Opinia, decembrie 1932 (Anul 28, nr. 7681-7706)

1932-12-01 / nr. 7681

ABONAMENTE( „Regele Ferdinand I“ bucurești __ StTStîrbirVodă 3 / a din Com. Coroanei) ZIAR POLITIC COTIDIAN ____16­ 1 DECEMBRIE 1932 3 LEI EXEMPLARUL 4­ *1 Sunt pline de înţelepciune cu­mintele adresate magistraţilor ţârii întregi de câtre Suveran, cu oca­zia inaugurării palatulu de justiţie din Ploeşti. DJustiţia — a spus printre altele Ragele —­ nu are numai rolul de a împărţi dreptatea după litera cerţilor, ci are înainte de toate un rol eminamente social Căci justiţia nu este mimat înfrânarea şi pedepsirea păcatelor, — ci este mai ales îndrumarea şi judeca­rea sufletească a celor care au greşit“. Şi mai departe! — „Locaşul frumos şi înălţător al unui palat de justiţie, trebuie să fie veşnic un imbold pentru ridicarea sufle­telor, celor care vor avea de venit aici“.* înspăimântător de mare e în prezent numărul cetăţenilor pe care o viaţă mizerabilă, o criză teribilă, o demoralizare cum­plită u­­mână necontenit spre locaşurile unde se distribuie dreptatea­­ copii şi adolescenţii care in loc să în­veţe carte, fac pe politicieni­­ ţă­ranii care îşi fcereu necazurile în rachii şi vin şi se ucid apoi unii pe alţii, târgoveţi ruinaţi, slujbaşi-ghinionişti, surprinşi pe câ­nd băgau mânile în visteria statului, pri in buzunarul secătuit al cetăţeanului. Ca să nu mai vorbim de pungaşi, de tâlhari, de criminali autentici. Zilnic se perindă in faţa jude­cătorilor extenuaţi multe ori de contravenienţi la multiplele legi, menite să ocrotească poporul de rele, să păzească ordinea şi buna rânduială in stat. Şi linişte nu-i; poporul nu-i de fel ocrotit; intriuna sporeşte haosul, se accentuează dezordinea şi se înmulţesc pe zi ce trece crimele, furturile, delapidările, con­travenţiile, falimentele, înşelăciu­nile, potlogăriile. Şi mântuirea în­târzie cu tot dinadinsul să vină; o disperare fără margini cuprinde sufletele tuturor. * „Justiţia trebue să pedepsească păcatele. Şi ea îşi face incontes­tabil această datorie. Totuşi nu se constată „o ridi­care a sufletelor celor care vin in contact cu justiţia“; nu e de întrezărit urma „unei îndrumări sănătoase pe căi drepte“. Şi toată lumea se întreabă: Care e cauza acestei stări nefireşti de lucruri ? De ce ne cufundam tot mai mult în mocirlă şi anarhia sporeşte, in loc să descrească ? E oare numai o consecinţă a cumplitei crize ? Sau justiţia ţării acesteia se află in dezb­are asistând neputincioasă la sust­ragerea multora de la pe­depse, sancţionând în schimb cu o severitate prea accentuată unele păcate mărunte, ce ar putea fi eventual iertate ? Şi deaceia nu­-i regenerare sufletească, nu-i drep­tate ? ! i.^l. basarabeani; IHE[ SI FAPTE Rolul justiţiei DEMAGOGIA ŞI NECESITĂŢILE VREMII Acum câţiva ani, când apa în­cepuse a-şi ascuţi colţii, anii băr­baţi politici au cerut o lege con­tra cametei. — „Demagogie“, au strigat guvernanţii... Şi peste câtva timp legea co­ntra cametei s’a înfăptuit. S’a cerut apoi uşurarea­­ ră­­nimii din shiarele creditorilor. — „ Demagogie", au strigat şi atunci guvernanţii. Dar curând s’a venit cu moratorul agricol şi Conver­siunea de drept. In fine, s’a cerut a­dor­ar­ea debitorilor urbani şi suspendarea execuţiilor silite. Şi această cerere a fost taxată ca „demagogie“, chiar de guvernanţii actuali. Dar iată-i că nufăptuesc şi aceste ce­rinţe. Concluzia ? Se face, desigur, foarte multă demagogie în ţara românească. Dar nu poate fi socotită ca „de­magogie“ or­ice cerinţă democra­tica, dictată de necesităţile vremii. Precum ceia ce întro perioadă este socotit „lux", iar în perioada ur­m­­ătoare devine „comoditate“ şi „utilitate normală a vieţii“, — tot aşa o aspiraţie „demagogică“ se transformă