Patria, iunie 1933 (Anul 15, nr. 117-138)
1933-06-01 / nr. 117
Anui al XV-lea No. 117 REDACŢIA 91 ACHIinZTRANA CImJ, Etruda Ragba Mari* Na. 88, Redacţia ţi Adm. 1819 1884 DIRECŢIA POLITICI I Gomitetou de presă al partidului national-țărănesti, ref. Ardualului. ABONAMENT ANUAL. Proealul liberal — Lei 808 Funcţionari — —1 . 700 Autoritat! *Instituțiuni „ IBM Intrăbătati dublu. Lei 31 Organ al Partidului Naţional Ţărănesc .XA POŞTALA PLĂTITĂ DE NUMERAID No. 11178/inS. Concluziile ■ înainte de toate să ne justificăm editorialul. Pentru că astăzi am primit sfatul să nu dăm importanţă cazului Tischler, tratându-l la fond, ci să ne mulţumim cu un reportaj la rubrica senzaţionalului. Cel care ne-a dat acest sfat argumenta cam în felul următor: Zilnic se săvârşesc crime în ţară, iar în străinătate, spre pildă în Germania sunt la ordinea zilei asasinatele politice, pentru că să nu mai vorbim de miile de morţi din răsboi, fiindcă răsboiul legitimează omorul (?) Prin urmare faptul, că X îl împuşcă pe Y nu comportă interesul unui editorial. Oricât de bizară ar apărea aceasta argumentare trebuie să concedem, că are mult temeiu de dreptate. Trăim intri adevăr într-o epocă sau trai bine zis sub o zodie a enervării unde nu prea contează viaţa de om. Şi dacă totuşi am consacrat acest articol tragicului desnodământ de la Tribunalul Ilfov nu o facem asta, fiindcă fondul chestiunii, care a, descătuşat mobilul crimei, nu ne-ar interesa pe toţi deopotrivă. Nu o facem asta nici pentru împrejurarea, că cei doi eroi aii dramei sunt cetăţenicunoscuţi din societatea clujeană. O facem însă, fiindcă acest caz comportă o importanţă pentru anumite chestiunii în strânsă legătură cu el. Cronicari fideli aii evenimentelor trebuie să constatăm chiar de la început, că opinia publică, potrivit obiceiului, ca după orice omor politic, este divizată în mai multe tabere. Sunt unii, cari aprobă şi sunt gata chiar să glorifice fapta căpitanului Stancu. Aceştia pornesc din convingerea, că în acţiunea lor naţionalăxenofobă trebuie este intervenit şi cu fapte pentru că vorbele numai nu sunt suficiente. Alţii mai moderaţi nu aprobă crima, dar îi găsesc lesne explicarea şi o mulţime de circumstanţe pentru făptuitor. Şi sunt bineînţeles ,alţii, cari o desaprobă şi indică numeroase circumstanţe agravante. Este ele bineînţeles, că noi nu putem aproba nici o crimă sau nelegiuire. Câtă vreme există o ordine de drept şi există autorităţi, cari împart dreptatea în numele Statului român, nici un cetăţean şi cuatât mai puţin românii au dreptul să se substituie autorităţilor şi să-şi facă singuri dreptate. De altă parte refuzăm să credem, că este vorba de o crimă ordinară care porneşte numai dintr-un îndemn de ură personală sau dintriun meschin interes material. Ne referim în primul rând la chiar dialogul relatat de fiul victimei care istorisea că înainte de săvârșirea crimei cu câteva minute căpitanul Stancu declara, la, o întrebare a victimei: Eu nu te urăsc pe dta, ci pe oamenii politici, pe cari îi ai în buzunar. Cel care scrie aceste rânduri îl cunoaşte pe Stancu şi l-a cunoscut şi pe Tischler. L-a ascultat pe Tischler, când se plângea împotriva iatacurilor apărute în ziarul „Patria“ şi a avut convingerea,că Tischler se credea prigonit şi neîndreptăţit. De altă parte l-am auzit şi pe căp. Stancu, care vorbea despre conflictul moţilor cu Tischler cu îndârjirea omului fanatic şi sublinia mereu gravele leziuni, cari s-au adus populaţiei româneşti din Munţi. Din aceste discuţii, duse mai în public, mai în particular, reieşea, că moţii, adecă d. Stancu împreună cu o mulţime de tovarăşi se credeau îndreptăţiţi şi chiar obligaţi să-l atace pe Tischler, în schimb Tischler se credea în drept să se apere, accentuând mereu nevinovăţia lui. Conflictul Moţii-Tischler durează de multă vreme. Au fost numeroase procese, acţiuni, anchete şi desbateri. Chiar ieri a avut loc o desbatere. Toate acesteia dovedesc, că nici