Patria, decembrie 1923 (Anul 5, nr. 261-284)
1923-12-08 / nr. 266
Aitai ! & Hamar al 266 Cluj, Sâmbăta, 8 Decemvrie 1923 2 LEI EXEMPLARUL feî şi minoraţile etnice . Cea mai grea acuză pe care noi românii de dincoace de Carpaţi o aduceam naţiunii maghiare dominante, sau mai bine spus guvernelor ungureşti care afirmau că reprezintă aceasta naţiune, — era că ^raţiunile conlocuitoare în vechiul s stat ungar erau exploatate în folosul celei dominante. Erau exploatate fie că nu erau lăsate sâ se desvolte liber, fie că puterea lor creatoare, munca şi realizările acestei munci, erau întrebuinţate spre mărirea şi întărirea unei singure, lăsată că zburde mai mult decât în libertate , asigurândui-se privilegii Simţul nostru de conservare şi de demnitate naţională se revolta sincer împotriva unei asemenea stări de fapt. De aceea, încă din clipa unirii, noi am decis că resimţim destul de puternici ca în ţara noastră să trăim din propria creaţie, din propriile forţe, din munca noastră, şi că nu intenţionăm să trăim din sâul altora, lăsând minorităţilor toate depturile în cadrul cărora, legiferate fiind, că şi poată folosi toate puterile pentru desvoltarea proprii lor individualităţi, rămânând, bineînţeles, aspiraţiile acestei individualităţi propri în conglăsuire cu interese superioare ale Statului român. Aci e de a se căuta originea hotărârii dela Alba-Iulia, în care noţmnea română de dincoace de Carpaţi îşi fixa atitudinea sa faţă de concetăţenii de altă limbă. Noi, într’adevăr, şi azi, la cinci ani după unire, nu socotim că am putea să ne schimbăm într’o rasă turanică ce nu poate trăi decât din exploatarea altor naţiuni Noi şi azi credem cu tărie că naţiunea română va avea un viitostrălucit hrănindu se numai din puterile şi munca sa. N’avem nevoe nici de limba, nici de şcoala, nici de biserica minorităţilor. In marea compactă a naţiunii române, ele rămân, ceea ce sunt: mici insule, unele de formaţiune destul de proaspătă. Dar poiind de la acest principiu, în mod necesar noi a trebuit să luăm toate acele măsuri care să-l facă viabil. Ca întâia consecinţă a drepturilor minorităţilor noi trebuia să restituim naţiunea română în drepturile sale şi să suprimăm privilegiile care dădeau minorităţilor nu posibilităţii de desvoltat, ci favoruri la cari nici înainte nu aveau drept, cu atât mai puţin după ajungerea lor în cadrele politice ale Statului naţional român. In acest act al nostru, — românizarea administratei, a justiţiei, a institutelor superioare de artă şi cultură care trebuiau creiate pentru noi, — cari formau majoritatea imensă a Ardealului şi Banatului — din sub regimul unguresc dacă ar fi fost un regim de drept,- minorităţile noastre etnice au văzut-o ... depărtare a partidului naţional dela hotărârilede la Alba-Iulia, — şi nu ni l-au iertat până în ziua de azi. Dar noi nu suntem un partid care să ne jucăm cu vorbele, nici cu principiile. Aşezarea minorităţilor în drepturile lor trebuia să meargă mână în mână cu aşezarea naţiunii române în drepturile sale. Altfel ar fi însemnat să luăm o concurenţă şi nedreaptă şi lipsită de temeiul libertăţii. Cum s’ar fi îchipuit concursul liber, când minorităţle ar fi luptat în privilegiilor rămase dela Statul ungar, iar noi am fi rămas tot un fel de misera plebs contribuens ? Era absurd. Reintegrarea naţiunii române în drepturile sale încă nici azi nu e desăvârşită. Noi