Opinia, decembrie 1932 (Anul 28, nr. 7681-7706)
1932-12-01 / nr. 7681
ABONAMENTE( „Regele Ferdinand I“ bucurești __ StTStîrbirVodă 3 / a din Com. Coroanei) ZIAR POLITIC COTIDIAN ____16 1 DECEMBRIE 1932 3 LEI EXEMPLARUL 4 *1 Sunt pline de înţelepciune cumintele adresate magistraţilor ţârii întregi de câtre Suveran, cu ocazia inaugurării palatulu de justiţie din Ploeşti. DJustiţia — a spus printre altele Ragele — nu are numai rolul de a împărţi dreptatea după litera cerţilor, ci are înainte de toate un rol eminamente social Căci justiţia nu este mimat înfrânarea şi pedepsirea păcatelor, — ci este mai ales îndrumarea şi judecarea sufletească a celor care au greşit“. Şi mai departe! — „Locaşul frumos şi înălţător al unui palat de justiţie, trebuie să fie veşnic un imbold pentru ridicarea sufletelor, celor care vor avea de venit aici“.* înspăimântător de mare e în prezent numărul cetăţenilor pe care o viaţă mizerabilă, o criză teribilă, o demoralizare cumplită umână necontenit spre locaşurile unde se distribuie dreptatea copii şi adolescenţii care in loc să înveţe carte, fac pe politicieni ţăranii care îşi fcereu necazurile în rachii şi vin şi se ucid apoi unii pe alţii, târgoveţi ruinaţi, slujbaşi-ghinionişti, surprinşi pe când băgau mânile în visteria statului, pri in buzunarul secătuit al cetăţeanului. Ca să nu mai vorbim de pungaşi, de tâlhari, de criminali autentici. Zilnic se perindă in faţa judecătorilor extenuaţi multe ori de contravenienţi la multiplele legi, menite să ocrotească poporul de rele, să păzească ordinea şi buna rânduială in stat. Şi linişte nu-i; poporul nu-i de fel ocrotit; intriuna sporeşte haosul, se accentuează dezordinea şi se înmulţesc pe zi ce trece crimele, furturile, delapidările, contravenţiile, falimentele, înşelăciunile, potlogăriile. Şi mântuirea întârzie cu tot dinadinsul să vină; o disperare fără margini cuprinde sufletele tuturor. * „Justiţia trebue să pedepsească păcatele. Şi ea îşi face incontestabil această datorie. Totuşi nu se constată „o ridicare a sufletelor celor care vin in contact cu justiţia“; nu e de întrezărit urma „unei îndrumări sănătoase pe căi drepte“. Şi toată lumea se întreabă: Care e cauza acestei stări nefireşti de lucruri ? De ce ne cufundam tot mai mult în mocirlă şi anarhia sporeşte, in loc să descrească ? E oare numai o consecinţă a cumplitei crize ? Sau justiţia ţării acesteia se află in dezbare asistând neputincioasă la sustragerea multora de la pedepse, sancţionând în schimb cu o severitate prea accentuată unele păcate mărunte, ce ar putea fi eventual iertate ? Şi deaceia nu-i regenerare sufletească, nu-i dreptate ? ! i.^l. basarabeani; IHE[ SI FAPTE Rolul justiţiei DEMAGOGIA ŞI NECESITĂŢILE VREMII Acum câţiva ani, când apa începuse a-şi ascuţi colţii, anii bărbaţi politici au cerut o lege contra cametei. — „Demagogie“, au strigat guvernanţii... Şi peste câtva timp legea contra cametei s’a înfăptuit. S’a cerut apoi uşurarea rănimii din shiarele creditorilor. — „ Demagogie", au strigat şi atunci guvernanţii. Dar curând s’a venit cu moratorul agricol şi Conversiunea de drept. In fine, s’a cerut adorarea debitorilor urbani şi suspendarea execuţiilor silite. Şi această cerere a fost taxată ca „demagogie“, chiar de guvernanţii actuali. Dar iată-i că nufăptuesc şi aceste cerinţe. Concluzia ? Se face, desigur, foarte multă demagogie în ţara românească. Dar nu poate fi socotită ca „demagogie“ orice cerinţă democratica, dictată de necesităţile vremii. Precum ceia ce întro perioadă este socotit „lux", iar în perioada următoare devine „comoditate“ şi „utilitate normală a vieţii“, — tot aşa o aspiraţie „demagogică“ se transformă feorie la reformă indispensabilă. Şi deci trebue multă atenţie la aruncarea epitetului de „dentagogie", când societatea se frămîntă, căutând forme noui in raporturile omenești. X. „Blonda Al câtelea film e acesta de la data de când a fost prezentat „îngerul albastru“ şi care a notat începutul carierei fantastice a Marlenei Dietrich ? Al cincilea zi, în d curs de un an şi jumătate. Aceasta pentru ca cetitorul să-şi deie şi mai ţine seama de munca intensă şi înfrigurată ce sa desfăşoară în studiouri pentru a putea face faţă exgeaţilor şi cerinţelor lumei spectatoare, mereu avidă de noutăţi. Aţi vâzut „Îngerul albastru“ ? Desigur. După Câ-'va luni, „Marokko“ apoi „X27 {Dezonorata)“, tr& urmă .Shaighat Expres„ Unul mai dens“ impresionant ca celălalt. Toate zguduitoare. Dar ajunge atâta ? Altceva să vie ! Ceva nou! Nervii biciuiţi cer o nouă zguduire. Eziţi ? întârzii ? Se umple golul cu altceva. Chiar dacă nu e de aceiaşi calitate. Şi te uităm. Fii atentă, tu, stea de mărimea întâi şi nu scăpa din vedere trepidaţia timpului de acum înjlsueşte norodul. Şi stgr-ul se execută. Regisorul combină în ştr da scene îţi care „ favoritul“ îţi roste valorifica însuşirile, scoate maximum de efect din lumina. euASUiJ,matura simu,ţinuta ,îguraţiei, iar rezultatul exdus şi servit cald: ultima noutate. In acest tempo se fabrică fascicolele romanelor de senzaţie şi un asemenea roman este ultimul produs al geniului lui Isef von Sternberg in care Marlene Dietrich joacă rolul principal. De data aceasta însă „artista Fröhlich", nu mai e liberă, decât in primele scene, când e încă d-ra Helene coristă la un teatru, german. Câţiva ani au trecut de la „primăvara dragostei". S’a măritat şi copilul născut, e deja un boeţaş de 4-5 ani. Marlene Dietrich joacă rolul mamei şi redă toate suferinţele femeiei, care e gata la ori-ce sacrificiu, fie pentru a salva sănătatea soţului bolnav, fie, când e vorba să cedeze copilu!. Mai ales Ia urm*,—«şt şjei găsi«, iceaele cale 'ifta'I puternice, când împrejurarea o apropie din nou de casa în care trăesc cele două fiinţe dragi bărbatul şi eu Jonny, copilul ei. Ce splendoare e Jonny Iin f iin ale ce-au urmat „îngerul albastru“ şi Marokko, unii nu voi, au simţit lipsa „chantensei“. Cum, un film, in care Marlene Dietrich nu cântă? Să n’audă acea voce sui-geperis, uzată de alebel, fum şi nopţi nedormite ? — Probabil că cerinţa aceasta a ajuns şi la urechea lui von Sternberg. Şi atunci, din nou o pune pe eroină să debiteze câteva cuplete. Dar nota dominantă a filmului este mama. Şi un cântec de leagăn (o melodie cunoscută, pe un text de Heine) şoptit lui Jenny, ne impresionează mai puternic decât toate cupletele din cate filmele. Ştii de ce ? Pentru că, descoperim o rouă notă a artistei extraordinare : vocea răguşită şi aspră impregnată da amintirea a nenumărate decepţii şi necazuri, aceasta nu estea vocea Marinei Dietrich ci e fie a domnişoarei Halene, fie a „artistei Fröhlich* glasul ei adevarat este sopranul cald, liric, discret şi pur, cu care fredonează melodia versurilor lui Heine. Aceasta a fost revelaţia. Subiectul filmului ? Vă rog, să nu-mi ceraţi să-i reproduc. Nu de mult am vorbit aici despre înfiorătoarele subiecte ale pieselor şi filmelor americane. Dar, după cum facem abstracţie când vedem un grup de artişti buni jucând o opereti cu subiect „In fascicole“, tot aşa am făcut şi facem şi acum distincţia între ce conţine filmul şi cum e interpretat. (Continuarea in pagina II-a) Cronica Cinematografică de Wratislavius SALA Trianon : Marlene Dietrich o supărfiQualCASA Pisica neagră Un ziar francez relatează câteva cazuri ciudate în legătură