Opinia, iunie 1922 (Anul 18, nr. 4504-4527)
1922-06-23 / nr. 4521
ANOIL ai XVIIHea No. 4521 jq? UNAN SAS*TA KI ! / ^^^PJTTE . Ln m • M iM 'vs.'« £? *o toifeiliiprifiiii de iiHnlitle — Chestia delictelor de presă — _ Decretul de amnistie, publicat în Monitorul Oficial din 5 iunie^curent, se caracterizează printr’o redactare cu desăvârşire confuză, ca şi orice rând scris de pana d-lui Jean Tehas Florescu, actualul ministru al justiţiei. Din pricina acestei, confuziuni, amnistia dă loc la controverse şi provoacă aplicaţiuni într’un sens, din neferecire, restrictiv. Dacă se dădea amnistiei o redactare limpede, s’ar fi evitat rezistenţa instanţelor judiciare militare la punerea în lucrare a decretului regal, şi nu el ar fi contrazis spiritul larg care a stat îa baza exercităm acestei prerogative regeşti, pentru cazuriie care au fost prevăzute. Dar diversitatea de păreri în privinţa interpretăm decretului de amantie, nu se reduce numai la o chestiune de bună sau rea voinţă. In realiate, e vorba„de o adevărată controversă juridică, întemeiată pe text. De pildă, în privinţa delictelor de presă, sunt unii interpre-, tatori — şi printre aceştia, "nu- ] - meroşi magistraţi — care con-! sideră că aceste delicte nu sunt amnistiate în total, ci numai întrucât se raportă la siguranţa interioară şi exterioară a statului. Ei zic că art. 1 al decretului de amnistie prevede numai infracţiunile contra siguranţei statului, iar toate cazurile înşirate în aliniatele acestui articol sunt o specificare a faptelor amnistiate din categoria acelor infracţiuni. In aliniatul ultim se prevăd şi delictele de presă, dar ele trebuesc limitate la cuprinsul generic al articolului 1, adică infracţiunile contra siguranţei statului. Credem că interpretarea aceasta este greşită. Art. 1 de decret e redactat că vai de lume şi produce o confuzie totală asupra categoriilor şi cazurilor de infracţiuni care intră în amnistie Redactorul decretului a făcut economie de fraze şi a condesat totul într’un articol, punând caşuri diverse sub egida siguranţei statului. Astfel, greva nu este un delict contra siguranţii statului. Art. 53 titul II adiţional numai în mod abuziv a putut fi aplicat la aceste delicte. Şi de asemenea, art. 224 226 din codul justiţiei militare, tratează despre dezertări ale militarilor, şi nicidecum despre greve. Aceste delicte ţin strict de legea conflictelor de muncă şi n’au nimic a face cu siguranţa statului. S’au pus însă în ăceastă categorie,pentru a se remedia grosolanele erori de procedură ale Curţilor marţiale necompetente. Mai clare sunt cazurile de la alineatele d. şi f. Nu toate infracţiunile personalului din in- stitutele militarizate, şi nu toate contravenţiunile în legea paşapoartelor pot fi infracţiuni contra siguranţei statului. Dimpotrivă. Totuşi, sunt puse în acest art. 1, cu toate că primul aliniat se referă numai la infracţiunile prevăzute de art. 53 Titlu II Ad. şi 67—93 codul penal, şi cu toata că contravenţiile la legea paşapoartelor sunt pedepsite de alte texte. La aliniatu 1 sunt prevăzute şi delictele electorale. Aceste delicte sunt enumerate în decretullege electoral şi n’au nimic a face cu siguranţa statului. Totuşi, sunt amnistiate. Pentru infracţiunile contra siguranţei statului, comise pe calea presei, nu era nevoe de aliniatul special h, că ele au fost odată prevăzute în aliniatul b, la propaganda de idei, singura care se poate face prin presă. Evident că delictele de presă au fost cu toatele amnistiate prin aliniatul h, fără distincţie. Aşa trebue văzut spiritul redactorului amnstiei, spiritul legiuitorului—cum