Opinia, octombrie 1923 (Anul 19, nr. 4900-4925)
1923-10-14 / nr. 4911
ANUL AL AIX No. 4911 ^' Nota. ■ REDACTIA$L. - STR. ®A ›br se t, « r • » w®- mm 2 LEI NUMĂRUL DUMINICA 14 OCTOMBRIE 1928 ZIAR POLITIC COTIDIAN Greşala cuziştilor — O schimbare de tactică Un grup de cuzişti au organizat un atentat contra consilului de miniştri. Atentatul a fost descoperit la vremea Justiţia a intrat în fnlacfiatie, arestări, descinderi— în capală şi în provincie.. Mişcarea fascisto-antisemită este în primejdie de dizolvare. Vina acestei situaţii cade asupra cuziştilor cari, prin ultima lor faptă, au dovedit că nu înţeleg...cum stă chestia..* Cuziştii au uitat, pesemne, că sînt „creaturile* guvernului, care—pe lângă viaţă - le-a dat şi educaţie. Inpotriva oricui puteau cuziştii sa se revolte, — numai împotriva guvernului, nu. Paricidul este, şi’n politică,odios. Cuziştii trebuiau să urmele, cu Supunerea celor indicată de guvern: acea a diversiunii* Orice abatere era periculoasă. Cuziştii au devastat două tipografii Şi două redacţii ale unei „anumite“ prese. Devastările s-au produs în centrul Iaşilor şi au dorit câteva ceasuri. Poliţia a asistat, dând a înţelege manifestanţilor că devastarea-i permisă, numai furtul nu. Adresele Siguranţei umblau de la procuror la procuror , nimeni nu vroia să le primească. Chestia se punea, pe-atunci, astfel: Care iautoritatea cea dintăiu sesizată ? Care-i autoritatea intrată, cea dintăiu, în acţiune , poliţia sau Parchetul ? Dacă poliţia.. atunci poliţia să termine caiace — ea —a început. Şi s’a terminat—după placul poliţiei. „Opinia“ şi „Lumea“ au fost distruse până la pământ. Dar ceiace n'a împiedicat poliţia pe loc...n’a reprimat justiţia nici peste un an. Din mulţimea devastatorilor, nimeni nu a fost nici măcar dat în judecată. Atunci cuziştii au prins curaj. Univerzităţile au devenit cîmp de luptă. Studenţii evrei au foat maltrataţi Studentele evreice au fost pălmuite şi lovite cu picioru în spate. — Dezordinele din Universităţi au continuat pa stradă.. Au foat bătuţi cap şi bâtrîni, au fost bătute fete, pa stradă şi’n grădina publică.—Cuziştii au spart geamurile prăvălilor evreeşti şi ale sinagogelor, şi au împiedecat să joace trupele în jargon, etc., etc.. Ouziştii erau stăpâni pe situaţe. Dar spiritul lor raibovnic, nestăvilit de nimeni, mergea crescendo. Cele cîteva picături de sîngeţela perciunii xmulşi întăria furoarea balică a tiherimei. Ce era de făcut? Pofta de sînga trebuia satisfăcută. V Cuziștii n’aveau de urmat decît un singur drum : acel pe care plecaseră și pe care nu i tulbura nimeni împotriva Jidanilor, mai departe ! Dir ei au atentat contra 8Îngelui*rominesc. Asta-i prea mult / Asta nu se mai poate permitel Până aici, netrebulie lor ! înţelegem şi-i bateţi pe Jidani..ai le faceţi chiar felul. Asta-ia! Dar pe Români... şi încă pe miniştrii? Futrezi-v’ar ciolanele în temniţă / M. Sevastos Sentimentele unui diriginte poştal — faţă de mizerabilii atentat din Bucureşti — Cum ne-a fost primită o telegramă de protest. Ziarul nostru a transmis ieri ziarului , Adevărul, următoarea telegramă ■ „Profund amărâţi şi indignaţi de mişelescul atentat împotriva, directorului „Adevărului“, trimitem victimei îmbărbătare în lupta necruţătoare pentru adevâr şi dreptate şi aşteptăm sancţiuni legitime, contra propagatorilor anarhiei“. Telegrama a fost predată la oficiul poştal al Bursei, unde ne a fost primă contra chianţă. Peste puţin timp însă, de diriginte al oficiului respectiv ne-a comunicat cd nu poate transmite telegrama, fiindcde .. nsutătoare, precizând anume că expresiunea «mişelescul atentat» nu poate fi suportată de aparatele și firele telegrafice. Ni s’a cerut să înlocuim cuvântul «mişelesc» cu acel de „necugetat*, ceiace—bine înţeles—am refuzat. Ni s’a cerut atunci să retragem telegrama, ceia ce iarăşi am refuzat. In situaţia aceasta, d. diriginte a cerut avizul inspectorului telegrafic local, de la care a primit destegarea să transmită telegrama. Ce s’a mai petrecut în urmă, nu ştim. „ Protestăm împotriva atitudinea d lui diriginte de la oficiul Bursei Iaşi, şi atragem atenţia organelor superioare. Subliniem cu dezgust concepţia unui om în totă firea, funcţionar superior de stat, care crede că cuvîntul „mişelesc“ cu care calificăm infamia atentatorului din Bucureşti, ar fi „insultător“. Şi insultător pentru cine ? Evident, pentru criminal, pentru care de diriginte s’ar părea că are menajamente sentimentale. Ne adresăm la veneraţia guvernamentală care există prin ttradiţie la unii funcţionari publici, informîndu-i că însuşi „Viitorul“ oficios guvernamental vestejeşte cu „cea mai categorică indignare“ şi conamnă „gestul sălbatec“. Iar „L’Indépendance Roumaine“ cellalt oficios al guvernului, califică atentatul „criminal“, ca „o agresiune brutală şi laşă“. flSperam că de diriginte cu pricina se va lămuri asupra înţelesluui real ce are restricţia regulamentară la transmiterea tele-gramelor şi că atentatul in Bucureşti nu-i nici „gentil“, bici,drăguţ, ei pur şi simplu mişelesc. In loc de însemnări Anul acesta toamna păşeşte încet, întinzând peste pămînt mantia ruginie pe care vântul o preface la ploae de fluturi şi vârtej aurit. In calitate de gazetari conştiincioşi, semnilăm acest eveniment de o însemnătate prea generală pentru a fi luat în seamă de simplii muritori şi prea reci pentru a fi comentat de ziare. Constatăm însă că astăzi, aceiaaşi toamnă găseşte alţi oameni, cualte gânduri. Câmpiile sunt puştii. Plugurile nu mai întorc brazdenegre ca care să aştepte semănăturile de toamnă. Ameninţat mereu de rechiziţii deghizate, muncitorul de pământ şi-a perdut Încrederea în folosul muncii lui. O atmosferă grea apasă asupra ţării. Guvernul, în locul unei sforţări uriaşe pentru a rezolvi problemele reale de refacere, trăeşte numai din expediente de ordin economic şi politic... Urmând pilda lui, categorii întregi de oameni risipesc timpul zadarnic. Iar tinerii, generaţiile conducătoare de mâne, cresc şi se perfecţionează la această nenorocită şcoală. Iată ce consatăm, acuma toamna, când după vechiul obiceiu, se închee socotelile. Ce am avea de răspuns la înţelepciunea proverbului gospodăresc după care „toamna se numără bobocii“? Cel mult am putea schimba unităţile de măsură [bătrâneşti cu produsele vremii, zicând: „toamna se număra atentatele*... I. L. COMPLOTULUIMINISTRUL INSTRUCŢIEI Mărturisirile lui ZelleaCodreanu Zellea Codreanu fiul a făcut paradă mare în depunerile sale de la instrucţie, de relaţiunile sale internaţionale. A vorbit despre legăturile sale cuhakenkreuzîi de la Viena unde tatăl său, pe când era simplu Zellinschi, a trăit ca student, şi cu hakenkreuzi din Berlini. Zellea Codreanu a dat a înţelege că acţiunea lui a fost aprobată de dr Angelescu ministru de instrucţie, care a dat din ridurile Ministerului un ajutor de 10 000 lei pentru a se duce la Berlin şi nenumărate permise pe CFR. A se ceti ULTIMA ORA Există un miraj al Capitalei. Se pare că Bucureştiul exercită o atracţia puternică asupra provinciei. „Bucureşteanul tip aparte“... Şi mahalagiul capitalei, tip aparte In psihologia lui turbare şi ca orizonturile vieţii lui sufleteşti atât de mărginite, are un dispreţ suveran pentru tot cei dci sa întâmplă dincolo de barieră. E are ochii aţintiţi spre centru, între Cipşa şi Palat. Acolo, în vâltoarea pestriţă şi sterilă, sa petrece pentru un adevărat bucureştean viaţa lumii întregi. Dincolo de barieră începe o altă ţară, sau poate un ţinut sălbatec şi virgin, în orice caz nici o curiozitate, nici o dorinţă nu aş îndreptează In a* fără. Provincia eats an exil, ba poate chiar o temniţă. Vai de ace] care i silit să se lipsească pentru an timp mai Inda- Iangat de plimbarea cotidian* intre , cei doi poli ai universului: Îngusta cafenea şi modestul palat. Bucureşteanul, când , silit să plece, zice cu toată teama necunoscutului şi cu forţei : — „mă duc afară ! “, adică părăseşte lumina şi căldura pentru a sa lupta cu întunericul, frigul, intemperiile, animalele sălbatece, cu provincia...