Opinia, decembrie 1931 (Anul 27, nr. 7377-7401)
1931-12-08 / nr. 7383
ANUL XXVH No. 7383 A B O N A M f v ■ „ Regele Ferdinand I“ ^Unea BucureşU bi ^-stî^TV^dâ 3 (Mm.Dom. Coroane, 3 LEI EXEMPLARUL MARŢI 8 DECEMBRIE 1931 A N U N C I U R I se primesc la toate AGENŢIILE DE PUBLICITATE şi la ADMINISTRAŢIA ZIARULUI Iaşi. — Strada La puşmanii 37 ZIAR POLITIC COTIDIAN Telefoane•1 Redacţia 391 Administraţia 394 Serviciul de noapte 357 Omagiul rega pentru laşul intelectual ...şi mereu jertfit In şedinţa Academiei Române, M. S. Regele a evocat strălucirea cubiitală a Moldovei şi gloria legată de laşul ideilor mari, al curentelor de propăşire şi al tuturor sacrificiilor. S’a spus în diferite rânduri că laşul decade, treptat. Am spus-o şi noi fiindcă este o realitate. Dar capitalul spiritual al acestei vnii de ţară a fost atât de covârşitor încât, cu toată risipa în decursul a 70 de ani, cu toată pomparea energiilor spre Centru, oraşul a avut de unde da şi va mai da idei şi oameni în slujba naţiei întregi. Dacă Regele şi-a amintit duios şi a spus cuvinte bune pentru laşi, nădăjduim că Suveranul va ţine cont de faptul că — în regresul general de astăzi — laşul se defectează sufleteşte în ritm mai lent, adica se menţine încă pe o treaptă superioară a spiritului. Şi nu-i drept ca guvernanţii de astăzi să pue capitala Moldovei în situaţia de categorică inferioritate faţă de Bucureşti cu hinterlandul muntenesc. Felul cum sunt utilate şcolile, clinicele, spitalele din Iaşi prin zgârcenia bugetară, in disproporţie cu alte centre vădit favorizate , felul cum se plătesc (adica nu se plătesc) salariile şi pensiile în laşul cu oamenii care se disting şi unii care au strălucit pe ogorul muncii obşteşti,—dovedesc că sfetnicii Tronului nu sânt pătrunşi de simţimăntul pietăţii şi al datoriei faţă de centrul Moldovenesc, în gradul în care Regele s-a manifestat cu înaltul Lui omagiu. Avem nădejdea că Suveranul va influenţa asupra unor sfetnici indiferenţi şi uitători. Semnificaţia unui vot După cum s-a văzut, toate partidele de opoziţie au declarat răspicat în Cameră, că nu votează adresa de răspuns la Mesaj. Făcând o socoteală sumară, vre-o 80 liberali, 30 naţ.-ţar, 13 georgişti, 10 averescani, 7 lupişti (fără a mai socoti alte elemente opoziţioniste), s'ar fi putut aduna vre-o 140 voturi contra La vot insă au ieşit 142 bile pentru mesaj, şi numai 5 contra. Veţi obiecta poate că votul la mesaj are un rol secundar, şi nu interesează că opoziţia s'a abţinut. Ne temem însă ca nu cumva abţinerea de la mesaj să fie o indicaţie asupra felului cum unele partide înţeleg să facă opoziţie: atacuri cu vorba (pentru galerie) şi ajutor indirect ca regimul să se menţie. De ce? Din hezitarea partidelor opoziţioniste de a-şi lua răspunderea situaţiei. Sau din teama fiecărui partid să nu profite celălalt. .. STATUL SI DATORIILE SĂTENILOR In anii din urmă datoriile ţâranilor au crescut într'o aşa mă- sură, încât au pus pe gânduri şi pe conducătorii de la cârma ţării. Sătenii s’au îndatorat pe la diferite bănci plătind procente mari, fie pentru a-şi plăti loturile de pământ cu care au fost împroprietăriţi, fie pentru a-şi cumpăra unelte de lucru sau a cumpăra alte pământuri. Pământul bun prin gate se plătea cu 1000 de lei prăjina, iar hectarul la câmp ajungea până la 25—30 000 lei. Sătenii nadăjduiau în urcarea preţurilor la toate produsele agricole , ori, când acestea au scăzut din cauza concurenţei de pe pieţele străine, a venit dezastrul pe care-l cunoaştem. Ţăranii — în cea mai mare parte — nu numai că n’au cu ce -şi achita datoriile pe la bănci, dar nu-şi achită nici datoriile către stat. Şi, dacă 