Patria, ianuarie 1933 (Anul 15, nr. 1-22)
1933-01-01 / nr. 1
Anul al XV-lea No REDACŢIA Şi ADMINISTR Cluj, Strada Regina Maria î mr.^nv I Redacţia şi Adu I Direcţiunea direcţia politicA Comitetul de presă al parl paţional-ţărănesc, sect. Ard ABONAMENT ANUAI Profesiuni libere-------1 Funcţionari-------------Autorităţi fi inşti ta |i uni in străinătate dubi pagini TAXA POŞTALĂ PLĂTITĂ IN NUMERAR No. 11178/1929. SI Organ al Partidului Naţional Ţărănesc Tipografia Naţională S. A. Cluj Str. Regina Maria 36. Exemplarele legale. 1 exemplar. Asoc. pt. Cultura şi literatura poporului Român SIBIU ror prietenilor,oratorilor şi cititorilor noştri le dorim din toată inima. An nou fericit. Duminecă, 1 Ianuarie ÎP33 Anii 19, an de lupta? După o egemonieralâ, care a durat 15 ani şi a însemnat în toate direcţiile, Şi materiale, administrative-g'sktive, o debandada şi un du, după o permanenta, gei princapatanutâ şi neruşinata falsi a voinţei naţionale. In sfârşit, amna anului 1928 a fost lăsat ,ia la putere partidul naţional-tsc, cel mai capabil instrumentale din ţară şi Singurul partid ic românesc cu organizaţii rea toate provinciile Ţarii. Moştenirea extide grea, pe care a primit-o giul naţionalţârânesc de atunca si dublata in pasive prin desluea unei crize mondiale. In acea împrejurări era evident, ca salvata va face din acest partid cuima a păcatelor altora. Dariul guvern naţional-ţarânesc ştacut totuşi pe deplin datoria, sad onoarea Ţarii şi pregătind o tee solidă pentru refacerea non economica. In pnmavara ai 1931, când se socotea, copiul naţional-ţârânesc a devenit ajuns de odios In faţa opiniei Mice, adversarii acestui partid am dat o formula prin care credeau-1 pot docorî şi Inlâtura dela mâ, spre binele lor eîemtr, dar e iaui Ţarii, 8’a venit cu îormu guvernant fci/'/i/nctfcwt.iteralu au fost prea slabi peni a veni singuri. Cu mentalitatea obişnuita la duplicitațe, ei au tntet o revenire deghizată și curată. N’au luat direct raspundt pentru noua formula de guvdrn a technicienilor, dar au sprijini! indirect pe toata lima. N’au inki tardt braț cu ei In alegeri, iluatIn primire puterea in oraşe in judeţe, iar la Ministere au râs siapâm, ca mai înainte. Guvernarea^ technicieni a însemnat aproa 0 catastrofă ireparabilă. Puţin Şi ţara nu mai putea fi salva alunecată pe panta povârnişului. I este locul şi nu este nevoie să ritmi din nou toate poziţiile din bilanţ îngrozitor. Sunt în mint tuturor. Amintim o singură cifraGuvernul technicienilor a lus dbstanţe în suma de 6 miliarde 60 millioane lei. A fost dificu chemat partidul naţional-ţârăsc să facă faţa situaţiei cu mult mai grele, ca cea din toamna anul 1928. In câteva mi de zile lumea s’a liniştit, optismul a revenit în suflete, artee vieţii economice au început să ocneascâ de sângele infiltrat, pungiul Ţâtii a fost restabilit. Plite angajaţilor publici au fost adate prompt şi la zi. Iar prin lefurile aduse s’au potolit agitaţul pe sate şi in oraşe in jurul probinelor de asanare a datoriilor. Succese! regimului naţional-ţărănesc au pvocat individia şi ura liberalilor.Dacă guvernarea noastrâ ar fi fos slabă şi fără rezultate liberalii s’r fi mulţumit cu bombâneli conviţionate. Dar cu succes dumnealo nu se Împacă. Sfat au ţinut şi a hotărât să înjghebeze un front antibolşevic, în realitate antidenoiatic şi antiprogresist. Şi au hotărî cu multa cună şi necaz, dar cu prin elan, pornirea