cu o superstiţie care, după cât se pare, există numai în Franţa. înainta de a fi trimes în exil, se spune că Napoleon văzuse o pisică neagră, in ziua morţii lui Zola, apăruse la geamul odăii o mâţă neagră. Pe aerodrom, cu câteva minute înainte de a porni peste Atlanta, Nungesser şi Coli zăriseră deasemenea o pisică neagră. Se afirmă că şi nefericitul preşedinte Doumer, în ziua fatală, a întâlnit o mâţă de aceaş culoare. Iar acum unii susţin că şi primului ministru francez Herriot, înainte de a pleca cu trenul contra căruia s'a săvârşit atentatul, i-a ieşit în cale o pisică neagră. Aşa dar, in Franţa, pisica neagră ar fi un semn prevestitor de nenorociri. S’ar putea spune:cite popoare, atâtea eresuri. Moştenitorul Angliei şi cutia cu acelarele engleze obişnuesc să-l plaseze pe prinţul de Wales ca erou al unor întâmplări interesante şi în măsură să-i sporească popularitatea. Iată un nou caz: Se spune că moştenitorul Angliei, pe când trecea ca un simplu parteular pe o stradă din Londra, a suna t o uşoară lovitură in pălărie. Dela etajul al treilea al unei case căzuse un mic obiect. Prințul l-a ridicat: era o mică cutie cu ace. Moştenitorul tronului britanic n'a eztat să urce până la etajul respectiv. Acolo s’a recomandat şi a predat gospodinei obiectul găeit în stradă. Surprinza femeii e desigur Jesne de’nțeles. ii Mm IO ă 1 M CUM £ A Caracterul şi mîncarea — Profesorul german Adolf Manger, într'o revistă din Berlin, susţine că după luigi observaţi’, a putut stabili caracterul oamenilor prin felul cum minise*. Iată constatările făcute: Cei care minîncă repede, sînt deobiceiu oameni energici, hotărîţi, activi. Spirite înclinate spre afaceri comerciale, spre risc şi aventură. Cei care stau la masă pe apucate şi amestecă fără socoteală felurile de bucate, sunt persoane cinice, confuze, neglijente. Inteligenţă vie, dar nesistematizată. Au porniri brusce şi nu sînt oameni potriviţi pentru întreprinderi serioase. In genere sínt nefericiţi în căsnicie. Cei care mînîncă mult dar încet,cumpătat, sínt persoane calme, de obicei, bune la suflet. Oameni gospodari, nu prea inteligenţi, însă activi şi cinstiţi. Nu pot deveni prea bogaţi, dar se mulţumesc cu cit posedă. Cei ce mînîncă puţin şi pe alese sînt aplecaţi spre capricii dure. Persoane ambiţioase şi nervoase, fără dei constante, fără sentimente caritabile. Egoişti şi reci, aceşti oameni sunt capabili de orice pentru a-şi satisface gusturile. Aşa cel puţin susţine profesor german. Noi credem însă, că astăzi nu se pune atit chestiunea cum minunea oamenii, el aceea dacă au ce merci.* Diamante în joc de dinţi— Actriţa Mady Sylvans din New York are incontestabil cea mai bogată gură din lume. Căci în locul unor dinţi din faţă, artista nu şi-a pus banalele ebroane de aur, ci trei diamante de o rară frumuseţă. Cînd femeia ride, pietrele pre-ţioase sclipesc puternic, oferind gurii o strălucire specială. Şi probabil că actriţa ride cit mai mult, pentru a exiba dinţii-diamante de citeva milioane lei. ......................* O nuntă pe acoperiş — La Chicago s’au căsătorit doi actori de circ ! Miss Dolly Power şi Eddy Cowntry. Acrobaţi îndrăzneţi, ei au hotărît să fie excentrici — ca orice american ce se respectă — şi dracea au făcut niunfa pe acoperişul casei „Erapire-Buildng“, una de cele mai Înalte clădiri din oraş. Şi n’au rămas singuri în isprava lor originală. Toată echipa de echilibrişti a circului, compusă din 18 persoane, a venit la nuntă. Şi pe acoperişul marelui imobil a avut loc o adevărată reprezintaţie de Mgula robatice. Lumea din stradă privea acest spectacol ciudat, urmărind exibiţiile cu ocheane şi binocluri. Iar cel