Patria, octombrie 1930 (Anul 12, nr. 208-233)

1930-10-14 / nr. 219

Anul ft! xn-lea. No 219 ' REDACȚIA 91 lDBIHIKRATIII ’ Uli), Ktnii Rqin Hiria H«. N­. Ttufon: ",am!­i,ti,t,i;;.; (Direcția a sa — -11-1 18-14 DIRECȚIA POLITICĂ) Bottk­atel da Brack al »artlimlml aa­ica al-ţărfmnc* *s, secţia An­aale’al. ABONAMEHT ANUAL: Pioiasinni libara ---------- Lai B01 Funcţionari — —------h 70» Autaritkţi ll iaatituţiaai — „ 1188 la etiklaktata ieblu. Lei 3 TAXA POŞTALA PLĂTITĂ IN NUMERAR No. 11176/929 Solidaritate In jurul dlui luliu Maniu­­ »»un saso­de: G. CRIŞAN, Partidul naţional-ţărănesc a trecut un nou examen înaintea opiniei puli­ce, nu numai dela noi ci şi din străi­nătate. Acest organism politic regnicolor cu puternice şi întinse rădăcini în toate provincile, s’a dovedit şi de rândul a­­cesta nu numai unitar, dar şi capabil de a se manifesta, în orice împrejura­re, prin acte de perfectă solidaritate şi disciplină, de hotărâta voinţă în sco­pul binelui public şi că o rezervă naţio­nală­ de energie politică. Regimul nostru constituţional par­lamentar are în partidul naţional-ţă­­rănesc nu numai un reazim puternic dar şi un mijloc de realizări politice, democratice naţionale, — în orice oca­­ziune —, pentru întărirea şi progresul ţării. Un organism politic de guvernământ nu poate trăi decât prin perfecta soli­daritate în jurul conducerii lui şi a programului său. Partidul naţional­­ţărănesc a dovedit încă odată, în îm­prejurările cari au determinat schim­barea guvernului, o atât de strânsă şi caldă solidaritate în jurul preşedinte­lui său, d. Iuliu Maniu, încât în afară că a­ impresionat adânc lumea noastră politică dar a făcut astfel ca să se cu­noască deplina autoritate a șefului său în privegherea și îndrumarea eveni­mentelor politice la ordinea zilei. In realizarea dezideratului scump partidului nostru, prin înfăptuirea principiului constituțional parlamen­tar pentru întâia oară experimentat de Coroană,­­ am avut de înregistrat o semnificativă manifestare de deplină încredere, puternică şi impresionantă solidaritate a majorităţii parlamentare în jurul dlui Iuliu Maniu, în mod fo­arte călduros accentuată prin declara­ţiile categorice ale dlor I. Mihalache şi G. G. Mironescu. Domniile lor prin atitudinea lor fermă, desigur, au voit să se ştie că numai cu subordonarea faţă de ierarhia conducerii stabilită în partid se atinge perfecta disciplină ca­re dă partidului mişcarea liberă în a­­fară, faţă de oponenţii politici, şi prin solidaritate poate înlesni factorilor de­terminanţi în politica generală a tarii, îndrumarea pe linia dreaptă sistemu­lui parlamentar constituţional de la ba­za vieţii noastre de stat. Ovatiunile nesfârşite ale membrilor majorităţii parlamentare întruniţi la Senat, au subliniat cu atât mai mult a­­ceste declarațiuni, cu cât ele corespun­deau convingerii ori sentimentului fi­ecărui membru în parte. Dar tot atât de cald şi entuziast a fost primit cuvântul fruntaşilor auto­rizaşi prin care reclamau neîntârziata revenire a dlui Iuliu Maniu în fruntea guvernului. Ecoul acestor fapte politice de o ex­tremă importantă și concludente pen­tru viața interioară a partidului, fiind­că aruncă o lumină clară asupra spi­ritului politic care domină, prin accen­tuarea principiului de bază al regimu­lui constituțional parlamentar realizat prin cel mai puternic organism politic al ţării — deci, prin