Opinia, iunie 1927 (Anul 23, nr. 6005-6029)
1927-06-11 / nr. 6013
ft.NPL XXIII No. eon ABONAMENTE £'4Lei 1000’* „f 500 pe un an „ 6 luni 300 ... _ 3 luni , Biblioteca Ui / î a ( V 1 ' : i : V i ' re* a IFI f EEMPLARUl« 5AMBATA 11 IUNIE IQ27 # A N a K C I U R Ii se primesc la toate Agenţiile de Publicitate*’ şi la Administraţia ziarului ZIAR POLITIC COTIM Aîî I om Iaşi—Str. Gh. Mo rsescu 17 STRATEGIE MUTARĂ ŞI STRATEGIE POLITICĂ Plini profesional nu este o expresie fără sens. D. Den. Averescu a părăsit guvernul In condiţii fără precedent — singurul precedent ar fi, cel mult, lichidarea penultimei guvernări a generalului—fiindcă a păstrat instinctele şi mentalitatea militarului şi nu şi-a putut însuşi felul de a fi al politicianului. Partidul poporului trebuia, desigur, să-şi facă un loc în ţară. Dar dacă o armată, pentru a-şi afirma victoria, trebue să zdrobească, să nimicească armata ce-i stă în faţă, un partid politic trebue numai să surclaseze pe celelalte partide pentru a-şi face un loc în conducerea ţărei. Un adversar politic nu este, din toate punctele de vedere, un inamic , existenţa lui este utilă, de multe ori indispensabilă, şi este o banalitate a spune că un guvern nu poate să cârmuiască în chip eficace fără opoziţie. Opoziţia, într’o ţară fără opinie publică cum este a noastră, joacă, în primul rând, rolul de spectator, de public, de critic. O trupă de tatru joacă cu atât mai bine cu cât sala colaborează mai intim la jocul actorilor, şi nenorocită ar fi o trupă dramatică care ar juca într’o sală goală, ea s’ar descompune la sigur în fața fotoliurilor mute. Un public chiar ostil este mai stenic decât o sală pustie care, ca o imensă gură cascată lipită de scenă, soarbe replicile protagoniștilor fără a da nici un ecou sufletesc. Tot atât de nenorocită este o trupă politică ce guvernează fără nici un ajutor din afară, fără nici o apreciere, în mijlocul mutismului inert al unei mase. Iar, un lucru atrăgând pe celant, opoziţia devine un cenzor, un organ de control, o frână, un corectiv. Ea se ridică împotriva abuzurilor, cere intrarea în discuţie pentru toate problemele la ordinea zilei şi forţează astfel guvernul la fixarea motivelor ce dictează o măsură, adică mai multă chizuinţă şi reflecţie, la punerea la puct mai desăvârşita A tuturor chestiilor. Astfel—cuma o flţania o cere— dacă opozţia nu exista, ea trebue inventată. Ea este singura garanţie ,nu contra exceselor care acumulându-se împing la războiul civil. Or, Domnul General Averescu a vrut să fie un distrugător de partide adverse, precum, pe timpuri, fusese un distrugător de batalioane inamice. El a desfinţat partidul socialist in timpul penultimei sale guvernări, venind la cârma ţărei, in condiţii prea cunoscute, ell a zvârli Intr’o grea criză gruparea naţional-ţăranistă. Astfel, că la începutul anului prezent, partidul poporului se găsea in stuaţia privilegiată de a nu mai avea ca adversar de temut decât pe partidul liberal. Şi, departe de a accepta ca bună această situaţie putem zice inesperată, departe de a trata cu liberalii de la egal la egal, d. general—împins de ambiţi periculoasă a domnului Goga— şi a grupat forţele pentru ultimul asalt al ultimei cetadeie , numim încă dacă strategul nu vedea în vis pe şefii liberali întemniţaţi şi cluburile lor închise precum odinioară, graţie măsurilor sale militare, şefii socialişti fuseseră internaţi la Jilava şi cluburile lor desfiinţate.Ultimele evenimente ne-au scutit de o dictatură pe care un om nstru n’o poate denunţa decât ca periculoasa. Cu atât mai mult cu cât ea nu se putea sprijini pe o masă da cetăţeni înarmaţi ca dictatura italiană sau cea rusească , oricât ar fi de fascinaţi unii oameni de fascism sau de bolşevism, se poate demonstra că bolşevism este specific Rusiei şi fasismul specific Italiei, că nicăeri fenomenul