ne întinăm principiului ca fiecare naţiune să trăiască din puterile sale proprii, neexploatând pe alta. Cu puterile câte le are, organice, ale sale, desvoarte-se fiecare naţiune sub acelaşi scut legal al Statului Dar noi, naţiunea română, avem încă atâtea terenuri de activitate, de muncă, în cari putere noaste organice nu se pot valorifia. In proporţia ce ni se cade numărului, puterii noastre de muncă, vitaliăţii sănătoase, noi trebue să ne câştigăm dreptul nostru. Altfel ar însemna că consimţim să trăim robiţi în propria ţară de capitalul, comerţul, industria minorităţilor, de pildă. Manfestarea noastră şi pe aceste terenuri ale viţii, numai cei orbiţi vor considera ca o depărtare dela hotărârile dela Alba-Iulia. Apoi dela Abla-Iulia şi până azi minorităţile noastre etnice, s’au sporit cu sute de mii dacă nu cu milioane, graţie sufletului primitor al românului, dar mai ales graţie demoralizării simţului de răspundere al multora. Pe aceşti intruşi de la unire încoace, pe sutele de mii cari au trecut graniţa sâ se îmbogăţească pe spinarea noastră, noi nu i-am cuprins în hotărârile noastre de unire. Noi ştim exact numărul minorităţilor noastre. Şi un postulat categoric al reintegrării nafuunii române în drepturile sale, este şi trecerea peste graniţâ a tuturor celora ce nu-s minoritâfi băştinaşe, de orice limbă şi de orice lege ar fi Ţara noastră nu poate fi o „cloaca gentium." Minorităţile băştinaşe, dacă-şi cunosc propriile interese, trebue să ne ajute la acest pas, nu să ne bârfească acuzându-ne, că ne-am abătut de la Alba-Iulia. Ele trebue să ştie că pâ rât suntem de sinceri în aplicarea principiului ca fiecare popor să trăiască neexploatat de altul liber să şi dezvolte toate puterile în folosul său şi al ţării, pe atât de intransigenţi trebuesă fim cu aşezarea naţiunii noastre în drepturile sale CRONICA ZILEI agMBa Taxele de export. Pi In fixarea noului regim de expot la cereal, derivate și alte articole, s’au fixat taxele vamale, fără a fi precizate în ce valută sâ se plătească iau la ce curs să fie calcuată valuta sodie a dferitelor tari importatoare. Pentru împlinirea acestei lipse, Ministerul de finanțe a întocmit un decret, în care se prevede calculul taxelor vamale în valută forte. f Traian P. Nicolin A încetat din viaţă in liniştea misterioasă a unui sanatoriu de tuberculoşi de Cluj cu băiat ben. Ban la toată accepţiunea cuvântului. Modest. Însufleţit, talentat, un preten fără perecre. Era, cum se zice, dintre oamenii dinaintea războiului. S'a stins citit de toată lumea, de prieteni, până şi de rudeniile de aproape. Boala neenţătoare nu i-a de pace. De câteva luni te Încuibase în eanal lui şi-1 neliniştea. In toamnă 1 a pus la pat, pentru a nu-1 mai lăsa din glieaele ei nemiloase, hrăpăreţe. Lam vizat la câteva rânduri. Avea nădejdi de scăpare „La Crăciun cred, că vom fi împreună“, spuma „Petra" al nostru cu vocea stinsă. In timpul din urnă tşl pierduse ş;tl nădejdea, înch zându-şi durererea şi d sperarea în Suflet. A merit în singurătate, fără să-ş! fi putut lua rămas bun de la nimeni. Singur, cu făclia morţii In mână.* Şi cu toate scentea N colin merita un alt sfârșit El care înainte de război ca student la facultatea de medicină din Cluj având la iedemâră mijloace materiale ca băiat bogat fusese iniţiatorul organ,zi.il studer.t tail, după dzolvarea fostei socirtâţi studenpşti dn partea ungurilor. La Iniţiativa Ini studenţimea risbţtă se «rupesză intr’o societate clandestină „lulla“ de unde au pornit cele ma frumoase mîşări: o revistă culturală şi vaţă sportivă Nicolin era un scriitor de talent şi un admirabil sportist.