Opinia, august 1933 (Anul 29, nr. 7880-7906)

1933-08-01 / nr. 7880

ANUL XXIX No. 7889 a­bonamente Lei 600 . • • • Pe un 300 .. . PĂRERI Până la conferinţa de la Londra, marele public în Eu­ropa ,şi închipuia că între Franţi, şi America există o amiciţie seculară, adânc în­rădăcinată In glorioasele a­­mintiri ale biruinţei comune In războiul de neatârnare a­­merican. Mai cu seamă in ultimii ani s'a făcut tot po­sibilul la Par­is spre a evoca In spiritul americanilor a­­ceastă veche pagină a istoriei. Franţa simţea necesitatea spri­jinului american, căci dela Versailles încoace îşi dăduse seamă că, în goana ei după hegemonie in Europa, nu va putea conta pe concursul An­gliei. In America însă această ofertă de prietenie,­ sgomo­­toasă şi câţi odată inded­­eală, fu primită destul de rece. Acolo istoria adevărată a Războiului de neatârnare era ţinută în amintire proas­pătă. Toţi ştiau că Franţa gă­sise în acele vremuri trecute, în America, un teren prielnic spre a slăbi şi combate ve­chea-i adversară, Anglia, care cu putini ani înainte îi dis­trusese imperiul colonial. Răs­coala americană nu fusese dar în ochii lui Ludovic XVI și ai lui Vergennes, decât un prilej bine venit spre a re­cuceri teritoriile coloniale pierdute de Ludovic al XV in alte continente. De altfel atât Washington cât şi Fran­klin au înţeles acest lucru şi au încheiat cu Anglia ime­diat după victorie, o pace separată, fără de a aştepta ca Franţa să tragă, sub pre­siunea armatelor america­ne, profituri independente de scopul răscoalei coloniştilor britanici. Era clar In ochi oamenilor de stat de atuncea că Franţa dusese războiul ei şi nici de cum au imbrăţi­şase cauza răsculaţilor din motive sentimentele sau idea­liste.­­ Cu toate acestea—constată Americanii de azi — Franklin şi Washington nu au pre­zentat Franţei o factură pen­tru ca timp de 12 luni au ţinut singuri frontul contra Englezilor în aşteptarea aju­torului francez. Or, ce declara Francezii, prin glasul oame­nilor lor celor mai autorizaţi, la privinţa datoriilor contrac­tate în ultimul război mon­dial ? Cităm pe dl. Herriot: „De ce America a intrat în război ? America a intrat in război pentru a-şi apăra propriile sale interese—(deci ca Franţa in războiul de Independenţă) —nisl timp de 15 luni Statele Unite, In stare de război, insă absente de pe câmpul de luptă* — (timpul necesar pregătirei armatei americane) „n’au avut nici un mort,nici un rănit. Nepunănd la dis­poziţie nici partea lor în oa­meni, nici partea lor în ma­terial au avansat dollari a­­celora care au tiind locul lor în tranşee. Azi nu cer aceşti dollari, unica lor participaţie la bătălie timp de 15 luni, fără de a ţine seamă de ser­viciul făcut de francezi cari îi înlocuiau pe front. Deci la ton­ul nostru să le pre­zentăm factura noastră. (He­­riot, conferinţa ţinută la les „Annales“ in 18. II. 1933­. „Brutalitatea şi enormitatea acestei pretenţiuni franceze“ (cum zice Senatorul Borah) ap­ire cu atât mai clar în A­­merica cu cât este ştiut de toţi cu ce înverşunare Lu­dovic XVI şi ministrul Ver­gennes au urmărit şi obţinut plata unei datorii contractată de guvernul american în timpul războiului de Indepen­denţă. Un mare istoric american­ a citat, pentru a scoate în relief ingratitudinea şi reaua Credinţa