Primăvara, 1928 (Anul 8, nr. 1-52)
1928-10-14 / nr. 42
2 Presa franceză, în frunte cu »Le Temps«, vede în tratatul greco-jugoslav care se tratează preludiul unei înțelegeri între Belgrad și Roma. Se speră în reușita acordului, deși ar fi fost mai oportun, după părerea lui »Le Temps«, ca tratatul greco-jugoslav să precedeze tratatul grecoitalian, fiindcă discuțiunile ar fi fost mai ușoare. In tot cazul în inițiativele aceste ale Dlui Venizelos, se vede dorința d-sale de a asigura cât mai mult pacea în Balcani. PRIMĂVARA Ai plătit abonamentul? Amintiri de Dr. Petre Nemoianu, fost prefect și deputat. Dl. P. Nemoianu, a cuprins într’o broșură de 64 pagini bucăți scrise și publicate în revista »Țara Noastră«, cari sunt bucăți rupte din suflet și cari au fost mult simțite. Despre aceste articole se exprimă Dl. Octavian Goga foarte elogios, iată că ce spune și scrie Dl. Goga: Iubite Nemoianu! Ți-am cetit cu înduioșare amintirile. Se desprinde din ele un cântec umil și depărtat, a cântecul copilăriei noastre a tuturor românilor crescuți și purtați la carte subt răposata stăpânire ungurească. Bine ai făcut, când dincolo de preocupările curente, te-ai gândit să așterni pe hârtie crâmpeiele acestea dintr’un sbucium al cărui ecou ne va urmări totdeauna. Generația noastră reprezintă o psihologie mai complexă ca cei morți înainte de răsboi, sau cei care vor veni de aci înainte pe arenă. Sufletul unui cărturar ardelean sau bănățean care s’a zbătut conștient subt apăsarea politică de odinioară și a primit ca un răsărit de soare unirea, acest suflet cercetat de suferințe și chinuit de așteptare e astăzi ca o punte asvârlită între două lumi. Jumătate din viață ni s’a scurs într’un cadru care s’a dărâmat cu concursul nostru, iar restul se cheltuiește într’o atmosferă atât de schimbată încât punctele de înrudire cu trecutul s’au șters... E o așa de strigătoare deosebire între ce-a fost și ce este, încât nu e nici o mirare că după furtuna asta ochii multora privesc cu mirare împrejur, nu-și găsesc locul încă, se mișcă uluiți și pierd din vedere deodată cu simțul propriei valori și obiectivul normal al năzuințelor noastre colective. Cum zic, nu e nici o mirare că această tendință de desechilibru supune firile mai slabe pe cari sguduirea le-a desrădăcinat și le-a aruncat pradă unei tulburări destul de zgomotoase și destul de antipatice. Fenomenul în sine e explicabil, fiindcă la asemeni răspântii ale vremii când se sfarmă o așezare istorică și pe ruinele ei începe o viață nouă, busola judecății mântuitoare nu o pot păstra decât mâinele celor tari. Dar e și îngrijitor adeseori, căci pierzându-se contactul cu realitatea societatea e paralizată în lupta ei de consolidare de acești oameni de jumătate, al căror cor strident ne trimite din toate colțurile tânguiri deșerte sau amenințări neputincioase. Pentru a risipi echivocurile fatalei ale nenorocitei dualități, care cu nelămuririle ei ne persecută la tot pasul e bine să privim cu ochiu limpede din când în când înapoi. Trebuie să spunem ce a fost când am pornit noi la drum și prin ce prăpăstii pline de întineresc au trecut cărările noastre atmosferei actuale. Pentru normalizarea pentru nepricepuții cari se pomenesc susținând proteste că »era mai bine subt unguri«, pentru amărăciunea noastră cotidiană după care ne încearcă îndoiala sau descurajarea, e sănătos să ne facem procesul de retrospecțiune și să descifrăm povestea de la începuturile ei. De aceea sunt binevenite paginile D-tale în care »drumul domniei« se deslușește cu primile lui cotituri spinoase, cu cele dintâi asperități și amăgiri de la porțile casei țărănești din Banat până subt zidurile liceului care adăpostea pedagogia de la Budapesta cu toate meșteșugurile ei. Reamintindu-ne aceste tragice frământări de adolescență prezentul