Patria, ianuarie 1923 (Anul 5, nr. 5-21)

1923-01-28 / nr. 19

XJiul, Duminecă 28 ’ Ian «arie 1928 UN LEU EXEMPLARUL Anul V. * Numărul 191 Lămuriri studenţimea de G BOGDAN-DUICĂ profesor universitar Studenţii se întorc la cursuri. Dar unii­­ stau la îndoială, dacă trebue să se aşeze în bănci, la lucru serios sau să continue o agitaţie ale cărei felurite­­faze au trecut şi mai pot trece­ peste marginile activităţii unei tinerimi care se pregăte­şte sâ ia în mânile ei conducerea spre civilizare a vieţii publice a ţării. Eu recunosc tinerimei dreptul de­ a avea independenţă de cugetare; ii recunosc meritul de a simţi naţional şi de a fi ho-­­târâtă să apere interesele vitale ale na­­ţiunei, abia scăpate de asupritori şi vred­nică să fie ferită,­ pe viitor, de revenirea în orice formă a oricărei asuprire; îi re­cunosc, şi dreptul de a făptui chiar de acum, ca începătoare in practicarea drepturi­lor cetăţeneşti.­­ Insă eu o rog să cugete că: agitaţia ei antisemită este o luptă politică şi că in nici un caz Universitatea nu se poate lăsa târâtă la rolul de instrument poli­tic al vre­unui curent care poate cuprinde sau tinerimea sau (eventual) profesori­mea. Facă şi tinerimea politica ei unde voeşte, unde poate, tinderi este locul,­ unde lumea românească mare o cere, dar nu în Universitate! ! In universitate tinerimea nu se află singură; aici ea este, cot la cot, la mancă, împreună cu profesorii. Profesorii aceştia vor fi meditat — şi ei, tineri arhici — asupra menirei universitare, asupra raportului între menirea universi­tăţii şi menirea culturală a neamului no­stru, care numai prin cultură va lua în stăpânire deplină spaţiul ce-l ocupă. Dacă este aşa, pentru ce se mai găsesc stu­denţi, cari pun la încoală această calitate a profesorilor lor ? Pentru ce mai sunt tineri refractari la sfaturile lor, care le cer să facă deosebire între cele două sfere de­­ viaţă: • universitară şi politică ? Rog tinerimea să caute, să găsească un moment de linişte şi să înţeleagă adânc că universitatea le pune la îndemână cul­tura cu care-şi va duce lupta ei şi că — în cursul pregătirei — orice zi de răp­os este o perdere. Dar, din fericire, există şi la noii oa­meni —­ şi tineri! — mai chibzuiţi de­cât acei câţiva agitatori, cari cred că din conflictul cu autoritatea — căci el nu mai este un conflict cu colegii lor ovrei — trebue să facă o chestiune de amor propriu, de triumf. Aici va triumfa au-­­ toritatea­, aceasta trebue să fie înţe­­leasă; apoi tinerimea trebue să mai în-­ ţeleagă că şi autoritatea are amor­ propriu ; dar, afară de el, ea mai are şi răspun- ■ derea de moment a situaţiilor. Ea nu poate admite o înfrângere. De aceea cer şi eu .Să nu se ducă prea departe pro­vocarea intre studenţimea română şi au­­­toritatea română , şi încă de dragul cui ? Studenţimea a luat cunoştinţă de ho­tărârea ministerului. Cei ce cred că pot tulbura la infinit mersul învăţământului, ştiu acum ce­­ aşteaptă; îi asigur că, dacă bunul simţ îi va părăsi cu desăvâr­şire,­ vor pierde şi pe acei puţini apără­tori ce-i mai au. Dar este păcat şi­­ ruşine ca în universitate să se facă li­nişte prin eliminări, adică prin forţă, nu prin raţiune. Dacă raţiunea ar părăsi chiar şi corporaţiunile cele mai intelectuale ale naţiunei, ce ne ar mai rămâne de sperat şi de făcut? Mai atrag atenţia asupra unei conside-­ raţiuni decisive. Problema semitimpului,­ la noi ca şi aiurea, este prea