Opinia, decembrie 1913 (Anul 10, nr. 2048-2069)
1913-12-04 / nr. 2050
L ABONAMENTE Un an » o » 20 lel 6 lun! . o o 10 lei ÂdmiîîSstrațlÂî i»f1, »In*. C*h„ *f3*ree»a m 17 Sub direcţiunea unui Comitet Un rând pag. III, b. m î» n» i V « 44. M T POLITICE Cercul vicios Singura chestiune care pare să animeze momentan discuţiuniie presei liberale, este acea a creditului de 408 milioane pentru C. F .. Chiar confratele nostru liberal din localitate, îi consacră primul articol de astăzi, reproducînd raţionamentul şi proza unor confraţi liberali din Bucureşti. Se ştie că deputaţii liberali s-au abţinut de la votarea creditului, dînd astfel votului parlamentar amploarea unei unanimităţi. A fost unanimitate, căci abţinerea minorităţii liberale şi... a „tribunului“ deochiat, nu contează, şi nu poate reduce din importanţa acestui vot. In deosebi în ce priveşte abstenţiunea liberalilor, ea e cel puţin ciudată, după avalanşa amendamentelor lor pentru favorizarea cutărui ori cutărui interes electoral local. Căci, de vreme ce d. Vintilă Brătianu şi amicii săi au găsit că proectul nu înglobează toate nevoile şi că, după ei, ar mai trebui extinsă economia lui, au mărturisit ipso facto că creditul cerut de d. ministru al lucrărilor publice are în vedere interese reale a căror satisfacere nu mai poate întîrzia. Şi, dacă totuşi minoritatea liberala s'a abţinut, trebue să vedem în această atitudine pasivă, de la sfîrşit, o manifestaţiune a aceluiaş parapon, care ne-a fost servită în momentul luărei în discuţie a proectului, atunci cînd d-nii Vintilă Brătianu şi V. G. Morţun au pledat animarea, unul pe motive de rea credinţă, celalt cu o argumentaţie copilărească. De vreme ce nu partidul liberal e acela care să fie chemat de a solicita Parlamentului un credit de importanţa acestuia şi de vreme ce nu i se admit, în subsidiar, nici măcar postulatele sale cu caracter de interese electorale de partid, partidul liberal se desinteresează de rest, adică de tot. Nevoile țării lasă indiferent pe d. Vintilă Brătianu, odată ce nu d-sa, partidul de sale, e chemat să le arate solicitudine. *1 fj Încotro? Intru cît pot fi adevărate destăinuirile făcute de „Pesti Hírlap“, — nimeni nu cred să poată fi in stare să ne spună. Un fapt e sigur însă,—un ziar autorizat, un ziar ale cărui informaţiuni — oricît de relative vor fi — nu sunt dintre aceia care nu pot trece nebăgate în samă și, prin urmare, să nu aibă nici o influenţă, face astăzi destăinuiri de-o gravitate excepţională. E vorba nici mai mult nici mai puţin decît de îmbunătăţirea României ,în cazul unei conflagraţiuni, cu prilejul celui de al doilea război„ balcanic“ — îmbucâtăţire pusă la cale — zice-se — în urma unei alianţe... austrobulgare. Intrucît ne priveşte facem toate rezervele,—neputîndu-ne opri însă mirarea că un ziar „ungar“ publică, din sursă vieneză, o informaţiune potrivnică tocmai păcei şi apropierei romîno-austriace, — apropiare atît de zdruncinată de evenimentele anului acestuia. Aceste sunt faptele care—adevarate sau nu— ne privesc dintr’un îndoit punct de vedere, infâţişînd două rosturi instriucă legătură şi cu demnitatea noastră, în prezent—şi cu siguranţa existenţei noastre viitoare. Din întâiul punct da vedere e o gravă atingere a demnităţei naţionale cind se vorbeşte de îmbucâtărirea ţării noastre, tocmai astăzi, cînd am dovedit că sintem statul de ordine în această parte frămintată din Europa,—tocmai azi cinci—sprijiniţi pe o armată şi numeroasă şi valoroasă ni se caută prietenia, tocmai de imperii de acele care erau deprinse să ne nesocotească ;— tocmai astăzi cînd — in urma ultimelor succese — am dovedit prin cuminţenia, prin simţul diplomatic şi bărbăţia noastră hotărîtoare, că suntem o necesitate imperioasă a unei păci sigure şi a prosperităţii civilizaţiei