Opinia, ianuarie 1932 (Anul 28, nr. 7402-7426)

1932-01-15 / nr. 7412

ANUL XXVIII No. 7412 Lei Fundaţiunea „Regele Ferdinand 1 Bucureşti Str. Ştirbei Vodă 3 (Adm. Com. Coroanei) S JL IAŞI.—STR. LĂPUŞNEANU 37 ZIAR POLITIC COTIDIAN LEI EXEMPLARUL VINERI 15 IANUARIE 1932 A N U N C I U R I se primesc la b­ate AGENŢIILE DE PUBL­ICITATE şi la administraţia ZIARULUI Iaşi. — Strada Lăpuşneanu 37­1 Redacţia 391 Telefoane :­­ Administraţia 394­­ Serviciul de noapte 387 IDERI?I_FAPTE îndemnul la economii al Băncii Naţionale Un fapt deosebit de îmbucură­tor îl constituie, fără îndoială, ul­tima circulară a Băncii noaste Na­ţionale, privitoare la funcţionarea de azi înainte­a instituţiunilor fi­nanciara particulare. Primul institut de emisiune re­comandă celorlalte bănci o serie de măsuri menite să îmbunătă­ţească oarecum situaţia lor; nişte măsuri cu atât mai necesare, cu cât mai nepăsătoare au fost di­recţiunile acestor bănci pentru pu­nerea lor în practică la timpul oportun. Dacă şi-ar fi recomandat băn­cile înşişi în urmă cu doi trei ani încă, sau dacă li s'ar fi recoman­dat de câtre forul financiar supe­rior, mai multă economie, mai multă prevedere; dacă, de pildă, in loc să fi imobilizat capitaluri enorme în cumpărături directe de cantităţi formidabile de porumb, s’ar fi ajutat comerţului şi indus­triei — nu s’ar fi ajuns poate la situaţia grea de astăzi a econo­­­m­ei sociale. Odată, însă, ajunşi unde ne af­lăm, până şi amănuntele de bu­cătărie capătă dintr’odată impor­tanţă. Şi astfel se recomandă... economii, mai puţine cheltueli ! Să sperăm că de aici va porni o acţiune autentică de îndreptare şi să subliniem cu roşu dispozi­ţiunile categorice ale Băncii Na­ţionale: Desfiinţaţi sucursalele şi filialele inutile; nu distribuiţi di­vidende de unde nu-i; creaţi re­zerve pentru creanţe politicianiste, pardon dubioase; suprimaţi tan­tiemele ; realizaţi economii la ma­teriei şi la personal. Ceva mai mult: nu mai faceţi concurenţă negustorilor şi industriaşilor. Dar circulara în chestie—e mai mult ca sigur—va fi greşit inter­pretată de câtre direcţiunile băn­cilor în partea ei privitoare la economiile ce ar rezulta din mic­şorarea cheltuelilor la capitolul personal. Aici s-ar impune de ur­genţă o lămurire oficială. La capitolul suszis figurează la­olaltă administratorul-delegat şi uşierul, directorul general şi dac­tilografa ; procuristul şi copistul. Scăzând cu 30 la sută salariul unui funcţionar superior, faci o economie reală, simţitoare, re­nunţând la serviciile a doi subdi­rectori din zece, nu comiţi nici­ o faptă rea. Dimpotrivă. E criticabil in schimb, se reduci o leafă mizeră de câteva sute de lei, sau să concediezi un număr de zece dactilografe cu un salar total de zece mii lei, când suma aceasta ar putea-o realiza, atingând doar uşor retribuţia unui consilier technic. Şi tare ne e teamă că atâtea bănci vor interpreta tocmai invers dispoziţiunea referitoare la eco­nomii realizate din sacrificarea personalului. Se impune o lămurire oficială, am zis, căci Banca Naţională nici nu poate fi bănuită de in­tenţia de a contribui indirect la sporirea şomajului şi pentru că, ar fi cazul să conchidem şi aici că la noi până şi măsurile bune­­au roade proaste. i. 1. b. Parisul invadat de şoareci Un epilog al expoziţiei coloniale Ziarele din Paris relatează fap­tul că în capitala Franţei s-a pro­dus in ultimul timp o adevărată invazie de şoareci. In special în cartierul universitar, guzganii fac ravagii nemaipomenite. Casele şi magazinele au fost pur şi simp­u asaltate de şobolani. Rozătoarele sânt de o mărime puţin obişnuită şi provoacă mari stricăciuni. Invazia şoarecilor este o con­secinţă a expoziţiei coloniale. După terminarea expoziţiei, regimentele de guzgani care se adăposteau acolo, au năvălit în oraş. Popu­laţia are mult de suferit din a­­ceasta