Opinia, august 1933 (Anul 29, nr. 7880-7906)
1933-08-01 / nr. 7880
ANUL XXIX No. 7889 abonamente Lei 600 . • • • Pe un 300 .. . PĂRERI Până la conferinţa de la Londra, marele public în Europa ,şi închipuia că între Franţi, şi America există o amiciţie seculară, adânc înrădăcinată In glorioasele amintiri ale biruinţei comune In războiul de neatârnare american. Mai cu seamă in ultimii ani s'a făcut tot posibilul la Paris spre a evoca In spiritul americanilor această veche pagină a istoriei. Franţa simţea necesitatea sprijinului american, căci dela Versailles încoace îşi dăduse seamă că, în goana ei după hegemonie in Europa, nu va putea conta pe concursul Angliei. In America însă această ofertă de prietenie, sgomotoasă şi câţi odată indedeală, fu primită destul de rece. Acolo istoria adevărată a Războiului de neatârnare era ţinută în amintire proaspătă. Toţi ştiau că Franţa găsise în acele vremuri trecute, în America, un teren prielnic spre a slăbi şi combate vechea-i adversară, Anglia, care cu putini ani înainte îi distrusese imperiul colonial. Răscoala americană nu fusese dar în ochii lui Ludovic XVI și ai lui Vergennes, decât un prilej bine venit spre a recuceri teritoriile coloniale pierdute de Ludovic al XV in alte continente. De altfel atât Washington cât şi Franklin au înţeles acest lucru şi au încheiat cu Anglia imediat după victorie, o pace separată, fără de a aştepta ca Franţa să tragă, sub presiunea armatelor americane, profituri independente de scopul răscoalei coloniştilor britanici. Era clar In ochi oamenilor de stat de atuncea că Franţa dusese războiul ei şi nici de cum au imbrăţişase cauza răsculaţilor din motive sentimentele sau idealiste. Cu toate acestea—constată Americanii de azi — Franklin şi Washington nu au prezentat Franţei o factură pentru ca timp de 12 luni au ţinut singuri frontul contra Englezilor în aşteptarea ajutorului francez. Or, ce declara Francezii, prin glasul oamenilor lor celor mai autorizaţi, la privinţa datoriilor contractate în ultimul război mondial ? Cităm pe dl. Herriot: „De ce America a intrat în război ? America a intrat in război pentru a-şi apăra propriile sale interese—(deci ca Franţa in războiul de Independenţă) —nisl timp de 15 luni Statele Unite, In stare de război, insă absente de pe câmpul de luptă* — (timpul necesar pregătirei armatei americane) „n’au avut nici un mort,nici un rănit. Nepunănd la dispoziţie nici partea lor în oameni, nici partea lor în material au avansat dollari acelora care au tiind locul lor în tranşee. Azi nu cer aceşti dollari, unica lor participaţie la bătălie timp de 15 luni, fără de a ţine seamă de serviciul făcut de francezi cari îi înlocuiau pe front. Deci la tonul nostru să le prezentăm factura noastră. (Heriot, conferinţa ţinută la les „Annales“ in 18. II. 1933. „Brutalitatea şi enormitatea acestei pretenţiuni franceze“ (cum zice Senatorul Borah) apire cu atât mai clar în America cu cât este ştiut de toţi cu ce înverşunare Ludovic XVI şi ministrul Vergennes au urmărit şi obţinut plata unei datorii contractată de guvernul american în timpul războiului de Independenţă. Un mare istoric american a citat, pentru a scoate în relief ingratitudinea şi reaua Credinţa franceză, următorul pasagiu extras din cartea lui Tardieu 3 „Nous et l‘Amerique*... „Lipsind de mijloace de plată în dollari, aliaţii sunt gata de a pierde războiul in cursul anului 1917. Declaraţia de război americană a salvat*1 (pg. 227). „Soarta o decide înaintea soldatului, în primu loc dollarul", (pg. 228). Declaraţiunea aceasta, făcută de un prim-ministru francez, cunoscut pentru a fi fost cel mai apropiat colaborator al lui Clemenceau şi şeful misiunei franceze in America in timpul care a precedat şi urmat eşirea din neutralitate, este semnificativă. E drept insă că a fost făcută într’un moment (1928) când Franţa tot mai spera în concursul