Pacea, 1932 (Anul 3, nr. 1-24)
1932-01-10 / nr. 1
2 PACEA Duminecă, 10 Ianuarie 1932 Coabe rele ne cântau, că n’o să supravețuim acelei veri și că din nimic am eșit și în nimic o să intrăm. Spre deplina noastră mulțumire și satisfacție, „Pacea“ a supravețuit chiar și coabelor și cu nădejde și cu bine, tare în credință și în viitor.,,Pacea“, cu modestia de până aci, întră și sănătoasă și viabilă în al trielea an de existență. Cine ne a cetit cu atenție, a putut observa că n’am avut niciodată tendință de urâ ori de lingușire, față de nimenea, am prea marii fapte, dar am și inferat anumite porniri, am încuragiat întotdeauna și n’am desnadăjduit niciodată. Această linie de conduită o vom observa și în viitor. De la început, am făcut solemna promisiune, că vom sta la dispoziția nu numai a bucuriilor, ci și a tuturor durerilor ce frământă viața acestui județ și de la aceasta promisiune nu ne vom abate nici în anul în care intrăm. Credem că mulți, cari nu ne-a apreciat truda și jertfele de doi ani, vor trebui să recunoască că, existența unei foi independente în Alba-Iulia este o suprema necesitate, prin faptul că asperitățile politicei ce se arată la fiecare pas, prin o dreaptă tractare și imparțialitate, s’ar îndulci simțitor spre binele obștesc. Nu numai atât, ci inițiativele ce s’ar lua prin o bună înțelegere, ar fi și mai dese și mai binecuvântate ! Domnule Director! Am cetit în ziarul „Pacea“ de câteva ori — aprecieri despre dl. Prefect al Județului Alba, că acest domn Colonel Voinescu, om venit de peste munți, să prezintă ca un bun părinte și destoinic administrator și supraveghetor a treburilor și intereselor județului și locuitorilor. Nu prea credeam că ar fi căutat și că ar fi făcut rândueli, așa cum citeam în „Pacea“ și întotdeauna ziceam : — dacă într’adevăr acest om face, cum să scrie despre dânsul, în acest caz trebue stimat și trebue să avem încredere întrânsul; dar noi locuitorii satelor, totuși, am avut până în present rezervele noastre, a trebuit ca să-l vedem în funcție pe acest domn Prefect, să-și facă examenul în funcție fiind, deci trebuia ca să vedem întâlnit la munca sa, față cu câte unul dintre domni noștri desoe aici, pentru cari, noi, sătenii ne-am luptat în atâtea alegeri și iam făcut domni, deputați, primari, lefegii grași și cu multe soiuri de încasări, până ce venitele i-a boierisit, i-a misionărit. Noi, mai mulți locuitori din Răhău, Câlnic și orașul Sebeș am avut fericirea, să vedem în satele noastre pe dl. Prefect Colonel Voinescu, față în față cu dl Dr I. Onițiu. Fiind puține ocaziile de a putea cunoaște pe, oameni — după felul cum se prezintă ca iubitori de țărani și de interesele țăranilor, și ca apărători ai intereselor acestora — Vă rugăm de Director, ca pentru opinia publică să apară și să vadă lumina zilei în gazeta Dvs. Pacea— care începe să ne placă tot mai mult — și ca să să vadă părerea noastră că aprecierea Dvoastră publicată de mai multe ori despre dl Prefect Colonel Voinescu o primim, am verificat-o și dorim ca în județul nostru felul dsale de a fi ca Prefect, să devină o tradiție, în felul cum până în prezent altul n a știut, sau n’a înțeles să’fie, adecă înțelegător, îmbrățișător și apărător al intereselor țăranilor. Iubiți cititori. In ziua de 3 Decemvrie 1931, a venit în satele Câlnic, Răhău și orașul Sebeș, dl Prefect — Colonel Voinescu — ca membru în o comisie ordonată de Ministerul Industriei și Comerțului, — în aceasta comisie a avut să colaboreze la stabilirea lucrărilor pentru că rn statul român a dat concesiunea (învoire) societății o S E. T. A. din Sibiu, de a edifica rețea electrică din Sibiu până în Sebeș. Am auzit pe dl Prefect spunând că, legea trebue respectată de toți, a spus inginerilor societății S. E. T. A. că dânsul n’ar mai avea să lucreze nimica ca membru în această comisie, fiindcă S. E T. A. a lucrat și terminat această rețea electrică fără știrea și învoirea oamenilor — pe pământurile cărora S. E. T- A. s’a făcut stăpână, nesocotind drepturile oamenilor și bătându-și joc de averea acestora. A spus dl. Prefect, — și bine a făcut că a spus — Voi face ca cei cari au încălcat legea să răspundă în fața legii — anume, este legea Energiei pe care a nesocotit-o. S E. T. A. și aici se prevadă pedepse mari pentru cei cari construesc rețele electrice fără respectarea legii, a spus că va cere de la Minister pedepsirea S. E. T. Ei, ceea ce, dacă va face Ministerul, aceasta pedeapsă în bani va aduce Statului câteva milioane de lei. A spus dl Prefect că prin faptul că S. E. T. A. a instalat (așezat) stâlpii rețelei electrice în pământurile oamenilor în holde, ogoare și