sud-est europene. Din al doilea punct de vedere — acel al existenţii noastre viitoare — inseraţiile de felul acelora ale lui „Pesti Hírlap“’ne învaţă ce trebueşte să facem pentru a ne garanta ln chip absolut, ceia ce ni se discută încă astăzi. E vorba de Întărirea noastră cit mai intensă, — e vorba de atenţia mare pe care trebue să o dăm armatei — singura garanţie a dăinuirei naţionale viitoare. Departe de-a face din ele o lozincă — mi-aduc aminte de vorbele pline de rost, spuse de unui din generalii noştri—astăzi pensionar. Cu prilejul unei discuţiuni asupra celei mai nimerite politice externe, pe care ar trebui s’o ducem, —şi după multe păreri emise — vorbea generalul: — „eu, unui, cred că ar trebui să avem o singură grijă, — cît mai multe baionete şi... să stăm cuminţi. Să stăm de-o parte văzîndu-ne de celelalte nevoi, iar cind vecinii se vor încăera, e sigur că vor apela la noi. Atunci, numai, vom sta de vorbă, şi fiindcă totul e tocmeală ,vom merge numai cu acei care ne vor da mai mult“. Poate că avea dreptate generalul. Azi cînd vedem atitea duşmănii, attta necuviincioasă nesocotire a paterei aceleia ce-am dovedit-o a fi,—e cuminte să ne Întrebăm: încotro ? Şi—gindindu-ne bine—cel mai înţelept Incin e a ne hotărî să mergem... nurmi cu noi înşine. Dinu data zilei La şcoală ! Intr’un ziar local se discută necontenit măsurile luate de către direcţ’a liceului naţional pentru bunul mers a! şcoalii intr’un an cu deosebire greu cum e anul acesta. Autorul criticei scrie şi reproducem întoamai : „...A opri pe elevi de a circula ziua pe stradă, sărbătorile, este a re lua cea mai inofensivă dintre distracţiile lor şi a-i sili să caute alta in casă. Prima va fi întinderea jocului de cărţi. Nu e de admis ca silind elevii să stea în casă nu se va produce acest efect funest, căci nu poţi cere ca zile întregi de sărbătoare să stea în casă, fără ca mintea lor în veşnică cercetare, să nu caute o soluţie şi sunt puţine şanse ca acea soluţie să fie arta, fie muzica, desen, pictură sau chiar literatură, în mod firesc mintea sa caută ceva rău iar finalul va întindera unei pasiuni de care suferim aşa de multe. Intr’un cuvînt criticul crede că un loc de cărţi elevii vor prefera cărţile de... joc. De ce ? Cetind proza coninsă şi cam caraghioază de mai sus, ni se pare că domnul In chestie a legat cam de tinăr cărţile... de gard şi ar avea nevoe să-l mai dăscălească niţel cu conu Manolachi la liceul d-sale. Fără supărare ! Chestia agrară în Rusia — Asemănări cu împrejurările de la noi — In precedentul meu articol, am aratat că dacă in Rusia se simte lipsa de pămint cauzele sunt: 1) că populaţia rurală formează majoritatea naţiunei ; 2) că în părţile unde populaţia e foarte deasă, o parte a populaţii nu trece în fabrici, în industrie ; 3) că pămîntul cultivat e relativ mic faţă cu pămîntul care ar putea fi cultivat ; 41 din reaua cultură a pămtntului. Or cum ar fi cauzele, răul e insă de faţă: lipsa de pămint. Şi lipsa de pămint a produs o serie de alte rele, de care ne vom ocupa în acest articol. Mai intăi lipsa de pămint a făcut că creşterea vitelor să cadă desăvîrşit în acele regiuni, unde se simte mai mult această lipsă. Şi asta e explicabil. Cu progresul realizat, cu necesităţile cari se măresc, cu scumpirea traiului, ţaranul e nevoit să lucreze cît mai mult pămint pentru a putea şi trăi şi vinde pe piaţă din produsele căpătate. De aceia el utilizează tot pămîntul la care dispune, pentru arătură şi nu lasă nimic pentru păşune. Ia regiunile în care este lipsă de pămint ţăranii n'au decit animalele pe care le poate utiliza la lucru şi acestea în cel mai restrîns număr. Nici vaci, nici oi, doar două sau cel mult trei perechi de cai. Neavind animale, el care întrebuinţează numai îngrăşăminte naturale, se va lipsi