vastă, decât să poată fi soluţionată prin mijloacele tinerimei universitare. Pentru o problemă grea ca aceasta se cer alte acţiuni, altfel de acţiuni, despre care dl A. C. Cuza, ar putea vorbi , cu folos mai mare decât este folosul ce ni-l aduce actuala sa bâr­­feală. Acele „altfel de acţiuni“, la care fac altsie, nu se pot practica fără vaste colaborări ale lumii româneşti. Ca să le obţină, tinerimea ar trebui să se exmatri­culeze de bună voie, să se constitue în partid politic-antisemit, să aibă un şef genial, iscoditor, răpitor de masse ca Lueger, car­e să poată schimba iute vieaţa economică actuală. Pe şef, — nu-l văd; colaborarea vastă acum va lipsi— probă multele desaprobări venite pentru acum dela toate partidele, de la profesori inter­­vievaţi, etc. Şi numai cu mijloacele ti­neretului — nu se poate. Atunci, pentru ce atâta tulburare când, pe drumurile apu­cate, ea nu poate duce la scop? Lăsaţi tinerilor, drumurile greşite, ho­­tărâţivă a primi regulat, zilnic, armele culturale pe care le găsiţi în cursurile şi lucrările universitare; nu vă mâhniţi pro­fesorii doritori a vă înzestra cu viitoa­rea voastră biruinţă Afară de Universitate, puteţi lucra, pe propria răspundere, aşa cura­ credeţi că interesul naţiunei cere. In­cot cazul şi acolo, afară, nu puteţi voi să lucraţi fără eficacitate şi — mai ales — nu fără demnitate. Am zis acest cuvânt hotărât să spun şi altele, dacă nevoia va cere. Şi regret că nu l-am spus mai de­vreme. Şi regret că nu l-am spus tocmai în calitate de autor al cărţii Românii şi Ovreii ? Î CRONICA ZILEI Platină, metalul cel rar şi mai scump decât aurul, a fost găsită în carierele de piatră din judeţul Ismail în Basarabia deocamdată însă cantităţile sunt atât de mici pe cât e şi dreptatea, chiar unii spun că nu ar fi vorba decât de­­o păcăleală. * întăriri liberale. Pentru că se simt chiar ei tot mai slabi, liberalii îşi anunţă întărirea. Astfel vestesc adeziunea lui dl Inculeţ pe care l’au avut cu el dela început Te pomeneşti că mâine-poim­âine o să mai fim vestiţi că dnii Mihály şi Tripon aderă şi ei la partidul liberal. * Declaraţiile dlui Tancred COOStantinesCO. In ultimul număr al ziarului „Viitorul“, dl Tancred Con­­stantinescu împotmolit In zăpezi la întoar­cerea din streinătate, dă un interview în­soţit de fotografia chipului dumnisale. In introducere aflăm că după o şedere de 23 (douăzeci şi trei) de zile la Dresda, şi unde şi-a urmat cura (cura de Dresda) şi-a întrebuinţat restul concediului In in-' teresul administraţiei C.F.R., interesându-­ se în special de nouile legiuiri privitoare­ la reorganizarea căilor ferate belgiene,­­ franceze şi germane ... pe baze comer-­ ciale. (Bazele comerciale ale funcţionării] de trenuri prin legislaţii dau cointeresare).­­ Astăzi toate Statele au ajuns la autonomia căilor ferate — spune dl Traded (şi , dacă ne amintim deraierile zilnice d­a noi cu siguranţă că sub acest dl Con-­ stantinescu a fost realizată autonomia­ accidentelor). . . In aceste vederi dl Tan­­­cred continuă să ne povestească cum­­ umblă trenurile ... în alte ţări. Ca şi­­ dl Sasu, dl Tancred arată că nu sunt­ destul de scumpe tarifele noastre. Că în alte ţări Statul face sacrificii mult mai mari pentru căile ferete. Că accidentele din toate lumea nu sunt mai rare ca la noi (Probabil din tot restul lumeî). Că la noi publicul murdăreşte mai tare şi de aceia­­trebuiesc reparate mai mult vagoa­nele ! „In definitiv — termină dl T. C. — starea căilor noastre ferate este bună şi dacă se vor da credite . . . vom putea in cinând spune că reţeaua noastră de cale ferată corespunde deplin nevoilor ţării.