80 la sută din populaţia ţării nu mai plăteşte dări către fisc, evident, ca şi statul merge şi el cu paşi repezi către faliment. Şi falimentul statului e şi al nostru al tuturora. Mai zilele trecute discutam în chestiunea aceasta cu un director de bancă populară dintr'un sat din apropierea Iaşului. — Cum mai merge banca, domnule X ? — Prost de tot. — De ce ? — Gospodarii nu vrau să plătească nici măcar dobânzile la capitalul împrumutat. — Pentru care motiv? — Unii spun, că n’au bani nici pentru „fondat“; iar alţii zic, că are să le plătească Statul toate datoriile. — Când le spun : da, bine, măi oameni buni, cum credeţi voi, care să vă plătească ţara datoriile pe care le-aţi făcut Împrumutând bani pentru politică, cumătrii şi nunţi ?! — He-hei! îmi răspund ei. Iaca bine ! Şi-mi arată gazetele cu: „moratoriu“, „concordat“ „conversiunea datoriilor agricole“, etc. Nu ne-a întrebat oare perceptoriu ce datorii avem ? ! Nu ne-a trecut pe toţi pe nişte hârtii galbene şi lungi ?!.. Ş’apoi, ne-au mai spus nouă şi alţii ca să n'avem nici o grijă, că Statul are să ne plătească toate datoriile !... Că de ce-am votat atâţia deputaţi şi senatori ?!“. Iaca, mentalitatea de la sate ( Şi a încheiat casierul băncii: „Azi săptămâna, eu n'am putut încasa la bancă nici 500 de lei, dar la cele trei nunţi s'a strâns la masă mare la „paharul cel dulce“, 25.000 de lei ! Iată unde ne a dus politicianismul deşănţat care s'a făcut de către cei interesaţi la ţară şi cari au umplut capul săteniar cu tot felul de făgădueli irealizabile. Epidemia s'a întins! Să vedem acum cu ce leacuri miraculoase o vor vindeca doctorii cei mari de la centru... Pr. N. hodoroabă 13 ANI N’A ŞTIUT CINE ESTE Căzut unui prizonier din război In anul 1918, armatele germane au prins un prizonier, care-şi pierduse memoria, din cauza unei răni căpătate la cap. Bietul om a fost internat într’un spital de boli mintale şi de atunci a rămas acolo, subt îngrijirea medicilor. Zilele trecute, in apropierea spitalului, s-a produs o violentă explozie la o fabrică de celuloid. Detunătura a fost extrem de puternică şi a avut un efect neaşteptat asupra fostului soldat. El şi-a recăpătat brusc memoria, declarând că este meseriaşul Stephan Trcka din Brno (Cehoslovacia). Omul a fost trimis acasă. Dar acolo îl aştepta altă nenorocire. Nevasta lui murise şi căminul era complet distrus. Astăzi nefericitul colinda drumurile şi nu găseşte o ocupaţie. Cel care n’a ştiut 13 ani cine este, ştie astăzi că e un nenorocit, o victimă a războiului, ca atâtea altele. In preajma, în regiunea bântuită de malaria, mergem în sat, pentru a vizita colibele sătenilor Ne ducem la cea mai apropiată : e lucrată din trestie de mare, papură şi stuh. înăuntru nu e decât un băiat de nouă ani „absolvent al şcoalei primare“ după cum se întitulează el. Coliba e largă. Ma aşteptam să văd mizerie înăuntru ; mare îmi fu mirarea când văzui două două paturi de metal, cu somieră, cearşafuri şi plapome destul de bune. Pe lângă pereţii colibei erau aşezaţi saci cu fasole, făină, cartofi etc. Sus erau atârnate bucăţi de slănină. In mijloc se afla vatra pentru foc, nu există sobă. Pereţii colibei erau afumaţi. Copilul ne spuse că ei, fac foc pe vatră mai ales din cauza ţânţarilor; preferă usturimea fumului numai să scape de aceşti musafiri nepoftiţi şi primejdioşi. Lângă colibe văd un plug de lemn. Mi se spune că acest rudimentar instrument este încă intrebuinţat in Italia şi au rămas surprinşi inspectorii italieni când le-am spus că aşa ceva pe la noi nu se mai găseşte decât prin muzee. Oamenii din sat nu erau acasă , se duseseră la lucrul câmpului ; cu toate