unei violente ampanii de răsturnare. Nu ştii întrucât hotărârile lor sunt sinere. Dar dacă este aşa, răspunse nostru este simplu: vom ridica mnuşa fără nici o ezitare, dar cu atât mai multă hotărâre. Vom mbitiza şi noi lumea noastră, tabăra densă a celor exploataţi, a muncipiilor adevăraţi, a celor necăjiţi, a celor înşelaţi, de atâtea ori înşeaţi şi îi vom duce împotriva forâreţei reacţiunii, a cămătarilor şi spertanlor. Vom arăta, că cei, cari au interese vitale să apere marea finanţării se vor in voi una cu capul într’o legiuire făcută în semnul dreptăţii sociale. Vom reaminti celor, cari au uitat-o, câ guvernele liberale timp de 15 ani ar fi realizat toate reformele dătătoare de viaţă nouă dacă ar fi voit. Dar dimpotrivă, ei au împiedecat permanent, conştient sau inconştient nu impoarta, refacerea Ţârii. Vom liehula trecutul , com conduce ţara spre cararea dreaptă, sigură şi luminoasa a progesului, a bunăstării şi a dreptăţii sofitae. Dr. George Ohâbeanu Lucrările comisiei contigentărilor Bucureşti 31 — Comisia contigentărilor insedinţa ta de ieri a confirmat alegerile uniunii camrilor de comerţ in cepnveşte numirii uniunii can Vor face parte din comisiune. Comisiunea a rezolvat apoi mai multe cereri de import. —exp— Semnarea convenţiei clearing cu Italia BUCUREŞTI 31 —D. Iuliu Maniu preşedintele consiliului de miniştri a avut ieri o lungă consfătuire cu d. Virgil Madgearu ministrul finanţelor în legătură cu convenţia de clearing cu Italia După toate probabilităţile convenţia provizorie va fi semnata astazi la Roma. Provizoratul economic romano-maghiar a fost prelungit cuncă doua zini ........ Bucureşti 31. D. dr. Viorel V. Tilea insârcinatul României pentru tratativele de clearing cu Ugaria a comunicat guvernului român ca a parafat la Budapesta prelurgrea cu doua luni a vechii convenţii. Cele două ministere de externe vor notifica astăzi această prelungire. Roxo— D. Ion Mihalache sărbătorit lui Atena Atena — 31. D. Langa Râşcanu ministrul plenipotenţiar al României la Atena a oferit ieri un dineu în onoarea dlui Ion Mihlache ministrul de interne. La dineu au luat parte de preşedinte al consiliului de miniştri grec precum şi membri guvernului. —oxo— Bancnote false de ÎOOO Lei I Bucureşti 31 — Banca Naţională atrage atenţiunea publicului că s’au pus în circulaţie bancnote false de 1000, — de Lei Intr’o cantitate care nu s’a putut stabili incâ. Exemplarele falsificate cercetate cu atenţie cu uşurinţă pot fi descoperite deoarece hârtia este de o calitate inferioară și chiar și culoarea diferă de a celor originale. Literatură şi loialitate - Ungurii despre noi — Sfârşit de an, zile de verificări de socoteli, cte comparaţii, de Duanpuri— itasidiesc revistele şi gazetele literare din latine cun urma şi găsesc ia tmimarm ae iune (apărut la Septemvrie, a eiegaaiLiei reviste a dlui a., nucuţa „icoape ae grau“, articolul „Castelul cu poeţi" pe care directorul revistei il consacră sinodului scriitorilor unguri cin Ardeal, ţinut in luna August in castelul aiibrăncoveneşti al paronului Ion Kemény. Un articol în care spiritul de nobilă camaraderie literara se împleteşte cu observaţia justă a acestui drumeţ neastâmpărat, în stare a descifra, printr-o intuiţie a cărei siguranţă ţine aproape de divinaţie, din conversaţii purtaite în alte limbi decât cea maghiară, liniile generale ale preocupărilor intelectualităţii maghiare