Patria, aprilie 1924 (Anul 6, nr. 69-89)

1924-04-18 / nr. 83

Cluj, Vineri 18 Aprili O moda noua Recenta hoţie de cinci milioane, operată de data aceasta la Administraţia financiară a judeţului Cojocna ne face să afirmăm cu certitudine, că nicăiri, în nicio ţară de pe vastul rotogol al pământului nu s’a putut înrădăcina atât de adânc patima fraudelor banului public, ca în ţara Românească. Să fie atavismul — pentru ca şi pretorii, consulii şi proconsulii români trimişi în colonii sufereau de aceasta manie — să fie cumva vreo moştenire adusă de spoliatorii fanarioţi, de-acum un veac şi mai bine Dzeu ştie. Destul că se fură zi de zi cu o tot mai mare îndrăsneală şi neruşinare în toate oficiile publice, civile şi militare şi sume tot mai considerabile. Este de altcum o continuitate a gheşeiturilor inaugurate de guvernul Averescu, de tristă memorie, când hoţiile sub toate formele ajunseră la modă. Dispoziţia aceasta rentabilă a trecut ca un fel de zestre guvernamentală şi în epoca domniei actualei stăpâniri. Putem chiar spune, că dacă hoţiile n’au luat proporţiile antrepozitelor dela Giagoga sau a comandelor de locomotive, ele au devenit cu mult mai frecvente, au ajuns o boală endemică. Ziarele înregistrează zilnic fraude, cari se cifrează la sute de mii şi de milioane în toate părţile ţării. Sub acest raport am ajuns la o complectă unificare. Nu suntem de loc mai buni unii ca alţii. Hoţul n’are nici patrie nici naţionalitate. Căci dacă ar avea, şi-ar da seama de ruşinea şi de pata, ce le aruncă asupra amândurora prin actul său. Dar în sfârşit — ar spune un optimist, — hoţi au fost în toate vremurile şi vor mai fi. Pentru noi aceasta filosofică judecată este o mângâiere prea slabă. Fiindcă numărul indivizilor cu apucături rele sporeşte şi pentru profilexia acestei periculoase boli sociale nu vedem nicio pornire. Din contră. Moda cea nouă are ca orice modă tendinţe de proselitism în toate straturile societăţii şi în orice ram de activitate. Căutând să pătrundem în misterul atmosferei, care o produce, nu ne e greu să descoperim originea ei şi factorii, cari o creiază, ba cari o propagă chiar. Stările anormale în viaţa popoarelor au fost în toate vremurile distrugătoarele moralei publice şi propagatoarele perversităţii omeneşti. Epocile de ruină morală şi materială pot dăinui timpuri mai îndelungate sau mai scurte după cum forţa moralizătoare a cârmuitorilor şi tendinţa lor de corecţiune este mai slabă sau mai tare. La vecinii noştri şi în ţările, în cari aceşti doui factori s’au putut impune, s’a observat în scurtă vreme o refacere morală. In multe State nici n’a fost nevoie de o astfel de refacere, căci morala publică n’a fost atinsă de microbi destructivi nici în vremurile grele. La noi însă nici până astăzi nu s’a putut impune cetăţenilor respectul demnităţii ca om şi ca factor util societăţii. Şi aceasta pentrucâ imoralitatea se practică de sus. Ea este o îndeletnicire a celor mari şi cu răspundere Cei mici nu fac altceva, decât imiteazâ. Ori dacă s’a întronat de sus sistemul fraudei, fără aplicarea de sancţiuni severe şi imediate, să nu ne aşteptăm la o îmbunătăţire a detestabilelor stări actuale. Cazul dela Cluj ne mai oferă şi alte defecte speciale în manuarea banului public. Lipsa de control efectiv, şi o enormă lacumă în organizarea contabilităţii Statului, care dă posibilitatea unui singur om, să ridice pe o simplă chitanţă sau mandat orice sumă de bani fără o destinaţie imediată şi fără să se indice scopul utilizării acestor bani. Aceste defecte de administraţie au dat posibilitatea delapidării de la Cluj, mai cu seamă că defraudantul era singur stăpân pe cassele de bani, iar nu doi sau trei inşi, cum se obişnueşte la manipulări de sume mai mari. Ori în asemenea cazuri tentaţia joacă un rol de o covârşitoare complicitate. Omul îşi pierde capul şi devine criminal, fără să-şi dea seama. Desigur, că