrem­ile s’au schimbat un bine de-atunci încoace, dacă ar fi să ju­decăm după condiţiile împrumuturilor, efectuate acum la urmă. mm zilei Ghilomelele. Pe vremea „ Contemporanului“, acum trei decenii, se plagia cu toptanul. Cărţi de şcoală, cărţi literare, beletristice, şti­inţifice, teatrale—se luau dea gata şi cu nemiluita din autori străini. • Intre acei cari luptau mai cu energie în potriva plagiatului se găsia şi d. A. C. Cuza, pe atunci socialist, ateu, revo­luţionar, om care da cu barda în D-zeu... Astăzi vrem­ile s’au schimbat. Flagia­­tele — nu că nu se mai fac — dar sunt mai puţin grosolane, — îmbracă forme mai delicate, mai rafinate, mai subţiri. Un exemplu în acest gen a fost „Po­pora­ţim“ d-lui Cuza, transcrisă mai toată, dar cu... meşteşug. Pseudo-autorul a ui­tat să pună... ghilamelele, sau semnele de citaţiuni. Ce lucru mare, ghilomeana? O nimica toată, o nebăgare de samă, —­eui nu se întîmplă! Aşa s’a întîmplat, acum cîteva zile, unui domn student care, din dragoste pentru d. Cuza, a copia chiar pe acesta din urmă, într’o cuvîntare, uitînd să pună... ghilomelele. Ce atîta zgomot pentru niște ! -------------------------------------­ «CI POLETLIS1 O telegramă din sursă sirbească spu­nea eri : „comitegii bulgari și restul bandelor albaneze au fost cu totul dis­truși, iar autorităfile locale au restabilit ordinea...“ Buni discipoli ai Rușilor, Sîrbii au învâțat să restabilească ordinea ca la... Varşovia.* Trupele de operetă ale d-lor Maximi­lian şi Bârcănescu sunt înterese asupra itinerarului lor. ...In muzică acordul e esenţial ! + „Cuvîntului“ nu-i plac iaşanii cari umplu teatrul national la „Două orfe­line“ şi fug, cînd se joacă „Oedip-Rrge“. Eroare. Fug numai atunci dud Dra­­gomir joacă pe Oedip... •­ Cele 7 maici aduse la Sf. Spiridon vor face serviciu de noapte. ...Şi ele au plecat de la mănăstire, ca să mai iasă la lumină ! * A propos de „troîvamil“ din Obor-Gara de Nord­­• Cele mai eftine tramvae sunt tot ale Iaşului. Pentru 10 bani poţi sta în va­gon un ceas așteptînd să vie celălalt va­gon. Păcat numai că nu se fac restaurante în aceste vagoane...* Vezeleul „Salvării'' și-a frînt un pi­cior. Dacă nici „Salvarea“ nu te mai salvează de accidente! * In onoarea ofițerilor cari au.... bătut, se va bate o medalie ; în loc de palma (ramura) alegorică a păcei, va f­igura o palmă simplă cu 5 degete. ECOURI Puţin noroc. — Convorbire între doi prieteni. — „Nevastă-mea îmi bate mereu capul, cu bărbatul pe care l-a avut înaintea mea. — „Tot ai puţin noroc. Nevastă-mea mă exasperează cu bărbatul pe care-l va avea după mine“.* Secretul profesional al ziarişti­lor.—Advocaţii s’au­­reunit în timpul din urmă. Ce au făcut ? Discursuri, nu e greu de ghicit. Conferinţa lor avea de scop să se stabilească dacă ziaristul e ţinut la secretul profesional. Bine­înţeles s’a „pledat pro şi contra cu aceiaşi măestrie. Conferinţa a adop­tat negativa. Ar fi greu de precizat ce se înţelege prin secretul profesional al ziaristului. Dacă jurnalele n’ar publica decit ceea ce este ştiut de toată lumea, tirajul lor s’ar mărgini la cîte­va exemplare. Sunt ziarişti care nu sunt mulţumiţi de aceas­tă deriziune, li se pare că valoarea lor e redusă. Sunt