cauză, locuitorii trebuind să întreprindă o adevărată cruciadă contra şobolanilor. In ironie, zia­rele franceze propun să se orga­nizeze acum la Paris o „expoziţie a şoarecilor“­,.. MINISTRUL GHICA LA VARŞOVIA Am relatat pe larg felul cum a decurs viz­­a mi­nistrului nostru de externe dl. Ghica la Varşovia. Clişeul repre­zintă recepţia de la ministerul polo­nez al afacerilor streine. Jos, del­a stânga la dreapta: & Bîlciurescu, mi­nistrul nostru la Varşovia — d. Ghica şi­­ Zi­­leskî, ministru­ de externe al Polo­niei. fi IN TOATA Criminal pentru celebritate. —Am relatat împrejurările în care s’a produs încercarea de atentat contra împăratului Japoniei. Aten­tatorul a fost arestat. El este un tânăr din Corea, anume Racos, în vrâstă de 23 ani. La cercetări, a recunoscut că face parte din organizaţiile teroriste, dar toto­dată a declarat că motivul faptei sale este de alt ordin. Racos a primit într’adevăr dis­poziţia din partea teroriştilor de a comite atentatul. El n’ar fi să­vârşit însă actul criminal, dacă n’ar fi fost torturat de pasiunea nebună de a ajunge celebru. Do­rea neapărat să devie vestit și numele său să fie trecut in toate ziarele. Deaceia s’a folosit de pri­lejul oferit de teroriști și a comis atentata­. Astfel tânărul a cucerit, ce-i drept, celebritatea atât de mult dorită. Dar o celebritate, pe care probabil o va plăti cu viața !... * Cânele lui Chaplin.— Marele comic de cinema Charlie Chaplin avea un câne „bob“, pe care-1 iubea nespus. Animalul era mereu lângă stăpânul său , mânca ală­turi de el și dormea în aceiaș odaie. Chaplin nu se ducea nică­­iri, fără a-1 lua și pe „Bob". In recenta călătorie în Europa, ac­torul a venit cu cânele adorat. Zilele trecute însă „Bob“ s-a îmbolnăvit şi a murit Pentru Cha­plin acest fapt a fost o lovitură dureroasă. Stăpânul şi-a îngropat animalul în curtea casei şi pe mormânt îi va ridica un monu­ment întrebat de ce este atât de trist. Chaplin a răspuns: „A ple­cat cel mai bun tovarăş al meu". S­ pectivă a avut un aventuros tre­cut matrimonial. A fost căsătorită cu 11 bărbaţi, care după puţin timp de convieţuire cereau diver­­sul, reuşind să dovedească în faţa justiţiei motivele legale de des­părţire. Cazul d-nei Tweeper este unic in analele tribunalului din New- York, știut fiind că în America se acordă diversul cu multă dificul­tate. Deaceia femeia în cauză ar merita pe drept titlul de „regina diversurilor“ O pisică tulbură un specta­col de teatru. — Cazul s’a în­tâmplat la Aberdeen (Scoţia). La teatrul comunal de acolo se re­prezintă piesa „Cromwell“. Spec­tacolul s’a desfăşurat in mai nor­mal primele două acte. In timpul actului al treilea s'a întâmplat însă ceva cu totul neaşteptat. O pisică a început să miaune. Evi­dent, spectatorii au început să râdă şi reprezintaţia a fost tulbu­rată. Imediat personalul teatrului a început să caute pisica buclucaşă. Dar mâţa n'a putut fi găsită. in­tre timp miaunatul continua per­sistent şi dădea impresia că vine din podul teatrului, întreg podul a fost cercetat, dar... în zădar. In cele din urmă un spectator care examina sala cu binoclul, a putut zări mâţa, cocoţată pe can­delabrul din mijlocul plafonului. A trebuit să se aducă o scară, pentru ca pisica să poată fi data jos. Intre timp însă, cei mai mulţi dintre spectatori au părăsit tea­trul. S'a stabilit apoi că în cursul zilei, când s'a şters candelabrul, mâna s’a­ urcat pe lampă. Bine­înţeles, după ce a fost prinsă, pi­sica a căpătat o „lecţie“ bună !... * „Regina diversurilor“.