american pentru distrugerea totală, atât economică, cât şi morală, a Germaiei. Dar afară de chestiunea datoriilor, mai sunt şi amintirile de război care au provocat o mare răceală în re aceste două popoare. Celor două milioane de soldaţi americani, debarcaţi pe solul Franţei în apărarea pământului francez, li s’au aplicat aceleaşi rafinate sisteme de spoliare întrebuinţate de industria turismului în timp de pice. In faţa acestei armate bine plătite, patriotismul a cedat locul poftei de a se îmbogăţi. „De aci s’a născut şi legenda nedesrădăcinabilă printre foştii luptători americani, că au trebuit să plătească chirie pentru tranşeele ce ocupau în Franţa.* (Tardieu) Ultima mare divergenţă — poate cea mai gravă — s’a ivit pe teren economic şi monetar la ultimii trei ani. America acuză Franţa de a fi întrebuinţat o balanţă de conturi, extrem de favorabilă graţie turiştilor anglo-americani şi a repaţiuriilor germane, nu la miţinerea comerţului mondial nici la plata datoriilor, dar la un drenaj de aur excesiv cu unicul scop de a-şi impune — sub presiunea pericolului ce reprezintă 30 milioane şomeri pentru lumea angio-americană — directivele ei politice în soluţionarea problemei vitale pentru ea: Nimicirea Germaniei. Noi Românii să nu uităm însă că Germania a fost Învinsă în războiul mondial numai graţie imensului ajutor adus Franţei de Rusia, Anglia, America şi Italia. Dacă numai ultimele trei popoare vor lipsi la apel în cazul unui nou conflict, este de văzut dacă valoarea lor ar putea fi înlocuită „cu al Hanţele neoţelite de vreme* — non durctes par le temps — după cuvântul lui Foch. R. D. LECCA DUPĂ CONFERINŢA DE LA LONDRA Răceala între Franţa şi America Refugiaţii din Germania O recentă comunicare a anunţat că circa 40.000 oameni s’au refugiat din Germania, din cauza teroarei hitleriste, trecând pe teritor francez. Intre aceşti refugiaţi se găsesc, bineînţeles, şi foarte mulţi evrei. Insă cei mai mulţi dintre aceştia au trecut mai departe, îndreptânduse spre Palestina şi mai cu seamă spre America. In alte ţări vecine cu Germania, numărul refugiaţilor e unul mai mic. In frunte stă Olanda cu vre o 10.030 refugiaţi , apoi Cehoslovacia cu vre o 4000 şi Elveţia cu 2 până la 3100. In Anglia, Italia şi alte ţări emigrația din Germania e neînsemnată. 2 (doi) lei exemplarul preca ^vniîANU 37 ZIAR POLITIC COTIDIAN MARȚI 1 AUGUST 19& OPINIA « BON DE PREMII » No. 21 Bani. Biciclete, îmbrăcăminte. Detasaţi seria complecta. § PENTRU INVOCATORII ATLANTICULUI Ministrul aviaţiei italiene cf. Balbo şi ceilalţi aviatori care au traversat Atlanticul, au fost primiţi în triumf la New York. In clişeu, cortegiul de automobile cu piloţii italieni, trecând pe străzile splendid pavoazate din marea metropolă americană. Precum se știe, Balbo se află acum la Tera-Nova, aşteptând condiţii favorabile pentru a se înapoia în Europa. DIN TOATA LUMEA Locuinţa unui savant.— Profesorul M. H. Zwardemacker din Haga e un savant care ţine la linişte mai mult decât la viaţă. Profesorul acesta nu se poate împăca cu sgomotul infernal al oraşului mare. Dar pentru că multiplele sale ocupaţii il reţin înn permanenţă în oraş, Zwardemack I şi-a construit o casă mici in felul ei. Deşi situată în centrul metropolei, casa e construită în aşa fel încât fereşte pe locatarul ei de orice sgomot, totul e special construit după avizul proprietarului. Şi sistemul complicat de pereţi, şi acoperişul casei, uşile, ferestrele — totul e menit să anihileze cu desăvârşire efectul sunetelor ce vin din afară. Ziariştii care au avut ocazia să viziteze această casă, au fost unanimi in a recunoaşte că li s’a părut că sunt îngropaţi de vii Intr’un mormânt. Şi tot şi profesorul olandez e Încântat de locuinţa sa, pe care o găseşte ideala. Din ciudăţeniile savanţilor I * Rivalitatea gangsterilor — Poliţia americană este uşurată în activitatea ei contra