nu invocăm acest fapt, pentru a invoca circumstanţe uşuratoare. Susţinem însă, că mijloace de îndreptare ar fi. Se impune anume o modificare imediată a contabilităţii Statului, lucru care se poate face, cu înlesnire. Dar cine să modifice obiceiul rău al celor de la Cârmă, cari nu-i zic furtului hoţie, ci deficit? Un deficit care apasă greu pe spatele contribuabilului. Pentru aceştia şi pentru toţi delapidatorii să se deschidă cât mai largi porţile puşcăriilor, confiscându-li-se în acelaş timp averile câştigate prin fraudă. Numai atunci vom putea scăpa de mizeriile pricinuite de aceasta nouă şi periculoasă modă a delapidării averii publice. CRONICA ZILEI Tratativele româno-ungare terminate. Eri diminenţa «’au terminat tratativele româno-ungare urmate de Bucureşti, semnându-se la Ministere de externe următoarele convenţion: protocolul de procedură civilă şi drept privat, protocolul restituire! actelor de stare civilă, acordat se adenţiarilor privind suma de 640 mii lei aur pe care o va plăti Ungaria în locomotive, convenţia asupra depozitelor, datoriilor şi creanţelor particulare, convenţia fondaţiunei Godju, convenţia pentru repartizarea averilor judeţelor, oraşelor, satelor şi frontieră, sensiamenter financiar relativ la asigurări şi acordul comercial pe baza naţiune! celei mai favorizate, având două anexe: una rraie montând transitel la frontieră, cealaltă traficul local la frontieră. Aceste conventuri au fost semnate din partea României de dl .Flodor și din partea Ungariei da dl Vediacer. # Contra iobăgiei. O delegaţie de săteni din comana Bilbor şi una a comunei Sclcetete au plecat la Bucureşti spre a se prezenta dini Al. constantinescu, minstrai sgrboliniii, să ceară ca plata pişcatului in golurile 2 JES BAE MPLmUL Anal VI & Norft&rvi 83 munţilor expropriate, să nu îsfacă la ronică, după cum impche inginerii silvici, ci nmai îa leani spre a nu se întoarce la vechea Iobăgie. Da asemenea vor cere ca din pădurile ce au trecut la Stat dela fostele „Baneri private“ ele judetelor Cius, să se acorde comunelor Corbu, Taigheş, Blibor şi Bicaz lemn gatuit pe dru foc şi construcţii sşi cum aveau şi mai înainte. Călătoria prîmului-minîstru. Primul-mînstru, dl Ionel Brătianu, va petrece sărbătorile Paşteîai Intr’o călătorie făcută la Constantaopol şi în Turcia. Nici nu putea să şi aleagă altă ţară pentru călătorie darât Turcia, dacă ne gândim la lenpa orientală și apucăturile sale despotice. Ungurii se declară solidari Cu prilejul ultimei sale petreceri in oraşul nostru, dl subsecretar de Stat la interne, Tătăricu, a făcut unui ziar maghiar din localitate câteva declaraţii asupra partidului maghiar. Dl Tătărăseu spunese că acest partid nu reprezintă ungurimea de la noi, ci numai pe foştii latifundiari şi că activitatea lui principală e a se, căuta în lupta ce o dă pentru a se păstra căt mai mult din marea proprietate ungurească. Dsa a mai declarat că partidul maghiar se inspiră de la Budapesta, şi că a rămas mereu departe de factorii politicei româneşti, nevoind să ia ca aceştiă nici un contact. Comitetul de conducere al partidului maghiar s’a simţit jicnit de aceste aprecieri asedial Tătărescu; inît’o şedinţă ţinută la 14 i. c. a respins, printr o resoluţie adoptată toate afirmaţiile alui Tătărescu. Comitetul, ca şi presa ungurească de altfel, consideră declaraţiile dlui Zâtărescu ca o încercare pentru a strica... unitatea politică a maghiarimd, şi se felicită că nu a reuşit. „Pentru ca tată", a spus un vorbitor în şedinţa comitetului ,nu numai Statul e etern ci şi partida" maghier". Ca şi unitatea politică a maghiarimii, am adauge noi. In rezoluţia comitetului se disrtint rând pe rând afirmaţiile dial Tătărescu; dar, se înţelege, afirmaţiile ca şi dezminţirile dau decât an singur timdu de-a fi luate şi serios: acela de a fi crezute pe cuvânt. Nici dintr’o parte, nici din alta, nu se aduc probei Una