viaţa de partid în slujba statului şi către ţelurile mari urmărite de Coroană şi Naţiune, — zic ecoul acesta a avut un puternic multi­­plificator în sufletele cetăţenilor. Nu pot să nu remarc, aci cu toată căldura manifestarea tineretului din partidul naţional-ţărănesc, grupat în jurul „Chemării“. — Parte integrantă din organizaţia partidului, — sau cum s’a exprimat atât de fericit şi în apro­barea unanimă a membrilor directo­­riului, d. dr. Adam Popa, care a prezi­dat şedinţa de ieri: „atom organic al partidului naţional-ţărănesc“ — „Che­marea“ face să se ştie alipirea de ne­zdruncinat faţă de partidul naţional­­ţărănesc şi preşedintele lui d. Juliu Maniu. Conducerea „Chemării“ a precizat că aceasta grupare „a fost şi rămâne străină de orice intrigi şi mişcări din afară cu scopuri nemărturisite“. Aceeaşi caldă svâcnire de­­Diluai ti­nere care a stat la baza inch­igă­ri­ei, dar sub disciplina unei perfecte solida­rităţi de partid în jurul dlui Iuliu Ma­niu.. Ca şi odinioară, în partidul naţional­­rom­ân în momentele istorice ale popo­rului român, tinerimea intelectuală din Ardeal şi Banat se grupează în orga­nizaţie de partid şi se identifica astăzi cu partidul naţional-ţărănesc şi în ju­rul stegarului său, care şi a închinat încă din frageda tinereţe, întreaga sa fiinţă binelui obştesc şi neamului ro­mânesc.­­­ Se cuvine dar să fixăm în împreju secretar general al partidului naţio­­nal-ţărănesc pentru Ardeal şi Banat, fost subsecretar de Stat ţările politice istorice de astăzi mani­festările majorităţilor parlamentare d de la Senat şi a tineretului care expri­ma şi traduc, înaintea opiniei publice, nezdruncinata disciplină ce domneşte în partidul naţiona­l -fărărtesc şi perfecta solidaritate în jurul dlui Iuliu Maniu. GEORGE CRIS­AN yryyyyyyyyyyyyyyyyyyyyy^yyy yyyy Impufm­area copiilor de furani în şcoaleie secundare Cea mai sumară investigaţie, cu prile­jul începutului de an şcolar, pe lângă şcoaleie secundare din oraşele ardelene, învederează următoarea situaţie: contin­gentul elevilor de provenienţă rurală e în treptată descreştere. Pentru noi fap­tul nu e îmbucurător, îl considerăm, dimpotrivă, de-a dreptul îngrijorător şi simptomatic, şi socotim că atrage atenţia tuturor celor preocupaţi de viitorul no­stru social şi cultural. Cunoaştem şi noi, teoria veche, evo­luţia socială în sănul unui popor, tre­buie să aibe un curs firesc de elaborare: elita, valorile culturale chemate spre rosturi conducătoare, vin să augmente­ze pătura superioară a societăţii, printr o sucrescenţă d­in stratul mijlociu, iar a­­cesta, la rândul său, se reîmprospătează din rezervoriul inepuizabil al poporului de jos. E evoluţia naturală pe care ne­m­ ilustrat-o popoarele occidentale: nem­ţii, franţiijii, englejii şi italienii; veacul trecut a fost perioada de experimentare a procesului. In Germania, bunăoară, elita a fost recrutată din burghezia so­lidă a oraşelor, în stare să suporte chel­tuielile implicate de educaţia şi instruc­ţia în institutele superioare; dintre cei de jos, doar câte un Bauer foarte înstă­rit îndrăznea să îşi ia o astfel de sar­cină. Aplicată la noi, adepţii teoriei trebuie să se felicite de descreşterea elementului sătesc în şcoalele secundare româneşti. Cu atât men mult se vor felicita, cu cât au propovăduit doar într’una că este o gravă aberaţie exodul micilor ţărănaşi spre licee, exod deosebit