“ Alte comentarii sunt de prisos. Ilegalitatea Parlamenti­ui ! — Declaraţia partidului naţional fâcută în Camerâ şî Senat. — I­EH: Vineri, a avut loc la Bucureşti , adunarea Comitetului executiv şi a par­lamentarilor partidului naţional, sub prezidenţia dini Iuliu Maniu, pentru a hotărî atitudinea partidului faţă de hotărârea guvernului de a depune pe blamurile Parlamentului proectul Con­­stituţiei liberale.­­ In urma discuţiilor cari au avut loc, în şedinţa de ori după amiază a Ca­merei, dl Mihai Popovici a citit din partea partidului naţional o declaraţie ■prin care nu se recunoaşte legalitatea şi constituţionalitatea actualu­i Parla­ment, care nu are dreptul să legifereze, cu atât mai mult să aducă Constituţia. In acelaş timp, partidul naţional face răspunzător guvernul de ştirbirea li­bertăţilor publice, şi declară nule lu­crările actualului Parlament numit prin teroare şi fraudă. La Senat, aceiaş declaraţie a fost ci­tită de dl senator Gropşoreanu. Dl Ionel Brătianu, încercând să ră­­spund­ă, în Cameră, declaraţiei citită de dl Mihai Popovici, parlamentarii partidului naţional au părăsit incinta. Modul cum au fost făcute alegerile: prin teroare şi furtul urnelor, a hotă­rât întreaga opoziţie să se retragă din Parlament şi să declare nule şi nea­venite toate lucrările pe care le va face. Continuarea abuzurilor atât in alege­­­­rile parţiale cât şi în întreaga viaţă­­ publică a determinat opoziţia şi în­­ special partidul naţional să ducă o­­ aprigă luptă extraparlamentară împo­­­­triva regimului­ actual. I Depunerea proiectului de Constituţie,­­ fabricată în cluburile partidului liberal, * a determinat partidul naţional să ridice I în faţa ţarei un nou şi energic protest. I Ne­­cunoaşterea legalităţei şi constitu­­ţionalităţei actualului Parlament, cât şi tragerea la răspundere a guvernului li­beral pentru toate ilegalităţile săvârşite, prin protestul energic făcut Viner­i în­­ Cameră şi Senat este consecvent cu în­treaga luptă a partidului naţional, duşii pentr­u r­eîntronarea legalității şi consti­tuționalismului. Două sute de ani dela moartea lui Dimitrie Cantemir Anul acesta în luna August se înrr­plinesc două sute de ani dela moartea marelui şi nemuritorului Dimitrie Cart­­temir. Domnitor şi filozof, istoric şi artist, diplomat şi academician al Academiei­­din Berlin, Cantemir este o podoabă ro­mânească a Orientului, care din ce se­ des­­groapă se impune Occidentului. In Can­temir vom sărbători primul nostru în­­­văţat european, care a trecut graniţele cu glorie, fiind cunoscut şi apreciat­e de­o potrivă la Berlin ca şi la Peters­burg, la Constantinopol ca şi la Londra. Întâiul istoric al imperiului otoman — urmat în aceleaşi dimensiuni după două sute de ani de Neculae Iorga, —­ne învaţă să ne valorificăm un titlu de cultură, ţinut în umbră la intimidarea cu care ne-am obişnuit în faţa celor­­­lalte popoare. „Barbaria“ şi „incultura“­­ ’noastră Intr’adevăr orientale, le putem]­i dovedi cu Dimitrie Cantemir ! Come­­’morarea lui, a doua zi după unitatea­ [naţională, trebue să fie luarea aminte! la un program cultural de viitor, în­ sensul că oricât de grăbit ne vom lua după civilizaţia europeană, n’avem­ de renegat, ci tot mai mult de cultivat şi de adaptat la prezent, precentul nostru cultural. Sinteză între Orient şi Occi­dent, Cantemir ne indică ideea româ­nească. In afară de datoria revizuirei noastre culturale, Cantemir ne va mai aduce aminte, prin elementele care au con­lucrat la formarea personalităţei sale, de creştinătatea răsăriteană, al cărui servitor conştient, cu filozofii în mâna, a fost el.