feorie la reformă indispensabilă. Şi dec­i trebue multă atenţie la aruncarea epitetului de „dentago­­gie", când societatea se frămîntă, căutând forme noui in raporturile omenești. X. „Blonda Al câtelea film e acesta de la data de când a fost prezentat „îngerul albastru“ şi care a notat începutul carierei fantastice a Mar­­lenei Dietrich ? Al cincilea zi, în d curs de un an şi jumătate. A­­ceasta pentru ca cetitorul să-şi deie şi mai ţine seama de munca intensă şi înfrigurată ce sa des­făşoară în studiouri pentru a putea face faţă exgeaţilor şi ce­rinţelor lumei spectatoare, mereu avidă de noutăţi. Aţi vâzut „În­gerul albastru“ ? Desigur. După Câ-'­va luni, „Marokko“ apoi „X27 {Dezonorata)“, tr& urmă .Shaighat Expres„ Unul mai den­­s“ impresionant ca celălalt. Toate zguduitoare. Dar ajunge atâta ? Alt­ceva să vie ! Ceva nou! Nervii biciuiţi cer o nouă zguduire. Eziţi ? întârzii ? Se umple golul cu alt­ceva. Chiar dacă nu e de aceiaşi cali­tate. Şi te uităm. Fii atentă, tu, stea de mărimea întâi şi nu scăpa din vedere trepidaţia timpului de acum î­njlsueşte norodul. Şi stgr-ul se execută. Regisorul combină în ştr da scene îţi care „ favoritul“ îţi roste valorifica în­suşirile, scoate maximum de efect din lumina. euASUiJ,matura simu,­­ţinuta ,îguraţiei, iar rezultatul e­xdus şi servit cald: ultima nou­tate. In acest tempo se fabrică fas­cicolele romanelor de senzaţie şi un asemenea roman este ultimul produs al geniului lui Isef von Sternberg in care Marlene Diet­rich joacă rolul principal. De data aceasta însă „artista Fröhlich", nu mai e liberă, decât in primele scene, când e încă d-ra Helene coristă la un teatru, german. Câţi­va ani au trecut de la „primăvara dragostei". S’a mări­tat şi copilul născut, e deja un boeţaş de 4-5­ ani. Marlene Diet­rich joacă rolul mamei şi redă toate suferinţele femeiei, care e gata la ori-ce sacrificiu, fie pentru a salva sănătatea soţului bolnav, fie, când e vorba să cedeze co­­p­ilu!. Mai ales Ia urm*,—«şt şjei găsi«, iceaele cale 'ifta'I puternice, când împrejurarea o apropie din nou de casa în care trăesc cele două fiinţe dragi bărbatul şi eu Jonny, copilul ei. Ce splendoare e Jonny I­­in f iin ale ce-au urmat „înge­rul albastru“ şi Marokko, unii nu v­oi, au simţit lipsa „chanten­­sei“. Cum, un film, in care Mar­lene Dietrich nu cântă? Să n’audă acea voce sui-geperis, uzată de alebel, fum şi nopţi nedormite ? — Probabil că cerinţa aceasta a ajuns şi la urechea lui von Stern­­berg. Şi atunci, din nou o pune pe eroină să debiteze câteva cu­plete. Dar nota dominantă a fil­mului este mama. Şi un cântec de leagăn (o melodie cunoscută, pe un text de Heine) şoptit lui Jenny, ne impresionează mai pu­ternic decât toate cupletele din cate filmele. Şt­ii de ce ? Pentru că, desco­perim o r­ouă notă a artistei ex­traordinare : vocea răguşită şi aspră impregnată da amintirea a nenumărate decepţii şi necazuri, aceasta nu estea vocea Mari­nei Dietrich ci e fie a dom­nişoarei Halene, fie a „artistei Fröhlich* glasul ei adevarat este sopranul cald, liric, discret şi pur, cu care fredonează melodia versurilor lui Heine. Aceasta a fost revelaţia. Subiectul filmului ? Vă rog, să nu-mi ceraţi să-i reproduc. Nu de mult am vorbit aici despre înfio­rătoarele subiecte ale pieselor şi filmelor americane. Dar, după cum facem abstracţie când vedem un grup de artişti buni jucând o opereti cu subiect „In fascicole“, tot aşa am făcut şi facem şi a­­cum distincţia între ce conţine filmul şi cum e interpretat. (Continuarea in pagina II-a) Cronic­a Cinematografică de Wratislavius SALA Trianon : Marlene Dietrich o supărfiQualCASA Pisica neagră Un ziar francez relatează câ­teva cazuri ciudate în legătură cu o superstiţie