Patria, octombrie 1930 (Anul 12, nr. 208-233)
1930-10-14 / nr. 219
Anul ft! xn-lea. No 219 ' REDACȚIA 91 lDBIHIKRATIII ’ Uli), Ktnii Rqin Hiria H«. N. Ttufon: ",am!i,ti,t,i;;.; (Direcția a sa — -11-1 18-14 DIRECȚIA POLITICĂ) Bottkatel da Brack al »artlimlml aaica al-ţărfmnc* *s, secţia Anaale’al. ABONAMEHT ANUAL: Pioiasinni libara ---------- Lai B01 Funcţionari — —------h 70» Autaritkţi ll iaatituţiaai — „ 1188 la etiklaktata ieblu. Lei 3 TAXA POŞTALA PLĂTITĂ IN NUMERAR No. 11176/929 Solidaritate In jurul dlui luliu Maniu »»un sasode: G. CRIŞAN, Partidul naţional-ţărănesc a trecut un nou examen înaintea opiniei pulice, nu numai dela noi ci şi din străinătate. Acest organism politic regnicolor cu puternice şi întinse rădăcini în toate provincile, s’a dovedit şi de rândul acesta nu numai unitar, dar şi capabil de a se manifesta, în orice împrejurare, prin acte de perfectă solidaritate şi disciplină, de hotărâta voinţă în scopul binelui public şi că o rezervă naţională de energie politică. Regimul nostru constituţional parlamentar are în partidul naţional-ţărănesc nu numai un reazim puternic dar şi un mijloc de realizări politice, democratice naţionale, — în orice ocaziune —, pentru întărirea şi progresul ţării. Un organism politic de guvernământ nu poate trăi decât prin perfecta solidaritate în jurul conducerii lui şi a programului său. Partidul naţionalţărănesc a dovedit încă odată, în împrejurările cari au determinat schimbarea guvernului, o atât de strânsă şi caldă solidaritate în jurul preşedintelui său, d. Iuliu Maniu, încât în afară că a impresionat adânc lumea noastră politică dar a făcut astfel ca să se cunoască deplina autoritate a șefului său în privegherea și îndrumarea evenimentelor politice la ordinea zilei. In realizarea dezideratului scump partidului nostru, prin înfăptuirea principiului constituțional parlamentar pentru întâia oară experimentat de Coroană, am avut de înregistrat o semnificativă manifestare de deplină încredere, puternică şi impresionantă solidaritate a majorităţii parlamentare în jurul dlui Iuliu Maniu, în mod foarte călduros accentuată prin declaraţiile categorice ale dlor I. Mihalache şi G. G. Mironescu. Domniile lor prin atitudinea lor fermă, desigur, au voit să se ştie că numai cu subordonarea faţă de ierarhia conducerii stabilită în partid se atinge perfecta disciplină care dă partidului mişcarea liberă în afară, faţă de oponenţii politici, şi prin solidaritate poate înlesni factorilor determinanţi în politica generală a tarii, îndrumarea pe linia dreaptă sistemului parlamentar constituţional de la baza vieţii noastre de stat. Ovatiunile nesfârşite ale membrilor majorităţii parlamentare întruniţi la Senat, au subliniat cu atât mai mult aceste declarațiuni, cu cât ele corespundeau convingerii ori sentimentului fiecărui membru în parte. Dar tot atât de cald şi entuziast a fost primit cuvântul fruntaşilor autorizaşi prin care reclamau neîntârziata revenire a dlui Iuliu Maniu în fruntea guvernului. Ecoul acestor fapte politice de o extremă importantă și concludente pentru viața interioară a partidului, fiindcă aruncă o lumină clară asupra spiritului politic care domină, prin accentuarea principiului de bază al regimului constituțional parlamentar realizat prin cel mai puternic organism politic al ţării — deci, prin viaţa de partid în slujba statului şi către ţelurile mari urmărite de Coroană şi Naţiune, — zic ecoul acesta a avut un puternic multiplificator în sufletele cetăţenilor. Nu pot să nu remarc, aci cu toată căldura manifestarea tineretului din partidul naţional-ţărănesc, grupat în jurul „Chemării“. — Parte integrantă din organizaţia partidului, — sau cum s’a exprimat atât de fericit şi în aprobarea unanimă a membrilor directoriului, d. dr. Adam Popa, care a prezidat şedinţa de ieri: „atom organic al partidului naţional-ţărănesc“ — „Chemarea“ face să se