Patria, mai 1922 (Anul 4, nr. 94-115)

1922-05-16 / nr. 104

Cluj, Marți 16 Main 1.922 Basarabia la Genova N’am fi vrut să fim proroci în ţara noastră şi am fi înregistrat cu satisfacţie, acum la sfârşitul conferenţei din Genova, faptul că dl Brătianu a condus în aşa fel interesele ţarei, încât România a ieşit martă ca prestigiu şi garantată ca drepturi. Din niferire nu putem înregistra un astfel de succes al României, ci o adevărata înfrângere a dlui Brâtianu, Premierei României se va înapoia în ţară ţară ca să fi putut adăuga cu ceva la opera de consolidare a unităţii naţionale, înfăptuite sub f Guvernul Vaida. Dl Brătianu a mers la Genova în condiţiuni externe foarte avantajoase ţarei, dsa avea să stea în faţa bolşevicilor, pe baza votului de recunoaştere a Bisarabei, înfăptuit sub guvernul Vaida şi iscălit de puterile contractuale sub dl Tache Ionesco. Cu astfel de situaţie de drept, în raportul dintre România şi aliaţi, primului ministru român nu-i rămânea decât să se pună de acord cu popoarele convocate şi să ţină piept asalturilor delegaţilor ruşi, date la chestiunea Basarabiei Dsa a şi procedat în acest fel: în ziua când delegaţii bolşevici a ridicat chestiunea Basarabiei, premierul român a luat cuvânt amintind de actul de unire de la Chişineu şi de actul recunoaşteri din Martie 1920, înfăptuit de dl Vaida, primul-ministru de atunci. Departe de a fi unsucces“, cu dimensiunile pe care i le dădea presa liberală, — şi pe care noiara redus la perporţiiele juste şi cuvinte, — apărarea Basarabiei din partea diui Brătianu era apărarea actelor anterioare, înfăptuite sub guvernele precedente. Şi pe lângă aceste drepturi deja câştigate şi recunoscute de marii aliaţi, dl Brătianu mai era avantajată când riposta delegaţiei ruse, de clau-f zelele la Cannes şi Boulogne, care interziceau discuţia la Genova a tratatelor de pace în vigoare. Premierului rontân, — stând astfel pe o bază de drept câştigată fără dsa şi împotriva politicei pe care o ducea dsa după conferinţa de pace, — nu-i rămânea decât să consolideze drepturile în ţări, între aliaţi, ca avându-le concurşi, să şi le poata apăra. După telegramele — probabil tendenţioase — care ne veneau de la Genova, se părea că dl Brătianu a râurit să înfăptuiască cel puţin acest minimum, care i se impunea de la sine. Pe lângă ajutorul Franţei, presa guvernamentală a lăsat a înţelege şi a şi spus uneori, că dl Brătianu a câştigat simpatia Angliei de partea României. Nouă ni s’a părut suspctă echilibristica dlui Brătianu între cele două Sunctu căi opuse, pe care dl Brătianu a făut-o cu scopul de a se reabilita după retragerea vertiginoasă de la conferinţa păci. Aceasta era situaţia când am anunţat Sâmbătă că dl Lloyd George a cerut ca chestiunea Basarabiei să fie tranşată la Genova, — ca şi când n’ar fi fost tranşată mai înainte! — şi că a obţinut ca delegaţii puterilor învătate să se întrunească pentru a discuta chestiunea minorităţilor ungare de pe teritoriul popoarelor din Mica Antanta. Înţelegem foarte bine tactica primului-ministru englez. Punându-şi ipoteza că Franţa şi Belgia se vor separa de popoarele celelalte care au iscălit memorandul adresat Rusiei, dl LioydlGeorge întrevede posibilitatea constituiiei unui consorţiu financiar internaţional, şi fără ele, care să proceadă la refacerea Rusiei. Unele organe politice, care caută expliaţia atitudinelor externe în situaţii politice interne, au spus că acest joc al lui Lloyd George este făcut în revederea alegerlor din Anglia, în care şi-ar asigura reuşita, cu concursul muncitorilor. Ori, Mica Antantă ca şi Polonia — şi îndeosebi România, — fiind alături de Franţa, ele cad în zona de operaţii a lui Lloyd George, în sensul că ar urmări să le despartă de Franţa şi să şi le câştige de partea sa, în