Patria, martie 1923 (Anul 5, nr. 43-69)

1923-03-24 / nr. 63

Cluj, Sâmbătă 24 Martie 1928 UN LEU EXEMPLARUL Anul V. # Numărul 83 LA moARTEA LEGII O ultimă scânteie de lumină mai clipeşte la căpătâiul vechel Constitu-t iutii. Clipeşte şi ameninţă să se stingă. *n urmă va fi beznă. Moartea unei legi ca şi dispariţia unei vieţi, chiamă privirile asupra trecutului ce se dapănă pentru acea judecată ce este şi giulgiu şi piatră de odihnă pe urmă. Constituţia moare în împrejurări dramatice. Bătrâna e asasinată prin sugrumare. Crima a fost săvârşită cu premeditare în noaptea urnelor şi de atunci a urmat o lungă agonie în care ea nu a mai avut nici o putere. Asasinii sunt însăşi cei ce vor să se bucure de moştenirea ei. Odinioară bătrâna lege a fost o copilă iubită curat In numele ei jura Regele adevărul cel sfânt, şi zămislită de avântul unor generaţii dezinteresate, ea nu dăduse loc nici unui abuz, ci se împotrivise demnă şi hotărâtă. Pentru aceasta însă a fost călcată şi batjocorită, trenţuită şi strivită până ce în fine lunga agonie a început. O lacrimă pentru vechea Constituţiune s’ar impune totuşi. Ea nu a fost rea ei dreaptă, nu a fost sgârcită în nici o libertate şi atunci când Regii înălţau mâna credincioasă peste gândul din legile ei, un fior tindea prin sufletul tuturor credincioşilor pentru că acest jurământ însemna tot atât de mult ca şi când Măria Sa ar fi ţinut mâna deasupra marei sale inimi sau pe crucea mântuitoare. Da, în vremile acelea pentru Reginea Constituţiunea era şi cruce şi inimă fiindcă era gândul prin care viaţa de Stat pulsa ca sângele, fiindcă era jertfa a acelor români, vestiţi sau anonimi, ce eroic câştigaseră prin răstignire şi chinuri mântuirea, devenind semn al învierii pentru ţară. Nevăzută, dar crescută în sufletul fiecărui cetăţean, ea îndemna spre muncă şi păstra onestitatea. Temelie a legilor, ca o mamă bună ce este şi gospodină bună, atât cât ea a fost în vigoare, a răspândit pentru toţi belşugul ce se pomeneşte acum ca un bazin a zilei de eri. Pe atunci erau mult mai puţini milionari, dar şi mult mai puţini săraci, şi în orice caz cel ce muncea îşi agonisea îndestul din însăşi munca lui. Taina belşugului trecut îşi are deslegare numai în faptul că pe atunci îşi aveau adevăratul preţ nu bani ci munca, şi legile. întâi au murit legile, nemilos secerate de vraje şi de oameni, pe urmă a urmat perzanie după perzanie. Şi Constituţia s’a aplecat ca un copac sub lovitura tăietorilor, cu principiile ei ce se înălţaseră ca braţe spre seninul albastru al cerului românesc. Constituţia fusese atât de darnică, prinsese rădăcină, şi adăpostise sub fericita ei înălţare, ramura de nesteare a întregirei româneşti. Deşi neîncepătoare, totuşi la umbra ei se întruniseră în aşteptarea şi mai binelui acele surori chinuite ce se mai numesc astăzi încă — nouile provincii. Sfârşitul îl ştim. Au venit prădătorii care dornici să îşi însuşiască comoara dela rădăcinile Constituţiei nu s’au sfiit să ceară distrugerea. Constituţia nouă trebue să fie altfel sădită, iar subsolul celei vechi trebue expropriat (în felul ăsta şi ultima comoară să fie însuşită). Drept este că au şi început bortele în ţărână. Pământul scobit, rănit, răscolit, lasă să se vadă osemintele ce nu au avut încă timpul să se prefacă în păcură şi cărbune sau holdă. Exploatarea a început odată cu noua Constituţiune. Odată cu cea vntrigă ce ia fiinţă in mijlocul mirosului inecăcios, sub serpentinele popilor ce au botezat-o la satan, şi în lumea cinematografelor. E aleasa celor nealeşi. E neiubita de ţară. Pentru ea jandarmii încarcă armele