mai mulţumit dintre toţi era probabil directorul circului, care a obţinut astfel o reclamă zgomotoasă pentru stagiunea sa. * Liga celor 1000 Kilograme-La New Yok a luat fiinţă o grupare interesantă „liga celor 100 Kilograme* *. E vorba de un club al cdor mai buitoşi oamini dn marele oraş american. Condiţia primă de a fi primit din această ligă, este să cintăreşti 100 kiograme. Subt această greutate eşti considerat „uşurel" şi deci inapt de a figura in club. Pină acum gruparea numără peste l£0 membri. Aceştia se adună săptăminal la sedii lor, unde au loc banchete uriaşe. Şi continuind acest regim, peste cîtva t mp, cu siguranţă, ei vor trebui să schimbe titulatura clubului în „liga celor 150 kilograme*! Scandal la teatru cu tenorul Richard Tauber La teatrul de operă din Amsterdam s-a întimplat un scandal fără precedent. Celebrul tenor Richard Tauber a fost angajat pentru trei spectacole. La prima reprezintăţie insă, sala era pe jumătate goală. Tauber a refuzat sa evite a doua seară, pe motiv că e înjositor pentru reputaţia sa să apară într'un teatru fără publi . Direcţia teatrului a făcut apel la justiţie. Totuş spectacolul n’a avut loc, deoarece Tauber plecase de oraş. Ziarele protestează contra acestui gest al tenorului, susţinind că o asemenea aitudine nu este demnă de un artist Consecința cazului va fi şi un proces de daune intentat lui Richard Tauber de conducerea Jeatului din Amsterdam. MARELE PROCES POLITIC DIN MADRID Senatul spaniol a început judecarea foştilor miniştri şi comandanţi militari din timpul guvernării lul Primo de Rivera, un clişeu , acuzaţii regimului dictatorial, la proces, in sala Senatului din Madrid. „OPINIA" LITERARĂ ȘI ARTISTICA WorlsG... Două exemple Un ţăran suedez a ajuns coctor al Universităţii din Upsa'a , şi un taxator de tramvaie, doctor în drept la Viena. Sânt i’ap'.e care ne bucură şi ne întristează laoalt ’. Ne bucură pentru că ele înseamnă victorii ale cărţi! şi ne întristează fiindcă asemenea izbânzi sânt atât de rare, încât se înscriu în rubrica de curiozităţi. Dar din cazurile repective trebuie să desprindem un alt exemplu instructv. Ţăranul suedez şi taxatorul din Viena au învăţat studiul universtar numai in dorinţa de cultură, rămân nd mai departe primul la gospodăria de ţari şi al doilea la biletele da tramvai. La noi situaţia e cu totul alta. Diploma universitar , creează petenţii exagerate: profesiuni înalte, emfază şi supliment de zestre ! Dacă s’ar înţelege că nu o scade e, cu certificatul de studii, să perforezi bilete şi să ţii coamele plugului, societatea ar cunoaşte mai mult beneficiu din parte profesioniştilor de orice gen, fiindcă, desigur în oricare loc, folos mai însemnat poate aduce omul cu cultură. Ţaraul şi taxtorul, mai ales în vremurile de astăzi, trebue să rămâie două imagini vii, două pilde utle In drumul spre carte. L b. ...şlfgpie Preferinţile vedetelor Un ziar din Holywood publică o anchetă cu preferinţă a vedetelor. Iată câteva răspunsuri: Charlie Chaplin: Imi place un lucru greu : un film bun. Marlene Dietrich: Repaosul după munca din studio. Atunci gust odihna cu o voluptate inegalatS. Ramon Novarro: Muzica. Un cântec frumos alungă orice amărăciune. Harold Lloyd: Nu pot vorbi de preferinţă, că se supără pasteral firmei ei. Lilly Damita: Să filmez. Clara Bow: Toaleta luxoase, bijuterii scumpe, plimbări interesante, petreceri copioase, sport, dans, muzică... Mai vreţi ceva ?