nu se poate repeta. Lucru neînchipuit de grav, neavând la dispoziţia sa o miliţe particulară, o armată de partid organizată după tipul legiunilor romane, garibaldinne sau mussoliniene, d. general Averescu ar fi fost nevoit să ducă fermentul discordiei în sânul armatei active, vrând să sprijine pe o parte din ea. Regimul pe care ni l-ar fi impus, ar fi adus aşadar, cu acele stabilite actualmente în Spania, în Portugalia şi în Grecia. Şi nu credem ca un singur partizan al regimurilor de forţă să se complacă în considerarea unor exemple atât de nenorocite. Ne mirăm deci că d. gen. Averescu să fi încercat să asume o dictatură în condiţiile care i se ofereau la noi, condiţii care nu se potrivesc nicidecum cu cele existente în Italia pe cares- o admiră atât de mult. NECULAI DALU Actualităţi politice Chestiunea alegerilor libere Rolul principal ce se atribue guvernului Ştirbey este acela de a efectua alegeri libere. Pentru îndeplinirea acestui rol, e nevoe ca aparatul administrativ să fie alcătuit din persoane fără nici o dependenţă față de partidele politice, şi fără motiv de bănuială că ar exercita presiuni. Aceste lucruri s’au şi promis. Dar avem impresia că încep a nu fi respectate. S’au făcut anumite transferări şi s’au pus la conducerea unor judeţe ofiţeri activi din jandarmerie,— ceia ce nu întăreşte prea mult credinţa în libertatea alegerilor. * D. Ionel Brătianu a declarat că revendică puterea pentru partidul său. Revendicare foarte explicabilă în gura unui şef de partid. Dar d.Brătianu nu s’a limitat să exprime un deziderat, ci a afumat categoric că va forma guvernul de mâne, adăogând că nu obişnueşte să ceară lucruri de a căror îndeplinire nu ar fi sigur. Prin urmare, d. Brătianu este sigur de un rezultat al alegerilor favorabil pentru d-sa. Cum însă experienţa de până acum a dovedit că forţa electorală a partidului naţional-ţărănesc este superioară forţei partidului liberal, ar urma că siguranţa de succes a d-lui Brătianu pune îndoială asupra libertăţii alegerilor. Dealtfel, preponderanţa liberală în actualul cabinet (inclusiv departamentul internelor) este vădită. ♦ Nu ştim cum privesc situaţia, conducătorii partidului naţionalţărănesc; când şi până la ce grad vor suferi decepţii; cum apreciază declaraţia d-lui Brătianu; cum se simt in actualul guvern Ştirbey şi dacă vor sta mult in colaborare cu dânsul. Din actuala colaborare vedem deocamdată că partidul naţionalţărănesc s’a angajat, din nou şi categoric, la respectarea actului din 4 ianuar 1926 (anuându se anumite manifestaţiuni contrare care emanaseră de la fruntaşii partidului). Liberalii au motiv să fie mulţumiţi de acest angajament care le-a trebuit. In schimb, ei nu s’au angajat cu nimic, în chestia libertăţii alegerilor, faţă de naţionalţărănişti. Şi n’au obligaţiuni de viitor in privinţa succesiunei la guvern pe temeiul indicaţiei corpului electoral. .. In pag. III-a țriUltima ora, telegrafică și telefonică ASPECTE MESAGERII PAGEI După raidul strălucit al „nebunului zburător“ pornit să cucerească gloria într’un moment de inspiraţie, tranversarea Atlanticului de către Chamberlain aviator ponderat şi rece, a dovedit câ nimic nu este o poveste şi că voinţa omenească e capabilă să înfrângă tote forţele oarbe ale naturii şi să le domine. Dar aceste amândouă fapte măreţe a lui Lindbergh şi Chamberlain au căpătat şi o altă semnificaţie : aceea a posibilităţii de apropiere între popoare, prin comuniunea sufletească în clipile supremelor emoţii. Entuziasmul Franţei din zilele când l-a avut oaspete pe Lindbergh a înmormântat sentimetele de animozitate făurite d probema datoriilor de războiu către Statele Unite şi enuziasmul germanilor la aterisarea lui Chamberlain pe pământul ţării lor a şters ura păstrată de contribuţia Americei la distrugerea imperului. Schimbul de mesagii intre