acestea îşi lăsaserâ copiii de şcoală să meargă la datorie, lucru ce poate servi de model sătemitor din România. Am mai vizitat câteva colibe şi apoi am părăsit această localitate atât de interesantă. Nu după mult timp ajungem în orăşelul Neduno pe care îl traversăm şi ne oprim în Anzio, la un restaurant pe malul mărei Mediterane. Suntem la 70 de km. depărtare de Roma, spre sud-vest. Soarele e la amează. Până să ne pună masa ne plimbăm pe malul mărei. Valurile neastâmpărate sclipesc ca nişte paloşe de argint în albăstrimea apei. Mă aşez jos pe ţărm şi privesc în zare. In depărtare azurul nespus de dulce al cerului se Împreună cu acela al mărei, alcătuind un decor scăldat în lumini raphaelice. Cât de frumos e cerul şi marea acestui colţ de lume, intr’o zi senină de Mai I... Prânzul a constat din macaroane „cu metrul“, peşti raci şi, drept număr de senzaţie, păianjeni de mare prăjiţ’, mâncaţi cu,, noduri. Noroc de portocale şi de admirabilul vin de Frascati. # Dela Anzio am luat drumul spre Roma prin altă parte, având astfel posibilitatea de mai vădea şi alte şcoli. Utima pe care am vizitat-o a fost „Villa Senni“. Aici se aflau la poartă incă două automobile, venise profesorul Alex. Marcucci cu o profesoară din Anglia şi cu un grup de studenţi, pentru a face unele experimentări în domeniul învăţământului. Profesorul Marcucci este unul din gloriile pedagogiei italiene actuale. El are conducerea învăţămîntului şcoalelor „pentru ţărani“, unde lucrează cu multă pasiune. Profesoara engleză venise în Italia pentru a experimenta o metodă proprie de învăţare a muzicei n şcoala primară. După această metodă copiii învaţă a cânta pe note şi chiar a face unele compoziţii, pe care le am găsit destul de reuşite. In locul notelor muzicale aranjate pe portativ, se întrebuinţează cifre aşezate unele lângă altele şi având diferite semne ce înseamnă: pauze, accidenţi, etc. In timpul exerciţiilor se servesc de o pianină de mărimea unui patefon. Foarte bucuros de vizita ce o facem, d. Marcucci ne-a expus câteva din punctele asupra cărora se stăruie îndeosebi în şcolile ce conduce. Astfel, îngrijirea plantelor jucând un rol atât de important în educaţie, fiecare elev îşi are în grădina şcoalei câte un locuşor pe care îl sapă şi îl seamănă cu diferite plante. Observaţiile făcute asupra plantelor le scrie sub formă de compunere, într’un caet special, ţinut la curent încă de clasa II primară. Am văsut aceste compuneri şi am rămas uimit de gingăşia ce se oglindeşte in ele. Iată câteva din cele scrise de elevii de clasa III a: „Azi am săpat pământul din grădiniţa mea, fiindcă prinsese coajă. „Apoi am greblat. „Un fir de salată era gaben. “ Căutând în pământ am văzut că-i era roasă rădăcina. Şi am gândit: a fost o larvă ca s’o mănânce !“ Iată ce scrie o fetiţă: „ Creşte bine grâul meu ! In curând va face spice multe. Astfel Italia va avea mai mult grâu decât dacă n'aş fi cultivat eu. Şi, dacă Italia va deveni bogată, eu voi fi mulţumită". Alta: „Azi dimineaţă am plivit stratul de flori şi apoi l-am stropit cu apă. Sărmanele floricele— par’că le vedeam cum se îndreaptă şi se înviorează. Dacă ar fi putut vorbi mi ar fi mulţumit.” Intr’un caet de compuneri obişnuite am găsit următoarele rânduri înduioşătoare. „Astă noapte malaria a venit la mine în chip de babă slabă şi urâtă, purtând coasa pe umăr. Voia să mă secere. Mi-a fost foarte rău; am vărsat Cei din casă nu ştiau ce să-mi facă. Mama a fugit la şcoală, la domnişoara, care ştie toate. Domnişoara a venit, mi-a dat doctorii şi a stat lângă mine. Azi mă simt iarăşi bine. Ce bună e domnişoara noastră“ Profesorul Marcucci ne-a arătat