se zice. Aşa au explicat amnistia membri ai guvernului, între care dnul Fiorescu şi mai ales Mârzescu, care a declarat că „dintre delictele de drept comun se amnistiazâ numai delictele de presă*. Dar şi în raportul ministerial către Rege, care a însoţit decretul, se cere amnistia pentru „toate infracţiunile politice şi de presă“ (textual). Dacă era vorba numai de atentatele la siguranţa statului săvârşite şi pe calea presei, era suficient să sa spus : „infracţiunile politice“ căci se subînţelegeau toate modurile săvârşirei lor. Decretul de amnistie este destul de zgârcit. Nu se cuvine a-l mai restrânge Încă, pentru motivul că redactorul lui e cetist cu stilul. Cu puţină osteneală de incursiune în labirintul textului, se poate înțelege intențiunea sigură de a se amnistia toata delictele de presă. g. "IA ACTUALITĂŢI DIN AFARĂ Un succes »l Iaşului l» Parise— La 10 Iunie a. c. Gh. Strat, bursier in Străinătate al Universităţii din Iaşi, şi a trecut cu un strălucit succes la Universitatea din Paris, teza de doctorat în Ştiinţele Economice. Preşedintele command de examinare, German Martin, membru al Institutului şi succesor, la catedra de Economie Politică, a lui Gh. Gide, a evidenţiat în faţa unui public numeros care asista, cu cele mai frumoase cuvinte, calităţile pe care le posedă candidatul. „Cu o inteligenţă deosebit de vie“ zicea Germain Martin, „cu o cultură solidă in specialitatea sa şi cu o metodă ştiinţifică, demnă de toată lauda, tânărul candidat reprezintă cu cinste ţara, pe care, avem convingerea că va servi o cu mult folos“. teza dlui Strat, „Le role du consommateur dans l’économie Moderne“, a fost apreciată de comisiune, ca „una din cele mai bune lucrări care s’au prezentat în timpul din urmă la Facultatea de Drept din Paris“ şi care, pe lângă cinstea de a fi reţinută de Universitate, s’a recomandat de comisiune şi Academiei, pentru a fi premiată. Întrucât lucrarea D-lui Strat, depăşeşte cu multnormalul unei teze de doctorat, am crezut de datoria mea să aduc la cunoştinţa o laşului, succesul unui fiu al său. '■ profesor, I Hudiţă Paris. —0— un om nou. Pentru cei mai mulţi necunoscut. Fantezia dramatică „Păraele“ (sau cum îi zice autorul , alegoric în versul) despre care am pomenit cu prilejul reprezentării ei pe scena teatrului Naţional din Iaşi a ţinut prea puţin afişul. Probabil că şi aceasta datorită prea marei modestii, care’l stăpâneşte pe autor. Au trecut mai mult de douăsprezece jumătăţi de lună, de când—odată cu apariţia în Iaşi a revistei „ Gândul nostru— îl ’ reintonim mai des — de astă—dată în un cu totul alt ipostas, în aer al povestitorului bajin, care’şi îmbracă copiii fanteziei în haina veche a chronicelor—sau cum îi place „Părintelui Paisie—călugăru de la Cheia“ să spună : „în hainele bătrânilor cease vechi, zdrenţuroase, dară podobite cu săul opaiţelor“. Şi din chiar prima bucată, întâia dintru „însemnările unui călugăr“ întitulată: Zaiardu lu părintele Popa Averchie“ ,autorul ne-a impresionat plăcut. Ne-a câştigat atât, că am trecut cu vederea gata făcută de către tânăra publicaţie, în unul din primele sale numere şi am continuat să urmărim cu interes apariţia fiecărui număr. Nu conţinuă aşteptare a noi fragmente din „Însemnările Călugărului“ care să întărească credinţa noastră şi anume : că avem în faţa noastră un talent, un nou scriitor, cu o notă pronunţat personală. Şi ieni îndată, minunata urmare (a doua) şi ne arătă că am avut dreptate. O lună după prima povestire apăru. Păcatu dumneaei jupăniţii Aniţii sin Barbu GomşaO povestire scurtă, (numai patru pagini) dar de-o rară frumuseţe, cu părţi deosebit de duioase, care ne arată că Sanda Teleajin este un pot cu accente lirice profund impresionante. Deşi gâtuiţi da puţina încăpere îngăduito aim, vom cita totuşi un mic fragment din această a doua din „ [c semnă *.