­Căci într’o ţară al cărei de­fect cultural fundamental pare a fi că elementul laic este indiferent în mate­rie religioasă, iar elementul eclesistic indiferent sau pasiv in materie cultu­rală laică, Dimitrie Cantemir prezintă conjoncţiunea şi fuzionarea celor două elemente, ca o sinteză creatoare de va­lori culture. Nestudiat In cîe-ajuns cum trebue, de către istoricii noştri literari, — care s’au împotmolit la estetica stilului său şi la alte mărunţişuri literare de­plasate, — trebue, dacă-mi este îngă­duită vorba, popularizat. Prin festivităţi de la Academie până la şcoala primară, prin reeditarea din operele sale, prin ziare şi reviste, trebue vârât în con­­­ştiinţa publicului, — românesc şi mai ales minoritar, — pentru ca să se ştie, ca aici în Ardeal, că în ceea ce se zice astăzi „vechiul Regat“ n’a fost tocmai atâta „întuneric** şi că nu prea a sim­ţit nevoe de ... „lumina“ cine ştie căror superficiali sau imbecili furişaţi însă sub masca „occide­ntalismului“. Fără ca să mai­­întrebăm [pe bine­voitorii noştri „occidentali“, de cine dintre înaintaşii lor s-a preocupat Vol­taire şi care dintre ai lor a fost mem­bru al Academiei din Berlin, susţinem că la festivităţile populare, ori­cât de elogios se va vorbi marelui public despre Dimitrie Cantemir, nici­ cum cuvântul nu va depăşi măsura, pentru că pe­sonalitatea lui de moldovean cu conştiinţă ştiinţifică latină, a depăşit în veacul al XVIII, noţiunea pe care o avem astăzi despre învăţaţi în ţară la noi. Doar Neculae Iorga ne poate da măsura cu care să măsurăm pe Dimitrie Cantemir, Radu Dragnea. PUIERI LA PICT Declararea stării de asediu a adus pe tapet chestia Curţilor marţiale. De aceea credem că toată lumea se va duce să asculte la festivalul Presei, astăseară, pe simpaticul artist Ghiberlcon, care va spune „o pledoarie în faţa Curţei marţiale. C în O altă chestiune la ordinea zilei este­ aceea a lbertăţei presei. La festivalul de astăseară, Presa va face — în versuri îm­­­provizate —­ foarte importante destăi­nuiri. f * Se vorbeşte de afacerea dlui Mavrodi­ de la direcţia generală a teatrelor şi numirea dlui Ionel Pilat în locul său. Aşadar, un om de casă al familiei va fi înlocuit printr’un membru al fa­miliei. La liberali totul se face între „ai noştri.“ f * I In ultimul timp nu s’a mai întâmplat nici o deraiere. Misterul? Liniile fiind înzăpezite trenurile nu circulă. Şi dl general Moşoiu nu a reuşit să dera­ieze trenurile cari stau pe loc. — \ mmai_ regionalismul de dincolo, dar şi miil­iniiiiiiiii 11 ui I wiiiTwiwnniBiiBMU iinnwiniun Izolare şi lipsă I ■ — Rezultatul politicei noa-­­­stre economie© — Nu vorbesc de fenomenul natural al­­ zăpezii, care ne-a izolat satele şi oraşele ţ junele de altele, astupând drumurile, împie­­­­decând circulaţia trenurilor şi deranjând­­ , chiar comunicaţia telefonică şi telegrafică, căci peste acest obstacol neprevăzut al in-, fluenţei atmosferice să , zicem, că am tre-­­ cut, şi cu blândeţa soarelui, ce va lua tot mai cald, vom scăpa de un duşman, puţin primejdios, care e zăpada când vine­­ în cantităţi prea mari. Ceeace vreau să spun este izolarea cealaltă, care ne aduce stagnarea tuturor întreprinderilor, lipsurile de tot felul, nu, pentrucă n’am dispune acum de vagoane , sau că nu s’ar fi rezolvat chestia tran­sporturilor, ci, presupunând, că totul ar fi, în regulă la CFR, din cauza neajunsurilor ce singuri ni­ le facem, împiedecându-ne unii pe alţii la muncă, speculând lucrătorii cinstiţi, reducând producţiunea în loc ale­i sporim la adăpostul legilor de încurajare al industriilor noastre naţionale . In politica noastră economică noi nu ne conducem de principiul de a câştiga­ mult prin vânzare multă cu preţuri moderate, ci de­ a câştiga mult prin vânzare restrânsă şi m ft cu preţuri fantastic de mari. Căci, desigur, fabricantului îi convine mai bine să plă­tească mai puţini lucrători, să producă mai puţină marfă, dacă el câştigă tot atât de mult decât dacă ar avea un îndoit sau întreit număr de lucrători, cari ar produce, poate prea mult încât prin concurenţa altor­ fabrici ar trebui sau ieftinită foarte mult­­ marfa sau exportată în alte ţări şi mai­ lipsite decât a noastră. Şi cum guvernanţii noştri de astăzi sunt­ interesaţi la gheşefturile, cari se fac în pa-? guba consumatorului, este firesc, ca politica şj aceasta economică de sugrumare să fie to­ i­­­lerată şi chiar încurajată. Prin urmare, tre-J j buie să ne mulţumim în izolarea şi con­strângerea noastră economică ca produsele ce binevoiesc fabricile naţionalizate de fi­nanţa liberală să ne ofere: hârtie scumpă,­­ materiale de construcţii scumpe, zahăr şi j [­alte tot scumpe, când există stocuri In­­ 1 destulătoare, iar când aceastea încep să­ scadă, prima grijă a fabricanţilor nu este,­­ ca ei să-şi mărească producţiunea, ci cum să speculeze mai mult neajunsurile po­porului, urcând preţurile, ştiind bine, că bietul­ cetăţean consumător nu mai ştie să, protesteze, mizeria l-a redus la resemnare,­­ suportând chiar, foamea din cauza speculan­­­­ţilor de tot soiul, cari s’au sporit In mod­­ îngrozitor în ţara noastră, despoind lumea­­ pe faţă, la lumina zilei, mai rău decât ve­­­­stiţii bandiţi ai codrului sau ai măr­ei, cari cel puţin aveau milă de cei săraci, împăr­ţind prada cu ei, sar eu cum fac îmbogă­ţiţii de astăzi, cari se aruncă în vâltoarea luxului şi desfrâului, sfidând lumea ajunsă]­­n suferinţe. Astăzi mult promiţătoarea guvernare libe-­ rală nea adus acolo, ca să fim obiectul': curiosităţii tuturor ţărilor dimprejurul nostru,­­ cari ne-am ştiut Intr’atâta izola de restul omenirei, încât să nu mai avem trebuinţă­ de legături comerciale cu streinătatea din simplul motiv, că nu mai avem ce exportam şi pentrucă leul nostru în vertiginoasa sa scădere nu mai poate să cumpere nimic din afară. Ne găsim prin urmare într’o perfectă izolare de ceealaltă lume, care se conduce cu totul de alte principii gospodăreşti. Până şi ţările învinse încearcă să-şi revină în fire. Leva bulgărească a întrecut mult leul românesc Şi acum se urmează tratative se­rioase între Viena şi Budapesta pentru a se ajuta reciproc cu refacerea economică prin schimbul de produse necesare unuia şi ce­luilalt. In timp ce valuta tuturor ţărilor în­cearcă îmbunătăţiri şi stabilitate, numai va­luta noastră e lipsită de orice bază de si­guranţă, fiind expusă tuturor fluctuaţiilor de bursă. Am ajuns săraci şi lipsiţi la ţara noastră vestită de bogăţii şi belşug. Şi aceasta nu­mai pe urma speculanţilor, cari