care, după cât se pare, există numai în Franţa. înainta de a fi trimes în exil, se spune că Napoleon văzuse o pisică neagră, in ziua morţii lui Zola, apăruse la geamul odăii o mâţă neagră. Pe aerodrom, cu câteva minute înainte de a porni peste Atlant­a, Nungesser şi Coli zăriseră deasemenea o pisică nea­gră. Se afirmă că şi nefericit­ul preşedinte Doumer, în ziua fatală, a întâlnit o mâţă de ac­eaş cu­loare. Iar acum unii susţin că şi primului ministru francez Herriot, înainte de a pleca cu tre­nul con­tra căruia s'a săvârşit atentatul, i-a ieşit în cale o pisică neagră. Aşa dar, in Franţa, pisica nea­gră ar fi un semn prevestitor de nenorociri. S’ar putea spune:­­cite popoare, atâtea eresuri. Moştenitorul A­n­glie­i şi cutia cu ace­l­arele engleze obişnuesc să-l plaseze pe prinţul de Wales ca erou al unor întâmplări interesante şi în măsură să-i sporească po­pularitatea. Iată un nou caz: Se spune că moştenitorul An­gliei, pe când trecea ca un simplu part­eular pe o stradă din Londra, a sun­a t o uşoară lovitură in pă­lărie. Dela etajul al treilea al u­­nei c­ase căzuse un mic obiect. Prințul l-a ridicat: era o mică cutie cu ace. Moştenitorul tronului britanic n'a eztat să urce până la etajul respectiv. Acolo s’a recomandat şi a predat gospodinei obiectul găeit în stradă. Surprinza femeii e desigur Jesne de’nțeles. ­ii Mm IO ă 1 M CUM £ A Caracterul şi mîncarea — Profesorul german Adolf Manger, într'o revistă din Berlin, susţine că după luigi observaţi’, a putut stabili caracterul oamenilor prin felul cum minise*. Iată consta­tările făcute: Cei care minîncă repede, sînt deobiceiu oameni energici, hotă­­rîţi, activi. Spirite înclinate spre afaceri comerciale, spre risc şi a­­ventură. Cei care stau la masă pe apucate şi amestecă fără so­coteală felurile de bucate, sunt persoane cinice, confuze, negli­jente. Inteligenţă vie, dar nesis­­tematizată. Au porniri brusce şi nu sînt oameni potriviţi pentru întreprinderi serioase. In genere sínt nefericiţi în căsnicie. Cei care mînîncă mult dar în­­cet,cumpătat, sínt persoane calme, de obicei, bune la suflet. Oameni gospodari, nu prea inteligenţi, însă activi şi cinstiţi. Nu pot de­veni prea bogaţi, dar se mulţu­mesc cu cit posedă. Cei ce mî­nîncă puţin şi pe alese sînt aple­caţi spre capricii d­u­r­e. Per­soane ambiţioase şi nervoase, fără dei constante, fără senti­mente caritabile. Egoişti şi reci, aceşti oameni sunt capabili de ori­ce pentru a-şi satisface gustu­rile. Aşa cel puţin susţine profeso­r german. Noi credem însă, că astăzi nu se pune atit chestiunea cum mi­­nunea oamenii, el aceea dacă au ce merci.* Diamante în joc de dinţi— Actriţa Mady Sylvans din New York are incontestabil cea mai bogată gură din lume. Căci în locul unor dinţi din faţă, artista nu şi-a pus banalele ebroane de aur, ci trei diamante de o rară frumuseţă. Cînd femeia ride, pietrele pre-­­­ţioase sclipesc puternic, oferind gurii o strălucire specială. Şi pro­­babil că actriţa ride cit mai mult, pentru a exiba dinţii-diamante de citeva milioane lei. ......................* O nuntă pe acoperiş — La Chicago s’au căsătorit doi actori de circ ! Miss Dolly Power şi Eddy Cow­ntry. Acrobaţi îndrăz­neţi, ei au hotărît să fie excen­trici — ca orice american ce se respectă — şi dracea au făcut niunfa pe acoperişul casei „Era­pire-Build­ng“, una de cele mai Înalte clădiri din oraş. Şi n’au rămas singuri în isprava lor ori­ginală. Toată echipa de echilibrişti a­ circului, compusă din 18 per­soane, a venit la nuntă. Şi pe acoperişul marelui imobil a avut loc o adevărată reprezintaţie de Mgu­l­a rob­atice. Lumea din stradă privea acest spectacol ciudat, ur­mărind exibiţiile cu ocheane şi binocluri. Iar cel mai mulţumit dintre toţi era probabil directo­­rul circului, care a obţinut astfel o recl­a­mă zgomotoasă pentru stagiunea sa. * Liga celor 1000 Kilograme-La New Yo­k a luat fiinţă o gru­pare interesantă „liga celor 100 Kilograme* *. E vorba de un club al cdor mai buitoşi oamini dn marele oraş american.