Opinia, iunie 1922 (Anul 18, nr. 4504-4527)

1922-06-23 / nr. 4521

ANOIL ai XVIIHea No. 4521 jq? UN­AN SAS*­­­TA KI ! / ^^^PJTTE . Ln m • M iM 'vs.'« £? *o toifeiliiprifiiii de iiHnlitle — Chestia delictelor de presă — _ Decretul de amnistie, pub­licat în Monitorul Oficial din 5 iunie^curent, se caracteri­­zează printr’o redactare cu de­săvârşire confuză, ca şi orice rând scris de pana d-lui Jean Tehas Flore­scu, actualul mi­nistru al justiţiei. Din pricina acestei, confuziuni, amnistia dă loc la controverse şi provoacă aplicaţiuni într’un sens, din neferecire, restrictiv. Dacă se dădea amnistiei o redactare limpede, s’ar fi evitat rezis­tenţa instanţelor judiciare mi­litare la punerea în lucrare a decretului regal, şi nu el ar fi contrazis spiritul larg care a stat îa baza exercităm acestei prerogative regeşti, pentru ca­­zuriie care au fost prevăzute. Dar diversitatea de păreri în privinţa interpretăm decretu­lui de ama­ntie, nu se reduce numai la o chestiune de bună sau rea voinţă. In reali­ate, e vorba„de o adevărată contro­versă juridică, întemeiată pe text. De pildă, în privinţa delicte­lor de presă, sunt unii interpre-, tatori — şi printre aceştia, "nu- ] - meroşi magistraţi — care con-! sideră că aceste delicte nu sunt amnistiate în total, ci numai­­ întrucât se raportă la siguranţa interioară şi exterioară a sta­tului. Ei zic că art. 1 al de­cretului de amnistie prevede numai infracţiunile contra si­guranţei statului, iar toate ca­zurile înşirate în aliniatele a­­cestui articol sunt o specificare a faptelor amnistiate din ca­tegoria acelor infracţiuni. In aliniatul ultim se prevăd şi delictele de presă, dar ele tre­­buesc limitate la cuprinsul ge­neric al articolului 1, adică infracţiunile contra siguranţei statului. Credem că interpretarea a­­ceasta este greşită. Art. 1 d­e decret e redactat că vai de lume şi produce o confuzie totală asupra catego­riilor şi cazurilor de infracţiuni care intră în amnistie Redac­torul decretului a făcut econo­mie de fraze şi a condesat to­tul într’un articol, punând caşuri diverse sub egida siguranţei sta­tului. Astfel, greva nu este un de­lict contra siguranţii statului. Art. 53 tit­­­ul II adiţional nu­mai în mod abuziv a putut fi aplicat la aceste delicte. Şi de asemenea, art. 224 226 din codul justiţiei militare, tratea­ză despre dezertări ale milita­rilor, şi nici­decum despre greve. Aceste delicte ţin strict de le­gea conflictelor de muncă şi n’au nimic a face cu siguranţa statului. S’au pus însă în ă­­ceastă categorie,­­pentru a se remedia grosolanele erori de procedură ale Curţilor marţiale necompetente. Mai clare sunt cazurile de la alineatele d. şi f. Nu toate in­fracţiunile personalului din in-­ stitutele militarizate, şi nu toate contravenţiunile în legea­­ paşapoartelor pot fi infracţiuni contra siguranţei statului. Dim­potrivă. Totuşi, sunt puse în acest art. 1, cu toate că primul aliniat se referă numai la in­fracţiunile prevăzute de art. 53 Titlu II Ad. şi 67—93 codul­­ penal, şi cu toata că contraven­ţiile la legea paşapoartelor sunt pedepsite de alte texte. La aliniatu 1­­ sunt prevăzute şi delictele electorale. Aceste delicte sunt enumerate în decretul­­lege electoral şi n’au nimic a face cu siguranţa statului. Totuşi, sunt amnistiate. Pentru infracţiunile contra si­guranţei statului, comise pe calea presei, nu era nevoe de aliniatul special h, că ele au fost odată prevăzute în aliniatul b, la pro­paganda de idei, singura care se poate face prin presă. Evident că delictele de presă au fost cu toatele amnistiate prin aliniatul h, fără distincţie. Aşa trebue văzut spiritul re­dactorului amnstiei, spiritul legiuitorului—cum se