Opinia, ianuarie 1915 (Anul 12, nr. 2382-2388)

1915-01-28 / nr. 2385

* %­51--F. 2385 - Mert úri 28 Januar 1315 •. :kxt:r. ► ­­i­t . Suntem grata Suntem gata, strigă cei ce văd că tim­pul trece şi li se pare că noi stăm pe loc. Că în adevăr suntem gata, nu oricine, fie un ziar, fie o personalitate, ne-o poate spune cu siguranţă. Cei cari cunosc toate, şi al căror cuvînt ar avea greutatea tre­buincioasă, sunt puţini. E cert deci că numai atunci cînd aceştia vor grăi, se va putea zice cu multă probabilitate că nu suntem departe de a fi gata. Zicem cu probabilitate, pentru că avem ferma convingere că absolut gata, sub toate privinţele, nu poate fi nici­odată o ţară. Şi chiar de ne-am mulţumi cu re­lativul, tot incă va rămînea veşnic ceva de complectat. Să ne mulţumim însă cu un relativ oarecare. Suntem noi gata pentru acţiune ? Pentru intrarea în războiu şi pentru a-l purta cu şanse de succes se cer anumite condiţuni. Două sunt de căpitenie: acţiunea di­plomatică şi acţiunea militară. Acţiunea diplomatică are rostul ei în­­nainte de a se începe cea de a doua, se continuă în timpul războiului şi-şi spune cuvîntul din urmă după terminarea lui. Acţiunea diplomatică ce precede lupta este gîlceava, este cearta cu care în mod firesc încep bătăliile. O bătaie între doi inşi nu începe chiar aşa de­odată, pînă nu intervine între ei de la început oarecare ciondăneală. Se povesteşte anecdota că un şef de armată după ce ţine o cuvîntare plină de sentimente războinice trupelor lui, după ce le îmbărbătă să lupte bine şi cu curaj se adresă soldaţilor spunîndu-le dacă vre­unul are de zis ceva. Eşi atunci din rîn­­duri un ţigan, care arătă marea lui ne­dumerire că are să se bată cu vrăjmaşii, fără ca el să se fi certat cu dînşii ! Se rîde de întîmplare, dar judecind lu­crurile, acţiunea diplomatică ce precedează pe cea militară, are tocmai această me­nire. Trebue să ne certăm bine, să a­­jungem la rupere de relaţiuni diplomatice şi apoi va veni lupta. In ce stadiu se află acum acţiunea noastră diplomatică? Acesta e un punct însemnat asupra căruia nu uşor se poate trece. Cine va fi în stare să ne spună cum ne aflăm în această privinţă ? Trebue deci să ni se vorbească de cei ce ştiu şi atunci vom vedea întru cît suntem aproape de a fi gata. Negreşit că atunci cînd se iea atitu­dine războinică, toată nădejdea şi-o pun cei grăbiţi în marea mută, armata. Să fie oare armata aşa de mută ?!... In orice caz toţi avem ferma convin­gere că atunci când ţara prin organele sale legale va da alarma şi va cere spri­jinul ei, armata nu se va da în lături de la datorie. Armata are însă nevoe de pregătire sufletească, după cum are nevoe să fie pregătită şi cu toate mijloacele moderne de luptă. Dacă din cauza temperamentului nos­tru natural n’am putut ajunge, cu toate stăruinţele puse de multe decenii, să avem o disciplină germană, în schimb ar tre­bui să avem educaţiunea soldatului, care prin avînt face de multe ori mai multă ispravă decît cea mai disciplinată armată. Se fac şi la noi conferinţe, deşi foarte puţine, pentru a întări sufleteşte pe ostaş. Dar şi în această ordine de lucruri, ca în ori­care alta, experienţa altora, ceia ce au văzut alţii nu are atîta putere a­­supra individului, ca atunci cînd el însuşi a fost activ, împrejurări de acestea sunt rari, şi pentru ţări mici ca a noastră, predes­tinate par’că, prin împrejurări de situa­­ţiune geografică şi de vecinătăţi primej­dioase, n­a mult la linişte, asemenea îm­­prejurâri sunt şi mai rari. Sub raportul acestei din urmă învăţă­turi este instructiv ceia ce Revista In­fanteriei“ din Decembrie 1914 publică în primele pagini, arătînd viitorilor ofiţeri ca în războiu să nu dea îndărăt, ci să fie îndrăzneţi şi curagioşi. Se publică cu acea ocaziune o scrisoare a unui subofiţer străin