şi trag ultima salvă în vechia lege. La căpătâiul Constituţiei ucise, se alcătuieşte Constituţia nouă. Deputaţi adevărat aleşi sunt excluşi — ceilalţi îşi găsesc raportorul într'un fost sequestru şi prestigiul se mărgineşte la huiduieli. Principiile, sunt stoarsa în afaceri — iar împotriva credinţelor sunt pornite mobilizări cu regimente de rusnieci şi cu tulumbe de pompieri Pe când Constituţia cea veche era rezultanta armonioasă a închegării tuturor puterilor din Stat — Constituţia cea nouă vrea să fie o încâlceală împotrivire a tuturor puterilor şi prin asta îşi aduce singură pieirea introducând haosul. Cum va putea cineva să creadă sau să jure credinţă celei născute din furt, între înjurături şi blesteme, cu fiecare articol Zămislit în scandal pentru scandaloase afaceri. Sfinţenia îi lipseşte şi nu i-o poate da mâna ticăloasă a preoţilor de la Alhambra. Credinţa îi lipseşte, câci pe când Constituia veche prin însăşi jertfa ce frământase a prilejuit unirei româneşti , Constituţia cea nouă nu vrea nimic, decât afaceri şi iar afaceri. La luptă! Marile adunări ale opoziţiei unite După înfrângerea guvernului pe străzile Capitalei — unde a trebuit să desfăşura un corp de armată! — opoziţia unită porneşte în centrele orăşeneşti sie ţărei, ca să ducă cuvântul de mântuire. Astfel opoziţia unită va ţine Duminecă 25 c., două mari întruniri publice, una la Galaţi, la orele 9 dim., alta la Brăia la orele 2 da. ’ Vor lua cuvântul dnui Iuliu Maniu, şeful partidului naţional-român, Al. Vaida Voevod şi alţi fruntaşi ai opoziţiei unite. In Ardeal şi Banat vor veni parlamentarii partidului naţional-român însoţiţi de parlamentarii partidului ţărănesc Au primit însărcinarea organizării dnii Sever Dan, Voicu Niţescu, Victor Moldovan, Părintele Man. Şefii organizaţiilor judeţene vor face pregătirile necesare. * Duminecă opoziţia unită va ţine o nouă mare adunare în Capitala ţării, la care sunt anunţaţi delegaţii din provincie. Ţara va şti să răspundă la apelul opoziţiei unite, ca glasul ei să fie, în sfârşit, auzit şi de Suveran, unde-l opreşte camarilla să pătrundă. CRONICA ZILEI Cine sunt membri „dinastiei“ Brătianu. Într’un interview dl prof. Matei Cantacuzino, vorbind despre cei doi miniștri Brătianu, spune : Dl Vintilă Brătianu — adică omul care conduce astăzi politica economică — este asemănător calului cu ochelari : nu vede nici la dreapta, nici la stânga, ci numai in mijloc! A pornit de la ideia că ţara românească este partidul liberal ! El caută, deci, prin toate mijloacele să tătărească puterea economică a partidului liberal, crezând că întăreşte, astfel, ţara. In ce priveşte pe Ionel Brătianu, el este un potentat oriental, leneş, înfumurat şi arogant, caregraţie sprijinului Regelui a ajuns un fel de autocrat. * Salariile învăţătorilor. Mai mulţi învăţători din jud. Cojocna au hotărât să dea un premiu de 5000 de lei,, celui care va deslega enigma: pentru re dânşii îşi primesc salariul uneori la 10 ale lunei, alteori la 25 ale lunei şi de cele mai multe ori pe la mijlocul sau chiar pe la sfârşitul lunei viitoare ? * Guvern de armistiţiu. „Adevărul“ publică un Interview cu dl general Averescu arătând că măsurile militare şi amestecul armatei în politică sunt greşeli grave, iar Constituţia liberală va trebui revizuită. Soluţia pe care o dă de general Averescu este să vie la cârma ţării un guvern de armistiţiu politic, care să efectueze alegeri libere pe baze legale pentru un guvern definitiv. *?