Opinia, decembrie 1931 (Anul 27, nr. 7377-7401)

1931-12-08 / nr. 7383

ANUL XXVH No. 7383 A B O N A M f v ■ „ Regele Ferdinand I“ ^Unea BucureşU bi ^-stî^TV^dâ 3 (Mm.Dom. Coroane, 3­ LEI EXEMPLARUL MARŢI 8 DECEMBRIE 1931 A N U N C I U R I se primesc la toate AGENŢIILE DE PUBLICITATE şi la ADMINISTRAŢIA ZIARULUI Iaşi. — Strada La puşm­anii 37 ZIAR POLITIC COTIDIAN Telefoane•1 Redacţia 391 Administraţia 394 Serviciul de noapte 357 Omagiul rega pentru laşul intelectual ...şi mereu jertfit In şedinţa Academiei Române, M. S. Regele a evocat strălucirea cu­biitală a Moldovei şi gloria le­gată de laşul ideilor mari, al cu­rentelor de propăşire şi al tuturor sacrificiilor. S’a spus în diferite rânduri că laşul decade, treptat. Am spus-o şi noi fiindcă este o realitate. Dar capitalul spiritual al acestei vn­ii de ţară a fost atât de co­vârşitor încât, cu toată risipa în decursul a 70 de ani, cu toată pomparea energiilor spre Centru, o­raşul a avut de unde da şi­ va mai da idei şi oameni în slujba naţiei întregi. Dacă Regele şi-a amintit duios şi a spus cuvinte bune pentru laşi, nădăjduim că Suveranul va ţine cont de faptul că — în re­gresul general de astăzi — laşul se defectează sufleteşte în rit­m mai lent, adica se menţine încă pe o treaptă superioară a spiri­tului. Şi nu-i drept ca guver­nanţii de astăzi să pue capitala Moldovei în situaţia de categorică inferioritate faţă de Bucureşti cu hinterlandul muntenesc. Felul cum sunt utilate şcolile, clinicele, spitalele din Iaşi prin zgârcenia bugetară, in dispropor­ţie cu alte centre vădit favorizate , felul cum se plătesc (adica nu se plătesc) salariile şi pensiile în laşul cu oamenii care se disting şi unii care au strălucit pe ogorul muncii obşteşti,—dovedesc că sfet­nicii Tronului nu sânt pătrunşi de simţimăntul pietăţii şi al da­toriei faţă de centrul Moldovenesc, în gradul în care Regele s-a ma­nifestat cu înaltul Lui omagiu. Avem nădejdea că Suveranul va influenţa asupra unor sfetnici indiferenţi şi uitători. Semnificaţia unui vot După cum s-a văzut, toate par­tidele de opoziţie au declarat răs­picat în Cameră, că nu votează adresa de răspuns la Mesaj. Făcând o socoteală sumară­, vre-o 80 liberali, 30 naţ.-ţar, 13 georgişti, 10 averescani, 7 lupişti (fără a mai socoti alte elemente opoziţioniste), s'ar fi putut aduna vre-o 140 voturi contra La vot insă au ieşit 142 bile pentru mesaj, şi numai 5 contra. Veţi obiecta poate că votul la mesaj are un rol secundar, şi nu interesează că opoziţia s'a abţinut. Ne temem însă ca nu cumva abţinerea de la mesaj să fie o in­dicaţie asupra felului cum unele partide înţeleg să facă opoziţie: atacuri cu vorba (pentru galerie) şi ajutor indirect ca regimul să se menţie. De ce? Din hezitarea part­ide­lor opoziţioniste de a-şi lua răs­punderea situaţiei. Sau din teama fiecărui partid să nu profite celă­lalt. .. STATUL SI DATORIILE SĂTENILOR In anii din urmă datoriile ţâra­­nilor au crescut într'o aşa mă- sură, încât au pus pe gânduri şi pe conducătorii de la cârma ţării. Sătenii s’au îndatorat pe la dife­rite bănci plătind procente mari, fie pentru a-şi plăti loturile de pământ cu care au fost împroprie­tăriţi, fie pentru a-şi cumpăra u­­nelte de lucru sau a cumpăra alte pământuri. Pământul bun prin gate se plătea cu 1000 de lei pră­jina, iar hectarul la câmp ajungea până la 25—30 000 lei. Sătenii nadăjduiau în urcarea preţurilor la toate produsele agricole , ori, când acestea au scăzut din cauza concurenţei de pe pieţele străine, a venit dezastrul pe care-l cu­noaştem. Ţăranii — în cea mai mare parte — nu numai că n’au cu ce -şi achita datoriile pe la bănci, dar nu-şi achită nici dato­riile către stat. Şi, dacă 