însă şi din acei pentru care­­tă­cerea e de aur“. Ori­cum ar fi confe­rinţa s-a bazat pe faptul că secretul ziaristului este o chestie de tact şi de a­­preciere : o măsură absolută în această privinţă e greu de luat, liber răm­îne deci ziaristul să se conducă după conştiinţa lui şi să păstreze secretul omului de o­­noare, pentru care nu e nevoe de nici o lege. ------- ■■ —I ■impifiiMWWafawKirniiiini —— OAMENI ŞI LUC­R­U­R­I şi AN­I TE... Ca paserile în zbor, cu aripele întinse în văzduh, au plecat, planînd deasupra oraşelor — aviatorii. Au plecat să dee altor oraşe, altor oameni sensaţia cea mare a lucrului nou şi încă nevăzut. Nou ? Din potrivă, s’ar fi zis câ pentru cea mai mare parte a orăşenilor aeroplanul nu mai însamnă minunea extraordinară, — imposibilul realizat aere, supranatura­lul scoborît pe pămînt, în mijlocul lor. Una din însuşirile — poate, din curio­zităţile—omului modern este lesniciunea cu care sa deprinde necontenit cu nou­tatea cea mai nouă. După foarte puţină trecere de vreme, are aerul că, de cînd lumea, cunoaşte ceea ce, ori abia, îi s’a părut un miracol... Iată, astăzi, aeroplanul. Intîmplător, ocazional, accidental l’a zărit astăzi unul, mîini altul. Imaginea lui s’a fixat în creerii tuturora, dar în acelaş timp a pierit impresia de mare surpriză, emoţiunea noului desăvîrşit... Rămîne doară pentru intelectuali sen­timentul naţional de admiraţie, atunci cînd aparatul este un produs al geniului indigen sau, cel puţin, cînd acei care-l mînuesc sunt legaţi de pămîntul ţării. Ara putut vedea, acum un an, într’un orăşel al Germaniei un balon Zeppelin încărcat cu mai multe zeci de călători. Ce minunat produs al geniului german şi ce entuziasm în sinul popula­ţiunii din partea locului! Era elanul pentru o izblndă naţională; era bucuria pentru un triumf care, întru cîtva, aparţinea tuturora şi fiecărui în parte. Dar aparatul însuşi nu mai era o surpriză pentru nimeni, propriu zis, după cum aeroplanele — ucigătoarele concu­rente ale baloanelor cu cîrmă—devin, zi cu zi, obiecte mai cunoscute şi mai ac­cesibile generaţiei de astăzi. Obişnuinţa e­ un element straniu în e­­voluţia şi psihologia omenirii. Se povestesc nenumărate ciudăţenii a­­supra impresiilor produse de ori ce nouă invenţiune tecnică. Sub ochii noştri s’a putut vedea surpriza făcută asupra oa­menilor simpli de cătră apariţia... bicicle­tei, care, neîndoios, a însemnat un pro­gres important în felul ei, în vremea ei. Să mai pomenim de uimirea produsă, în primii ani, de marile aplicări ale in­dustriei întemeiată pe puterea vaporului de apă — trenurile, vapoarele de călători şi celel­alte, — ale electricităţii, cu şi fără fir? ...Drumul străbătut de omenire de la că­lătoriile Fenicienilor pe bărcile lor În­drăzneţe pănă la „Titanic“ şi „Imperator“, uriaşi ai oceanelor — este enorm. Dar, pentru vremea de acum, stăpânirea văz­duhului prin balon şi aeroplan este pasul cel mai mare executat de omenirea în plin triumf asupra elementelor naturei. Iar graba cu care ne obişnuim cu toate cuceririle progresului însamnă numai că omul e conştient—în inconştientul său— de rolul imens ce este chemat să joace în univers şi de izbînzile noue pe care Ie va putea încă serbători, păşind înainte, mereu înainte... ’ Rodion GAUPfiNla DIN 1313 Sub cort, în Bulgaria — NOTELE UNUI VOLUNTAR - 30 Iulie.