- v Constituţie fără discuţie. După consiliul de miniştri de ieri, membrii consiliului s-au dus la Senat pentru a lua parte la consfătuirea majorităţilor, unde primul-ministru a cerut să se facă mai puţină discuţie la articolele Constituţiei Întrucât proiectul a fost destul de discutat de majoritate cu ocazia diferitelor comisiuni. Apoi a făcut istoricul tratativelor din trecut intre partidul naţional şi cel liberal, repetând aceleaşi calomnii împotriva partidului naţional. « Partid sărac ... La judecătoria de Ocol din Oradea-Mare zilele acestea se va desbate un proces foarte interesant. Nu este nici mai mult nici mai puţin, decât un litigiu asupra speselor de întreţinere ale dlai... 1. Brătianu pe acele câteva zile cari le-a petrecut la Oradea Înainte de a fi fost prim-ministru. Mai mulţi partizani infocaţi au ridicat un împrumut de 20.000 lei pentru acoperirea speselor, rugând pe dnii dr Zigre şi dr Ardelean să garanteze. Dior au şi făcut acest lucru, dar se ştie că ultimul timp au început să se desintereseze de politica liberală, iar cei ce au ridicat paralele ... de împrumut, acum banca a pornit acţiune contra garanţilor, pe motivul că arai avut posibilitatea să constângă pe debitori la plata datoriei, cât timp erau încă la putere. Acum nu mai pot face acest lucru, prin urmare să plătească, lată le ce nu se îmbulzesc ulei liberalii cei mai înfocaţi ... la plata banilor cheltuiţi cu şeful. Dacă-i sărac şi şeful şi partidul ! O pasere urâtă intre ardelenii, cari au trecut Carpaţii în ţară, acum câteva decenii, cel mai norocos a fost fără îndoială dl Leonte Moldovanu, mediocrul advocat şi profesor de la Brăila. Foarte mulţi ardeleni, cu o reputaţie stabilită în domeniul ştiinţelor sau al literelor au trăit o viaţă întreagă amărâţi, luptând din greu cu nevoile zilnice ale vieţii. Fericitul sletean însă, a trăit dela unceput într’o situaţie plină de belşug, pentrucă a avut Inspiraţia, — nedemnă de altcum, pentru un sclav eliberat de împrejurări — de a se alătura celui mai reacţionar partid din ţara Românească. Politica liberală a ridicat din întunerecul, un care trebuia să stea ascuns, fără nădejde de apariţie la supafaţă, din motive de insuficienţă intelectuală , pe acest modest advocăţel de provincie, furişat la Bâila în mijlocul mocanilor, negustori din Ardeal, de la can aştepta sprijinul, in baza comunităţii de origine. Sunt cunoscute de toată lumea jertfele cheltuite de liberali — bineînţeles pe spatele ţării — pentru a-şi mulţumi aderenţii. In privinţa risipei pentru înmulţirea oastei de mercenari politici, liberalii nu au nici un Scrupul. Mai bine ţara să piară, decât să se audă plângerile vreunui nemulţumit. Astfel dl Leonte Moldovanu, ajuns în caşcavalul liberal şi-a creiat in politică şi prin politică o situaţie. Invidiată poate de mulţi naivi, cari nu cunosc substratul imoral al acestui urcuş fără nici un merit. Astăzi „isteţul“ şef al organizaţii liberale din Brăila se numără printre ministeriabilii partidului. Pretenţia aceasta şi-a mai întărit-o şi prin recenţa ieşirei din Cameră împotriva fruntaşilor ardeleni al partidului naţional român, de cad îi desparte puntea bunului simţ şi a judecăţii sănătoase. Dl Moldovanu este unul dintre acei rătăciţi, cari părăsindu-şi odată căminul părintesc a rupt orice legătură cu cel de acasă. Nostalgia, — sentimentul acesta nobil şi atât de firesc la oamenii cu o educaţie morală sănătoasă — nu l-a cuprins niciodată, aşa că cu toată apopierea de pământul strămoşesc, n’a mai dat pe-acasă, pentru a-şi împrospăta sufletul cu bucuriile şi durerile ţării sale. A trăit ca un dezrădăcinat, asimilându-se în toată graba caracterului şi rgoralei partidului, din care făcea parte. Astfel ardeleanul