sunt tole­raţi şi chiar încurajaţi de guvernul cointe­resărilor. Impozitul muncă Intre cele mai nechibzuite măsuri, care izbesc posibilitatea de refacere a ţârii — sunt acele, oprelişti şi greutăţi­­ ce se fac împotriva celei mai necesare­ producţiuni. Am arătat cu altă ocazie­­ cât e de monstruos impozitul asupra scrisului românesc — impozit, care prin urcarea taxelor poştale şi prin scum-\ petea speculatorilor de hârtie, înlănţuie­ posibilitatea răspândirii graiului nostru,­ într’o vreme în care mizeria a închis1 atâtea şcoli. Impozitul pe materiile prime, impo-­ zitul pe muncă vine de data aciasta să î izbească special tot Ardealul. Şi mă-­­sura anticulturală izbea nouile provincii ■ în care nevoia de carte era de o na-­­­ţională legitimitate, şi măsura prezentă­­ care tinde să scumpească preţul gazu­l lui metan, tot asupra acestei părţi de­ ţară se abate. In memoriul lor, fabricile din Regat,­­ se plâng, că dela război încoace (de Icănd s’au fondat cele mai multe fa- I brici ardelene) suferă de concurenţă —­i de oarece aici în regiunile noastre căr­i ‘bunele şi păcura sunt înlocuite cu ga­zul metan­ Şi cer în consecinţă fabricile acestea să se scumpească viaţa fabricilor ar­­­delene pentru ca nu cumva să se efti­­neascâ unele mărfuri prin munca de la noi. In această privinţă demersurile , au fost precise, pentru ca nu cumva în I Ardeal să se producă prea eftin, sticlă­­ de geamuri şi cement pentru clădirea­­caselor, etc.­­ Pentru cei ce cunosc dedesubturile economice, pentru cei ce cunosc din povestea Pietroșaniior de ce s’a scum­pit cărbunele, iar din epopea petrolu­lui, ce rol murdar au avut târgurile­­ camuflărilor — va fi dureroasă con­statarea,­. că în Ardeal prin impozite trebue aparată industria — pe baza acestei măsuri — favorizându-se nu afacerile cărbuni, petrol de care pot merirăm.­­ Capitalul regăţean putea perfect sâ fondeze şi el fabrici în Ardeal, din moment ce aici munca e mai spornică, şi să profite şi ele de eftinătate, con-, tribuind la eftinătate. In loc de asta au preferat un memoriu în care fondul , urmăreşte lovirea în fabricile ardelene, pentru prosperarea speculei în Regat. Deocamdată fabricile ardelene au răspuns. Au dovedit, că ceea ce le ose-­ brşte de fabricile din Regat este dato- jj rit nu eftinătăţii în sine a gazului metan, ci faptului, că toate au căutat să îşi procure utilajul celor mai mo­derne aparate Aproape toate sunt fa­brici noui, înfiinţate după război cu­­­ sacrificii materiale foarte mari, care­­ ar trebui să asigure o situaţie privili­­­­giată şi nu persecutată.­­ Mărfurile de o calitate superioară ar putea fi folositor exportabile în ziua când cantitatea lor ar întrece nevoile interne — azi ele abia împli­nesc unele lipsuri în Ardeal, neputând concura în nici un caz fabricile din restul ţării.­­ Actualmente starea de nesiguranţă agravată de măsuri arbitrare pericli­tează serioasa înrădăcinare a tinerilor Industrii ardelene­­După presiunile duse pentru acapararea industriei ardelene de toţi acei vânători ai câştigurilor prin presiune politică, asistăm acum la a doua fază a luptei în care pentru un câştig derizoriu asupra muncei prime, I se pune la cale nu numai paralizarea fabricilor ci scumpirea întregei vieţi dela noi. Ca şi când valul de scumpete nu ar fi înecat destule energii. Ca şi când I ar trebui cu tot dinadinsul strivite şi ? fabricile cu acelaşi samovolnide cu care I s’a urmărit