Doumergue şi Coodlige şi între Hindenburg şi Coolidge, ocazionat de actul Lindbergh-Chamberlain, rămâne ca o făgăduinţa pentru viitor: o făgăduinţă a raporturilor de frăţie intre state pe cari conducătorii neînţelegători le-au transformat în lagăre duşmane şi asasine. E semnificativă în această privinţă telegrama din Washington a unei agenţii de presă, care începe cu fraza următoare: „Aflăm din izvor demn de încredere că tânărul căpitan Charles A. Lindbergh, pare chemat să joace un rol istoric prin cimentarea unui tratat de pace durabilă intre Franţa şi Statele Unite, se crede că secretarul de stat Kellog va face in curând o declaraţie de reinoire a sentimentelor de prietenie pentru Franţa". Ceea ce n’au putut face diplomaţii de carieră cu sutele de conferinţe plătite in valută aur, ceea ce n’au reuşit să obţină politicianii cu pretenţii de conducători ai destinelor naţiunilor, au înfăptuit doui oameni simpli — Lindbergh şi Chamberlain — dar cari au ştiut să ridice valoarea morală a noţiunii de om până la culmi nebănuite Încă. Este aceasta o pildă care trebue să servească de Învăţătură omenirii; e vremea să înţelegem că trebue să joace rol In viaţa noastră şi puţin idealism şi o doză oarecare de visare. Şi si înţelegem, mai cu seamă, că există posibilităţi de înfrăţire Intre oameni dincolo de codificările şi tratatele de pace încheiate de profesioniştii politicei, posibilităţi care au fost recunoscute involuntar de diplomaţi când—subliniind „rolul istoric“ al lui Lindbergh şi Chamberlain—şi-au dat Singuri certificatul de incapacitate. G. SPINA Gând se vorbeşte de dezarmare navală... De câtva timp, preşedintele Statelor Unite tot vorbeşte de dezarmare navală şi propune conferinţe peste conferinţe. In curând va avea loc la Geneva o nouă conferinţă anglo-japono americană pentru limitarea Înarmărilor pe apă. Se anunţă însă că din portul Norfolk-Virginia că preşedintele Coolidge a trecut în revistă două mari escadrale flotei din Atlantic şi Pacific. Au defilat 98 vase de război. Şi se spune că d. Coolidge a rămas plăcut impresionat la priveliştea acestei manifestări de forţă. Socotind şi faptul că pretutindeni se construesc noi vapoare de război , vedem bine cum stăm cu.. sentimentul dezarm .rei navale. Un nou roman al Prinţesei Bibescu Elogiul unui creic francez pentru români Prinţesa Bibescu publică un nou roman intitulat „Catherine- Paris“ („Les Cahiers Verts“, Bernard Grasset), lată cum apreciază noua lucrare d. Paul Bouday, criticul marelui ziar „Le Temps“ : „R mâncă prin naştere, ca şi vara sa contesa de Noilles, dar rămânând româncă prin căsătorie, prinţesa Boescu, născută Lahovar, este prin alegere o scriitoare franceză, una din cele mai remarcabile. Ce bună idee au avut romanii să cucerească Dacia! Avem pe ţărmurile Marii Negre o mică soră latină care ne trimite mulţi din copiii săi, de altfel primiţi de Franţa cu o tandră afecţiune. D. Paul Morand, mare călător, declară, dacă nu mă înşel, că România este una din rarele ţări unde Franţa e iubită pentru ea Însăşi. Românii, mai ales cei din aristocraţie şi carierele liberal, studenţi sau tneri profesori venind să-şi complecteze studiile la cartierul latin şi să-şi susţină tezele la Sorbona, formează la Paris o colonie din cele mai numeroase şi din cele mai strălucitoare. Dar cuvântul „colonie" aproape nu se potriveşte, căci cu ei parizienii se simt îndată In familie. Cea mai mare parte dintrânşii n’au nici macar accent, ceiace e rar printre străini, char când vorbesc bine franţuzeşte. Şi mulţi nu se mulţumesc numai să vorbească... Prinţesa Bibescu scrie minunat franţuzeşte. Eleganţa spontani, graţia fluidă, vraja poetică din „Isvor“ (impresii din România) şi din „Opt Raiuri“ (voiaj in Persia) amintesc şi adesea egalează cele mai delicioase pagini ale încântătorului Loti. „Catherine-Paris“, cu