vederea eventualului consorţiu financiar, înţelegem, aşadar, care este tactica lui Lloyd George, când face presiuni asupra României cu Basarabia şi asupra Micei Antante cu minorităţile. Dar dacă se găseşte o explicaţie nu există o scuză pentm dl Brătianu, că a condus destinele ţarei în aşa fel, încâtt Basarabia a rămas descoperită, la un moment dat. Slăbiciunea cu care dl Brătianu a condus România la Genova este aşa de uimitoare, încât nu-ţi vine a crede că dl Lloyd George, care cel dintâiu a recunoscut Basarabia dlui Vaida şi care s'a raliat în timpul Conferinţei de la Genova ia părerea că ea este tranşată, să vină de-o dată brusc, şi nu numai să o pună la un loc cu Vilne, dar să şi ameninţe că o va aduce în faţa şedinţei plenare a Conferinţei. Iată care sunt succesele dlui Brătianu : Basarabia ameninţată de a fi pusă în discuţia celor 38 de State convocate, dând prilej bolşevicilor, să şantajeze cu interesele României. Vina şi răspundrea dlui Brătianu în faţa ţarei, este că dacă îşi dădea seama de la ncpotul Conferinţei sau în timpul lucrărilor, care este adevărata situaţie şi care este jocul Angliei, nu trebuia, în scopul său personal de a se reabilita, să facă echilibristică între Anglia ş Franţa. Aşa trebuia să meargă cu o hotărâre precisă, iar nu oscilând între cele două părţi, să ajungă la spectacolul de necrezut de astăzi, anume: dea fi iscălit memorandul împreună cu Anglia, iar mai apoi, de a se ataşa Franţei, care s’a abţinut de a-l iscăli. Care este situaţia din Brătlacu astăzi ? In ce situaţie se găseşte România? Barthou, delegatul francez, a răspuns negativ la ambele propuneri aie lui Lloyd George, considerând chestiunea Basarabiei ca tranşată şi chestia minorităţilor lăsând să o examineze sub comisiiunea politică, dacă este nevoie sa fie discutată. După, ştirile cele mai recente dl Brătianu va pleca la Furiş, unde, probabil, va strânge raporturile între Franţa şi România. Dar Franţa n’a iscălit me-* morandul, iar România l-a Dealt, fă-l când politica dirigat de Anglia la conferinţă Dar pe viitor? Cum val ieşi dl Brătianu — şi înţelegem ţara— din această situaţie ? tfpjmn Zii itil Fondurile secrete.........Monitorul Oficia!.“ publică decretul de ratificare a unui credit de 0 milioane lei pentru „ordinea publică“. „Decretul de 6 milioane lei — scrie „Îndreptarea“ — poartă data de 23 Februarie, adică o săptămâ ă înainte de începerea alegerilor. El a fost făcut, prin urmare, ca să ofere şase milioane electorilor liberali din vistieria Statului, pentru ca să organizeze bande, să corupă şi să alcoolizeze. Marele financiar, Vinilă Brătianu, rupe şase milioane din averea publică şi risipeşte această sumă imensă, ca să asigure majoriăţile fraudei, corupţiei şi teroare....“ Bihorul contra guvernului. Comisiunea administrativă a judeţului Bihor a hotărât cu majoritate de voturi să trimiă guvernului o adesă de protestare împotriva permutării, fără motiv, a subprefectului judeţului dl Cornel Ban şi înlocuirea lui prin cunoscutul Tempelean Dezsö. Hotărârea aceasta s’a adus la propunerea dlui dl Aurel Lazar, deputat naţionalist. Propunerea a fost susţinută şi de dl dr I. Iacob, fost deputat averescan. Aurul nostru — Adevăratul tesaur al ţării: grâul — Cel de la Moscova cu greu se va mai întoarce în ţară. Dar, avem în pământul nostru izvoarele din cari uşor se poate reface acel aur, după care ni se scurg ochii degeaba. Munca pentru scoaterea lui la iveală este ceva mai uşoară şi în tot cazul mai plăcută decât căutarea lui prin fundul prăpastiilor numere, după acele vine strălucitoare cari ameţesc atâtea capete şi le fură mintea şi sufletul. Ţăranul nostru, care munceşte pământul şi îşi vede fructul muncii binecuvântat cu roadă, s’a deprins să asemene bobul curat al grâului, după ce l-a