distrugerea băncilor noastre­ I Ca şi când guvernul ar ține să arete ipe toate căile că ține să persecute ar­­­­dealul. EFEMEHIDE Două necroloage De când a căzut zăpadă grea mâ­cit cu mic la bietele dobitoace cum întind d'n toată puterea, cum se desfac din şolduri şî aburesc. Şi cât de puţină pute la truda şî la rhinul bietului cal sau bou din jug cu stăpânii! ce merge alături. Mă uit apoi la cânii lihniţi de foame ce-i infa­nişti pe eliţi, la porumbii şî păsărelele ce nu găsesc pe neaua asta grea nimic. Nu se deschide însă nici o fereastră, nu le aruncă nimeni o fo­rmă de pâne. Faţă ca lipsa aceasta de dragoste pentru animale, a unora, spare desigur la o ciudăţe­nie faptul că sunt alţi caraelii în lume cari îşi ştiu iubi prietenii patrupezi şi chiar ic publicâ necrolos de la moartea lor. lată două anunţuri de acestea ce le-am cetit in presa din străi­nătate. .Prietenilor cânelui meu Schnich le educ prin act asta la cunoştinţă trista veste, ci iubi­tul meu tovarăş s’a stins în ziua de 28 De­cembre 1992. El a fost printre vieţuitoarele cari împopulează de prezent această planetă, una­­ dintre cele mai drăgăl­­e, mai senine şi mai cuminţi. Freza obişnuită, nu’a avut nici un duş­man“, care se rosteşte de­asu­pra m'Trrinte’or de atâtea ori, la el s’a adeverit deplin. El poseda aceea ce la oameni şi chiar la câni în­tâlneşti apare, o inimă lipsită de sentimenta­lism, darul de a distra fă­r să fie înculz­­or, înţelepciune fără grandomanie. Toţi câţi l-au cunoscut vor regreta moartea lui“. la alt ziar, latr’un anunţ încad­at în negru cetim uimitoarele: „La toţi prietenii cailor le fac prin a essta cunoscut, că rorbu! meu brav, după un serviciu credincios de douăzeci ani, îmbolnăvindu se grav şi Dră nădejde de scă­­­pare, a trebuit sâ fis Împuşcat*.­­ ARIS MARC­A COMP. Deseară Ztarhii ardeleni şî-au ţintit ieri epogreeul. Săptămâna trecută au aranjit un bai mascat, iar astă seară vor da un festiv»!. Astfel se­ concentrează într’o singură săptămână ternatică o bună parte d'n activitatea finală a S ndiîS­­tului presn «dtîenîsiî. Resiu!­en­ rg ei sechd­­tueşte în serviciul probi«­m­­lor ra­r se pun la viaţa noastîft socială, politică, cultisrstă. Puţini sunt aceia care îşi "dau seama da toată munci plină de abnegaţie ce o sSvârşesc ziariştii în interesul vieţii pubiice. Dacă Va înfiinţat Sin­dicatul presei din Ardeni s’a făcut pentru ca ziariştii să-şi poată oricând apăca mai efectiv interesele lor, în­tro si­iuţie care fără îndoială nu e din cele mai strălucite. Festivals its şi balurile aranjate, sunt în rândul întâi, pentru sporirea fondurilor din cari mâne se va pune temelia unei case a ziariştilor, şi din care vor fi ajutaţi cei ce vor ajunge în situaţie, de a nu mai putea munci. Publicul care sprij neşte un „festival al p­esei" prin simpla :a participare contribue eo Ipso la rpărie ropiiiior rak­e intense, fiind ă n mines nu i 1 reprezintă cu mai mul it enti­zia m desinteris­t decât zîeris­ul, care strigă după lumină câ d uzine e elect.ice se înfundă cu zăpadă din vina cerului; seu pro­fesiea­ză când seceta p«'i sie seminţele unei primfiverel Z arirtul se ia la cart» şi cu pute­rile naturii când e vorba de interesele arzătoare ale masei. Z »ristul e advocatul necunoscut al mulţ'mei mnonime. — Deseară efe­tivelui perei — cu recursul celor mai de seamă artişti dina Teatrul NaţUnal şi dela Opera Naţională. E unica zi când ziaris'ul e pr'eten cu