* După război a fost un dement preţios tn orgnî'zufa gărzilor naţionale. Ur la Arad a colaborat cu multă însăfleţire şi destoinicie la z’arul „Românul" pentru cimentarea anini. In viaţa sportivă, Nicolin *.’a remarcat în luptela romane ca un adevărat profesionist. Era de o extraord n*ră vig jura, un atlet iiz’stat ca o m«su latur â puternică, cu forme excelente. S cer toate acestea microbul invz'bil, prin fgtața lui lentă la răpus, pe acest uriaș. **r Vâltoarea de dtpî război, zuristica îi care se angajase l’au sas tos , la cont nuarea studiilor. In timpul dio urmă iasă se aşezase seros pe lucraş; în scurt timp avea să termece medicina Moartea prea timpurie nu i a dat îngăduială — ea i’a răpit îo floarea vârstei, la 31 de ani. Corpul neînsufleţit a fost ridicat în tăcere din sanatorii da o soră a dânsului şi dus la Arad. Luni seara, la 3 Dec. aude a fost famormântat. Noi, colegii lui, cari l’ara iubit şi i-am admirat Intotdeauna excelentele lui calităţi, depunem pe mormânt o la rimă de durere şi-i cerem iertare, hinta aceasta rea şi egoistă ne-a copleşit cu preocupările ei, impiederându-ne să ne îndeplinim adevăratele noastre datorinţe de prieteni sinceri. Dormi în pace suflet bun scurşi! Plata despăgubirilor — o afacere a part. liberal Lichidarea despăgubirilor de râzboi este pentru partidul liberal un nou prilej de pricopseală. Sistemul de repartiţie a cotelor de despăgubiri cuvenit fiecărui judeţ, precum şi stabilirea localităţilor cărora li se împart avansurile în contul despăgubirilor din suma alocată prin bugetul actual, sunt dovezi neîndoioase că dl Vintilă Brătianu n-a ignorat nici de astădatâ interesele partizanilor sai. Aşa de pildă in judeţul Muscel, şi al cărui cuprins se află şi proprietăţile familiei Brătianu, maistrul de finanţe a ştiut să aleagă comunele ce li se vor plăti avansurile despăgubirilor, astfel încât nici fratele său, nici ceilalti partizani cu suprafaţă politică in partid sa nu rămână pe din afară Sunt in acest judet comune devastate în toamna anului 1916, cari au făcut parte din linia frontului şi cari au fost rxduse totuşi dela această împărţeală. In schimb au fost trecute pe tablou toate localităţile in cari se găsesc proprietăţile partizanilor. Dlul Dinu Bâtlanui i s’a acordat drept despăgubire de război o sumă de aproape 700 mii lei Cum şi-o fi putut justifica cel deal treilea membru al „Dinastei" această enormă sumă, care reprezintă o pagubă de peste 200 mii lei socotită în preţurile din 1916. Dumnezeu şi îl Putem însă afirma că nici unul dintre ceilalţi proprietari ai judeţului Muscel, nici chiar aceia cari au suferit pagube Industriale, nu au reuşit să obţină prin sentinţe judecătoreşti suma ce i s'a acordat dlul Dinu Brătianu. In această chestiune, de altfel, »Viitorul* aduce o nostimă desmiriţire, şi anume: că nu 640 m, lei i s’a plătit dlul D.m. Brătianu, ci numai 64 mii lei. Este adevărat că numai aceasta din urmă sumă i s’a plătit dlui Dinu Bâlianu, dar suma totală a despăgubirilor i s’au acordat este de 10 ori avansul primit acum. Dacă nu s’a putut plăti decât 711% din totalul despăgubirilor, cauza este că suma alocată