Opinia, ianuarie 1928 (Anul 24, nr. 6186-6209)

1928-01-15 / nr. 6197

k V3*v 160 . . . máim un an 6 kral 8 Inni “tfi»* Gravul accident din tipul Dinastiei noastre, va tulbura viața noastră politică cu toate că miopii de la guvern cred contrarul. Interviews pe care l-a dat d. Iorga, ziarului „Le Matin“ este dovadă despre aceasta. Ziarul „Le Matin" încadrează înterviewul istoricului nostru, cu următoarele rânduri introductive : „Am „întrebat, pe şeful opoziţiei „din parlamentul român, care „este sentimentul său, despre gravele evenimente „care s’au desfăşurat în ţara sa şi în care ştiam că „dânsul a jucat un rol principal“ , iar la încheere, rândurile cu următoarea reflecţie: „iată ultimul cuvânt al aceluia care aşteaptă mult de la viitoarele alegeri“. Reflecţia ziarului este desigur un ecou, in orce caz o impresie din atitudinea d-lui Iorga, care ar putea fi introdusă între rândurile scrise ale interviewului. Dacă şeful opoziţiei aşteaptă atât de mult de la viitoarele alegeri, însamnă că D-sa va face aceste alegeri tot ca şef de opoziţie. Contrar celor ce credeam noi de atâta vreme, apropiatele viitoare alegeri le va face deci sau partidul liberal fie chiar sub altă firmă (Alecu Constantinescu ?), sau generalul Averescu. Raţionamentul nostru se bazează pe răspunsul elocvent, deşi d. Iorga întrebuinţează o formă necunoscută în retorica clasică, care nu cunoaşte vorbirea sfinxului . — In cazul—întreabă ziaristul—când opoziţia ar lua puterea, nu credeţi că prinţul Carol ar fi dispus a-şi lua locul şi titlul ? — Cine poate prevedea viitorul ?, fu răspunsul d-lui lorga. D. lorga consideră renunţarea prințului Carol, ca o afacere strict politică. Are dreptate. Misterul voit al guvernului, transformă însă faptul într’o chestie politică extrem de acută. Cu formula care ar putea face în viitor motivul anularei renunţărei prințului Carol, nu e fericit d. Iorga. D-sa crede ca forma renunţărei nu este legală (?!) căci n’a fost făcută printr’un act autentic, fie înaintea unui notar din Milan, fie înaintea unui agent diplomatic al regelui Italiei. Ar fi trist dacă această formulă juridică, i-ar fi fost dată d-lui Iorga, de câtră d. Mauru, şi e păcat că a fost publicată într’un ziar care circulă în lumea întreagă, ca „Le Matin*. Chiar dacă prinţul Carol n’ar fi trimis scrisoarea de renunţare pentru care trebue să-i fim recunoscători, căci ne-a înlesnit o soluţie civilizată), tot trebuia să ne decidem la schimbarea ordinei succesiunei, cu toată perspectiva Regenţei, dei Instituţia Dinastiei este incompetbil, cu intermitenţa ori de coroană şi, cu a": '• "a succesiunei în I gească un spectacol teatral, necunoscut. Gy. D. Iorga şi problema dinastică Dacă la lipsa de continuitate fizică stabilită, se mai adaugă şi lipsa de continuitate în concepţiile despre rolul Coroanei, rezultând din faptul că succesorul prezumtiv are directive politice diametral opuse legei fundamentale a Statului, constatăm că se crează vieţii de Stat o mare tulburare, cu mult mai gravă decât situaţiunea : Coroana cu regenţa. Sunt momente când conducătorii unui popor trebue să aleagă dintre două soluţii în probleme mari de Stat, ambele rele, pe cea mai puţin rea. Regenţa, mai cu samă când nu este decât problematică -- la noi poate ar fi rămas necunoscută dacă d. I. Brătianu nu făcea dintr însă o chestie de partid — este mult mai rnofensivă, decât situaţiunea când Coroana are de colaborator natural şi legitim, un prinţ de Coroană, cu care este veşnic în dezacord asupra celor mai importante probleme de Stat. Este o crimă de rStat, să mai agităm desfacerea regulărei succesiunei la tron şi reinstarea prinţului Carol. 