apoi cum se desemnează. Copiii încep prin a desemna numai după natură. Lucrurile cele mai plăcute de (Continuarea In pagina il-ai Vizitând şcolile din Italia INTRE ANZIO şi ROMA In regiunea bântuită de malaria — Şcoli model — Profesorul Marcucci — Observaţiuni gingaşe ale elevilor de Mihail V. Cămpu Catastroboeroid din Melisia Am anunţat că pe linia ferată Bruxelles -Anvers două trenuri accelerate s’au ciocnit violent. Au fost 2 morţi şi 17 grav răniţi. In clişeu: un aspect sinistru de la locul nenorocirii. pl IH A M Maşina contra zăpezii—Un inginer din Berlin a inventat o maşină, care a primit titlul de „maşina contra zăpezii“. Este vorba de un aparat de mărimea unui automobil şi cu proprietatea de a topi rapid omătul de pe străzi. Maşina se foloseşte de un abur foarte cald, care risipeşte zăpada şi o transformă in apă. Operaţiunea se face extrem de repede. Zilele trecute, când a nins la Berlin, s-a efectuat prima experienţa, care a dat un rezultat excelent. In câteva minute, aparatele respective au topit zăpada de pe străzi, distrugând decorul alb de iarnă. După trecerea maşinelor, nici nu se mai ştia dacă a nins. Aparatul nu necesită cheltueli prea mari, întrucât aburul ferbinte este furnizat in mod gratuit de către diferite fabrici şi uzine. Cu toate acestea s’au găsit unele ziare, care au protestat contra nouii invenţiuni, declarând că ea distruge tot farmecul iernei. * Cu un şoarece în stomac.— Cazul acesta ciudat s’a produs în oraşul Graz din Austria. După o muncă trudnică, lucrătorul Karl Setner adormise profund in locuinţa sa dela marginea numitului oraş. Omul era atât de obosit, încât somnul l-a surprins cu mâncarea în mâni. Un pui de şoarece, atras de mirosul mâncării, s’a urcat în pat. Şi la un moment dat, cum lucrătorul dormea cu buzele întredeschise, şoarecele a pătruns în gura omului. Acesta s'a trezit brusc, dar în buimăceala momentului, crezând că continuă să mănânce, a înghiţit animalul. Bietul om, In disperarea lui, dorea să se sinucidă. In cele din urmă însă, un medic l-a convins să se supue unei intervenţiuni chirurgicale. Şoarecele a fost extirpat din stomac şi astăzi omul e perfect sănătos. Dar probabil că de acum înainte, ca mijloc de prevedere, el va aşeza o capcană lângă pat !... « Puterea numelui. — La Bordeaux (Franţa) există un anume Jean Bnand, care se bucurase în oraş de o trecere excepţională. La toate autorităţile obţinea rezolviri favorabile; asistă la festivităţi oficiale şi era primit pretutindeni cu deosebită onoare. Pentru ce ? — pentrucă până în ultimul timp toatăl lumea din Bordeaux credea că respectivul Jean Briandi este frate cu Aristide Briand actualul ministru de externe al Franţei. Dar zilele trecute s’a aflat adevărul, intre cei doi Briand nu există nici un fel de legătură. Şi brusc, au dispărut toate onorurile.Bietul Jean este astăzi un anonim, un uitat. Intâmplarea lui insă, e în măsură să ilustreze că şi în Franţa se cunosc moravuri foarte apropate de ale noastre. Favoritismul prezintă aceleaşi criterii ca la noi... * O pereche de pantofi de 650.000 lei. —Cei mai scump pantofi din lume sunt cu siguranţă aceia vânduţi de cizmarul Labitte din Paris. Acesta confecţionase o pereche de pantofi de damă. Şi pentru a lua un preţ bun, a pus următorul anunţ in vitrină: „Cei mai frumoşi pantofi din lume. O pereche unică 100 000 franci". Şi un american bogat, în trecere prin Paris, a căzut în cursă. Amatori de „rarităţi“, ca toţi americanii, a cumpărat pantofii, plătind suma fantastică de 650 mii lei. Astfel, într-adevăr, perechea respectivă de pantofi e cea mai scumpă din lume. Dar nu prin calitatea ei, ci