franceză, următorul pasagiu extras din cartea lui Tardieu 3 „Nous et l‘Ameri­­que*... „Lipsind de mijloace de plată în dollari, aliaţii sunt gata de a pierde războiul in cursul anului 1917. Declaraţia de război americană­­ a sal­vat*1 (pg. 227). „Soarta o de­cide înaintea soldatului, în primu loc dollarul", (pg. 228). Declaraţiunea aceasta, fă­cută de un prim-ministru fran­­cez, cunoscut pentru a fi fost cel mai apropiat colaborator al lui Clemenceau şi şeful mi­­siunei franceze in America in timpul care a precedat şi urmat eşirea din neutralitate, este semnificativă. E drept insă că a fost făcută într’un moment (1928) când Franţa tot mai spera în concursul american pentru distrugerea totală, atât economică, cât şi morală, a Germ­aiei. Dar afară de chestiunea datoriilor, mai sunt şi amin­tirile de război care au pro­vocat o mare răceală în re aceste două popoare. Celor două milioane de soldaţi a­­mericani, debarcaţi pe solul Franţei în apărarea pămân­tului francez, li s’au aplicat aceleaşi rafinate sisteme de spoliare întrebuinţate de in­dustria turismului în timp de pice. In faţa acestei armate bine plătite, patriotismul a cedat locul poftei de a se îmbogăţi. „De aci s’a născut şi legen­da nedesrădăcinabilă printre foştii luptători americani, că au trebuit să plătească chirie pentru tranşeele ce ocupau în Franţa.* (Tardieu) Ultima mare divergenţă — poate cea mai gravă — s’a ivit pe teren economic şi monetar la ultimii trei ani. America acuză Franţa de a fi întrebuinţat o balanţă de conturi, extrem de favorabilă graţie turiştilor anglo-ameri­­cani şi a repaţiuriilor ger­mane, nu la m­iţinerea co­merţului mondial nici la plata datoriilor, dar la un drenaj de aur excesiv cu unicul scop de a-şi impune — sub pre­siunea pericolului ce repre­zintă 30 milioane şomeri pen­tru lumea angio-americană — directivele ei politice în so­luţionarea problemei vitale pentru ea: Nimicirea Ger­maniei. Noi Românii să nu uităm însă că Germania a fost În­vinsă în războiul mondial nu­mai graţie imensului ajutor adus Franţei de Rusia, Anglia, America şi Italia. Dacă numai ultimele trei popoare vor lipsi la apel în cazul unui nou conflict, este de văzut dacă valoarea lor ar putea fi înlocuită „cu al Hanţele neoţelite de vreme* — non durctes par le temps — după cuvântul lui Foch. R. D. LECCA DUPĂ CONFERINŢA DE LA LONDRA Răceala între Franţa şi America Refugiaţii din Germania O recentă comunicare a anunţat că circa 40.000 oa­meni s’au refugiat­­ din Ger­mania, din cauza teroarei hitleriste, trecând pe teritor francez. Intre aceşti refugiaţi se găsesc, bine­înţeles, şi foarte mulţi­ evrei. Insă cei mai mulţi dintre aceştia au trecut mai departe, îndreptân­­duse spre Palestina şi mai cu seamă spre America. In alte ţări vecine cu Ger­mania, numărul refugiaţilor e unul mai mic. In frunte stă Olanda cu vre­ o 10.030 re­fugiaţi , apoi Cehoslovacia cu vre­ o 4000 şi Elveţia cu 2 până la 3100. In Anglia, Italia şi alte ţări emigrația din Germania e neînsemnată. 