pentru plata despăgubirilor este prea mică spre a putea acoperi toate pagubele. Dl Dinu Brătianu va incasa, însă, şi restul, nu ne îndoim, printre cel dintâi. Pentru asta va avea grije fratele său de la finanţe. Aşteptem să se termine plata acestui prim avans al despăgubirilor, şi după tablourile oficiale vom arăta că ei dintre cei despăgubiţi sunt membrii ai partidului liberal, precum şi proporţiile în care aceştia au fost despăgubiţi faţă de ceilalţi. Panamalele exproprierilor Noui abuzuri şi ilegalităţi — Cum se ia ţărănime! noastre pâine din gură ? Nu departe de Haedin se află comuna Rash’jel, unde contele Banfl George are o pădure de întindere de mai multe mijugăre. Locuitorii comunelor de jar fiind pământul neproductiv trebuie să se susţină din industria forestieră, prin urmare aşteptau cu multă nerăbdare să li se exproprieze pădurile contelui, asigurându-se astfel existenţi Contele încă ştia ca va fi expropriat şi Contru a pierde cât mai puţin la 17 Octomvrie 1922 vinde pădurea societăţii Bihar-Szilágyi din Oradea-Mare de sub conducerea unui domn Fischar cu suma de 5 200.000 lei, deşi ea valorează peste 50 milioane. Un contract imoral Este foarte interesant şi se vadă ce fel de contract a înţeles să încheie contele cu dl Fisher, pentru ca si spnlîcz, ţărănimea românească de rădurile cari formează singurul lor mijloc de trai. Vânzătorul contele Banfy ştia foarte bine că pădurea se va expropria. Totuşi a vândut o. Aceasta se evidenţiază din art. II al contractului intervenit între conte şi Societatea Bihar-Szilgyi, arde contele declară expres, că vinde pădurea fără nici o răspundere, dacă Societatea o va putea exploata sau nu, sau dacă ea va fi sau nu sapusă expropriere). De altă parte este caracteristică îndrăzneala cu care dl Fisther a cumpărat pădurea suportând orice riscuri, convins că o va avea pentru că are legături și bani. Prin urmare un contract imoral, bazat pe exploatarea venalităţi unuia şi alteia, pentru ca ţărănimea să fie înşelată din partea unei cete de streini de orice sentiment românesc. Prima dată regiunea silvică a refuzat să aprobe tătarea pădurei de către noul proprietar declarand foarte adevărat, că contractul fiind încheiat după 1918, adecă în contra dispoziţiunilor art. 23 al legei agrare, nu este valabil. Ce se va fi întâmplat insă pe urmă, deocamdată nu căutăm, destul căregiunea silvică revine şi aproba exploatarea. O motivare mincinoasă Comisiunea de ocol de expropriere a expropriat întreaga pădure a contelui Reihien in favorul comunelor, când vine inginerul silvic Nagy cu opinianea sa propunând să se aprobe exploatarea pădurei din partea nouei socieeți, întrucât ea are industrie în pădure, deci cade în prevederile articolului 36 alegoi agrare. De fapt, societatea nu avea nici o industrie în această pădure. Pentru a se putea vinde ceea ce aparţinea de drept comunei, societatea a recurs la ajutorul inginerului silvic Nagy şi a şefului regiunei silvice. Sub masca, tări dan păşune comunei, propune să li se dea comunelor Beliş şi Recheţea pădure mare, dar ca materia NOTH Poporul dascălilor întreg poporul dascălilor — dela învăţătorul de sat șs profesorul universitar — a ţinut un frumos congres la Bucureşti. S’a discutat situaţia imposibilă în care se zbate întreg corpul didactic. Asupra propunerilor ficate într’o atmosferă agitată, s’a căzut de acord. O comisie anume