gangsterilor,... de gangsteri înşişi. Intr’adevăr, aceştia se duşmănesc, se paralizează reciproc şi se extermină. Se anunţă că în ultimele trei luni, numai la New-York, au murit 34 gangsteri in luptele intre bande rivale. Rivalitatea are de obiect tot contrabanda de alcool. Regimul uscat a fost înlăturat numai In parte. Rachiurile şi licherurile au rămas interzise, ceia ce dă loc la mari contrabande cu această marfă şi gangsterii au ocupaţiuni rentabile. Oficialitatea americană arată însă, că cel mai târziu până la Crăciun, regimul prohibiţiei va fi înlăturat cu desăvârşire, toate băuturile devenind libere. Atunci se va închide cel mai extraordinar capitol al banditismului american, şi gangsterii vor trebui să-şi caute alte ocupaţii. Poate vor intra în viaţa politică... * Filatelie.— Sub auspiciile societăţii internaţionale a filateştilor, s'a publicat recent un documentat studiu, referitor la numărul şi calităţile mărcilor poştale existente. S’a stabilit astfel precis că in intervalul dela 1840 până la finele anului 1032 s’au tipărit In toată lumea 61.056 categorii de mărci poştale. I. Recordul e deţinut de Europa, cu 19.866 categorii de mărci. Apoi vine America cu 10.239 categorii de mărci; Africa cu 12.852; Australia cu 3082; Nicaragua are 1333 tipuri de mărci; Columbia 1062; Turcia 1057; statul Victoria are numai două.* Un bandit feroce.— In orașul Brussa (Turcia) a fost arestat temutul bandit kara Kiber, care are la activul său douăzeci de omoruri și peste o sută de jafuri. Kara Kiber e un adolescent frumos şi foarte cuit. N’a împlinit Încă 16 ani. La vârsta de 14 ani Kara Kiber a părăsit casa părintească (unde primise o educaţie aleasă), şi s’a dedat vieţii de hiiduc. Ferocităţile lui Kara Kiber îngrozeau până şi pe cei mai bărâni criminali. Fiind arestat, criminalul acesta precoce şi-a mărturisit pacatele cu un cinism de nedescris. E de la sine înţeles că va fi condaimat la moarte. MONAHISMUL IN SERVICIUL SUFERINZILOR Cursuri medicale pentru călugări şi călugăriţe—Spitale la mănăstiri — Colaborarea cu Crucea Roşie — Hotărirea Mitropolitului Moldovei După cum se ştie, mănăstirile din cuprinsul ţării noastre, au avut în trecutul istoriei naţionale un rol de mare însemnătate. In afară de îndeletnicirea vieţii monahale, care culmina în muncă cărturărească şi dezvoltarea industriei casnice, călugării şi călugăriţele s’au îndeletnicit şi cu îngrijirea bolnavilor veniţi la mănăstiri, în aşa numitele „bolniţe“ sau case pentru primirea şi îngrijirea celor suferinzi. Dar mai ales în timpul marelui război din 1916—1918, foarte multe călugăriţe din mănăstirile Moldovei au fost primite şi instruite în Institutul Surorilor de Caritate „Regina Elisabeta“ din Bucureşti, iar altele au fost pregătite chiar în mănăstiri de către doamne medice, în scopul de a îngriji de bolnavi şi răniţi. Deasemenea şi călugării au fost pregătiţi prin cursuri speciale, pentru a fi buni infirmieri. Lipsă de asistenţă publică E vădit lucru ast zi că lipsa de asistenţă publică domneşte în toate părţile şi mai ales pentru poporul dela ţară. Nu rare ori am relatat cazul nenorociţilor bolnavi de la ţară care străbat zeci de kilometri pentru a intra intr’un pltat. Insă din lipsă de locuri» rămân la porţile spitalelor care nu se deschid decâ pentru cei cu spete. O propunere a Crucii Roşi D. N. Balş, preşedintele societăţii Naţionale „Crucea Roşie“, a intervenit pe lângă I. P. S. S. Mitropolitul Pimer, ca călugării şi călugăriţele din mănăstirile eparhiei iaşilor să fie pregătiţi pentru îngrijirea bolnavilor. Chiriarhul Moldovei a aprobat această propunere şi a trimis deîndată mănăstirilor câte o circulară prin care le aduce la cunoştinţă că monarhii cei mai destoinici ai cu oarecare învăţătură să fie aleşi pentru a da îngrijirea necesară celor suferinzi. Aceşti călugări şi călugăriţe, prin Societatea „Crucea