­­ Cu prilejul statisticii divorţurilor fă­cută la New-York, s-a stabilit că o doamnă anume Jolanda Twee­­per deţine recordul in materie. Ea a diversat de 11 ori. In vrâstă de 42 ani, femeia res­ intre Europa şi America O rivalitate care poate fi fatală Un ziar din Geneva atribuie d-lui Alcala Zamora, preşedintele Spaniei, următoare declaraţiune : —„Situaţia critică ce există astăzi în toată lumea, cred că se datoreşte faptului că popoarele n’au putut ajunge la o înţelegere sinceră. Intre statele europene, desigur, sunt destule vederi con­trare. Dar acestea n’ar forma punctul cel mai grav. Faptul în­­tr'adevăr îngrijorător este rivalita­tea puternică dintre Europa şi A­­merica. Deşi situaţia a devenit atit de tragică, cele două lumi încă nu înţeleg că trebuie să re­nunţe la ambiţiuni mărunte. Riva­litatea aceasta pentru hegemonie, pentru bogăţie şi pentru alte in­terese, poate fi fatală omenirii în­tregi. America şi Europa trebuie să priceapă odată această situaţiune şi să realizeze o colaborare sin­ceră pentru salvarea tuturor". Trebuie, dar... Decepţia pensionarilor Bieţii pensionari avuseseră o clipă de bucurie. Se răspândise zvonul că d. larga ar fi promis anularea decretului de micşorare a pensiilor. Preşidenţia Consiliului de mi­niştri s'a grăbit să dea un comu­nicat in care arată că d­­orga a fost înţeles greşit. Intr’adevăr, măsurile de redu­ceri, comprimări, curbe etc. emană de la Ministerul Finanţelor Toate le leagă şi le desleagă d Arge­­toianu Cât timp vistiernicul nos­tru voiajează prin străini, nu se pot face schimbări. D. Iorga, ca interimar la preşidenţia consiliului, stă decorativ, dar n'are dreptul "să dispună. Şi de altfel, în genere, sub re­gimul actual nu se menţin decit... dările ca se şi sporesc. Aşa că speranţele pensionarilor erau o simplă naivitate ! Notările In şirul „experienţelor“ d lui Iorga a intrat şi sistemul nota­ţiei elevilor în şcoli. In locul ci­frelor, s-au introdus calificativele. După vre­o două luni a început a se reveni la cifre. Acuma s'au dat dispoziţii categorice ca, în examenele particulare, să se utili­zeze numai cifrele. In curând d. Iorga va inventa un nou sistem. Noi propunem reforma notaţiei cu nume ilustre. De pildă : „Iorga" in loc de nota 10; „Munteanu- Râmnic" in loc de 8; „ Argetoianu“ in loc de 4... Şi aşa mai departe. Progresul şcolii va fi asigurat!­ ­. CRONICA CINEMATOGRAFICĂ de Wratislavius Sala Trianon: ,,M“ „­sidon­: „Când barza face grevă" — Contraste — E încă vie in mintea cititorilor înfrigurarea îndelungată sub care a trăit multe luni întreaga popu­­laţiune a Germaniei şi in special aceia a oraşului Düsseldorf. Tot aparatul poliţienesc — deşi înzestrat cu mijloacele cele mai moderne şi mai complecte de în­­vestigaţiune, stătea neputincios în faţa isprăvilor înfiorătoare ale unui criminal, care ştia să se as­cundă atât de bine, încât în min­tea multora încolţise întrebarea: e oare un singur individ autorul atâtor crime misterioase, sau e o epidemie in care sistemul practi­cat prezintă atâta asemănare ? Ceva mai mult: sub îndemnul premiului acordat aceluia (sau acelora) care va reuşi să contri­­bue la prinderea asasinului, ne­numărate scrisori şi mărturii ver­bale se agomerau din ce în ce mai mult in birourile poliţiei şi dosarul „Indicilor“ luase propor­­ţiuni fabuloase. Dar în zadar erau toate. Până şî indivizii care , fie că „cercetaţi“ la poliţie mărturiseau crimele, fie că se prezentau de bună voie acuzându-se a fi ei autorii crimelor, toţi s’au dovedit a nu fi decât nişte bieţi exaltaţi, care sub influenţa descrierilor fă­cute în gazete, se autosugestio­naseră până la punctul de a se da drept fiorosul asasin. In acest timp crimele se făp­­tuiau periodic, mai departe. Mis­terul ajunsese într’o fază atât de neobişnuită, încât în ziua când — graţie unei întâmplări a fost arestat un individ Peter Kürten şi­­ mărturisirile lui, controlate şi dovedite exacte, poliţia încă se îndoia de afirmaţiile asasinului. Instrucţia a durat luni de zile; în timpul Instrucţiunei probele s’au înmulţit până la evidenţă. Şi cu toate acestea rezerva şi ne­încrederea nu cedară, deşi, cum am spus, oamenii autorităţilor de­veniseră