vânturat şi făcut grămezi in şură, cu aurul. Căci şi după culoare, când grâul creşte frumos, bob lângă bob, din vânturâtoare, desine auriu în grămadă, ales de neghină şi alte corpuri streine, întocmai cum se alege metalul strălucitor, spălat da nisip şi de celelalte materii cari îi întunecă faţa. Dar şi din alt punct de vedere se poate asemăna grâul cu aurul, prin scumpetea sa, prin căutarea ce o are pe piaţă. Şi nici nu ne dăm seamă, ce comoară extraordinară este pământul care poate să producă grâul-aur, ale cărui izvoare nu seacă niciodată şi cari sunt menite să curgă încontinuu, belşug strălucitor pe câmp, cu o singură condiţie, fireşte, ca omul să nu lase să se astupe, din lenevie, vaia de aur a muncii. In privinţa aceasta, trebue să ne dea de gândit cifrele statistice pe care le-am cules în privinţa culturei grâului din ţara noastră. Cu ochii aţintiţi rumat , aurul dela Moscova am lăsat să ruginească ţevile, pe cari s'a scurs grâul, î , urma căruia în timpuri bune s’a strâns tezauru în visteria ţârii. Şi acum va trebui muncă încordată, ca nu numai s deschidem din nou robinetele, ci să înmulţim chiar izvoarele, din evri să strâgem iar bogăţia noastră. Munca nu e prea grea. Se cere numai imbold şi mai puţină exploatare speculativă în paguba muncii ţăranului, ca belşugul câmpului să readucă în scut timp tot aurul du străinătate acasă. Căci s’au constat-o!: măioareie: In vremea dinaintea războlului, care era mediocră în producţiune, s’a cultivat grâu pe o suprafaţă de vre-o trei milioane şi jumătate hectare. Suprafaţa aceasta a scăzut după război cu vre-un milion hectare. Producţiunea la hectar a fost de vre-o nouă chintale, ceea ce face vre-o treizeci şi una şi jumătate milioane chintale de grâu. S’a redus însă nu numai suprafaţa cultivată cu grâu cu un milion hectare, dar s’a nicşorat şi produţiunea la hectar, ceeaca însemnează că pământul nu se mei cultivă acum nici ca tindere şi nici ca îngrijire ca mai înainte. Şi, dacă socotim numai perdrea celor un milion de hectare neonovate, care ne păgubeşte economia naţională cu vreo nouă milioane chintele de grâu, ceea ce face nouăzeci de mii vagoane pe an, putem înţelege uşor, de ce, ne lipseşte aurul din tezaur. Ieri, pământul ţării noastre, mai bine muncit, poat să dea o producţie de două ori mai mare. Şi, iată astfel deslegată chestia economică, atât de grea, care preocupă de trei ani de zile minţile, economiştilor noştri. Aurul nostru e«te grâul. Trebue să muncim să-i decupăm izvoarele cari vor aduce belşujul ! -• - _ __ '- CtXi-y-z. „Ciunuiri beneficiitor“ Declaraţiile dlui V. Biherea Vorbind despre probabila remaniere a guvernului, care se va face după înapoierea dlui Ionel Brătianu în ţara, arătam într-un număr din săptămâna trecută al ziarului nostru, gravele neînţelegeri ce există între câţiva dintre miniştri şi o parte a majorităţilor parlamentare. Astăzi precizările noastre de-atunci se confirmă în totul. Ziarul „Adevărul“ sosit ieri, publică un interview al dlui Victor Biberea, deputat şi fruntaş liberal din Banat, care nu va mai putea fi desminţit de presa liberală. Din expunerea dlui Biberea reiese în mod evident nemulţumirea stăruită printre bănăţeni, din cauza politicei de ,,familie“ dusă de cei câţiva fruntaşi ai partidului liberal cari nesocotesc cu totul organizaţiile din provincie. Dşa exprimă nemulţumirea tuturor bănăţenilor liberali, cari s’au înşelat crezând că „partidul liberal este o organizaţie conformă cu regimul democratic, bazat pe temeliile largi ale votului obştesc”. „Vă închipuiţi reacţiunea ce se produce acum în rândurile noastre — spune dl Biberea — când centrul încearcă prin delegaţii săi să ne aplice teoria apocaliptică: „o turmă şi un păstor De altfel fruntaşul bănăţean nu este cel dintâi care se ridică