Opinia, octombrie 1928 (Anul 24, nr. 6413-6437)
1928-10-27 / nr. 6435
NO. 6435 Lei 1000 o_ 500 300 ?£1 ' an ASI .3 «««FMimPi SADISM?A 27 0CT0N3WE' ANDNOIUB! se prim680 la toate ageaţiile de Publicitate şi la Administraţia ziarului taţi—Str. Gh. Mârsescu 17 h O PROPICE BIZARA UNIVERSITATE LA CHIŞINĂU ( ? ? ) Repetiţia Universităţilor noastre este deja astăzi foarte defectuoasă. Muntenia, Oltenia şi Dobrogea se adapă culturaliceşte la Bucureşti : mai bine de 5. 000.000 de români se întâlnesc la o singură instituţie culturală şi pentru a da Universităţii din Bucureşti o strălucire deosebită. Puterea Centrală nu s-a gândit niciodată să schimbe această stare de lucruri. Strălucirea a mers atât de departe că sudul Moldovei trimete contingentele de tineri dornici de învăţătură tot la Bucureşti, şi că Iaşul nu are studenţi gălăţeni sau pamneni de loc şi aproape nu are tecuceni, băcăneni şi tutoveni. Transilvania întreagă cu Banatul, pe întreaga ei întindere şi pentru o populaţie de iarăşi 5.000.000 de locuitori are— pe de altă parte—o Universitate la Cluj, o Facultate de Drept la Oradea Mare şi o Politehnică la Timişoara. Colţul de nord est al ţărei însă, ungherul cuprins între Nistru, Carpaţi şi o linie ideală ce ar trece paralel cu Milcovul dar mult mai la nord cuprinde două Universităţi una laCernăuţi şi una la Iaşi îndepărtate numai de câtevaceasuri de drum de fierşi la noi trenurile nu merg tocmai repede). Totuşi, se meditează în unele cercuri crearea une noi Universităţi pe teritoriul Românie. Unde? La Chişinău, adică la o depărtare de 3 ore de drum de fer de Iaşi. Bizar cu totul, va exclama un om neutru şi necunoscător în cele electorale care s ar mulţumi să întindă harta pe biroul său , trei Universităţi într'un ungher al ţărei şi numai două în tot acest rest impresionant al teritoriului ? Oare regiunea aceasta nord-est conţine 35 din populaţia Romîniei ghemuită într'o zonă prosperă industrială ? Nu, se va răspunde, regiunea industrială a ţărei este aiurea, nu în Moldova de Nord. Atunci poate că provinciile de nord-est au specialitatea de a da ţărei în chip aproape exclusiv avocaţii, inginerii, filosofii, medici, chimiştii şi în general oamenii de carte de care are nevoe ? Nici asta , provinciile celelante îşi formează oamenii lor. Dar poate că ţinuturile din preajma Prutului superior au o climă mai favorabilă pentru învăţătură şi că toţi studenţii afluează acolo precum tineretul englez se grupează la Cambridge şi Oxford, sau tineretul geran în sudul Germaniei ? Studenţii din celelalte provincii sunt întreţinuţi în căminuri la Bucureşti şi la Cluj şi nu se deplasează nspre ţinuturile nordestice, este răspunsul. Atunci nu mai înţeleg nimic, va zice omul neutru, şi va plia harta ţărei pentru a nu mai avea enigma în faţa ochilor. Chestia asta s o înţeleagă cei ce propun înfiinţarea unei Universităţi la Chişinău. Mărturisim că nici noi nu înţelegem NECULAI DALU In chestia titraţilor In legătură cu chestia titraţilor am primit din toate categoriile sociale numeroase păreri, variind Intre cele două îndemnuri extreme către copii, de a se dedica meseriile sau de a păşi in Universităţi. Astfel, meseriaşul Naculai Dănilă, descriind mizeria actuală în care trăesc simplii lucrători, conchide că elementele tinere găsesc singura salvare, îmbrăţişând o profesiune intelectuală. La această părere subscrie ş d. M. Cohn, care arată de asemenea că meseriile au ajuns astăzi surse de sărăcie, boli şi exploatare de forţe umane. D. G. Colcea discută chestiunea din punct de vedere economic-fiscal, făcând o paralelă între veniturile şi impozitele ce revin meseriaşilor şi titraţilor şi sfârşind prin a cere Statului măsuri de protecţie pentru clasa muncitoare. Un student crede că intr'adevăr facultăţile noastre sânt pline de elemente nedestoinice Învăţământului superior şi care şi-ar găsi numai în ocupaţi manuale făgaşul apttudiilor lor reale. Dimpotrivă, un bătrân mese niOPINIA JEi ea hbb^Bb ileiiH u fi-ZJAK POLI ITC COTIDIAN riaşii îndeamnă pe copii spre