Tischler, dar nici moţii şi în special căp. Stancu n‘a vroit să ocolească instanţele şi să se substituie lor. Cum s‘a ajuns totuşi la acest desnodământ, fiatal? Cine este sau cine sunt vinovaţii, că lucrurile au ajuns până aici? Ce învăţături se desprind din acest caiz tragic? Iată întrebările, cari aşteaptă un răspuns grabnic. Trebuie să recunoaştem fără înconjur, că arma căp. invalid Stancu nu s-ar fi descărcat, dacă în loc să se trăgăneze acest conflict ad infinitum şi ar fi pronunţat sentinţe definitive în cauza Moţilor cu Tischler. Asta trebuia să se întâmple cu atât mai vârtos, că ambele părţi, cel puţin formal, au dorit şi au stăruit pentru o deslegare grabnică, bineînţeles fiecare în felul lui şi conform intereselor lui. Durere la noi şia adoptat sistemul, că în anumite conflicte şi procese şi chiar probleme să se aplice metoda amânărilor şi a tergiversărilor menţinând o stare deagitaţie şi înfuriind la urmă toate părţile beligerante. Era firesc, ca, în acest conflict interminabil, sentinţa să fie dată de către instanţele judecătoreşti, care singuretrebuiau să supoarte răspunderea pentru sentinţă, ori care ar fi fost ea. Şi dacă unil dintre martorii neinteresaţi, căp. Stancu, a crezut, că poate să-işi facă singur dreptate, s-ia întâmplat fiindcă şi-a imaginat în dosul acestei proceduri o voinţă şi un gând criminal a cărui focar l-a văzut, eroniat în Tischler. Dar este complet greşită mentalitatea acelora, cari condamnă, admiţând ipoteza mituirii, de dragul discuţiei, numai pe mituitor fiindcă este evreu şi nu se sinchisesc de mituiţi, fiindcă sunt români. Dacă noii vrem să moralizăm viaţa publică ,trebuie înainte de toate să ne curăţim casa proprie şi să-i urmărim cu acelaş elan pe aceia dintre români, cari sprijinesc prin uneitiiile lor şi prin slăbiciunea lor de caracter opera, de corupţie a străinilor. —0X0— M. S. Regele în Banat BUCUREŞTI, 31. — Programul viritei M. S. Regelui în Banat a fost definitiv stabilit. Guvernul pleacă joi seara, din Bucureşti cu un tren special la Băile Herculane, de aici va merge cu maşina la Bozovici şi Oraviţa. Regele va fi însoţit de d. Vaida Voevod, preşedintele consiliului de miniştri şi de dnii miniştri D. Gusti şi D. R. Ioaniţescu. 20X0— Spre restaurarea monarhiei germane BUDAPESTA. 31. — Ziarul „Budapesti Hírlap“ publică un articol al dlui von Papen, vicecancelarul Reichului, în care acesta declară între altele că „este posibil ca, cu timpul monarhia să fie restaurată în Germania ca vârful unei piramide a cărei bază este voinţa naţională“. In acest articol d. von Papén arată că rezultatul revoluţiei naţionale a fost realizarea untrei între clasele sociale din Germania. D. von Papén scrie că chestiunea Alsaciei şi Lorenei este terminată, că Germania nu are intenţii agresive împotriva Poloniei şi că respectă cadrul tratatelor existente. Nu voim, scrie dşa, să încorporăm Austria prin alipire, dar dorim ca poporul german împreună cu cel austriac să meargă spre un viitor comun. D. von Papen îşi exprimă apoi regretul că opinia britanică nu a înţeles sensul revoluţiei naţionale din Germania. —0X0— FRAGA, 31. Ieri la orele 5, d. a. ca rezultat al celor discutate în Conferinţa Micei înţelegeri s‘a dat presei următorul comunicat: „Consiliul permanent al statelor Micei înţelegeri reprezentat prin dd. Nicolae Titulescu pentru România, Jeftici pentru Iugoslavia şi Beneş pentru Cehoslovacia, s-a întrunit sub presidenţia dlui Beneş la 30 Mai la Ministerul de Externe, în prima sa sesiune obligatorie anuală. Cei trei miniştrii ai afacerilor streine au procedat mai întâi la schimbul instrumentelor de ratificare ale pactului de organizare al Micei înţelegeri semnat La Geneva la 16 Februarie 1933. Ei au trecut apoi la discuţia situaţiei politice internaţionale şi a chestiunilor care privesc politica externă a ţărilor lor, cari sunt la ordinea de zi a Consiliului permanent din Praga. In privinţa pactului celor patru puteri occidentale