împotriva conducerii de azi a partidului liberal şi a guvernului ■ După dl Leonte Moldovan, dsa vine să afirme că „actuala formaţiune a guvernului nu este expresiunea tangibilă a raportului forţei existente in partid şi că „epava Oligarchiei a partidului liberal este azi suprapusă democraţiei“. .. etc. Dar cel mai interesant pasagiu din interviewul dlui Biberea este acela Unde asa îşi exprimă nemulţumirea de a se vedea , împreună cu ceilalţi bănăţeni, puşi în „situaţia să înţeleagă avantagiile materiale ale sistemului“ cumulul beneficiilor“, reprezentând arma tradiţională de organizare a partidului liberal. Acest adevăr pe care noi l-am afirmat de atâtea ori, îl exprimă astăzi un liberal de frunte Declaraţiunile dlui Biberea constituesc un simplu document, care confirmă odată mai mult credinţa noastră şi a tuturor că, tăria partidului liberal are la bază acest cumul al beneficiilor şi afacerilor, fără de care nici nu ar putea exista. Cei cari nu primesc această „evanghelie“ im pot rămânea sub steagul unui partid al afacerilor. mrt Două ficţiuni Dia pucet, da vedere artistic-literar trăim într’o complectă izolare. Izolare îa înţelesul că uimii din cele ce se petrec la noi nu ajunge în streini* tate. N i ţinem seama de tot ce se întâmplă în streinătate — îndeosebi in t j-île culturale cele mai înaintate, dar nu facem nici cel mai mic gest pentru ca şi noi să fim run ■seţi acolo. Ori vârsta nu tocmai copilărească a culturii noastre ne dă dreptul la această reciprocitate. Dacă iniţiativa intrării noastre în cultura europeană nu vine dinafară, ar trebui să facem noi cel dintâi pas în direcţia aceasta. Dar nu facem nimic, deşi de doi ani avem un minister al artelor chemat să se îngrijească de astfel de lucruri, înregistrăm o nouă ocazie pierdută de a reintroduce în conştiinţa europeană: expoziţia artistică din Veneţia, par a se ţine anul acesta. Suntem singura ţară în răsărit sau în Europa centrală, care nu-şi are pavilionul în frumoasa cetată a dogilor. Itada ne-a trimis invitare prietenească şi având în conperare vechile legături de rassă ne făgăduia înlesniri speciale ca unor fraţi Utini. Ministrul artelor a primit încă anul Pneul această invitai,ic. dar n’a găsit timpul necesar să răspundă — în conştiinţa oile cu siguranţă unicul om din ţara aceasta care merită sft fie cunoscut şi in streinState. Sindicatul artelor frimoace in darea de seamă asupra activităţii din anul aneata protestează în numele tuturor membrilor ei împotriva refuzului şi desinteresării ministrului de arte ,le a dona fondurile necesare participării artiştilor români la expoziţia internaţională din Veneţia. Protestul e îndreptăţit — şi dac nici arâta nu jertfeşte un minister al artelor pentru arte e indreptită şi întrebarea ce i-o punem: cu ca drept şi pentru ce s’a înfiinţat? Trebuia fireşte să să protesteze la timp; astăzi e prea târziu. La dezinteresarea ministerului de arte contribuie şi nepăsarea artiştilor. Presa n’a ştiut nimic despre invitaţia Italiei şi despre refuzul onorabililor sălăşluiţi în casa şcoalelor. O campanie din vremme ar fi putut probabil si, shhimbe opinia anticulturală a reprezentanţilor „oficiali” ai artelor. Austria cu valuta ei care se apropie de ora sovietică a găsit mijloacele nenestre de a-şi trimite operele în oraşul cercetat anul acesta de atâţia intelectuali şi bogătani ai apusului , noi au. Serbia şi Ungaria n’au pierdut fericit* ocazie de a face propagandă cultural în favorul poporului lor , noi da. Noi I vom fi şi mai departe unicul popor în I Europa — fără scriitori şi fări artişti, cu I toate c* avem talente de calibru mare ca Luchian, Stefan Popescu, ler, Paciurea şi alţii. Dar j.o mai întrebam un lucru:" insuficienţele ministerului da arte erau îndobşte cunoscute, — pentru ce