zice. Aşa au explicat amnistia membri ai guvernului, între care d­nul Fiorescu şi mai ales Mârzescu, care a declarat că „dintre de­lictele de drept comun se am­­nistiazâ numai delictele de presă*. Dar şi î­n raportul ministerial către Rege, care a însoţit de­cretul, se cere amnistia pentru „toate infracţiunile politice şi de presă“ (textual). Dacă era vorba numai de atentatele la sigu­ranţa st­atului săvârşite şi pe calea presei, era suficient să sa spus : „infracţiunile politice“ căci se subînţelegeau toate modu­rile săvârşirei lor. Decretul de amnistie este destul de zgârcit. Nu se cuvine a-l mai restrânge Încă, pentru motivul că redactorul lui e cetist cu stilul. Cu puţină os­teneală de incursiune în labi­rintul textului, se poate înțe­lege intențiunea sigură de a se amnistia toata delictele de presă. g. ­"IA ACTUALITĂŢI DIN AFARĂ Un succes »l Iaşului l» Pa­­rise— La 10 Iunie a. c. Gh. Strat, bursier in Străinătate al U­niversităţii din Iaşi, şi a trecut cu un strălucit succes la Univer­sitatea din Paris, teza de docto­rat în Ştiinţele Economice. Preşedintele command de exa­minare, Germa­n Martin, mem­bru al Institutului şi succesor, la catedra de Economie Politică, a lui Gh. Gide, a evidenţiat în faţa unui public numeros care asista, cu cele mai frumoase cuvinte, ca­lităţile pe care le posedă candi­datul. „Cu o inteligenţă deosebit de vie“ zicea Germain Martin, „cu o cultură solidă in specialitatea sa şi cu o metodă ştiinţifică, dem­nă de toată lauda, tânărul candi­dat reprezintă cu cinste ţara, pe care, avem convingerea că va ser­vi o cu mult folos“. teza dlui Strat, „Le role du consommateur dans l’économie Moderne“, a fost apreciată de comisiune, ca „una din cele mai bune lucrări care s’au prezentat în timpul din urmă la Facultatea de Drept din Paris“ şi care, pe lângă cinstea de­ a fi reţinută de Universitate, s’a recomandat de comisiune şi Academiei, pentru a fi premiată. Întrucât lucrarea D-lui Strat, depăşeşte cu mult­­normalul unei teze de doctorat, am crezut de da­­toria mea să aduc la cunoştinţa o laşului, succesul unui fiu al său. '■ profesor, I Hudiţă Paris. —0— un om nou. Pentru cei mai mulţi necunoscut. Fantezia dramatică „Păraele“ (sau cum îi zice autorul , ale­goric în versul) despre care am pomenit cu prilejul repre­zentării ei pe scena teatrului Naţional din Iaşi a ţinut prea puţin afişul. Probabil că şi a­­ceasta datorită prea marei mo­destii, care’l stăpâneşte pe autor. Au trecut mai mult de două­sprezece jumătăţi de lună, de când—odată cu apariţia în Iaşi a revistei „ Gândul nostru— îl ’ reintonim mai des — de astă­—dată în un c­u to­tul alt ipostas, în a­er al p­o­vestitorului b­ajin, care’şi îm­bracă copiii fanteziei în haina veche a chronicelor—sau cum îi place „Părintelui Paisie—că­­lugăru de la Cheia“ să spună : „în hainele bătrânilor cease vechi, zdrenţuroase, dară po­­dobite cu săul opaiţelor“. Şi din chiar prima bucată, întâia dintru „însemnările unui călugăr“ întitulată: Zaiardu lu părintele Popa Averchie“ ,autorul ne-a impresionat plăcut. Ne-a câştigat atât, că am trecut cu vederea gata făcută de către tânăra publicaţie, în unul din primele sale numere şi­ am continuat să urmărim cu in­teres apariţia fie­cărui număr. Nu conţinuă aşteptare a noi fragmente din „Însemnările Că­lugărului“ care să întărească credinţa noastră şi anume : că avem în faţa noastră un talent, un nou scriitor, cu o notă pro­nunţat personală. Şi ieni îndată, minunata urmare (a doua) şi ne arătă că am avut dreptate. O lu­nă după prima povestire apăru. Păcatu dumneaei jupăniţii Aniţii sin Barbu GomşaO povestire scurtă, (numai patru pagini) dar de-o rară frumuseţe, cu părţi deosebit de duioase, care ne arată că Sanda Teleaji­n este un po­t cu accente lirice profund impresionante. Deşi gâtuiţi da puţina încă­pere îngăduito aim, vom cita totuşi un mic fragment din a­­ceastă a doua din „ [c semnă *.