1 RECENZII „Povestea unui vis" Poem dramatic In 4 tablouri de IOAN DAFIN Un împărat bătrân e chinuit de remuşcare pentru că şi-a ucis fraţii ca să-şi asigure stăpânirea exclusivă a tronului. O vrăjitoare îi află secretul şi-i face prorocirea că va ispăşi crimele în spânzurătoare, iar fata lui — frumoasa Anina — va deveni mireasa Nourului din cer. Firea întreagă admiră frumuseţea Aninei şi se pregăteşte a sărbători nunta fetei cu Norul. Dar bătrânul imparat se împotriveşte. El vrea ca Anina să se mărite cu un tânăr Crai din vecinătate. Fata nu consimte, însă in cele din urmă e silită să se supue puterei părinteşti. Şi pe când Anina îşi plângea soarta vitregă, apare Norul ca s’o ia în văzduh... Acesta-i visul unei tinere fete, o Anina din zilele noastre, fată romanţioasă şi care e profund impresionată de poemul „Călin“ al lui Eminescu. Cetind noaptea în pat, Anina adoarme în vraja versului eminescian şi visează povestea cu împăraţi, zine şi vrăjitoare. Iar revărsatul zorilor o trezeşte, într’o plăcută tulburare. Acesta-i poemul dramatic atît de original conceput de d. Ioan Dafin.* Elementele de poveste sânt utilizate de autor cu o vădită dibăcie artistică şi cu un apreciabil meşteşug al genului. Crai, curteni, vrăjitoare, lăcrămioara, luceafărul, luna, soarele, zefirul, lina florilor, doina, dorul, nourul, sânt adevărate fire de vrajă care ţes pânza poetică a feeriei. Fiecare element e mânuit cu delicateţă şi moderaţiune, şi-l bine conturat în caracterele specifice. Acţiunea este viu condusă, fără artificii silite şi fără episoade obositoare. * Poemul e scris în versuri curgătoare şi inspirate, simple dar suggestive, aşa cum se caracterizează îndeobşte opera poetică a d-lui Dafin. „Povestea unui vis" nu trebue să rămâe in paginile unei cărţi, ci ar putea foarte bine să între 2 LEI SWARTTX, IAR POLITIC COTIDIAN "W***. ASPECT itegiferare a accelerat. Domnul George Mârzescu fiul bustului neinaugurat din faţa Curţei cu Juraţi ieşene, a fost ministru la câteva departamente până astăzi, de nici unul nu s’a cramponat însă cu atâta ardoare ca de acela a justiţiei. Motivele nu ne interesează deocamdată. Fapt cert este că d. Mârzescu încearcă sâ-şi lege numele de un noian imens de legi, fabricate în fugă cu concursul competinţelor strânse la întâmplare, cam aşa cum şi-a complectat şi celebrul său azil legislativ. Legile Mârzescu vor rămâne pilda cea mai elocventă a halului de dezorganizare in care a ajuns ţara sub regimul liberal. In ultimul număr din „Curierul Judiciar“, d. Dem. Dobrescu, preşedintele Uniunei avocaţiilor, aduce acuzaţii de o gravitate exepţională ministrului de justiţie, patronul ultimelor legiferări , a tolerat şi a încurajat opera nechemaţilor, numai pentru a-şi satisface vanitatea de legislator. D. Dobrescu scrie: „legea accelerării judecăţilor s’a făcut de trei jurişti din regat, cari au modificat sau armonizat mai multe mi de articole din patru legislaţii deosebite, dintre cari, pe cele trei din nouile provincii, nu le-au cunoscut de loc“. O asemenea destăinuire, făcută de preşedintele Uniunei avocaţilor, nu poate fi trecută cu vederea: ea trebue reţinută nu numai de lumea juridică, dar de întreaga populaţie a ţării care, prin formalismul exagerat al nouei legi, îşi vede primejduită posibilitatea de a obţine dreptate. Şi mai scrie d. Dobrescu: „Nimeni nu mai face proces şi revolta se stringe şi se’capitalizează, pentru că în morală, ca şi în natură, nimic nu se pierde. Legiuitorii