2 (doi) lei exemplarul preca ^vniîANU 37 ZIAR POLITIC COTIDIAN MARȚI 1 AUGUST 19& OPINIA « BON DE PREMII » No. 21 Bani. Biciclete, îmbrăcăminte. Detasaţi seria complecta. § PENTRU INVOCATORII ATLANTICULUI Ministrul aviaţiei italiene cf. Balbo şi ceilalţi aviatori care au traversat Atlanticul, au fost primiţi în triumf la New­ York. In clişeu, cortegiul de au­tomobile cu piloţii italieni, trecând pe străzile splendid pavoazate din marea metro­polă americană. Precum se știe, Balbo se află acum la Tera-Nova, aşteptând con­diţii favorabile pentru a se înapoia în Europa. DIN TOATA LUMEA Locuinţa unui savant.— Profesorul M. H. Zwardema­­cker din Haga e un savant care ţine la linişte mai mult decât la viaţă. Profesorul a­­cesta nu se poate împăca cu sgomotul infernal al oraşului mare. Dar pentru că multiplele sale ocupaţii il reţin înn perma­nenţă în oraş, Zwardemack I şi-a construit o casă m­ici in felul ei. Deşi situată în centrul me­tropolei, casa e construită în aşa fel încât fereşte pe loca­tarul ei de orice sgomot, totul e special construit după avizul proprietarului. Şi sistemul complicat de pereţi, şi acoperişul casei, uşile, fe­restrele — totul e menit să anihileze cu desăvârşire efec­tul sunetelor ce vin din afară. Ziariştii care au avut oca­zia să viziteze această casă, au fost unanimi in a recu­noaşte că li s’a părut că sunt îngropaţi de vii Intr’un mormânt. Şi tot şi profesorul olan­dez e Încântat de locuinţa sa, pe care o găseşte ideala. Din ciudăţeniile savanţilor I * Rivalitatea gangsterilor — Poliţia americană este u­­şurată în activitatea ei con­tra gangsterilor,... de gangs­ter­i înşişi. Intr’adevăr, aceş­tia se duşmănesc, se parali­zează reciproc şi se exter­mină. Se anunţă că în ultimele trei luni, numai la New-York, au murit 34 gangsteri in lup­tele intre bande rivale. Rivalitatea are de obiect tot contrabanda de alcool. Regimul uscat a fost înlătu­rat numai In parte. Rachiu­rile şi licherurile au rămas interzise, ceia ce dă loc la mari contrabande cu această marfă şi gangsterii au ocu­­paţiuni rentabile. Oficialitatea americană a­­rată însă, că cel mai târ­ziu până la Crăciun, regimul prohibiţiei va fi înlăturat cu desăvârşire, toate băuturile devenind libere. Atunci se va închide cel mai extraor­dinar capitol al banditismu­lui american, şi gangsterii vor trebui să-şi caute alte ocupaţii. Poate vor intra în viaţa politică... * Filatelie.— Sub auspiciile societăţii internaţionale a fi­­lateştilor, s'a publicat recent un documentat studiu, refe­ritor la numărul şi calităţile mărcilor poştale existente. S’a stabilit astfel precis că in intervalul dela 1840 până la finele anului 1032 s’au ti­părit In toată lumea 61.056 categorii de mărci poştale. I. Recordul e deţinut de Eu­ropa, cu 19.866 categorii de mărci. Apoi vine America cu 10.239 categorii de mărci; Africa cu 12.852; Australia cu 3082; Nicaragua are 1333 tipuri de mărci; Columbia 1062; Turcia 1057; statul Victoria are numai două.* Un bandit feroce.— In orașul Brussa (Turcia) a fost arestat temutul bandit kara­ Kiber, care are la activul său douăzeci de omoruri și peste o sută de jafuri. Kara Kiber e un adolescent frumos şi foarte cuit. N’a îm­plinit Încă 16 ani. La vârsta de 14 ani Kara Kiber a părăsit casa părin­tească (unde primise o edu­caţie aleasă), şi s’a dedat vieţii de hiiduc. Ferocităţile lui Kara Kiber îngrozeau până şi pe cei mai b­ărâni criminali. Fiind ares­tat, criminalul acesta pre­coce şi-a mărturisit pacatele cu un cinism de nedescris. E de la sine înţeles că va fi condaimat la