ştie alipirea de nezdruncinat faţă de partidul naţionalţărănesc şi preşedintele lui d. Juliu Maniu. Conducerea „Chemării“ a precizat că aceasta grupare „a fost şi rămâne străină de orice intrigi şi mişcări din afară cu scopuri nemărturisite“. Aceeaşi caldă svâcnire deDiluai tinere care a stat la baza inchigăriei, dar sub disciplina unei perfecte solidarităţi de partid în jurul dlui Iuliu Maniu.. Ca şi odinioară, în partidul naţionalromân în momentele istorice ale poporului român, tinerimea intelectuală din Ardeal şi Banat se grupează în organizaţie de partid şi se identifica astăzi cu partidul naţional-ţărănesc şi în jurul stegarului său, care şi a închinat încă din frageda tinereţe, întreaga sa fiinţă binelui obştesc şi neamului românesc. Se cuvine dar să fixăm în împreju secretar general al partidului naţional-ţărănesc pentru Ardeal şi Banat, fost subsecretar de Stat ţările politice istorice de astăzi manifestările majorităţilor parlamentare d de la Senat şi a tineretului care exprima şi traduc, înaintea opiniei publice, nezdruncinata disciplină ce domneşte în partidul naţional -fărărtesc şi perfecta solidaritate în jurul dlui Iuliu Maniu. GEORGE CRISAN yryyyyyyyyyyyyyyyyyyyyy^yyy yyyy Impufmarea copiilor de furani în şcoaleie secundare Cea mai sumară investigaţie, cu prilejul începutului de an şcolar, pe lângă şcoaleie secundare din oraşele ardelene, învederează următoarea situaţie: contingentul elevilor de provenienţă rurală e în treptată descreştere. Pentru noi faptul nu e îmbucurător, îl considerăm, dimpotrivă, de-a dreptul îngrijorător şi simptomatic, şi socotim că atrage atenţia tuturor celor preocupaţi de viitorul nostru social şi cultural. Cunoaştem şi noi, teoria veche, evoluţia socială în sănul unui popor, trebuie să aibe un curs firesc de elaborare: elita, valorile culturale chemate spre rosturi conducătoare, vin să augmenteze pătura superioară a societăţii, printr o sucrescenţă din stratul mijlociu, iar acesta, la rândul său, se reîmprospătează din rezervoriul inepuizabil al poporului de jos. E evoluţia naturală pe care nem ilustrat-o popoarele occidentale: nemţii, franţiijii, englejii şi italienii; veacul trecut a fost perioada de experimentare a procesului. In Germania, bunăoară, elita a fost recrutată din burghezia solidă a oraşelor, în stare să suporte cheltuielile implicate de educaţia şi instrucţia în institutele superioare; dintre cei de jos, doar câte un Bauer foarte înstărit îndrăznea să îşi ia o astfel de sarcină. Aplicată la noi, adepţii teoriei trebuie să se felicite de descreşterea elementului sătesc în şcoalele secundare româneşti. Cu atât men mult se vor felicita, cu cât au propovăduit doar într’una că este o gravă aberaţie exodul micilor ţărănaşi spre licee, exod deosebit de pronunţat în anii de entuziasm ce au urmat Unirii. Şi — vai! — aberaţia e nu mai puţină, în acest fel de a gândi. Pentru două motive. Mai intui fiindcă noi nu avem o suficientă pătură de mijloc; şi prin urmare, golul lăsat de băieţii de plugari, nu e şi nu poate fi umplut de acestea; de fapt, micul meseriaş român, şi chiar funcţionarul, nu-şi pot permite, pentru câinii lor, acest lux. Şi aci e tragedie, celui de al doilea motiv în şcoalele româneşti, în plină Rr (Urmare pe pagina I-a) Am subliniat în numărul trecut, că încep intrigile. Campania de ponegrire şi de subminare a partidului naţional-ţărănesc. Iată, spre pildă, presa întreagă aduce declaraţiile dlui prim-ministru Mironescu, făcute reprezentanţilor presei streine. Mulţi afirmă, că d. Mironescu a definit misiunea guvernului altfel decât a făcut-o la consfătuirea majorităţilor. La acea consfătuire d. Mironescu vorbea de o reconstruire sau mai bine zis de o completare şi spera într’o grabnică revenire a dlui Maniu, în fruntea guvernului. Acum unele ziare, cari publică declaraţiile dlui Mironescu, vorbesc de o misiune secretă a acestuia