din Ardeal. Şi acest articol al dlui Bucuţă îl mai găsesc, aproape în aceeaşi termeni, cu titlul identic şi în nr. din 27 August al „României“ literare. — Mai ştiu că d. Bucuţă a ţinut o conferenţă la radio despre acelaşi subiect şi că în coloanele „Boabelor“ dsa a oferit un loc de cinste romanului lui Coloman Mikszáth, „Nevestei© din Sălişte“. Faţă cu această atitudine de sta de I. SOCOLEANU • tornică şi loială preţuire a literaturii magmare, nu va fi, poate, lupeit de interes, să se vadă cam ce se spune despre noi în publicaţiile vecinilor noştri. 1) Iată în primul rând „O scrisoare din Bucureşti“ asupra teatrului, literalturii şi artelor in România, publicată în Nouveji© Revue de Hongrie (Budapesta, 1932 Nr. 3—4). Cititorul româin va găsi în aceasta scrisoare lucruri cu adevărat uimitoare. Obişnuit să creadă că literatura românească — literatura în care el se recunoaşte — este o spovedanie a românismului, obiectivarea a ceea ce este mai substanţial, mai central în sufletulacestui românism, cetitorul nostru este invitat de către autorul scrisorii arătate, să creadă că această biată literaltură românească se defineşte dimpotrivă — contrar tuturor literaturilor din lume, desigur, — prin ceea ce ea are mai periferic, mai exotic. O grijă foarte susţinută a autorului este, să îndepărteze din capul licului Bucureştii din discuţie, căci dacă, prin romanul legiomilist, bunăoară, — ne putem aştepta ca scriitorii români sa-şi facă un drum în literatura universală, „în ceea ce priveşte romanul care analizează viajţa socială a Bucureştilor e, poate, preferabil ca streinul să nu-l cumoarscă“. Şi ceea ce e mai ciudat în ace-astă suverană îngropare sub povara unui verdict ermetic, este că, în aceeaşi glosă pe marginea literaturii bucureştene, cronicarul are generositatea de a constata, că Demetrios (sic!) are, nici mai mult, nici mai puţin, un condeiu vrednicde Zola (,«La plume est celle d‘un Zola“) — aceasta însă, bineînţeles numai pentru a arăta proporţiile răului bucureştean, pe care numai un talent masiv ca la cet al naturalistului francez lear putea zugrăvi în toată prăpăstioasa lui adâncime. Bucureştii puşi la index, surghiuniţi din cuprinsul literaturii române, ne rămâne însă, alături de literatura cultă cu caracter regional, folklorul, poesia poporană, care „n‘are să invidieze nimic nici unei poezii poporane din Europa“. Liricii care s’au inspirat din ea, „Transilvănenii în primul rând, ating nivelul literaturii mondiale“. Dar Alecsandri ? — Veţi întreba, cu nedumerire, preocupaţi mai puţin de această veşnică şi ridicolă raportare la Univers cât mai mult de rostul adânc şi roditor pe care cântăreţul de la Mircaşti l-a avut la noi tocmai prin larga voioşie câmpenească a viersului lui. Nu vă neliniştiţi . Culegătorul doinelor şi cântecelor bătrâneşti, „Vasile Alecsandri, care, deşi născut din tată şi din mamă Italian a devenit Român, a fost răpit literaturii noastre prin politică— printr’un portofoliu ministerial“. — Atât şi nimic mai mult despre rostul lui Alecsandri în gospodăria noastră literară. Peste Eminescu expeditivul nostru cronicar nu a putut trece cu aceeaşi desinvoltură, dar pentru a-şi salva formula preferită a regionalismului, l-a făcut oarecum Ardelean şi l-a pus la remorca culturii ungureşti După această inconştientă originalitate „aproape nu ne mai mirăm aflând, că Goga, Coşbuc, Iosif îşi datoresc existenţa lor literară aproape numai „erudiţiei lor ungureşti“. Ai impresia că Goga s-a născut numai şi numai pentru a traduce pe câţiva poeţi unguri de „universală celebritate“. Dar întreg pasagiul acesta merită să fie transcris. Iată-l: ... .