şi de îngrăşăminte şi productivitate a solului său cade pe zi ce trece. Lipsa de pămint a făcut pe de altă parte, din cauza hranei rele in regiunile unde acest fenomen se observă, ca populaţia să sufere toate nevoile şi boli mai multe şi mortalitate maimare, etc. La relele acestea s’au adăogat altele. In primul rînd ţaranii au trebuit ca să poată satisface celor mai capitale trebuinţi să arendeze de la proprietari pămint in condiţiile cele mai mizerabile pentru ei, cele mai favorabile pentru proprietari. Felul acesta de arendă, fie in natură, fie în bani, a făcut că ţaranii să lucreze şi mai rău pămînturile lor. Obligaţi de a lucra mai tatăi pămîntul proprietarului, ei nu odată ară mai tirziu, lasă griul sau ovăzul nesecerat şi uneori lasă cu totul ogoarele lor în sama lui Dzen,pentru ca ei să satisfacă trebuinţele boereşti. Proprietarii pe lingă multe avantagii din acest soia de arende, au şi avantajul că nu au nevoe de nici un inventar gospodăresc, căci ţaranul trebue să lucreze cu instrumentele Ini de muncă şi cu vitele sale. Pentru agricultură insă şi acest fapt e unul din cele mai mari rele. 1) că proprietarii nu întreţin vite, nu au lucrători agricoli şi al 2) nu fac nici un fel de Îmbunătăţiri In ceia ce priveşte instrumentele de muncă. In multe regiuni unde se practică o astfel de arendă, seară, seceră, seamănă ca şi acum cinci zeci de ani. Bineînţeles productivitatea solului nu este acea care ar trebui să fie, dar proprietarii ctştigă cam tot attta cît ar cîştiga dacă ar aplica un alt principiu in gospodăria lor, căci dacă veniturile nu sânt mari, cheltuelile sunt de asemeni foarte mici. Nevoia e aşa de mare din cauza tuturor acestor pricini, incit ţaranii ruşi emigrează in Siberia, unde li se poate da suficient pămint. Mişcarea de emigrare in Siberia a luat după 1891 o mare extindere. Aşa In anul acela au emigrat 82.150 de oameni; patru ani mişcarea fl’a atins 50.000, dar In 1896 ea atinge cifra de 202.302 de oameni şi de la acea dată ea nu a fost inferioară acestei cifre, ba In 1900 ea este de 230.000 de oameni. Prima cauză a emigrărei e lipsa de pămtnt, dar mai ales lipsa de ciştig, căci In acele gubernii unde este lipsă de pămint dar ţaranul poate lucra la proprietar şi In condiţii mai omeneşti, ţaranul nu emigrează, el emigrează mai ales In acele ţinuturi unde pe lingă lipsa de pămint plata pentru arendă e foarte urcată. După statistica ministerului de agricultură emigrează în Siberia In proporţia următoare : fără pămint 16 0/0 cu 1 desetina pămint 8.3 cu 3 desetine 33.0 cu 5 » 20.5 cu 10 „ 17.6 Ultimii cari au pămlnt, s’ar zice suficient, emigrează căci n’au mijloace de a lucra pămîntul, n’au vitele necesare. Aceste din urmă constatări că nu lipsa de pămint face pauperă o bună parte a populaţii dar şi lipsa de mijloace de a-i lucra, se ridică în contra acelor cari văd în darea de pămint ţăranilor panaceul universal al rezolvirei chestii ţărăneşti şi dau dreptate celor ce cer pentru ţarani pe lingă pămint şi mijloace de a putea lucra şi produce cit mai mult. Dar asupra programelor de reformă agrară vom vorbi cu altă ocazie. De remarcat încă un fapt, că lipsa de pămint se observă mai ales în acele gubernii unde pămîntul e excelent, în aşa zisele gubernii în pămint negru, cernoziom. Aci şi condiţiile de arendă In natură meteiajul e cel mai răsplndit şi aci tocmai din cauză că pămlntul e tot bun de lucru, păşunatul lipseşte şi lipseşte şi creşterea vitelor. Pe acest pămint aşa de mănos e şi cea mai neagră mizerie. In guberniile celelalte unde pămintul e mediocru, pămîntul nu e attt de rar, ţaranii au pămint, dar n’au mijloacele de a-l lucra, n’au vite suficiente şi plata mancei este ridicat de mică. Cum ar fi situaţia ţaranului rus nu este de invidiat şi e identică cu acea de la