aceleaşi calităţi de stil, e un roman mai realist, care aminteşte pe Alfons Daudet. Găsim în cartea aceasta prinţese în exil, voit sau nu, şi suverani in ajun de a lua fără voia lor aceiaşi cale. E un mare tablou cosmopolit dinainte de răsboiu, în care retrăeşte internaţionala curţilor, ambasadelor, palatelor şi castelelor. Europa centrală şi orientală dinainte de 1914 era Încă monarhică şi feudală. Aparţinând şi ea acestei feudalităţi princesa Bibescu o descrie cu competinţă, cu spirit şi relief. Şi această vastă frescă de o ironie clarvăzătoare şi colorată, ea o oferă ca un omagiu votiv, Parisului nostru, Catherine. Paris este pronumele eroinei romanului: Catherine-Paris Romulescu". Criticul francez Inchee astfel Iuga şi amănunţita sa dare de seamă: „Frumosul roman al principesei Bibescu va fi cetit cu un extem interes în toată Europa“. ECOU în şedinţa da aseară a consiliului municipal, un domn consilier, numit Ventoniuc (sauVentonică, ca să nu sune ruteneşte) s’a trezit insultând presa locală, cum că ea s’ar dezinteresa de chestiunile naţionale. Nu ne emoţionează insultele or cui, dar nu îngăduim să se precizeze neadevăruri ca acel formulat aseară că noi am fi trecut sub tăcere recenta vizită la Iaşi a elevilor şi elevelor abrudence. Dimpotrivă, am stat în întregime la dispoziţia celor însărcinaţi cu primirea abrudeilor, am publicat toate comunicările ce ni s-au transmis şi ne-am ocupat de frumosul festival in memoria lui Avram Iancu. Nu-i vina noastră dacă un consilier comunal sau altul, ceteşte în gazetă numai chestii de viol şi de furtun de cai, neobservând lucrurile de ordin cultural şi naţional. Noi servim permanent problemele naţionale şi de interes public, cu deplină convingere patriotică, în mod absolut dezinteresat, şi mult mai efectiv decum ar face-o d. Ventonica. De pidă, ce-a făcut efectiv d. Ventonică pentru vizita fraţilor abrudeni ? Dar ne ocupăm prea mult de d. Ventonică. Aspecta din haosul rusesc Vînzarea fetelor.— Surprizele diversului Un redactor al lui „Le Matin“ publică impresiuni din Rusia sovietică, culese recent la fața locului. E interesant a releva chipul cum conducătorii sovietici atrag simpatia diverselor triburi semibarbare din haosul rusesc,—prin menajarea naivităţilor şi respectarea tradiţiilor primitive. lată, de pildă, mărturisirea unui şei buriat (din triburile mongole siberiene): —„In micile noastre republici ne bucurăm de foarte largă independenţă. Şi se creiază or cite republici voim. E destul, în definitiv, să plătim impozitul, mai puţin apăsător ca pe vremea ţarului, şi ni se lasă libertate deplină de a ne păstra obiceiurile. „Stat de pildă triburi Kirghize unde e obicei a vinde celui care dă mai mult, fetele care împlinesc 12 ani. Legile sovietice nu prevăd aşa ceva, dar republica locală are dreptul să-şi urmeze tradiţia“...* In schimb, In Rusia europeană se aplică anumite legi sovietice, cum ar fi legea diversului, şi se ajunge la situaţii curioase ca aceasta pe care o povestim la vale. Un tînăr moscovit s’a căsătorit cu o femee cam liberă în moravuri. Curînd tinărul a decis să divorţeze. S’a dus la oficiul stării civile, a făcut declaraţia necesară şi divorţul a fost imediat pronunţat. Dar fiindcă din pricina lipsei de locuinţe femeia n’avea unde să se mute, autorităţile au hotărât ca foştii soţi să continue a locui in aceiaş odae, intinzînd la mijloc o perdea. Tinărul moscovit locuia In jumătate de odae, iar dincolo de perdea, fosta lui nevastă fuma, cînta şi bea toate nopţile cu prieteni de-ai ei. Era acasă la dinsa, liberă să facă ce-i place. Enervat şi nedormit de atîta lămbălău, fostul soţ era silit să facă cîte-o lungă călătorie cu trenul (fără să fi avut neve?), numai ca să poată dormi un vagon. Rezultatele sindicalizării avocaţilor de avocat C. GH. VASILIU Experienţa făcută