„întâiul în ordine cronologică, este Eminescu, care, deşi născut în Moldova, a crescut şi şi-a făcut studiile în Ungaria, pe când Goga, Coşbuc, Iosif — (ordinea este a autorului) — sunt Ardeleni neaoşi, care graţie erudiţiei lor literare ungureşti, au îmbogăţit poezia românească cu noui şi strălucitoare culori. Trebuie să mai spunem de asemenea, că traducerile lor, au avut o influenţă fecondantă asupra poeziei române. Astfel, Goga, după ce a tradus mai multe poezii din cei doi poeţi de renume universal, Petőfi şi Arany, a mântuit anul acesta, după o muncă de mai muţi ani, traducerea capodoperei lui Madách, „Tragedia omului“, a cărei reprezentaţie va avea loc, anul acesta, pe una din scenele Bucureştilor“... Etalonul dramei româneşti este socotit după „Prometeu“ al lui Victor Eftimiu, implicat în următorul melancolic bilanţ: „Din nenorocire, în literatura noastră dramatică ce nu are o vechime mai mare de o sută de ani, nu se găsesc valori, care să poată avea pretenţia unei celebrităţi mondiale şi astfel nu ne-a fost posibil să oferim Ungurilor, în schimb, ceva mai bun decât poemul dramatic al lui Eftimiu“. Cât pentru Caragiale, „autor spiritual al atâtor comedii bufe“, acesta ar putea deveni „o valoare internaţională“, opinează cronicarul nostru, dacă cineva „şi-ar lua osteneală să-i modernizeze piesele şi să le ridice la înălţimea eternului omenesc“. (Nu anexează însă, din păcate, şi reţeta „eternului omenesc“...) Insuficient documentat în materie de raporturi literare româno-maghiare (nu ştie decât de o singură antologie de traduceri din româneşte în ungureşte), autorul nostru este, în schimb, extrem de zelos în a stabili starea civilă a scriitorilor şi artiştilor de care se ocupă. Cetitorul va fi edificat, aflând, că Panait Istrati este „un un Grec din România“, pictorul Satmari „un emigrant ungur“, Aman, „un profesor armean“ etc. Nu e cazul să epilogăm asupra definiţiei a ceea ce înseamnă o naţiune. Recunoaşterea elementului spiritual ca factor hotărâtor în această privinţă, este un loc comun aşa de vechiu, încât chiar autorul scrisorii nu crede necesar a releva originea sârbo-slovacă a lui Petőfi, şi la rândul nostru nu avem nimic de spus despre profesorul Elemér Csasza care, în acelaşi număr al revistei, vorbind într-un studiu despre romancierul Francisc Herczeg, nu au- JANUS... Mi-e prospătă la memorie ziua de acum un an, sentimenuu pe care l-am încercat atunci, când am aruncat o privire peste anul care bătea la poartă, mă cutremură şi acum. Aveam senzaţia puternică a unui deza-stru iremediabil, atât în exterior cât şi în interior, atât în vieaţa socială cât şi în cea particulară, atât în cele materiale cât şi in cele spirituale, luatele catastrofei apropiate nu-mi erau lămurite; atât oamenii cât şi cărţile pe cari îi întrebam nu mă satisfăceau prin răspunsurile lor. Sentimentul dezastrului era însă în atmosferă, îl simţeam prin toţi porii fiinţei. In politica externă ceea ce îmi hrănea mai presus de toate sentimentul de care vorbesc era ascensiunea hitlerismului şi comunismului, în Germania. Comunismul rus a fost şi este încă o experienţă impresionantă, un act care va lăsa urme