stăpânii unei întregi co­lecţii de dovezi — unele nein­­doelnice. Până şi argumentul suprem in­vocat de criminal, Încetarea cri­melor, nu era luat în considerare decât cu multă precauţiune. Nu­mai, după nenumărate descinderi, făcute la fața locurilor, unde au fost comise faptele și după re­petate confruntări cu victimele scăpate numai rănite (sau acele (Continuarea in pag. II-a) Actualităţi După patruzeci de ani de muncă neîntreruptă, d-na Aspasie Sion- Burada eminenta pianistă şi pro­fesoară de la Academia de Muzică şi Artă Dramatică din oraşul nostru, s-a retras la pensie pe ziua de 1 Ianuarie crt. Ce motiv serios a îndemnat-o la această retragere, tocmai acum când se simte mai mare nevoie de experienţa şi tactul său pe­dagogic,­­ nu ştim. Ceea ce ştim însă sigur, este că lasă un gol adânc in învăţă­mântul nostru artistic, o mare părere de rău în rândurile cole­gilor săi care totdeauna au sti­mat-o şi iubit-o, precum şi în sufletul elevilor clasei sale, pen­tru care a fost severă când nu-i ascultau sfaturile şi îndrumările serioase în dificila artă a pianu­lui; şi bună şi îngăduitoare când vedea că aceştia se silesc din toate puterile s-o asculte şi să-i urmeze indicaţiile. Aspasie Sion-Burada la început elevă şi apoi imediat profesoară la cea mai veche şcoală de artă din Iaşi, timp de patruzeci de ani risipeşte fără preget boga­tele-­ cunoştinţe căpătate ca elevă a lui Gros la şcoala unde acum profesează, cunoştinţe complectate la Viena cu marele pianist pro­fesor Lestchetinsky. Dovadă asupra calităţilor sale pianistice şi metodei pedagogice strălucite pe care a întrebuinţat-o în predarea cursului de pian la Conservator, sunt aprecierile pline de elogii ale marilor pianişti şi profesori Alfred Cortot, Levy de la Conserv, din Paris, Paul Brand de la Schola Cantorum şi Bonini de la Acad. de Muzică din Dresda. Metoda sa ireproşabilă ne-a dat pe R. Constantinescu şi Denise Rudeanu actualmente profesori la Conservator şi pe tinerele ele­mente de viitor Rodica Suţu, Eleonora Petrovici şi N. Marco­­vici care acum îşi continuă stu­­diile peste hotare. Cu aceeaşi pri­cepere şi îndemânare pregăteşte pe copilul minune Aurelia Bălu­­şescu. Ca profesoară şi ca om, Aspa­sie Sion-Burada n’a ştiut şi nu ştie ce-i invidia, ura sau gran­domania. Sgomotului, îi preferă liniştea in care poate să-şi desfăşura in voe firul gândurilor. De aceea nici n’a voit să audă, când d-l Antonin Ciolan, prorectorul aca­demiei, i-a propus s’o sărbăto­rească printr’un banchet colegial. „Coana Aspasie“, aşa o nu­mesc colegii ei tineri şî mai bă­trâni, are patru pasiuni. Muzica, elevii, biserica şi facerea de bine, neatinse graţie unei subite între­ruperi a acţiunei prin ivirea vre­unui trecător neaşteptat) numai după aceste lungi şi obositoare investigaţiuni şi după aşezarea sistematică şi­ cronologică a tutu­ror faptelor, Peter Kürten a fost tradus în faţa juraţilor, condam­nat şi executat. Cine nu se aştepta oare ca subiectul acesta — cu totul sen­zaţional şi tot pe atâta de palpi­tant, să tenteze un dramaturg — din aceia care confecţionează piesele azi en vogue — aşa nu­mitele piese detective? Şi mai ales, pe cine oare l-a surprins, auzind cu Fritz Lang unul din cei mai reputaţi regizori de cinema din Germania, a uti­lizat materialul acesta pentru tur­narea unui film, (evident sonor şi vorbitor) în care să reproducă, cu genialitate, episodul încă extrem de viu în imaginaţia milioanelor de cititori ale isprăvilor lui Peter Kürten, asasinul — sau cum se scria în gazete: Vampirul din Düsseldorf. In general marii regizori de filme au pe lângă darul construirea unor scene impresionante — în care vizualul să zgudue cel pu­ţin atât de puternic, ca şi vorba spusă, ei mai au, zic şi flairul plasării persoanelor în roluri a­­dequate. Aşa fel — încât spec­tatorul să primească imaginea cea