fânațe, trebue să despăgubească pe fiecare proprietar, a invitat pe inginerii S E. T. Ei, ca să plătească oamenilor despăgubire, a stat 12 ceasuri de vorbă cu fiecare dintre țăranii vătămați în pământurile lor de către S. E. T. A., a luat în scris, toate motivele pentru cari țăranii sunt vătămați în drepturile lor, astfel constatat, că nu pot țăranii să-și a lucreze o mare parte din pământurile lor, din cauza stâlpului așezat în mijlocul locului, că s’au depreciat pământurile oamenilor, și toate aceste motive le-a trimis ministerului și a cerut ca să fie obligată S. E T. A. a da despăgubire cuvenită proprietarilor Ce credeți însă, când destăinuim, că în fața acestei Comisii dl adv. Dr. Ion Onițiu din Sebeș, a cerut ca să nu să dea oamenilor nici o despăgubire, a cerut ca să nu se ceară pedepsirea S. E. T. Ei ? Die Prefect ! ai fost la înălțimea slujbei Dtale când ai întrebat pe acest acv că unde este locul lui ? să fie pentru apărarea intereselor oamenilor păgubiți de către S. E. T. A ? sau să fie în contra acestor oameni, cari i’au făcut deputat și primar deodată ? ! Ne luăm voia, a Vă ruga Die Prefect să primiți mulțumirile noastre, pentru că mi-ai lămurit arătându-ne, cum trebue să fie oamenii cari înțeleg a lucra pentru intru interesele populației și țărănimei, pentru că m-ai dovedit pe Dr. Ion Onițiu ca dușman al intereselor țărănimii și deci că suntem îndreptățiți în fața opiniei publice a declara următoarele: — „Dr. Ion Onițiu, fost deputat și primar deodată sub Național-Țărăniști este dușman al intereselor țărănimii din județul Alba și mai ales plasa Sebeș“. —. —N,— până către miezul nopții, aftam des. Vedeam în pod capra, în odăi cadavrele, dar n’am cutezat spune nimic și am plecat acasă. O lună dulce se înfrățișe cu zăpada, dar un vânt neastâmpărat încovoia mesteacănii de pe coastă și urla prin cetina brazilor. Câțiva norișori se ridicară deasupra satului și începu a ninge. Vântul s’a pornit tot mai tare și luând zăpada de pe culmi o ridica în văzduh, făcea niște suluri înfricoșate și apoi o isbea de pământ. Larma aceasta îmi făcea nespus de bine. Eram singur; atât de singur, încât părea că sunt numai eu pe lume. Capră din pod și cadavrele nu-mi eșiau din minte. Era 12 ore trecute, ora nenorocită, când duhurile necurate ies la iveală, cutreeră pământul, atacă și înainte de cântatul cocoșului dispar. Flueram, cântam, îmi tremura buza dedesupt, îmi venea să plâng. Am auzit niște pași prin pod- Un fior rece îmi străbătu șira spinării. Ascultai: Deslușiam pași și auziam limpede un pufnit, ca un strănut. La ceaslov băiete! Psalmul al 50-lea: milueștemă Dzeule după mare mila ta... mărire tatălui... și ’mpăturam niște cruci cât îmi ajungea mâna dreaptă. Când am văzut țărâna căzând ca o ploaie pe lângă hornul fierbinte, am răcit și m’am pomenit rostind rugăciunea, acum slobozește doamne... In această coincidență îmi închipuiam sfârșitul. Sar din pat, deschid fereastra. Liniște. Singură apa bolborosea; vițetul încetase. Numai un curent domol, rece și subțire ca un fir de mătase hoinărea pe vale în sus. Altceva nimic viu- Perdusem cadavrele dinaintea ochilor, rămăsese numai capra în pod, pe care o vedeam cu niște coarne urișe și parcă auzeam cum lovește cu ele în șisă. Intr’un cimitir să fi fost și nu putea să fie ceva mai îngrozitor și mă gândeam: dacă ași fi ateu, pe cine ași chema acuma în ajutor? Și mă rugam, taică, înainte! Departe la o căsuță dintre cetini a cântat un cocoș. Mi-a părut că a cântat pe cealaltă lume. Luna răzămată pe vârful dealului își trimetea către fereastra mea liniștită razele sale. încetul cu încetul mi s’a luminat sufletul, m’a părăsit groaza și am prins curaj să deschid chiar ușa podului, cu’n laț de vre-o 2 metri Am pus piciorul pe cea dintâi treaptă a scării, ridic ușa, o vietate mică și neagră s’a repezit la mine. Am prins-o în brațe și când m’am deșteptat, bietul Hundriș, cățelușul școlii, mă lingea pe obraz. L’am dus în brațe în casă, l’am culcat în pat, l’am desmer lat pe bot și pe frunte, îmi venea să-l sărut. Acum nu mai eram singur. Cățelușul se uita țintă în ochii mei. Atunci l’am bătut pe cap și am zis: Vai, Hundriș bună lecție mi-ai dat! ” Primăria orașului reșed. de județ Alba-Iulia. No. 2—1932 adm. Către ADMINISTRAȚIA ziarului PACEA Loco Cu onoare Vă rugăm, să binevoiți a publica în proximul număr al Dv, următoarea telegramă, primită cu ocazia anului nou. Dlui Primar al orașului Alba-Iulia Rog să primiți și să împărtășiți tuturor cetățenilor cele mai călduroase urări de anul nou și frățești salutări Iuliu Maniu Alba-Iulia, la 2 Ianuarie 1932. v. Preș. Corn. Ini. # Secr. Gen. 1. CODREA PUȘCARIU