care a luat parte la luptele de pe Iser. Grozăvia arătată acolo de tînărul sub­ofiţer, produce asupra celui ce citeşte rîn­­durile scrise de el, o adevărată teroare. Civilii, cari întîmplător îşi vor arunca o­­chii asupra lor, vor face rugăminţi, vor stărui ca războiul, omorul în massa, să înceteze. Asupra lor efectul va fi, sunt convins, de a-i îndemna la pace şi li­nişte. Revista Infanteriei socoate că prin des­făşurarea celor scrise de numitul subofi­ţer, caracterele militarilor se vor oţeli. Soldatul trebuie să privească în faţă pri­mejdia şi e mai bine să ştie dinainte la ce grozavu­l va asista. Şi avem convingerea că aşa e mai bine. Dar cit suntem de pregătiţi şi sub acest raport ?... V. I. Radu Mici Polemici Locotenentul von Bulow, din dragoni, a fost ataşat legaţiunii germane din Bu­cureşti. — Un Bulow la Roma, unul la Bu­cure­şti. E natural. * In Argonnes, la Bagatelles, germanii şi francezii au avansat pe tind cu 100 metri. — Acolo totul s’a bagatelizat, de o vreme încoace.* Intre francezi şi germani, de altfel, e deplină înţelegere: nemţii au pe turci, francezii au turceşii. * Legea pentru controlul străinilor pre­vede că portarul să nu fi fost condamnat pentru crime ori delict. — Ştiu Pantelimon de ce nu se lasa osîndit... * A propos de portari. Li se cere mai multă inocență decît la... portărei. • Statul major al armatei noastre a aprobat un sistem de pernă pentru dor­mit — spre uzul ofițerilor. — Par’că de veghiare era vorba ? * Submarinele germane au pătruns in apele engleze. — Guvernul britanic nu se găsește în apele sale... PACEA VIITOARE Sunt mari temeri ca nu cumva pacea ce se va încheia să dea loc la alte con­flicte cari să aprindă un foc şi mai în­verşunat decît cel prezent — să nu fie un simplu armistiţiu pentru a reface ar­mamentele. In acest scop cei cari veghează asupra acestui lucru au provocat o anchetă a­­dresîndu-se la diferite personalităţi din ţările atît neutre cît şi din cele belige­rante, pentru a-şi da părerea în privinţa tratatului de pace ce va termina acest războiu. Se cere să se răspundă dacă a­­cest tratat trebue să cuprindă o clausă arbitrară relativă la toate conflictele ce s’ar putea ivi în viitor. Unii sunt de părere că nu se poate prevedea anume, de orece totul atîrnă de cine va învinge. Dacă aliaţii vor fi cei norocoşi — ironie, noroc după un răz­boiu !— aceştia vor face să se adopte clauze cari să împedece ca echilibrul eu­ropean să mai fie ameninţat. Dar dacă imperiile germanice vor fi cele învingă­toare, atunci ele vor refuza cu toată pu­terea orice intervenire a arbitrajului obli­gator, aşa după cum au făcut la cel de la Haga. D-rul Forel e pentru inserarea unei clauze arbitrale în tratatul de pace — clauză care să împedece pe viitor toate conflictele intre naţiuni. „Trebue isprăvit odată cu războaele de cucerire prin aju­torul libertăţii şi al drepturilor omului supuse drepturilor şi datoriilor mai înalte către umanitate.“ O părere preţioasă pentru noi femeile, este părerea emisă de către un profesor universitar din Berna. El propune ca în tribunalul compus din membrii Curţii per­manente de la Haga, să se adauge diferiţi delegaţi aleşi de fiecare naţiune din lume imediat după încheerea păcii şi anume : un reprezentant al clasei lucrătoare, unul al mediilor intelectuale — arte şi ştiinţe — şi un reprezentant femenist. Fi-va acesta o femee ?