adânci în istoria universală. El este însă, dacă nu în afara Europei, la marginea ei. Un câmp de experimentaţie socială situat departe, asemenea unei ferme afară din oraş. Ceea ce se petrece acolo este extrem de interesant, numărul Europenilor cari îl vizitează este tot mai mare, cărţile cari se scriu despre el au invadat toate pieţele, totuşi experienţa tentează pe foarte puţini, priveliştea este destul de comodă pentru burghezul european. Situaţia se schimbă cu totul când experienţa se mută în centrul oraşului, în inima organismului cu care ai atâttea legături. E cazul comunismului german. Ascensiunea şi vigoarea lui ne dădea multora din noi senzaţia că sistemul capitalist european trosneşte din Încheieturi. Când contemplam însă uriaşul care se inălţa în faţa lui: hitlerismul, atunci eram cu totul deconcertat. Ce se va alege din aceasta apocaliptică încleştare nu ştiam. Simţeam însă foarte puternic că ceea ce va rezulta din experienţa acelui imens laborator social va avea repercusiuni nebănuite asupra organismului european, deci şi asupra noastră. In politica internă sentimentul dezastrului era şi mai puternic, şi mai dureros pentru că îl simţeam pe propria noastră piele. Vedeam cu toţii că guvernarea Iorga Argetoianu ne impinge in prăpastie. Organismul de stat se destrăma pe zi ce merge, iar in locul lui se ridica, tot mai hâdoasă, anarchia. In istoria României moderne guvernarea aceasta este o pată pe care niciodată nu vom putea-o şterge. Ne aducem aminte cu groază de zilele amare pe care ne-a fost dat să le trăim. Alăturea de bunul comun vedeam cum se distruge bunul individual. Cei ce îşi strânseseră cu trudă şi privaţiuni, o fărâmă de avere o vedeau perdută, fără ca adevăraţii vinovaţi să fie pedepsiţi. Tinerii nu aveam înaintea lor decât perspectiva şomajului. Ştiinţă, artă tot atâtea idealuri pe cari începusem să le îndrăgim, se stângeau pe rând, ca neşte lumânări suflate de vânt. Dacă astăzi in preajma anului caîv v.»ne Încercam sa pătrundem viitorul nu mai avem acelaş sentiment. Anul trecut a fost o crudă experienţă pentru noi toţi. O mulţime de valori în care am crezut, sau am spes, le-am abandonat. Timpul este cel mai bun sfătuitor — maxima acea va s‘a adeverit încă odată. Primejduite cam acum un an ni se păreau fantastice, au fost reduse la proporţii mai modeste. Nu ne mai stăpâneşte acelaş sentiment de catastrofă universală. Apele departe de a se fi liniştit, astăzi însă începem să cred,im că tulburarea lor nu este atât de epocală pe cât credeam. Hitlerismul nu este atât de viguros cum îl vedeam, comunismul chiar dacă a crescut e departe de a Învinge. Mult mai departe decât credem .Arată. In interior stările s‘au mai mulcumit. Viaţa politică a reintrat în contituţionalism. Calmul se impune încetul cu încetul. Viaţa economică s‘a mai animat. Funcţionarii îşi primesc refurile. Dacă optimismul e departe de noi, totuşi avem în inimi o undă de sentiment de încredere. Experienţa dureroasă din ultimii ani, mai ales cea din anul trecut ne-a dat o credinţă nouă, pe care am cam neglijat-o, credinţa în puterii© noastre proprii. Credinţa aceasta nu este încă atât de puternică încât să fi pus stăpânire pe toate inimile, ea se impune Insă tot mai mult. In preajma anului care vine ea este singura nădejde ear© licăreşte plăpând în zarea noastră. * încrederea aceasta în puterile proprii nu va putea fi însă valorificată