* De aceia un străin spunea dăunăzi: „Cspitala Dv. nu este un oraş mort. Este o mahala uriaşă şi pustie In care nu trăeşte intens decât o singură stradâ, şi aceia îngustă, prost pavletă, strâmbă şi meschină*. Deşi nu sunt încă bucureştean convins, m-am simţit umilit de caracterizarea străinului, cu atât mai umilit cu cât vedeam oft are dreptate. Intr’adevăr pe lângă toate păcatela lui de oraş oriental şineîngrijit, capitală mai are şi alta lipiuri, a căror vină cade asupra spiritului da care sunt animaţi citadinii. Aşa Bnonreştiul n’are împrejurimi, unde să poţi respira aer orat tctr’o zi de sărbătoare. Şi pentru ce să aibă ? Sărbătorile şi Duminicile toată mahana năvăleşte cu căţel, on pripel în Calea Victoriei. Să vă descriu grozăvia, oare se petrece aici In zilele de sărbătoare ? Ai impresia că şarpele imens al mulţimei se umflă, se umflă şi că peste câteva clipa clădirii« i mărginaşe ia vor preface In praf... Asta nu împiedică pe cetăţeanul liber şi voios să trăiască, să flirteze, să petreacă. * ||Să nu se creadă, Insă, că baoureşteanul este lipsit de sentimentul naturii. Nu, el are o amintire, ce e drept cam vagă, dar o are. Şi nu civilizaţia a omorât acest nobil sentiment. Cetăţeanul nostru nu-i civilizat, doamne fereşte ! E un sălbatec care a aşezat între el şi natură o sumă de rafinamente împrumutate civilizaţie’. Dragostea pentru natură a Capitalei o mărturisase numeroasele grădini ca nume simbolice: „Leal şi Cârcaţa", „La fata veselă", „La conferinţa balcanica", „La trei ochi In plapomă", etc. eHAfară, Intr’un aer cam dubios, Insă puternic parfumat da mirosul mititeilor şi al Heroilor, sub câţiva arbori prizăriţi şi ofticoşi, de sub care poţi număra In voe pe cerul continuare In pagina: II Scrisori din Bucureşti ASPECTE VESELE ŞI TRISTE Mirajul capitalei. De unde începe provincia.—O strada căutată. Civilizaţia şi sentimentul naturei. CRIZA N'avem conducători.—Substratul preocupaţiunelor de de remaniere —Guvernul străin de interesul public.—Situaţie nenorocită. Guvernanţii acestei ţări nu se trezesc din beţia atotputerniciei lor abuzive, venale şi incapabile. 4 Răspunzători de ruina financiară, economică şi morală a ţărei, ei nu se gândesc nic măcar In ceasul al 11 lei sa se devoteze trebilor obşteşti şin să cedeze local unor oameni de ispravă. In nevoia grea a clipei de astăzi, suntem fără conducători. Şi cunoaşte oricine faptul banal oft o societate fără conducere cade In anarhie. • Complotismul şi atentatele care insultă acum vrednicia poporului român,* s’an foments! la umbra unei autorităţi inconştiente şi cu desăvârşire străine de pulsul vieţii sociale. Şi haosul fatal ne prinde fără un braţ sold al autorităţii ci cu un guvern în criză de portofolii.