“ : „Aşa dar intrând la mine jupâ„niţa şi maramă neagră de boran„gic preaste ochi având, dentâiu nu „o am cunoscut, iară căzând ea în „ghenunchi şi lacrimă mare făcând, „o am rădicat eu şi “dezvelindu’i „faţa, odrasla Cluciatului Barbu „Comşa batrânu o am şi cunoscut „eu a hire. „Şi au oftat cătremine jupâniţa „ Aniţa: — „Părinte Paisie, mântuiaşte-mi „sufletu pre carele în grea perzare „l’am înecat. „Şi-i am zis eu dumneaei : —■ „Scoală mândra mea jupâniţă „şi fără de plângere ca unui duhovnic te spovăduieşte, că mare „şi nesfârşită mila celui în trei feţe „Dumnezeu, ieste. »După care ridicându-se într’un La ceaiul parlamentar de aseară , Ionel Brătianu aţinut o cuvântare din care a transpirat marea îngrijorare a primului minitru faţă de certurile izbucnite pretutindeni în organizaţiile liberale. D. Brătianu a amintit că tăria şi superioritatea partidului liberal, faţă de celelalte partide, a constat tocmai în unitate şi disciplină. Intrat în perioada vrăjbilor interne, partidul liberal merge spre regres. Primul ministru a făcut apel la unitate. Şi tocmai în acel moment s’au produs unele manifestaţiuni ,care dovedeau că apelul va răsuna în pustiu. Vrajba dintre liberali, există şi la organBzaţîle din provincie, şi în sîaui majorităţilor şi îa guvern. Este o stare de lucrări împotriva căreia apelurile vor rămâne neputincioase , care nu va întârzia să provoace disoluţia guvernuui şi zdruncinarea partidului. jeţ, ca o trestie de vânt greu îndoită, potolindu-şi sufletu s’au spoveduit ea cu grai dulce şi uşure, „de a-şi hi crezut-o cu o floare cu „grai de om den bazmuri, de nu „s’ar fii tâmplat, în casa taică-său „încă de o şchioapă hitucţ, a o cunoaşte“. Intanţionat a ai lăsat la o part® mai toata părţile vestmântuii (pam, pe ea fete.) ca aă sa evidenţieze mai bine că aici nu poate fi vorba de un simplu sertificiu şi nici într’un caz „o batjocură a trecutului“ cum i-a plăcut—pa nedrept, titlai istoric să calificer proza lui Teleajan. Toată povestirea raspiră aceiaş atmosferă evocatoare a vremurilor vechi şi ne oglindeşte tot-bdată şi sufierul adânc milos al „călugărului Paisie“, căruia îi lăcrimează sufletul auzind şi văzând durerile, altora. * Cridam că, acum amicul nos - tru — postai B. Lăzăreanu su mii păstrează rezerva ce’și o impusese la început—în defi- \ nitiv explicabilă, când într’un lung și frumos articol, vorbind de aceatZ»homo novus“ se întreba : avem în faţa nastrâ un nou (şi puternic) scriitor, de îa care ne vor veni lucruri deosebite sau ne întâlneşte un simplu „artisan“,meşteşugar la imitarea cronicarilor ? Pe atunci Lăzăreanu nu cunoştea încă „însemnările“, apărute în ultimele numere (mai ales : Minunata Pătăranie a lui Chindea Nucă Vodă din Ţara Găgăuţilor) şi aici „Nepoata Coanei Ruxanda Dimăchiasca —din al 12-laa număr al revistei „Gândul nostru“, aceasta din urmă în grai de al nostru scrisă. Iar dacă tot o mai“fî rămas un sâmbure de îndoi»â i Ta înlăturat de sigur „Cântecul Nopţii“ acele versuri surprinzător de curate ca limbă, ca formă şi ca simţire : Lună ce te-ascunzi în frunza Plopilor Bălanii !Ju-te, du-te de te culcă Să nu-i sperii paşii!.. (Continuarea în pag. II-a) CITIND REVISTELE Un ucenic al Cronicarilor: Poeţii SINOD TELEAJEN îtnrUmnUOL ZIAR POLITIC COTIDIAN Convocarea partidului ţărănist Bucureşti. Comitetul executiv al partidului ţărănist a fost convocat