lumina cărţii şi cultivarea suflelor. Vedem deci că părerile se moar şi că printre ele nu se poate trage o linie unică, generală, definivă. Viaţa cu toate legile ei neclintite nu ascultă nici de ciocanul muncitoru’, nici de diploma titratului. Şi mai presus de voinţa şi însuşirile fiecăruia, dictează nesfârşite condiţiuni şi împrejurări naturale, care singure de cele mai multe ori stabilesc the right man in the right place. UN JUBILEU ORIGINAL Nu de mult s’au împlinit o sută de ani de când Ch. Dikens La crmat pe eroul său Pikwik. Cu această ocazie un grup de artişti au reconstituit câteva scee din acest roman. Astfel au reconstituit călătoria din Bristol spre Birmingham îmbrăcaţi in costumele de pe vremea a ciia şi cu caietele care erai atunci la modă. Crâșma de lângă Taksbury care există a fost obiectul principal al serburilor. Epoca automobilului (Constatări în alte ţări şi la noi) Ia poziţia din Paris.Au dispărut trăsurile — O statistică concludentă. La „Grand Palais" din Paris s a deschis la 4 octombrie a! 22- lea Salon al automobilului. Pină la 17 crt. a avut loc expoziţia maşinilor de turism, cea mai interesantă parte a salonului, urmând că după această să se deschidă expoziţia de biciclete şi motociclete, iar la sfîrşit expoziţie de maşini de transport. Ca orice parizian ce se respectă, am vizitat şi eu „salonul" automobilului- O sală enormă unde sunt expuse automobile de diferite tipuri a sute de fabrici internaţionale. Pentru a înşira numai mărcile automobilelor expuse e nevoie de coloane. De la Polls-Royce şi până la umilul Ford, caltăţile şi preţurile variază. Zeci de fabrici franceze cu maşini eftine cu avantajii de plată. Maşini cu caroserii minunate de diverse forme, atrăgătoare una mai mult decât alta. Dacă ai dori să iei cu tine cataloagele şi reclamele ce ţi se oferă, ai avea nevoie de cîţiva hamali. Vizitatori, zeci de mi, tîrîboiu, zarvă, restaurante, hanuri orchestre. Se agită lumea! Fiecare cetăţean, dacă nu are maşin , are speranţa că într'o bună zi supremul lui ideal „automobilul" va fi realizat. Părinţi, umili proletari, cu neveste şi copii în braţe îşi admiră automobilul ce l'ar dori, speranţa lor de mîine. Dacă politica economică a Statelor Unite, permite aproape fiecărui lucrător să-şi aibe automobilul lor, la noi în Europ situaţia nu e la fel ! Această stare de lucruri e datorită faptului că lucrătorul! Cârjă, nebuni. Recunoştinţa este o floare rară care nu poate creşte la noi, unde terenul sufletesc e propriu doar hurtienile răutăţii; de aceea, oamenii cari au muncit cu râvnă o viaţă întreagă şi au fost încălziţi mai ales de un ideal artistic scăpând din vedere politica şi celelalte maniere de procurare rapidă a fericirii, ajung la bătrâneţe cerşetori sau îşi ispăşesc vina de a fi fost sinceri în puri, între zidurile azilurilor de bătrâni mizerabili. „Biletele de Papagal“ au adus ori o ştire tristă şi ruşinoasă, mai tristă şi mai ruşinoasă pentru noi ieşenii decât pentru oricari alţi locuitori ai ţării, pentru că ne dovedeşte până unde poate merge nepăsarea noastră faţă de oamenii cărora Ie datorim o parte din sufletul nostru, şi încă partea cea mai bună modelată de artişti. Reproducem acest pasaj din „Biletele de Papagal“: „Teatrul Regina Maria reprezintă «Mlanassic“, nume indisolubil legat de creatorul rolului principal, acum două decenii, artistul Cârjă. „Azi ael care a creat rolul în una din cele mai bune drame românești, ocupă un pat in spitalul Pantelimon, (comuna Principele Nicolae In mizerie fiziologică, septuagenarul artist este scos din cameră de infirmieri, instalat pe o bancă, unde rămâne toată ziua, înconjurat de o armată de tabetici, paralitici, microcefali. Am vorbit cu dânsul. Păstrează trăsături clasice și cugetarea senină.. Mi-a vorbit mult. De Ronetti- Roman, de Caragiale, de amintirile în manuscris luate aproape ;u sila de-o rudă care vrea sa* iea „lovitura* svârlindu-le în virină în ziua morţii artistului. Eli-a vorbit cu ochii umezi de succesele de pe scenele romaneşti şi străine. De florile şi oalele ce-i baricadau şi tristeţea nezentului. „Apoi l'au înconjurat sumedenie de copilaşi, aciuiaţi prin curtea pitalului, şi-au început cu dragă joace'n juru-i, li sărutau obrajii, săltând pe genunchii — parcă era scena din Bunicul lui Delavrancea—cu strigăte nevinlovate: „Moş Cârje, moş Câre „Şi din halatul în vergi de febră, moş Cârje scoase câţiva ei şi împărţi. Copii se împrăşiară după struguri: „Trăiască tioş Cârje !