80 la sută din populaţia ţării nu mai plăteşte dări către fisc, evident, ca şi statul merge şi el cu paşi repezi către faliment. Şi falimentul statului e şi al nostru al tuturora. Mai zilele trecute discutam în chestiunea aceasta cu un director de bancă populară dintr'un sat din apropierea Iaşului. — Cum mai merge banca, domnule X ? — Prost de tot. — De ce ? — Gospodarii nu vrau să plă­tească nici măcar dobânzile la capitalul împrumutat. — Pentru care motiv? — Unii spun, că n’au bani nici pentru „fondat“; iar alţii zic, că are să le plătească Statul toate datoriile. — Când le spun : da, bine, măi oameni buni, cum credeţi voi, c­­are să vă plătească ţara datoriile pe care le-aţi făcut Împrumutând bani pentru politică, cumătrii şi nunţi ?! — He-hei! îmi răspund ei. Iaca bine ! Şi-mi arată gazetele cu: „moratoriu“, „concordat“ „conver­siunea datoriilor agricole“, etc. Nu ne-a întrebat oare perceptoriu ce datorii avem ? ! Nu ne-a trecut pe toţi pe nişte hârtii galbene şi lungi ?!.. Ş’apoi, ne-au mai spus nouă şi alţii ca să n'avem nici o grijă, că Statul are să ne plă­tească toate datoriile !... Că de ce-am votat atâţia deputaţi şi se­natori ?!“. Iaca, mentalitatea de la sate ( Şi a încheiat casierul băncii: „Azi săptămâna, eu n'am putut încasa la bancă nici 500 de lei, dar la cele trei nunţi s'a strâns la masă mare la „paharul cel dulce“, 25.000 de lei ! Iată unde ne a dus politicianismul deşănţat care s'a făcut de către cei inte­resaţi la ţară şi cari au umplut capul săten­iar cu tot felul de fă­­gădueli irealizabile. Epidemia s'a întins! Să vedem acum cu ce leacuri miraculoase o vor vindeca doctorii cei mari de la centru... Pr. N. hodoroabă 13 ANI N’A ŞTIUT CINE ESTE Căzut unui prizonier din război In anul 1918, armatele germane au prins un prizonier, care-şi pierduse memoria, din cauza unei răni căpătate la cap. Bietul om a fost internat într’un spital de boli mintale şi de atunci a rămas a­­colo, subt îngrijirea medicilor. Zilele trecute, in apropierea spi­talului, s-a produs o violentă ex­plozie la o fabrică de celuloid. Detunătura a fost extrem de pu­ternică şi a avut un efect neaş­teptat asupra fostului soldat. El şi-a recăpătat brusc memoria, de­clarând că este meseriaşul Ste­phan Trcka din Brno (Cehoslo­vacia). Omul a fost trimis acasă. Dar acolo îl aştepta altă nenorocire. Nevasta lui murise şi căminul era complet distrus. Astăzi nefericitul colinda drumurile şi nu găseşte o ocupaţie. Cel care n’a ştiut 13 ani cine este, ştie astăzi că e un ne­norocit, o victimă a războiului, ca atâtea altele. In preajma, în regiunea bântu­ită de malaria, mergem în sat, pentru a vizita colibele sătenilor Ne ducem la cea mai apropiată : e lucrată din trestie de mare, papură şi stuh. înăuntru nu e decât un băiat de nouă ani „absolvent al şcoalei primare“ după cum se întitulează el. Coliba e largă. Ma aşteptam să văd mizerie înăuntru ; mare îmi fu mirarea când văzui două două paturi de metal, cu somieră, cearşafuri şi plapome destul de bune. Pe lângă pereţii colibei erau a­­şezaţi saci cu fasole, făină, car­tofi etc. Sus erau atârnate bucăţi de slănină. In mijloc se afla vatra pentru foc, nu există sobă. Pe­reţii colibei erau afumaţi. Copilul ne spuse că ei, fac foc pe vatră mai ales din cauza ţânţarilor; preferă usturimea fumului numai să scape de aceşti musafiri ne­poftiţi şi primejdioşi. Lângă colibe văd un plug de lemn. Mi se spune că acest rudi­mentar instrument este încă in­tr­ebuinţat in Italia şi au rămas surprinşi inspectorii italieni când le-am spus că aşa ceva pe la noi nu se mai găseşte decât prin muzee. Oamenii din sat nu erau acasă , se duseseră la lucrul câmpului ; cu toate acestea îşi