şi a ultimei faze a negocierilor acestui pact, cei trei miniştrii ai afacerilor streine formulează punctul lor de vedere după cum urmează: In comunicatul lor din 25 Martie 1933 cei trei miniştrii ai afacerilor streine ai statelor Micei înţelegeri au stabilit principiile care trebuiau să călăuzească politica lor în raport cu pactul celor patru. Ei spuneau: a) Orice colaborare a statelor care are de scop să rezolve chestiuni care le privesc în mod exclusiv este dorită şi salutară. b) Statele Micei înţelegeri nu vor putea recunoaşte că este servită cauza bunelor relaţii între diferitele ţări prin acorduri care ar avea drept scop să dispună de drepturile tratatelor fie printr-o hotărâre concretă, fie prin presiuni ce sear exercita asupra unor ţări, altele decât acelea care au încheiat aceste acorduri. c) Cum nu se poate dispune de bunul altuia nici direct, nici indirect, cei trei miniştrii ai afacerilor streine ai Micei înţelegeri formulau la 25 Martie rezervele cele mai exprese în ceea ce priveşte semnarea eventuală a unor astfel de acorduri pentru tot ce privea drepturile lor şi politica lor. Date fiind nouile texte pe care guvernul francez credincios politicei comune a Franţei şi a Micei înţelegeri i le-a comunicat, cum şi informaţiile ample pe care guvernul Republicei Franceze nu a încetat de a i le da în cursul negociaţiunilor în chestiune, Consiliul permanent al Micei înţelegeri constată faptele următoare: a) Prima versiune a pactului al cărui spirit era contrariu principiilor de drept internaţionale, şi a drepturilor decurgând pentru toate celelalte naţiuni din pactul Societăţii Naţiunilor, a fost definitiv părăsită. Noul text comunicat celor trei miniştrii ai afacerilor streine ai Micei înţelegeri în conformitate cu Memorandumul guvernului francez din 10 Aprilie 1933 care stabileşte principiul că pactul în patru nu poate atinge decât chestiuni care se referă exclusiv la interesele proprii ale semnatarilor acestui acord. Prin aceasta s-a dat satisfacţie celor două obiecţiuni principale ridicate prin declaraţiile statelor Micei Înţelegeri cu data de 25 Martie 1933. Cei trei miniştrii ai afacerilor streine din Mica Înţelegere iau act de asigurările cari au fost date de ceilalţi reprezentanţi ai puterilor occidentale semnatare ale pactului eventual în patru, cu privire la intangibilitatea complectă a competenţei Societăţii Naţiunilor la care semnatarii eventualului pact declară că nu se gândesc să aducă vreo atingere şi în sfârşit, la regula unanimităţii care este aplicabilă art. 19 al pactului Societăţii Naţiunilor. d) Garanţii formale au fost date statelor Micei înţelegeri de către guvernul francez în virtutea angajamentelor mutuale anterioare împotriva tuturor încercărilor de revizuire. Aceste garanţii sunt de aşa natură încât nici o primejdie pentru interesele lor cum şi pentru politica comună de urmat între statele Micei înţelegeri şi franţa nu s'ar putea ivi din faptul semnăturei tratatului. Prin aceste garanţii pactul în patru nu poate să devină un acord care ar avea de scop să tindă direct sau indirect la revizuirea frontierelor ţărilor lor. In aceste condiţiuni statele Micei înţelegeri având garanţii suficiente că pactul în patru nu poate atinge interesele lor speră că hotărârile celor patru puteri asupra chestiunilor care ne sunt proprii vor putea să le apropie mutual să întărească spiritul lor de colaborare şi astfel să readucă calmul în Europa şi îndeosebi în Europa Centrală. Cei trei miniştri ai afacerilor străine au examinat din nou problema revizuirii clauzelor teritoriale ale tratatelor de pace. In această privinţă ei proclamă de data aceasta solemn şi definitiv: punctul de vedere a celor trei state voind să facă să dispară orice echivoc atât pentru prezent cât şi pentru viitor. 1) Constată mai întâi identitatea absolută a punctului lor de vedere în această privinţă aşa cum l-au precizat de mai multe ori la semnarea pactului de organizare a Micei înţelegeri la 16 Februarie 1933 la Geneva. 