singură se aduce din partea comitetului executiv al partidului maghiar. La acuzaţia dlal Tătărescu că partidul maghiar n’a voit să ia nici un contact cu factorii răspunzători, rezoluţia votată de comitet spune, că partidul maghiar a şi căutat şi a şi luat contact cu însuşi dl Jenal Brâtianu, şeful guvernului, şi că s’a arătat aplicat acest partid de-a contribui ca prin bună înţelegere reciprocă să se piargă la legiferarea drepturilor minorităţilor. încercarea însă n’a reuşit; rezoluţia nu ne spune din ce motive n’a reuşit . . . buna Intenţie . . . Ni se pare, că partidul maghiar s’a alarmat zadarnic. Acuza că guvernul ar voi sa bage zizanie între conducătorii politici maghiari, nu poate fi serioasă Guvernul liberal e meşter de-a semăna zizanii numai intre români, nu şi între minoritari. Dovada e chiar actul de solidaritate a maghiarimii față de declarațiile dlui Tătărescu. CUM A FOST OMORÂTĂ FAMILIA ŢARULUI In anul 1918 în Iunie, pe la sfârşitul lenei, câteva zile după omorârea ţarului Rasiei, a intrat in Jekiterinsnburg — precum e caposutt armata albă a lui Kolceac. Ministrul de justiţiei al guvernului Kolceac, George Telberg, a Însărcinat pe jude.te de instrucţie N. Sokolow să cerceteze fină amânare şi să-l compunice torte amănuntile dela omorârea ţerului. Rezultatul acestor cercetări, făcute ca temeinicie s’a publicat zilele acestea la revista istorică resceacă „istorik i Scwernennt“ (istoric şi costimporan). Iotrega material stenografiat din cuvânt în asfântul interogatorului coloasllui Kobylinsky (ca martor) şi a gardiştilor roşii Medwjidjsw, Proskarjakow şi Jakmow (ca acuZEţi), a fost trimis la redicţis cam tel reviste de către ex-ministral Telberg, pe când acesta petrecea in Clndao (China). Diaire cel trei acuzaţii se pare că numai Medw^djew siogsr a luat parte la Împuşcare — drş! el neagă aceasta după came nătărăi — în tot cazul a fost martor de aproape la execuţîe; ceilalţi doi soldaţi priviri otrorai dels om că d atenţi DiareSrtarisire aîor trei acuzaţie dată bîn-isţeles ntjmai partea esenţială. Lisăm au nrmsze declaraţia ţăranului Pavel Midwidjiw : ,Pe la ora 10 seara am spus soldelor — după cum îmi poruncise Jarowiky — şi na ce neliniştească dvor auzi tmonşcătari. Către ora 12 a trezit jtjroW3ky tamilia ţareiui. Cam la o oră după acees auieşit din odăle lor ţarul, ţarini, cele patra principrse, cameriera, doctorul (Rokn), burtarai şi servitorul. Pa moştenitorul de tron îl aducea ţârei in braţe. Ei feră însoţiţi de Juriwsky, ajutorui acestuia şi doi cekişti. De faţă cu mine n’a «dresat nimeni vre-o intrebare lui Jarowsky, nici n’am văzut pe careva plângând. Ca toţi! Iară conduşi la odaia din colţul askterenciei. Ruowsky lăsă să aducă trei scaune, pe can se aşează ţarul, ţarina şi moştenitorul tronului... Evident că ei ştiau ce soart îi aşteaptă, dar nu zicea nici unci nimic. Totodată intrară în odaie Jurowsky, ardorul Iul, doi cikişti (ratmbili din „Comisia exteaordnarâ“) şi şapte letoni. Jurowsky, mi-a zis: „Drtc’n stradă şi ia seama de e cineva pe acolo şi de să aud împuşcăturile noas tra". După două sac trei minute m’am întors înapoi şi am văzut că ţarul, ţarina, cele patru aice ale ţarului şi moştenitorul da tron, zăreau j ,s acoperiţi de nenemărite răci Sângele curgea vale. Era ucis şi doctorat, cameriera ş! ce! doi strvitori- Ţarevidal trăia Iacă Şi gemea, jurowsky a mai slobozit asupra două-trei gloanţe; după acestea moitenstoral de tron amuţi. Cadavrele au fost încărcate pe un autorsmbia, acoperite l’o pătură Soldăţească şi trst sporiate de-acolo de cei doi ctkişti. Sângate din odaie şi din curte, a fost apă şt aducându-se ţoale in ordine. La ora 3 din noapte totul era sfârşit“. Mărtursirea ţirssnulu! Firip Broskufjakow .Seara i-a spus Jurowsky lui Medwedjew că peste noapte va fi opeşcată familia ţaristă. I a poruncit s’aducă aceista la cunoştinţa muncitorilor şi ţfi la revoluţiele gărzii.. Prohibit Intecţiocat a aduS Jarowsky letoni şi lăsă ca să fie dezarmată garda, deoarece pe noi roşii nu ne ţinea de potriviţi pentru împuşcare... Noaptea la 12 ore deşteptă Jarowaky familia ţarului ; el spuse ţarului că poate se vor da in timpul nopţi împuşcături la oraş îi trebue pe ei şi familia lui, spre mai mare siguranţă Să-l transporteze in partea de jos a clădirii... In două surori steleau cu toţii, Jurowsky le-a cetit in „Protocol“. împăratul an înţelesese tot şi întrebă: „Ce ?