de a pregăti un guvern de concentrare. Noi credem, că d. Mironescu n’a făcut declaraţii în acest sens, sau cel puţin n’a privit categoric o activitate precisă în această direcţie. A vorbi de necesitatea colaborării tuturor forţelor, de o colaborare armonioasă între diferitele partide este un limbaj în uzanţă generală. Alta este să ai o misiune concretă în aceasta privinţă. Nici în şedinţa comitetului de direcţie, nici în consfătuirea majorităţilor nu s’a hotărât nimic relativ la o asemenea operaţie. Prin urmare este imperios necesar, ca opinia publică să fie pe deplin lămurită. Guvernul Mironescu se poate pe sine considera ca un guvern de durată provizorie, asta e în căderea lui. Dar nu se poate spune, că guvernarea partidului naţional-ţărănesc ar fi un provizorat, cu misiunea să netezească drumul unui guvern de concentrare. Să fim bine înţeleşi, noi nu suntem împotriva unui asemenea guvern. In principiu admitem o asemenea formaţie, dar n-am spus-o şi nu spunem nici acum, că partidul naţional-ţărănesc n-ar putea şi singur să satisfacă datoriei de cârmuitor al ţării, fiindcă are program acceptat de Suveran şi de massele electorale şi nu subsistă nici un motiv constituţional care să-l constrângă a părăsi puterea. • Toate combinaţiunile mai puţin sau mai mult fantastice, în legătură cu demisia dlui Maniu, nu fac altceva decât să mistifice adevărul, cultivând conştient haosul şi desorientarea. De altfel, împrejurările nu vor întârzia să risipească cât mai curând aceste mistificări. Situaţia Misiunea guvernului Mironescu — Declaraţiile dlui prim-ministru — Se impune o lămurire categorică a opiniei publice . Ziarul ,,Cuvântul" susţine guvernul Mironescu, susţine deci guvernul format din membrii partidului naţional-ţărănesc, guvern, care nu diferă mult de fostul guvern Maniu, în afară bineînţeles de persoana şefului. Prin urmare ar rezulta, că d. Nae Ionescu susţine pe d. Mironescu din ură faţă de d. Maniu. Noi zicem, că Timeo Danaos et dona fer elites. Dealtfel admirabila organizaţie a „Chemării” a ţinut prin comunicatul publicat azi, să desavueze complet, pe marele meşter al intrigei politice. • Taica Prie a avizat în săptămâna trecută şi a cerut guvern averescan cu insistenţă. Toată lumea era de acord, numai Regele nu, massele electorale nu, şi nici presa nu era pentru. Singur d. Nae Ionescu a militat pentru o asemenea formaţie absurdă Dar Nae Ionescu are nişte soluţii, cari pun pe gânduri, pe toţi psihiatrii din ţară şi străinătate. Dacă averescanii au brezat, că se pot încrede în vorba dlui Nae, au păţit-o rău, cum li s’a întâmplat şi altora. Ar fi cazul să ceară restitutio in integrum. • Studentul Maniu, acum simt 37 de ani, a iscălit o declaraţie într’o cameră a Ministerului de Răsboi, că este gata să se jertfească pentru triumful cauzei româneşti şi să facă revoluţie. Are deci drept d. Stelian Popescu, când îl atacă pe d. Maniu pentru ideile sale revoluţionare. Numai cât o mică rectificare. Acum sunt 37 ani a. Maniu a fost student în Budapesta şi supus ungur şi revoluţia era să o facă împotriva Ungariei. Ce ghinion pentru d. Stelian, că nu s’a născut la București, acum ar avea în plus un argument împotriva „înstrăinatului” Maniu. VIATA LUI AVRAM IANCU ^ de: N. nula i. In anul 1821 se născu, în Vidra de sus, comună risipită pe Valea Arieşului mic, an fiu de ţăran. Luna şi ziua în care această odraslă celebră se desprinse din străvechea vitalitate a neamului, ca o scânteie luminoasă, nu se cunoaşte prscia. Zgârcita şi sumara arhivă parohială, singura care ne-ar fi putut transmite această clipă preţioasă, râvnită cu sete de către istoricii de azi, tace chitic. Această regretabilă tăcere nu trebuie să ne revolte de altfel câtuş de puţin. In definitiv, în clipa în care micul „Avramut” — căci acesta era numele pruncului — fu scufundat de trei ori în albia cu apă sfinţită, pentru a-şi face intrarea