“ : „Aşa dar intrând la mine jupâ­­„niţa şi maramă neagră de boran­­„gic preaste ochi având, dentâiu nu „o am cunoscut, iară căzând ea în „ghenunchi şi lacrimă mare făcând, „o am rădicat eu şi “dezvelindu’i „faţa, odrasla Cluciatului Barbu „Comşa batrânu o am şi cunoscut „eu a hire. „Şi au oftat către­­mine jupâniţa „ Aniţa: — „Părinte Paisie, mântuiaşte-mi „sufletu pre carele în grea perzare „l’am înecat. „Şi-i am zis eu dumneaei : —■ „Scoală mândra mea jupâniţă „şi fără de plângere ca unui du­hovnic te spovăduieşte, că mare „şi nesfârşită mila celui în trei feţe „Dumnezeu, ieste. »După care ridicându-se într’un La ceaiul parlamentar de a­­seară , Ionel Brătianu aţinut o cuvântare din care a trans­pirat marea îngrijorare a pri­mului mini­tru faţă de certu­rile izbucnite pretutindeni în organizaţiile liberale. D. Bră­­tianu a amintit că tăria şi su­perioritatea partidului liberal, faţă de celelalte partide, a constat tocmai în unitate şi disciplină. Intrat în perioada vrăjbilor interne, partidul li­beral merge spre regres. Primul ministru a făcut a­­pel la unitate. Şi tocmai în acel moment s’au produs unele manifestaţiuni ,care dovedeau că apelul va răsuna în pustiu. Vrajba dintre liberali, există şi la organBzaţîle din provin­cie, şi în sîaui majorităţilor şi îa guvern. Este o stare de lucrări împotriva căreia ape­lurile vor rămâne neputinci­oase , care nu va întârzia să provoace disoluţia guvernu­ui şi zdruncinarea partidului. jeţ, ca o trestie de vânt greu în­doită, potolindu-şi sufletu s’au spo­­­veduit ea cu grai dulce şi uşure, „de a-şi hi crezut-o cu o floare cu „grai de om den bazmuri, de nu „s’ar fii tâmplat, în casa taică-său „încă de o şchioapă hitucţ, a o cu­noaşte“. Intanţ­ionat a ai lăsat la o part® mai toata părţile vest­mântu­ii (pa­m, pe ea fete.) ca aă sa evidenţieze mai bine că aici nu poate fi vorba de un simplu sertificiu şi nici într’un caz „o batjocură a trecutului“ cum i-a plăcut—pa nedrept, ti­­tlai istoric să calificer proza lui Teleajan. Toată povestirea ras­­­piră­ aceiaş atmosferă evoca­toare a vremurilor vechi şi ne oglindeşte tot-bdată şi sufierul adânc milos al „călugărului Pai­sie“, căruia îi lăcrimează suf­letul auzind şi văzând durerile, altora. *­­ Cridam că, acum amicul nos - tru —­ postai B. Lăzăreanu su mii păstrează rezerva ce’și o impusese la început—în defi- \ nitiv explicabilă, când într’un­­ lung și frumos articol, vorbind­­ de aceatZ»homo novus“ se între­ba : avem în faţa n­astrâ un nou (şi puternic) scriitor, de îa care ne vor veni lucruri de­osebite sau ne întâlneşte un simplu „artisan“,­­meşteşugar la imitarea cronicarilor ? Pe atunci Lăzăreanu nu cu­noştea încă „însemnările“, a­­părute în ultimele numere (mai ales : Minunata Pătăranie a lui Chindea Nucă Vodă din Ţara Găgăuţilor) şi aici „Nepoata Coanei Ruxanda Dimăchiasca —din al 12-laa număr al re­­­vistei „Gândul nostru“, aceasta din urmă în grai de al nostru scrisă. Iar dacă tot o mai“fî rămas un sâmbure de îndoi»­â i Ta înlăturat de sigur „Cân­tecul Nopţii“ acele versuri sur­prinzător de curate ca limbă, ca formă şi ca simţire : Lună ce te-ascunzi în frunza Plopilor Bălanii !Ju-te, du-te de te culcă Să nu-i sperii paşii!.. (Continuarea în pag. II-a) CITIND REVISTELE Un ucenic al Cronicarilor: Poeţii SINOD TELEAJEN î­tnrUmnUOL ZIAR POLITIC COTIDIAN Convocarea partidu­lui ţărănist Bucureşti.