fără o virtute, care ne-a lipsit tot* ;'«v 'ira, dar a cărei lipsă niciodată n‘am simţit-o atât de dureros ca acum. Virtutea aceasta este floare rara, acolo unae careşie aduce insa nobleţă stletească şi bunăstare materiala. Fericit poporul care are mai mulţi indivizi împodobiţi cu această floare! Este virtutea muncii şi a jertfei pentru binele comun, virtutea socială. Noi Românii nu am prea fost hărăziţi cu ea. Un individualism anarhic crescut din temperamentul nostru a fost hrănit până la diformare de vitregele împrejurări ale veacurilor. Criza de astăzi pare că a crescut şi mai mult acest individualism. Sentimentul primejdiei, de care vorbeam a trezit pretutindeni egoismul. Şi cu cât ne urcăm mai său pe scara socială cu atât lipsa acestei virtuţi de jertfă pentru binele comun e mai evidentă şi mai dureroasă. Tinerimea, care ar trebui să o aibă în cea mai mare măsură, nu o cunoaşte nici cât înaintaşii ei. Individualismul, jemantisismul, parvenitismul a devenit o doctrină a acestei tinerimi. O parte din ea se complace în savante „tumbe“ spirtuale; această „experienţă sufletească“ — cum le place să o numească cei cari se laudă cu ea, — durează de prea multă vreme şi n‘are nici un rezultat social. Ea n‘a făcut Încă pe nimeni mai bun, mai gata de a se jertfi pentru binele comun, mai plin de milă pentru năpăstuiţii soartei. Nu ne-a dat încă eroul social. Şi vremurile p® el îl aşteaptă. „Pătrundeva-ţi de sfinţenia vieţii sociale!“ — a spus Nicolae Bălcescu, compatrioţilor lui la 1851. Strigătul hii este astăzi tot de atât de actual, dacă nu mai mult decât atunci. Fiecare Român să-şi aşeze la căpă- tâia această maximă, în unul care vine! TITUS BUNEA ' ‘ ■ K-flS Pregătirea bugetului pe anulviitor Eri după amiază, la orele 4, a avut loc la ministerul de industre şi correrţ sub preşedinţia d-lui prm-ministru Iuliu Maniu şedinţa delegaţiei economice a guvernului. In urma expunerii d-lui ministru de finanţe V. Maflgaru, delegaţia economică a guvernului a hotărât ca toate depaşamentele să accelereze lucrările cerute de ministerul de finanţe pentru simplificarea aparatului de stat In legătură cu pregâtirea bugetului pe exercitul 1933—1934. Delegaţia economică a aprobat convenţia pititoare la canalul Bega, Încheiată Intre guvernul român şi guvernul jugoslav S’au aprobat instrucţiunile cari urmează să fie date consilierului nostru economic dela Roma — d. prof. E. Poni — în scopul încheerei unui acord provizoriu relativ la plăţile dintre România şi Italia, pentru evitarea măsurilor represive luate de ambele ţâri. In ultimul timp, Delegaţia economică a luat act de acordul interneţonal petrolifer înahoat la Paris şi a autorizat ministerul de industrie şi comerţ să ia toate măsurile pentru ca societăţile petrolifere să dea de lucru muncitorilor cari ar putea să fie puşi in disponibilitate în urma restrângerei producţiei. In acelaş timp ministerul de industrie şi comerţ va lua măsurile necesare pentru ca să se evite scumpirea preţurilor interne la produsele petrolifere. In urma expunerei făcute de d. Voiculescu, ministrul agriculturii şi domeniilor, deligiţia economică a aprobat licitaţia privitoare la construirea abatorului de la Constanţa, destinat exportului de carne în orient. D. Eduard Millo, ministrul lucrărilor publice şi al comunicaţiilor, a făcut o largă expunere asupra politicii combustibilului necesar căilor ferate, in legătură