2) Ei constată că chestiunea revizuirii frontierelor ţărilor lor, nu se pune pentru ei. Cu toate acestea din principiu ei nu ar putea admite ca vreo presiune în vederea revizuirii să fie făcută de un importă care ţară, soarta teritoriului depinzând în mod exclusiv de factorii constituţionali şi de parlamente în virtutea dispoziţiilor diferitelor constituţii naţionale. 3) Ei constată că atingând chestia revizuirei nu se face altceva decât se înveninează raporturile mutuale dintre state, trezind speranţe nerealizabile şi făcând astfel să sporească obstacolele din calea normalizării relaţiunilor dintre state. MICA ÎNŢELEGERE ŞI CONFERINŢA DEZARMĂRII Cei trei miniştri de externe s’au ocupat pe urmă de Conferinţa Dezarmării exprimându-şi credinţa că negocierile de la Geneva vor avea rezultat. Mica înţelegere adoptă planul britanic şi înregistrează cu plăcere contribuţia la ideia securităţii a preşedintelui Roosevelt. In ceea ce priveşte reducerea de armament Conferinţa Micei înţelegeri o aprobă reclamând şi egalitatea de drepturi. In comunicatul pe care-l va da Conferinţa celor trei miniştri de externe va stărui pentru o funcţionare mai efectivă a Comisiunei permanente de dezarmare. MiceiI Agitând chestiunea revizuirii se Invenineaza raporturile dintre state — Mica înţelegere şi Conferinţa Dezarmării — Comunicatul oficial dat asupra rezultatului consfătuirii celor trei miniştrii de externe — Volksstaat-in Am trecut în revistă condiţiunde nu elementele cari trebuiesc să cimenteze naţiunea. Dar cadrele sunt politiceşte oferite de partidul naţional-socialist, care devine astfel un instrument şi un organism totodată. Credem că definirea rostuluişi fiinţei acestui partid e mai uşor de obţinut din trio comparaţi© cu fratele lui mai mare, partidul fascist din Italia-Este poate mult mai justă numirea de mişcare, decât de partid. Căci, de fapt, senzul adânc cum am încercat să-l desprindem, nici nu ar fi posibil altfel. Mussolini i-a servit de model lui Hitler, de asemenea etatismul fascist, izvoltat din aceleaşi exigenţe, a oprit atenţia conducătorilor naţionalsocialişti, dar poate nimic nu ar nuanţa mai luminos deosebirea ce există intre ele decât acest caracter de mişcare a naţional-socialismului şi de partida de GHERASIM PINTEA fascismului. Intriadevăr, pornind, cum a pornit şi de unde a pornit, naţionalsocialismul şi-a creiat un sens mai adânc şi un rost în însăşi istoria germană, parcurgând o vreme de 13 ani în opoziţie, a creat toate condiţiunile pentru ca, venit la putere, victoria să fie mai sigură în câteva luni decât acea a fascismului după zece ani de organizare la guvern. Naţional-socialismul e pornit şi condus politiceşte de Hitler, dar a fost fecondat din contactul cu realităţile largi naţionale, a fost fecondat de atâtea spirite de seamă şi mai este astăzi, când rostul lui istoric e recunoscut în toată lumina unei perspective de orizont lămurit. El implica, drept bază largă a realizărilor de mâine, cu timbru veritabil naţional-socialist, realizarea prealabilă a unităţii naţiunii, prin fuziune a intereselor şi prin fuziune sufletească şi mai accentuată. Statul, fără a prelua guvernaRevoluţia hiperestărea directă a afacerilor de tot soiul, el fiind condus de organismul politic al naţiunii, reprezentându-o în mod complect şi integral, nu majoritar ca în sistemul parlamentar, soluţiile ne mai fiind un compromis, ci o sinteză impusă de însăşi fiinţa restabilită a naţiunii, Volksstaat-ul nu se va considera ca un uzurpator amestecându-se in mod regulator, nici nu va practica un sistem interventionist, ci va împlini un rol diriguitor şi determinator de drumuri. Misiunea e mare, e îndrăzneaţă nu grea. Dar din recunoaşterea şi acceptarea ei izvoreşte dreptul la adeziunile largi şi importanţa ce i s-a recunoscut la răscrucea istoriei germane. Mişcarea naţional-socialistă a depăşit proporţiile personalităţii