lăsaserâ copiii de şcoală să meargă la datorie, lucru ce poate servi de model să­­temitor din România. Am mai vizitat câteva colibe şi apoi am părăsit această localitate atât de interesantă. Nu după mult timp ajungem în orăşelul Ned­uno pe care îl traversăm şi ne oprim în Anzio, la un restaurant pe malul mărei Mediterane. Suntem la 70 de km. depărtare de Roma, spre sud-vest. Soarele e la amează. Până să ne pună masa ne plimbăm pe malul mărei. Valurile neastâmpărate scli­pesc ca nişte paloşe de argint în albăstrim­ea apei. Mă aşez jos pe ţărm şi privesc în zare. In depărtare azurul ne­spus de dulce al cerului se Îm­preună cu acela al mărei, alcă­tuind un decor scăldat în lumini raphaelice. Cât de frumos e cerul şi marea acestui colţ de lume, intr’o zi senină de Mai I... Prânzul a constat din macaroa­ne „cu metrul“, peşti raci şi, drept număr de senzaţie, păian­jeni de mare prăjiţ’, mâncaţi cu,, noduri. Noroc de portocale şi de admirabilul vin de Frascati. # Dela Anzio am luat drumul spre Roma prin altă parte, având astfel posibilitatea de mai vădea şi alte şcoli. U­tima pe care am vizitat-o a fost „Villa Senni“. Aici se aflau la poartă incă două automobile, venise profeso­rul Alex. Marcucci cu o profe­soară din Anglia şi cu un grup de studenţi, pentru a face unele experimentări în domeniul învăţă­mântului. Profesorul Marcucci este unul din gloriile pedagogiei italiene ac­tuale. El are conducerea învăţămîn­­tului şcoalelor „pentru ţărani“, unde lucrează cu multă pasiune. Profesoara engleză venise în Ita­lia pentru a experimenta o me­todă proprie de învăţare a muzicei n şcoala primară. După această metodă copiii în­vaţă a cânta pe note şi chiar a face unele compoziţii, pe care le am găsit destul de reuşite. In locul notelor muzicale aranjate pe portativ, se întrebuinţează cifre aşezate unele lângă altele şi a­­vând diferite semne ce înseamnă: pauze, accidenţi, etc. In timpul exerciţiilor se servesc de o pia­nină de mărimea unui patefon. Foarte bucuros de vizita ce o facem, d. Marcucci ne-a expus câteva din punctele asupra cărora se stăruie îndeosebi în şcolile ce conduce. Astfel, îngrijirea plante­lor jucând un rol atât de impor­tant în educaţie, fiecare elev îşi are în grădina şcoalei câte un locuşor pe care îl sapă şi îl sea­mănă cu diferite plante. Observaţiile făcute asupra plan­telor le scrie sub formă de com­punere, într’un caet special, ţinut la curent încă d­e clasa II pri­mară. Am văsut aceste compuneri şi am rămas uimit de gingăşia ce se oglindeşte in ele. Iată câteva din cele scrise de elevii de clasa III a: „Azi am săpat pământul din grădiniţa mea, fiindcă prinsese coajă.­­ „Apoi am greblat. „Un fir de salată era gaben. “ Căutând în pământ am văzut că-i­­ era roasă rădăcina. Şi am gândit: a fost o larvă ca s’o mănânce !“ Iată ce scrie o fetiţă: „ Creşte bine grâul meu ! In cu­rând va face spice multe. Astfel Italia va avea mai mult grâu de­cât dacă n'aş fi cultivat eu. Şi, dacă Italia va deveni bogată, eu voi fi mulţumită". Alta: „Azi dimineaţă am plivit stratul de flori şi apoi l-am stropit cu apă. Sărmanele floricele— par’că le vedeam cum se îndreaptă şi se înviorează. Dacă ar fi putut vorbi mi ar fi mulţumit.” Intr’un caet de compuneri obiş­nuite am găsit următoarele rân­duri înduioşătoare. „Astă noapte malaria a venit la mine în chip de babă slabă şi urâtă, purtând coasa pe umăr. Voia să mă secere. Mi-a fost foarte rău; am văr­sat Cei din casă nu ştiau ce să-mi facă. Mama a fugit la şcoală, la domnişoara, care ştie toate. Domnişoara a venit, mi-a dat doctorii şi a stat lângă mine. Azi mă simt iarăşi bine. Ce bună e domnişoara noastră“­­ Profesorul Marcucci ne-a arătat apoi cum