solemnă In rândurile botezaţilor, preotul de atunci şi-o fi zis în taină : „Iată o fiinţă nouă, ca oricare alta, fără să fi bănuit măcar, că acest nou crâmpeiu de viaţă românească nu va rămânea, în urmă, urn simplu mugurel plăpând în codrul de două ori milenar al unui neam obidit, fără să se fi gândit, că abia cu un sfert de veac mai târziu acelaş neam obidit, înfiorat de purpura nădejdilor aprinse, va binecuvânta în cor pântecele care l-a zămislit la timp *) Conferinţă rostită în ziua de 9 în sala Teatrului Naţional din Cluj. Tatăl său, Alexandru Iancu, gornicul pădurilor domeniale, ne-o spun aceleaşi informaţii putina, era un ţăran Voinic, cu şerparul cusut cu fixe de aur, un om destul de înstărit deci pentru împrejurările de traiu locale şi galbenii sunători, cari se strângeau adesea între pereţii de curea ai acestui articol de îmbrăcăminte, au deschis fiului său drumul spre carte, salvându-l de povarnica osândă a anonimatului. Cu azi, buche, vede, glagoli, adică cu primele elemente de scris şi citit, Avram Iancu se împrieteni parte în comuna natală, parte la Câmpeni, iar gimnaziul inferior îl făcu la Zlatna, un targuşor mărunt, cu sfioase începuturi de fizionomie urbană, ascuns în aceeaş împărăţie sobră a stâncilor aspre, al cărei mister eroic brăzdează, ca un fulger şerpuitor, întreg sbuciumul nostru din trecut. Şi întrebarea, care se obsedează din chiar aceşti ani ai fragedei sale copilării, este următoarea : cu ce zestre sufletească îşi spintecă Iancu pârtie spre conştiinţa de sine şi spre viziunea de întreg a durerilor româneşti de atunci ?. Răspunsul îl găsim, în parte,noi intelectualii ardeleni în propriile noastre amintiri duioase, în acel roiu de dulci tresăriri, care ne împrejmuie tâmplele în ceasurile de reverii nevinovată, când o putere irezistibilă, duşmană de moarte a urbanismului bizar şi pofielnic ne ademeneşte spre patriarhalismul meleagurilor de origină. Doar toţi sau aproape toţi suntem odrasle de ţărani, oameni ai căror taţi sau bunici au frământat glia strămoşească cu opinca, şi-au prins glesnele în nojiţe şi şi-au acoperit muşchii vânjoşi cu cămaşa de fuior, punctată cu musculite de armeiu. Să ne gândim deci la clipeleîn cari, umplându-ne desagii cu strictul necesar standardului de viaţă studenţesc, porniam spre orăşele de provincie ardeleneşti, cuiburi răzleţe de străinism privilegiat, aşezări artificiale, înfipte în trupul autochtoniei noastre tea tot atâtea piroane ruginite, otrăvitoare. Acasă, în sat, lăsam cutelin potop de fraţi şi sturori, lăsam pe mamele noastre blânde, sentenţioase, adevărate muceniţe mie stăruinţei noastre pe aceste plaiuri printr'o trudă supraomenească, lăsam doinele, lăsam plugurile multe, trase de boi cu coarnele răsucite, lăsam, cu un cuvânt, acel mediu de misterioasă şi rustică solidaritate, ce se întindea şi se întinde şi azi, ca o pânză fermecată, peste întreg patrimoniul teritorial alrasei. Sub raport sufletesc aduceam cu noi obicinuinţa de-a privi viaţa ca o neîntreruptă încordare, ca un mănunchiu de adevăruri tari, aspre, călite în noianul de suferinţe şi experienţă a celor 18 veacuri de inexpugnabilă rezistenţă pasivă. Aduceam sănătatea luncilor presărate cu flori, aduceammurmurul părăiaşelor de munte şi aducem mai presus de toate, aduceţi-vă aminte, coştiinţa raporturilor noastre umilitoare cu organele stăpânirii haine. Şi cine ar putea nega, că în sufletul lui Iancu, dotat cu o excepţionalăsensibilitate, se răsfrângeau aceleaşi jocuri de luituini ? Cât despre partea întregitoare a, răspunsului, adică despre accentul local al zestrei sale spirituale, să-mi fie îngăduită o părere personală,expusă mai pe larg, acum câţivaani, într’o tinerească încercare mongrafică. Eu am făcut, până acum, două călătorii în cuibul de piatră care se ridică din vremuri imemoriale ca o continuă ameninţare peste întreg. Ardealul. Şi aceste călătorii, din