—sau numai un bărbat care să expue dorinţa femeilor? In orice caz avem o mîngîere. Acesta ar fi începutul sau faza de tranziţie. D-rul Boda e pentru fundarea „State­lor Unite de pe pămînt* ca soluţia cea mai bună a problemei ce se pune. Dar aceasta fiind o idee ce se va înfăptui mai tirziu, soluţie mai uşor de realizat, e tot inserţiunea unei clauze arbitrale oubli­­­gatoare în tratatul de pace. Această ie­deie şi-a făcut deja drumul în Anglia. U­­niunea internaţională a societăţilor cu se­diul în Londra, a făcut un apel în sensul acestei soluţii. Această Uniune are ra­­mure în toate ţările puternice, deci şi în Germania. Iar consiliul e compus din în­văţaţii tuturor naţiunilor. D. Viviani, preşedintele consiliului de miniştri din Franţa, a proclamat adera­rea sa la principiul superiorităţei dreptu­lui asupra forţei care nu-şi va găsi in­carnarea practică de­cît în stabilirea ar­bitrajului obligator între popoare. D-nii Wilson şi Bryan au încheiat o serie de tratate de arbitraj între America şi ţările principale din lume , deci intră şi Franţa şi Anglia. Iar d. Haas, membru al Reichstagului ger­man revenit din front, a spus de curînd că acest războiu va aduce mulţi recruţi cauzei Păcii. Maria C. Buţureanu mm zile» Burtzew. Un mister, spun unii. O prostie, zic alţii. Trăia omul liniştit în cabinetul său de lucru la Paris. Ar fi putut să se ducă în Elveţia, în America, dacă republica nu-l mai agrea. Căci avea de unde, din mo­ment ce sentinţa îl condamnă la depor­tare şi la «confiscarea întregei averi“. O prostie, nu credem să fi făcut un e­­rudit cu faima de a fi pus la cale atîtea ingeniozităţi! ...Şi ne gîndim la corespondenţele şi articolele vechilor noştri colegi democraţi Duscian şi Graur* în adevăr convingă­toare. *»... . — „Iată cum s’a democratizat auto­craţii. Pînă şi Burtzew revoluţionarul şi-a vestit întoarcerea“. întoarcerea în... Siberia, da ! Cronica, teatrală Moartea civilă.— Necun­oscum­. „Moartea civilă“ este o piesă destul de veche, dar dacă este bine interpretată, place totdeauna. La Iaşi au jucat-o marile celebrităţi: Salvini, Rossi, Novelli, Bo­­relli, Gr. A. Manolescu apoi d-nii Dra­­gomir şi Cuzinschi cari au jucat acest rol şi vom vorbi de interpretarea ce a avut piesa în această stagiune, însă fa­cem o digresie ca să vorbim puţin de ma­rele nostru regretat Manolescu care s’a stins în 1892 avînd etatea numai de 36 ani. In 1892 în luna Aprilie, Manolescu era deja bolnav de vre-o 6 luni şi a jucat la Circul Sidoli cu actorii din Iaşi, două piese: „Ana Row“ şi „Moartea civilă“ în care juca pe Corado Alm­ini şi în actul al 5-lea, cînd Corado moare, tocmai în acest moment ceasul de la sf. Spiridon bă­tea 12. Publicul şi actorii ştiu că el era grav bolnav şi coincidenţa cu ceasul a zguduit pe toţi’; această piesă a fost ultima care a jucat’o în Iaşi, — căci în iulie acelaşi an, moare la Paris... şi de cîte ori se joacă această piesă îl revăd pe marele actor cum murea la Circ şi cum lumea plingea în sală. Vorbind de interpretarea d-lui Cuzinschi, nici o dată nu­ putem să facem compa­raţii între jocul altor actori şi cu jocul actorilor noştrii, din diferite motive ; în centre mai mari ai norocul să ai mode­lul veşnic al actorilor de samă, apoi me­diul, emulaţia, tradiţia, cultura, apoi pie­sele se învaţă acolo cu 30—40 de repetiţii şi se joacă de sute de ori, pe cînd la noi se dă la o piesă cu cel mult 15 repe­tiţii, ca s-o joci de cel mult 5 ori. Cu­zinschi este unul dintre cei doui actori din Iaşi cari muncesc serios, cinstit şi nu pentru „parale“, dar totuşi Cuzinschi încă nu-şi poate stăpini unele mici de­fecte, din cari cel mai principal este că precipită cuvintele şi restul frazei se pierde cu totul, iar noi din sală îl observăm cum vrea să se stăpînească, însă nervii sunt greu de stăpînit, odată ce le-ai dat drumul. Rozalia (d-na Cu­zinschi) ne-a emoţionat mult, căci durerea ei ne durea şi pe noi; e o artistă de mare merit, căci are darul să joace rolu­rile după vrîstă: a jucat întâi ingenuităţi, apoi cochete şi acuma reuşeşte perfect în rolurile de „duenă“. Abatele (Momu­ leanu) ca tip deghizat şi îmbrăcat, admi­rabil ; ca joc însă, n’avea ipocrizia fină iezuitică, iar eşirile din scenă cu ame­ninţarea