“ Atunci Jurowsky ridicând la Sus revolverul zise arătând asapră-i „Uite acesta ?“, şi adiugă: „Dinasta dtsls ru mai trebue să trăiască!“ Ia clipa următoare ţintită Jjrowsky, Beloborodow, Nikulai, Medwedjew ţsl t.,ţelefonii mai intâi asupra impăratului şi apoi asupra celorlalţi. Toţi căzură morţi. Iisus Medwedjew mi-a goeatit că el a tras de două trei ori asupra ţardlui şi a celorlalte persoane. După ce fură împuşcaţi toţi, A Strokotin, cern insuş mi-a mărturisit, a despoiat de javaere. Jarowsky le~a luat dela el numaidecât şi a plecat ca ele sus. Apoi cadavrele fără încărcare pe un autocamion. Pe acelaş autocamion ca cei ucişi plecară şi Jarowsky, Beloborodow şi câţiva letoni. Dintre no! muncitorii, cari eram de gardă n’a fost luat nici unul*. Mărturisirea muncitorului Antital Jakimow: „Supraveghetorii Kleschtebow și Derjabin ne-a povestit următoarele întregindu-se unul pe altul: La ora 12 din noapte le spusa lor Medwidjew, că’n noaptea aCasta va fi împuşcat ţarul şi prin urmare el vor trebui să rămână la postul lor mai mult. După acestea, Kreshtehov şi Serjabina e apropiată de casă şi uitlndu-se prin fereastra suterenului văzură imediat cum Jarowsky, Niculin şi’n urmă-le ţarul, ţarina şi fetale — Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia, — doctorul Botkim, dna Demidov, servitorul Trupp şi băcătelul Chirione . Intrară în camera din colţul străzii Wosnefsensky. Pe ţarevici îl ducea ţarul In braţe. După el întră Medwedjew şi cei zece oameni pe cari Jurowsky li alesese din „Cetki“. Doi dinte el purtau puști. In mijlocul odăii sta țarul, lângă el se(Continuare pagina pe U-a). Chestia reparaţiunilor — Spre înţelegere? — La un banchet al partidului republics democrat dl Poncaré a ţinut un decers in care a făcut câteva declaraţiuni da mare importanţă politică pentru relaţiile dintre Franţa şi Germania şi rjentru restabilirea păcii europene. Sa ştie că raportul experţilor cari au îxaminit puterea de plată a Germaniei a fost prim ca baza unui acord între puteri, de către Comisiones reparaţiunilor. La un moment dat se credea că F.unţa va fi gata să evacueze Rhtirul, date fiind nosite soluţii pentru plata reparaţiunilor, propuse de comisia experţilor. latr’adevăr raportul acestei comisiunii a fort favorabil apreciat în toate Statele, ch’ar şi în Franţa. La banchetul pomenit de Poincaré a spus între altele, că pentTM Franţa nu poate fi o garanţă suficientă faptul că German’s primeşte principiul şi verbal co.ndustiie făcuta de comisia experţilor. Franţa e gata să primească soluţiile de plite, dar în aceeaşi vreme nu poate răcăii garanţa pa care o are în mână: adfccaţia în Rhar. Totuşi, spune dşa, Franţa se poate gândi la îndulcirea ocupaţiei din Rhar, pe măsură ce se va convinge de istenţiunea bună a Germaniei. In legătură cu acelaşi chestionar Poincaré a recunoscut că planul definitiv de altare a repstaţianilor trebue astfel stabilit, — după cum s’a exprimat şi comisiunea experţilor, — încât sa ia poată asigura refacerea echilibrului financiar şi economic al Germaniei. Recunoaşterea aceasta din psrtea Franţei este des'gur an câştig real în drumul unei apropiate înţelegeri intre ea şi Germania, înţelegere da care s'ar reşirăţi grabnic viaţa economic-fraaadară de pe Întreg continentul. Pe de altă parte nădejdea îfltr’o înţelegere apropiată creşte prin nizainţa ghemului englez, în fruste ca di