de pronunţat în anii de entuziasm ce au urmat Unirii. Şi — vai! — aberaţia e nu mai puţină, în acest fel de a gândi. Pentru două mo­tive. Mai intui fiindcă noi nu avem o su­ficientă pătură de mijloc; şi prin ur­mare, golul lăsat de băieţii de plugari, nu e şi nu poate fi umplut de acestea; de fapt, micul meseriaş român, şi chiar funcţionarul, nu-şi pot permite, pentru câin­ii lor, acest lux. Şi aci e tragedie­, celui de al doilea mo­tiv în şcoalele româneşti, în plină Rr (Urmare pe pagina I-a) Am subliniat în numărul trecut, că încep intrigile. Campania de pone­grire şi de subminare a partidului na­­ţional-ţă­rănesc. Iată, spre pildă, presa întreagă a­­duce declaraţiile dlui prim-ministru Mironescu, făcute reprezentanţilor presei streine. Mulţi afirmă, că d. Mironescu a definit misiunea guver­nului altfel decât a făcut-o la consfă­tuirea majorităţilor. La acea consfă­tuire d. Mironescu vorbea de o recon­struire sau mai bine zis de o comple­tare şi spera într’o grabnică revenire a dlui Maniu, în fruntea guvernului. Acum unele ziare, cari publică decla­raţiile dlui Mironescu, vorbesc de o misiune secretă a acestuia de a pre­găti un guvern de concentrare. Noi credem, că d. Mironescu n’a făcut de­claraţii în acest sens, sau cel puţin n’a privit categoric o activitate pre­cisă în această direcţie. A vorbi de necesitatea colaborării tuturor forţe­lor, de o colaborare armonioasă între diferitele partide este un limbaj în uzanţă generală. Alta este să ai o mi­siune concretă în aceasta privinţă. Nici în şedinţa comitetului de direc­ţie, nici în consfătuirea majorităţilor nu s’a hotărât nimic relativ la o ase­menea operaţie. Prin urmare este imperios necesar, ca opinia publică să fie pe deplin lă­murită. Guvernul Mironescu se poate pe sine considera ca un guvern de durată provizorie, asta e în căderea lui. Dar nu se poate spune, că guver­narea partidului naţional-ţărănesc ar fi un provizorat, cu misiunea să nete­zească drumul unui guvern de con­centrare. Să fim bine înţeleşi, noi nu suntem împotriva unui asemenea gu­vern. In principiu admitem o aseme­nea formaţie, dar n-am spus-o şi nu spunem nici acum, că partidul naţio­nal-ţărănesc n-ar putea şi singur să satisfacă datoriei de cârmuitor al ţării, fiindcă are program acceptat de Suveran şi de massele electorale şi nu subsistă nici un motiv constituţio­nal care să-l constrângă a părăsi pu­terea. • Toate combinaţiunile mai puţin sau mai mult fantastice, în legătură cu demisia dlui Maniu, nu fac altceva decât să mistifice adevărul, cultivând conştient haosul şi desorientarea. De altfel, împrejurările nu vor întârzia să risipească cât mai curând aceste mistificări. Situaţia Misiunea guvernului Mironescu — Declaraţiile dlui prim-ministru — Se impune o lămurire categorică a opiniei publice . Ziarul ,,Cuvântul" susţine guvernul Mironescu, susţine deci guvernul format din membrii partidului naţional-ţără­nesc, guvern, care nu diferă mult de fo­stul guvern Maniu, în afară bineînţeles de persoana şefului. Prin urmare ar re­zulta, că d. Nae Ionescu susţine pe d. Mironescu din ură faţă de d. Maniu. Noi zicem, că Tim­eo Danaos et dona fer eli­tes. Dealtfel admirabila organizaţie a „Chemării” a ţinut pr­in comunicatul pu­blicat azi, să d­esavueze complet, pe ma­rele meşter al intrigei politice. • Taica Prie a avizat în săptămâna tre­cută şi a cerut guvern averescan cu