moarte. MONAHISMUL IN SERVICIUL SUFERINZILOR Cursuri medicale pentru călugări şi călugăriţe—Spitale la mănăstiri — Colaborarea cu Crucea Roşie — Hotărirea Mitropolitului Moldovei După cum se ştie, mănăs­tirile din­ cuprinsul ţării noas­tre, au avut în trecutul isto­riei naţionale un rol de mare însemnătate. In afară de îndeletnicirea vieţii monahale, care culmina în muncă cărturărească şi dezvoltarea industriei casnice, călugării şi călugăriţele s’au îndeletnicit şi cu îngrijirea bolnavilor veniţi la mănăstiri, în aşa numitele „bolniţe“ sau case pentru primirea şi în­grijirea celor suferinzi. Dar mai ales în timpul ma­relui război din 1916—1918, foarte multe călugăriţe din mănăstirile Moldovei au fost primite şi instruite în Institu­tul Surorilor de Caritate „Re­gina Elisabeta“ din Bucureşti, iar altele au fost pregătite chiar în mănăstiri de către doamne medice, în scopul de a îngriji de bolnavi şi răniţi. Deasemenea şi călugării au fost pregătiţi prin cursuri speciale, pentru a fi buni in­firmieri. Lipsă de asistenţă publică E vădit lucru ast zi că lipsa d­e asistenţă publică domneşte în toate părţile şi mai ales pentru poporul dela ţară. Nu rare ori am relatat ca­zul nenorociţilor bolnavi de la ţară care străbat zeci de kilometri pentru a intra intr’un pltat. Insă din lipsă de locuri» rămân la porţile spitalelor care nu se deschid decâ pentru cei cu spete. O propunere a Crucii Roş­i D. N. Balş, preşedintele societăţii Naţionale „Crucea Roşie“, a intervenit pe lângă I. P. S. S. Mitropolitul Pimer, ca călugării şi călugăriţele din mănăstirile eparhiei iaşilor să fie pregătiţi pentru îngri­jirea bolnavilor. Chiriarhul Moldovei a a­­probat această propunere şi a trimis deîndată mănăstiri­lor câte o circulară prin care le aduce la cunoştinţă că mo­narhii cei mai destoinici a­i cu oarecare învăţătură să fie aleşi pentru a da îngrijirea necesară celor suferinzi. Aceşti călugări şi călugă­riţe, prin Societatea „Crucea Roşie“, vor căpăta pregătire pentru serviciul de infirmieri şi surori de caritate. Societatea Crucea Roşie va lua asupra ei cheltuelile pent medicii care vor fi trimişi la mânăstiri în scop de a ţine cursuri de medicină po­pulară, iar partea practică, călugării şi călugăriţele o vor face în spitalele cele mai a­­propiate de minăstiri. La alegerea celor destinşi pentru acest rol sanitar se va avea în vedere şi vrâstai intre 20—40 ani. Spital In mănăstiri După ce se vor specializa o seamă de monarhi,Mitro­politul Moldovei are in vedere ca în mânăstiri să fie ame­­najate săli speciale pentru adăpostirea bolnavilor fără mijloace. Totodată monarhii­ sanitari vor da asistenţă medicală gratuită prin sate. Iniţiativa d-lui Balş şi buna înţelegere a I. P. S. S. Mitro­politului Pimen, sunt de mare r­udă. Gr. Spiru ANALFABETISMUL IN FLOARE... Rapoartele judeţene şi re­gionale sosite la Ministerul in­strucţiuni, arată o situaţie alarmantă în ce priveşte frec­venţa copiilor de săteni la şcoala primară. Situaţia din Basarabia e dea dreptul ului­toare. Din 512.000 copii în vrăstă de şcoală (consemnaţi prin recensământ) au frecven­tat, în anul şcolar încheiat,... abea 54.2001 Se vede bine că, în aseme­­nea condiţii, analfabetismul are toată şansele să înflo­rească. Pricinele acestei stări de lucruri sunt