­ Comitetul executiv al partidului ţă­rănist a fost convocat pentru Luni 26 Iunie, la cluibul Astoria. Vor participa şi toţi par­lamentarii partidului ş 9 vor face comunicări asupra pactului Încheiat cu partidul naţional. ÎNSEMNĂRI URMĂRIND O POLEMICA latre d­nu­ general Al. Văi­­toianu, şi general G. Cantacu­­zino, preşedintele „Ligei Pa­triotice“, a ma iscat o vijelioasă polemică. Ilustrele persoane îşi adresează reciproc, graţiozităţi din cele mai scatologice. D-lu­i general Văitoianu i se spune că este un proxenet al propriei fiice, un sfănţuitor, un organi­zator de prostituţie. Preşedin­telui „Ligei Patriotice“­ i se strigă că este un trădător, un zănatec, un dezertor­. Atâtea elemente subordonate din lă­­untrul armatei, au o intensă posibilitate de educaţie, pe care­­le-o oferă valoroşii lor şefi! Noi nu vom spune d-lui ge­neral Văitoianu să-şi depue sabia, pentru că nu ştim dacă-i acuzat pe dreptate. Şi nici nu vom ironiza pe d. general Can­­tacuzino că făureşte ligi patri­otice, pentru simplul motiv că nu ştim dacă într’adevăr este sau nu dezertor. Dar nu vom permite să fa­cem o reflecţie, bine­înţeles, platonică. După reportagiile ziarelor, d. gen. Cantacuzi­no dă asaltul contra ambilor generali Văito­­ianu. Aceştia d­i, ca fraţi buni ce sunt, s-au îndârjit şi soli­darizat în contra atacul împo­triva preşedintului „Ligei Pa­triotice“. Dar cel puţin unul din fraţii Văitoianu este fruntaş al par­­tidului liberal, ba a şi prezidat un guvern liberal “­camuflat. Or, brătoienismul militarist a deschis din 1918 şi până azi, orgia marţială contra dezerto­rilor şi­ pretinşilor dezertori. Dacă d. general Arthur Văi­toianu a fost convins că gene­ralul Cantacuzino e un dezertor, pentru ce nu l-a pus în urmă­rire ? Şi dacă a crezut că act­ea de dezertare pot răm­âne fără sancţiune, mai ales când e vorba de generali,... de ce a lăsat ca mii de soldaţi să fie aspru pedepsiţi pentru vino­văţia şi chiar la nevinovă­ţia lor ? Pentru că oligarhia romă­­neascâ acordă toate îngăduin­­ţile pentru cei mari, şi toate ponoasele pentru cei mici. RENOVATIIS I Sesiunea extraordinară a par­lamentului s’a, consumat ca o simplă formalitate. Guvernul , întocmit, prezentat şi înfăptuit ce legi a vrut, a declarat ce a voit şi n’a permis, nici­­macar de fir­mă,­­o discuţie cât de sumară. Proectele d­lui Vintilă Brătia­­nu au fost aprobate de majoritate fără ca aceasta să ştie despre ce e vorba, căci lipsa de explicaţii a ministrului de finanţe a însoţit nişte procese vagi şi nebuloase. Nici reforma legei agrare din Ar­deal, a d lui Costantinescu, nu era studiată şi nici chiar cunos­cută de senatorii care au votat-o la repezeală.­­ In asemenea condiţiuni, convo­carea, parlamentului era complec­­tamente inutilă. Şi dacă această convocare nu­­ ar fi fost impusă, guvernul ar fi lucrat mai cinstit,­ adecvând forma la fond, şi ope­rând cu mijloace restrânse, în chip absolutist. Căci, în nici un caz, asemenea parlament nu poate reprezintă ţara. Procedarea ireverenţioasă şi brutală a d-lor Brătia­nu provoacă o adâncă displă­­­cere. Chiar membri din ma­joritate, crescuţi în sprijinul disciplinei de partid n’au putut să-şi reprime un sen­timent de revol­t în contra sângeroasei zefiemisiri a tot ce este constituţional­ista, parlamentarism, conştiinţă cetăţenească etc. Catul senatorului liberal M­ionese­i este tipic in a­ceastă privinţă. Acesta a vrut să şi execute legal man-­­­datul, dar a fost o­p­it prompt D. Mironescu s’a simţit in­josit în propria-i conştiinţă ’ şi a strigat în public: „Nu înţeleg ca senatorii să fia oameni de pae şi simple ma­nechine de care şi bate joc guvernul, făcându-i să vote­z orice, cu ochii închişi­ 4. In concepţia partidului li­beral, asemenea acte d® conştiinţă sunt nebunii. Us­­turăto­rea lecţie a d-lui Mi­ronescu n’a provocat decit cererea majorităţei ca acesta sâ-şi dea demisia . La atîta înălţime s’au­ putut ridica aghiotanţii autori­ati ai fra­ţi or Bră­ti­an­u ! Dar d. Mironescu nu era vin exemplar cu desăvîrşire Do!