Probleme Ale Păcii și Socialismului, 1960 (Anul 3, nr. 1-12)
1960-07-01 / nr. 7
Schimb de păreri 83 venituri național, dar munca cheltuită pentru producția lor a creat o valoare nouă concretizată în sume bănești care reprezintă drepturi potențiale asupra bogăției naționale. Partea profiturilor bănești ale monopoliștilor în cadrul venitului național crește în măsura în care există o neconcordanță între profituri și bunurile materiale utile din punct de vedere social. Ce se întîmplă atunci cu aceste capitaluri disponibile generate în proporții crescînde de cheltuielile neproductive ale statului la care se adaugă și dobînzile la datoria publică plătite de stat ? O parte din aceste capitaluri este folosită, desigur, pentru mărirea exportului de capital. Dar o altă parte este absorbită de datoria de stat sau de investiții de capital directe în scopul producției în proporție mărită a acelorași „bunuri“ nefolositoare societății. Aceasta înseamnă că sistemul cheltuielilor neproductive determină, datorită propriei sale dialectici, creșterea lor permanentă și ca urmare determină creșterea permantentă a datoriei de stat, precum și a impozitelor pe venit percepute de la populație. Avînd în vedere că acestea din urmă îngustează tot mai mult cererea solvabilă a principalei mase a populației, capitalurile suplimentare trec tot mai mult din sectorul II al producției sociale în sectorul I. In cele din urmă trebuie să aibă loc o asemenea pauperizare a principalei mase de oameni ai muncii, încit întregul sistem keynesist al cheltuielilor neproductive trebuie să se prăbușească inevitabil cu un zgomot asurzitor, cauzînd nenumărate suferințe clasei muncitoare și oamenilor muncii în general. Un asemenea sistem de intervenție economică a statului agravează toate contradicțiile capitalismului și apropie pieirea lui inevitabilă. In timp ce statul capitalist este în prezent o frînă în calea dezvoltării forțelor de producție ale societății, statul socialist este, dimpotrivă, un factor al dezvoltării impetuoase a forțelor de producție. Socialismul nu se poate dezvolta de la sine,el poate fi doar rodul activității organizate a oamenilor muncii. Spre deosebire de statul capitalist, statului socialist îi este inerentă funcția economico-organizatorică, legată de însăși existența lui; în continuare, J. Rachmuth îi critică pe revizioniștii iugoslavi, care neagă funcția economico-organizatorică a statului socialist și trece la critica reformismului. Economistul burghez Walter S. Buckingham jr., spune I. Rachmuth, dă următoarea definiție socialismului : „Socialismul este definit ca întruchipare a patru principii : 1) proprietatea publică; 2) o relativă egalitate; 3) participarea muncitorilor la hotărîrile economice ; 4) planificarea economică. La această definiție generală adepții variantei socialismului liberal adaugă folosirea sistemului pieței“. După cum se știe, în cele mai noi programe socialdemocrate nu se pomenește nici un cuvînt despre proprietatea publică și planificarea economică : „egalitatea“ relativă este menținută tocmai din cauza caracterului ei relativ. Ei i se adaugă și alte cerințe tot atît de vagi ca echitatea, libertatea și solidaritatea. Punctul pe care autorii programelor îl adoptă cu căldură este sistemul pieței, pe care trebuie să se bazeze viața economică în acest „socialism". Există pe de altă parte economiști care, admițînd pentru socialism proprietatea obștească și un anumit rol al statului, nu își imaginează economia socialistă decît ca o imitație a economiei bazate pe concurență. Potrivit acestor concepții, sarcina statului este de a stabili cu ajutorul unui fel de pseudoconcurență prețuri, dobînzi și salarii identice cu acelea care s-ar forma în condițiile liberei concurențe. Teza de plecare a tuturor acestor concepții este ideea apologetică răsuflată a economiei politice vulgare, potrivit căreia jocul liber al prețurilor la piață, al concurenței, are ca rezultat formarea spontană și permanentă a echilibrului atît pe piața mărfurilor cît și pe piața forței de muncă. In esență ei afirmă că este imposibilă altă organizare economică în afară de aceea care se bazează pe elementele esențiale ale capitalismului bazat pe concurență. Aceste teorii sînt strîns legate de concepțiile potrivit cărora trecerea de la capitalism la socialism are loc, chipurile, pe nesimțite, prin apariția „elementelor socialismului" în cadrul orînduirii capitaliste. De fapt aceasta nu este desigur așa. Proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție creează pentru prima oară în istoria omenirii posibilitatea și necesitatea conducerii conștiente a economiei, iar aceasta presupune înțelegerea științifică a structurii ei, a tendințelor de dezvoltare proprii ei, a legilor ei obiective. Analiza științifică marxistă a economiei perioadei de trecere de la capitalism la socialism, precum și a societății socialiste dezvăluie anumite necesități economice ale dezvoltării care în nici un caz nu pot fi satisfăcute prin simpla satisfacere a cererii indivizilor la piață. Aceste necesități și tendințe obiective de dezvoltare ale societății socialiste sunt sintetizate în ultimă instanță de legea economică fundamentală a socialismului. Acestui scop îi servesc politica de industrializare socialistă, de transformare socialistă a agriculturii, ridicarea regiunilor rămase în urmă și o serie întreagă de măsuri concrete care formează politica economică a statului socialist. Este greu de înțeles în general cum poate fi considerat rațional un sistem care prin esența sa exclude elementul conștient, rațional în favoarea unui mecanism spontan și necontrolabil. Și în socialism, desigur, sunt posibile unele disproporții și neconcordanțe. Măsurile pe care le are la dispoziție statul socialist pentru înlăturarea lor sunt multe și variate. Pentru a restabili echilibrul dintre cererea și oferta unui produs, echilibru tulburat, de exemplu, prin creșterea cererii, se poate ridica producția produsului respectiv, se poate importa produsul din alte țări, se poate ridica prețul produsului respectiv, se poate ridica producția sau se poate mări importul unui alt produs similar, ceea ce ar lichida cererea nesatisfăcută. In sfîrșit se pot lua măsuri pentru stimularea depunerii de bani