diferite. Au un pu­ternic temei economic , dar au şi explicaţiuni politice. Guvernanţii noştri fac eco­nomii aprige la capitolul şco­lar, în timp ce creează tot soiul de Camere de muncă, juris­dicţii profesionale, instituţii fiscale duble etc. etc, îu care să-şi plaseze favoriţii. Iar şcoala duce lipsă, nu­­ utilată, mi-i bine amplasată ,­ai ales la sate. Şi rămân fără carte copiii plugarilor. Pe de altă parte, politicia­nismul sustrage pe mulţi în­văţători de la îndatoririle şco­lare. Iar uneori oamenii aceştia îşi pierd timpul alergând după salarul care nu se trimite la vreme. Şi dacă învăţătorul neglijează şcoala, nu pot fi nici copiii la curent cu frec­venţa. Un regim naţional-ţârânesc ar fi trebuit să înţeleagă că luminarea păturei ţărăneşti e o condiţie esenţială de echili­brare a ţării şi putere a nea­mului. Insă piltocianii noştri cred că ţăranului, ii este suficientă cultura... semnelor electorale !­X. O intervenţie a d-lui prof. I. Iordan in jurul cazului Hudiţă La Decanatul Facultăţei de Litere s’a p­imit următoarea scrisoare din partea d-lui Prof. I. Iordan, prin care a­­cesta se solidarizează cu me­­memoriul d-lor Prof. Nico­­resc­u, Mi­nea şi Marinescu relativ la cazul Hudiţă: Domnule Decan, Fiind plecat din Iaşi, nu am putut urmări decât cu inter­mitenţă peripeţiile nesfârşitu­lui film de senzaţie, intitulat „Cazul Hudiţă“. Am văzut totuşi protestul pe care l-au adresat Ministerului, încă în­ainte de revocarea d-lui Hu­diţă, cei 6 colegi „în frunte cu fruntaşii Petrovici şi Ze­­letin * , am aflat, prin scurte, dar insistente informaţii ale gazetelor ieşene, de sezisarea Marelui Colegiu, de semnă­turile a „27 profesori de la toate Facultăţile* în favoarea celui nedreptăţit, etc., etc. Un moralist sceptic ar pu­tea afirma, bazându-se numai pe aceste manifestări... al­truiste şi dezinteresate, fără să mai cerceteze fondul lu­crurilor, că adevărul se gă­seşte tocmai de partea cea­laltă : ce rost ar avea atâta cheltui­ală de energie, dacă dreptatea d-lui Hudiţă ar fi aşa de evidentă? In numele celor atacaţi, aţi răspuns d-voastră, printr’un comunicat oficial, şi profe­sorii Nicorescu, Minea, Mari­nescu printr’o scrisoare lă­muritoare, publicată în mai multe ziare. Pentru oamenii de bună credinţă, în special pentru cei din Iaşi, care, a­­vând oarecare legături cu U­­niversitatea, au luat la timp cunoştinţă de toate amănun­tele acestei triste afaceri, ex­plicaţiile d-voastră şi ale ce­­lor trei colegi sânt mai mult decât suficiente. Subscriin­­du-le şi eu pedeantregul, cred necesar sa fac câteva obser­vaţii, unele de natură... isto­rică (fiind in cauză un isto­ric), altele de natură juridică. Acum 22 ani, Dl. G. Ibrăi­­leanu a fost Îndepărtat de la catedra pe care o suplinea, printr o simplă decizie minis­terială, fără avizul Consiliului de Facultate. Fusese numit la 1 Aprilie 1909, suplinise, cu succes recunoscut nu numai de studenţi, ci şi de marea majoritate a profesorilor titu­lari, catedra de Istoria lite­raturii române moderne până la sfârşitul anului universitar 1910-11, iar în Octombrie 1911 a fost înlocuit prin Dl. E. Lovinescu. Credeţi că s’a produs vreunul din actele care agită cercurile noastre inte­lectuale in momentul de faţă ? Deloc. N’au intervenit nici profesorii(chiar cei