in­sistenţă. Toată lumea era de acord, nu­mai Regele nu, massele electorale nu, şi nici pr­esa nu era pentru. Singur d. Nae Ionescu a militat pentru o asemenea for­maţie absurdă Dar Nae Ionescu are nişte soluţii, cari pun pe gânduri, pe toţi psihiatrii din ţară şi străinătate. Dacă averescanii au brezat, că se pot încrede în vorba dlui Nae, au păţit-o rău, cum li s’a întâmplat şi altora. Ar fi cazul să ceară restitutio in integrum. • Studentul Maniu, acum simt 37 de ani, a iscălit o declaraţie într’o cameră a Mi­nisterului de Răsboi, că este gata să se jertfească pentru triumful cauzei româ­neşti şi să facă revoluţie. Are deci drept d. Stelian Popescu, când îl atacă pe d. Maniu pentru ideile sale revoluţionare. Numai cât o mică rectificare. Acum sunt 37 ani a. Maniu a fost student în Budapesta şi supus ungur şi revoluţia era să o facă împotriva Ungariei. Ce ghinion pentru d. Stelian, că nu s’a nă­scut la București, acum ar avea în plus un argument împotriva „înstrăinatului” Maniu. VIATA LUI AVRAM IANCU ^ de: N. nula­ i. In anul 182­1 se născu, în Vidra de sus, comună risipită pe Valea Arieşului mic, an fiu de ţăran. Luna şi ziua în care această odraslă celebră se desprinse din străvechea vitalitate a neamului, ca o scânteie lumi­noasă, nu se cunoaşte prscia. Zgârcita şi sumara arhivă parohială, singura care ne-ar fi putut transmite această clipă preţioasă, râvnită cu sete de către istoricii de azi, tace chitic. Această regretabilă tăcere nu trebuie să­ ne revolte de altfel câtuş de puţin. In definitiv, în clipa în care micul „Avramut” — căci acesta era numele pruncului — fu scufundat de trei ori în albia cu apă sfin­ţită, pentru a-şi face intrarea solemnă In rândurile botezaţilor, preotul de atunci şi-o fi zis în taină : „Iată o fiinţă nouă, ca ori­care alta, fără să fi bănuit măcar, că acest nou crâmpeiu de viaţă românească nu va ră­mânea, în urmă, urn simplu mugurel plăpând în codrul de două o­ri milenar al unui neam obidit, fără­ să se fi gândit, că abia cu un sfert de veac mai târziu acelaş neam obidit, înfiorat de purpura nădejdilor aprinse, va binecuvânta în cor pântecele care l-a ză­mislit la timp *) Conferinţă rostită în ziua de 9 în sala Teatrului­ Naţional din Cluj. Tatăl său, Alexandru Iancu, gornicul pădu­rilor domeniale, ne-o spun aceleaşi infor­maţii putina, era un ţăran Voinic, cu şer­­parul cusut cu fixe de aur, un om destul de înstărit deci pentru împrejurările de traiu locale şi galbenii sunători, cari se strângeau adesea între pereţii de curea ai acestui ar­ticol de îmbrăcăminte, au deschis fiului său drumul spre carte, salvându-l de povarnica osândă a anonimatului. Cu azi, buche, vede, glagoli, adică cu pri­mele elemente de scris şi citit, Avram Iancu se împrieteni parte în comuna natală, parte la Câmpeni, iar gimnaziul inferior îl făcu la Zlatna, un targuşor mărunt, cu sfioase în­ceputuri de fizionomie urbană, ascuns în a­­ceeaş împărăţie sobră a stâncilor aspre, al cărei mister eroic brăzdează, ca un fulger şerpuitor, întreg sbuciumul nostru din trecut. Şi întrebarea, care se obsedează din chiar aceşti ani ai fragedei sale copilării, este ur­mătoarea : cu ce zestre sufletească îşi spin­tecă Iancu pârtie spre conştiinţa de sine şi spre viziunea de întreg a durerilor ro­mâneşti de atunci ?. Răspunsul îl găsim, în parte,­­noi intelectualii ardeleni în propriile noastre amintiri duioase, în