aleasă merge zilele acestea la ministrul instrucţiunii şi apoi la Regele. Cererile se rezumă la cea mai însemnată de zece ori salarul din 1919, cu condiţia, ca indicele de scumpete să se verifice din trei în trei luni. In caz că dorinţele corpului didactic nu vor fi împlinite — toate gradele — vor duce lupta până la izbândă. Mijloacele de luptă diferă. Învăţătorimea care nu poate trăi cu leafă de 30 lei la zi, îşi va da demisia, deoarece cu orice altă ocupaţie ar câştiga mai mult. Corpul secundar îşi va da de asemenea demisa, în cazul că două treimi din numărul total al profesorilor sunt pentru măsura aceasta radicală, dacă nu , atunci se vor restrânge la gevă. Suntem Informaţi, că de pe acum demisiile decurg fivâţitorimea se retrage în bloc. Corpul didactic de la liceul din Focşani a demisionat. Sunt semne, că lupta va fi dusă cu hotărâre până la sfârşit La congres de teama atmosferei pearc&rcfte n’a azistat nici un reprezentant a! o fidelităţi!. Ministrul însuşi şi-a scos informaţiile din ziare. Ia orice caz niciodată mişcarea Intelectualilor n’a fost mai î uh-gafă, înţelegerea mai armonică, hotărârea mai intransigentă ca acum. Ştiu torţi, că e momentul să-şi realieze acest minim de cereri, cari comparate cu stuaţia dinainte de război nu înseamnă de fapt nici jumătate de posibilităţile de traiu de atunci. Guvernul, care până acum n’a dat atenţia cuvenită acestei mişcări, sa vede dintr’odatî în faţa unui apropiat dezastru cultural. Suntem curioşi, cum va ieşi din încurcătura în care propria neglijnţâ l-a adus. Incăpăţinarea intelectualului e cu mult mai mare decât a putut voiodică să viseze o stăpânire de industriaşi şi bancari. ________ lul lemnos vândut societăţii, iar în Ioc da pădure dealuri Sterpe. Ţărănimea a fost pusă în faţa unei fapte împlint. Nu a fost avizată, nu a fost nimeni la faţa locului, ci totul s’a făcute sub mârâ. In Ioc de pădure ... păşune şi viceversa Pentru ca batjocura adusă ţăranilor să fie completă, comisiunile superioare de expropriere au dat comunelor în loc de păşune pădurea vândută societăţii Bhar-Szilgy, iar în loc de pădure nişte deduii sterpe pe cari nu va creşte pădure niciodată aşa după cum ar propus cei mai sas vizaţi. Comisiacea judeţeană in şedinţa sa din 27 Ianuarie 1923 a sancţionat toate monstruozităţile din opinia ocolislui silvic şi după cum ea zice tu hotărârea ce a adus —prohab ! Ironic — expropriază pădurea C-F. no 590 ca . .. păşune comunală pentru cătunul Dealul Beţi spaţinător comunei Beliş, tot aşa „expropriază terenul C. F. 510 pentru ... pădure comunală". Prin urmare comuna are o pășune, și pădure .. . așa credea comisia ! Să vedem acum a fost batjocorită cealaltă comună. La art. III. al hotărârei se zice: „expropriază în lavorul comunei Rachele terenul acoperit cu pădure, ca pășune comunală“. Iar la art. IV. „expropriază pentru complectarea pădurei comunale (după ce nu-i mai dase nici o pădure N. R.) înfavorul comunei Răchiţele... terenul“ şi aşa mai departe Ne întrebăm acum cu legea agrară l, mână, comisiunea judeţeană pe ce bază a aprobat cumpărările făcute contrar cu articolele 3, 4 şi 36 din legea agrară? Tocmai la articolul 36 se referă comisiunea judeţeană? Apoi să constate oricine că Fischer nu avea ulei o Industrie la Răchiţele şi articolul a fost invocat numai pentru a duce lumea în eroare. Prin aceste manopere nenorocite, urda comunele