“ Iar el, cu glas scăzut dar cald: „E singura bucaie ce-o am aici, ei singuri mă nconjoară cu drag“... Noi cari l-am văzut pe Cârjă şi de-a rândul pe scena Naţionalului ieşan, ne simţim de rândurile citate , amintindu-mi-l pe târjă în Manasse în Ion din Năpasta“ şi în atâtea roluri mari a pus suflul unui mare traedian, ne gândim la jalnica lui oaită de acum, părăsit de prie-Continuarea iu nan. IV-& ASPECTE american este şi rămîne a fi consumator In timp ce lucrătorul european rămîne numai un exploatat, un veşnic producător in timp ca un lucrător în America câştigă 4, 6 dolari pe zi lucrătorul european câştigă 0,5 dolari, aproape de 10 ori mai puţin. La noi în ţară, în special, bijuteriile cucoanelor, mijlocul de expunere a bogăției, a fost (Continuarea In pag. IV-a) [mm îs ] Înmormîntarea ţarinei Se ştie, zilele trecute a murit la Copenhaga Latina-văduvă, mama ultimului ţar al Rusiei. La înmormîntare au asistat repre- . ientanţii mai multor famili domnitoare. In primul rînd (dela dreapta la stânga) , moştenitorul tronului Suediei, regele Christian al Danemarcei,egele Haakon al Norvegiei şi ducele de York al Angliei. In tind, în haine civile, mai mulţi duci şi conţiuşi, iar în faţă, cazacul bătrîn, servitorul credincios al ţarinei decedate. VARIETĂŢI Morţii care trăesc In Mezrid, un orăşel din Polonia, s'a întâmplat un caz ciudat de eroare medicală. Iată despre ce e vorba. In orăşelul sus amintit, un brutar anume L. Catev, in vârsta de 21 ani, a căzut într'o zi, într'o letargie grea, în care a zăcut câteva zile, până când medicul a constatat moartea. Familia s'a pregătit de înmormântare. Mortul a fost dus la cimitir și cosciugul coborît în mormânt. Când primii bulgări de pămînt începură să acopere sicriul, se auzi o căscătură zgomotoasă după care capacul se ridică și mortul cu priviri speriate sări în sus şi privi în jur cum rudele înspăimîntate au luat-o la goană. Cum groapa era adâncă, înstatul din morţi n’a putut s'o iarăşească, , până când, câţiva ndrăzneţi, dintre cei care au fur , se întoarseră, l-au scos din jrmânt şi au dus la spitalul comunal, ca să rămînă sub supraveghere medicală, până când familia se va convinge că nu e vorba de strigoi. Acest caz a dat mult de gândit medicilor polonezi, întrucât chiar în cursul acestui an s-au mai întâmplat şase cazuri, când morţii înviau la punerea lor în mormânt. Aceşti şase au avut intr'adevăr un noroc deosebit. Dar cân au murit înăbuşiţi in fundul pământului? • Un caz aproape analog, dar mult mai groaznic vine să întăească această întrebare. Intr'un sat din Ungaria Körezó fost desgropat un bogătaş Carl Winter, spre a fi înmormântat In cavoul familiei din cimitirul din Budapesta. Cât de mare fu uimirea celor ce l-au dezgropat, când au văzut că mortul zăcea cu faţa în jos. Pentru vulg aceasta poate să iască o mulţime de superstiţii anteziste. Insă omul de ştiinţă va înţelege că cel îngropat a murit înăbuşit în mormântul său, lin greşala unui medic care s’a grăbit să constate moartea. Medici ar trebui să fie mai prudenți în asemenea împrejurări MAUR. Din toată lumea Oraşul subteran.— Fiindcă la Londra populaţia creşte zilnic şi fiindcă criza de locuinţi este foarte accentuată, un grup de ingineri studiază In prezent proectul construirii de cartiere subterane. Este vorba să s construiască în marea metropolă clădiri uriaşe subt pămînt, cu 20 pînă la 30 etaje In adlncime. Se vor instala enorme globuri electrice și aerul va fi mereu primenit prin ventilatoare puternice. Englezii vor valorifica astfel și subsolul Londrei. 6053 sărutări Într’o seară.