ne apare mai blând, mai omenesc și mai suportabil. Astfel de amintiri ne smulg o clipă din goana actualității și contribuie totdeauna la o rectificare de conștiință. Dar mai e pe lângă plăcerea unei lecturi vioaie și o constatare de ordin La tulpina nucului Cântă puiul cucului, Mai în jos dela tulpină Cânt’o pasere streină. Așa cântă de cu dor, Pe-acolo cătane mor, Așa cântă de cu jele * Pe-acolo cătane-or merge. Cine joacă și nu strigă dacă-i s’ar gura strâmbă, C’așa-i jocul românesc, Obiceiul bătrânesc, Să strigăm de veselie. Chiuind de bucurie Cine are viers și cântă și pare ziua mai scrută; Cine are viers duios Pare-i traiul mai frumos. Cui nu i-s dragi horele Bată-i sărbătorile — Că pe mine nu m’or bate, Că doresc și zi și noapte. Cine aude gura mea Lasă vinul și nu-i bea moral care se împune pe urma acestor aduceri aminte. E nebiruita sănătate de rasă care fierbe ca o sevă de primăvara în vânele țăranilor noștri din Banat și de pretutindeni. Cetind cărticica D-tale m’am gândit la ei și mi s’au limpezit ochii, ca după o plimbare într’o pădure seculară. In uierul ínbâcsit al zilelor noastre aceste amintiri sunt pline de ozon și miros de brad. Câtă vreme îți vor cânta în suflet vei avea totdeauna un bun sfetnic în casă. Iți doresc, dragă prietene, să prelungești cât mai mult povața lor. Ciucea, Iulie 1928. ♦ [UNK]**♦ [UNK] [UNK]*♦ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] Octavian Goga. Foișoară. Cântece. Ce te datini brad frumos? — Da, mă datin să cad jos, Căci bine am auzit Că de mine s’au vorbit Trei bărdași din Baia mare Ca să vie să mă tac, Să mă pună pe trei care Să mă ducă’ntre hotare, Să mă facă temnicioar Temnicioară la voinici Supărare la părinți, Temnicioară robilor, Voe bună domnilor. Bate vântul, arde câmpul Ș’a rămas numai pământul, Ș’a rămas o buruiană De când e badea catană, A rămas ș’un porumbel Ca badea de singurel. Colo’n jos, mămucă'n țară Este un nuc cu frunza rară; I Sokolii din Iugoslavia la Sânnicolaul-mare. Duminică, după cum am publicat în ziarul »Primăvara«,,Societatea sportivă și de educație fizică »Sokolii« din Chichindamare, cu 100 membrii între cari și fanfara în frunte cu v. președintele ei Avocatul Dr. I. Sremac, a venit la Sânnicolaulmare, fiind invitată de Societatea sportivă »Șoimii României« de sub conducerea însuflețită a Dlui Gh. Farca. La graniță au fost întimpinați și salutați de președintele Șoimilor Dl. prof. L. Rusovan, care împreună cu L. Pavlov le-a eșit cu autobuze și automobile spre întimpinare. La frontieră au fost primiți din partea șefului de Poliție Dl. Jebelean și tratați cu multă prietenie, ceea ce a făcut pe președintele Sokolilor și pe membrii săși exprime mulțumită pentru felul anual cu care au fost tratați și primiți de poliția și Vama românească. La ora 9‘30 în fața oțelului »Vulturul Negru«, în mijlocul unei mulțimi mari de popor și a Șoimilor gățați sărbătorește în uniformă, cu drapelul treicolor, cu conducătorul Gh. Farca și fratele Dsale Dl. perceptor V. I. Farca, i-a întimpinat și salutat Delegatul Oficiului Național de Educație Fizică din București, Dl. dir. T. Bucurescu, căruia i-a răspuns preș. Sokolilor Dr. Stremac, iar fanfara Sokolilor a intonat Imnul Regal românesc. După dejun, în corpore, au participat Și vine la gura mea, Cine-aude glasul meu Lasă vinu ’n făgădău Și vine la glasul meu, Să fii, bade, ca o cruce După tine nu m’aș duce Că’n vedere ești ca macul, In ascuns frate cu dracul. Câte mândre mi-am avut Să le-adun aș face-un târg. Câte-am avut și-am lăsat, Să le-adun aș face-un sat. Foae verde lemn de brad, La omul care mi-i drag Trei zile de dacă-i fac. Iar la cel ce mi-i urât Fac una și-mi pare mult. Nu-i frumos cine se ține, Că-i frumos cui îi stă bine. Nu-i frumos cine-i frumos Că-i frumos cine-i drăcos. --------------- .