se desemnează. Copiii încep prin a desemna numai după natură. Lucrurile cele mai plăcute de (Continuarea In pagina il-ai Vizitân­d şcolile din Italia INTRE ANZIO şi ROMA In regiunea bântuită de malaria — Şcoli model — Profesorul Marcucci — Observaţiuni gingaşe ale elevilor de Mihail V. Cămpu C­atastrobo­­eroid din Melisia Am anunţat că pe linia ferată Bruxelles -Anvers două trenuri ac­celerate s’au cioc­nit violent. Au fost 2 morţi şi 17 grav răniţi. In clişeu: un aspect sinistru de la locul nenoro­cirii. pl IH A M Maşina contra zăpezii—Un inginer din Berlin a inventat o maşină, care a primit titlul de „maşina contra zăpezii“. Este vor­ba de un aparat de mărimea unui automobil şi cu proprietatea de a topi rapid omătul de pe străzi. Maşina se foloseşte de un abur foarte cald, care risipeşte zăpada şi o transformă in apă. Operaţiu­nea se face extrem de repede. Zilele trecute, când a nins la Berlin, s-a efectuat prima expe­rienţa, care a dat un rezultat ex­celent. In câteva minute, apara­tele respective au t­opit zăpada de pe străzi, distrugând decorul alb de iarnă. După trecerea maşinelor, nici nu se mai ştia dacă a nins. Aparatul nu necesită cheltueli prea mari, întrucât aburul ferbinte este furnizat in mod gratuit de către diferite fabrici şi uzine. Cu toate acestea s’au găsit unele ziare, care au protestat contra nouii invenţiuni, declarând că ea dis­truge tot farmecul iernei. * Cu un şoarece în stomac.— Cazul acesta ciudat s’a produs în oraşul Graz din Austria. După o muncă trudnică, lucrătorul Karl Setner adormise profund in lo­cuinţa sa dela marginea numitu­lui oraş. Omul era atât de obosit, încât somnul l-a surprins cu mân­carea în mâni. Un pui de şoarece, atras de mirosul mâncării, s’a urcat în pat. Şi la un moment dat, cum lu­crătorul dormea cu buzele între­­deschise, şoarecele a pătruns în gura omului. Acesta s'a trezit brusc, dar în buimăceala momen­tului, crezând că continuă să mă­nânce, a înghiţit animalul. Bietul om, In disperarea lui, dorea să se sinucidă. In cele din urmă însă, un medic l-a convins să se supu­e unei intervenţiuni chirurgicale. Şoarecele a fost ex­tirpat din stomac şi astăzi omul e perfect sănătos. Dar probabil că de acum înainte, ca mijloc de prevedere, el va aşeza o capcană lângă pat !... « Puterea numelui. — La Bor­deaux (Franţa) există un anume Jean Bnand, care se bucurase în oraş de o trecere excepţională. La toate autorităţile obţinea rezolviri favorabile; asistă la festivităţi o­­ficiale şi era primit pretutindeni cu deosebită onoare. Pentru ce ? — pentrucă până în ultimul timp toatăl lumea din Bor­deaux credea că respectivul Jean Briandi este frate cu Aristide Briand actualul ministru de externe al Franţei. Dar zilele trecute s’a a­­flat adevărul, intre cei doi Briand nu există nici un fel de legătură. Şi brusc, au dispărut toate ono­rurile.­­Bietul Jean este astăzi un anonim, un uitat. Intâmplarea lui insă, e în măsură să ilustreze că şi în Franţa se cunosc moravuri foarte aprop­ate de ale noastre. Favoritismul prezintă aceleaşi cri­terii ca la noi­­... * O pereche de pantofi de 650.000 lei. —Cei mai scump pan­tofi din lume sunt cu siguranţă aceia vânduţi de cizmarul Labitte din Paris. Acesta confecţionase o pereche de pantofi de damă. Şi pentru a lua un preţ bun, a pus următorul anunţ in vitrină: „Cei mai frumoşi pantofi din lume. O pereche unică 100 000 franci". Şi un american bogat, în tre­cere prin Paris, a căzut în cursă. Amatori de „rarităţi“, ca toţi a­­mericanii, a cumpărat pantofii, plătind suma fantastică de 650 mii lei. Astfel, într-adevăr, perechea res­pectivă de pantofi e cea mai scumpă din lume. Dar nu prin calitatea ei, ci prin,, naivitatea cum­părătorului american !.