nepricepuţi şi juriştii comozi, sânt încântaţi că nimeni nu mai face procese, pentru că ei nu înţeleg, că cine este oprit de a face procese, este trimis să facă revoluţie“. In aceste cuvinte este cuprins tot adevărul. Acei cari îşi fac o profesie din a protesta zilnic împotriva anarhiei pe care — din anumite interese — o confundă cu gândirea liberă a oamenilor puţini şi curagioşi, n’au spus nici un cuvânt in contra unei legi care tulbură profund ordinea. Glasul viguros al preşedintelui Uniunei trebue să-i aducă la realitate şi să producă mişcarea generală a cetăţenilor stingheriţi în exercitarea celui mai sfânt din drepturile lor: dreptul la justiţie. Articolul d-lui Dobrescu conţine şi alte nenumărate puncte cari trebuesc scoase din paginile unei reviste cetită numai de specialişti şi date marelui public pe care îl interesează poate mai mult şi în primul rând. Ne vom îndeplini o datorie civică, insistând și asupra lor în notițele noastre viitoare. G. SPINA. Din toată lumea Feme® norocoasă.—Doamna Rodier din Nîmes (Franţa) se ocupa, între altele, cu jocul la o loterie spaniolă. Dar nu se alegea cu nimic, aşa cum păţesc mai toţi cei care joacă la loterie. Soarta Insă a voit să răsplătească pe statornica jucătoare. Şi, într’adevăr, d-na Rodier a cîştigat în fine, lotul cel mare în valoare de 15 milioane pesetas, ceia ce face peste 500 milioane lei. Fericita cîştigătoare a decis imediat să plece în voiaj, începind cu Spania,—ţara care i-a adus atîta noroc. Invazia şoarecilor în Germania. — Din toate părţile Germaniei se semnalează mari devastări comise de şoareci. Castelul din Schwerinsburg care nu a fost locuit timp de mai mulţi ani, a suferit foarte mari stricăciuni în interior. Lucrările de reparaţie ale castelului ating ormidabila sumă de un milion mărci aur (peste 50 milioane lei). La Manheim, poliţia a pus la dispoziţia populaţiei o jumătate de milion de plicuri conţinînd otravă contra şoarecilor. Şi efectul s’a văzut. In primele zile peste 50.000 de şoareci au fost omorâţi. Un descintec... cu cîntec. —S’a anunţat Ciudatul caz de nebunie mistică din Bombon (Franţa). Marea preoteasă a sectei religioase „Sfinta Fecioară a Plângerilor“ s’a înbolnăvit. Membrii sectei au acuzat pe preotul din Bombon că a făcut farmece marei preoţese. Doi barbaţi şi zece femei exaltate s’au dus la preot şi i-au dat o bătae soră cu moartea,... ca să gonească diavolul dintr’insu! Nu ştim ce-o fi cu chestia farmecelor, dar e interesantă declaraţia marei preotese. Ea spune că chemase mai de mult pe preotul din Bombon ca s’o descântece. Preotul i-a propus să facă operaţia între patru ochi, nu odae la dânsa şi cu condiţia ca să se dezbrace în pielea goală pentru a-i putea aplica „relicve sfinte“ pe toate părţile corpului! Marea preoteasă pretinde că ar fi respins cererea (cine ştie ?). In orce caz, e vorba de un descântec... cu cîntec, şi care pledează în contra celibatului la care sînt obligaţi preoţii catolici. Regina Suediei bolnavă Din Stockholm se anunţă că reglisa mamă a Suediei va părăsi ţara pentru a petrece câtva timp într’o climă călduroasă. Regina mamă suferea de mult timp de bronşită cronică şi care acuma s’a "agravat. Citiţi „Opinia“ Teatrul NaţionalFAUST Echipa Bulfinschi .la Testrul Naţional din Bucureşti continuă sistemul „echhipelor“. Acesta datează de vre-o treiani şi ori de câte ori o asemenea echipă s’a abătut şi pe la noi, am arătat aci, cum ne înţelegem perfect rostul în ce priveşte principiul în sine: propaganda culturală. Numai că modul aplicării acestui sistem, acesta l’am găsit (îl găsim şi acum) cu totul deplasat. Inţelegem perfect propaganda prin noile provincii româneşti. In cazul acesta se impune team de prim rans, atât ca Interpreţi cât şi,mai ales, operele interpretate. Iar nu fleacuri impuse de câte-un puternic al zilei sau de către vreun fabricant de „tragedii“ de bâlciu, cu care nu câştigăm nimic în stima celor ce voim să ne apropiem. Asta ar fi una. Al doilea : oraşele mai mici din vechiul regat au dreptul şi ele să vadă din când în când câte-o lucrare jucată de către artiştii celui mai mare teatru oficial din ţară. Dar şi aici, datori sunt organizatorii turneelor „oficiale“ să pună pe program lucrări de neîndoelnică valoare, lăsând piesele proaste şi revistele pe sama cabotinilor ce alcătuesc micile şi quasi anonimi „trupe“ vagabonde. Interpretarea de seamă o privim ca ceva de dasine înţeles . Aşanţălegem noi rostul turneelor. Suntem şi mai exigenţi când „echipele“ vin la Iaşi unde eixstă teatru Naţional şi funcţionează o trupă permanentă—Societatea Dramatică. Spectacolul absolvit să nu fie numai o distracţie mediocră pentru spectatori dar un eveniment şi un prilej de emulaţie pentru actorii localnici. Altfel rezultatul este cu totul opus celui aşteptat. Scade prestigiul primei scene, scade nivelul artistic şi se îndepărtează publicul de la teatrul românesc în special de la acela organizator de turnee „oficiale“—cu reclamă zgomotoasă, cu afișe gigantice, cu poze în mărime naturală etc.* Cu o lună înainte se anunţase „echipa“, ce avea să joace „Faust“. Dar nu feeria l-ii Ennery—cum a crezut majoritatea spectatorilor de Vineri sara ci monumentul măreţ al lv Goethe, misteriul fără pereche, in care se oglindeşte quintesenia gândirei marelui poet asupra problemelor vieţii. Despre Faust s'au scris comentarii nenumărate. Acestea singure ar putea umple rafturi dacă nu biblioteci întregi. Cei mr mari regisori și au făcut un i ' I 'de glorie din memitarea tragediei acesteia. Răsfoim cartea amintirilor și ne vine în minte un fapt i.ar? caracterizează evlavia cu care se apropie orice om deteatru i.ităiegător al operii lui Go.ihr Reinhardt luând v-rcum vreo 15 ani, hotărârea reprezentării lui „Faust“, s’a văzut pus in faţa unei grele probleme . avea -mi (Citiţi continuarea foiletonului în pagina IV al Cronica Dramatică de Wratislavius (de Chiethe) a MARŢII? IANUARIE 192 A NUNCIU&5 se primesc la bfr. Agenţiile de Fablo-W.t şi la Administraţia statului Iaşi—Str Gh. Marsosim 13 MINISTRUl DR. BENEŞ DESPRE PANSLAVISM ORIGINEA PANSLAVISMULUI. PANSLAVISM ŞI PANRUSISM Ministrul afacerilor externe dr. Eduard Beneş, care a scris în repetate rânduri asupra politicei slave şi în special asupra problemei slavismului, se ocupă în 2 numere consecutive ale „Revistei Slave“ cu chestiunea slavismului aşa cum s’a prezentat in trecut şi cum se prezintă astăzi. D. dr. Beneş atinge laturile filologice, religioase şi pur culturale ale chestiunii slave, întrucât aceste reprezintă ceva comun în această chestiune, şi se opreşte accentumnd în special asupra însemnătăţii ei politice. Primul program practic şi concret al panslavismului îşi are originea în Rusia şi a fost formulat de celebrul naturalist N. I. Danilewski, care şi-a publicat concepţiile lui politice în 1871 sub titlul „Rusia şi Europa“. Aceasta publicaţie a stârnit pretutindeni un viu interes, a popularizat în întregime planurile politice ale curentului numit mai în urmă pe drept cuvânt panslavism rusesc şi a fos considerat de către adversari mişcării slave catechismul sau biblia panslavismului. Din punct de vedere