au primit pe hârtie , pădure şi păşune. In realitate însă nimic, sunt expuşi piericel de foame cei mai buni moţi ai noştri cari iu toate timpurile au dat cele mai bune elemente mişcăilor noastre naţionale. Să notăm clar numele celor din comisia de expropriere, pentru a-i lăsa posteriorităţii Preşedintele comisiei a fost dl L. Ducustră, membrii din Ciomac, mai ales dl Z. Tilea şi secretar N. Popa. După ce am văzut cum comunele au fost trase pe sfoară în modul cel mai neomenos, comisiunea a găsit de bine ca să fie neexpropriate contelui Banffy 756 jugăre de pădure, deşi locuitorii nu au fost Sutisfăcuţi şi legea agrară în art. 32 preveds ca maxim sb a 200 jigăre. Dar ce nu face di Fischer?! Iită cum se aplică legea agrară în Ardeal. Un singur caz, urmează nenumărate altele, dar caracteristic. Nu este altceva, decât exploatarea în antreprisă a ţărănimei noastre necăjită şi batjocorită. Vom continua în numărul viitor toată tragedia bravlor noştrii moţi, arătând cum au fost bătuţi de către jandarmi fără nici o vină. EFEMERIDE Criminali simpatizaţi Acum câteva luni făcea mare senzaţie în Paris omorul unui prinţ egiptean. Soţia acestuia, o parislanft, l-a ucis cu’n glonte de revolver ziua în amiaza mare, intr’o cameră de hotel, şi dacfi mi aduc aminte bine, femeia aceasta a fost achitată. Ceeace însă e curios in tortă afacerea, nu e faptul că a fost achitată, s'a mai întâmplat şi se întâmplă chiar destul de des să fie achitaţi, ucigaşii, dar ciudată e simpatia ce-o arată publicul faţă de aceşti criminali. Fosta soţie de prinţ, mai înainte fără de portar, după săvârşirea crimei a fost asaltată de public cu flori şi elogii, primea sute de scrisori la zrîr, declaraţii de tot felul şi peţitori cu nemiluita suspinau pe sub geamurile ei. Pentru ce ? Pentru bravura de-aş fi trimis pe cealaltă lume pe soţul ce-o Incomoda făcându-i scene de gelozie, înclinări de-acestea bolnave de-a simpatiza cu criminalii, nu s au văzut numai la parisianii de azi. A existat în toate timpurii?. Un caz identic s-a petrecut în 1887. Atunci un anumit Henry Palmin, mare aventurier și Don Juan, care omorâse în Paris două femei a fost de asemenea obiectul de simpatie al lumei parisiene. Atâta aglomeraţie de femei ca* pertractarea procesului criminalului de mai sus nu s a putut vedea niciodată. Nu femei din pătura de jos, ci femei din societatea înaltă. Toate îl adorau pe ucigaş şi multe dintre ele leşinară când i s'a cetit sentiur de moarte. O femeie tineră şi frumoasă dintr-o familie frantaşe şi mamă la trei copii ca trei ingeri, a exclamat în gura mare: „Dunsnezeesknl Pranzini! Aş da 50 de louisdori sâ-i pot strânge odată mâni!“ Şi sunt o mulţime de cazuri încă, caii au pasionat atât de mult publicul de ambele sexe al capitalei franceze. ARISTARC & COMP Un eveniment artistic — Agathe Bârsescu la Cluj — Clujul nostru, atât de văduvit de adevăratele manifestiri artistice, a trăit aseară clipe Înălţătoare de emotivhata artistică. Clujul vădivit de personalitatea artistică pa caregeniul românesc o aşteaptă şi o cer, — pretinzând o, pentru cinstirea noastră — a serbătorit un pas pe set mo şt rar, care ne-a îndreptiţit şi mândria, şi aşteptarile nezdrun .Inate încă ni ai noştri, cel da aici. Agatha Bârsescu a fost între noi, a fost a noastră şi prntru noi a fost. Plecată — sut ani de zile de atunci — ca să ducii gloria artei române peste