pentru Luni 26 Iunie, la cluibul Astoria. Vor participa şi toţi parlamentarii partidului ş 9 vor face comunicări asupra pactului Încheiat cu partidul naţional. ÎNSEMNĂRI URMĂRIND O POLEMICA latre dnu general Al. Văitoianu, şi general G. Cantacuzino, preşedintele „Ligei Patriotice“, a ma iscat o vijelioasă polemică. Ilustrele persoane îşi adresează reciproc, graţiozităţi din cele mai scatologice. D-lui general Văitoianu i se spune că este un proxenet al propriei fiice, un sfănţuitor, un organizator de prostituţie. Preşedintelui „Ligei Patriotice“ i se strigă că este un trădător, un zănatec, un dezertor. Atâtea elemente subordonate din lăuntrul armatei, au o intensă posibilitate de educaţie, pe carele-o oferă valoroşii lor şefi! Noi nu vom spune d-lui general Văitoianu să-şi depue sabia, pentru că nu ştim dacă-i acuzat pe dreptate. Şi nici nu vom ironiza pe d. general Cantacuzino că făureşte ligi patriotice, pentru simplul motiv că nu ştim dacă într’adevăr este sau nu dezertor. Dar nu vom permite să facem o reflecţie, bineînţeles, platonică. După reportagiile ziarelor, d. gen. Cantacuzino dă asaltul contra ambilor generali Văitoianu. Aceştia di, ca fraţi buni ce sunt, s-au îndârjit şi solidarizat în contra atacul împotriva preşedintului „Ligei Patriotice“. Dar cel puţin unul din fraţii Văitoianu este fruntaş al partidului liberal, ba a şi prezidat un guvern liberal “camuflat. Or, brătoienismul militarist a deschis din 1918 şi până azi, orgia marţială contra dezertorilor şi pretinşilor dezertori. Dacă d. general Arthur Văitoianu a fost convins că generalul Cantacuzino e un dezertor, pentru ce nu l-a pus în urmărire ? Şi dacă a crezut că actea de dezertare pot rămâne fără sancţiune, mai ales când e vorba de generali,... de ce a lăsat ca mii de soldaţi să fie aspru pedepsiţi pentru vinovăţia şi chiar la nevinovăţia lor ? Pentru că oligarhia romăneascâ acordă toate îngăduinţile pentru cei mari, şi toate ponoasele pentru cei mici. RENOVATIIS I Sesiunea extraordinară a parlamentului s’a, consumat ca o simplă formalitate. Guvernul , întocmit, prezentat şi înfăptuit ce legi a vrut, a declarat ce a voit şi n’a permis, nicimacar de firmă,o discuţie cât de sumară. Proectele dlui Vintilă Brătianu au fost aprobate de majoritate fără ca aceasta să ştie despre ce e vorba, căci lipsa de explicaţii a ministrului de finanţe a însoţit nişte procese vagi şi nebuloase. Nici reforma legei agrare din Ardeal, a d lui Costantinescu, nu era studiată şi nici chiar cunoscută de senatorii care au votat-o la repezeală. In asemenea condiţiuni, convocarea, parlamentului era complectamente inutilă. Şi dacă această convocare nu ar fi fost impusă, guvernul ar fi lucrat mai cinstit, adecvând forma la fond, şi operând cu mijloace restrânse, în chip absolutist. Căci, în nici un caz, asemenea parlament nu poate reprezintă ţara. Procedarea ireverenţioasă şi brutală a d-lor Brătianu provoacă o adâncă displăcere. Chiar membri din majoritate, crescuţi în sprijinul disciplinei de partid n’au putut să-şi reprime un sentiment de revolt în contra sângeroasei zefiemisiri a tot ce este constituţionalista, parlamentarism, conştiinţă cetăţenească etc. Catul senatorului liberal Mionesei este tipic in această privinţă. Acesta a vrut să şi execute legal man-datul, dar a fost opit prompt D. Mironescu s’a simţit injosit în propria-i conştiinţă ’ şi a strigat în public: „Nu înţeleg ca senatorii să fia oameni de pae şi simple manechine de care şi bate joc guvernul, făcându-i să votez orice, cu ochii închişi 4. In concepţia partidului liberal, asemenea acte d® conştiinţă sunt