noi, înainte de 1905 au fost mari mişcări agrare mai în toată Rusia cari au precedat teribilului 1907 al nostru. Dar despre acestea și despre reformele propuse de diferitele partide politice in viitoarele articole. Dr. I. Duscan Străinătatea şi Creditul C. F. R. Ziarul Neues Wiener Journal sosit azi In localitate, se ocupă pe larg de creditul de 430 milioane acordat de parlamentul român pentru căile ferate şi relevă marile îmbunătăţiri şi crearea de noi linii, care respund la nevoi urgente, in interesul propăşirii economice a ferei., Ziarul adaugă, că realizarea se va face pe cale normală budgetară, şi prin un împrumut la Creditul Comunal şi judeţean, care va emite obligaţiuni cu o dobîndă de 4 şi jum. la sută. * Tot despre importantul credit pentru C. F. R. se ocupă şi marele ziar vienez »Neue Freie Presse“, care arată noile linii ferate ce urmează a se construi pe find din noul credit. Un rezumat din cuprinsul legei votată de Cameră pentru împrumutul C. F. R. găsim și in ziarul „Le temps“ sosit astăzi in oraș. MICI POLEMICI Se convoacă un congres al directorilor de închisori. E de prevăzut că nu va lipsi nici clientul cel mai obişnuit al închisorilor, d. Bogdan-Văcăreşti... * Studenţii naţionalişti au acum un îndoit motiv să devasteze sala Pastia, deoarece se cheamă sala „Caragiale“. E numele celui mai neîmpăcat duşman al studentului Coriolan Drugănescu, ca tip social.* „Dincolo“ se intitulează noul volum al d-lui H. G. Lecca. ...Hotărît lucru, talentul se află dincolo de activitatea d lui Lecca. * Consimţim şi noi ca delictul lui Bogdan Ciupeşti să fie numit un delict de presă. A vrut omul numai să preseze ampra lui Blank. Attta tot.* In ultimul d-sale excurs d. A. C. Cuza şi-a bătut iar joc de laboratorii, de profesorii de ştiinţi ocupaţi cu viermi, fluturi, broaşte, etc. D. dr. L. Cosmovici va trimite mar tori.* Acelaşi chilometric corespondent lăudind pe o doamnă, se miră că „nu era amestecată un comitet“. ...Ce s’amestecă dobitocul, dacă scrie așa de baroc ?* „Un articol nenorocit — pentru Opinia“ se intitulează proza cuiva în „Cuvîntul“. Pentru că e atit de nenorocit, l’am lasat „Cuvintului“. „Seara“ vorbește azi despre „Glsşetul ce se prepară“. Mereu prepară oile unul pe seama cuiva. OAMENI §I LUCRURI Pe una unei disparate Nu am citit nicăiri vre-un „discurs“ ce s’ar fi rostit la Inmormîntarea defunctei doamne de onoare a Reginei Elisabeta. Dar e o tristă coincidență că mult simpatica doamnă, in puterea vristei încă, moare în ajunul jubileului de 70 ani al Carmen Sylvei, căreia i-a fost, timp de zeci de ani, o nedespărţită şi devotată tovarăşă. E greu de definit rolul extrem de delicat şi de gingaş, complicat in felul său, de „Doamnă de onoare“ pe lingă Suverane. Aci, discreţiunea este lege pe care nimeni nu se încumetează s’o calce ; seriozitatea este un consemn pe care nimeni nu-l bravează şi nu-1 iea In glumă. Dar se ocupă oare societatea, massa cea mare şi anonimă a lumei să pătrundă tn misterul Curţilor, ca să cunoască de aproape rolul acela ? întrebare la care n’am putea răspunde, pentru că nu cunoaştem nici noi misterul acela. Numai despre regretata doamnă Zoe Bengescu doriam să spunem aici cîteva vorbe, pentru că am văzut-o adeseori in exerciţiul fancţiunei sale gingaşe şi am preţuit delicateţea cu care şi-o îndeplinea. E o psihologie cu totul aparte, acea candidaţilor la cinstea de a avea audienţe la Palat. Fireşte, aci vorbim de una din formele acestei psihologii, pentru că ne gindim la Palatul Carmen Sylver şi la audienţele literare ale Reginei Poete, cea mai primitoare dintre suveranele Europei. In atari audienţe rolul Doamnei de Onoare este oarecum uşurat prin marea bună-voinţă cu care persoana Suveranei preîntimpină şi micşorează solemnitatea emoţiunilor. Dar in acelaş timp