­. Mathusalemul Poloniei a murit în vrîstă de 120 ani Cel mai bătrîn om din Polonia, comerciantul Leib Lewkovici, a murit în orăşelul Kielce, în vrîstă de 120 ani. Defunctul a fost pri­mul evreu, care în urmă cu 80 ani, a căpătat drepturi de cetă­ţean din partea regimului ţarist de atunci. Lewkovici era socotit unul din cei mai bătrâni oameni din lume. La­ înmormântare, au luat parte pe­ste 100 descendenţi (copii, ne­poţi, strănepoţi şi copii ai străne­poţilor). Mathusalemul Poloniei a lăsat un caet cu însemnări despre viaţa lui. Şi printre altele spune : „Dacă vrei să trăieşti mult, să nu faci afaceri”. Probabil şi-a dat seama că afacerile procură multe supă­rări... Averea ex-regelui Spaniei vîndută la licitaţie Am anunţat că guvernul spa­niol a hotărit să vîndă la licitaţie averea ex-regelui Alfons. Şi deci­­ziunea a fost pusă în aplicare, începindu-se deocamdată cu o­­biectele de mai mică importanţă. Dar în semn de desconsiderare pentru fostul suveran, lucrurile lui sunt vîndute cu preţuri derizorii. Astfel, pentru o tabacheră de argint a ex-regelui s’a luat... 2 pesetas. Calul favorit al lui Al­fons a fost vîndut cu... 25 pese­tas. Armele suveranului au obţi­nut abea 50 pesetas, iar garnitura de birou (călimară, condei, tam­pon) lucrată în marmoră și aur, a fost cumpărată cu... 15 pese­tas. Partea interesantă este că unele obiecte ale fostului rege n’au găsit niciun amator. IN PAG. 4-a ULTIMA ORA Ancheta „Opiniei * Trebuesta îngăduit avortul? INGĂDUIREA AVORTULUI ar avea minări bune In societate Părerea distinsului genicolog dr. I. Brener Continuând ancheta noastră cu privire la legitimarea avortului, am consultat pe d. dr. I. Brener, distinsul medic genicolog din lo­calitate. Iată ce ne-a răspuns d-sa: — „Părerea mea este că avor­tul nu trebue oprit cu desăvâr­șire. In afară de cazurile de avort care se practică conform uzului medica!, pe care legea Ie permite azi, cred că este necesară o le­giferare a avortului și pentru mo­tive socialo-economico-morale. — Cum credeţi că s’ar putea stabili aceste cazuri ? — In asemenea cazuri legea ar trebui să prevadă un consiliu secret, format de pildă dîntr'un reprezentant al parchetului, me­dicul legist şi un medic practician, indicat de parchet. In şedinţa se­cretă, această comisiune ar urma să stabilească dacă este necesară operaţia avortului. Operaţia s'ar executa apoi da chirurgi competenţi în condiţiile cele mai bune, aceleaşi condiţiuni n care se execută orice operaţie. Dealtfel trebue să ştiţi că avortul este una din operaţiile cele mai uşoare. — Ce urmări ar avea legiti­marea avortului ? — Sunt convins că numărul cazurilor de avort n’ar spori. Faptul insă ar avea urmări foarta bune. In primul rând, populaţia ar fi mai puţin exploatată. Pentru pro­vocarea unui avort, (căci se pro­voacă), medicii iau sumi exor­bitante. Faptul reducându-se la o simplă operaţie permisă de lege, ar fi şi suma mult mai mică. In afară de aceasta, operaţia s’ar face în spitale şi cu foarte bună îngrijire. Pacienta ar avea ga­ranţia sănătăţii. Groaza de moarte la aceste operaţii ar dispare de­­aseraenea, căci cazurile mortale n’ar putea fi decât extrem de t­are. M. S. Şi în Austria continuă reducerea salariilor Viena (Ceps).—Tratativele din­tre guvernul austriac şi angajaţii teatrelor asupra reducerii salarii­lor s’au terminat zilele acestea şi rezultatele au fost aprobate de organizaţiile teatrale. In Septembrie cheltuelile pen­tru salariile teatrelor au fost re­duse cu 800.000 shilingi. In pre­zent guvernul a cerut reduceri noi de 1.000.000 shilingi. In urma înțelegerii stabilite, reducerile nu vor fi decât de 800.000 shiling.

Next