pumnului, îţi amintesc pe Jacques din „Două orfeline“ ; dacă acest artist ar adînci studiarea rolului în toate amănun­tele, atunci am avea un Momuleanu ci­zelat. Ema (d-na Profir) de­şi la intrare a făcut galeria să rîdă, căci semăna o păpuşică, dar în urma scenelor urmă­toare a fost ascultată cu sfinţenie. Dr. Palmiari (Damira) cu un timbru plăcut, vorba desluşită, clară, dar este incorigi­bil în privinţa ţinutei care totdeauna este rigidă. Don Fernando (Cerchez) a fost cu eleganţă redat de acest tânăr şi cu viitor în teatru; are o voce sonoră şi o ţinută ireproşabilă; prin studiu şi rutină va face cinste ori­cărui teatru. „Necunoscut“ de Bisson, e o piesă care se joacă la noi din 1911, are o temă me­lodramatică şi cu scene emoţionante. Flemiot (Popovici) a fost jucat corect dar tot cu fraze şi gesturi declamatorii. Noël (Damira) fiindu-i rolul potrivit, a plăcut mult. Périssard (Pizone) are­dat bine tipul şnapanului, şi a avut darul să imite destul de bine pe actorul care l-a creiat în 1911. Raymond (Profir) a fost bine şi mai ales în pledoaria apărării mamei lui, a avut momente fericite... La­­roque (Momuleanu) ne-a redat perfect tipul peştilor, căzătura ca mort a fost destul de bună, căci la unii produce ila­ritate. Dr. Chesnel (Radu) a jucat şi zis bine şi frumos cu vocea lui caldă. Dintre rolurile secundare s’au remarcat Valmorin (Georgescu) şi Mérivel (Ghiţescu). Jacquelina (d-na Cuzinschi) și de astă dată ne-a dovedit că este o artistă con­ştiincioasă ; în actul I cînd se ruga de Flemiot să o­erte, a fost sublimă, iar în celelalte acte cînd a decăzut cu totul, ţi se frîngea inima In actul al 4-lea cînd a aflat că avocatul care o apără este fiul ei, a avut scene foarte frumoase. Roza (d-na Momuleanu) deşi n’a avut un rol principal, dar l’a făcut să fie, prin jocul ei, D-na Varrene (d-na Condurat­) simpatică şi drăguţă ca totdeauna. Elena (d-na Marcelian) şi-a făcut datoria ju­­cînd acest rol mic cu toate deschisurile lui. Pârău Notă. — La a doua reprezentaţie a „Mătuşei din Honfleur“, d. Georgescu în „Berthier“ a fost mult mai stăpîn pe sine şi ca totdeauna a excelat şi în acest rol greu. P. i " O telegramă «lin Berlin ves­teşte că întreaga presă germană se ocupă «Ie un no»« interview pe eure »1. Petre Carp Pa acord­at co­respondentului «lin B»s«,urefu­ al xim­ului «Tägliche Illimisclissu» «lin B«­rlin. Telegrama relev­ă că presa dis­cută cu aprindere declaraţia «1-lui Carp că «soarta Romîniei este le­gată de succesul puterilor cen­trale». Probabil că ie vorba «le un nou interwiev acordat «le fost»al şef al partidului conservator - căci în interwievurile «le pînă acum, acordate ziarelor ungureşti, nu se pomeneşte de o atare «­eclara­­ţie. Relevăm că agenţia Română nu pomeneşte nimic despre acest interview. gg Cum înţeleg sătenii cuvîntul na­ţional. Doi tineri săteni în vrîstă ca de 20 ani treceau prin dreptul Băncei Naţionale din localitate. Erau bine îmbrăcaţi, curăţei şi se vedea că învăţase carte. Unul din ei citeşte: „Banca Naţională". Celalt îl în­trebă, ce însemnează naţională, căci bancă ştia el ce e, întru cît are bancă populară la ţară. Cel întrebat îi răspunde : Banca naţio­nală însemnează Banca boerească. Iată ce concepţiune au unii dintre sătenii cari ştiu carte despre ce e Banca Na­ţională. Ce să mai zicem despre cei ce n’au învăţat nimic. 1. Banchetul pe care sfatul negustoresc îl dă în onoarea primarului şi a preşe­­dintelui Camerei de Comerţ, va avea loc la 1 Februarie, ora 12 din zi. S. I. P. S. S. Mitropolitul Moldovei a plecat ori la Bucureşti. I. P. S. S. se va întoarce Vineri dimineaţă spre a lua parte la serbarea hramului seminarului Ve­niamin. ra Comitetul societăţei „Colonia şco­lară Spiru Haret“ din Iaşi, aduce viile sale mulţumiri d-nelor şi d-nilor artişti ai teatrului naţional din localitate, cari au binevoit să dea concursul d-lor cu totul dezinteresat, jucînd în seara de 23 a. c. drăguţele comedii: „Mănuşa“ şi „Ştren­garul din Paris.