* D. Brătianu este absorbit de remanierea care se prezintă pur şi simplu ca o problemă de partid. Atunci când ar fi fost nevoe de schimbarea persoanelor în vederea schimbării metodelor , când ar fi fost nevoe de capacităţi reale la situaţiuni catastrofale,... membrii influenţi al guvernului se uzeaza într’o luptă de remaniere, pe tema ambiţiunelor, veleităţilor şi intereselor de persoane şi coterii Guvernul trăeşte exclusiv în atmosfera închisă a partidului de căpătuială, ca şi cum puterea publică ar fi un simplu punct în bilanţul afacerilor particulare brătieniste. Iar statul fiinţează fără nici o busolă De aceia, când ni se spune de o „criză de cabinet■ în legătură cu manoperele problemei remanierei, ne gândim că asistăm de fapt la o criză a însăşi funcciunelor normale şi elementale ale închegărei de stat. Nenorocitele întâmplări rezultate din dezechilibrul amoral al unui tineret dezocupat, nu distrag pa guvernanţi de la meshnaria ocupaţiunelor politicianiste. Ba din potrivă ei sunt bucuroşi a avea la ndemîna o nouă diversiune. Iu ganga şi emoţiunea atentatelor şi complurilor liberalii îşi aranjează prada portofoliilor, îşi combină afacerile, îşi maschează nepriceperea. Nimeni nu o mai observă. Dar răul se întinde ; anarf hia creşte, ameninţind cu distrugerea statului. Desigur, înainte de toate ne trebuesc alţi conducători. Lt. Actualităţi din afară „Plagiatele“ lui Pierre Benoit.— Mai mult gipre câştigat decât spre psgaba autorului „Ardlantidei“ acuzaţiile de plagiat 11 urmăresc, dând un buget material cronicarilor literari. Ultimul atac e susţinut de Pierre Mille bare, în „Le Temps" denunţă noul roman al lui Pierre Benoit, „M-ile de la Ferte" ca fiind plagiat după l’Altar-Gull al lui Bagéae Sae. Ca toate deosebirile de condiţie şi mediu social ale eroilor, povestea e aceiaşi: o răzbunare urmărită îndelungul unei viaţi de afecţie semaială şi devotament aparent. Asemănarea este „evidentă, strigătoare" declară Pierre Miile. Dar, se știe demult că nu-i nimic non seb soare și mai *Ies In literatori. Este greu de stabilit deci vinovăția lui „Pierre Benoit. In „l’Edir", Henri Bérand a luat cu căldură apărarea autorului Atlantidei. •* Dreptul de lapte.— Dreptul la lapte » devenit In Anglia nu pricoaina absolut. orice copil sărac primeşte lapte curat de la Stat. Rezultatele acestei inovaţii s’au vădit ca rând , cifra mortalităţii infantile a scăzut In proporţii uimitoare. Se poate stabili că In Anglia mor doi copii faţă de trei In Franţa.. Prin Basarabia La Cetatea-Alba [Evocarea străbunei vitejii moldoveneşti de preot N. V. Hodoroabă Cu prilejul excursiei Ateneului Popular din Tataraşi, la sfârşitul lunei August, după cercetarea impresionantelor ruine ale cetăţei Tighina, „ne am preumblat In colţul cel mai de răsărit al pământului românesc, sub zidurile Cetăţii Albe — Akirman al turcesc. Această cetate e mult mai mică ca Tighina — In întindere — dar In schimb se menţine mai bine Aceleaşi ziduri uriaşe, acelaşi şanţ împrejmuitor pietruit, adânc şi lat, cu neputinţă de trecut. Aceleaşi cranele şi turele la zidari — locuri de ochire şi de bătaie a tunului — pentru luptători... Apele Limanului lovesc la valuri străvechile ziduri ale cetăţii şi ne spun mereu aceiaşi poveste înfiripată din trăda şi suferinţa generaţiilor ce veacuri de-a rândul au fost strajă aici împotriva hoardelor năvălitoare... Pe celălalt ţărm al Limanului, cam 6—8 km., strălucesc In bătaia razelor de soare, clădirile oraşului ucrainian, Ovidiopol. Tăcut, an a privit lung ruinile Tighinei şi Cetăţii Albe, aceste străvechi cetăţi, cuiburi de vitejie strămoşească, înegrite de veacuri şi &.k moşchiul uitării... Mi se păreau ruinele onor temple, n. onor biserici, în care au ^răsunet cândva glasuri de preoţi învestmântaţi, Ingenunchiaţi pe lespedea altarelor, cădind cu smirnă sfintele icoane , biserici, din târlele cărora a răsunat acum aflceva Jveacuri glas duios de dopot, glas de rugăciune tainică și puternică... Mi se părea, oft sunt lntr’n* jContinu».?- Iu **•«) Vizita M. S. Regelui la Iaşi Suveranul vizitând expoziţia agricolă, însoţit de d-neie Olga Sturdza şi Zoe Marzescu şi de d. C. Manciu prefectul poliţiei.