Macdonald, care a declarat în Camera comunelor că pune mare preţ pe realizarea erei înţelegeri făcute pa baza propunerilor comisiunii experţilor, şi că e gata să sprijinească din răsputeri o asfel de înţelegere. Guvernul englez şi-a comunicat punctul său de vedere tuturor guvernelor aliste şi Statelor Unite. încercările de înţelegere merită toată lauda. O soluţia admisă de toţi aliaţii şi primită sincer de Germania ar însemna întâial pas sirios spre ffstsbîikras echi bralui financiar-economic al Europei da după război. FIINERI LA PUNCT Epilogul afacerii »Mielul Alb*, prezntul Tribunalului Cluj a fost pedepsit cu admonestarea. Cei evacuaţi au rămas, însă, pe drumuri, iar anteprenorii Imobilului, ce „Astoria." Casaţia a restabilit o jurisprudenţă: „Mielul blând, chiar când e şi alb, suge la două oi.“ Totuşi sentinţa da evacuare a „Mielului Alb“ va înroşi încă multă vreme un obaz, oricât da bine ar fi acoperit de pudră.Olari a fost în Cluj, dl general Moşoni, se apuce, pentru a aranja o afacere penală a unui prieten. Maistrul apelor, e pe penetul de a intra la apă, Biletul Băncei Naţionale Biletul Băncii Naţionale erta monetă în Statul român. Acest bilet reprezintă două categorii de interese contrare: ale Statului şi ale acţionarilor. Interesul Statulei este să pună la îndemâna tuturor un instrument cu caracter de stabilitate pentru măsura preţului mărfurilor şi serviciilor ce se schimbă între locuitorii ţării, fără gând de câştig, iar al acţionarilor să aibă dividende bune. Toţi şti, că după război, starea economică şi financiară a ţârii a fot foarte rea. Nu vom analiza diversele cauze ce stau la bază, vom aminti numai că în confuzia generală biletul băncei a jucat rolul principal. Pe când pentru unii scăderea leului a fost o bogată mină de aur, pentru Stat şi pentru marele public a fost o calamitate. Azi leul de aur se plăteşte cu 35 lei de hârtie, ceea ce tulbură toate preţurile de unda scumpete a tuturor mărfurilor. Pentru mulţi este o enigmă cum s’a ajuns la această stare de lucruri; gândindu-ne însă puţin, totul se lămureşte foarte uşor. Dividende fantastice Examinându-se bilanţele anuale ale Băncei Naţionale din ultimii cinci ani, se vede, că acţionarilor le-a mers bine, au avut dividende frumoase: 47 la sută în 1919; 04 la sută în 1920; 85 la sută in 1921; 100 la sută In 1922 ; şi In anul trecut 1923 au avut 120 la sută. Mai mult In aceşti ani sub protecţiunea directă sau indirectă a biletului monetă, băncile şi societăţile economice liberale au prosperat şi totodată au luat naştere bănci, societăţi industriale, comerciale şi diverse, a căror capital trece de 12 miliarde lei. Ca să punem in evidenţă capitalul fictiv al acestor societăţi anonime, trebue mai întâi să ne dăm sumă exact de valută, sau de raportul dintre leul de aur, moneta legală a României, şi leul de hârtie; şi atunci, vom vedea cum biletul devenit o simplă tipăritură se depreciază şi implicit tulbură viaţa economică şi financiară a ţării pe când pentru un mic număr de oameni abili şi îndrăzneţi devine un izvor de bogăţie. Confuzie şi depreciere Prin budgetul Ministerului de finanţe pe exerciţiul anului curent 1924 leul de aur este preţuit 35 lei de hârtie (Budgetul Ministerului de finanţe pag. 7). Aci este locul să spunem, că atât oficialitatea cât şi presa evită fiecare pentru motivul său special, să spună tot adevărul asupra schimbului. Așa în expunerea de motive a proiectului de budget general al, Statului, pe exercitea anului curect 1924 (pagina 7), găsim suta de lei hârtie, pe anii 1921— 1923, exprimată In franci hârtie iar nu în franci aur (francul aur = leul aur). Cu modul acesta se crede, că se face un act politic, arătându-se publicului nişta numere mai ridicate decât dacă s’ar fi exprimat un franci ds «vr. Presa, publiciştii, conferenţiarii din spirit de noutate, de senzaţional, sau de interes înfăţişează adeseori lucrurile