gîndiţi vă la varietatea temperamentelor atîtor scriitori şi artişti tineri, uneori foarte tineri,— şi la momentul emoţionant care procedează audienţele. In atari momente misiunea „doamnei de onoare“ apare adeseori salvatoare, —misiunea de a Întreţinea printr’o convorbire plăcută, cu acea aparenţă de graţioasă indulgeaţă şi indiferenţă,—moralul acelui care aşteaptă să-i vină rîndul. Şi toţi acei, numeroşi desigur, cari s’au perindat în fermecătoarele săli în care, după cîteva clipe de convorbire cudefuncta Zoe Bengescu, aveau să vadă pe Augusta Regină-poetă, au păstrat in sufletele lor o reală mulţumire. E o datorie a lor să însoţească numele acelei bune femei dispărute cu cite un cuvînt de recunoscătoare aducere aminte. Rodion INTRIGI In numărul său de aseară „Evenimentul“, îmi atribue „un rechizitoriu la adresa întregei noastre magistraturi“, pe care l’aşi fi făcut în întrunirea de Duminecă a funcţionarilor judecătoreşti din Moldova da sua. Informator al „Evenimentului“, ori n’a priceput cele ce-am spus, ori dacă te-a priceput, ie de rea credinţă. Nu scriu aceste rînduri spre a mă justifica. Magistraţii vrednici, capabili şi muncitori, ştiu prea bine că am omagiul tuturor opiniunilor mele. Ţin însă să restabilesc adevărul. Desigur că sunt şi magistraţi leneşi, incapabili şi nevrednici, dar cari din fericire, sânt în mică minoritate. Dată în treacăt şi numai cu titlu de comparaţiune a tratamentului economic, am vorbit despre disproporţiunea de situaţiuni dintre magistraţi şi funcţionarii judecătoreşti, şi am pomenit faptul necontestat al vieţii şi muncii istovitoare a acestor din urmă, am făcut-o fiindcă, condiţionile in cari sunt puşi să lucreze aceştia sunt cu mult inferioare şi manca necesară şi brută ce o prestează In acele condiţiuni timp de 10 ore pe zi în biurou, ba luîndu-şi de lucru acasă şi pentru noapte, ie ceva nedemn de timpul în care trăim. Cei mai sirguitori magistraţi nu stau decit maximum 6 pînă la 6 jum. ore pe zi, la ziarul mizerabil şi confinat al Caselor improprii în care se adăposteşte justiţia şi lucrările iei, şi oricum ar fi stau şi ceva mai comod şi ceva mai higienic. Funcţionarii judecătoreşti, trăesc in condiţiuni mai răle decît servitorii păcătoşi şi de cit animalele neproteguite de S. P. A., îmbulziţi în odăi mici, umede, fără aier, fără lumină şi muncind peste 10 ore pe zi. Iată lucruri cari trebuie să preocupe pe toată lumea, fără nici o consideraţiune de ordin politic. Acestea m’au determinat să-mi spun cuvîntul în Întrunirea lor. Pe cît ştiu nimeni n’a rostit batjocuri la adresa superiorilor lor; n’ar fi fost de altfeliu nici util, nici estetic. Dacă aşi fi socotit necesar şi oportun un rechizitoriu, şi încă la adresa întregei noastre magistraturi“, să fie sigur informatorul „Evenimentului“, că n-aşi fi pregetat să-l fac. De cît nu ia întrunirea funcţionarilor judecătoreşti şi nici de la tribuna unei instanţe judecătoreşti. Sunt slava Domnului, destule tribune şi destule mijloace de a face cunoscute şi a răspîndi anumite critici şi idei. Şi-a închipuit poate că mă va pune întro lumină neplăcută faţă de „magistratura întreagă“, şi mă va atinge în activitatea mea profesională, de altmintreli aproape naica şi exclusiva mea preocupare, în toate celelalte fiind un diletant, cum o mărturisesc totdeauna cu plăcere, ei bine să afle un lucru pe care ţin să-l ştie toată lumea, în toate profesiunile izbinda ie a acelora cari pot, ştiu şi voiesc să muncească. Acei cari se gudură, cari linguşesc, cari în lipsă de mijloace intelectuale şi de orice rază de talent, doresc să ajungă, fără a munci, aceia vor izbuti cita odată, dar nu prin puterea şi voinţa lor, ci prin mila stâpinului. Muştele nu fac miere. Cu aceia însă nu stau de vorbă. Oswald A. Teodoreanu. ......................