sindicatul artelor frumoase n’a luat din partea sa măsurile necesare pentru transportarea lucrărilor la Veneţia? Suntem siguri, că dacă ar fi existat cea mai mică bunăvoinţă s’ar fi putut organiza şi din partea aceasta participarea artiştilor români la marea expoziţie. N’avem simţul organizaţiei, deşi asociaţiile ni le numim „sindicate*. „Sindicatul artelor* e o ficţiune, întocmai cum o simplă ficţiune e şi ministerul artelor. Streinătatea ne cunoaşte în măsura care-o merităm. Un strein ar mai adauga : Quod erat demonstrandum. care intenţionează să publice un ziar propriu, arătând că ei, disidenţii de azi, au fost de bună credinţă, când au intrat în partidul liberal, dar s-au convins că acest partid, lipsit de convingeri politice, nu reprezintă decât o coterie de oameni interesaţi. In Oradea Mare, în Sibiu, in Braşov, în Arad, liberalii cei mai sgomotoşi s’au retras la o parte şi nu mai fac nici o taină din desamăgirea amară, pe care le-a adus o partidul liberal. Felul cum s’au fixat candidaturile liberale pentru alegerile parţiale din Ardeal a sporit şi mai mult aceste nemulţumiri. Negustorimea de pretutindeni, care salutase cu oarecare simpatii venirea la guvern a liberalilor, este astăzi declarat ostilă liberalilor, convirigându-se prea curând că protejarea intereselor economice ale ţării însemnează numai protejarea intereselor coteriei vintiliste. Nemulţumiţii liberali din vechiul Regat aşteaptă numai sosirea în ţară a lui Ion Brătianu, ca în formă de ultimat să-i prezinte cererile lor. Se prea poate ca şi de data aceasta să se mai găsească un expedient pentru amânarea izbucnirii crizei de guvern, dar este cert că la toamnă, încă înainte de deschiderea parlamentului, guvernul liberal va fi nevoit să și dea demisia. ____ P11HEBI LA P118CT Leul românesc a ajuns la 7 şi 11/16 centime. Prăbuşirea lui permanentă este cea mai bună dovadă a competenţei financiare a part liberal. .Criza partidului liberal — Procesul de d soluţie a început — Din toate colţurile ţârii româneşti vin veşti cari confirmă marile neînţelegeri ce stăpânesc viaţa partidului liberal. Procesul de disoluţie definitivă a acestui partid a început. In Basarabia, în Bucovina, în Ardeal şi Banat, ca şi în vechiul Regat liberali vechi şi noi se pregătesc să părăsească cadrele organizaţiei oligarhice a partidului liberal. Procesul de disoluţie este mai declarat în Ardeal şi Banat. Pretutindeni se ridică glasuri de protestare împotriva centrului, care nu vrea să ţie seamă de nimeni şi de nimic, afară de interesele dinastiei Brătianu şi ale acoliţilor ei. In Timişoara, disidenţa liberală este fapt împlinit. S’au ţinut întruniri, s'au luat hotărâri. Liberalii din Banat sunt divizaţi în două tabere. Vizitele miniştrilor Văitoianu şi Florescu sunt în legătură cu această criză. Liberalii bănăţeni sunt nemulţumiţi în primul rând cu ministrul Cosmai şi oamenii lui, dar sunt nemulţumiţi şi cu conducerea centrală şi spiritul acestei conduceri Unul dintre liberalii bănăţeni, deputatul Biberea e o clară pe faţă, într’un interview acordat ziarului „Adevărul“ că „bănăţenii liberali nu sunt emasculaţi de energie prin o tradiţie de viaţă oligarhică şi de servilism bizantin“ ca să nu reacţioneze şi să ceară „o epuraţie, o revizuire a valorilor pentru că numai aşa vor putea scăpa de epava oligarhică care azistă suprapusă democraţiei partidului*. La Cluj, lupta între şeful organizaţiei liberale profesorul Bănescu şi şeful opoziţiei liberale profesorul Meruţiu ia caracter tot mai acut. Astăzi nici că se mai poate vorbi în Cluj de existenţa unui partid liberal. S’a format deja disidența liberală. Anul IV* # Numărul 104 Jurământul roşu In timp ce la Genova Cicerin, îmbrăcat în frac, face curte capitaliştilor şi temenele regelui Italiei, la Moscova Trotzki, întreţine ura de clasă, încercând să stoarcă şi ultima rămăşiţă de entuziasm ce s’ar mai putea găsi în scheletele feriţilor din raiul comunist. Ca un document menit să ilustreze regimul Sovietelor, credem interesant să reproducem câteva pasagii din discursul, prin care comisarul poporului de război, Trotzki, apelează la armata roşie, să facă un jurământ către „clasa muncitoare din Rusia şi din toată lumea.