­t. Mai existau guverna­mentali revoltaţi de politica bunului plac. Conducătorii partidului li­beral trebue să "înţeleagă, în cele din urmă, că nu se poate nes­ăjtoti la infinit ferma con­stituţională a ţarei, principiul­­guvern­ărei reprezentative, controlul democratic cetăţe­nesc, dreptul şi libertatea publică. Brătienismul, nu poate anarh­iza mută vreme ţara, fără să cadă victima furt­unei pe care o seamănă. Din cauza metodei nenoro­cite a şefilor, un partid mare şi puternic, ea esî liberal, se tulbură şi se dezagreghează. Guvernul d-lui Brâtianu se dizolvă „prin el însuşi“, şi mai cu seamă se clatină in faţa unei formidabile coati­­ţiuni democratice de opoziţie, pe care singur a provocat-o şi căreia singur i-a uşurat cons­tituirea VIAŢA POLITICA Met©da bunului plac Noua uzanţă parlamentară - O sesiune inu­tilă.— Re­volta conştiinţelor.—Dezagregare Neputinţa In faţa coaliţiei opoziţioniste. VINERI 21 LUNIE 1922 A H U N C­­ U R I primaao­t» com« Al^ltifl« da PohUeitM S3­u­âBiîifSTRâTU Zllgffun # ÎASL 8TB. RifoKSCU I? ~ vsCEitri» S­ub A Agitaţii în Germ­aitia Bucur­şti. Mari matsifes­­taţiuni p­­riotice şi monor­­­histe sunt p­regătite in Ger­mania şi in special in, Bava­­lis, pentru ziua de 28 I­une doua aniversăre, semnă ei tratatului din Versailles. O teastă de o lovitură de stat. CEARTA guvernamentalilor — îngrijorarea primului ministru —­ Foaraefsa dia Roşia — Franţa adoptă copii înfometaţi. — Da un an şi­­jumătate ră­suna plânsul dureros a­ ce­lor muritori de foama din Orientul Europei. Tot Sud- Estul vastă Rusii, adică ba» Bin­­ Volga­, al Doljiului şi al Doneţului pânâ la ţiauturila cauaaziene, e cuprins de groaz­nica nenorocire Cuba­ul şi Aft-r­­t la U­­rainia, altădată grâna­rele lum­i sunt şi ele atinse de fb.ger. Ce va mai fi mâine, la anul ? Cu siguranţă că răul va creşte în intensitate, iar exodurile populaţiunii pornită în necunoscut pentru căutarea fârâmii de pâine vor creţ­e şi ele proporţional. Împânzind cu cadavrele lor drumul. 25.ooo.ooo locuitori dintre care mai mult de lo.ooo.ooo copii, nu mai au ce mânca, iar ajutorul pe care-l oferă mila străinătăţii nu ajunge nici pentru hrana elementară a 2.5oo.ooo. Râul e imens, şi ajutorul ori­ât de generos nu va pu­tea lupta cu eficacitate. E cert. Cel mult va prelungi cateva existenţi debilitata şi va fi origina unor viitoare sufe­rinţi fizice mult mai crude ca răul de astăzi, privit în oată brutalitatea lui. In lu­mina acestui adevăr, s’a re­unţat în parte la gândul minciunos şi irealizabil de a­­­s­i­pa pe toţi, şi ochii s’au oprit asupra celor care ştiu mai puţin să se apere : copiii, iar dintre aceştia cu predi­lecţie asupra celor desmoş­­teniţi, orfanii. In acea­t scop a’a şi format la Partă „un comitet de studii pentr­u a­­dop­area copiilor ruşi ne­­nanciţiEl se ocupă actual­mente a determina care copii trebue­se introduşi în Franţa, cu preferinţă. Orice sentimen­talitate fiind dată deoparte, se vor alege, zice se, copii să­nătoşi ca corp şi spirit, cei care intradevâr pot fi salvaţi; aceştia vor fi plasaţi în fa­milii onorabile contra plată, pentru a fi crescuţi cu devo­tament şi formaţi oameni de treabă. Proectul întreprinderii fran­ceze e vest, cu caracter pro­nunţat umanitar şi patriotic. Se ştie, Franţa nu se prea bucură de­ o mare densitate de populaţie, ba dimpotrivă. Câmpuri vaste erau nelocuite, sate multe au rămas depo­pulate, un sfert din pămân­turi e ințelenit. Un gol mare

Next