nebunii. Usturătorea lecţie a d-lui Mironescu n’a provocat decit cererea majorităţei ca acesta sâ-şi dea demisia . La atîta înălţime s’au putut ridica aghiotanţii autoriati ai fraţi or Brătianu ! Dar d. Mironescu nu era vin exemplar cu desăvîrşire Do!t. Mai existau guvernamentali revoltaţi de politica bunului plac. Conducătorii partidului liberal trebue să "înţeleagă, în cele din urmă, că nu se poate nesăjtoti la infinit ferma constituţională a ţarei, principiulguvernărei reprezentative, controlul democratic cetăţenesc, dreptul şi libertatea publică. Brătienismul, nu poate anarhiza mută vreme ţara, fără să cadă victima furtunei pe care o seamănă. Din cauza metodei nenorocite a şefilor, un partid mare şi puternic, ea esî liberal, se tulbură şi se dezagreghează. Guvernul d-lui Brâtianu se dizolvă „prin el însuşi“, şi mai cu seamă se clatină in faţa unei formidabile coatiţiuni democratice de opoziţie, pe care singur a provocat-o şi căreia singur i-a uşurat constituirea VIAŢA POLITICA Met©da bunului plac Noua uzanţă parlamentară - O sesiune inutilă.— Revolta conştiinţelor.—Dezagregare Neputinţa In faţa coaliţiei opoziţioniste. VINERI 21 LUNIE 1922 A H U N C U R I primaaot» com« Al^ltifl« da PohUeitM S3uâBiîifSTRâTU Zllgffun # ÎASL 8TB. RifoKSCU I? ~ vsCEitri» Sub A Agitaţii în Germaitia Bucurşti. Mari matsifestaţiuni priotice şi monorhiste sunt pregătite in Germania şi in special in, Bavalis, pentru ziua de 28 Iune doua aniversăre, semnă ei tratatului din Versailles. O teastă de o lovitură de stat. CEARTA guvernamentalilor — îngrijorarea primului ministru — Foaraefsa dia Roşia — Franţa adoptă copii înfometaţi. — Da un an şijumătate răsuna plânsul dureros a celor muritori de foama din Orientul Europei. Tot Sud- Estul vastă Rusii, adică ba» Bin Volga, al Doljiului şi al Doneţului pânâ la ţiauturila cauaaziene, e cuprins de groaznica nenorocire Cubaul şi Aft-rt la Urainia, altădată grânarele lumi sunt şi ele atinse de fb.ger. Ce va mai fi mâine, la anul ? Cu siguranţă că răul va creşte în intensitate, iar exodurile populaţiunii pornită în necunoscut pentru căutarea fârâmii de pâine vor creţe şi ele proporţional. Împânzind cu cadavrele lor drumul. 25.ooo.ooo locuitori dintre care mai mult de lo.ooo.ooo copii, nu mai au ce mânca, iar ajutorul pe care-l oferă mila străinătăţii nu ajunge nici pentru hrana elementară a 2.5oo.ooo. Râul e imens, şi ajutorul oriât de generos nu va putea lupta cu eficacitate. E cert. Cel mult va prelungi cateva existenţi debilitata şi va fi origina unor viitoare suferinţi fizice mult mai crude ca răul de astăzi, privit în oată brutalitatea lui. In lumina acestui adevăr, s’a reunţat în parte la gândul minciunos şi irealizabil de asipa pe toţi, şi ochii s’au oprit asupra celor care ştiu mai puţin să se apere : copiii, iar dintre aceştia cu predilecţie asupra celor desmoşteniţi, orfanii. In aceat scop a’a şi format la Partă „un comitet de studii pentru adoparea copiilor ruşi nenanciţiEl se ocupă actualmente a determina care copii trebuese introduşi în Franţa, cu preferinţă. Orice sentimentalitate fiind dată deoparte, se vor alege, zice se, copii sănătoşi ca corp şi spirit, cei care intradevâr pot fi salvaţi; aceştia vor fi plasaţi în familii onorabile contra plată, pentru a fi crescuţi cu devotament şi formaţi oameni de treabă. Proectul întreprinderii franceze e vest, cu caracter pronunţat umanitar şi patriotic. Se ştie, Franţa nu se prea bucură de o mare densitate de populaţie, ba dimpotrivă. Câmpuri vaste erau nelocuite, sate multe au rămas depopulate, un sfert din pământuri e ințelenit. Un gol mare