­­ Condiţia primă de a fi primit din această ligă, este să cintăreşti 100 kiograme. Subt această greutate eşti considerat „uşurel" şi deci inapt de a figura in club. Pină acum gruparea numără peste l£0 membri. Aceştia se a­­dună săptăminal la sedii lor, unde au loc banchete uriaşe. Şi continuind acest regim, peste cîtva t mp, cu siguranţă, ei vor trebui să schimbe titulatura clu­bului în „liga celor 150 kilo­grame*! Scandal la teatru cu tenorul Richard Tauber La teatrul de operă din Am­sterdam s-a întimplat un scandal fără precedent. Celebrul tenor Richard Tauber a fost angajat pentru trei spec­tacole. La prima reprezintăţie insă, sala era pe jumătate goală. Tau­­ber a refuzat sa evite a doua seară, pe motiv că e înjositor pentru reputaţia sa să apară în­­tr'un teatru fără publi . Direcţia teatrului a făcut apel la justiţie. Totuş spectacolul n’a avu­t loc, deoarece Tauber ple­case d­e oraş. Ziarele protestează contra acestui gest al tenorului, susţinind că o asemenea a­itu­­dine nu­ este demnă de un ar­tist Consecința cazului va fi şi un proces de daune intentat lui Richard Tauber de conducerea Jeatului din Amsterdam. MARELE PROCES POLITIC DIN MADRID­ ­ Senatul spaniol a început judecarea foştilor miniştri şi comandanţi militari din timpul guver­nării lul Primo de Rivera, un clişeu , acu­zaţii regimului dic­tatorial, la proces, in sala Senatului din Madrid. „OPINIA" LITERARĂ ȘI ARTISTICA WorlsG... Două exemple Un ţăran suedez a ajuns c­octor al U­­niversităţii din Upsa'a , şi un taxator de tramvaie, doctor în drept la Viena. Sânt i’ap'.e care ne bucură şi ne întristează lao­­alt ’. Ne bucură pentru că ele înseamnă victorii ale cărţi! şi ne întristează fiindcă asemenea izbânzi sânt atât de rare, încât se înscriu în rub­rica de curiozităţi. Dar din caz­urile re­pective trebuie să desprindem­­ un alt exemplu instruct­v. Ţăranul suedez şi taxatorul din Viena au învăţat studiul univers­tar numai in do­rinţa de cultură, rămân nd mai departe primul la gospodăria de ţari şi al doilea la biletele da tramvai. L­a noi situaţia e cu totul alta. Diploma universitar , creează p­e­tenţii exagerate: profesiuni înalte, em­fază şi supliment de zestre ! Dacă s’ar înţelege că nu­ o scade e, cu certificatul de studii, să perforezi bilete şi să ţii coamele plugului, societatea ar cunoaşte mai mult beneficiu din part­e profesio­niştilor de orice gen, fiindcă, desigur în oricare loc, folos mai însemnat poate a­­duce omul cu cultură. Ţara­ul şi tax­torul, mai ales în vre­murile de astăzi, trebue să rămâie două imagini vii, două pilde ut­le In drumul spre carte. L b. ...şlfgpie Preferinţile vedetelor Un ziar din Hol­ywood publică o anchetă cu preferinţă a vedete­lor. Iată câteva răspunsuri: Charlie Chaplin: Imi place un lucru greu : un fi­lm bun. Marlene Dietrich: Repaosul după munca din studio. Atunci gust odihna cu o voluptate ine­gal­atS. Ramon Novarro: Muzica. Un cântec frumos alungă orice amă­răciune. Harold Lloyd: Nu pot vorbi de preferinţă, că se supără paste­­ral firmei ei. Lilly Damita: Să filmez. Clara Bow: Toaleta luxoase, bijuterii scumpe, plimbări intere­sante, petreceri copioase, sport, dans, muzică... Mai vreţi ceva ?