îngrăşat în burduful liberal a bătut în palme, când partidul său a retras, la îndrumările Budapestei, renta şcoalelor din Braşov şi a aplaudat, când fostul său şef a decorat pe Jeszenszky. Astăzi dl Moldovanu îşi întregeşte opera sa patriotică cu atacul ridicol şi veninos împotriva acelora, cari au făurit unirea sinceră, sufletească a Ardealului ca ţara mamă. A nega acest lucru, este mai mult ca o calomnie, este o crimă. Cine cunoaşte legătura de intimitate şi încredere între poporul ardelean şi fruntaşii lui, nu poate denatura până la inconştienţă adevărul, că poporul ascultă cu sfinţenie de sfaturile conducătorilor lui. Educaţia politică a poporului nostru i-a inspirat acest sentiment de încredere. Dealtcum hotărârile de la Alba-lulia sunt formulate în înţelegere cu reprezentanţii poporului ardelean. In organizaţia noastră nu domneşte spiritul autoritar al dlui Brătianu. Prin urmare tot ce s’a făcut la Alba-Iulia a fost rezultatul unei sfâtuiri între popor şi fruntaşii lui. Dar de unde sa ştie acest lucru dl Leonte Moldovanu, care de 40 de ani n’a mai dat pe acasă? O asemănare însă se poate stabili între nabobul politicei liberale şi paserea aceea urâtă din poveste care-şi murdăreşte cuibul. PUNERI LA PUNCT Un oarecare domn Păcurariu sena- tor din Bistriţa a vorbit în Senat îm- ' potriva libertăţei presei. Noi îi respectăm părerea. Am doii totuşi, spre a fi fixaţi asupra obiectivităţei susţinerilor sale, să ne spună dl senator Păcurariu, dacă în oraşul său, la Bistriţa, şi a putut da seama vreodată ce însemnează libertate şi ce însemnează presă? Ne îndoim, de aceea atacurile dsale Împotriva libertăţei presei ne . .. onorează. * Bugetul ministerului comunicaţiilor se prezintă la cheltueli ai un spor de un miliard şi jumătate. Cine îndrăzneşte să mai conteste „trecerea“ dlui general Moşoiu în guvern ? Noua lege a chiriilor Noul proiect de lege al chiriilor, deşi se apropie Sf. Gheorghe, este incă necunoscut. Ministrul de justiţie păstrează în această privinţă un secret inexplicabil, declarând insă, că proiectul său „va aduce liniştea şi armonia intre proprietari şi chiriaşi." Faptul, că proiectul nouei legi a chiriilor este ţinut în cel mai strict secret, ne îndreptăţeşte să credem,că a fost făcut cu uşile ferecate, neluând parte la alcătuirea lui tocmai cei mai interesaţi, chiriaşii, şi aducerea lui în ultimul moment în Parlament este motivată de dorinţa ministrului de justiţie de a împiedeca orice intervenţie a celor lezaţi, pentru a obţine o modificare a proiectului iniţial. Cu ocazia depunerei în Parlament a actualei legi a chiriilor, dl I. Th. Florescu a declamat, cu acelaşi optimism, că „proprietarii şi chiriaşii se vor îmbrăţişa.“ Insă,in cursul unui an de aplicare a legei nu s’a văzut nici un asemenea caz; dar, s’au văzut mii de cazuri, in cari aplicarea acestei legi a dat cele mai nenorocite rezultate, prin greutatea procedure! şi a nenumăratelor portiţe de scăpare lăsate pentru proprietari. Plecând deja aceste constatări, făcute in cursul unui întreg an, nu putem decât condamna modul in care se vine cu o lege ce interesează imensa majoritate a populaţiei NOTE Charles Bouglé Citim în „Ideia Europeană“ că „ilustrul sociolog“ francez profesor la Sorbona, un mare prieten al Românilor, Charles Bouglé vine la Bucureşti pentru o serie de conferinţe la Fundaţia Universitară Carol I. Capitala e de-o vreme mai mult decât atâtea oraşe mari — un oraş al conferinţelor. Tineri cari abia lasă din cuibul copilăriei s’avântă cu îndrăsneală în conferinţe despre orice, profesori vorbesc cu înţelepciune despre toate