“ Iată cum vorbea Trotzki, poate tocmai în momentul, când Cicerin la Genova spunea cu emfază regelui Italiei, că este „părintele poporului“, sau închina la vreunul din numeroasele banchete pentru Lloyd George sau alt reprezentant al capitaliştilor: „Rusia lucrătorilor şi ţăranilor a fost chemată la Genova. Ne-am găsit acolo ca într’un târg, unde se încerca cumpărarea sufletului clasei lucrătoare. Se cere dela noi, să plătim datoriile de război, ceea ce înseamnă, că noi să plătim pentru sângele lucrătorilor şi ţăranilor şi pentru triumful capitalului englez şi francez.“ Şi mai departe, după ce exclamă: „Nu! Rusia nu şi-a vărsat sângele său pentru a deveni sclava capitalului !" enunţă astfel marele jurământ: „Capitaliştii au refuzat să dezarmeze. Pentru că ei nu vor, nici noi nu o putem face. Şi, astăzi, 1 Maiu, înaintea Sovietelor din Moscova, înaintea administraţiei centrale, înaintea conducătorilor clasei muncitoare şi a lumei întregi, ne-am adunat pentru a declara, că noi, soldaţii Rusiei sovietice şi a revoluţiei mondiale, ne-am întors privirile spre Genova, cu speranţă şi legitimă neîncredere. Speranţa noastră s’a micşorat, neîncrederea s’a sporit. Dar noi nu ne-am schimbat şi în acest moment aici, noi facem promisiunea solemnă, sub jurământ revoluţionar roşu, că noi vom rămâne credincioşi până la ultima picătură de sânge drapelului roşu al lucrătorilor şi ţăranilor.“ EFEMERIDE Creştinarea unui evreu In Chişinău a produs enormă senzaţie faptul că un evreu s’a creştinat. La mijloc e tot dragostea, pârdalnica. Tânărul Mauermeister iubea o fată de creştin şi ca să se poată căsători cu ea s’a creştinat. Evreii locali, aflând despre această „fără de lege“ au hotărât să-l excomunice, după cum cu puţin timp înainte, comunitatea evreiască din Ecaterinoslav l-a excomunicat pe Trotzki. Chestiunea e interesantă cu atât mai mult cu cât frecvenţa cazurilor este foarte rară. In schimb cazurile de trecere de la creştinism la iudaism sunt mult mai dese. Chiar în Chişinău, — tot din cauza dragostei desigur, — s’au întâmplat încă multe. Se zice că şi un ofiţer ar fi trecut la Iudaism ca să capete mâna alesei inimei sale. Senzaţie e drept s’a produs. Dar nu s’a gândit nimeni să-l blasteme sau să-l excomunice. De ce atunci această înverşunare din partea adepţilor Talmudului ? Ar fi timpul să se adapteze şi forma îngustă, evoluţiei inevitabile a progresului. Blestemul e de prisos. Puterea une religii stă în credinţa adepţilor săi. Când această credinţă lipseşte, când biserica nu a putut să absoarbă sufleteşte pe credincioşii săi, organizaţia disciplinară e numai o formă învechită. Apoi între credincioşii tuturor religiilor sunt mulţi adepţi numai pe hârtie. Cu cât sunt mai vinovaţi decât aceştia, cei ce-şi schimbă religia ? Chestiunea nu poate fi tratată în câteva fraze, cu atât mai mult nu poate fi subiect de glumă. De aceia mai bine să ne mulțumim a înregistra faptul efemer: un evreu s’a creștinat din dragoste. ARISTARC & CQMP. MINORITĂŢILE din Ungari. Printr’o schimbare de front neaşteptată,* Lloyd George a pus în discuţie într’una din ultimele şedinţe ale conferinţei de la Genova chestia minorităţilor ungare din ţările succesoare fostei monarhii dualiste. încercarea aceasta a întâmpinat opoziţia energică şi intransigentă a şefului delegaţiei franceze Barthou şi a Micei Antante care, a