„ Douglas Fairbanks: Vânătorile de fiare. Nimic nu-mi place mai mult decât farmecul primejdiei. Diferite ştiri — H. O. Wells, reputatul scrii*tor englez, lucrează la o noua carte intitulată „Lumea de mâne*. — Un nou film-operetă cu Lilian Harvey şi Wiill Fritsch se va turna la curând la Berlin și va purta sugestivul titlu „Ea blondă el brunet*. (Continuarea in pagina ii-a) SCRISORI DIN PARIS Impresii teatrale — Piese cu subiecte ciudate Stagiunea teatrală s’a deschis anul acesta la Paris mai puţin strălucită ca in anii trecuţi. S’ar spune că piesele se resimt şi ele de criză. Autorii în goana lor după subiecte noi, ajung la concepţii adesea bolnave. Acesta a fost cazul piesei ce se reprezntă acum la „Theatre des Varéja*. Autorul e o femeie. Subiectul banal, mai ales pentru ziua de azi, dragostea e prezentată sub forma cea mai defavorabilă. O fată mai în vrâstă, de viţă nobilă se decla să se mărite cu un individ oarecare, in scopul de a-şi putea continua—acoperită fiind de o stare civilă regulaţi—veche relaţiuni cu un bărbat ce reprezintă pentru ea forţa bruală şi virilă a speţei. Aceiaşi femeie nu ezită a acorda bunele ei graţiite unei alte femei cu care întreţinea raporturi anormale. Subiect abject şi cinic. Interpretarea strălucită în frunte cu Margueritte Piery, Mady Beny, Suzette Mais, Pauley, Marcel Vallee ete... Interpreţii au încercat a crea în jurul acestei piese o atmosferă mai puţin bolnăvicioasă. N’au reuşit, de altfel ar fi fost şimpotriva gustului D-rei Georgette Lefranc, autoarea piesei. Cazul Alice Cocea Theatre Michel reprezintă acum o delicioasă comedie „Michelle Desos 6“ in care d-ra Alice Cocea îşi face de nou apariţia pe scenă. Această artişti în ura tragediei a cărei eroină se întitulează, fusese impedicatat de un grup de prieteni ai lui Victor Point, de a mai apărea pe vreuna din scenele parisiene. Mai mult chiar, ordonanţa ofiţerului de marină Point, in concepţia lui naivă, şi fidel ca un câine memoriei stăpânului său, ameninţă—într’o sere de lungi scrisori lipsite de ortografie — pe distinsa comediană, de a o abate cu primul glonte. Sarea de glorie a învins frica. Artista a infruntat curagios, focul rampei, însă spectacol fu întrerupt de zgomotul și huiduc- file membrilor misiune! sud-africane, foști camarazi de ai lui Point. Vacarm grozav, aplauze prelunge, fluerături şi pentru a termina cortina de fier care reduse la tăcere pe manifestanţi. Henri Torres şi teatrul Theatre des Ambassadeurs, represintă „Ed t.on speciale“ o piesă localizată—după o piesă americană—de celebrul penalist Torres. Obiceiuri e cu totul americane, pe care ziarele de acolo le întrebuinţa că pentru a-şi spori numărul cetitorilor, sunt foarte bine prinse. Totuşi, francezii nu prea cunosc acest fel de reclamă, aşa că Henri Torres n'a înregistrat cu această alaptare, succesul ce l-a avut cu piesa ,My Dugan*. Prânz Lehar la pupitru „Callé Lyric“, a montat o opereta de Franc Lehar, intitulată „Le P. ys du sourire“, care a fost dirijată de însuși autorul. Cert, bagheta lui Lehar e magică, iar o orchestră atât de omogenă, in care lemnurile, alămurile și coardele par a forma un singur instrument In „P..yi du sourire*, Lehar s’a lăsat influenţat de subiect care e trist. Muzica reflecta geniul matur, ponderat al compozitoruluiE mai mult o pagină de concepţie pură, înaltă şi profund filosofică. Aplauze generoase au răsplătit pe autor. Cât despre iiie preţi, ei păreau dominaţi de un trac grozav. Oare silueta masivă a maestrului ii intimida ? In orice caz, surâsul d-nei Lehar,—care cu voluminoasa ei siluetă mobila o lojă Întreagă,—era de natură să încurajeze pa cat mai timid. Atât de extraordinară părea exibiţia celor două rânduri de dinţi pe care d-na Lehar le arăta cu multă plăcere, încât spectatorii priveau mai curând în direcția orei, decât pe scenă. Paris, Noembre 1932 Aleb. ULTIMA ora In pag. 4-a ;