contra adevărului, contra bunului simţ. In articolul meu , Maneta a publicat In .Patria" la 5 Decemvrie trecut arătam ce semnificare are biletul Băncei Naţionale. Acest bilet, după lege şi după practică, reprezintă marfa real minte produsă ce circulă , iar uu marfă în speranţă să se producă în viitor şi să circule după ani de zile. De aci vine deprecierea lui, şi numai printr’o confuzia voită conducătorii Băncei Naţionale se fac că nu înţeleg lucrul acesta. Biletul de bancă nu-şi poate păstra caracterul sau de stabilitate decât dacă este convertibil în aur. Altfel este o simplă marfa cu preţul variabil a căreia valoare poate varia de la valoarea sa nominală până la zero adecă până la hârtie maculatură. Ca aceia ca să cunoaştem la o dată oarecare pe o piaţă oarecare, precum piaţa Parisului, ce valoare are leul da hârtie trebue să-l comparăm cu marfa internaţională admisă pretutindeni în schimb, cu aurul sunător, iar nu cu hârtia pieţei’ respective. Interese bancare In ultimele trei luni s’a petrecut un fapt caracteristic cu privire la valută. Pe la începutul lui Martie, se părea că leul creşte aşa de repede faţă cu francul, încât oficialitatea noastră voia să ia, sau poate chiar a luat, măsuri să modereze mersul său ascendent. Dar această creştere aparentă dispare dacă cumpărăm leul de hârtie cu francul de aur (preţul francului de aur este aelaş ca al leului de aur). Explicaţie acestor anomalii neştiute de marele public se datoresc crizei francului, care a atins scăderea sa cea mai mare la 10 Martie, şi aparent, la această dată, leul valoarea sa cea mai ridicată. In adevăr la Paris în ziua de 10 Martie lira sterling s’a plătit 120 franci şi suta de lei 13 franci 70 , socoteli In hârtie. Dacă calculăm în aur lucrul se schimbă şi găsim că în această zi critică suta de franci hârtie preţuia 18 franci 59 aur şi suta de lei hârtie 2 franci 53 aur sau 2 lei 53 aur. Urcarea leului pe piaţa Parisului în aceste trei luni a fost numai aparentă . (Continuare t de ondine 118.1 Congresul de bizantinologie La Bucureşti se ţine congresul de bizantinologie, a cărui iniţiativă se datoreşte dlui N. Iorga. Acest congres, privit sub diferite laturi, are o importanţă deosebită pentru ţara noastră. Mai întâiu, ca gazetă politică, trebuie să samnelăm urmările bune politice cari se vor desprinde de pe urma lui. Intr’adevăr în capitala României se adună atâţia învăţaţi, reprezentând naţiunile cele mai înaintate în cultură. Prin acest fapt ţara noastră devine o verigă In lanţul progresului ştiinţific. învăţaţii streini vor avea prilejul să ne cunoască, să ne aprecieze şi să ştia spune adevărul despre noi, acasă la ei. Acesta e cel mai eficace mijloc de a face propagandă românească şi a impune ţara peste graniţe. Dar prin faptul că congresul de bizantinologie se ţine în capitala noastră, României îi este recunoscut titlul de cea mai importantă ţară dela porţile Orientului. Ca să ajungem la această recunoaşterie, a trebuit o muncă ştiinţifică uriaşă, recunoscută, mai întâiu ea, peste graniţe. Bizantinologia este o ştiinţă istorică nouă şi totuşi România s’a pus repede la curent cu progresele ei. Clujnii noştri îşi aduc aminte descrierea începuturilor ei, pe care a făcut-o, la inaugurarea cursului respectiv. In Universitatea din Cluj, dl prof. Bănescu, însuşi dsa ocupă un loc important intre bizantinologii români, alături de dirii N. Iorga şi Russo, înfiinţarea catedrei de bizantinologie la noua universitate ardeleană, dovedeşte interesul acestui studiu în legătură cu formarea culture! române. Bizantinologii noştri, prin aridere la studii, sunt chemaţi să lămurească, într’o largă măsură, evoluţia complicată a spiritului modern român, asupra căruia nu se va putea spune ultimul cuvânt, până ce trecutul nostru nu va fi descifrat în cutele lui orientale. Iată importanţa congresului de la Bucureşti, iată foloasele bizantinologiei.