hotarele drepte, talentat el a strălucit deopotrivă pasenele Vienei, Berlinului, şi New-York-ului luând îa Imbrid Göthe sau a la Shakespeare, mângâind sulietele noastre dornice de orizonturi mai larg! şi împăcând dorinţele noastre de bivuiţă, prin închinăciunile depuse în admiraţie drept omagiu talentului sîu sfărâmător de graniţe, universal. Agrihe Bârsescu a fost [şi este a noastră, şi, totuşi, emoţiile pe cari arta el le risipeşte cu dărnicia unul Cresa*, s’au tjîmpărţt liminelor celor două continente cari selecţionează tot ce pomenirea dă mai superior, mai vrednic da bruiaţi şi de admiraţie, cu o simplicitate şi siguranţăsimplă. O fiii noştri, ai acelora cari am văzut-o acum 20 da ani, cari am trăit alături da ea şi prin ea adevăraţii flori ai creaţiei artistice implacabile nu şt au crezut realitatei revăzând o aceeaş Agathe Bârsescu este aceeaş ca şi atunci când a plecat, nici nu se cunoaşte că două decenii nu a fost printre noi şi anii, pat’ca ne-au rezolus o pentru a ne mulţumi şi convingerea şi mândria că la frumos nu am fost cel din urmă cu contribuţia, ci prin pe cei dintâi. Teatrul Naţonal din Cluj, şi cu el Întreg publicul românesc al acestei vechi cetăţi romane, — acum românească pe vecie — a socotit de sfântă datoria de a-şi depune la treptele artei nemuritoare prinosul de recunoştinţă, de iubire şi de admraţie faţă de Agdhe Bârsesm pe care o cunoaşte lumea întreagă, dar care este a noastră, numai a noastră, a românilor. Prin glasul dial Zaharia Bârsan, directorul Teatrului Naţonal din Cluj, noi am spus Agnhîi Bârsis cu tot ce am vrut, tot ce am simţit. Im spus ci, odată cu florile oferite, îl oferim şi sufletele noastre, că revenind după aproape două decenii găseşte împlinit idealul naţional şi pe noi dornici de a o admira, că florile oferite veştejindu-se, vor lăsa în juru-i parfumul sufletelor noastre, drept prinos al admiraţiei şi jertfei pentru frumos. Ia triumfala Intrare în piesa „Sapho“, Agathe Bârsescu şi-a împletit mulţumirea cu versurile poetului, şi-a împletit emoţia personală cu emoţia artistică. Manifestata grandioasă pe care publicul spectator a făcut-o marc noutre artiste, atât în timpul spectacolului, ct şi la es rea din teatru şi la masa romană care a avut loc ,la restaurantul New-York după spectacol, este cel mai frumos prinos care i se putea aduce Agathel Bârsescu. in chestia învăţătorilorajutori Plângerile şi doleanţele cursiştilor Este în Ardeal o categorie de învăţători — aşa numiţi învaţatori-ajutori, cari s’au recrutat la Începutul imird din elemente cu câte două trei clase secundare, In lipsă de specialşti diplomaţi, la strâmtoarea în care ne găseam atunci, aceşti neuitraţi m-au prins foarte bine. Aceasta cu atât mai mult, cu cât învăţătorii, cari se găseau în scaun începuseră a-şi părăsi posturile şi a se trage la oraşe în slujbe mai bune şi mai ales nu credinţa, că şi vor putea ţinea mai lesne copii la şcoală pe vremurile acestea de scumpete mereu crescândă. Mulţi s’au înşelat, căci în lipsă de locuinţe îşi ţin familiile tot la sate şi ei părăginesc singuri la oraş, adăpostându se care unde poate. Dar nu aceasta este inspiraţia prezentului articol. Este o carzi cu totul de altă natală. Să explicăm faptele: C. D. prin ordinul Nr. 2109 din 1920 a dat un comunicat prin Buletinul oficial, In care spune, că sa pot primi în corpul didactic candidaţi de Invători-