„ Douglas Fairbanks: Vânătorile de fiare. Nimic nu-mi place mai mult decât farmecul primejdiei. Diferite ştiri — H. O. Wells, reputatul scrii*­tor englez, lucrează la o noua carte intitulată „Lumea de mâne*. — Un nou film-operetă cu Li­lian Harv­ey şi Wiill Fritsch se va turna la curând la Berlin și va purta sugestivul titlu „Ea blon­dă el brunet*. (Continuarea in pagina ii-a) SCRISORI DIN PARIS Impresii teatrale — Piese cu subiecte ciudate Stagiunea teatrală s’a deschis anul acesta la Paris mai puţin strălucită ca in anii trecuţi. S’ar spune că piesele se resimt şi ele de criză. Autorii în goana lor după subiecte noi, ajung la con­cepţii adesea bolnave. Acesta a fost cazul piesei ce se reprezntă acum la „Theatre des Var­é­ja*. Autorul e o fe­meie. Subiectul banal, mai ales pen­tru ziua de azi, dragostea e pre­zentată sub forma cea mai defa­vorabilă. O fată mai în vrâstă, de viţă nobilă se dec­la să se mărite cu un individ oarecare, in sco­pul de a-şi putea continua—aco­perită fiind de o stare civilă re­gulaţi—v­ech­­e relaţiuni cu un bărbat ce reprezintă pentru ea forţa bru­ală şi virilă a speţei. Aceiaşi femeie nu ezită a acorda bunele ei graţ­iite unei alte femei cu care întreţinea raporturi anormale. Subiect abject şi cinic. Inter­pretarea strălucită în frunte cu Margueritte Piery, Mady Beny, Suzette Mais, Pauley, Marcel Vallee ete... Interpreţii au încercat a crea în jurul acestei piese o atmosferă mai puţin bolnăvicioasă. N’au reuşit, de altfel ar fi fost şi­mpotriva gustului D-rei Georgette Lefranc, autoarea piesei. Cazul Alice Cocea Theatre Michel reprezintă acum o delicioasă comedie „Michel­le Desos 6“ in care d-ra Alice Cocea îşi face d­e nou apariţia pe scenă. Această artişti în u­ra tragediei a cărei eroină se întitulează, fu­sese impedicatat de un grup de prieteni ai lui Victor Point, de a mai apărea pe vre­una din sce­nele parisiene. Mai mult chiar, ordonanţa ofiţerului de marină Point, in concepţia lui naivă, şi fidel ca un câine memoriei stă­pânului său, ameninţă—într’o se­re de lungi scrisori lipsite de ortografie — pe distinsa come­­diană, de a o abate cu primul glonte. Sarea de glorie a învins frica. Artista a­ infruntat curagios, focul rampei, însă spectaco­­l fu întrerupt de zgomotul și huiduc- file membrilor misiune! sud-afri­­cane, foști camarazi de ai lui Point. Vacarm grozav, aplauze prelung­­e, fluerături şi pentru a termina­­ cortina de fier care re­duse la tăcere pe manifestanţi. Henri Torres şi teatrul Theatre des Ambassadeurs, re­­presintă „Ed t.on speciale“ o piesă localizată—după o piesă ameri­cană—de celebrul penalist Torres. Obiceiuri e cu totul americane, pe care ziarele de acolo le întrebuin­ţa că pentru a-şi spori numărul cetitorilor, su­nt foarte bine prinse. Totuşi, francezii nu prea cunosc acest fel de reclamă, aşa că Henri Torres n'a înregistrat cu a­­ceastă alaptare, succesul ce l-a avut cu piesa ,M­­y Dugan*. Prânz Lehar la pupitru „Callé Lyric“, a montat o o­­pereta de Franc Lehar, intitulată „Le P. ys du sourire“, care a fost dirijată de însuși autorul. Cert, bagheta lui Lehar e magică, iar o orchestră atât de omogenă, in care lemnurile, alămurile și coar­dele par a forma un singur instru­ment In „P..yi du sourire*, Lehar s’a lăsat influenţat de subiect care e trist. Muzica reflecta geniul matur, ponderat al compozitoruluiE mai mult o pagină de concepţie pură, înaltă şi profund filosofică. Aplauze generoase au răsplătit pe autor. Cât despre iiie preţi, ei păreau dominaţi de un trac grozav. Oare silueta masivă a maestru­lui ii intimida ? In orice caz, su­râsul d-nei Lehar,—care cu volu­­min­oasa ei siluetă mobila o lojă Întreagă,—era de natură să încu­rajeze pa cat mai timid. Atât de extraordinară părea exibiţia celor două rânduri de dinţi pe care d-na Lehar le arăta cu multă plă­cere, încât spectatorii priveau mai curând în direcția orei, decât pe scenă. Paris, Noembre 1932 Aleb. ULTIMA ora In pag. 4-a ;

Next