Primăria Sibiului, 1996 (Anul 5, nr. 182-231)

1996-01-06 / nr. 182

PAGINAASA DE STICLĂ 12 ianuarie 1995 JUDEȚUL SIBIU, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIBIU HOTĂRÂREA NR. 116 privind avizarea indicatorilor tehnico-economici ai unor obiective de investiții JUDEȚUL SIBIU, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIBIU HOTĂRÂREA NR. 117 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Centrală termică și rețele aferente bloc 104,105 str. Lungă - Târgul Cailor“ JUDEȚUL SIBIU. CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIBIU HOTARAREA NR. 118 privind sprijinirea constituirii Uniunii Asociațiilor de Locatari din Municipiul Sibiu Consiliul Local al Municipiului Sibiu, în ședința ordinară din data de 30.11.1995. Analizând referatul nr. 33349/23.11.1995, al Biroului tehnic-investiții,lucrări publice prin­­ care se propune avizarea indicatorilor tehn­ico-economici ai unor obiective de investiții. Văzând avizul Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor­­ publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de­­ arhitectură, în conformitate cu dispozițiile Legii finanțelor publice nr. 10/1991 și ale Ordinului nr. 1­32/1993 al Ministerului Finanțelor pentru aprobarea normelor metodologice privind­­ investițiile ce se finanțează, potrivit legii, de la buget, în temeiul prevederilor art. 21 litera „m“ și ale art. 29 din Legea nr. 69/1992, privind­­i administrația publică locală, Consiliul Local al Mun­icipiului Sibiu, în ședința ordinară din data de 30.11.1995. Analizând referatul nr. 33277/22.11.1995, al Biroului tehnic- investiții, lucrări publice prin care se propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Centrală termică și rețele aferente bloc 104, 105, str. Lungă-Tg. Cailor". Văzând avizul Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de­­­ arhitectură, în conformitate cu dispozițiile Legii finanțelor publice nr. 10/1991, ale Legii nr. 22/1995, privind bugetul de stat pe anul 1995, precum și ale Ordinului nr. 32/1993 al Ministerului­­ Finanțelor pentru aprobarea normelor metodologice privind investițiile ce se finanțează ’ potrivit legii de la buget, în temeiul prevederilor art. 21 litera „m" și ale art. 29 din Legea nr. 69/1991, privind administrația publica locală, Consiliul Local al Municipiului Sibiu, în ședința ordinară din data de 30.11.1995. Analizând referatul nr. 26285/27.09.1995 al Serviciului evidență, ad­­­­ministrare, exploatare patrimoniu, prin care se prezintă poziția ser­viciului de specialitate din cadrul Consiliului Local cu privire la înființarea Uniunii Asociațiilor de Locatari din Municipiul Sibiu, Văzând referatul nr. 33155/21.11.1995 al Comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, protecție socială, sportive și de agrement privind sprijinirea constituirii la nivelul municipiului Sibiu a Uniunii Asociațiilor de Locatari Sibiu ca organizație autonomă, apolitică, neguvernamentală, cu personalitate juridică, destinată a­­ reprezenta, promova și apăra interesele locatarilor în raport cu fur­nizorii de utilități și alte persoane fizice sau juridice, în temeiul dispozițiilor art. 21 lit. „s“, „s“, precum și ale art. 29 din Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală. HOTĂRĂȘTE: Art. 1. - Se avizează indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiții - faza studiu­­ de fezabilitate - cuprinși în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.­­ Art. 2. - Serviciul tehnic-investiții, lucrări publice și Serviciul buget-finanțe, vor asigura­­ ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Dată în Sibiu, la 30 noiembrie 1995 PREȘEDINTE: Iuliana Drăguțoiu VIZAT: SECRETAR: Cornel Știrbeț HOTĂRĂȘTE: Art. 1.­­ Se aprobă următorii indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiții || „Centrală termică și rețele aferente bloc 104, 105 str. Lungă - Tg. Cailor - fazele studiu || de prefezabilitate și studiu de fezabilitate; valoarea totală a investiției este de 601.560 mii || lei, din care pentru lucrările de construcții-montaj este destinată o sumă de 275.800 mii lei. §­ Art. 2. - Serviciul tehnic-investiții, lucrări publice și Serviciul buget-finanțe, vor asigura re­ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Dată în Sibiu, la 30 noiembrie 1995 PREȘEDINTE: Iuliana Drăguțoiu VIZAT: SECRETAR: Cornel Știrbeț HOTĂRĂȘTE: Art. 1 - La cererea asociațiilor de locatari, personalul de specia din cadrul serviciilor publice ale Consiliului Local al Municipiulu va acorda sprijinul tehnic și juridic necesar constituirii Asociațiilor de Locatari Sibiu. Art. 2 - Direcția legislație, organizare și probleme social- econom­ică se vor îngriji­ de ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Dată în Sibiu la 30 noiembrie 1995 PREȘEDINTE, Iuliana Drăguțoiu w 1. Modernizare strada Eroilor, în municipiul Sibiu TOTAL: C+M 2. Modernizare strada Negovanu, în municipiul Sibiu TOTAL: C+M 3. Modernizare strada Porumbacului, în municipiul Sibiu TOTAL: C+M 4. Modernizare­ str. Cernei, în municipiul Sibiu TOTAL: C+M 5. Modernizare str. Dorobanților, în municipiul Sibiu TOTAL: C+M 6. Modernizare str. Ocnei în municipiul­ Sibiu TOTAL: ANEXA NR. 1­86.300 mii lei, din care 76.453 mii lei; 392.300 mii lei, din care: 352.030 mii lei; 101.200 mii lei, din care 89.890 mii lei; 695.420 mii lei, din care: 610.300 mii lei; 456.070 mii lei, din care: 396.150 mii lei; 543.600 mii lei, din care: C+M 7. Modernizare str. Tg. Fânului, în municipiul Sibiu TOTAL: C+M 8. Modernizare str. Frații Gradii, în municipiul Sibiu TOTAL: C+M 9. Modernizare str. Revoluției, în municipiul Sibiu TOTAL: C+M 10. Modernizare str. Berăriei, în municipiul Sibiu TOTAL: C+M 11. Modernizare str. M. Sebastian, în municipiul Sibiu TOTAL: C+M 474.710 mii lei; 340.310 mii lei, din care: „ 293.490 mii lei; 499.070 mii lei, din care: 434.950 mii lei; 419.600 mii lei, din care: 364.000 mii lei; 349.070 mii lei, din care: 300.850 mii lei; 470.500 mii lei, din care: 409.800 mii lei;

Next