— Pentru a veni In ajutorul compatrioţilor ei din regiunile bintuite de foamete, dansatoarea rusă din Paris, Lydia Lascow, a recurs la an procedeu de efact. In fiecare seară la reprezintaţie, ea vindea spectatorilor sărutări, luind cinci franci de fiecare sărutare. In modul acesta a reuşit sa adune într'o seară 30 265 franc (aproape 2oo.ooo Hei) vănzînd 6053 sărutări. Şi originala dansatoare caritabilă va continua zilnic prin sacrificiul buzelor să-şi salveze compatrioţii din ghiara morţii. Cind nevasta e veselă.— Fritz Gayer, un comerciant din New York, a fost arestat şi dus chiar în aceiaş zi la judecătorul de instrucţie, pentru călcarea regulamentului salubrităţiii, acru ce se pedepseşte în America cu 3 până la 11 luni închisoare. La judecător acesta a rugat să fe iertat, pentru că nevasta lui ar fi nenorocită, dacă ar lipsi de acasă atâta timp. De curiozitate, judecătorul a vorbit la telefon cu nevasta acestuia şi s’a convins că trebue să elibereze pe contravenient, nu pentrucă nevasta acestuia e întristată de lipsabărbătului, ci pentrucă e prea veselă;—şi veselia ei s’ar mări mai mult, dacă ar fi liberă, câteva luni, prin arestarea bărbatului. Și judecătorul american a vrut să-i facă această plăcere. FILE DE CARftjvi Doritorii de senzaţii Face parte de ritmul vieţei moderne, necesitatea aceasta, pe care o simt îndeobşte orăşenii, de a gusta senzaţii puternice şi necunoscute. Mută lume merge la teatru, a cinematograf, la concerte, prin berării şi localuri de noapte, exelusiv, pentru a palpa puţin pulsul puternic şi impetuos al vieţei contemporane. După marele deficit moral al războiului, o nevoie adâncă de a trăi viaţa şi am aprecia toate farmecele şi-a tăiat drum. Nimic nu trebue să re mire. Nici originalităţile lui X, nici inexplicabilele vicii ale lui Y, deoarece fiecare din ele corespund unui ideal nou de viaţă. Marile eforturi pe care presa şi revistele de specialitate le înregistrează zilnic, se datoresc tot dorinţei profunde pentru sens naţional. Când colonelul Lindbergh a străbătut fără escală oceanul Atlantic, pentru a ateriza pearmurile europene, delirul mulţimei a atins culmi neînchipuite. Optimismul, credinţa în victorie a generaţiilor prezente, ce silesc sâ nu mai considerăm nimic imposibili. (Continuarea In pag. IV-a) „OPINIA“ literara SI ARTISTICA Cabotinul Bernard Shaw. Monée-ul secolului nostru—cum se autointitulează Bernard Shaw— este desigur un scriitor de frunte al literaturii contimporane. Ieșit însă din hotarul îndeletnicirilor profesionale, acela Bernard Shaw apare ca un cabotin cu efecte strălucite pentru marele public. Autorul „Sfintei Ioana“ nu se sfieşte să execute cele mai comune giumbuşucuri dialectice , să execute tot felul de atitudini pretenţioase, cu singurul scop de a se vedea comentat şi cunoscut. Bernard Shaw nu ezită să facă spirite, cere create de un nume mai puţin popular ar fi aco-perite cu zâmbete de irone, şi nu poate epuiza o zi fără săventeze un mijloc, creât de superficial, preat de sarbăd, spre a se dicuta despre el. Scriitorul se expune în filme, acordă zeci de intervieturi, vizitează Liga Naţiunilor, vrea să se izoleze pe o insulă ca legendarul Robinson, povesteşte anecdote şi oferă cotidian aperitive de humor—Shaw îşi alintă vanitatea, chiar cu riscul de a-şi pune viaţa în conflict cu opera. Shaw este omul care se iubeşte singur unul, prea mult! De aceia nu pregetă să-şi valorifice fiecare cuvânt, fiecare privire, fecare gest. S’a ajuns astăzi să se ştie câte fre are barba scriitorului, cum ţine d. Shaw fu culiţa la masă, sau cum îşi suflă nasul. De ce Bernard Shaw dispreţueşte singur, ceiace a scris pentru alţii ?.. . borg FAPTE Dragostea epuizată. Scriitorul englez Frank Sweenerton, într’un articol publicat de o revistă literară din Londra susține că astăzi dragostea a ajuns un subiect complect epuizat. S’a scris atât de mult despre amor, încât acum nu s’ar mai putea spune nimic nou. Dar ne întrebăm: dacă s’ar abandona dragostea, cum ar mai trăi literatura ? ^Continuare in pa». III, 5)