politic Danilewski şi-a închipuit că statele slave vor trebui să formeze o singură federaţie sub conducerea Rusiei; federaţia trebuia să cuprindă şi o parte din Europa centrală precum şi întreg Balcanul. In 1870 generalul R. Faderew, un alt teoretician al panslavismului, a publicat o carte în care arată că Rusia trebuie să devină moştenitoarea Turciei şi a Austriei, şi să preia astfel conducerea întregii lumi slave. De la 1871 încoace, istoria mişcării slave şi panslaviste este legată de importante evenimente politice. In Europa centrală şi sudică, panslavismul şi-a cîştigat cei mai mulţi adepţi în anii 1877—78 când Rusia a luptat pentru liberarea slavilor din Balcan. Congresul de la Berlin însă şi politica de mai tîrziu a guvernelor ţariste au adus mişcării o slăbire destul de simitoare. Filoslavismul rusesc şi-a pierdut ultimele resturi de democraţi şi liberalism, păşind oficial pe calea reacţionarismuui, luptând contra Polonezilor prin rusificare şi panrusism. Abia la sfîrşitul secolului trecut, Rusia a fost silită de împrejurări să-şi tempereze năzunţele ei reacţionare. Speranţele activiştilor slavi, cari aşteptau ca în urma vreunui răsboiu sau a unei crize oarecare să câştige terenul pentru ideii lor, s’au spulberat complect. Este interesant însă că în aceşti ani de pauză, avântul mişcării slave începe să devie mai puternic la micele popoare slave decât la Ruşi. Regimul democratic triutufător a adus însă noui neînţelegeri între popoarele slave şi a întărit încă mai mult vecinie certuri. Acum apare pentru prima oară pe lângă, vechiul curent nein semnat de panslavism învechit, e mişcare politică pur realistă. De la sfârşitul secolului al XIX-lea până în anul 1906, ceilatrul de gravitate al mişcării slaviste s’a permutat din Rusia in sânul micelor state slave. Rusia şi opinia ei publică din motive politice interne sau externe ori că se ţin faţă de această chestiune în mod intenţionat în rezervă, ori că sunt preocupate de problema asiatică. Pe acum apare o nouă mişcare politică slavă care se intitulează neoslavistă şi paralel cu ea, însă după împrejurări când cu ea, când contrar ei, o altă mişcare cu o politică realistă în senzul idilor lui Palacky şi Havlicek. (Citiţi continuarea acestui articol în pagina IV-a Actualităţi politice Chivera de camuflaj in ultimul său număr, oficiosul „ Viitorul“ scrie : „Dacă în formaţiunea actuală partidul naţional nu mai poate să joace nici un rol hotărâtor in conducerea destinelor ţării, n'ar fi exclus ca sub altă formă să se intimple aceasta“. Iată confirmarea deplină a informaţiilor „Opiniei", că liberalii proectează un guvern de camuflaj in care să intre unii takişti şi câţiva ardeleni. Prezidenţia acestui guvern ar fi rezervată d-lui Alecu Consstantinescu, sau chiar d--lui Titulescu. In unele cercuri se afirmă că d. Vintiilă Bratianu a plecat la Paris tocmai ca să aranjeze cu d. Titulescu această chestiune. Aşa plănueşi Brătienii în clipa de faţă. .. Efecte Măsura caraghioasă a guvernului de a cenzura la poştă ziarele străine şi a confisca pe acele care se ocupă de chestiile interne româneşti, şi-a produs efectul prevăzut. Miniştrii străini au înaintat proteste la ministerul nostru de externe. Guvernul d-lui Bratianu s-a făcut încă odată ridicol. Haos Faţă de protestul energic al ziarelor contra instituirei cenzurei, d. Guţă Tatarescu a ţinut să afirme categoric că guvernul menţine cenzura. Dar după vreo treiceasuri de la această înştiinţare, cenzura fost ridicată. Dovadă elocventă despre haosul care domneşte in capetele guvernanţilor. A.