lucrurile rare se pot şti, femeile ţin conferinţe despre drepturile perdute deodată cu alungarea Evei din raiu, se disctat — Einstein, expresionismul, teatrul nou, — şi e o fierbere intelectuală vrednică de toată luarea aminte. Iată acum că invitaţi din partea socetăţii române de Filozofie vin şi profesori streini — şi încă dintre cei mai iluştri să ţină sprintenilor la minte bucureşteni conferinţe cumpănite într’un graiu pe care aceştia îl înţeleg aşa de bine. Charles Bougle e unul din atavea serie de sociologi fracezi care s’a început cu Comte. Cu mult simţ pentru nuanţe el nu se putea mulţumi ca nici un punct de vedere extremist, între sociologia lui Dürkheim, care punea accentul pe partea curat colectivă a societăţii şi privea societatea cu o entitate capabilă de constrângeri morale şi intelectuale asupra singuraticului individ, — şi între sociologia lui Tarde, care dimpotrivă atribuia individului creator rolul de căpetenie în viaţa socială stăpânită de regle imitaţiei, — Bougle face trecerea cu fel şi fel de nuanţări psihologice, în sensul sociologiei lui Simmel de la care desigur a învăţat foarte mult. la Bucureşti va vorbi săptămâna viitoare despre Rensii, despre sociologia francezi contimporană, despre modalitate în democraţie. Subiectele frumos şi actual alese vor interesa desigur publicul cu atâtea interesa el Bucureştilor. Şi apoi chiemarea iluştrilor streini la noi are mai mult decât o importanţă pedagogică. , Ei ne pot aduce foloasele pe care totdeauna prietenii le vor aduce prietenilor. Prin invitaţii de felul celei făcute de societatea filozofilor români , putem ajunge la un spor de prieteni, astăzi când toată lumea umblă după prieteni. Cehoslovacii ştiu să facă acest lucru cu mult tact. E poate o lipsă de tact când scriam că umblăm după prieteni; o scriem totuşi, fiindcă prea puţin ne gândim s-o facem. Dacă prietenii nu ne vor scoate din încurcături — nu ştim cine ar putee-o. Charles Bougle ne e recomandat ca unmare prieten“, dacă e adevărat, va pleca înapoi în ţara sa cu o prietenie şi mai mare; fiindcă — oricâte scăderi am alea — totuşi suntem nişte oameni simpatici. orăşeneşti, în special a celei mai nevoiaşe. Secretul in care este ţinută noua lege a chiriilor, nu poate si ascundă deret diapoziţiuni rele pentru chiriaşi. Nu înţelegem altfel, de ce ministrul justiţiei nu a consultat şi nu consultă incă, mai fiind vreme, organizaţiile celor interesaţi in cauză. Uniunile chiriaşilor şi proprietarilor din toată ţara, pentrucă nu peste tot sunt aceleaşi raporturi între chiriaşi şi proprietari. Numai astfel s’ar putea alcătui o lege, care să poată netezi asperităţile dintre aceste categorii de cetăţeni. Mentalitatea şi sistemul liberal in materie de legiferare este acelaşi: samavolnic şi autocrat. După cum In materie de finanţe legiferează fără consultarea factorilor economici ai ţarei, după cum în materie de presă legiferează fără a fi întrebaţi cei interesaţi, sugrumându i libertatea, tot aşa procedează şi în materie de chirie, fără consultarea chiriaşilor şi proprietarilor. Dar, cum partidul liberal cutează să aducă un Parlamentul numit prin furtul urnelor, pactul fundamental — Constituţia — făcut împotriva voinţei unanime a ţarei, pentru a-i impune voinţa unui singur om, nu ne mai miră nimic din partea oricărui ministru al regimului actual. Libertăţile publice Combatarea guvernului, în chestiunea presei, chiar de către liberali. — Senatorul Universităţei din Bucureşti vorbeşte de autocratismul la care tinde Constituţia liberală. Una dintre ideile scumpe dlui Brătianu, pentru a cărei înfăptuire