lui Hitler, ceeace însemnează că dacă Hitler are meritul de a o fi pornit şi dirijat, ea nu mai puţin ar exista de acum chiar fără el. Dar Hitler nici nu a fost, tot timpul decât purtătorul de drapel al mişcării, el a fost o flamură, dar flamura reprezenta credinţa şi resurecţia vieţii naţionale întemeiate pe realităţile nefalsificate prin sisteme „metafizice“. Azi nu vom mai spune nimic, dacă vom mărturisi că nici nu s-a ţinut mult de capacitatea şi puterile lui de realizare. A fost, dimpotrivă, admisă opinia cam bizară din partea unor exponenţi ai democraţiei că o calfă de zugrav nu poate face mare lucru- Hitler a interesat — Caracterul totalizator al statului naţional-socialist — Realizarea unitâţii politice a naţiunii prin partid, prin naţiune la statul popular — Intre fascism şi naţional-socialism — prin credinţa şi caracterul lui inflexibil. Astăzi surprinde foarte plăcut, prin comiprehenziunea şi tactul manifestaţiunilor lui, dar surprinde. Hitler nu a rămas un demagog fiindcă nu a fost unul în sasul curent al acestui cuvânt. Cuvântările lui de când e cancelar s‘a schimbat până şi în conţinutul lor: aceeaşi credinţă în idealul lui, dar o expunere mai amplă, mai documentată. Candidează cu hotărâre la calitatea de om de stat. Dar încă o dată, viaţa mişcării nu mai e periclitată odată cu viaţa lui. Alta e situaţia fascismului italian. Fascismul a pornit cu Ducele şi există prin el. Cu tot cortegiul realizărilor lui admirabile, nu a reuşit să asimileze viaţa italiană în elementele şi ansamblul ei. Nici după zece ani de dominaţiune fascistă viaţa spirituală a Italiei nu se resimte în esenţialul ei de noua mişcare. Nu toate realităţile sunt raliate nouei ordine. Ideea care pare a prezida încă regimul fascist, e aceea a ordinei, or ordinea nu poate fi scop în sine, ci poate cel mult servi un scop. Noul regim se ocupă de prefacerea mentalităţii şi spiritului italian, dar calea pe care a ales-o e dintre cele mai încete, ea nu oferă imediat disciplina galvanizatoare în afară de consideraţiuni de persoane. Statul însuşi e un instrument în afară şi deasupra, a cărui autoritate se cere mai ales din sus în jos resimţită.Totul derivă din împrejurarea că totul e clădit pe temelia masivei şi în acelaş timp mobilei personalităţi a Ducelui. Aci poate avem a face cu o diferenţă de temperament, condiţionată de o diferenţă de rasă. In vreme ce rasa germană nu permite relifarea personalităţii istorice decât în funcţie de realităţi din mijlocul cărora să ţâşnească comandându-le, rasa romanică lasă personalităţii întreg câmpul de acţiune liber, realităţile supuindu-i-se, dar odată cu asta îi lasă răspunderea şi întreg riscul acţiunii. Intriadevăr, partidul fascist, instrument de dominare a Ducelui, disciplina fiind înţeleasă ca subordonare, nu pare a avea mai multe legături cu solul italian decât a avut garda lui Napoleon cu Franţa, are au rost numai în funcţie de existenţa şefului. Mussolini rămâne chiar pe deantregul comparabil cu Napoleon Bonaparte. On el este ameninţată să treacă în mormânt şi puterea care-l susţine, rămânând realizările lui vestigii cu sufletul răpit. Ducele are dreptate când consideră că succesorul lui nu s-a născut încă, pentru ca imperiul lui să însemneze o realitate intangibilă e necesar ca marele constructor să comande până la desăvârşirea evoluţiei lente. Faţă de asta, naţional-socialismul şi-a asigurat, prin locul care s-a plasat, de pe acum, rădăcini solide. Gherasim Pintec ciocniri politice în Austria VIENA, 31. — In cursul zilei de ieri au avut loc grave ciocniri în mai multe oraşe din Austria. La Insbruck ciocnirile au fost foarte grave. Numeroase focuri de armă au fost schimbate. Treizeci de persoane au fost grav rănite. Poliţia nu a putut restabili ordinea decât târziu în cursul nopţii, arestând numeroşi maţional-socialişti. In urma incidentelor, care au avut loc în ultimele zile, guvernul a decis închiderea tuturor universităţilor, precum