acel roiu de dulci tresăriri, care ne împrejmuie tâmplele în ceasurile de reverii nevinovată, când o pu­tere irezistibilă, duşmană de moarte a ur­banismului bizar şi pofielnic ne ademeneşte spre patriarhalismul meleagurilor de origină. Doar toţi sau aproape toţi suntem odrasle de ţărani, oameni ai căror taţi sau bunici au frământat glia strămoşească cu opinca, şi-au prins gl­esnele în nojiţe şi şi-au acoperit muş­chii vânjoşi cu cămaşa de fuior, punctată cu musculite de arm­eiu. Să ne gândim deci la clipele­­în cari, umplându-ne desagii cu strictul necesar standardului de viaţă stu­denţesc, porniam spre orăşele de provincie ardeleneşti, cuiburi răzleţe de străinism pri­vilegiat, aşezări artificiale, înfipte în trupul autochtoniei noastre tea tot atâtea piroane ru­ginite, otrăvitoare. Acasă, în sat, lăsam cu­te­lin potop de fraţi şi sturori, lăsam pe mamele noastre blânde, sentenţioase, adevărate mu­­ceniţe mie stăruinţei noastre pe aceste pla­iuri printr'o trudă supraomenească, lăsam doinele, lăsam plugurile multe, trase de boi cu coarnele răsucite, lăsam­, cu un cuvânt, acel mediu de misterioasă şi rustică solidari­tate, ce se întindea­ şi se întinde şi azi, ca o pânză fermecată, peste întreg patrimoniul te­ritorial al­­rasei. Sub raport sufletesc adu­­ceam cu noi obicinuinţa de-a privi viaţa ca o neîntreruptă încordare, ca un mănunchiu de adevăruri tari, aspre, călite în noianul de suferinţe şi experienţă a celor 18 veacuri de inexpugnabilă rezistenţă pasivă. Aduceam sănătatea luncilor presărate cu flori, adu­ceam­­murmurul părăi­aşelor de munte şi adu­cem mai presus de toate, aduceţi-vă aminte, coştiinţa raporturilor noastre umilitoare cu organele stăpânirii haine. Şi cine ar putea nega, că în sufletul lui Iancu, dotat cu o excepţională­­sensibilitate, se răsfrângeau a­­celea­şi jocuri de luitu­ini ? Cât despre partea­ întregitoare a, răspun­sului, adică despre accentul local al zestrei sale spirituale, să-mi fie îngăduită o părere personală­,­­expusă mai pe larg, acum câţiva­­ani, într’o tinerească încercare mongrafică. Eu am­ făcut, până acum, două călătorii în cuibul de piatră care se ridică din vremuri imemoriale ca o continuă ameninţare peste întreg. Ardealul. Şi aceste călătorii, din cari am exclus voluntar, ospitalitatea genera­toare de confuzie a oamenilor înstăriţi din partea locului, mi-au desvelit o taină, mi-au rodit mii de sugestii preţioase, pe cari în­drăznesc a le preţui cu ac­elaş cântar cu care a-şi răsfoi pios — să­ zicem — un jur­nal intim al însuş fiului de ţăran din Vi­dra. Care este această taină, care trebue s­ă pătrundă, odată pentru totdeauna, în felul nostru de a pricepe trecutul viforos al „Tiro­­lului românesc” ? Să o de­slegăm pe scurt. Structura geografică a Munţilor Apuseni, alături de pitorescul ei neîntrecut, prezintă o seamă de particularităţi distincte. Influ­enţa acestor particularităţi asupra sufletu­lui omenesc, es­te covârşitoare şi ea se poate rezuma în adevărul elementar, că această originală îngrămădire de capricii geologice are un geniu local — genius loci al străbu­nilor noştri latini, care nu poate plămădi decât o anume concepţie, despre rosturile e­­tern­e ale vieţii. Cutreerând cu răgaz văile lor şerpuitoare,­ care fac adevărate virajuri de curaj pentru a coborî­ spre câmpiile fro­­rioase şi tihnite, privirea se izbeşte, la fie­care pas aproape, de