a fost în stare să scoată un corp de armată pe străzile Capitalei, este sugrumarea presei. Libertăţile publice — ca de exemplu dreptul de întrunire — jenează interesele partidului liberal şi de aceea ce trebuesc răpuse ; printre ele, în primul rând, presa Dar iată că tentativa dlui Brătianu revoltă până şi pe partizanii dsale. Când noi am zis, că sugrumarea presei în Constituţia liberală, este curata întronare a autocratismului, ni s’a spus, că suntem pătimaşi. Pătimaş este şi senatorul Universităţei din Bucureşti, dl E. Pangrati ? Dşa a spus la Senat, în discuţia pe articole a Constituţiei liberale. „Declară că se pronunţă hotărât pentru libertatea presei, pentru că orice măsură luată împotriva ei ar fi inutilă şi ar crea autocratismul.“ Nu ştim ce ar mai putea spune dl Brătianu, şi partizanii săi, despre învinuirea de autocratism, pe care, cu foarte multă indulgenţă, le-a spus-o şi opoziţia. Un alt senator, care a combătut guvernul, deşi este ales liberal, dl Gr. Procopiu, şi-a permis, apărând libertatea presei, să spună: „Idei, care azi ne par subersive, mâine pot fi admise ca fundamentate ale vieţei sociale şi de Stat.“ Deci, un bolşevic nu toată puterea cuvântului, care ar trebui arestat. Ba până şi dl ministru Constantinescu — bun înţeles ca să linguşească presa! — a binevoit să-i ia apărare şi să ceară modificări la proectul liberal. Rezultă, din aceste fapte, că dl Brătianu, carea s’a îngrijit să excludă parlamentarii opoziţiei, n’are cel puţin unitate din vederi nici între parlamentarii săi. Constituţia liberală se votează în silă, chiar de către liberali. EFEMERIDE O moştenire ciudată Cea mai grea despărţire şi cea mai dureroasă e despărţirea actorului de scenă Sunt artişti cari nu pot să se scuture de farmecul rampei şi să dispară la timp. Una dinre aceştia e şi Sarah Bernhardt, care deşi trecută de 80 ani, cu un picior amputat, mai apare din rând in când şi azi pe scândurile unde a cules lauri. E caricatura celei ce a fost odată, dar — nu poate să se despartă de scenă iar publicul o înţelege şi o aplaudează. Să nu ne mirăm de artişti că farmecă locul unde au strălucit şi au fost glorificaţi, când acest farmec s’a estirs şi asupra unui biet aprinzător de lămpi. Cazul a’a petrecut la teatrul Walnut Street din Fladelfia şi omul de care e vorba se numeşte Jrohn Reed. A fost în serviciul teatrului timp de 64 ani şi n’a lipsit în acest interval lrng dela nici o singură reprezentaţie. Scena o iubeşte mai presus de orice pe lume, mai mult decât lumea asta chiar. John Red şi a compus acum testamentul. E bătrân şi nu crede să mai trăiască mult. Ultima lui dorinţă e ca după moarte capul să-i fie despărţit de trup şi adus la teatrul Walnut Street spre a fi întrebuinţat ca craniu in scena mormântului când se va reprezenta .Hamlet*. — „Iubesc teatrul* — zice bătrânul — ,şi vreau să-mi rămână capul pe locul unde cu mâinile unde împreună a muncit ras! bine de o jumătate de veac*. Direcţiunea teatrului la început s’a opus primirii acestei moşteniri ciudate. Văzând insă Întristarea bietului bătrân și-a schimbat hotărârea și promise ci-i va împlini dorința. ARISTARC & COMP. Conferinţa internaţionala a muncii Cu prilejul călătoriei sale în America, dl Albert Thomas, directorul Biroului Internaţional al Muncii a primit declaraţia dlui Julius H. Barnes, care vorbind în numele Camerei de Comerţ a Statelor Unite, al cărei preşedinte este, exprimă dorinţa serioasă da a colabora la lucrările organizaţiei internaţionale a muncii. Se ştie că, până în prezent, Statele Unite n'au aderat în mod oficial la această