cari am exclus voluntar, ospitalitatea generatoare de confuzie a oamenilor înstăriţi din partea locului, mi-au desvelit o taină, mi-au rodit mii de sugestii preţioase, pe cari îndrăznesc a le preţui cu acelaş cântar cu care a-şi răsfoi pios — să zicem — un jurnal intim al însuş fiului de ţăran din Vidra. Care este această taină, care trebue să pătrundă, odată pentru totdeauna, în felul nostru de a pricepe trecutul viforos al „Tirolului românesc” ? Să o deslegăm pe scurt. Structura geografică a Munţilor Apuseni, alături de pitorescul ei neîntrecut, prezintă o seamă de particularităţi distincte. Influenţa acestor particularităţi asupra sufletului omenesc, este covârşitoare şi ea se poate rezuma în adevărul elementar, că această originală îngrămădire de capricii geologice are un geniu local — genius loci al străbunilor noştri latini, care nu poate plămădi decât o anume concepţie, despre rosturile eterne ale vieţii. Cutreerând cu răgaz văile lor şerpuitoare, care fac adevărate virajuri de curaj pentru a coborî spre câmpiile frorioase şi tihnite, privirea se izbeşte, la fiecare pas aproape, de stânci prăpăstioase, de jghiaburi cu pereţii verticali, înfruntând noianul vremurilor călătoare cu ţinuta maies ■ toasă a tuturor forţelor naturii. Reci şi nel muritoare, aceste măsele colţuroase ale Pământului Tată au supravieţuit tuturor furtunilor. Nici vijeliile, mici ploiletorenţiale, nici continua acţiune a agenţilor climaterici nu le-au putut urni din robusta lor stăruinţă, iar fulgerele, furia electrică a tăriilor cereşti, le-au pârjolit, desigur de sute de mii de oricu acelaş rezultat negativ. Stâncile au rămas, în ciuda tuturor mâinilor apocaliptice, şi rămânând ele au împrumutat, cred eu, făuritorilor de ciubară, credinţa nestrămutată, că chiar şi în această vale a tuturor plângerilor şi anecontenitelor prefaceri sunt posibile şi lucruri statornice, realităţi strivitoare, exemple de eroism incomparabil. Şi, la urma urmelor, ce este omul decât un mănunchiu de răsfrângeri spaţiale cu tâlc?. Cine i-ar putea sugera mai prompt decât aceste amănuntegeografice, contemplate din moşi strămoşi, riscul pentru valorile eterne ale zbuciumului său neîntrerupt ? Să luăm acum acelaş leagăn de piatră, sub alt aspect, tot atât debogat în sugestii explicative. Stâncile sunt maştere, sgârcite în vegetaţie hrănitoare. A le pretinde o frântură de generozitate, a le implora, într’o formă sau alta, codrul de pâine din rugăciunea de toate zilele, înseamnă a înșfăca destinul de gât printr’o trudă fără pereche. Dar tocmai în această mizeră stârpiciune rezidă valoarea lor educativă. Cine se cațără eroic pe muchile lor pentru a-şi potoli foamea sau pentru a-şi acoperi sumar goliciunile trupului, acela învaţă un lucru foarte precis, care se transformă, în cursul experienţei seculare, într-un instinct revelator, învaţă anume, că îndrăzneala şi răbdarea sunt bunuri nepieritoare; mult mai sclipitoare decât c. în On Gratuit *o»«l ^30 da V»il Blu. turburaul de strada ca prilejul inaugurării Reichstagului Politia a arestat top de turbulent! — scandalurile continua — Serviciul nostru special. —• . Berlin, 14. — Azi după masă la orele 3 s’a deschis prima sesiune a noului parlament german. Contrar aşteptărilor şedinţa de inaugurare n’a fost conturbată de incidente cu caracter mai grav. Singuri comuniştii au înscenat mici scandaluri ovaţionând sovietele şi intonând Internaţionala a treia. Naţional-socialiştii au intrat în grup în sala de şedinţă îmbrăcaţi în uniforma brună a naţionaliştilor cu cască de oţel în cap, purtând la braţ banderole roşii cu sfaştică. Partizanii lui Hitler au manifestat împotriva planului Young. In timpul şedinţei pe Leipziger Strasse şi la Brandenburger Thor au avut loc scene tumultoase între naţionalişti şi comunişti. Partizanii ambelor partide îngrămădindu-se în număr mare au înscenat scandaluri. Bătăile