Roşie“, vor căpăta pregătire pentru serviciul de infirmieri şi surori de caritate. Societatea Crucea Roşie va lua asupra ei cheltuelile pent medicii care vor fi trimişi la mânăstiri în scop de a ţine cursuri de medicină populară, iar partea practică, călugării şi călugăriţele o vor face în spitalele cele mai apropiate de minăstiri. La alegerea celor destinşi pentru acest rol sanitar se va avea în vedere şi vrâstai intre 20—40 ani. Spital In mănăstiri După ce se vor specializa o seamă de monarhi,Mitropolitul Moldovei are in vedere ca în mânăstiri să fie amenajate săli speciale pentru adăpostirea bolnavilor fără mijloace. Totodată monarhii sanitari vor da asistenţă medicală gratuită prin sate. Iniţiativa d-lui Balş şi buna înţelegere a I. P. S. S. Mitropolitului Pimen, sunt de mare rudă. Gr. Spiru ANALFABETISMUL IN FLOARE... Rapoartele judeţene şi regionale sosite la Ministerul instrucţiuni, arată o situaţie alarmantă în ce priveşte frecvenţa copiilor de săteni la şcoala primară. Situaţia din Basarabia e dea dreptul uluitoare. Din 512.000 copii în vrăstă de şcoală (consemnaţi prin recensământ) au frecventat, în anul şcolar încheiat,... abea 54.2001 Se vede bine că, în asemenea condiţii, analfabetismul are toată şansele să înflorească. Pricinele acestei stări de lucruri sunt diferite. Au un puternic temei economic , dar au şi explicaţiuni politice. Guvernanţii noştri fac economii aprige la capitolul şcolar, în timp ce creează tot soiul de Camere de muncă, jurisdicţii profesionale, instituţii fiscale duble etc. etc, îu care să-şi plaseze favoriţii. Iar şcoala duce lipsă, nu utilată, mi-i bine amplasată ,ai ales la sate. Şi rămân fără carte copiii plugarilor. Pe de altă parte, politicianismul sustrage pe mulţi învăţători de la îndatoririle şcolare. Iar uneori oamenii aceştia îşi pierd timpul alergând după salarul care nu se trimite la vreme. Şi dacă învăţătorul neglijează şcoala, nu pot fi nici copiii la curent cu frecvenţa. Un regim naţional-ţârânesc ar fi trebuit să înţeleagă că luminarea păturei ţărăneşti e o condiţie esenţială de echilibrare a ţării şi putere a neamului. Insă piltocianii noştri cred că ţăranului, ii este suficientă cultura... semnelor electorale !X. O intervenţie a d-lui prof. I. Iordan in jurul cazului Hudiţă La Decanatul Facultăţei de Litere s’a pimit următoarea scrisoare din partea d-lui Prof. I. Iordan, prin care acesta se solidarizează cu mememoriul d-lor Prof. Nicorescu, Minea şi Marinescu relativ la cazul Hudiţă: Domnule Decan, Fiind plecat din Iaşi, nu am putut urmări decât cu intermitenţă peripeţiile nesfârşitului film de senzaţie, intitulat „Cazul Hudiţă“. Am văzut totuşi protestul pe care l-au adresat Ministerului, încă înainte de revocarea d-lui Hudiţă, cei 6 colegi „în frunte cu fruntaşii Petrovici şi Zeletin * , am aflat, prin scurte, dar insistente informaţii ale gazetelor ieşene, de sezisarea Marelui Colegiu, de semnăturile a „27 profesori de la toate Facultăţile* în favoarea celui nedreptăţit, etc., etc. Un moralist sceptic ar putea afirma, bazându-se numai pe aceste manifestări... altruiste şi dezinteresate, fără să mai cerceteze fondul lucrurilor, că adevărul se găseşte tocmai de partea cealaltă : ce rost ar avea atâta cheltuială de energie, dacă dreptatea d-lui Hudiţă ar fi aşa de evidentă? In numele celor atacaţi, aţi răspuns d-voastră, printr’un comunicat oficial, şi profesorii Nicorescu, Minea, Marinescu printr’o scrisoare lămuritoare, publicată în mai multe ziare. Pentru oamenii de bună credinţă, în special pentru cei din Iaşi, care, având oarecare legături cu Universitatea, au luat la timp cunoştinţă de toate amănuntele acestei triste afaceri, explicaţiile d-voastră şi ale celor trei colegi sânt mai mult decât suficiente. Subscriindu-le şi eu pedeantregul, cred necesar sa fac câteva observaţii, unele de natură... istorică (fiind in cauză un