stânci prăpăstioase, de jghiaburi cu pereţii verticali, înfruntând no­ianul vremurilor călătoare cu ţinuta maies­ ■ toasă a tuturor forţelor naturii. Reci şi ne­l muritoare, aceste măsele colţuroase ale Pă­mântului Tată au supravieţuit tuturor furtu­nilor. Nici vijeliile, mici ploile­­torenţiale, nici continua acţiune a agenţilor climaterici nu le-au putut urni din robusta lor stăru­inţă, iar fulgerele, furia electrică a tăriilor cereşti, le-au pârjolit, desigur de sute de mii de ori­­cu acelaş rezultat negativ. Stâncile au rămas, în ciuda tuturor mâinilor apocalip­tice, şi rămânând ele au împrumutat, cred eu, făuritorilor de ciubară, credinţa nestrămu­tată, că chiar şi în această vale a tuturor plângerilor şi a­­necontenitelor prefaceri sunt posibile şi lucruri statornice, realităţi stri­vitoare, exemple de eroism incomparabil. Şi, la urma urmelor, ce este omul decât un mănunchiu de răsfrângeri spaţiale cu tâlc?. Cine i-ar putea sugera mai prompt decât aceste amănunte­­geografice, contemplate din moşi strămoşi, riscul pentru valorile eterne ale zbuciumului său neîntrerupt ? Să luăm acum acelaş leagăn de piatră, sub alt as­pect, tot atât de­­bogat în sugestii explica­tive. Stâncile sunt maştere, sgârcite în ve­getaţie hrănitoare. A le pretinde o frântură de generozitate, a le implora, într’o formă sau alta, codrul de pâine din rugăciunea de toate zilele, înseamnă a înșfăca destinul de gât printr’o trudă fără pereche. Dar toc­mai în această mizeră stârpiciune rezidă valoarea lor educativă. Cine se cațără eroic pe muchile lor pentru a-şi potoli foamea sau pentru a-şi acoperi sumar goliciunile trupu­lui, acela învaţă un lucru foarte precis, care se transformă, în cursul experienţei secu­lare, într-un instinct revelator, învaţă a­­num­e, că îndrăzneala şi răbdarea sunt bu­nuri nepieritoare; mult mai sclipitoare decât c. în On Gratuit *o»«l ^30 d­a V»il B­l­u. turburaul de strada ca prilejul inaugurării Reichstagului Politia a arestat top de turbulent! — scandalurile continua — Serviciul nostru special. —• . Berlin, 14. — Azi după masă la orele 3 s’a deschis prima sesiune a noului par­lament german. Contrar aşteptărilor şedinţa de inau­gurare n’a fost conturbată de incidente cu caracter mai grav. Singuri comuniştii au înscenat mici scandaluri ovaţionând sovietele şi intonând Internaţionala a treia. Naţional-socialiştii au intrat în grup în sala de şedinţă îmbrăcaţi în unifor­ma brună a naţionaliştilor cu cască de oţel în cap, purtând la braţ banderole roşii cu sfaştic­ă. Partizanii lui Hitler au manifestat împotriva planului Young. In timpul şedinţei pe Leipziger Strasse şi la Brandenburger Thor au avut loc scene tumultoase între naţionalişti şi co­munişti. Partizanii ambelor partide în­­grămădindu-se în număr mare au în­scenat scandaluri. Bătăile între pa­rti­­zani se tin lant. Până în momentul de fată tulburările n’au putut fi potolite. .Comuniștii au pătruns într’o cafenea pe cari au devastat-o complect. Politia a operat până în prezent peste 100 de arestări Tulburările continuă cu ftceeaş intensitate şi străduinţele poliţiei de a le potoli au dat greş. —oxo— ^TTTfT9fTfffT9f¥TTTTTTTT¥f'm9fTflly*TVfytWiryVV rWTTVTTTTTTTVVT Marți 14 Octomvrie 1930 „Guvernul este provizo­rial — span­ovorescanii. Nămol „opoziţia lor CLIPE SI VEACURI Lupta de la Jena, 14 Octomvrie 1806 Biruinţele de pe câmpurile de luptă