actorul; perspec­tivele de ,­fis“ nu se pot dori contes'a. Asri sca ă se va râde la T­abul Naţo‘'al mai mult decât in tot restul aatriuii in Clujul întreg. Aran­jatorii festiv lului n’au uitat să ia li aren® clopri­le hohotului şi s’au angajat h­ar­z­ul veseliei să apară pe sc­nă ca surâsuri seducă­toare de actriţă. Se vor des­tinui marile s­ecte ale politicei româneşti şi se vor sco’te la iveală multe taine păstrate cu gelozie de preot egl - tean de c­­are personalitate a vieţii noastre publice. E o libertate« ce ş’-o iau ziariştii o singură dată pe rn. Fiindcă nu e bine să ini­­ţieal prea de aproape marele public în ralste­­îrm­e eîeus'nice. S'ar tulbura e--h.l brii socif.l între cei ce păstrează urnele tainelor şi cel ce nu le cuvo­c. E tot şi un gest h­eratic mai mult să ridi­c puţin vălul, pentru ca ima­ginaţia publicului să crească şi să recadi în resignarea fatală pentru orice om: ignora­­bimus. IgOTB Furarea urnelor în Guinea " Sub titlul Moravuri electorale in ve­chile coloniii ziarul francez Le Figaro în suplimentul său colonial îşi exprimă regretul, de următoarea întâmplare în Guinea. Este vorba de alegerile al Consi­liul general, la care s’au prezentat lista primarului şi lis­ta opoziţiei. „In dimineaţa alegerilor — scrie Le Figaro — primarul s’a închis în loca­lurile de vot cu câţiva omiai şi cu urna electorală. Ce a’a întâmplat acolo nu se ştie, dar seara, lista primarului fu proclamată ca aleasă. Opo­iţia îşi manifestă indignarea cu tărie- Au fost câţiva răniţi. Această istorie, — scrie mai departe Le Figaro — este foarte obişnuită în vech­ie noastre colonii. Unele guri reie pretind că ea se reînoeşte la fiecare alegere. Să nu exagerăm, dar să măr­turisim că aceste procedee electorale în­tăresc teza acelora care susţin suspen­darea reprezentaţiei coloniale. De a­ci provine această tendinţă cam pronun­ţată la fraudă. Spirit de imitaţie, afir­mă pesimiştii Să nu fal­mniem. Să punem toată vina acestei pasiune po­litice, pe care soarele arzător o aprinde prea tare, ca voinţa fiecărei părţi să triumfe cu orice preţ. Luptele electorale iau în colonii un caracter de o violenţa­­ excesivă. Sângele curge în timpul fiecărei cam­panii. Sunt întotdeauna răniţi,­ câteo­dată şi morţi. Când vin© ziua vo­tului, se bate în jurul urnei, învingătorii consideră că ei au dreptul de a profita de victoria lor „Morala acestei păţănii este că în materie de colonizare trebue sa fii prudent. Nu trebue nimic precipitat. Un decret, mai mult peste lege nu este suficient pentru a transforma dintro dată moravurile unui popor.“ Cetiţi şi recetiţi aceste pagini, scrise în metropolă cu foarte multă delicateţă, pentru a nu jigni pe coloniali, şi com­paraţi Guinea Cu România sub­­dl Bră­­tianu, care nu se simte nici j­gnit nici ruşinat de marele dosar al hoţiilor elec­torale patronate de d-sa. Francezul a găsit explicaţia în clima de la ecuator: ce explicaţie ar găsi pentru România? Francezului îi este frica si nu se de­sfiinţeze sistemul electoral, prin repe­tarea abuzului; ce ar zice de colo­nia familiei Brătianu, care şi-a însu­şit sistemul fraudei ? Cetiţi şi recetiţi rândurile de mai sus şi veţi vedea câtă ruşine apasă asupra noastră când găsim că numai în Gui­­nea se mai practică sistemul brătienist, afară de mai puţina conşt­inţă cetăţe­nească la noi decât în Guinea, unde cetăţeanul ştie să-şi pună şi sângele la vărsare, pentru apărarea dreptului de vot. I

Next