declarat că, dacă va fi pusă în discuţie chestia minorităţilor ungare din ţările succesoare fostei monarhii dualiste, atunci va cere să fie pusă în discuţie chestia tuturor minorităţilor din toate ţările. Lloyd Genrgo, care a aruncat această nouă bombă în conferinţa de la Genova, şi aşa destul de neunitară în faţa problemei ruse, vede perspectiva aducerei pe tapet — şi au dreptul să o ceară aceia cărora li se cere aceaş lucru — a chestiei irlandeze, indiene şi a tuturor celorlalte minorităţi, cari de fapt sunt majorităţi, din întinsul imperiu britanic. Punerea în discuţiei la Genova a chestiei minorităţilor unora la conferinţa din Genova, este o urmare a întinsei propagande pe care o face Ungaria în streinâtate, propagandă tendenţioasă pentru a induce în eroare opinia pulilică europeană. In acelaş timp Ungaria alimentează, cu mari cheltueli iredentizmul în ţările succesoare, fiind un pericol permanent pentru pacea Europei centrale. Agitaţiile din Slovacia Astfel, ultima încercare de autonomie din Slovacia s-a dovedit că este opera unei „cancelarii“ specil înfiinţată la Budapesta pentru slovaci. Această cancelarie a împrăştiat în întreaga Cehoslovacie manifeste cari propovăduiau autonomia Slovaciei şi lăudau pe faimosul Hlinka, apostolul ideilor autonomiste. Acele manifeste au servit de bază programelor în toate încercările de autonomie, iar partizanii lui Hlinka nu au schimbat cu ocazia publicării programului partidului popular slovac nici măcar un argument din directivele date de la Pesta, de biroul slovac central, plătit cu bani ungurești. Minoritafite în Ungaria Şi ca să se ilustreze tendinţa pur agitatoare a maghiarilor e suficient să spunem că toată manevra din Cehoslovacia, nu are nici un corespondent în bine în Ungaria. Slovacii îndură astăzi în Ungaria aceleaşi regimuri de teroare ca şi înainte de război. Ţinutul principal ocupat de Slovacia Bihîş, in apropriere de frontiera română. In acest ţinut sunt cele mai mari comune slovace : Ciaba (37 000), Sarvaş (25.000 locuitori) şi Comloş (10.000). Locuitorii Ciabei au avut de suferit foarte mult din partea ungurilor fiindcă în 1819, teritoriile lor fiind ocupate de români, slovacii au ales pe leaderul lor George Hrabovsky ca deputat în Parlamentul român la Bucureşti. După reocuparea maghiară Hrabovsky împreună cu alţi 120 cetăţeni de marcă din Ciaba au fost băgaţi, în Martie 1920, în închisoare la Seghedin şi numai după intervenţii diplomatice, abia în Novembrie 1921 aceşti slovaci au fost liberaţi. Nici un reprezentant în Parlamentul din Pesta Se poate uşor înţelege care e situaţia slovacilor din Ungaria.. Totuşi, în August anul trecut ungurii aveau curajul să ceară admiterea în Liga Naţiunilor pretextând că a satisfăcut toate dispoziţiile tratatului de la Trianon, în timp ce minorităţilor din Ungaria nici măcar şcoli primare nu li se dau. Din aproape toate comunele slovace a fost scoasă limba slovacă din învăţământul primar. In afară de aceasta minorităţile din Ungaria nu au nici un reprezentam in Parlamentul maghiar. Pe când în Cehoslovacia ungurii au pentru 650.000 locuitori de naţionalitate maghiară, 12 deputaţi în Parlamentul din Praga, cei 250.000 slovaci rămaşi sub sceptrul mareşalului Horthy, nu au nici un reprezentant. După cum se vede, oricâte manifestaţii pacifiste ar face, ungurii duc o politică cu totul nefericită pentru liniştea în Statele nou formate. Acţiunea maghiară de disolvare e tot atât de puternică la vecinii noştrii Cehoslovacei ca şi la noi. Dacă însă Republica cehoslovacă e totdeauna în gardă contra încercărilor de distrugere venite din afară, nu aceiaşi pare a fi situaţia la noi, şi ar trebui să ne gândim din vremea la măsuri, cari vor costa şi mai mult mai târziu şi poate nu vor şi atât de eficace. X. Y.