dela Ştiinţi s'au abţinut dela orice mani­festaţie!), nici presa locală (e drept că „Lumea* nu exista pe atunci, iar „Opinia* apar­ţinea altui partid politic de­cât Dl. Ibrăileanu), nici „in­culpatul* însuşi. Ba, pardon, acesta din urmă a făcut un lucru mai simplu, dar ceva mai greu, pe care Dl. Hudiţa, in ciuda tuturor sfaturilor bi­nevoitoare, a refuzat cu o dârzi incăpăţinare să-l facă, a îndeplinit o anumită forma­litate legală, graţie căreia a putut reveni, nu mai puţin de un an, ca profesor titular la catedra de unde il scosese o hotărâre arbitrară a auto­rităţii superioare. Erau oa­menii din vremea aceia com­plect insensibili la nedrep­tate ? Sunt cu atât mai puţin dispus să cred aceasta, cu cât unii dintre apărătorii d-lui Hudiţă erau deja profesori la Universitatea noastră. In ploaia de pledoarii pen­tru fostul conferenţiar de is­toria diplomatică, apare ca un leit-motiv ideia de ilega­litate : revocarea d-lui Hudiţa, ar fi ilegală, întrucât s'a pro­dus fără judecată, fără avizul Senatului Universitar, etc. etc. Avem de a face oare cu o ignoranț­ă așa de crasă în (Continuarea m pag. II-a) Un glas contra căsniciei în parlamentul englez Zilele acestea a venit in discutia Camerei Lorzilor pro­­ectul de lege după care en­glezoaicele care se mărită cu străini îşi pierd automat drep­turile la cetăţenia engleză. Lordul Sm­ell a ţinut cu a­­cest prilej un discurs, care e viu comentat in presa en­gleză. — „Am 68 de ani—a spus lordul respectiv. Şi sunt fe­ricit că m’am putut sustrage până'n prezent obligaţiei de a-mi lua o belea pe cap. Nu înţeleg de ce se căsătoresc bărbaţii. Cred insă că singu­ra explicaţie este că bărba­tul îndrăgostit îşi pierde ca­pul şi nu mai e capabil să raţioneze logic. Căci altfel, cum ar consimţi oare băr­baţii să-şi răpească libertatea şi să se condamne ei singuri la inactivitate şi chin ? „Legea aceasta nu e bună. Nu trebuie pedepsită femeia care se mărită cu un străin. Ci trebuiesc aplicate pedepse exemplare bărbaţilor care au de gând să se Însoare“. Evident că mulţi bărbaţi împărtăşesc punctul acesta de vedere şi renunţă cu greu la privelegiile celibatarului. Câţi totuşi au tăria de a rezista până la sfârşit, câţi au curajul de a-l imita pe lordul Sm­ell, care a ajuns la respectabila vârstă de 68 ani fără să fi gustat din „bucu­­riile vieţii familiare*, sau poate tocmai din cauza că nu le a gustat deloc, a putut trăi atât de mult? Războiul viitor văzut de italieni Generalul Baistrocchi, sub­secretar de stat al ministe­rului italian de război, In raportul la buget către Ca­mera deputaţilor, expune ur­mătorul punct de vedere : „Războiul viitor nu va fi nici terestru, nici aerian. Va fi un război al popoarelor, până la epuizare, In care va lua parte activă armata ce­rului, alături de forţele te­restre şi maritime. Elementul nou, „armata cerului*, va fi formidabil. Aviaţia va trebui să atace imediat şi In masă; ea va trebui să ducă războiul cât mai departe cu putinţă, la inamic, şi să nu distrugă iz­voarele de putere. In al doi­lea joc, aviaţia va trebui să fie instrumentul de colaborare al celorlalte arme*. In acest Înţeles, Italia îşi pregăteşte o puternică avia­ţie. Bineînţeles că toate sta­tele fac la fel. Şi Inchipuiţi-vă ce catastrofă va fi războiul viitor !

Next