cu ultima licitaţie ţinută la C F. R. pentru aprovizionarea cu cărbuni. D. ministru al comunicaţiilor a fost autorizat să continue tratativele cu societaţle carbonifere, în scopul aprovizionării căilor ferate. Şedinţa s-a terminat la orele 8 seara. ! Un bilanţ al mizeriei bilanţul în toate domeaile , o tradiţie de sfârşit ae un bouleu trauxţie a amor buni, cană el era vont mai pentru miraj uie ispititoare ale itividendelor Noi câştigul realizat Azi sunt deficitare pe toată linux. Bermtul e trecut astfel am an în an în contul crizei, a acelei otrăvi generale, care la fel cu undele elecrice e nevăzută ci simţită doar în efectele Ce este criza ? Un bilanţ al ei na fost întocmit încă, ei nu a fost cântărit un nici un gând. Laturile multiple ale crizei diversitatea infinită a aspectelor ei, scapă şi celui mai iscusit economist, încercând s’o încorseteze in reguli și în legi logice el s’ar trezi că face acelaș lucru sterp, pe care l-a făcut săcuod din poveste, — care uitând să-și facă ferestre a vrut să-și umple casa cu lumină cărată cu ciubărul. Risipit în deficitele tuturor bugetelor, în durerile tuturor neajunsurilor materiale tot morale, bilanţul crizei deşi nu poate fi prins între degete, e simţit totuşi prin toţi porii societăţii umane. Ochitanul prin care se poate vedea mai mult din el, e însă, desigur, bilanţul acelei industrii de vreme grea a falsificării de bani, care a devenit o adevărată industrie a mizeriei. In anii din urmă, concurenta particulară cu Banca de emisiune, a îmbrăcat forme dintre cele mai alarmante. Falsificarea de bani, în special de monetă metalică, a fost ca un refugiu al celor cari n’au mai putut răbda muşcătura sălbatică a dinţilor mizeriei. O sursă oficială, a constatat că organele de control au descoperit nu mai puţin de 300 de cazuri, cu tot atâtea maşini primive sau dibaci construite pentru turnarea manetelor zimţuite. Se prea poate, ca o bună parte din slujbaşii nemei industrii să fie adepţii inflaţiei, şi să fi luat în serios vorbele agenţilor dlui dr. Lupu cu faimoasa maşină de emisiune, care va fi purtată din sat în sat. Ceea ce e sigur însă, e faptul că cei mai mulţi falsificatori sunt recrutaţi din pătura ffti'ăneeneă şi-a şoverilo'' »cHrirldK şi 'pă :'ir:-'■- fa 4'iZé tg létede 2, 5, 10, 20 și 100 ii. Li. pan-Nr i»V . trebuințe mărunte. Acest lucru ia nanilor falsificatori de bani vraja aventurilor îndrăsnețe practicate în Uccut și le îmbracă în haina cernită a mizeriei. Falsurile nu s’au făcut pentru lux, pentru cuceriri sau pentru fenei, ci mai ales pentru o bucată de pâine, pentru un codru de mămăligă. Statistica aceasta ne permite să pipăim şi locurile durerilor mai mari. Ea oglindeşte şi un fel de regionalism al mizeriei, unde cazurile de falsificare sunt mai frecvente şi neajunsurile mai grele. Nordul Ardealului, cu judeţele Cluj, Someş şi Turda este în frunte, după cum în frunte este şi în contingentul de bolnavi, de cerşetori şi de pribegi pe la porţile străine. In avalanşa de bilanţuri ale anului, toate deficitare, bilanţul singurei industrii prospere, cea a falsificării de bani care înfloreşte cu toate măsurile poliţieneşti şi de control, va trece după cum e firesc, neobservat. Totuşi el este ciobul de oglindă în care se resfrâng un aspect caracteristic al crizei. E bilanţul mizeriei, pe care am dori ca anul ce vine să nu mai fie nevoit a-l înregistra: TEOFIL BUGNARIU.