în prima lună a sindicalizărei, putându-ne edifica asupra rezultatelor obţinute, suntem în măsură să vedem întrucât această încercare şi-a ajuns sau nu scopul urmărit : 1) Organizarea sindicatului ne-a dovedit Încă odată spiritul de colegialitate a corpului avocăţesc, aproape toţi avocaţii dându-şi pentru moment asentimentul în sprijinul sindicalizării; 2) toţi avocaţii care reprezintă interesele băncilor, au depus cota de 40 la sută; şi 3) nici un client nu a plătit pentru acte onorarii mai mici ca cele stabilite prin tariful minimal și deci uneia dintre colţi s’au emancipat de sub tutela clienţilor care nu apreciază Îndeajuns munca priceperea şi răspundera avocatului. Să vedem acuma, care sunt rezultatele din punct de vedere al interesului practic profesional. Din cota de 40 la sută rămasă la sindicat, s-a încasat în luna Mai peste 250.000 lei, deci încasările totale au fost aproximativ 65o,ooo lei. Din aceşti 25o,ooo lei, sunt destinaţi 65,ooo lei (lo la sută din total) pentru pensii şi ajutoare conf. art. 17 din Statut, iar restul de aproximativ 195,cop urmează a fi împărţtă în mod egal între avocaţii care profesează efectiv (cam 25o), ceia ce’ar reveni aproximativ, câte 78o lei lunar pentru fie-care avocat, dacă s’ar împărţi la toţi avocaţii; şi câte 195 lei lunar de fie-care, dacă suma s’ar împărţi numai între avocaţi care au introdus acte în cursul lunei (acesta fiind loc). Să vedem acuma cât l’ar costa pe un avocat profesionist aceşti 786 Iei pe care îi va primi lunar un avocat începător. Să luăm de exemplu pe subsemnatul. In cursul lunei Mai am înca(Continuarea în pag. IV-a) (Sostîauaraa in pag. Î1T-&) Părăsim Buenes-Aires In seara zilei de 15 Februar cu vaporul „Antonio Delfino“. Suntem vreo 600—700 excursionişti în majoritate intelectuali dornici de repaus şi de-o climă mai suportabilă. Căldurile se ridicaseră in ultimele zile la +37°—f-40°. Vă închipuiţi ce înseamnă asta ? Pe bord resuflăm mângăiat de perspectiva zilelor ce vor să urmeze şiin aşteptare, ni se pare deja aerul mai răcoros. Pe mal batistele flutură salutând vaporul ce se mişcă încet—încet, balansându-se elegant şi aproape imperceptibil.Aerul dulce şi cerul senin, o lună clară şi extraordinar de luminoasă învălue în strălucirea ei oraşul Bunes-Aires pe care-1 lăsăm în urmă. Pe vapor petrecerea se încinge. In sunetele iazului se dansează cu patimă, şi un clinchet de pahare se cinsteşte recrearea. Toată lumea e fericită, toţi văd, toţi cântă; preocupările serioase au fost lăsate altora. Pe la 3—4 spre ziua părăsim sgomotul şi ne retragem pe bord. Chaise-longue-urile ne îmbie. Primim invitaţia lor şi ne întindem comod . Ochii ne sunt furaţi de imensitatea apelor şi de profunditatea cerului pe care sclipesc neobişnuit de intens miile de stele. E ora medităţiilor, a căror culoare diferă de prisma sufletească a fiecăruia. Amintirile se trezesc şi ele, alungând somnul. Cabinele rămân goale. E ziua. Soarele la orizont, oceanul verde şi liniştit—, monotonă ca Întindere nesfârşită, dar variat în surprize de valuri jucăuşe, şi peşteori sglabii. Ne vrăjeşte; de bună seamă sirenele simbolizau această putere de atracţie, inexplicabilă, pe care o exercită întinderile nesfârşite de ape. Cu greu îl părăsim pentru a asculta clopoţelul ce cheamă la masă cu o regularitate enervantă. De altfel cu cât Înaintăm spre Sud cu atât sala de mâncare rămâne goală, „Mal de mer“ îşi face apariţia pentru a culege victime. Marinarii veseli povestesc păţanii trecute puţin reconfortante pentru pasageri. Colaci şi bărci de salvare, valuri ce acopăr vaporul....naufragii ce nu s tocmai rare pe vremuri da furtună. Ascultăm cu ochii duse departe. — --------------------—te—--------- SCRISORI DIN ARGENTINA In regiunea polară de sud Strimtoarea Magellan — In țara de Foc — Ushnaia — Buenos-Ayres, Mai, 1927