şi a Şcoalei politehnice. In cursul dimineţii de azi studenţii din Graz au manifestat împotriva închiderei Universităţii. Manifestaţii asemănătoare auavut loc şi la Leben, la care au participat elevii Şcoalei superioare de mine. NUMEROŞI RĂNIŢI LA INSBRUCK In cursul unei demonstraţii la Insbruck a organizaţiilor naţional-socialiste, a avut loc un schimb de focuri cu Heimat ehwehrul. Mai multe persoane au fost grav rănite. Liniştea nu a putut fi restabilită decât după intervenția armatei, care a evacuat străzile din jurul locului ciocnirii. Joi, 1 Iunie 1933 D. Goga a promis din nou celi partizani și jumătate că-i aduce la putere. De când nu mai scrie poezii, a început omul să făurească basme »Caritatea Zilele acestea a avut loc la Cluj cea de-a 11-a adunare generală a Socetăţii de binefacere „Caritatea”. „Patria“ a adus la Lmp informaţii rezumative asupra activităţii pe anul trecut a acestei inimoase societăţi. Dacă revenim la acest Loc, e pentru că socotim, că în zilele acestea de depresiune sufletească generală, avem datoria să stăruim asupra tuturor momentelor de optimism şi de încredere, asupra tuturor izvoarelor din care ţâşneşte apa limpede şi binefăcătoare a dragostei de oameni şi a ajutorării de-aproapelui. Iar „Verdaten“, între stâncile aride ale egoismului şi ale neînţelegerilor, este un izvor de acest fel, a cărui apă curge şi aţină fără întrerupere de unsprezece ani, mii şi mi de dureri umane, mii şi mii de răni muşcate în trupurile şi sufletele tineretului nostru şcolar, — îndeosebi universitar — de dinţii ascuţiţi ai sără- Ciei şi a boalelor legate de ea. In care colţ al Ardealului nostru nu e cunoscută „Caritatea“ şi vrednica ei preşedintă, dna Olivia dr. Dejeu sau Leliţa Oii, după cum o cunoaşte sentimentul d de caldă recunoştinţă a tuturor celor cari au simţit deasupra lor ocrotirea acestui suflet înţelegător şi plin de nobleţea sacrificiului? Mai e oare nevoie să rezumăm în cuvintele noastre, vai, atât de palide, faptele luminoase pe care colaborarea iubitoare din sânul acestei societăţi femenine din Cluj, le-a realizat pentru generaţiile de şcolari şi studenţi de după războiul Valurile tinere ale răului uman au trecut unul după altul, an de an mereu altele şi altele. „Caritatea“ a rămas însă aceeaşi, sporindu-şi puterile de muncă şi având bucuria biruinţelor sale de fiecare zi, când în ochii şi în feţele celor pentru ajutorarea şi ocrotirea cărora s’a înfiinţat, revenea fluidul sănătăţii şi al bucuriei de viaţă Dela greutăţile începutului au trecut unsprezece ani de luptă, de dăruire, de adunare, de frământare rodnică şi de ocrotitoare iubire. Drumul nu a fost numai lung dar şi greu. Pentru străbaterea lui până acolo unde s’a ajuns, a fost nevoie de armonia desăvârşită şi de spiritul de muncă fără preget care a domnit tot timpul la conducerea „Carităţii”, de inima plină de sentimentul milei şi al uşurării tragicului omenesc, pe care au dovedit-o alături de preşedinta lor, toate membrele acestei societăţi de binefacere. „Caritatea“ are azi două pavilioane de piatră la Colibiţa pe un versant dulce din Munţii Bârgăului, are avere de peste un milion şi jum. Lei, şi-a început un nou program de muncă, pentru realizarea unui local la Cluj, unde să se împartă lapte şi alimente elevilor şi studenţilor săraci, şi a unui cămin pentru văduve şi orfani. Înfiinţată la Cluj, această societate de binefacere nu s’a restrâns la cadrele locale, ci roadele muncii ei s’au resimţit în zeci şi sute de oraşe şi sate ale Ardealului şi ale ţării. Copleşiţi de sentimentele tinereţii noastre studenţeşti, ocrotite cândva alături de atâtea altele, câteva săptămâni, la Colibiţa — săptămâni evocate de adunarea generală a „Carităţii“, — închidem aici în aceste rânduri fugare, mărturia unei calde bătăi de inimă, desprinse din miile de bătăi asemenea, pentru tot ce activitatea acestei societăţi de binefacere aduce ca bun, moral şi înviorător. TEOFIL BUGNARIU. r.