şi ca­lităţile de organizator în timp de pace au încununat fruntea genială a ambiţiosului fiu de advocat din Ajaccio cu coroana im­perială a lui Carol cel Mare. In biserica Notre Dame din Paris singur şi-a pus pe cap podoaba de aur, ce simboliza puterea de „Emperour des Francais”, în prezenţa papei, căruia i-a rezervat doar un rol de­­spectator, voind­­să dovedească prin aceasta, că superior peste el nu­me pe lume nu-i şi­­prefaţând prin acest gest de autocrat dom­nia absolutistic­ă din timpul împărăţiei sale. La curtea din Paris a readus luxul şi stră­lucirea regilor Franţei, a scos din lada de vechituri pompoasele titluri de nobili şi în­treaga atmosferă din jurul lui respira a abso­lutism. Aceeaş politică a impus-o şi în afa­ră de hotare. Scopul străduinţelor sale ex­terne a fost îngenunch­ierea Angliei. Dar tocmai când era pregătit să pornească con­tra cumplitei sale vrăşmaşe, aceasta a pus la cale a t­reia coaliţie, parând prin aceasta lovitura la ea acasă. Noua coaliţie a popoa­relor contra teribilului „enfant malade” n’a făcut decât să-i măriască prestigiul cu noui biruinţe. La Ulm face prizonieră o întreagă armată austriacă, iar la Austerlitz zdrobeşte complect armatele aliate ruso-austriace. Co­loana Vendome din Paris, turnată din tu­nurile luate în această bătălie, e dovada eternă a acestei strălucite biruinţe. Preiază „Confederaţia de la Rhin” în a cărei protec­tor s­e erijează, ştergând definitiv urmele ve­­ch­ei împărăţii romano-germane. Dar neu­tralitatea şi duplicitatea Prusiei îl enervă. Pentru ac­ea o atacă şi la Jena, în 14. Oc­­tomvrie 1806 o învinge. Peste trei zile îşi face intrarea triumfală în Berlin, de unde impune întregei Europe aşa numitul Bloc continental, adecă boicotarea din partea tu­turor ţărilor a mărfurilor engleze. Cel care nu se supunea era con­iderat de duşman al său. Acest ordin către lumea întreagă­ era ultima expresie internaţională a politicei ab­­solutistice inaugurate cu gestul din cate­drala Notre Dem­e. AZLEC Către Chemărişti şi voinici Directoriul Chemării în număr de 14 mem­bri s’a întrunit azi în clubul p. n. t. în şe­dinţă plenară fiind la ordinea zile chestiu­nea: 1. Comunicatului Directorialul publicat în „Patria” nr. 213, precum şi „Punerea la Punct” publicată tot în „Patria nr. 218. Directoriul constată că acel comunicat a fost acceptat într-o şedinţă ad hoc a direc­­toriului la care au participat 5 din membrii directoriali dintre care 2 din comitetul de direcţie compus din 3 membrii. Directoriul se solidarizează in întregime cu unanimitate cu acel comunicat. Cât priveşte Punerea la punct publicată de direcţiunea Patriei, se constată că nu se poate referi la Comunicatul dat de directo­riu, ci la anumite ziare, în special ziarul „Cuvântul” care in mod cu totul greşit, încearcă să acrediteze o inexistentă diver­sitate de vederi intre partid şi partea lui in­tegrantă, „Chemarea”. DIRECTORIUL „Punerea la punct” apărută în nr. 218 al ziarului „Patria” a fost răstălmăcită în sen­­zul, că se referea la atitudinea directoriului „Chemării”. Nimic mai fals. Noi suntem cei din urmă, cari vom bănui această atitudine, în perfectă concordanţă cu conducerea par­tidului. Am fost nevoiţi să punem la punct comentariile tendenţioase şi intrigăriile urâ­te ale ziarului „Cuvântul”. RED. „PATRIA”, a yyryyyyyyryyyyyyyyyyyyyyyyyyrfyyyyyyyyyyyyyyy.yyyyyyyyyyyyyyyyyr

Next