prin,, naivitatea cumpărătorului american !.. Mathusalemul Poloniei a murit în vrîstă de 120 ani Cel mai bătrîn om din Polonia, comerciantul Leib Lewkovici, a murit în orăşelul Kielce, în vrîstă de 120 ani. Defunctul a fost primul evreu, care în urmă cu 80 ani, a căpătat drepturi de cetăţean din partea regimului ţarist de atunci. Lewkovici era socotit unul din cei mai bătrâni oameni din lume. La înmormântare, au luat parte peste 100 descendenţi (copii, nepoţi, strănepoţi şi copii ai strănepoţilor). Mathusalemul Poloniei a lăsat un caet cu însemnări despre viaţa lui. Şi printre altele spune : „Dacă vrei să trăieşti mult, să nu faci afaceri”. Probabil şi-a dat seama că afacerile procură multe supărări... Averea ex-regelui Spaniei vîndută la licitaţie Am anunţat că guvernul spaniol a hotărit să vîndă la licitaţie averea ex-regelui Alfons. Şi deciziunea a fost pusă în aplicare, începindu-se deocamdată cu obiectele de mai mică importanţă. Dar în semn de desconsiderare pentru fostul suveran, lucrurile lui sunt vîndute cu preţuri derizorii. Astfel, pentru o tabacheră de argint a ex-regelui s’a luat... 2 pesetas. Calul favorit al lui Alfons a fost vîndut cu... 25 pesetas. Armele suveranului au obţinut abea 50 pesetas, iar garnitura de birou (călimară, condei, tampon) lucrată în marmoră și aur, a fost cumpărată cu... 15 pesetas. Partea interesantă este că unele obiecte ale fostului rege n’au găsit niciun amator. IN PAG. 4-a ULTIMA ORA Ancheta „Opiniei * Trebuesta îngăduit avortul? INGĂDUIREA AVORTULUI ar avea minări bune In societate Părerea distinsului genicolog dr. I. Brener Continuând ancheta noastră cu privire la legitimarea avortului, am consultat pe d. dr. I. Brener, distinsul medic genicolog din localitate. Iată ce ne-a răspuns d-sa: — „Părerea mea este că avortul nu trebue oprit cu desăvârșire. In afară de cazurile de avort care se practică conform uzului medica!, pe care legea Ie permite azi, cred că este necesară o legiferare a avortului și pentru motive socialo-economico-morale. — Cum credeţi că s’ar putea stabili aceste cazuri ? — In asemenea cazuri legea ar trebui să prevadă un consiliu secret, format de pildă dîntr'un reprezentant al parchetului, medicul legist şi un medic practician, indicat de parchet. In şedinţa secretă, această comisiune ar urma să stabilească dacă este necesară operaţia avortului. Operaţia s'ar executa apoi da chirurgi competenţi în condiţiile cele mai bune, aceleaşi condiţiuni n care se execută orice operaţie. Dealtfel trebue să ştiţi că avortul este una din operaţiile cele mai uşoare. — Ce urmări ar avea legitimarea avortului ? — Sunt convins că numărul cazurilor de avort n’ar spori. Faptul insă ar avea urmări foarta bune. In primul rând, populaţia ar fi mai puţin exploatată. Pentru provocarea unui avort, (căci se provoacă), medicii iau sumi exorbitante. Faptul reducându-se la o simplă operaţie permisă de lege, ar fi şi suma mult mai mică. In afară de aceasta, operaţia s’ar face în spitale şi cu foarte bună îngrijire. Pacienta ar avea garanţia sănătăţii. Groaza de moarte la aceste operaţii ar dispare deaseraenea, căci cazurile mortale n’ar putea fi decât extrem de tare. M. S. Şi în Austria continuă reducerea salariilor Viena (Ceps).—Tratativele dintre guvernul austriac şi angajaţii teatrelor asupra reducerii salariilor s’au terminat zilele acestea şi rezultatele au fost aprobate de organizaţiile teatrale. In Septembrie cheltuelile pentru salariile teatrelor au fost reduse cu 800.000 shilingi. In prezent guvernul a cerut reduceri noi de 1.000.000 shilingi. In urma înțelegerii stabilite, reducerile nu vor fi decât de 800.000 shiling.