între partizani se tin lant. Până în momentul de fată tulburările n’au putut fi potolite. .Comuniștii au pătruns într’o cafenea pe cari au devastat-o complect. Politia a operat până în prezent peste 100 de arestări Tulburările continuă cu ftceeaş intensitate şi străduinţele poliţiei de a le potoli au dat greş. —oxo— ^TTTfT9fTfffT9f¥TTTTTTTT¥f'm9fTflly*TVfytWiryVV rWTTVTTTTTTTVVT Marți 14 Octomvrie 1930 „Guvernul este provizorial — spanovorescanii. Nămol „opoziţia lor CLIPE SI VEACURI Lupta de la Jena, 14 Octomvrie 1806 Biruinţele de pe câmpurile de luptă şi calităţile de organizator în timp de pace au încununat fruntea genială a ambiţiosului fiu de advocat din Ajaccio cu coroana imperială a lui Carol cel Mare. In biserica Notre Dame din Paris singur şi-a pus pe cap podoaba de aur, ce simboliza puterea de „Emperour des Francais”, în prezenţa papei, căruia i-a rezervat doar un rol despectator, voindsă dovedească prin aceasta, că superior peste el nume pe lume nu-i şiprefaţând prin acest gest de autocrat domnia absolutistică din timpul împărăţiei sale. La curtea din Paris a readus luxul şi strălucirea regilor Franţei, a scos din lada de vechituri pompoasele titluri de nobili şi întreaga atmosferă din jurul lui respira a absolutism. Aceeaş politică a impus-o şi în afară de hotare. Scopul străduinţelor sale externe a fost îngenunchierea Angliei. Dar tocmai când era pregătit să pornească contra cumplitei sale vrăşmaşe, aceasta a pus la cale a treia coaliţie, parând prin aceasta lovitura la ea acasă. Noua coaliţie a popoarelor contra teribilului „enfant malade” n’a făcut decât să-i măriască prestigiul cu noui biruinţe. La Ulm face prizonieră o întreagă armată austriacă, iar la Austerlitz zdrobeşte complect armatele aliate ruso-austriace. Coloana Vendome din Paris, turnată din tunurile luate în această bătălie, e dovada eternă a acestei strălucite biruinţe. Preiază „Confederaţia de la Rhin” în a cărei protector se erijează, ştergând definitiv urmele vechei împărăţii romano-germane. Dar neutralitatea şi duplicitatea Prusiei îl enervă. Pentru acea o atacă şi la Jena, în 14. Octomvrie 1806 o învinge. Peste trei zile îşi face intrarea triumfală în Berlin, de unde impune întregei Europe aşa numitul Bloc continental, adecă boicotarea din partea tuturor ţărilor a mărfurilor engleze. Cel care nu se supunea era coniderat de duşman al său. Acest ordin către lumea întreagă era ultima expresie internaţională a politicei absolutistice inaugurate cu gestul din catedrala Notre Deme. AZLEC Către Chemărişti şi voinici Directoriul Chemării în număr de 14 membri s’a întrunit azi în clubul p. n. t. în şedinţă plenară fiind la ordinea zile chestiunea: 1. Comunicatului Directorialul publicat în „Patria” nr. 213, precum şi „Punerea la Punct” publicată tot în „Patria nr. 218. Directoriul constată că acel comunicat a fost acceptat într-o şedinţă ad hoc a directoriului la care au participat 5 din membrii directoriali dintre care 2 din comitetul de direcţie compus din 3 membrii. Directoriul se solidarizează in întregime cu unanimitate cu acel comunicat. Cât priveşte Punerea la punct publicată de direcţiunea Patriei, se constată că nu se poate referi la Comunicatul dat de directoriu, ci la anumite ziare, în special ziarul „Cuvântul” care in mod cu totul greşit, încearcă să acrediteze o inexistentă diversitate de vederi intre partid şi partea lui integrantă, „Chemarea”. DIRECTORIUL „Punerea la punct” apărută în nr. 218 al ziarului „Patria” a fost răstălmăcită în senzul, că se referea la atitudinea directoriului „Chemării”. Nimic mai fals. Noi suntem cei din urmă, cari vom bănui această atitudine, în perfectă concordanţă cu conducerea partidului. Am fost nevoiţi să punem la punct comentariile tendenţioase şi intrigăriile urâte ale ziarului „Cuvântul”. RED. „PATRIA”, a yyryyyyyyryyyyyyyyyyyyyyyyyyrfyyyyyyyyyyyyyyy.yyyyyyyyyyyyyyyyyr