“ Comitetul mai aduce călduroase mul­ţumiri tuturor persoanelor de bine, cari au contribuit prin stăruinţa pusă în pla­sarea biletelor, precum şi prin obolul d-lor, la reuşita morală şi materială a acestei reprezentaţii de binefacere. gg Femeia Veta Irimescu din strada Nicolina 84 trăind în concubinaj cu bul­garul Toma Mihailov, care în tovărăşia grecului Cocia Dumitru ţinea o magher­niţă în piaţa Halei, unde expuneau o focă, a încredinţat celui dintâi o fetiţă a ei vitrigă în vrîstă de 12 ani, Eleonora cu care indivizii de mai sus au dispărut din localitate. Fiind puşi în urmărire de bri­gada de siguranţă locală, au fost prinşi şi arestaţi, făcîndu se cercetări s’a sta­bilit că individul D. Cocia a deflorat pe copilă, după care ambii au traficat-o prin oraşele pe unde au umblat cu ea, înaintaţi parchetului şi repartizaţi cab. III de Instrucţie d. Jude de Instr. respectiv a depus în penitenciar pe indivizi. St­­rutarii n’au prezentat ori adminis­traţiei comunale cererea în scris, prin ca­re cer a li se încuviinţa un spor la pre­ţul pîinei. E vorba ca înainte de a prezenta a­­ceastă cerere, brutarii să fie o consfă­tuire. 85 Azi, cu trenul de 11 juni, a sosit în localitate un mare număr de emigranţi ruşi, venind din Turcia. In conformitate cu ordinele direcţiunei generale a servi­ciului sanitar, emigranţii fac călătoria prin ţară în vagoane închise şi sub controlul medicilor de gări. Cu trenul de 12 emi­granţii au plecat în Rusia. IE Zilele aceste Curtea de apel din Iaşi va cerceta procesul intentat de prin­cipele Albert Ghica şi d-na Maria Ghica, pentru revandicarea moşiei Păuşeşti, ac­­tualminte proprietatea principelui Mihail Sturdza. S3 Societatea «Crucea Roşie» secţiu­nea Iaşi, are intenţiunea a angaja per­sonalul inferior spitalicesc ca : infirmieri infirmiere, bucătari, bucătărese. Doritorii şi doritoarele de a ocupa a­­ceste posturi se pot prezenta în fiecare zi la serv. sanitar al oraşului (str. Las ■ car Catargi 22) între orele 9—11 dimi­neaţa, urale pot lua toate informaţiunele şi face chiar şi angajamente. În Consfătuirea de la Primărie, în ve­derea reorganizărei serviciului stradelor va avea loc azi, la orele 4 juni, după prînz. La această consfătuire vor parti­cipa şi d-nii d-ni Mezincescu şi Fior.­gt? Curtea cu juri avea să judece ieri pe locuitorul Constantin Ciobanu, învinuit de tâlhărie. Din lipsa de martori, pro­cesul a fost am­înat. S3 In şoseaua Ipsilante a încetat din vieaţă muncitorul Ioan fiind bănueli asu­pra cauzei morţei, parchetul a ordonat cuvenitele cercetări. 35 Declarîndu-se holera la Rusciuk (Bulgaria) direcţia generală a serviciului sanitar a luat măsuri spre a împiedeca invazia flagelului la noi în ţară. 33 Domnul colonel Gh. Boureanu a fost numit preşedinte al consiliului de re­vizie pentru formarea claselor 1916 şi 1917, în judeţele Iaşi şi Vaslui. Operaţiunele consiliului de revizie vor dura de la 1 la 10 Februarie inclusiv, a­­dică 5 zile de fiecare judeţ. II Păcileala de ori seara.—Luni sară la «Teatru-Cinema Modern» s’a dat o serată /­literară , noi spunem că a fost nesărată. Toată lumea care a asistat a rămas foarte nemulţumită şi doar sala a fost ar­­chiplină şi locurile scumpe: 5, 3, 2 şi 1 leu. Ieşenii au rămas mai păcăliţi cu aceasta de­cît cu «Intrăm sau nu intrăm ?». A­­colo cel puţin a fost ceva muzică. Lumea asară a dat năvală, căci se zvonise că-i pentru binefacere. Binefacerea a fost în buzunările celor cari au amăgit publicul. La 2—3 persoa­ne vedeai pe unul sau una, dormind. Credem că de acum publicul nostru o să fie mai prudent în asemenea păcăleli, căci alt­fel nu poţi să-i zici.

Next