organaţiuni. într’un comunicat publicat de jurnalele americane, dl Samuel Gompers, preşedintele Federaţiunii americane a Muncii s-a declarat în totul de acord cu dl J. H. Barnes, şi şi-a exrimat speranţa de a vedea patronii şi muncitorii Statelor-Unite luând parte la viitoarea sesiune a Conferinţei internaţionale a Muncii. Colaborarea Americei Dl Albert Thomas a relevat faptul ei, cu toate că Statele Unite nu fac încă parte din Organizaţia internaţională a Muncii, ele trag, în mod indirect, numeroase avantaje din munca depusă de această organizaţie. Protejând ţările, a căror legislaţie socială este dezvoltată, în contra concurenţei neloiale a ţărilor unde muncitorul este exploatat cu asprime, organizaţia internaţională a Muncii ajută Statele- Unite, ca pe celelalte State înaintate, să-şi menţie la un nivelridicat condiţiunile de muncă. Colaborarea de toate zilele a Statelor-Unite este, necesară progresului unei asemenea acţiuni. Dl Albert Thomas este convins că „odată ce naţiunea la care condiţiunile muncii sunt cele mai bune, se va fi unit cu noi, ea ne va ajuta în mod considerabil să aducem toate celelalte naţiuni ale lumii să adopte condiţiuni mai favorabile*. In aceiaş ordine de idei, „New-York Herald* publică la 21 ianuarie 1923 un articol întitulat „Munca internaţională" în care observă: „Cuvântul „internaţional“, mai ales atunci când este apropiat de muncă, a dobândit o semnificaţie de rău augur trezind amintirea numeroaselor inscenări politice şi economice încercate de revoluţionari, sau a aspiraţiunilor irealizabile ale unor intelectuali atinşi de sentimentalism care visează fraternitatea universal şi îndreptarea omenirii. O muncă pozitivă Biroul internaţional al Muncii nu reprezintă nici una din aceste două tending. Directorul său dl Albert Thomas, fost ministru al muniţiunilor în Franţa, lucrează pentru ameliorarea soartei muncitorilor nu aşa cum ar dori intelectualii, adică printr’o propagandă idealistă, şi nici aşa cum ar dori „visătorii roşii", pregătind o revoltă oarbă, ci prin cercetarea minuţioasă şi ştiinţifică a problemelor economice şi a legislaţiunilor sociale din toate părţile lumii, şi aceasta pentru a ameliora în mod gradat condiţiunile de trai ale muncitorilor din toate ţările. Sistemul celor trei echipe Biroul internaţional al Muncii de la Geneva a publicat de curând o broșură documentară asupra rezultatelor date de înlocuirea echipelor de mincitori care lucrau, — în întreprinderile cu activitate continuă, — câte 12 ore (sistemul celor 2 echipe) prin echipe de muncitori care lucrează 8 ore (sistemul celor 3 echipe) din 24 de ore. Cercetările privesc în special industria ferului şi a oţelului. Răspunzând acestei cereri, Biroul internaţional al Muncii a trimis o serie de chestionare diferitelor guverne ale Statelor — membrii ai Organizaţiei Internaţionale a Muncii, precum şi celor mai importante organizaţiuni patronale şi muncitoreşti. Aceste chestionare aveau de scop să obţie din toate părţile răspunsuri precise asupra schimbării introduse. Toate aceste răspunsuri care privesc buna stare şi prosperitate atât a întreprinderilor cât şi a muncitorilor, adunate la un loc şi clasate pe ţări formează conţinutul volumului suscitat. Fără a da amănunte asupra ameliorărilor în tehnica industrială datorite introducerea noului sistem, răspunsurile publicate în broşura Biroului internaţional al Muncii dau impresia generală că aplicarea sistemului celor trei echipe este favorizată de toate ameliorările utilajului permițând economizarea salahorilor și deci reducerea la minimum a lucrătorilor suplimentari.