mai complectă — frizând unicul, a personajului redat, pasiuni care o înalţă în ochii tu­turor acelor care o cunosc. O viaţă simplă de şcolăriţă. In zile de sărbătoare şi Dumineca merge la biserică, nu din snobism ci de­p adevărata convingere reli­gioasă ; timpul liber ii petrece cântând la pian lăsându-se furată de armoniile lui Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Lizzi, Debu­ssy, etc. iar douăsprezece — de multe ori douăzeci — ore pe săp­tămână le închină predării artei divine elevilor atât de dragi. Vara o petrece la una din mânăstirile din Moldova, la umbra brazilor. Câtă dragoste de viaţă şi pu­tere de muncă are Aspasie Sion, uimeşte pe toţi colegii şi priete­nii ei. Văzând-o cu câtă nerăbdare şi bucurie te invită să citeşti o scri­soare de a Rodicăi Suţu de la Conserv, din Paris, de a lui Mar­­covici N. de la Schola Cantorum sau de a Eleonore­ Petrovici dela Acad. din Dresda, scrisori in care foştii elevi îi reproduc cuvintele pline de laudă ale profesorilor lor actuali, laude ce revin in în­tregime ei, spui că D-na Aspasia Sion n’a trecut de vârsta iluziilor şi că abia acum începe viaţa. Are o inimă extrem de bună. Oricine ii cere sprijin, ea îi ajută fie cu vorbe bune şi pline de în­curajare, fie cu bani. Nu este om care să-i fi cerut ajutorul şi să fi plecat cu mâna goală sau neîntărit sufleteşte. Adevărata „Bunicuţă" din „Fata din Zlataustr­a d-lui Ionel Teo­­doreanu. Carieră plină de roade despre care s’ar putea seri pagini multe, şi nu câteva rânduri searbăde de ziar. Rog pe bunul Dumnezeu să-l dea ani mulţi ca să se poată bu­cura de cele înfăptuite timp de patruzeci de ani de profesorat. M. Alexandru Foca La Academia de Muzică 40 ani de carieră rodnică D-na Aspasia Sion-Burada s’a retras la pensie (Continuare în pagina II-al „OPINIA" LITERARA SI ARTISTICA Vorbe... Care este omul ideal?... O revistă mondenă din Paris, pornind de la problema căsniciei, a întreprins o anchetă interesantă, spre a afla care este tipul ideal de femeie și de bărbat. Ches­tiunea pare într’adevăr a avea o legătură destul de intimă cu mariajul, ştiut fiind că în genere în căsătorie fiecare doreşte o parteneră sau un partener de viaţă cu însuşiri perfecte. Bineînţeles, ancheta a adus multe răs­punsuri aşteptate, adecă banale, comune, aşa cum sunt oamenii, cum e insăş viaţa. Cei mai mulţi cred că tovarăşul ideal pentru căsnicie trebuie să fie: deştapt, frumos, bogat, iubitor, corect, etc... Unii văd în bunătate „la qualité maitresse*; alţii doresc un om cultivat, — şi aşa mai departe. In genere, după cum era de prevăzut, răspunsurile sunt foarte deosebite, fiindcă foarte deosebite sunt şi preferinţele oame­nilor. Ancheta însă pare nepotrivit for­mulată. E cel puţin exagerat să întrebi: care este omul ideal ? Fiindcă nu există asemenea oameni. In fiecare se pot des­coperi lipsuri şi defecte, care dintr’odată prăbuşesc noţiunea de ideal. Viaţa ne do­vedeşte mereu că nimeni, niciodată, nu se poate lăuda că a atins perfecţiunea. Fără a fi deci ideal, să ne mulţumim dacă găsim un om!... i. b. ...si fapte Cum au ajuns scriitori?.. O revistă literară din Berlin a intreprins o anchetă printre lite­raţi, punând întrebarea: „ Cum aţi ajuns scriitor?" Iată câteva răs­punsuri : Thomas Mann : „Simţeam un impuls puternic pentru literatură. Nu speram că voiu reuşi. Am scris însă cu convingere, cu pa­siune. Şi am reuşit“. I. Wassermann: „Am înce­put prin articole de ziare. Astfel am căpătat rutina şi pasiunea scrisului. Am scris apoi un vo­lum de nuvele, care obţinând succes, mi-a dat imbold şi am continuat cu încredere“. E. M. Remarque: „Am ajuns scriitor printr’o simplă întâmplare. Mărturisesc că niciodată n’am crezut sa mă dedic carierei lite­rare. Un editor mi-a citit insă în­semnările de război și consecința a fost romanul „Pe frontul de vest, nimic nou*.

Next