istoric), altele de natură juridică. Acum 22 ani, Dl. G. Ibrăileanu a fost Îndepărtat de la catedra pe care o suplinea, printr o simplă decizie ministerială, fără avizul Consiliului de Facultate. Fusese numit la 1 Aprilie 1909, suplinise, cu succes recunoscut nu numai de studenţi, ci şi de marea majoritate a profesorilor titulari, catedra de Istoria literaturii române moderne până la sfârşitul anului universitar 1910-11, iar în Octombrie 1911 a fost înlocuit prin Dl. E. Lovinescu. Credeţi că s’a produs vreunul din actele care agită cercurile noastre intelectuale in momentul de faţă ? Deloc. N’au intervenit nici profesorii(chiar cei dela Ştiinţi s'au abţinut dela orice manifestaţie!), nici presa locală (e drept că „Lumea* nu exista pe atunci, iar „Opinia* aparţinea altui partid politic decât Dl. Ibrăileanu), nici „inculpatul* însuşi. Ba, pardon, acesta din urmă a făcut un lucru mai simplu, dar ceva mai greu, pe care Dl. Hudiţa, in ciuda tuturor sfaturilor binevoitoare, a refuzat cu o dârzi incăpăţinare să-l facă, a îndeplinit o anumită formalitate legală, graţie căreia a putut reveni, nu mai puţin de un an, ca profesor titular la catedra de unde il scosese o hotărâre arbitrară a autorităţii superioare. Erau oamenii din vremea aceia complect insensibili la nedreptate ? Sunt cu atât mai puţin dispus să cred aceasta, cu cât unii dintre apărătorii d-lui Hudiţă erau deja profesori la Universitatea noastră. In ploaia de pledoarii pentru fostul conferenţiar de istoria diplomatică, apare ca un leit-motiv ideia de ilegalitate : revocarea d-lui Hudiţa, ar fi ilegală, întrucât s'a produs fără judecată, fără avizul Senatului Universitar, etc. etc. Avem de a face oare cu o ignoranță așa de crasă în (Continuarea m pag. II-a) Un glas contra căsniciei în parlamentul englez Zilele acestea a venit in discutia Camerei Lorzilor proectul de lege după care englezoaicele care se mărită cu străini îşi pierd automat drepturile la cetăţenia engleză. Lordul Smell a ţinut cu acest prilej un discurs, care e viu comentat in presa engleză. — „Am 68 de ani—a spus lordul respectiv. Şi sunt fericit că m’am putut sustrage până'n prezent obligaţiei de a-mi lua o belea pe cap. Nu înţeleg de ce se căsătoresc bărbaţii. Cred insă că singura explicaţie este că bărbatul îndrăgostit îşi pierde capul şi nu mai e capabil să raţioneze logic. Căci altfel, cum ar consimţi oare bărbaţii să-şi răpească libertatea şi să se condamne ei singuri la inactivitate şi chin ? „Legea aceasta nu e bună. Nu trebuie pedepsită femeia care se mărită cu un străin. Ci trebuiesc aplicate pedepse exemplare bărbaţilor care au de gând să se Însoare“. Evident că mulţi bărbaţi împărtăşesc punctul acesta de vedere şi renunţă cu greu la privelegiile celibatarului. Câţi totuşi au tăria de a rezista până la sfârşit, câţi au curajul de a-l imita pe lordul Smell, care a ajuns la respectabila vârstă de 68 ani fără să fi gustat din „bucuriile vieţii familiare*, sau poate tocmai din cauza că nu le a gustat deloc, a putut trăi atât de mult? Războiul viitor văzut de italieni Generalul Baistrocchi, subsecretar de stat al ministerului italian de război, In raportul la buget către Camera deputaţilor, expune următorul punct de vedere : „Războiul viitor nu va fi nici terestru, nici aerian. Va fi un război al popoarelor, până la epuizare, In care va lua parte activă armata cerului, alături de forţele terestre şi maritime. Elementul nou, „armata cerului*, va fi formidabil. Aviaţia va trebui să atace imediat şi In masă; ea va trebui să ducă războiul cât mai departe cu putinţă, la inamic, şi să nu distrugă izvoarele de putere. In al doilea joc, aviaţia va trebui să fie instrumentul de colaborare al celorlalte arme*. In acest Înţeles, Italia îşi pregăteşte o puternică aviaţie. Bineînţeles că toate statele fac la fel. Şi Inchipuiţi-vă ce catastrofă va fi războiul viitor !