—Diferite versiuni circulă re­lativ la motivul oprirei retragere! tru­pelor.—Se vorbeşte de vizita M. S. Re­gelui la spitalele de boieriei şi de in­spectarea Regimentelor pe lângă cari va trece. După unii suntem reţinuţi pen­tru a ni se face injecţiuni cu un serum preventiv de holeră, descoperit de cu­rând de doctorul Cantacuzino ; după alţii e vorba să stăm aici, până la plângerea definitivă a epidimiei de holeră, pentru a nu o introduce în ţară. In sfârşit un zvon care a alarmat toată lumea e că Sohrania Bulgară, cedând amestecului Rusiei şi Austriei, nu a ratificat tratatul de pace semnat în Bucureşti, ceia ce face posibilă intrarea noastră din nou în acţiune. La ora 6 după amiază, Preotul Regi­mentului oficiază un serviciu divin, cu prilejul încheierei păcei, iar comandan­tul nostru primeşte defilarea pe şoseaua din faţa bivuacului. 31 Iulie.—Tot pe loc, din care cauză se simte oare­care stare de enervare, cu toate că azi se ştie pricina : drumurile înainte pline de trupe contaminate, ceia ce face absolut necesară vaccinarea oa­menilor cu serum anti-holeric. Regimentul 8 de Artilerie, din aceiaşi Brigadă cu noi, care staţiona puţin mai în urmă, nu­ a luat-o înainte, pe şoseaua în spre Albaniţa. Astăzi dimineaţă, a­­cest Regiment voind să dea în valea râului Vit, ca de acolo să meargă în spre Turski-Izvor, pe un drum mai scurt (acela pe marginea căruia este bivuacul nostru), s-a înfundat in defileul de lângă Solem-Izvor, fiind silit să se întoarcă pe şoseaua mare ce duce la Turski-Izvor prin Albani­a — pe unde probabil vom trece şi noi. Dacă Comandantul Regi­mentului 8 Artilerie în dorinţa legitimă de a scurta calea a încercat să treacă pe un drum nesuficient recunoscut, in schimb însă propria-i iniţiativă de a merge cu ori­ce preţ înainte spre a-şi scoate oamenii cât mai repede din zona periculoasă merită unanime elogii şi re­cunoştinţa acelora pe cari îi comandă. Cedând insistenţelor Maiorului Maca­­roviei, Colonelul nostru, a făgăduit că va urma exemplul dat de Regimentul 8, isbutind să hotăr­ască plecarea pentru mâne dimineaţă, când avem plăcuta su­eranţă de a relua drumul spre Du­nărea. Până atunci, căutăm să trecem timpul cât mai uşor, la umbra părulu­i din faţa corturilor noastre, pe cergi întinse jos, ofiţerii se distrează cu un poker „la un leu“, glumind între dânşii şi pe soco­teala noastră, a chibiţilor, cari ştim să răspundem cu succes, făcându-le tot so­iul de farse. Se vede însă că tot e adevărat pro­verbul nostru după care: „graba strică treaba“, căci pe la oarele 4 după amiază Regimentul 18 Artilerie se întoarce în nori de praf şi într’un şir nesfârşit pe şoseaua pe unde venise, care dela înăl­ţimea de unde suntem se vede cât ţine zarea. Cu voia Colonelului străbat prin­tre santinele şi ajungând în şosea, aflu de la un Căpitan că Regimentul a fost întors din drum de către Generalul Co­mandant al Diviziei, de­oare­ce satul Ablaniţa fiind contaminat de holeră, este oprită trecerea trupelor prin acel sat. Foarte bine, dar cum se face atunci că depozitul care serveşte la alimentarea

Next